HASIDÍSM s. n. 1. Nume dat unor curente mistice ebraice apărute în Germania (sec. 12-14). 2. Mișcare fondată în Polonia (1736), de Israel ben Eliezer, cunoscut sub numele de Baal Șem Tov, cu o mare răspândire în Europa Răsăriteană. A intrat în conflict cu rabinismul oficial. După cel de-al Doilea Război Mondial, dezvoltată în forme particulare, a fost reprezentată de M. Buber și A.J. Heschel. Pune accentul pe asceză, studiul savant al „Torei” și „Talmudului”, pe atmosfera de cântece, joc și bucurie a celor simpli, capabili să-l întâmpine și să se apropie de Dumnezeu.