ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ACOMERCIAL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr.: -ci-al] – A⁵- + comercial.

ACREALĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AVENTURISM s. n. (Rar) Spirit de aventură al cuiva. ♦ Înclinație de a acționa în mod pripit, de a lua decizii periculoase – Din fr. aventurisme.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism. – Din fr. bureaucratie.

BUTADĂ, butade, s. f. (Franțuzism) Vorbă de spirit; ironie. – Din fr. boutade.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

CATHARSIS s. n. 1. (Lit.) Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis.

GALOMAN, -Ă, galomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care admiră fără rezerve (și adesea fără spirit critic) tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.

GALOMANIE s. f. Admirație fără rezerve (și fără spirit critic) pentru tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.

GÂNDIRE, gândiri, s. f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. ◊ Gândire laterală v. lateral. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință. 3. Idee, gând (1), cuget; meditare, reflecție. 4. Imaginație, fantezie. – V. gândi.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.

GNOM, gnomi, s. m. Fiecare dintre spiritele despre care se credea că locuiesc în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.

GREGAR, -Ă, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamnă pe unii oameni să se supună orbește, să-și piardă cu totul individualitatea în mijlocul mulțimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.

GREGARISM s. n. (Rar) Stare a animalelor care trăiesc în turmă; (fig.) instinct, spirit gregar. – Din fr. grégarisme.

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

HĂȚ¹, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț.

HÂRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

HIERATISM s. n. Spirit sau sistem hieratic; caracterul a ceea ce este hieratic. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hiératisme.

HOLIE s. f. (În superstiții) Spirit rău, duh necurat. – V. holă.

IDEALISM s. n. 1. Orientare în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existența ca factor secund, derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existenței ca o realitate de sine stătătoare, independentă de conștiința individuală. Idealism subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă de aceasta a realității materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituală cu realitatea obiectivă. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme.

IDEALIST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste.

IDEALISTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.

INCUB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

INGENIOS, -OASĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

INSIPID, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

ÎNGUSTIME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

ÎNTREPRINZĂTOR, -OARE, întreprinzători, -oare, adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. – Întreprinde + suf. -ător.

ÎNȚELEPCIUNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis.

MERCANTILISM s. n. 1. (Livr.) Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendință de a câștiga bani prin orice mijloace. 2. Doctrină economică din sec. XV-XVIII, bazată pe principiul că avuția socială rezidă în acumularea metalelor prețioase și a stocului monetar intern. – Din fr. mercantilisme.

RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

ȘAMANISM s. n. Religie animistă, primitivă, care are la bază credința că slujitorii cultului pot influența spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri și prin formule magice, practicată de unele populații din nordul și centrul Asiei, de diverse triburi de eschimoși și de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia și din Africa. – Din fr. chamanisme.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

UMANISM s. n. Mișcare socială și culturală apărută în apusul Europei în sec. XIV, ca expresie a luptei împotriva feudalismului și a învățăturii scolastice, care a promovat ideea încrederii în valoarea omului și a perfecționării sale, a militat pentru dezvoltarea liberă și multilaterală a personalității umane, pentru o cultură laică (în spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de încredere în valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

URANGUTAN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangutan s. m.] – Din fr. orang-outan.

WHITE-SPIRIT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pr.: uait-spirit] – Cuv. engl.

YOGA s. f. Școală filozofică indiană care urmărește adâncirea cunoașterii eului în scopul eliberării lui de viața materială și al contopirii cu spiritul universal; p. ext. ansamblu de exerciții care duc la stăpânirea deplină a organismului uman prin încetinirea la maximum a respirației, a bătăilor inimii și prin realizarea stării de insensibilizare totală. – Din engl., fr. yoga.

ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

MAIMUȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

ATMOSFERĂ, (3) atmosfere, s. f. 1. Înveliș gazos care înconjoară pământul; aer; spec. aer pe care îl respiră cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.

BOLȘEVIZA, bolșevizez, vb. I. Tranz. A educa în spirit bolșevic, a introduce, a întări spiritul bolșevic (într-o organizație, într-o acțiune etc.) – Din bolșevic (după rus. bol’șevizirovat’).

POLITEȚE, (2) politeți, s. f. 1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume care se folosește în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; b) politicos, amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politeță s. f.] – Din fr. politesse.

SARE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

ROMÂNISM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

SĂRAC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireac, -ă adj.] – Din bg., scr. sirak.

SINTETIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. synthétique.

SPIRITUAL¹, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparține spiritului (I 1), privitor la spirit; ideal, imaterial; sufletesc; intelectual; p. ext. cultural. 2. Inteligent, deștept, ager; dotat cu umor. ♦ Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, umor. 3. Care aparține religiei sau bisericii; bisericesc, religios; duhovnicesc. ♦ (Substantivat, m.) Duhovnic. [Pr.: -tu-al] – Din fr. spirituel.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. tuna.

PAIDEIA s. f. Concepție educativă în Grecia antică ce urmărea cultivarea spiritului uman prin filozofie și știință. [Pr.: pa-i-de-ia] – Cuv. gr.

PARTICIPA, particip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o acțiune, la o discuție. ♦ Spec. A lua parte la o întreprindere economică, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obține un câștig). ♦ A împărtăși starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată. – Din fr. participer, lat. participare.

PARTICIPATIV, -Ă, participativi, -e, adj. Care participă afectiv, din tot sufletul; dedicat, implicat. ♦ Care manifestă spirit de colaborare; p. ext. entuziast. – Din fr. participatif.

PARTINIC, -Ă, partinici, -ce, adj. Care reprezintă și apără interesele partidului pe care îl reprezintă, care corespunde cu spiritul, ideologia, programul acestui partid. – Din rus. partiĩnîi.

PĂSTORI, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre oameni) A duce (animale erbivore, turmele etc.) la pășune, a duce să pască; a păzi în timp ce paște¹ (2), a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma în spiritul dogmelor Bisericii. – Din păstor.

ANALITIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor. Spirit analitic = capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg; persoană care are această capacitate. Limbă analitică = limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. ♦ (Mat., Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. Geometrie analitică. – Din fr. analytique, lat. analyticus.

ANIMISM s. n. Formă primitivă a religiei, când oamenii credeau în spirite și în existența unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.

ANTISPORTIV, -Ă, antisportivi, -e, adj. Care este contrar sportului sau spiritului sportiv. – Din fr. antisportif.

ECHIPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

CONȘTIINȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepții, cunoștințe, mentalități ale unei colectivități umane, care reflectă condițiile de existență ale acesteia, precum și psihologia socială a oamenilor. Conștiință de clasă = parte a conștiinței sociale care reflectă existența socială a unei clase determinate. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști).

POLIȚISM s. n. (Rar) Activitate întreprinsă de poliție (1) în vederea menținerii ordinii; p. ext. fel de a fi, de a gândi, de a acționa în spirit polițienesc, brutal, violent. – Poliție + suf. -ism.

MORAL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

POZITIV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) copia unui negativ fotografic care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. – Din fr. positif, lat. positivus.

PRACTICISM s. n. Înclinare (exagerată) spre activitatea practică. ♦ Simț, spirit practic. – Practică + suf. -ism.

PREDISPUNE, predispun, vb. III. Tranz. 1. A crea cuiva o anumită dispoziție, stare de spirit, a dispune la ceva. 2. (Med.) A face să aibă o deosebită sensibilitate sau receptivitate față de anumite boli. – Din fr. prédisposer (după dispune).

PREZENȚĂ, prezențe, s. f. Faptul de a fi prezent undeva; existența cuiva sau a ceva într-un loc sau într-un timp anumit. ◊ Listă (sau caiet, condică) de prezență = listă (sau caiet, condică) în care semnează cei prezenți la un curs, la serviciu etc. Prezență de spirit = promptitudine demonstrată de cineva în împrejurări dificile sau neprevăzute. ◊ Loc. prep. În prezența (cuiva) = fiind de față (cineva); în fața, înaintea (cuiva). ♦ Existență. ♦ Manifestare a unei personalități (de prestigiu). – Din fr. présence.

REALISM s. n. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. ♦ Nume generic pentru concepțiile filozofice care recunosc existența independentă a obiectului de subiect, precum și posibilitatea de a cunoaște obiectul. ◊ Realism critic = curent în filozofia contemporană, care recunoaște realitatea lumii materiale, dar interpune între subiect și obiect un al treilea element, de natură spirituală, denumit „dat” sau „esență”. Realism socialist = teorie estetică (opusă teoriilor artă pentru artă, formalismului, artei abstracte și nonfigurative etc.) potrivit căreia arta este o „formă a conștiinței sociale”. Realism naiv = termen prin care este desemnat, uneori, materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea proprie oricărui om, izvorâtă din practica vieții de toate zilele, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în aceasta. ♦ Curent în filozofia scolastică medievală care considera că noțiunile generale constituie realități de sine stătătoare și anterioare lucrurilor individuale. ♦ Atitudine a omului care are simțul realității; spirit practic. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalisme.

PSIHOMANȚIE s. f. Pretinsă artă de a ghici viitorul prin invocarea spiritelor celor morți. – Din fr. psychomancie.

PSIHOZĂ, psihoze, s. f. Boală mintală caracterizată prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității bolnavului și de care acesta nu este conștient. ♦ Stare de spirit bolnăvicioasă, caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă, creată de cauze exterioare; obsesie, idee fixă. – Din fr. psychose.

PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

ȘABLONARD, -Ă, șablonarzi, -de, adj. Lipsit de originalitate, de spirit inventiv, cu șabloane (2); stereotip. – Șablon + suf. -ard.

OBLOMOVISM s. n. Atitudine de apatie; spirit de stagnare. – Oblomov (n. pr.) + suf. -ism.

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva; ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. Persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele și poate servi ca intermediar între ele și cei vii. – Din lat. medium.

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

VERVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

FANTASC, -Ă, fantaști, -ste, adj. (Livr.) Ciudat, bizar. Spirit fantasc. – Din fr. fantasque.

FARSĂ, farse, s. f. 1. Comedie cu conținut ușor, în care comicul provine în primul rând din vorbe de spirit și din situații amuzante, uneori burlești (nu din studiul aprofundat al caracterelor). 2. Faptul de a păcăli pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloace folosite în acest scop; păcăleală, festă. – Din fr. farce.

ORBILĂ s. m. (Glumeț) Poreclă dată unei persoane care nu vede sau nu observă nimic în jurul său, care se împiedică de tot ce-i stă în cale, care este lipsită de spirit de observație. – Orb² + suf. -ilă.

FASCIZA, fascizez, vb. I. Tranz. A introduce, a propaga fascismul; a educa în spiritul ideologiei fasciste; a instaura un regim politic de tip fascist. – Fascism + suf. -iza.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

DISCIPLINA, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

DISCIPLINAT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.

DISCIPLINĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.

WITZ s. n. Capacitate a fanteziei de a face asociații ciudate între elementele cele mai disparate, mai eterogene sau de a disocia elemente care nu pot exista disparat; jocul imaginației; produs al inteligenței, spirit, glumă. (din germ. Witz)

LIMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

MEDIOCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre.

MISTICISM s. n. Credință în existența unor forțe supranaturale și în posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forțe (prin revelație, intuiție, extaz); misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

NOBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. ◊ Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art.; pop.) Dracul, diavolul. – Ne- + curat.

NEDISCIPLINAT, -Ă, nedisciplinați, -te, adj. Care nu se supune ordinii și disciplinei, care manifestă spirit de indisciplină; indisciplinat, nesupus. – Ne- + disciplinat.

NEECONOMIC, -Ă, neeconomici, -ce, adj. 1. Care nu aparține economiei (1). 2. Care nu corespunde principiilor economice; neeconomicos (2). 3. Care nu dovedește spirit de economie sau nu permite economii; neeconomicos (1). – Ne- + economic (după engl. non-economic).

NEECONOMICOS, -OASĂ, neeconomicoși, -oase, adj. 1. Care nu dovedește spirit de economie sau nu permite economii; neeconomic (3). 2. Care nu corespunde principiilor economice; neeconomic (2). – Ne- + economicos.

NESĂRAT, -Ă, nesărați, -te, adj. 1. Care nu conține (în cantitate suficientă) sare. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestări ale lor; spec. despre vorbe, glume) Fără spirit, fără haz, fără farmec, anost, fad, searbăd; p. ext. (despre manifestările oamenilor) fără conținut, fără sens, prostesc. – Ne- + sărat.

NESĂRĂTURĂ, nesărături, s. f. (Rar) Vorbă, glumă, faptă etc. lipsită de spirit, de haz. – Ne- + sărătură.

CONTRADICȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

EROISM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

SPIRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

DISTRICTUAL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – District + suf. -ual (după an – anual, spirit – spiritual etc.).

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; (în special) fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DUALISM s. n. 1. Concepție, doctrină care consideră ca principiu al existenței două elemente diferite și ireductibile, materia și spiritul. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr-o uniune personală între Austria și Ungaria. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualisme.

RECE, reci, adj. 1. Care are o temperatură (mai) scăzută față de o limită dată, față de un mediu oarecare sau față de căldura corpului omenesc; lipsit de căldură; care dă senzația de frig, care aduce frig. ◊ Climă rece = climă polară; p. ext. clima regiunilor situate în apropierea cercului polar, unde temperatura nu depășește, de obicei, 10°C. Abces rece = abces fără caracter inflamator. ♦ (Substantivat, n. sg.) Temperatură scăzută, răceală, frig. ◊ Loc. adv. La rece = a) la o temperatură scăzută, în jurul lui 0°C; b) la temperatura normală, fără a încălzi; c) fig. neinfluențat de sentimente, nepărtinitor, obiectiv. ♦ Fig. Care înfioară, care înfrigurează. ◊ Expr. (Substantivat) A-i trece (cuiva) rece prin inimă (sau prin spate) = a se înfiora. ♦ (Despre hrană) Care și-a pierdut căldura; răcit; care se compune din alimente neîncălzite; care se consumă fără a fi în prealabil încălzit. ♦ (Despre produse de panificație, în special despre pâine) Care nu e proaspăt; vechi, uscat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care nu ține cald. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre organele sau membrele lor) Cu temperatura scăzută sub nivelul normal; p. ext. înțepenit (de frig, de emoție). ◊ Expr. A(-i) fi (cuiva) inima rece = a-i fi mereu teamă. (Cu) sânge rece = (cu) calm, (cu) prezență de spirit. ♦ Care și-a pierdut sau e lipsit de căldura animală; inert, neînsuflețit, țeapăn. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de căldură sufletească; insensibil, indiferent; neprietenos, distant. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă ostilitate, indiferență, lipsă de sensibilitate. ♦ Nepăsător, impasibil, imperturbabil. ♦ (Despre gândire, idei, noțiuni etc.; adesea peior.) Cu caracter obiectiv, bazat numai pe elemente logice. ♦ (Despre o încăpere) Neprietenos, neospitalier, străin. – Lat. recens „proaspăt, recent”.

SUPERSTIȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

DECADENTISM s. n. Denumire generică dată tendințelor unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX de către propriii protagoniști, care opun realității o lume a stărilor de spirit subiective, considerată ca singura autentică. V. simbolism. – Din fr. décadentisme.

TITANISM s. n. 1. (Livr.) Spirit de revoltă. ♦ Atitudine de revoltă specifică geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizează opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme.

TRANSCENDENTALISM s. n. 1. Concepție filozofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filozofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent).

RECTITUDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

REFORMIST, -Ă, reformiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care preconizează reformismul, care se face în spiritul reformismului. 2. S. m. și f. Adept al reformismului. – Din fr. réformiste.

REALIST, -Ă, realiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este bazat pe principiile realismului; specific realismului. ♦ Spec. (Despre scriitori, artiști etc.) Care aderă la realism, care reprezintă realismul în artă, în literatură. ♦ Care imită sau reproduce fidel realitatea. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Cu spirit practic, cu simțul realității. 2. S. m. și f. Adept al realismului. [Pr.: re-a-] – Din fr. réaliste.

RENASCENTIST, -Ă, renascentiști, -ste, adj. Referitor la Renaștere, care aparține Renașterii, care este în spiritul Renașterii. – După germ. renaissancistisch.

REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.

REVANȘISM s. n. Spirit de revanșă, dorință de răzbunare; politică revanșardă. – Revanșă + suf. -ism.

REVOLUȚIONARISM s. n. Ideologie, atitudine revoluționară, spirit revoluționar. [Pr.: -ți-o-] – Revoluționar + suf. -ism. Cf. germ. Revolutionarismus.

COMERCIALISM s. n. Spirit comercial (exagerat). [Pr.: -ci-a-] – Din engl. commercialism.

DEMAGOGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique.

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. ♦ (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.

KALOKAGATHIA s. f. 1. (Fil.) Idealul educativ, de om dezvoltat armonios. ♦ Armonizare a frumosului și binelui în idealul perfecțiunii. 2. Teorie estetică potrivit căreia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale și ale cunoașterii, pot avea și valoare estetică. (din gr. kalokagathia)

KAMI s. m. pl. Nume generic dat în vechea Japonie spiritelor, forțelor și fenomenelor supranaturale. (cf. fr. kami < cuv. jap., literal, superior; domn, stăpân)

DESUET, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

KERI s. m. pl. (Mit. gr.) Spiritele morților. (din germ. Keren)

SATIRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

SECTARISM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limitează la interesele lor mărunte; fig. exclusivism, intoleranță. – Din fr. sectarisme.

SCIENTISM s. n. Concepție filozofică inițiată la sfârșitul sec. XIX și manifestată prin afirmarea multilaterală a spiritului științific (și adesea prin absolutizarea rolului științei). [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientisme.

SPIRITISM s. n. Doctrină și practică bazate pe credința posibilității de comunicare cu spiritele celor morți (prin mijlocirea unui mediu). – Din fr. spiritisme.

SPIRITUALISM s. n. Doctrină filozofică, opusă materialismului, care consideră că factorul de bază al Universului este spiritul (materia fiind un simplu produs al spiritului) sau că spiritul există independent de materie. V. idealism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

SUBTIL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre însușirile, manifestările lor; adesea adverbial) Care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distincțiile cele mai fine; ager, pătrunzător, perspicace, fin. 2. Care se descoperă numai printr-o cercetare atentă, amănunțită; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții. 3. (Rar) Foarte subțire; transparent, ușor. – Din fr. subtil, lat. subtilis.

ACAPARATOR adj. (fig.) monopolizator. (Spirit ~.)

ACUITATE s. 1. agerime, clarviziune, pătrundere, perspicacitate, subtilitate, (livr.) penetranță, sagacitate, (fam.) schepsis, (fig.) ascuțime. (~ spiritului.) 2. v. simț.

AER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.

ALCOOL s. (CHIM.) 1. spirt, (prin Transilv.) spirituș, (înv.) spirit. (~ de 90°.) 2. alcool amilic = pentanol; alcool butilic = butanol; alcool etilic = etanol; alcool metilic v. metanol; alcool polihidroxilic v. polialcool; alcool polivinilic = polialcool vinilic; alcool propilic = propanol; alcool rafinat = alcool rectificat; alcool rectificat v. alcool rafinat; alcool solidificat = metaldehidă.

ANECDOTĂ s. glumă, spirit, (reg.) polojenie, (fam.) banc. (A spus o ~ reușită.)

ARĂTANIE s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, monstru, nălucă, nălucire, năzărire, pocitanie, pocitură, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

BANC s. v. anecdotă, glumă, spirit.

BLEASC s. v. spirit, suflet.

CAP s. v. articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deșteptăciune, esență, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligență, înțelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putință, rațiune, sistem, spirit, temei, temelie, viață.

CREIER s. v. butuc, deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

CUNOȘTINȚĂ s. v. conștiință, cuget, gândire, judecată, minte, rațiune, recunoștință, spirit, suflet.

DOXĂ s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

DUH s. 1. v. fantomă. 2. (BIS.) spirit. (Sfântul ~.) 3. v. spirit. 4. v. haz.

DUH s. v. apucătură, calcul, caracter, comportament, comportare, conduită, deprindere, deșteptăciune, duhoare, fire, gând, idee, infecție, intelect, inteligență, intenție, împuțiciune, judecată, maniere, miasmă, minte, moravuri, natură, năravuri, obiceiuri, plan, pricepere, proiect, purtare, putoare, rațiune, răsuflare, respirație, socoteală, spirit, suflare, temperament.

ETANOL s. 1. alcool, spirt, (prin Transilv.) spirituș, (înv.) spirit. (~ dublu rafinat.) 2. v. alcool etilic.

FANTOMĂ s. apariție, arătare, duh, fantasmă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

FOR INTERIOR s. v. conștiință, cuget, gândire, spirit, suflet.

GÂNDIRE s. 1. v. cugetare. 2. (FILOZ.) conștiință, cuget, spirit, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 3. v. minte. 4. v. judecată. 5. v. chibzuire.

HAZ s. 1. umor, veselie. (Plin de ~.) 2. duh, spirit, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.) 3. v. farmec.

IAZMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

INOVATOR adj. înnoitor. (Un spirit ~.)

INTELIGENȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)

INVENTIV adj. 1. creativ, creator, imaginativ, ingenios, iscoditor, iscusit, născocitor, (înv.) scornaci. (Un spirit ~.) 2. v. ingenios.

ÎNȚELEGERE s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

MĂRGINIRE s. 1. v. delimitare. 2. v. limitare. *3. (fig.) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

MESCHIN adj. 1. (fig.) mic. (Om ~ la suflet.) 2. (fig.) îngust, limitat, mărginit, obtuz, redus, strâmt. (Un spirit ~.) 3. v. egoist. 4. banal, mărunt, neînsemnat. (Interese ~.)

MESCHINĂRIE s. (fig.) îngustime, micime. (~ spiritului cuiva.)

MINTE s. 1. gând, rațiune. (Când cu ~ n-ai gândit.) 2. deșteptăciune, intelect v. inteligență. 3. cuget, gândire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~ții.) 4. v. judecată. 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. v. chibzuială. 8. v. amintire.

MODERNIZATOR adj. înnoitor. (O măsură ~oare; spirit ~.)

MOROI s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

NĂHOADĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, hâdoșenie, monstru, monstruozitate, nălucă, nălucire, năzărire, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, urâciune, urâțenie, vedenie, viziune.

NĂLUCITURĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

NĂZĂRITURĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

NECURĂȚENIE s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

OBSERVATOR adj. ager, clarvăzător, iscoditor, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuțit. (Un spirit ~.)

OBTUZ adj. 1. (GEOM.) (înv.) teșit. (Unghi ~.) *2. (fig.) încuiat, îngust, limitat, mărginit, opac, redus, (rar fig.) scurt. (Un spirit ~; un orizont ~.)

OBTUZITATE s. (fig.) îngustime, mărginire, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

OPINIE s. 1. v. părere. 2. părere, punct de vedere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ ta în această problemă?) 3. v. concepție. 4. credință, idee, judecată, părere. (După ~ mea...) 5. v. apreciere. 6. opinie publică = spirite (pl.). (~ era agitată.)

PAMET s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

PATER s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

PERSPICACE adj. ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuțit. (Un spirit ~.)

PIPER s. v. ardei, duh, haz, spirit, umor.

POLOJENIE s. v. anecdotă, diatribă, glumă, pamflet, snoavă, spirit.

PRACTIC adj. 1. v. eficace. 2. comod, lesnicios. (O soluție ~.) 3. pozitiv, realist. (Un spirit ~.) 4. pragmatic, utilitar, utilitarist. (O concepție ~.) 5. aplicat. (Învățământ ~.)

PSILI s. v. spirit lin.

RANCHIUNOS adj. 1. dușmănos, răzbunător, (livr.) vindicativ, (reg.) țânaș, zăcaș. (E un spirit ~.) 2. v. invidios.

RECEPTIV adj. (fig.) deschis. (Un spirit ~.)

RECEPTIVITATE s. (fig.) deschidere. (~ spiritului cuiva.)

RESPIRAȚIE s. (FIZIOL.) răsuflare, suflare, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflătură, spirit. (Abia își mai trage ~.)

REȚINUT adj. 1. v. arestat. 2. v. stăpânit. (~ în comportare.) 3. v. cumpătat. 4. reticent, rezervat, (livr.) parcimonios, (reg.) pâșin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. v. ascuns.

ROMANTIC adj. visător, (peior.) romanțios. (Spirit ~.)

RUTINAR adj., s. rutinier. (Spirit ~.)

SARE s. v. duh, haz, spirit, umor.

SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ul cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 6. adj. (livr. fig.) olimpian. (Un spirit ~.)

SENS s. I. 1. (LINGV.) accepție, conținut, însemnare, înțeles, semnificație, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificație. 3. coerență, logică, noimă, șir. (Vorbește fără ~.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, temei. (Nu văd ~ul acestei decizii.) 5. înțeles, mesaj, semnificație, tâlc, (înv.) socoteală. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificație, tâlc, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanță, însemnătate, semnificație, valoare, (fig.) preț. (~ul actului Unirii.) II. 1. direcție, parte. (În ce ~ o iei?) 2. direcție, latură, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, direcție, linie. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. direcție, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în același ~.)

SFREDELITOR adj. 1. atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, străpungător. (O privire ~oare; ochi ~.) 2. ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuțit. (Un spirit ~.)

SINIDISIS s. v. conștiință, cuget, gândire, spirit, suflet.

SPECIFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însușire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. caracteristic, obișnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

SPECULATIV adj. (înv.) speculator. (Spirit ~.)

SPIRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit și materie.) 3. v. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deșteptăciune, v. inteligență. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

SPIRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respirație, sens, spirt, suflare.

SPIRT s. (CHIM.) alcool, etanol, (prin Transilv.) spiritus, (înv.) spirit. (~ de 90°.) corectat(ă)

SUFLET s. 1. conștiință, cuget, gândire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 2. spirit. (~ul poporului român.) 3. v. psihic. 4. inimă, sân. (Cu frica în ~.) 5. inimă, (înv.) mațe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul ~ului.) 6. duh, spirit. (~ și materie.) 7. spirit, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~ul.)

ȘTIINȚĂ s. v. conștiință, cuget, cunoaștere, cunoștință, gândire, informație, pregătire, spirit, suflet, știre, veste.

UMOR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)^[1]

VAST adj. 1. v. nemărginit. 2. v. întins. 3. întins, larg, spațios. (Bulevarde ~.) 4. cuprinzător, enciclopedic, universal. (Cunoștințe ~; spirit ~.) 5. v. bogat.

VEDERE s. v. aer, apariție, arătare, aspect, chip, duh, expresie, fantasmă, fantomă, față, figură, fizionomie, halucinație, înfățișare, întâlnire, întrevedere, înțelegere, lumină, lumânare, mină, nălucă, nălucire, năzăreală, năzărire, obraz, pătrundere, pricepere, privire, pupilă, spectru, spirit, stafie, strălucire, strigoi, umbră, vedenie, vizită, viziune.

VIDMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

VIZIONAR adj., s. 1. v. profetic. 2. s. (fig.) (livr.) iluminat. (Un spirit ~.)

ZARE s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, licăr, licărire, licărit, lucire, lumină, nălucă, nălucire, năzărire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, spectru, spirit, stafie, strălucire, străfulgerare, strigoi, umbră, vedenie, viziune.