TIMOTEI din Efes, gr. Tιμόθεος nume teoforic. I. 1. Timothei (Syn). 2. Timofteiu, ard. (Paș); cu afer. Moftei (Ard II 172). 3. Timofte mold., act.; Temofte, dobr. (RI XI 210); Timofti, Ar tenie, 1810, mold, (Sur XV). 4. Prin disimilație: Dimofti, mold. 5. + -in: Moftinul s., ard. 6. Timofie (Ard; Mar); cu afer. Mofie (Mar); 7. Timohie (ib.). II. 1. Timotei formă frecv. 2. Cu schimb, părții finale, Timotin, mold. (Sur VI; 17 A II 171); cu afer. Motia, act. Prin scurtări se nasc două teme noi: Tim și Motei. A. Tim ard., 1198 (Drăg 245) 1. Tima (Drăg; 16 B 111273); + -an: Timanu Dominte, act.; Timică artist dramatic; -ina f. (Sd XXI); -oiu t. (Bz). 2. Timu (Drăg); buc. (Buc; CL); ard. (sec. XVIII); 3. N. Drăganu recunoaște în majoritatea toponimelor: Timiș, Timeș, Temeș cu derivatele lor, „un nume de persoană la bază, derivat cu suf. slav -ișĭ, -eșĭ, din ipocoristicul Tim, -a, -u, al lui Timofteiu” (Drăg 245; cf. pp. 173, 244 – 5, 503). a) Temeș, țig. 1502 (D Gorj), adoptat și de unguri: Temes b. 1215 din Bihor (Drăg) mold. (Dm); -escu (Dm; C Ștef); -ești (Dm); b) Temiș: -escul, R. (Ștef); -ești (Dm); -ani s. c) Timiș b. frecv, mar. (Ard); – ard. (Drăg 108, 173, 214, 400); mold. (Dm); -escul și -ăscu (Dm); -ani, -ești ss (Dm); d) Timeș (Drăg. 244); cf. și Timșor două toponime în Ungaria (Drăg. 360 n. 1 și 361). Toate acestea n-au nimic comun cu omofonul Timiș, rîul din Banat de origine traco-dac (Drăg 245 – 6). Cf. și ucr. Tимиш < Timothei (Grinc), și Timiș mîrzac (Let. Urechi, ed. Giurescu). 4. Temișescul, R. (Ștef); Timișanu, St, olt. (RA VI 34), nume de apartenență locală, după rîul Timiș. Timoș, mold, (Sd XXI), cf. ucr. Tимoшa < Timothei (Grinc). 6. Timuș mold. (Sur VII); – log. (Sd XI 81); – Fărîmă (RI XXXI 176); cf. ucr., Timuș Hmelnițki. 7. + -oc: Timoc, Temoc, frecv., mar. (Ard I 240 – 241, 245 – 6, 248, 268) forme identificate de editor, N. Iorga, cu Timotei; coincidență cu Timoc, rîul < lat. Timacus. 8. Timochi (Ard II 142). 9. + -șa: Timșa, Timșoiu (Paș). 10. Din blg. Tимкo, Tинкo, Tимчo, Tинчo (Weig; Drăg; Paș): a) Timca diac (Sur XIX); b) Tincu, ard. (Drăg); Tinco (Băl II); – cel bătrîn (BCI X 26); c) Tincul, 1728, ard. (Paș); -ești s.; -escu; Tincă, mold. (Arh); – olt (Hur 124); cf. și Drăg. 53 n. 5. Pentru formele § 10 a-c se poate invoca și Eftincu < Eftimie. d) Tinciu 1680 ard. (Paș). B. Motei. 1. Mota, D. (T-Jiu); Motu (Sd XV 197). 2. Motăș, M. (16 A II 93; Arh) Motășu și Motășăști (Dm; Tec); Motaș (Dm) Motășeni s (Dm). 3. Molea, Ion (AO XVI 349; -nu fam.; Moțescul, St. (17 B II 130); Motești s. 4. Motiu, act. 5. Motica, act.; 6. Motiș s.; -an, V., act. 7. + -oc: Motoc, -i, -ești ss.; Motoca b (Vr); sau < subst. (ard-băn.) motoc „motan”. 8. Motoi, olt. (AO XX 146); Moto/ești; -escu. 9. Motoșeni s. (Dm; Tec I);