leágăn n., pl. legene (maĭ bine de cît leagăne), ca fremete, tefere, țepene (d. a legăna). Pat mic (orĭ o simplă albie) în care se pun prunciĭ și se leagănă ca să adoarmă. Cîntec de leagăn, cîntec de adormit copiiĭ. Fig. Origine, patrie: Grecia fu leagănu civilizațiuniĭ. Din leagăn, din copilărie: a ști un lucru din leagăn. Scaun atîrnat de doŭă funiĭ orĭ trapez: a te da în leagăn. Speĭe. Leagăn cu caĭ, șir de caĭ de lemn făcuțĭ ca să se învîrtească în cerc și pe care încalecă copiiĭ. – În Trans. și leangăn. V. belceŭ.