CĂȚELUȘĂ s. (ZOOL.) (Transilv.) tăbălușă, tăbălușcă, (înv.) țincă.

ȚINCĂ s. v. cățelușă.

tincă s.f. (reg.) curcă.

lin (lini), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.

ținc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km² (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km². Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11°C în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7°C în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m³/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48°C) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.

TINCĂ, tinci, s. f. (Reg.) Curcă.

radioreportaj s. n. Reportaj transmis prin radio ◊ „Înfrățiți în muncă și în idealuri – radioreportaj în com. Tinca-Bihor.” Pr.R.TV 11 VI 78 p. 2 (din fr. radioreportage; DEX, DN3)

1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin nomolu rîurilor și bălților.

LIN¹ (< bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.

HUSASĂU DE TINCA, com. în jud. Bihor; 2.153 loc. (1998). Satul Husasău de Tinca apare menționat documentar în 1332.

ARUNCA, arunc, vb. I. I. (De obicei cu privire la obiecte) 1. Tranz. A face ca ceva să ajungă la o distanță oarecare, imprimîndu-i o mișcare violentă; a azvîrli. Un mare scamator aruncă pumnale. BENIUC, V. 99. El băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. ISPIRESCU, L. 368. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și au aruncat-o peste dînsul [peste lup] în groapă. CREANGĂ, P. 33. Puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire (sau o căutătură, o ochire) = a) a privi repede, în treacăt. Moș Hau... a aruncat o privire pripită în juru-i. SADOVEANU, N. F. 116. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor. COȘBUC, P. I 232. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă!... CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei nații. BĂLCESCU, O. II 11. A arunca o vorbă (sau un cuvînt) = a spune ceva în treacăt. Aruncase o vorbă unul dintre țărani. PAS, L. I 10. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A arunca banii pe fereastră v. fereastră. A arunca (ceva) în cumpănă (sau în balanță) v. cumpănă. A arunca (ceva) peste bord v. bord. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. A arunca (ceva) în (sau pe) spinarea cuiva v. spinare. A arunca vina asupra cuiva v. vină. ♦ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «de», «la» sau «în») A trînti, a izbi; a face să cadă. Aruncă de pămînt o oală. ȘEZ. I 271. ◊ Fig. Văd că sufer greu, și primăvara în loc să-mi facă bine... mă aruncă de două ori în pat pînă acum. BĂLCESCU, la GHICA, A. 582. ♦ (Construit cu dativul) A da cuiva ceva, azvîrlindu-i-l. Harap-Alb... i-aruncă pielea cea de urs și fuge cît ce poate. CREANGĂ, P. 215. Le aruncă o pungă de bani. NEGRUZZI, S. I 32. ♦ (Cu privire la sămînță) A semăna, a împrăștia. (Poetic) Cu mîna plină. Arunc semințe de lumină. BENIUC, V. 150. ♦ A azvîrli, a trînti (ceva) în grabă. Mama Tinca iși aruncă scurteica pe umere. CONTEMPORANUL, VII 145. ◊ Fig. (Cu privire la cuvinte) Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petec de hîrtie și trimise băiatul la administrație. REBREANU, R. I 182. 2. Tranz. A îndepărta (de Ia sine) ceva rău, nefolositor; a lepăda. Ce poartă ea alt om aruncă. COȘBUC, P. I 127. Strălucitele-i veșminte le aruncă el, de groază. ALEXANDRESCU, P. 138. 135. – 3. Tranz. A scoate, a emite. O văzură venind... cu o falcă în cer și una în pămînt și aruncînd văpaie din gura ei ca dintr-un cuptor. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. O mierlă aruncă spre mine, Din tufe, chemarea-i frivolă. CAZIMIR, L. U. 16. Armăsarii... Aruncă largi nechezuri. ALECSANDRI, P. A. 143. ♦ (Cu privire la umbră, la lumină) A răspîndi, a proiecta. Pămîntul era scăldat [de razele lunii] într-o lumină albă, clăbucită. Pomii și gardurile își aruncau umbrele scurte în lături, pătîndu-i strălucirea. MIHALE, O. 491. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). 4. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane etc.) A împinge înspre..., a face să meargă pe o anumită cale, să ajungă într-o anumită situație. Tendința de a lipsi legile naturii de conținutul lor obiectiv, încercările de a înlocui metoda științifică obiectivă a cunoașterii prin metode subiective în știință aruncă știința în imperiul haosului și întîmplărilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 2.2. [Versurile] exprimă cu desăvîrșire tot ce a voit poetul să exprime, adică... starea în care îl aruncase [gelozia]. MACEDONSKI, O. IV 67. Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri sau a arunca (pe cineva) pradă (sau în brațele) mizeriei (sau foamei etc.) = a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. Capitalismul a aruncat muncitorimea în brațele mizeriei. A arunca (pe cineva) în închisoare = a întemnița. 5. Intranz. (Complementul direct devine instrumental) A da, a azvîrli în cineva. Grunțuroasele-mi cuvinte... [sînt] arme de omor cu care-arunci În cei ce ni s-au pus de-a curmezișul. BENIUC, V. 152. II. Refl. (Urmat de determinări locale) 1. A se azvîrli, a se repezi, a se precipita; a se năpusti. S-aruncă furtunatic spre rob atunci sultanul. COȘBUC, P. I 53. Dan s-aruncă la gîtul lui, plîngînd ca un fiu ce n-are să mai vadă pe tatăl său. EMINESCU, N. 56. Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare. ALECSANDRI, T. I 444. O jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu. NEGRUZZI, S. I 147. ♦ A se avînta, a sări. A fost odată ca niciodată... de cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului. ISPIRESCU, L. 1. Amîndoi pe cai s-aruncă Și prin noapte zbor Și, trecînd prin verde luncă, Cîntă cu amor. BOLINTINEANU, O. 49. Aruncîndu-se, în zece copce ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ (Despre ape curgătoare) A se vărsa; a se rostogoli. În fața Coziei... [Lotrul] se aruncă în Olt, mărindu-i și mai mult limpezimea. BOGZA, C. O. 350. Multe rîuri s-aruncă din strîmtorile Carpaților în roditoarele noastre cîmpii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 156. 2. (Regional, în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva. Îmi pare rău că n-am luat măcar spînul cel de-al doile cu mine. Dacă s-a aruncat în partea mîne-sa, ce-i vinovat el? CREANGĂ, P. 201.

GRIMELUȚĂ, grimeluțe, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui grimea; băsmăluță. Pe fereastra deschisă ieșea o clipă, zîmbitor, capul domnișoarei Tinca, îmbrobodit cu grimeluță albă, mărginită de horbotă. SADOVEANU, O. IV 27.

LIN¹, lini, s. m. Pește de apă dulce cu solzi mici; trăiește în bălți cu apă limpede și nu prea adîncă (Tinca vulgaris). Știuca-i numai una, dar linii îi prinzi unul după altul. SADOVEANU, N. F. 105. Se adusese în odaia mare și răcoroasă și masa poruncită de Turnavitu: raci, rasol de lin cu mult untdelemn. CAMIL PETRESCU, O. II 108.

ECATERINA gr. Aίϰατερίνα, nume transcris și cu e inițial, socotit ca feminin de la ’Eϰάτερος sau ’Eϰατος „care lovește de departe” atributul lui Apollo, sau ca derivat din ’Eϰάτη zeiță (Tagl). I. 1. Ecatarina (Mar); Catarina j-ța (17 B III 524); Catirina = Catrina (17 B III 226). 2. Icaterina, dobr. (RI XI 211); Caterinci și Catrina, act. 3. S-a format și un masculin: Catrinu, destul de frecvent pentru a produce derivate: Catrin/escu (Drag 302); -oiu, act.; Munții Catrinului, supranume ar. pentru m-tele Olimp, numit și „Codrii Cadrinului” în epos (AO IX 65) după portul Ecaterina, centru pastoral aromîn, situat la poalele lui. 4. Cu afer.: Trina f.; Trinea b., olt. (Sur VI); Trinu s.r. Teleajen. Trincă b. (C Bog; Sd V 40; Isp IV¹) și t. (Bez I 23); Trincea (ib); Trincu., A., act. Trincoi (Tec I). Cf. Trîncă, ard. (Paș). 5 + ăr: Catrinar (Buc); – Dochița, act. 6. Cătrin b, și -ă f. (Mar); cu afer.: Rina ar, (Weig); 7. Cătrînău (17 B III 208) 8. Catrea f. (17 A I 88; V 112); Cătrea b. (16 B IV 193); -nu (Am). 9. Cătrior, -ești fam. (17 B III 73). II. Sub infl. germ. Katy, rus Kатя și magh. Kati, Katica. 1. Cati (Ard; AO XI; Cata f. (Paș); Catea fam. (Scurtești Bz); Cătița, T.; Căta f., ard. (Var 22); – fam. băn. (Iugoslavia). 2. Catu Ioan, act. Cătlescu act.; -easca s. 3. Cătulești s. (Mus 24), Cătil/ă, b. (16 B V 119); -ești (Sur III). 5. Cátina, ar. (Weig); Catina, Miclăuș (Dm; Ștef); – ard., 1338 (Drăg 57 nr. 1); Catina, Ioan, poetul; Cătina s. (r. Cislău), nu < subst. cătină. 6. Catinca f. (P¹³; P Bor 29), frecv. în genere. 7. Cu afer.: Tinca f. și s. act; – și Tinca fam. (Jiul ard). 8. Cătincea b., olt. (Cand 133). 9. Catoiu, ard. (Paș). 10. Cătuiu, Gh. (Vr C 126). 11. Cătuț, V. (Tg-Jiu), -u s; -a f. (Ard). 12. Cătoca b. (Vr), < ung. Katoka ipoc. < Ecaterina. III. Forma cu l < r, comună limbilor: romînă, albaneză: Katalina, spaniolă: Catalina (Palazzi, Nuovo diz. della l. italiana 1940) și ungară (Katalin): 1. Cătălin fam. buc.; Cătălină, i. ar.; ard. – (RI VIII 144);- munt. (17 B II 316; P^u); olt. (Grș 12). 2. Cătalina (Moț). 3. Catelina f. (Mar; 17 A V 19). 4. Cătălin, -a (Sd XI 272; 16 A II 124); -a doamna lui Radu cel Mare (BCI VII 68); -oiu (Cand 133).

EFTIMIE gr. Eὺθύμιος < εὺθύμια „voie-bună” I. 1. Eythymie (Syn); cu y < u: Eutimie (16 B IV 174). 2. Cu e < ev: Etimia f. (C Bog); trunchiat, Mia. 3. Eiheme (Vr C 109); Ethimie (P⁶). 4. Ithimie mon. (17 A I; cf. Ethimia (Syn 16 sept.) = Efimia; Itimii, țig., 1675 (M Put 232). 5. Ethenca (17 A III 146) și Ithinca f. (P⁵). II. Cu ef < ev. A. 1. Eftim/ie, -escu, -iu act. 2. Efteme, l. (Ul 19); Eftemia f. (Sur IX; Aș Br 178). B. 1. Eftene (Ard); Eftăne, seimen, (D Buc); Eften/iia (Aș Br 178); -oiu, olt (Cand 134). 2. Eftin/a, -ia f., ard.(Paș). 3. + ca, -cu: Eftinca (17 A III 83; Sd XVI). 4. *Eftincu > Tinca, Velea, băn. (LB). 5. + -cea: Tincea, 1568 (RI I 21). 6. Cu apoc.: Efta (P¹¹) pren.; C., act.; Eftana f. (17 B. 99). C. 1. Iftemi/e (BCI VII 59); -i (CL 94). 2. Iftim/ie (Tec II; Buc); -escu, act.; -ia sau Aftimia f, (Tec. II). 3. Iften/e (MO 16 nov. 1944); -ie (Hur). 4. Iftine (Ur XXII 193); Iftini (Sd XXI). 5. Iftinca (AO XVIII 124; Sd XVII; Tec I; Sur VII); Aiftincei, P., mold; Aiftinca (Tel 58). 6. Iftincăi, I. (Buc). D. Cu af.< ef-: Aftemi/e (C Bog); -a (Băl II; Sd XVI). 2. Aftim (Băl VI); -ie (Sd XI 279; BCI VII 63; Tut 98; Bîr III; -ia, olt. (Sd. V 406); mold. (Băl IV). 3. Afteni (Sd XVI); -e, mold. (17 A I 169; Sd XXI); olt- (Sd VII 59); -a f. (Tec I). 4. Aftene episcop ard. 5. Aftin/e Popa (Met 100); -i, mold.; -ia, f. dobr. (RI XI 204); Aftina (Mar). 6. Aptśeniĭe b. hațeg (Cand 134). E. Cu s<f: 1. Estimia f. (Sur V). 2. Isten/e (Paș); -ire (Ard); Istinca f. (Sur IV). 3. Fără t: Isimiia (Sur II); -e (Ard II 86). III. Alte deformări: 1. Cu o < ef, sub infl. ucr. Oтими: Otimie (Mar). 2. Actimie f. (Mar). 3. Ifticar, V. (CL) < Iftincu + -ar. 4. Cu afer.: Timică artist dram. sau < Timotei. 5. Cu afer. + suf. ov, -an: Timovan, Gr., ard. 6. Cu afer. și apoc.: Tem, Popa, ard. martir în răscoala din 1848 zis și Eftemie Popovici. 7. Cu afer.: Teni (Bîr I); Tenie, (Bîr I) scris și Tanie; Tenie, prof., 1890; munt., 1846 (BCI XII 140); Ten/ea, -escu, act.; Tenă Brumaru (Moț). 8. Tenciul (16 B IV 403). 7 și 8 se pot raporta etimologic la Artenie (< Artemie) și Partenie, dar nu este probabil, sub raportul importanței eponimului. 9. Neftinia este prenume f. (AO XV 290).

TIMOTEI din Efes, gr. Tιμόθεος nume teoforic. I. 1. Timothei (Syn). 2. Timofteiu, ard. (Paș); cu afer. Moftei (Ard II 172). 3. Timofte mold., act.; Temofte, dobr. (RI XI 210); Timofti, Ar tenie, 1810, mold, (Sur XV). 4. Prin disimilație: Dimofti, mold. 5. + -in: Moftinul s., ard. 6. Timofie (Ard; Mar); cu afer. Mofie (Mar); 7. Timohie (ib.). II. 1. Timotei formă frecv. 2. Cu schimb, părții finale, Timotin, mold. (Sur VI; 17 A II 171); cu afer. Motia, act. Prin scurtări se nasc două teme noi: Tim și Motei. A. Tim ard., 1198 (Drăg 245) 1. Tima (Drăg; 16 B 111273); + -an: Timanu Dominte, act.; Timică artist dramatic; -ina f. (Sd XXI); -oiu t. (Bz). 2. Timu (Drăg); buc. (Buc; CL); ard. (sec. XVIII); 3. N. Drăganu recunoaște în majoritatea toponimelor: Timiș, Timeș, Temeș cu derivatele lor, „un nume de persoană la bază, derivat cu suf. slav -ișĭ, -eșĭ, din ipocoristicul Tim, -a, -u, al lui Timofteiu” (Drăg 245; cf. pp. 173, 244 – 5, 503). a) Temeș, țig. 1502 (D Gorj), adoptat și de unguri: Temes b. 1215 din Bihor (Drăg) mold. (Dm); -escu (Dm; C Ștef); -ești (Dm); b) Temiș: -escul, R. (Ștef); -ești (Dm); -ani s. c) Timiș b. frecv, mar. (Ard); – ard. (Drăg 108, 173, 214, 400); mold. (Dm); -escul și -ăscu (Dm); -ani, -ești ss (Dm); d) Timeș (Drăg. 244); cf. și Timșor două toponime în Ungaria (Drăg. 360 n. 1 și 361). Toate acestea n-au nimic comun cu omofonul Timiș, rîul din Banat de origine traco-dac (Drăg 245 – 6). Cf. și ucr. Tимиш < Timothei (Grinc), și Timiș mîrzac (Let. Urechi, ed. Giurescu). 4. Temișescul, R. (Ștef); Timișanu, St, olt. (RA VI 34), nume de apartenență locală, după rîul Timiș. Timoș, mold, (Sd XXI), cf. ucr. Tимoшa < Timothei (Grinc). 6. Timuș mold. (Sur VII); – log. (Sd XI 81); – Fărîmă (RI XXXI 176); cf. ucr., Timuș Hmelnițki. 7. + -oc: Timoc, Temoc, frecv., mar. (Ard I 240 – 241, 245 – 6, 248, 268) forme identificate de editor, N. Iorga, cu Timotei; coincidență cu Timoc, rîul < lat. Timacus. 8. Timochi (Ard II 142). 9. + -șa: Timșa, Timșoiu (Paș). 10. Din blg. Tимкo, Tинкo, Tимчo, Tинчo (Weig; Drăg; Paș): a) Timca diac (Sur XIX); b) Tincu, ard. (Drăg); Tinco (Băl II); – cel bătrîn (BCI X 26); c) Tincul, 1728, ard. (Paș); -ești s.; -escu; Tincă, mold. (Arh); – olt (Hur 124); cf. și Drăg. 53 n. 5. Pentru formele § 10 a-c se poate invoca și Eftincu < Eftimie. d) Tinciu 1680 ard. (Paș). B. Motei. 1. Mota, D. (T-Jiu); Motu (Sd XV 197). 2. Motăș, M. (16 A II 93; Arh) Motășu și Motășăști (Dm; Tec); Motaș (Dm) Motășeni s (Dm). 3. Molea, Ion (AO XVI 349; -nu fam.; Moțescul, St. (17 B II 130); Motești s. 4. Motiu, act. 5. Motica, act.; 6. Motiș s.; -an, V., act. 7. + -oc: Motoc, -i, -ești ss.; Motoca b (Vr); sau < subst. (ard-băn.) motoc „motan”. 8. Motoi, olt. (AO XX 146); Moto/ești; -escu. 9. Motoșeni s. (Dm; Tec I);

CĂȚELUȘĂ s. (ZOOL.) (Transilv.) tăbălușă, tăbălușcă, (înv.) țincă.

țincă s. v. CĂȚELUȘĂ.

TINCĂ, tinci, s. f. (Regional) Curcă.

lin² sm [At: SADOVEANU, N. F. 105 / Pl: ~i / E: bg лин] Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu foarte adâncă (Tinca tinca).

mierlă sf [At: ST. LEX. 169^v2/18 / V: (îrg) miar~, (reg) mir~, zm~ / Pl: ~le / E: ml merula] 1 (Șîc ~-neagră) Pasăre cântătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). 2 (Îc) ~la-lui-Madarasz (sau ~-orientală, balcanică) Pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gât (Turdus merula aterrimus). 3 (Îc) ~-sură (sau ~-gulerată, ~-alpină, ~-brădie, ~-de-brădet, ~-de-munte, ~-de-pădure, ~-grivă) Pasăre migratoare cu penele cenușii, cu un guler de pene albe (Turdus torquatus). 4 (Om; îc) ~-gulerată Privighetoare (Luscinia). 5 (Om; îc) ~-de-munte-cenușie Sturz (Turdus). 6 (Îc) ~ de-piatră Pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pântece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). 7 (îc) ~-de-pârâu-comună Pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pâraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori (Cinclus cinclus aquaticus). 8 (îc) ~-de-pârâu-nordică Pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului Si: pescăruș-de-munte, pescărel-negru, rătășcuță (Cinclus cinclus). 9 (Îc) ~-de-pârâu-sudică Pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginiu pe piept (Cinclus cinclus meridionalis). 10 (Orn; îc) ~galbenă Grangur (Oriolus oriolus). 11 (Iht; îvr) Lin (Tinca tinca).

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

teanc² sn [At: ALRM II/I h 281/414 / V: (reg) tenci, tinc, tinci / Pl: ? / E: pvb tencui] (Reg) Tencuială (2).

Ecaterina Frecvent și răspîndit astăzi în toată Europa, gr. Ekateríne era probabil necunoscut în lumea clasică. Pătruns în onomasticonul creștin, numele devine foarte popular printre adepții noii religii datorită cultului unei fecioare martire din Alexandria, decapitate în anul 307 (numele acesteia apare în izvoarele grecești sub forma neașteptată Aikaterine, poate pentru că în acea perioadă diftongul ai- fusese redus la e; forma grafică păstrată în greaca modernă, Aikaterine apare o singură dată și în izvoarele mai vechi). Originea și semnificația numelui rămîn încă nesigure; explicat prin greacă, Ekateríne a fost considerat femininul lui Hekaterós (atestat la Hesiod, prin Strabon, ca supranume pentru satiri și nimfe, sau la Plutarh, ca nume al unui macedonean), înrudit fie cu un supranume al lui Apolo, Hekatos (folosit chiar de Homer în Iliada și explicat prin hekatebólos „care lovește de la distanță”), fie cu numele zeiței subpămîntene Hekáte (cea care făcea vrăji și descîntece la răspîntii – în lat. Trivia). Nu lipsesc nici propunerile de a explica numele prin alte limbi, de ex. prin egipteană (dintr-un cuvînt cu sensul „coroană”). Dacă în acest domeniu lucrurile nu sînt clare, cu siguranță că la răspîndirea numelui a contribuit o mai veche etimologie populară, și anume apropierea de adj. katharos „pur”, foarte potrivit pentru un nume creștin; această „explicație” a lăsat urme în grafia numelui (cu -th- în Occident). Ecaterína este un nume vechi și la popoarele slave vecine (la slavii răsăriteni, atestat din sec. 15), prin intermediul cărora fie numele de bază, fie unele derivate și hipocoristice au ajuns și la noi (nu trebuie trecută cu vederea, în anumite regiuni, nici influența latino-catolică). Prima atestare a numelui în documentele muntene datează de la 1495, sub forma Catalină (nume purtat de soția lui Radu cel Mare); este forma comună limbilor română și albaneză (cf. sp. Catalina; magh. Katalín) și stă la baza formei actuale, destul de frecvente, Cătălina (masc. Cătălin). Vechi la noi și folosite și astăzi mai sînt Caterína, Catrína (cu hipoc. de formă masculină Catrinel), Trina, masc. Trinea și Trincă, Catina, Catinca, Tinca, Tincuța, Cati, Catița, Catiușa, Lina, Catarina, Kitty; ultimele două forme recente de origine apuseană. Este cunoscut la noi și cuvîntul caterincă „flașnetă”, împrumutat din ucraineană și provenit din numele pers. Katerinka. ☐ Engl. Catherine (hipoc. Kitty), fr. Catherine, germ. Katherina, Katherine, it. Caterina, magh. Katalin, bg. Ekaterina, Katerina, Katalina, Katinka etc., ucr. Kateryna, rus. Ekaterina (hipoc. Katea). ☐ Ecaterina Varga, („doamna moților” din secolul trecut) și Ecaterina Teodoroiu, eroină a primului război mondial; regina Franței Caterina de Medici (1519-1589), împărătesele Rusiei Ecaterina I (1684-1727, soția lui Petru cel Mare) și Ecaterina a II-a (1729 – 1796). ☐ Frecvența formelor Cătălin și Cătălina trebuie pusă în legătură și cu profunda influență a cunoscutului poem eminescian Luceafărul. Frecvent nume de personaj feminin în literatura rusă: în Petru I de L.N. Tolstoi, Caterina Ivanovna, drama lui Leonid Andreev etc. Cunoscute la noi mai sînt: Catherine Earnshaw din La răscruce de vînturi de Emily Brontë, Catherine Barkley din Adio arme de E. Hemingway, Catarina Bragadini din drama lui V. Hugo Angelo Tiranul Padovei etc.

tincă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~nci / E: ns cf tiurcă, tucă] (Orn; reg) Curcă (Meleagris gallopavo).

tinci sn vz teanc²

țincă sf vz țâncă

TINCĂ s.f. (Ban.) Curcă. Tinkĕ. Gallus Indianus. AC, 374. Etimologie: cf. tiurcă, tincă.

ȚINCĂ s.f. v. țîncă.

ȚÎNCĂ s.f. (Mold.) Cățelușă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țînci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pe țîncă Molda. URECHE; cf. N. COSTIN, apud TDRG.- Variante: țincă (N. COSTIN, apud TDRG). . Etimologie: țînc + suf. -ă. Vezi și țincșor, țînc.

MÉMBRU, -Ă subst. 1. S. m. și f. Persoai care face parte dintr-o colectivitate (organIzată) ; fiecare dintre persoanele sau unitățile care alcătuiesc o grupare sau o organizaț socială, politică, culturală etc., considerată în raport cu acestea; (învechit) mădular (2). Cinstiții menzili bisericești și mirenești (a. 1 771 URICARIUL, I, 172. Traiul celui de a fi prim de membron al Divanului cel mare trebuie să fie știut de cinstit și înțălept (sec. XIX), ib. IV, 284/2. Ale soțietății membruri (mădulări). SȚ 30. Existența comitetului și numele membrilor trebuie a rămînea secrete. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 461. Membri a consiliului privat. CALENDAR (1851), IV/2. Un membru al societăței. ROM. LIT. 260¹/10. Junii membri ai comitetului priimiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I, 342, cf. PONTBRIANT, D. Tu care ești membrul Societății geografice din Podul Iloaiei, trebuie să cunoști partea asta de lume? ALECSANDRI, T. I, 425. Toți membrii votanți Academiei. MAIORESCU, CR. I, 345, cf. 331. Tu nu mai ești un om, nu mai ești memb) al umanității. CARAGIALE, O. VII, 256. În fiecare membru din familia sa descoperea calități nouă. AGÎRBICEANU, A. 263. Muma plîngea în broboada ei de mohair, pregătind cu țața Tinca, membră, în comitetul societății birjarilor, blidurile de doliu. KLOPȘTOCK, F. 78. Membru în consiliul de administrație. NOM PROF. 2. Membrii consiliilor populare. LEG. EC. PL. 131. Să lupte pentru unitatea Germaniei democrate și pașnice, membră activă a frontului păcii. CONTEMP. 1 949, nr. 16 10/2. La vîrsta de 39 de ani, Victor Hugo a fost ales membru al Academiei Franceze. SADOVEANU E., 227, cf. CAMIL PETRESCU, O. II, 475. Totul pare că se petrece undeva într-un ținut african, unde membrii unui trib ar îndeplini un straniu și primejdios ritual. BOGZA, C. O. 302. Zeci de mii de țărani muncitori sînt deputați ai sfaturilor populare, membri ai comisiilor organelor locale ale puterii, activiști ai organizațiilor obștești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2814. Noțiunea de progres. . . este strîns condiționată de gradul de dezvoltare intelectuală a membrilor societății. CONTEMP. 1963, nr. 883, 7/1. Dorința care unește pe toți membrii cercului este aceea de a cunoaște mai profund și mai amănunțit istoria patriei. GÎ 1963, nr. 690, 3/1. În rindurile membrilor de partid se primesc persoane care au împlinit vîrstă de 18 ani. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6641. Membrii colectivelor de cercetare. ib. nr. 6678. Membrii delegației române la festival au fost prezentați publicului, ib. 2. S. n. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre; părțile exterioare articulate ale trupului omului sau al animalului, care formează organe: cu rol important în îndeplinirea unor funcții: de relație; (învechit și popular) mădular (1). Lipsindu-să de un membro [al corpului]. AMFiLOHiE, G. F. 314^v/7. Tremurătura membrilor. DESCR. APE, 89/6, cf. BARASCH, M. III, 24/21. Membrele (mădularele) bine așezate și pulpele puțin cărnoase. FIS. 101/9, cf. COSTINESCU, LM. Hainele ei, umede de ploaie, se lipise de membrele dulci și rotunde. EMINESCU, N. 11. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzîndu-și membrele obosite. CARAGIALE, O. I, 57. Cînd din vro întîmplare oarecare omul își pierde vrun membru, el poate să-l înlocuiască cu un alt membru artificial, construit în așa mod încît el poale să îndeplinească întrucîtva slujba membrului pierdut. BIANU, D. S. ◊ (La oameni) Membru superior (sau toracic) = mînă. Cf. BIANU, D. S. Membru inferior (sau abdominal) = picior. Cf. BIANU, D. S. La membrele inferioare se constată că piciorul drept este în extensie. PARHON, O. A. I, 265. ♦ (Rar) Cap. NEGULICI. ♦ (De obicei determinat prin „viril”) Penis. Cf. BIANU, D. S., DR. V, 312, MAT. FOLK. I, 685, ALR I 1103/394, 530, 805. 3. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice ; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. Aceste trei figuri (cifre) să cheamă un membro de la period și în toate perioadele sînt doauî membri. AMFILOHIE, E. 8. Putem face ca ecuațiile să priimească toate transformațiile care lasă amîndouă membrele să fie de o potrivă. ELEM. ALG. 53/24. Fiecare din expresiile ce compun ecuația se numește membru. LAZARINI, M. 213/9. Numărul scris la stînga se numește membrul întîi al ecualităței și cel de-a dreapta, membrul al duoilea. CULIANU, A. 3. O proporție este corectă dacă productul membrilor interni este egal cu productul membrilor externi. I. PANȚU, PR. 9. O ecuație chimică e formată din doi membri care corespund celor două sisteme ale reacției chimice. CHIM. AN. CĂLIT. 20. 4. S. n. (Lingv.) Fiecare dintre părțile unei propoziții, unei fraze sau unei perioade. Singurul membru al propoziției absolut necesar pentru existența ei este predicatul. IORDAN, STIL. 276. Deplasarea unor membre ale frazei le dă acestora o anumită independență. VIANU, S. 120. – Pl.: (1) membri, -e și (rar, n.) membruri, (2, 4) membre și (rar, m.) membri, (3) membri și (rar, n.) membre. – Și: (învechit, 2, 3) mémbro s. n., (1) mémbron s. m. – Din lat. membrana, fr. membre. – Membro < it. membro.

MIÉRLĂ s. f. 1. (Și în sintagma mierlă neagră) Pasăre cîntătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). Cf. ST. LEX. 169^v2/18. Ostropielul de grăunțe de ghenuperi, care să mănîncă cu găinuși de pădure, cu sturzi, mierle și alte păsăruici (a. 1749). GCR II, 44/30. Organismul mierlei, graurului este cum să poată imita mai multe sonuri. HELIADE, O. II, 371. Într-o băltiță. . . merlele, cintițile și gangurii se scaldă. NEGRUZZI, S. I, 96. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, POEZII, 47. Cucul cîntă, mierle, presuri – Cine știe să le-asculte? EMINESCU, O. I, 121. Era pădurea singură. . . doar într-o tufă fluiera de departe o mierlă, CARAGIALE, O. VI, 280. Șuieră mierle-n tufiș și cîntă din grîu pitpalacul. COȘBUC, P. II, 62. Dintr-un tufiș în grădină fluiera o mierlă. AGÎRBICEANU, A. 263. Sus între crengi, o mierlă. . . își fluieră neastîmpărul. C. PETRESCU, S. 141. Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I, 258. Cînd graurul, cînd mierla, cînd cucul, cînd prigorul Și zvonul ciocîrliei își luau din fluier zborul. ARGHEZI, S. P. 93. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt. ALECSANDRI, P. P. 274, cf. 298. Pe-o clenguță din dumbravă zace mierla râu beteagă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 10. De-aici pînă la Brașeu, Nime nu-i străin ca eu, Numai mirla din pădure. id. ib. 206. Puișor de mierlă neagră Cîntă-n codru să s-aleagă, Să s-aleagă la voinici Care-o mai varat pe-aici. ȘEZ. I, 173. Bat-o legea merlă neagră, Mergi în codru de te bagă. ib. III, 159. Scoase fluierul și-ncepu a trage un cîntec, de mierlele stau pe cloambele fagului ca mute și-l ascultau, RETEGANUL, P. I, 17. Tu, puiuț de mierlă neagră, Ce-ai mîncat frunza din creangă. BÎRLEA, C. P. 168. Pe o vale cotită Vine mierla-nsovonită (Ceața). GOROVEI, C. 70, cf. PĂSCULESCU, L. P. 77. P-o vîlcea cotită, Vine mierla-mbrobodită (Melcul). PĂSCULESCU, L. P. 89. ◊ F i g. Degetul său cel mic. . . pipăia mierlele pe clape. ARGHEZI, VERS. 34. * Mierla lui Madarasz (sau mierlă orientală, balcanică) = pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gît (Turdus merula aterrimus). Cf. DOMBROWSKI, P. 368. Mierlă sură (sau gulerată alpină, brădie, de brădet, de munte, de pădure, grivă) = pasăre migratoare cu penele de culoare cenușie, cu un guler de pene albe în jurul gîtului (Turdus torquatus). Cf. MARIAN, O. I, 293, PĂCALĂ, M. R. 30, DOMBROWSKI, P. 361, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă gulerată = a) mierlă sură;privighetoare (Luscinia). ALR I 1031/18. Mierlă de munte cenușie = sturz ( Turdus). Cf. BARCIANU. ◊ C o m p u s e: mierlă-de-piatră = pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pîntece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 155, DOMBROWSKI, P. 369, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă-de-pîrîu-comună = pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pîraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori ( Cinclus cinclus aquaticus). Cf. DOMBROWSKI, P. 419. Mierlă-de-pîrîu-nordică = pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului; rătășcuță, pescăruș-de-munte, pescărel-negru (Cinclus cinclus). id. ib. 417. Mierlă-de-pîrîu-sudică = pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginii pe piept (Cinclus cinclus meridionalii). id. ib. 421. Mierlă-galbenă = grangur (Oriolus oriolus). Cf. BARCIANU, V., LM, BĂCESCU, PĂS. 112. 2. (Iht.; învechit, rar) Lin (Tinca tinca).Cf. POLIZU, BARCIANU, V., ALEXI, W. - Pl.: mierle. – Și: (învechit și regional) miárlă (POLIZU, MARIAN, O. I, 282, BĂCESCU, PĂS. 112, ALR I 1029/740, 744,885), (regional) mírlă, zmiérlă (BĂCESCU, PĂS.112,178, ALR I1 029/295) s. f. – Lat. merula.

‡ȚINCĂ (pl. -ce) sf. Cățelușă: pre numele unei țince ce o chiamă Molda... s’au numit Moldova apa Moldovei (N.-COST.) [ținc¹].

DRÎNGĂNI (-ănesc), DRÎNGĂI (-ăiu, -ăesc) vb. intr. 🎼 1 A cînta cu drîngul ¶ 2 A scoate sunete nearmonioase, a cînta prost dintr’un instrument cu coarde sau dintr’un pian: nu vii să asculți pe Tinca drîngănind din piano? (ALECS.) ¶ 3 ‡ A bate în palme: nu se cade a drîngăi, adecă a plesni în palme (PRV.-MB.).