TOR ~uri n. 1) Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore

TOR¹ s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].

TOR¹ s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)

tare (-e), adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzație intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care știe mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența sl. jak „astfel” și „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s. f. (forță, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forțe; rezistență; soliditate; înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s. f. (fortificație); tărire, s. f. (înv., forță); tărime, s. f. (soliditate, rezistență, forță, putere).

BJÖRNSON [biörnson], Bjørnstjerne (1832-1910), scriitor și ziarist norvegian. Nuvele inspirate din viața țărănimii, influențate de vechile saga („Synnove Solbakken”), drame istorice (trilogia „Sigurd Slembe”), psihologice („Paul Lange și Tora Parsberg”) și sociale („Peste puterile noastre”), balade și cîntece cu caracter folcloric, pătrunse de un vibrant patriotism. Premiul Nobel (1903).

cort, corturi s. n. Adăpost portabil, făcut de obicei din pânză tare, impermeabilă și fixată cu țăruși în pământ, care servește nomazilor, exploratorilor, soldaților, excursioniștilor, ciobanilor etc.; p. ext. adăpost, sălaș. ♦ Fig. Biserică. ◊ Cortul mărturiei (sau al adunării) = cort portabil la vechii evrei, construit din lemn de salcâm și având două încăperi: Sfânta, unde se aflau candelabrul cu șapte lumini și masa pâinilor punerii înainte, și Sfânta Sfintelor, în care erau altarul tămâierii, lada dreptunghiulară cu Chivotul Legământului (Testamentului) sau al Legii, precum și toiagul lui Aaron. ◊ Sărbătoarea corturilor (sau a tabernaculelor) = sărbătoare a evreilor în amintirea viețuirii lor în corturi după ieșirea din Egipt, care are loc după strângerea recoltelor de toamnă (pe la mijlocul lunii octombrie) și care durează 7 zile, dintre care numai primele două sunt de mare sărbătoare; în toate cele 7 zile se desfășoară festivități la sinagogă, care este înconjurată de 7 ori cu suluri din Tora în mâini și cu ramuri de arbori. ◊ Corturile drepților = denumirea, sub formă de metaforă, a locului de fericire unde ajung sufletele drepților după moarte (expresie din rugăciunea de la sfârșitul slujbei înmormântării). – Din gr. korti.

Talmud, culegere de comentarii rabinice ale Torei, întocmite între sec. 6 î. Hr. și 5 d. Hr., cuprinzând normele religioase și social-juridice ale mozaismului și având două părți: Mișna (Repetarea legii), care explică Tora (Vechiul Testament), și Ghemara (Completarea legii), care interpretează Mișna. – Din fr. Talmud.

Thora v. Tora.

Tora (Thora), cartea sacră a evreilor; Pentateuhul. Cuprinde, în sens mai larg, și cărțile profetice și hagiografele. După concepția rabinică, Tora este și un fel de ființă divină, așa cum consideră și musulmanii Coranul.

KARAIT, -Ă (anait, -ă) (< cuv. ebr.) s. m. și f. (La pl.) Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singură lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.

HALÁHA (cuv. ebr. „a merge”) subst. (În tradiția ebraică) Ansamblu de legi cu caracter normativ-juridic, cuprinse în „Tora” și codificate în „Talmud”, care organizează viața personală și colectivă în comunitățile evreiești.

FACEREA (CARTEA FACERII sau GENEZA), prima carte a „Vechiului Testament” și prima dintre cele cinci cărți ale lui Moise care alcătuiesc Biblia ebraică (Tora). Considerată de specialiștii epocii moderne ca aparținând mai multor tradiții, F. povestește despre originea lumii și a omului, despre începutul istoriei omenirii, despre relația lui Dumnezeu cu poporul lui Israel, începând cu strămoșul Avraam și terminând cu fiii lui Iacov.

FARISÉU (< sl.) s. m. 1. Membru al unei grupări minoritare active în cadrul iudaismului palestinian, până în anul 70 d. Hr. (căderea Ierusalimului), a cărei trăsătură distinctivă era respectarea strictă a Legii scrise (Tora) și a vechilor tradiții orale iudaice legate de ritualul purificării, regulile de alimentație etc. Deși în Evanghelii, f. sunt criticați datorită formalismului lor rigid și orgoliul care derivă din el, fiind adversari ai lui Iisus Hristos, propovăduitorul Legii Noi. Deși în opoziție cu secta saducheilor, s-au unit cu aceștia în momentul osândirii lui Iisus la moarte. Rigorismul lor a contribuit însă la supraviețuirea iudaismului. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic.

2) *or adv. (fr. or, d. lat. ad horam, pînă la ora [prezentă], ca pv. aora și sp. ahora, acum, la fel cu ngr. tóra, acuma, d. óra, oră). Barb. îld. decĭ, dar, ĭar, și. De ex.: 1. or quant à mon ancêtre (Ronsard), ĭar cît despre strămoșu meŭ. 2. Acest cuvînt se raportă la ceĭ ce eraŭ acolo: ĭar (decĭ, dar, și, fr. or) eŭ, nefiind acolo, n’am de ce să mă supăr. 3. Lupu îl acuza pe mel că l-a insultat anu trecut: ĭar saŭ dar (fr. or) anu trecut el nicĭ nu era născut.

ØRJASAETER [örjəsaitər], Tore (1886-1968), scriitor norvegian. Cântăreț al locurilor natale (trilogia epică și lirică „Gudbrand langleite”); povestiri poetice („Cântec despre fluviu”, „Arborele vieții”). Drame expresioniste („Antonine”).

potór m. (pol. póltora, rus. poltorá, vsl. polŭ[vŭ]tora, unu și jumătate. V. polturac, potoroancă, potronic). Vechĭ. O monetă care, probabil, valora un groș leșesc și jumătate saŭ un crăițar austriac și jumătate: și pe banĭ, și pe potórĭ în credință la fecĭorĭ (P. P. Maram.). – La Tkt. (Let. 2, 70) pótor.

PENTATEÚH, parte a Bibliei cuprinzând primele cinci cărți ale „Vechiului Testament”: „Facerea”, „Ieșirea”, „Leviticul”, „Numerii” și „Deuterenomul”; întocmite prin sec. 6 î. Hr. și unificate în sec. 5 î. Hr. Atribuite, de tradiție, lui Moise. Denumirea ebraică: Tora (Thora).

HASIDÍSM s. n. 1. Nume dat unor curente mistice ebraice apărute în Germania (sec. 12-14). 2. Mișcare fondată în Polonia (1736), de Israel ben Eliezer, cunoscut sub numele de Baal Șem Tov, cu o mare răspândire în Europa Răsăriteană. A intrat în conflict cu rabinismul oficial. După cel de-al Doilea Război Mondial, dezvoltată în forme particulare, a fost reprezentată de M. Buber și A.J. Heschel. Pune accentul pe asceză, studiul savant al „Torei” și „Talmudului”, pe atmosfera de cântece, joc și bucurie a celor simpli, capabili să-l întâmpine și să se apropie de Dumnezeu.

HAYA DE LA TORRE [áia de la tóre], Victor Raúl (1895-1979), om politic peruan. A creat Alianța Populară Revoluționară Americană (1924), mișcare naționalistă cu un pronunțat caracter de stânga, opusă dominației S.U.A. și oligarhiilor militare sud-americane. A reprezentat un simbol în lupta pentru democrație și revenirea statului de drept în Perú și în alte țări ale Americii de Sud.

ROSEN [rú:zən], Mose David (Moses Rosen) (1912-1994, n. Moinești), șef rabin al cultului mozaic din România (din 1948). Fondator (1956) al „Revistei cultului mozaic din România”. Activitate publicistică și eseistică („În lumina Torei”, „Scrieri biblice”, „Eseuri iudaice”, „Primejdii, încercări, miracole”). M. de onoare al Acad. Române (1992).

FILACTERĂ, filactere, s. f. 1. Talisman purtat de vechii evrei, constând dintr-un pergament pe care erau scrise versetele din „Tora”. 2. Banderolă conținând scurte texte caracteristice personajelor interpretate de către actorii medievali. [Var.: filacteriu s. n.] – Din fr. phylactère.

GENEZĂ, geneze, s. f. Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a „Vechiului Testament” și prima dintre cele cinci cărți care alcătuiesc Biblia ebraică (Tora). – Din fr. genèse.

RELIGIE. Subst. Religie, credință, lege, cult, rit, confesiune. Religiozitate, misticism, devoțiune (livr.), cucernicie, evlavie, pietate, pioșenie; habotnicie, bigotism (livr.); prozelitism. Doctrină religioasă, dogmă, dogmatică; canon. Erezie; schismă; sectă. Convertire. Excomunicare, abjurație, abjurare, afurisenie, anatemă, anatemizare (rar). Religii și sisteme religioase: Politeism; henoteism; monoteism. Animism; totemism; zoolatrie, zoomorfism; idolatrie, păgînism, păgînătate, păgînie (înv.). Brahmanism; budism; lamaism; daoism; dravidism; druidism; hinduism; islam, islamism, mahomedanism, mahometism (înv.); iudaism, mozaism; jainism; mazdeism, mitraism; șintoism; creștinism, cristianism (livr.); catolicism, papism (înv.), papistășie (înv. și reg., adesea depr.); ortodoxie, ortodoxism, pravoslavie (înv.), pravoslavnicie (înv.); protestantism; anglicanism; prezbiterianism; ćalvinism; luteranism; husitism. Biserică; lăcaș sfînt; templu, catedrală. Naos, navă; pronaos; catapeteasmă, iconostas. Altar, sanctuar; sacristie. Icoană, iconiță (dim.). Cruce, cruciuliță (dim.); cruciță (dim., rar); troiță; crucifix. Slujbă (religioasă), serviciu divin (religios), sfînta slujbă, liturghie; utrenie; vecernie. Predică, cazanie, omilie; omeletică. Rugăciune, rugă, molitvă. Spovedanie, spovedire, confesiune, cuminecătură, împărtășanie, euharistie, grijanie (pop.). Penitență; post, postire. Carte religioasă; biblie, sfîntă scriptură, evanghelie; cazanie; liturghie; molitvelnic; octoih; omiliar. Coran; talmud; tora. Botez, creștinare; nuntă religioasă; înmormîntare, prohod, prohodire, prohodit. Sanctificare, sfințire, sfințitură (rar). Dumnezeu, dumnezeire, providență, pronie (înv. și pop.), zeu, divinitate, idol; mucenic. Sfînt, sfințișor (dim., ir.), sfîntuleț (pop.). Credincios; prozelit; habotnic, bigot; schismatic; sectant; politeist; monoteist; animist, zoolatru, idolatru, păgîn; budist; lamaist; hinduist; mahomedan; musulman; mozaic; creștin; catolic, papistaș (înv. și reg.; adesea depr.), papist (înv.); ortodox, pravoslavnic (înv. și pop.); protestant; reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinist; luteran; husit. Adj. Religios, confesional; evlavios, cucernic, pios; habotnic, bigot. Dogmatic; canonic. Sectant; schismatic. Politeist; monoteist; animist; totemic; zoolatru, idolatru, păgîn, păgînesc; brahman, brahmanic; budist; lamaist; hinduist; islamic, mahomedan, musulman; mozaic; șintoist; creștin, creștinesc; catolic, papist (înv.), papistaș (înv. și reg.; adesea depr.); protestant, reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinesc, calvinist; luteran; husit. Sfînt, sacru, sacrosanct (livr.); dumnezeiesc, providențial. Vb. A crede. A (se) converti; a (se) păgîni; a (se) creștina, a (se) boteza; a (se) catoliciza, a (se) papistăși (înv. și reg.); a (se) calviniza. A merge la biserică; a se închina, a se ruga; a-(și) face cruce, a face mătănii, a mătăni (reg.). A predica, a ține o predică. A excomunica, a anatemiza, a afurisi, a abjura. A (se) cumineca, a (se) împărtăși, a (se) spovedi, a (se) griji (pop.). A oficia o slujbă, a sluji; a boteza, a creștina; a cununa; a înmormînta, a prohodi. A sfinți; a sanctifica, a diviniza. V. așezămînt de cult, carte, călugăr, cler.

TORA, orășan (17 B II 257); – țig. (17 A III 152), cf. subst. tor „ogrinji” (DLR).

boștur, ~ă [At: V. A. URECHE, ap. TDRG / V: ~er, ~dora, ~tiur, ~tora / E: ns cf tc boš] 1 a (Mol) Care este găunos Si: gol, sec. 2 (Ave; îf ~ă) Sec. 3 (Ave; îf ~ă) Fără nimic Si: gol.

carait sn [At: DA / Pl: ~iți / E: fr caraïte] Sectant evreu care nu recunoaște tradiția (Talmudul), ci admite numai Tora.

maistru sm [At: MAIOR, IST. 31/1 / V: (reg) ~ter, ~tăr, ~tăre, ~târ, ~tor, ~tore, ~tur / Pl: ~iștri, (rar) ~ri / E: ger Meister, srb majstor, bg майстор] 1 Meseriaș. 2 Muncitor calificat care conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într- un atelier. 3 (Reg; îcs) De-a maistorii Joc de copii, în care fiecare participant simulează, prin gesturi caracteristice, un meșteșug. 4 (Pfm; îe) Maistor strică (și drege de frică) sau strică-maistor Meseriaș prost sau neîndemânatic Vz meșter 5 (Și irn) Persoană pricepută. 6 Persoană înzestrată cu talent, cunoștințe și experiență într-un anumit domeniu de activitate. 7 Persoană care învață, instruiește pe cineva Vz maestru³.

nasture sm [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 203/12 / V: (reg) ~tore, ~tur / Pl: ~ri, (îvr, sn) ~ / E: nct] 1 Obiect de os, de metal, de lemn, de material plastic etc., de diferite mărimi, forme și culori, de obicei rotund, folosit pentru a încheia părțile unui obiect de îmbrăcăminte, de lenjerie de corp sau de pat ori ca podoabă Si: (reg) bumb. 2 (Îcs) De-a ~rii sau cu (ori în, la) ~ri Joc de copii care se joacă cu nasturi (1). 3 (Rar) Ciucure. 4 (Îvr) Buclă. 5 (Îvr) Nod (2). 6 (Mun) Pastilă conținând o substanță medicamentoasă. 7 (Ban; fig; lpl) Bășicuțe de aer care se formează în băuturile alcoolice tari.

restaurator, ~oare [At: CR (1830), 59 bis²/46 / V: (înv) ~rător, ~tora~, ~toritor / Pl: ~i, ~oare / E: fr restaurateur, lat restaurator, -oris] 1 smf Persoană care restaurează (1) o clădire, o operă de artă. 2 smf Persoană care restaurează (2) o formă de guvernământ, legi, instituții abolite. 3 smf Proprietar sau administrator al unui restaurant. 4 a (Îvr; d. hrană) Care reface Si: hrănitor (15), fortifiant (2).

plastură¹ sf [At: VICIU, S. GL. / V: ~tore sm / Pl: ~ri / E: plastă] (Reg) Grămadă de fân care se poate încărca într-un car.

tor² sn [At: NAUM, IST. ART. 99 / Pl: ~uri / E: fr tore] 1 Mulură rotundă cu profil convex la baza sau la capitelul unei coloane. 2 Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului Si: toroidă (2).

vâltura¹ [At: BĂLCESCU, M. V. 570 / V: ~tora, ~tori, vul~, vunt~ / Pzi: ~rez / E: vâltoare] 1 vr A se învârti repede în cerc Si: a se învârteji, a se învolbura. 2 vt (Reg) A piua.

sătura [At: PSALT. HUR. 18^r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i. dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri¹. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.

scutura [At: PSALT. HUR. 116^r/5 / V: (reg) ~ri, ~tora / Pzi: scutur / E: ml *excutulare] 1 vt (C. i. obiecte, mai ales de îmbrăcăminte sau de uz curent, părți ale acestora sau părți ale corpului ființelor, plantelor etc.; adesea udp „de”) A mișca oprind brusc deplasarea și schimbându-i (des) sensul într-o parte și într-alta, în sus și în jos, încoace și încolo etc., sau aplicând lovituri repetate, pentru a face să cadă, să se îndepărteze, să iasă etc. o materie, un corp străin etc. din sau de pe ceva. 2 vt (Pop; îe) A ~ blana (sau cojocul, nădragii cuiva) A bate (100). 3 vt (Îvr; îe) A ~ de pureci (pe cineva) A bate (100). 4 vt (Înv) A azvârli (1). 5 vt (Pfm; fig; c. i. oameni) A lua (prin mijloace necinstite) toți banii cuiva Si: (pfm) a curăța. 6 vt (Pex) A prăda. 7 vt (Pfm; c. i. punga, chimirul etc.) A goli de bani. 8 vt (Reg; c. i. cânepa) A bate în melițuică. 9 vt (Reg) A treiera¹ (1). 10 vt (Reg; c. i. paie) A îndepărta de pe arie cu furca prin mișcări scurte și repetate în sus și în jos, pentru a face să cadă boabele rămase sau căzute după treieriș. 11 vt (Reg; c. i. fânul) A întoarce. 12 vt (Reg; c. i. fânul) A întinde pentru a se usca. 13 vt (Rar) A presăra. 14 vi (Reg) A scormoni (1). 15 vt (Reg; c. i. încăperi sau părți ale lor) A căuta peste tot (răscolind, răvășind) pentru a găsi ceva. 16 vt (Îvr; fig) A cerceta (în amănunt) analizând, confruntând etc. pentru a lămuri o problemă, o situație etc. 17 vtf (C. i. materii, corpuri străine etc.) A face să cadă, să se îndepărteze, să iasă etc. din (sau de pe) ceva, prin mișcări oprite brusc și cu sensul deplasării schimbat (des) într-o parte și în alta, în sus sau în jos, încoace și încolo etc., prin lovituri repetate etc. 18 vt (Înv; îe) A(-și) ~ praful (sau pulberea) de pe (sau din) picioare A renunța cu totul la ceva. 19 vr (D. oameni; udp „de”) A se curăța de praful, de noroiul, de zăpada etc. de pe picioare sau de pe altă parte a corpului, de pe haine etc., ștergându-se sau prin mișcări oprite brusc și cu sensul deplasării schimbat (des) în sus și în jos, prin lovituri repetate etc. 20-21 vti A șterge praful de pe obiectele din casă Si: a deretica, (îrg) a griji, (reg) a câștiga, a orândui (1), a ticăji¹, a tistăli¹. 22 vt (C. i. situații, stări etc. în care se află cineva sau manifestări, deprinderi etc, ale cuiva) A înlătura ceva (nefiind potrivit cu mersul firesc al lucrurilor). 23 vr (De obicei udp „de”, sau, rar, „din”) A reuși să se îndepărteze, să se elibereze etc. de cineva sau de ceva care îl incomodează, îl deranjează, îl supără etc. provocându-i neajunsuri, neplăceri etc. Si: a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a se dezbrăca. 24 vr (Fig) A reuși să iasă, printr-un efort (deosebit) de voință, de concentrare etc., de sub influența unei anumite stări sufletești, fizice, fiziologice etc. care apasă, incomodează etc. 25-26 vtr (Asr; cu determinările „din somn”, „din somnolență”, „din vis” etc.) A (se) trezi. 27 vr (D. plante) A rămâne fără frunze, flori, rod etc. în urma desprinderii și căderii lor. 28 vr (D. părți ale plantelor, mai ales d. frunze, flori, rod) A se desprinde (de plantă) și a cădea (împrăștiindu-se). 29 vr (Spc; d. flori) A rămâne fără petale. 30 vt (C. i. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau părți ale lor) A scoate din pozitia inițială, prin mișcări puternice și repetate cu sensul deplasării schimbat brusc, într-o parte și într-alta, încoace și încolo, în sus și în jos etc. 31 vt (Îe) A ~ mâna (cuiva) A saluta pe cineva luându-i mâna, strângându-i-o (cu putere) și mișcându-i-o repetat (și energic) în sus și în jos, în semn de (mare) afecțiune, bucurie etc. 32 vt (Mol; c. i. recipiente, saci etc. încărcați cu substanțe, materiale etc. pulverulente, granuloase etc.) A îndesa conținutul prin clătinare, prin agitare, printr-o ușoară ridicare și trântire etc. 33 vt (D. pavajul, denivelările etc. unui drum; pex; d. mijloace de transport care se deplasează pe un drum fără să ocolească denivelările acestuia; c. i. mijloace de transport sau, pex, obiecte transportate) A mișca brusc, puternic și dezordonat, mai ales în sus și în jos, într-o parte și într-alta Si: a clătina, a hâțâna, a hurduca, a zdruncina, a zgudui, (reg) a hurducăi. 34 vr (Îrg; d. pământ) A se cutremura (8). 35 vr (D. ființe, d. corpul sau d. părți ale corpului lor) A se mișca puternic (scurt și repetat) ca reacție la senzația de frig, de durere fizică, de greață etc., ca rezultat al unei stări emotive puternice etc. Si: a se cutremura, a se zgudui, a se zgâlțâi. 36 vr (Reg; îe) A se ~ la foale A se îmbolnăvi de hernie. 37 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) frigurile A avea frisoane. 38 vt (Îae) A fi bolnav de malarie. 39 vt (Fig; rar) A aduce la realitate printr-o intervenție energică. 40 vt (Îvr) A tulbura. 41 vt (Fam) A bate (100) (zdravăn). 42 vt (Pex) A critica în mod aspru. 43-44 vtrr (Reg; spc) A (se) bate trăgându-se de păr Si: (fam) a se părui¹.