irelevánt, ~ă a [At: DA ms / Pl. ~ nți, ~ e / E: ger. irrelevant] 1 care nu prezintă importanță. 2-3 Neinteresant (dintr-un anumit punct de vedere).

BRAHMS [bra:ms], Johannes (1833-1897, n. Hamburg), compozitor, pianist și dirijor german. A trăit la Viena. Unul dintre cei mai de seamă simfoniști după Beethoven. Creația sa, în care noblețea inspirației melodice, de nuanță afectivă romantică, se îmbină cu originalitatea armoniei și a simțului pentru largi construcții simfonice, păstreză și cultivă formele tradiționale ale muzicii clasice (patru simfonii, patru concerte pentru soliști și orchestră, uverturi, „Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră”, „Recviemul german”, sonate, variațiuni, balade, intermezzi, rapsodii, valsuri pentru pian, muzică de cameră, lieduri).

atac (< fr. attaque) 1. (acustică muzicală) Perioada de trecere de la starea de repaus la cea de vibrație* stabilă a unei surse sonore (voce, instr. muzical etc.). În evoluția temporală a sunetului* îi urmează așa-numitul regim permanent (staționar, de stabilitate a sunetului), după care are loc trecerea inversă, de la vibrație la repaus, numită perioada de extincție a sunetului. Ambele perioade formează conținutul noțiunii de proces tranzitoriu al sunetului. ♦ Microanaliza sunetului muzical (efectuată cu aparatura electroacustică modernă) a condus la depășirea concepției clasice după care sunetul ar fi un fenomen uniform în timp, stabil în frecvență*, intensitate (1-2) și timbru*, conform schemelor din acustica fizică. După noile concepții, bazate pe cercetări fine efectuate asupra înregistrărilor* de mare fidelitate, s-a ajuns la concluzia că sunetul muzical este în realitate un fenomen complex, lipsit de orice uniformitate în timp, chiar dacă s-ar urmări acest lucru. A. și extincția sunetului nu sunt instantanee, din cauza întârzierilor inevitabile provocate de inerția fizică a maselor care participă la vibrație. Cu cât a. sunetului este mai brusc și mai puternic, cu atât spectrul sonor este mai bogat, conținând frecvențe continue, ceea ce îi conferă caracterul de zgomot*; acesta se suprapune peste zgomotul specific al emisiei sonore a instr. muzicale respective (frecarea arcușului, suflul executantului etc.). Același efect are loc, cu o amploare mai mică, la trecerea rapidă de la piano* la forte*. În timpul a., intensitatea crește treptat de la zero la valoarea finală (dorită), în timp ce la extincție ea scade, tot treptat, la zero. Durata a. variază după natura instr. considerat: trp. 20 milisecunde (0,02 s), clar. 40 ms, vl. 50 ms, sax. 60 ms, fl. 200 ms etc. La pian, intensitatea maximă a sunetului este atinsă foarte repede, spre deosebire de orgă. Sunetul pianului nu are regim permanent propriu-zis, nefiind întreținut, astfel că intensitatea lui scade încet, începând chiar de la maximul atins, până la extincție, și oscilând ușor. La orgă, a. durează 0,02-0,04 s (tuburi cu ancie – tuburi cu gură de fluier), iar intensitatea se menține aceeași până în momentul ridicării degetului de pe tastă*, după care urmează perioada de extincție. S-a constatat că, chiar în cazul sunetelor întreținute (instr. de suflat, cu arcuș, orgă etc.), frecvența, intensitatea și timbrul nu sunt absolut uniforme (constante) decât pe o durată de cel mult 100 ms. Sunetul muzical este așadar un fenomen continuu variabil în timp, oricât ar vrea să se realizeze constanța caracteristicilor lui. ♦ Importanța perioadelor tranzitorii de a. și extincție a sunetului este mai mare decât aceea a regimului staționar. Modul în care se desfășoară a. și extincția, iar nu regimul stabil, creează adevărata personalitate a sunetului, diferită de altele. Eliminând de pe o înregistrare pe bandă „capul” și „coada” sunetului, audiția „corpului” său (a regimului permanent) nu mai este suficientă pentru individualizarea sigură a instr. emițător. 2. Moment care marchează emisia sonoră vocală sau instr. Potrivit tehnicii vocale sau instr. (instr. cu coarde, de suflat, de percuție*, cu claviatură*), a. va avea caracteristici diferite. 3. În orch. noțiunea de a. semnifică, pe lângă accentul (1) inițial, și intrarea unui grup de instr. 4. Element tehnic al muzicii contemporane, în special al celei post-seriale*, care, din atribut subsidiar al calității sunetului (în special al timbrului), tinde să devină un parametru* de sine stătător. În practica de creație, a. intră însă mai curând în sfera articulației*, a cărei extindere (începând cu muzica lui Bartok, în care s-au remarcat deja sunetele non vibrato*, pizzicati* speciali, arpegierile* ascendente și descendente, diversele „colorări” ale sunetului prin plasarea arcușului în diferite porțiuni de coardă etc.) contribuie nu mai puțin la îmbogățirea ei, în orice caz, la modificarea timbrurilor. De o utilizare a proprietățile a. (1) se poate vorbi în cadrul muzicii electronice* și în general al celei înregistrate*, unde tăierea a. sau recurența* sunetului (deci plasarea a. la sfârșitul acestuia) pot depersonaliza sunetul, îi pot modifica natura. Cazul limită al a., transformarea sa în propriul său negativ, îl constituie utilizarea (cu deosebire de la Xenakis încoace) a glissando-urilor continue, în care practic a. dispare din memoria auditivă. Autonomia a. (desigur subiectiv alese de către compozitor) în cadrul unei ordini prestabilite, ca o consecință ultimă a serializării (după ce înălțimile (2), ritmul – la serialiști – și intensitățile (2) – la Messiaen – fuseseră supuse aceluiași proces).

irmologhion calofonicon, carte în notație (IV) psaltică (biz.) care cuprinde o selecție din irmoasele* canoanelor* sărbătorilor de peste tot anul, așezate după ehuri*, în varianta unor „cântări împodobite, înfrumusețate”. Manuscrisul Irmologhion calofonicon, al lui Macarie Ieromonahul (BAR, ms. rom. 1685, „scris cu însuși mâna sa în Monastirea Neamțului, anul 1833”), cuprinde 120 irmoase*, „frumos viersuitoare”, cum le numește autorul. Cf. Popescu, N.M., Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie Ieromonahul, Buc., 1908, p. 87-90.

propedie (Biz.) (< gr. προπαιδεία [propaideia] de la προπαιδεύω [propaidevo] „a da o învățătură pregătitoare, o instrucție preliminară”), „introducere” în teoria și practica psaltichiei (v. bizantină, muzică); carte cuprinzând denumirile și semnificația neumelor (semnelor) muzicale [v. notație (IV)]. Prima p. în lb. română este ms. rom. 61 BAR, scrisă de Filothei Jipa la 1713. La sfârșitul sec. 17 și în sec. 18 aceste manuale aflate în unele mss. gr. din BAR poartă diferite denumiri ca: Introducere asupra semnelor muzicale bisericești (102); Introducere în muzica bisericească (622); Introducere în muzica psaltică (1096); Introducere asupra semnelor psaltice (648 și 661); Scurtă introducere despre muzica bisericească (649). Uneori aceste manuale sau mici gramatici muzicale sunt intitulate Γραμματιϰὴ τῆς μουσιϰῆς (Gramatică muzicală), Γραμματιϰὴ τῆς ψαλτιϰῆς τέχνης (Gramatică a artei psaltichiei) etc. În sec. 19-20, p. au luat diferite alte denumiri ca: Didascalia teoretică și practică a muzicii bisericești (Dionisie Fotino); Eἰσαγωγὴ εἰς τόν θεορητιϰόν ϰαì πραϰτιϰόν τῆς μουσιϰῆς τέχνης (Introducere în teoria și practica muzicii bisericești de Chrisant de Madit, Paris 1821), Theoriticon sau privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești (Macarie Ieromonahul, Viena, 1823); Θεωρητιϰόν μέγα τῆς μουσιϰῆς (Marele theoreticon al muzicii de Chrisant, Triest, 1832); Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Grammatica melodică (A. Pann, Buc, 1845); Prescurtare din bazul muzicii bisericești (A. Pann, Buc., 1847); Mică gramatică muzicală teoretică și practică (A. Pann, Buc., 1857); Principii elementare ale muzicii bis. [...] (Oprea Dumitrescu, Buc., 1859); Gramatica [...] (Neagu Ionescu și I.B. Sburlan, Buzău, 1875); Scurtă teorie elementară (Gh. Ionescu, 1891); Gramatica muzicii bis. (Neagu Ionescu, Buc., 1897); Idem (N. Ionescu și N. Severeanu, Buc., 1897); Teoria principiilor elementare de muzică bis. [...] (Lazăr S. Ștefănescu, Buc., 1897); Curs elementar de muzică orientală (N. Severeanu, Buzău, 1900); Extract din teoria muzicei eclesiatice [...] (I. Zmeu, Buc., 1903); Gramatica [...] (Dimitrie C. Popescu, Buc., 1908); Principii de muzică bis. orientală (I. Popescu-Pasărea, Buc., 1942); Gramatica muzicii psaltice (Gr. Costea, I. Croitoru și N. Lungu, Buc., 1951); Notație și ehurile muzicii bizantine (Grigore Panțâru, Buc., 1971). Aceste „gramatici”*, „introduceri”, „propedii”, „enhiridii” sau „teoreticoane” s-au bucurat de largă răspândire și întrebuințare pe întreg teritoriul României. V. papadichie (1).

variantă I. 1. Înfățișare a unei entități muzicale, de obicei melodice, rezultată din procese transformaționale ce se aplică unei entități-model și care se integrează într-un lanț continuu de deveniri, determinate de factori atît obiectivi (sociali) cât și subiectivi (individuali), proprii culturilor folclorice și, în general, orale sau semiorale. V. se definește neapărat în corelație cu conceptul de variație (1), înțeles în dublul său sens de proces variațional și de sinonim al variațiunii (2). Așa după cum în muzica cultă variațiunea este (sub-)unitatea arhitectonică ce fixează un anumit moment al demersului transformator (al variației înțeleasă ca proces) asupra temei*-model, în folclor*, v. poate fi considerată ca un individ melodic care fixează fie un anumit moment al varierii în timp, fie o anumită componentă a varietății în spațiu ale unei melodii-model, – un model „abstract, volatil”, insesizabil, în opinia lui Brăiloiu. (Considerarea v. în diacronie sau în sincronie depinde de unghiul de observație adoptat, respectiv de urmărirea formării lor în timp sau de observarea simultaneității lor, de îmbrățișarea unui „câmp” de v. coexistente într-un moment dat). Există, în orice caz, o analogie între raportul proces variațional-variațiune și raportul proces variațional-v., în sensul că primul termen al celor două raporturi este întotdeauna un „proces de alterare a unei sintagme muzicale în condițiile menținerii identității sale” (Speranța Rădulescu), iar cel de al doilea termen este „ipostaza concretă a unei sintagme supusă variației” (idem). În timp ce variația în muzica clasică presupune o operă finită căreia i se cunosc punctul de plecare, evoluția și finalitatea și a cărei desfășurare în timp este întotdeauna unidirecțională, v. în folclor se constituie în creații independente, neobligatoriu evolutive, căci orice v. poate fi în egală măsură rezultatul devenirii și geneza acesteia. În plan structural, v. vădesc diferențieri, uneori infinitezimale, alteori importante (cu privire la limita până la care pot ajunge transformările unei melodii, Brăiloiu se întreabă: „câte însușiri pot fi răpite unei melodii fără ca ea să-și piardă personalitatea?”). ♦ Orice proces variațional, la care se atașează și cel variantic, presupune o acțiune transformatoare, în acea zonă în care identitatea materialului nu este periclitată. Practica demonstrează că parametrul* mai stabil ce asigură de regulă identitatea este cel melodic, intonațional (I, 2), în timp ce dinamismul transformațional cade în sarcina celui ritmic. În variația clasică, melodia este supusă schimbărilor prin modificări intervalice minime, de fapt prin înflorituri (de unde și denumirea ei de „variație ornamentală”) și, încă mai sesizabil, prin ritm*; conform statutului clasic al ritmicii de tip divizionar (v. sistem (II, 6)), variația clasică se bazează pe diviziunea (1) „în trepte” a valorilor*. În procesul variațional care are ca rezultat apariția v., raportul dintre intonație și ritm este de altă natură, în sensul că intonația are și aici o mare stabilitate, schimbările în planul ritmului fiind fundamentale și mergând uneori până la depășirea sistemului; acestea din urmă se petrec în virtutea unei legi specifice privind asocierea celor două valori cantitative, cum a observat Brăiloiu, și nu prin diviziunea lor (cu unele excepții în jocuri* și în refrenul* colindelor*) și, în plus, prin asocieri de tip permutațional ale duratelor (un fel de „nerepetabilitate” – din punct de vedere ritmic – a uneia și aceeași celule* intonaționale, aproximativ ca în prozodia* ant., în modurile (III) ritmice ale ev. med. sau în ritmurile nonretrogradabile ale lui Messiaen – v. valoare (II, 2)). Marius Schneider observase deja consecințele principiului variantic asupra formei: „motivele nu evoluează în construirea frazei niciodată împreună într-un raport definitiv, ci ca elemente peregrine, singulare sau plurale, ce apar în cele mai dificile cântece și se asociază chiar în cuprinsul aceluiași cântec”. ♦ Intuit și observat fie la nivelul genurilor unde acționează v., fie „în cuprinsul aceluiași cântec”, principiul variației ritmice „cantitative” s-a răsfrânt asupra gândirii muzicale a reprezentanților școlilor naționale din sec. 20 (Janácek, Stravinski, Bartók, Enescu și suceesorii acestuia din urmă), mai ales după ce interesul lor s-a îndreptat spre acele genuri ale folclorului ce se întemeiază pe ritmica nondivizionară. Se face simțită, într-adevăr, la acești creatori „prezența, cel mai adesea subiacentă dar fermă, în țesătura muzicii [...], a pulsației ritmice nedivizionare”. Este vorba de substratul, de planul secund care alcătuiesc [...] prototipurile ritmice bicrone – picioarele metrice – și de acțiunea modelatoare pe care principiul cantitativ [...] o exercită asupra organizărilor metric-accentice de tip <divizionar>, în așa fel încât acestea din urmă „apar ca rezultatul unei operări variaționale asupra formulelor-prototip” (Clemansa Firca). Mai mult decât în lucrări cu caracter propriu-zis de variație (deși întâlnit la Reger, Křenek, Hindemith, Schoenberg, genul interesează mai puțin în epoca postromantică), principiul – pe care l-am numit „travaliu variantic” – guvernează însăși conturarea ideilor muzicale, a celor tematice sau atematice, constituirea unei forme* deschise, în general de tip variațional. 2. Ossia*. 3. Versiune a unei compoziții (1), de obicei în ms., determinabilă pe calea cercetării de arhivă, conjugată în chip necesar cu demersul analitic-comparativ și desemnată – dacă este cazul – ca definitivă. Finalitatea comparării v. unei compoziții este fie de ordin pur științific fie de ordin practic, în sensul stabilirii edițiilor (critice) definitive. II. (germ. Variante). În teoria armonică lui Riemann, omonima*, considerată nu atât ca o definire în sine a tonalității (2) cât mai ales ca o cromatizare ◊ a terței* acordului* în anumite situații [ex. cadențe (1) picardiană, sd. minoră* în major*].

pizdos, pizdoasă a [At: MDA ms / Pl: pizdoși, pizdoase / E: pizdă + -os ] (Trv; d. oameni) 1 Dur. 2 Ferm. 3 Cu tupeu.

cintiénĭ m. pl. Vechĭ. Munt. Mold. sud. Șalvarĭ femeĭeștĭ care se purtaŭ peste izmene (Dicț. ms. al luĭ Golescu, Șez. 1922, 145). Cov. Izmene Rț. (și azĭ). Pantofĭ de lînă împletițĭ. V. Acad. la ghermesut.

MICROSOFT, societate americană producătoare de software, constituită în anii ’70 de Bill Gates. Este lider mondial în sistemele de operare. Elaborează o serie de programe operative pentru calculatoare Windows și MS-DOS.

oltárnic m. (vsl. oltarĭnikŭ). Ms. 1592 (Gst. 2, 297). Preut (slujitor al altaruluĭ).

OPERÁRE (< opera) s. f. Acțiunea de a opera. ◊ (INFORM.) Sistem de o. = program sau colecție de programe care asigură funcționarea de bază a calculatorului precum și intermedierea dintre utilizator și calculator. Inițiază și derulează legăturile logice dintre componentele fizice (hardware) și informaționale (software) a ceea ce, în limbaj curent, utilizatorii numesc calculator. Exemple de sisteme de o.: Microsoft Windows 2000, UNIX, Linux, MS-DOS, MAC OS.

*predicațiúne f. (lat. praedicátio, -ónis. V. de- și in-dicațiune). Acțiunea de a predica. – Și -áție (într’un ms. din 1700, ca și ung. prédikació) și -áre.

psifoáĭe f., pl. oĭ (ngr. psifi, vgr. psephion). Vechĭ. Mozaic: marmurile și psifoile și zugrăvelile cu psifoĭ (Arh. Rom. 2, 50, ms. d. 1715).

!manuscris² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscrise; abr. ms.

*zéro n., pl. zérurĭ (fr. zéro, d. it. zero, maĭ vechĭ zéfiro, d. ar. șifr [ca lira din livra, livră], tradus după indianu sûnya, deșert, vid. V. cifră). Aritm. Nulă, un semn (de forma litereĭ O) care n’are nicĭ o valoare singur, dar, pus după altă cifră, o mărește de zece orĭ. Fig. Om nul. A reduce la zero, a reduce la nimic, a desființa. Fig. Temperatura la care se topește gheața orĭ îngheață apa: la zero grade. – Ĭohan Tropfe (Geschichte der Elementar-Mathematik, vol. I) dă etim. de maĭ sus și zice că Leonardo Pisano (pe la 1180-1250) a latinizat cuvîntu scriind zephirum, ĭar Ĭordanus Nemorarius († 1237) și alțiĭ, anonimĭ, aŭ uzitat forma cifra. De aci fr. chiffre (într’un ms. de la 1356 și’n cartea luĭ Nicolas Chuquet, le Triparty, din 1434) cu înț. de „zero”. – În Italia apare zero. De aicĭ pătrunde în cărțile tipărite (ca la Calandri, în 1491, și la Luca Bacioli). Apoĭ fu adoptat de Francejĭ ca să deosebească chiffre de zero. Dar chear la 1611, 1634, 1643, și chear la Euler, 1783, și la Gauss, 1789, cifra înseamnă „zero”. – În seculu 12 apare nulla în traducerĭ după arabă și e uzitat de Chuquet în 1484 și’ntr’un ms. german anonim din 1488. – În sec. 16 Germaniĭ zic null. Tartaglia (1499-1557) zice: circolo, cifra, zero, nulla. – La noĭ, Asachi zice nulă și (maĭ rar) zero. – Decĭ, din ar. al-șifr (al art.) vine și cifră, și zero.

MOISE ebr. Mōsheh < rad. egipt. ms(w) „fiu” nu „scos din apă”, explicația lui Fl. Josephus (EI și Brock), gr. Mωυσῆς și Mωσῆς I. 1. Moisi, frecv. (Sd XXII; RS 45; P⁵) etc. Accentul original pe ultima a produs formele: 2. Moisiu pronunțat Moisăi, Moisăĭu (Mar; Bîr II). 3. Moiséi și Moiséu (Syn 23 feb); Moiseiu (Mar; Sd XVI, XXII) și s., ard. 4. Moisia b. (16 A I 266 și II 197); Moisica f. (D Buc). 5. Moiseiu, zis și Măsiĭu (17 B IV 576). II. Móise. 1. Moisa (Buc); – țig. 2. Moise, frecv.; cu afer.: Oise (Ard). 3. Derivate: Mois/ești, -ica ss.; -in, moț. (Moț; Paș); Moisîn (RA V); -ea (Sur III); Moisici, M. (Dm); Moisil fam. ard. < *Moisilă; Moisiuc buc., act.; Moisoiu, Moison și Moisuc, hațeg. (Cand). 4. Cu sinc. Mosă (Ard II 174). III. Scurtat: Moi 1. – b. (Giur 109); Moii s. (ib); 2. Moia, act.; Moiasa t. 3. Derivate: Moi/an pren. (P¹⁴ fila 16; Ard); olt. (17 B I 24); – munt., și Moenescul, 1440 (13-15 B 109); Moian, ard., 1726 (Paș); – din Mocnești (16 A I 336); cf. și srb.-cr. Mojan < Moyses (Rad voi 81 p. 91) 4. Cu met. sau < subst. moină: Moina, I. act. < Moian; Moinea, I. (VM); Moinești s.; Moinescu (Am); – l (Dm; C Ștef). La fel blg. Moьo < Moisi (Weig). IV 1. + -co: Moico = Moica (Dm; Ștef; P¹⁴; AO VI 425); Moica (16 B II 33); vornic (16 A I 458). 2. + -an: Moican, fratele Tocsabei (17 B I 393). 3. + -cea: Moiceani și Moiceni, Moicești ss.; Moicescul (Dm; Ștef). 4. + -éciu: Moeciu s. Pt. tema Moico cf. calend. Moico, sf. din Dacia și Moicus, nume iliric sau celt (BiA 25). V. 1. Moiș (Mar; Ard); -a s. (Ștef); -escul (Sd XVI); -ea (17 A II196); -ă filosoful, cu fiii Danciul și Marușca, „probabil un profesor al uricarilor noștri” (N. Iorga, BCI X 85); -an, Costin (17 A IV 387); 2. Moeș (Mar); -ești s. (Cat; 16 B III 335). 3. Moscu, ar. din blg. Moскo < Moisi (etim. Capidan – Weig).

DOD cf. adj. dod „simplu, prost” (DLR ms) și DODA subst. < blg. дoдa < дaдa „lele”; cf. alb. Bib-Doda. 1. Dod, -e, -u (C Ștef). 2. Doda ar. (Ant Ar) < dodă „soră mai mare”; Doda (Moț; 16 B II 407; Ac Bz 36; Paș); – Marin (Isp V²); – V. (Sd VII 239). Dode (Dm; 17 B I 210, 303); -a, act.; Dod/escu (Arh); -ești s., -eiul t. 3. Dodan (Sd VI 18, XVI; Tec II; Arh; Ist PI 383). 4. Dodu (Dm; Sd XXI); -l (CL; Sur XVI); -l, Coste (16 A I 588, Buc). 5. Dodecea (Am 157). 6. Dodi, mold.; Dodică, dobr. (RI XI 208); Dodiești = Dudiești s. (Ind 13-16 B). 7. Dodiță b. (Sd XXI). 8. Dodoi, V. (Isp V²). 9. Dodon, T. (Isp III¹); -u, mold.; -uș (Sur II); -ușa b. (17 A III 30). 10. Dodun, Ion (17 A III 157). 11. Sub influența acestui nume laic, martirul persan Dada e scris în sinaxare: Doda.

a³ pp [At: DA ms / E: fr á] De câte.

abandonat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abandona] 1 Renunțare. 2 Abandon. 3-4 Abandon (3-4).

abate³ vt [At: ALECSANDRI, P. III, ap. DA ms / Pzi: abat / E: fr abattre] (Frm) 1 A culca pe pământ Si: a doborî. 2 (Fig) A deprima.

abatere² sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: abate³] (Frm) 1 Culcare pe pământ Si: doborâre. 2 (Fig) Deprimare.

abilitare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: abilita] 1-2 (Înv) Recunoaștere, în urma unui examen a calității de profesor sau docent. 3 (Pex) Recunoaștere a calificării unei persoane.

abjurat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abjura] Abjurare.

abjurat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: abjura] (D. credințe religioase, doctrine, concepții) Care a fost renegat public. corectat(ă)

abolire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: aboli] 1-3 Desființare de instituții, stări, uzanțe etc. Si: abolit¹, aboliție.

abolit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aboli] Abolire.

abolit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: aboli] (D. instituții, stări, uzanțe) Desființat². modificată

abona [At: DA ms / Pzi: ~ nez / E: fr aboner] 1 vr A-și face un abonament. 2 (Fig) vr A veni cu regularitate într-un loc.

abonat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: abona] Abonare.

abonat², ~ă a, smf [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: abona] 1-3 (Persoană sau instituție) care a făcut un abonament.

abreviat¹ sn [At: MDA ms / P: ~vi-at / Pl: ~uri / E: abrevia] Prescurtare.

abreviat², ~ă a [At: MDA ms / P: ~vi-at / Pl: ~ați, ~e / E: abrevia] Prescurtat

abrogat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abroga] Abrogare.

absentat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: absenta] Absență (1).

absentat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: absenta] Care este absent.

absolvat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: absolva] 1-3 (îvr) Absolvit¹.

absolvat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: absolva] 1-3 (Îvr) Absolvit² (1-3). corectat(ă)

absolvire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: absolvi] 1 Terminare (a unui an școlar), a unui ciclu (sau o formă de învățământ) Si: absolvit¹ (1-3). 2 Iertare de păcate Si: absolvit¹ (3).

absolvit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: absolvi] 1-3 Absolvire (1-3).

absolvit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: absolvi] 1 Care a terminat (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 Ale cărui păcate au fost iertate. 3 Iertat de o pedeapsă.

absorbire sf [At: MDA ms / Pl: ~iri / E: absorbi] 1 Încorporare. 2 Interesare. 3 Preocupare.

absorbit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e^[1] / E: absorbi] 1 Încorporare. 2 Interesare. 3 Preocupare.

abstras¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abstrage] 1-2 Abstragere (1-2).

abstras², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ași, ~e / E: abstrage] 1 Care este desprins de întreg. 2 Care este judecat izolat.

abținut¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abține] 1 Reținere. 2 Înfrânare.

abținut², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~uți, ~e / E: abține] 1 Reținut². 2 Înfrânat².

abundat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abunda] (înv) Îmbelșugare.

abundat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: abunda] Îmbelșugat².

aburare sf [At: MDA ms / Pl: ~rări / E: abura] 1 Aburire (1). 2 Exalare. 3 Adiere. 4 (Dom; fig; rar) Îmbujorare. 5 (Arg) Aburire (5). 6 (Pfm) Aburire (6). 7 Suflare. modificată

aburat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abura] 1 Aburire (1). 2 Exalare. 3 Adiere. 4 (Dom; fig; rar) Îmbujorare. 5 (Arg) Aburire. 6 (Pfm) Aburire (7). 7 Suflare.

aburat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: abura] 1 Care este aburit (1). 2 Exalat². 3 Adiat². 4 (Fig; rar) Îmbujorat². 5 (Arg) Aburit². 6 (Pfm) Aburit². 7 Suflat².

aburcare sf [At: MDA ms / Pl: ~cări / E: aburca] (Mol) Urcare.

aburcat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aburca] (Mol) Urcare.

aburcat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aburca] (Mol) Urcat².

aburit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aburi] 1 Aburire (1). 2 Exalare. 3 Adiere. 4 (Dom; fig; rar) Îmbujorare. 5 (Arg) Aburire (5). 6 Aburire (6). 7 Suflare.

abuzat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abuza] 1-2 Abuzare (1-2).

acaparat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acapara] Acaparare.

acaparat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acapara] Care a fost luat (spre dauna altora).

accelerat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accelera] 1-2 (Fiz) Accelerare (1-2). 3 Accelerare (3).

accentuat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

acceptat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri/ E: accepta] Acceptare (1).

acceptat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: accepta] Cu care este de acord.

acceptațiune sf [At: DA ms / Pl: ~ni / E: accepta] (Iuz) 1 Acceptare (1). 2 Accept (1).

accidenta vtr [At: MDA ms / Pzi: ~tez / E: fr accidanter] 1-2 A fi implicat într-un (sau a provoca un) accident (1).

accidentare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: accidenta] 1-2 Implicare într-un (sau provocare de) accident (1) Si: accidentat¹ (1-2).

accidentat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accidenta] 1-2 Accidentare (1-2).

achita [At: DA ms / Pzi: achit / E: fr acquiter] 1-2 vtr A(-și) plăti o obligație materială sau morală. 3 vt (Jur) A declara pe cineva nevinovat (prin judecată). 4 vt (Pfm) A omorî.

achitat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: achita] 1 (D. obligații materiale sau morale) Care a fost îndeplinită în totalitate. 2 (D. o sumă de bani) Care a fost plătită integral. 3 (Pfm; d. oameni) Omorât².

achitat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: achita] Achitare (1).

achizitiv, ~ă a [At: DA ms / V: ~isi~, acquisi~ / Pl: ~i, ~e / E: fr acquisitif] 1 (Jur; d. un titlu) Pe baza căruia se dobândește un drept sau un bun. 2 Care are valoarea unei achiziții (3).

achiziționare sf [At: DA ms / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: achiziționa] 1 Procurarea de produse sau materiale. 2 Procurarea de obiecte rare.

acidoză sfs [At: DA ms / E: fr acidose] (Med) Perturbare a echilibrului dintre acizi și baze în organism, ca urmare a creșterii patologice a acidității.

acidula vtr [At: DA ms / Pzi: ~lez / E: fr aciduler, it acidulare] 1 (Chm) A da unei soluții proprietățile unui acid. 2 (Chm) A amesteca un lichid cu un acid. 3 A da un gust acrișor unei băuturi.

acidulare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: acidula] 1 (Chm) Tratarea unei soluții astfel încât să dobândească proprietățile unui acid Si: acidulat¹ (1). 2 (Chm) Amestecarea unui lichid cu un acid Si: acidulat¹ (2). 3 Tratarea unei băuturi astfel încât aceasta să capete un gust acrișor Si: acidulat¹ (3).

acidulat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acidula] 1-2 (Chm) Acidulare (1-2). 3 Acidulare (3).

aciolare sf [At: MDA ms/ P: a-cio-la-re / Pl: ~lări / E: aciola] (Îvp) Aciuare.

aciolat¹ sn [At: MDA ms / P: a-cio-lat / Pl: ~uri / E: aciola] (Îvp) Aciuare.

aciolat², ~ă a [At: MDA ms / P: a-cio-lat / Pl: ~ați, ~e / E: aciola] Care s-a aciuat.

acirat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acira] (Îrg) Care este așteptat. corectat(ă)

aciuat¹ sn [At: MDA ms / V: -uiat¹ / Pl: ~uri / E: aciua] (Îrg) 1 Adăpostire. 2 Odihnire. 3 (Pex) Liniștire.

aciuător sn [At: DA ms / V: aciotor / Pl: ~oare / E: aciua + -(ă)tor] (Îrg) Adăpost. corectat(ă)

aciuiare^[1] sf [At: MDA ms / Pl: ~iări / E: aciuia] (Pfm) 1-6 Aciuiare (1-6).^[2] corectat(ă)

aciuiat^1[1] sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aciuia] (Pfm) 1-6 Aciuiare (1-6).

aciuiat², ~ă^[1] a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aciuia] (Pfm) 1-6 Care s-a aciuat (1-6).

aclamat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aclama] 1-3 Aclamare (1-3).

aclamat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aclama] Primit cu ovații.

aclimatație sf [At: DA ms / V: (înv) -iune / Pl: ii / E: fr acclimatation] 1-2 (Rar) Aclimatizare (1-2).

aclimatizat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aclimatiza] 1-2 Aclimatizare (1-2) Si: aclimatat¹ (1-2).

aclimatizat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aclimatiza] 1 Care este adaptat la un climat nou Si: aclimatat² (1). 2 Care s-a obișnuit cu noi condiții de viață Si: aclimatat² (2).

acnee sfs [At: DA ms / E: fr acné] 1 (Med) Boală de piele, caracterizată prin apariția a numeroase coșuri. 2 (Pgn) Coșuri.

acolisit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acolisi] 1 (Mol; înv) Acolisire (1). 2 (Îvr) Acolisire (2).

acolisit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: acolisi] 1 Care se ține de capul cuiva (cu intenții rele). 2 (Îvr) Care nu lasă din stăpânire ceea ce a cucerit.

acomodabil, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr accommodable] 1 Care se poate acomoda. 2 Cu care te acomodezi ușor.

acomodat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acomoda] Acomodare.

acompaniat¹ sn [At: DA ms / P: ~ni-at / Pl: ~uri / E: acompania] Acompaniere.

acompaniat², ~ă a [At: DA ms / P: ~ni-at / Pl: ~ați, ~e / E: acompania] Care are acompaniere. corectat(ă)

acoperit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acoperi] 1-9 Acoperire (1-9)

acoperitură sf [At: BIBLIA (1688), ap. DA ms / Pl: ~uri / E: acoperi + -tură] (Înv) 1-8 Acoperire (1-8).

acordabil, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: acorda + -bil] (Nob) 1-3 Care se poate acorda (1-3).

acordat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acorda] 1-3 Acordare (1-3).

acordat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acorda] 1 Dat². 2 (Grm; d. unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 3 (Muz; d. un instrument) Care are tonurile în consonanță.

acostament sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr accotement] Fâșie laterală din platforma unui drum, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile.

acostare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: acosta] 1 (D. nave) Apropiere de chei, de țărm, de o geamandură, în vederea debarcării Si: acostat¹ (1). 2 (Dom) Oprire din drum și adresare de cuvinte supărătoate, jignitoare Si: acostat² (2).

acostat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acosta] 1-2 Acostare (1-2).

acostat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acosta] 1 (D. nave) Care s-a apropiat de chei, de țărm, de o geamandură, în vederea debarcării. 2 (D. oameni) Care este oprit din drum pentru a i se adresa cuvinte supărătoare, jignitoare.

acreditat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Acreditare (2).

acriș² sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: acru + -iș] 1 (Bot; pop) Măcriș (1) (Rumex acetosa). 2 (Trs; șîc) ~ roșu Dracilă (Berberis vulgaris).

acrit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: acri] 1 Care a fost acrit. 2 Care a devenit acru. 3 Care s-a alterat.

acrițar sm [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DA ms / Pl: ~i / E: acriță + -ar] 1-2 Persoană care face sau se hrănește cu acriță.

acriță sf [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DA ms / Pl: ~țe / E: acru + -iță] (Reg) Fiertură de prune.

acromegalie sf [At: DA ms / E: fr acromégalie, it acromegalia, ger Akromegalie] Boală endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului și a membrelor.

acronic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr acronique] Care nu are legătură cu timpul Si: atemporal.

acropolă sf [At: DA ms / V: ~le / A: (rar) ~polă / Pl: ~le / E: fr acropole, ngr ᾶϰροπολις] 1 Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea de citadelă și în care se găseau principalele edificii. 2 (Pex) Oraș vechi fortificat, situat pe o înălțime.

actiniu sms [At: DA ms / E: fr actinium] Element chimic radioactiv din minereurile de uraniu.

actinometrie sfs [At: DA ms / E: actinométrie] 1 (Fiz) Măsurare a intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. 2 Disciplină a fizicii care studiază radiațiile electromagnetice din atmosferă.

activat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ț / E: activa] 1-4 Activare (1-4).

activat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: activa] (D. activități) 1 Stimulat. 2 Desfășurat.

activizat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ț / E: activiza] 1-2 Activizare (1-2).

activizat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: activiza] 1 (D. oameni) Stimulat. 2 (D. procese, fenomene etc.) Grăbit.

actualizat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: actualiza] 1-4 Actualizare (1-4).

actualizat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: actualiza] 1-2 (Re)adus în prezent. 3 Corespunzător cu gusturile și cerințele prezentului. 4 (Pex) Reînviat.

acționat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acționa] 1-2 Acționare.

acționat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: acționa] 1 (Jur; d. persoane fizice sau juridice) Care este chemat în judecată. 2 (Mec; d. sisteme tehnice) Care este pus în funcțiune.

acumulare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: acumula] (D. obiecte, elemente, pex. d. idei, noțiuni etc.) Care sunt aduse (succesiv) și puse într-un singur loc (obținându- se mari aglomerări cantitative) Si: acumulat¹, adunat, concentrat, strâns.^[1]

acumulat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acumula] Acumulare.

acumulație sf [At: DA ms / V: (înv) ~țiune / Pl: ~ii / E: lat accumulatio, fr accumulation, rs аккумуляция] (Rar) Acumulare. corectat(ă)

acupla [At: DA ms / Pzi: ~lez / E: accoupler] 1 vt A realiza o legătură între două elemente ale unui sistem tehnic Si: a cupla. 2 vr (Fig; d. oameni) A forma un cuplu, o pereche Si: a se cupla. 3 vr (D. oameni) A avea relații sexuale.

acuplat sn [At: MDA ms / Pl: ~uri^[1] / E: acupla] Acuplare (1). corectat(ă)

acuzat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acuza] Acuzare (1).

adamic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr adamique, it adamico] (Rar) Care se referă la oameni.

adaptat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: adapta] Potrivire.

adăpăciune sf [At: DA ms / Pl: ~ni / E: adăpa + -ciune] (Înv) Adăpare (1).

adăugat², ~ă a [At: MDA ms / V: adaos, ~ă / Pl: ~ați, ~e / E: adăuga] 1 Care este pus peste. 2 Alăturat. 3 Alipit. 4 Anexat. 5 Continuat. 6 Sporit.

adâncat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: adânca] (Înv) Adâncire (1).

aderat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: adera] 1-2 Aderare (1-2).

aderat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: adera] 1 Care este lipit strâns. 2 (D. oameni) Care s-a alăturat unei acțiuni, ideologii etc. modificată

aderență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr adhérence, it aderenza] 1 Lipire strânsă Si: aderare (1). 2 (Pex) Solidarizare. 3 (Med) țesut fibros dezvoltat mai ales în cavitățile seroase, ca urmare a unei infecții sau a unei intervenții chirurgicale, care unește organe separate în mod normal Si: bridă. 4 (Teh) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact.

adetină sf [At: DA ms / Pl: ~ne / E: ctm det și datină] (Îlav) După ~ Cum e obiceiul.

adevărat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: adevăra] (Îvr) Adevăr (6).

adevăsit¹ sn [At: MDA ms / V: dăvăsit^[1] / Pl: ~uri / E: adevăsi] (Îvr) 1 Risipire. 2 Cheltuire. 3 Extenuare. 4 Înfrânare.

adietor, ~oare a [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: adia + -(a)tor] Care adie.

adintare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: adinta] 1 Luare-aminte. 2 Îngândurare.

adiționa vt [At: DA ms / P: ~ți-o- / Pzi: ~nez / E: fr aditionner, it addizionare] 1 (Mat) A aduna. 2 A adăuga. 3 (Fig) A strânge.

adițional, ~ă a [At: DA ms / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr additionnel] 1 Care se adaugă la ceva. 2 Care trebuie adăugat. 3 (Muz; lpl; îs) Linii ~e Linii suplimentare.

adiționat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: adiționa] 1 (Mat) Adunare. 2 Adăugare. 3 (Fig) Strângere.

adjudecare sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: adjudeca] (Jur) Atribuire (prin hotărâre judecătorească) a unui bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare.

adjudecatar sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr adjudicataire] (Jur) Persoană căreia i se atribuie (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație.

adjudecator, ~oare smf, a [At: DA ms / V: -că- / Pl: ~i, ~oare / E: adjudeca + -ător] 1-2 (Persoană) care face adjudecarea la o licitație publică.

adjurație sf [At: DA ms / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr adjuration] (înv) 1 Rugăciune. 2 Rugăminte stăruitoare. 3 Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”.

adjutant sm [At: DA ms / Pl: ~nți / E: fr adjutant] 1 sm Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar, îndeplinind atribuții similare unui secretar Si: aghiotant. 2 sm Ofițer care face parte dintr-un stat major. 3 sm (Iuz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului. 4 smf Persoană având gradul de ajutant (3). 5 smf Grad de subofițer cu rangul cel mai mare. 6 smf Persoană având acest grad. corectat(ă)

administrator, ~oare smf [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: fr administrateur, lat administrator] 1-2 Persoană care administrează (1-2) afacerile, o instituție. 3 Persoană care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. 4 Persoană care conduce un serviciu în administrația statului.

admirat¹ sn [At: DA ms / E: admira] (Înv) Admirare.

admirativ, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr admiratif, lat admirativus] 1 a Care exprimă admirație. 2 a Care arată admirație. 3 av Cu admirație.

admis, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iși, ~e / E: admite] 1 Primit ca bun. 2 Socotit ca adevărat. 3-4 (Și cu sens concesiv) Care este de acord cu ceva. 5 Îngăduit. 6 (D. o cerere) Căreia i s-a dat curs favorabil. 7 (D. un solicitator) Primit. 8 (D. un candidat) Acceptat.

admisibil, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr admissible] 1-8 Care poate fi admis (1-8) Si: acceptabil.

admisibilitate sf [At: DA ms / Pl: ~tații / E: fr admissibilité] (Rar) 1-8 Posibilitatea de a fi admis (1-8). 9-16 Calitatea a ceea ce este admisibil (1-8).

admitere sf [At: DA ms/ Pl: ~ri / E: admite] 1 Primire drept bun. 2 Considerare ca adevărat. 3 Acord (provizoriu) cu ceva sau cu cineva. 4 Îngăduire. 5 Curs favorabil dat unei cereri. 6 Primire a unui solicitator. 7 Acceptare a unui candidat. 8 (Îs) Examen de ~ Examen care se dă pentru acceptarea unui candidat într-o instituție de învățământ.

admonesta vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: fr admonester] 1 A mustra pe cineva. 2 A dojeni aspru (mai ales un subaltern) în calitate oficială.

admonestat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: admonesta] 1 Mustrat. 2 (D. un subaltern) Dojenit.¹

admonia vt [At: DA ms / Pzi: ~iez / E: lat admonere] 1-2 A admonesta (1-2).

adnota vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: lat adnotare, annotare] A face note sau însemnări pe marginea unui text.

adnotare sf [At: DA ms/ Pl: ~tări / E: adnota] Însemnare pe marginea unui text Si: adnotație.

adnotator, ~oare smf, a [At: DA ms / Pl: ~oare / E: lat adnotator, -oris] 1-2 (Persoană) care adnotează.

adnotație sf [At: DA ms / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat adnotatio] Adnotare. corectat(ă)

adonic an [At: DA ms/ Pl: ~ice/ E: fr adonique] (Îs) Vers ~ Vers format dintr-un dactil și un spondeu sau troheu, folosit în versificația greacă și latină.

adoptant, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~nți, ~e / E: fr adoptant] (Jur) Adoptator.

adoptare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: adopta] 1 Înfiere. 2 Însușire a felului de a vedea al altuia. 3 Însușire a comportamentului altuia. 4 Acceptare a unei păreri, metode etc. 5 Alegere cu predilecție. 6 Acceptare (prin vot). 7 (Îs) ~ a legilor Votare a proiectelor de lege de către organele legislative.

adoptat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: adopta] 1 (D. un copil) Înfiat. 2-3 (D. felul de vedea sau de a se comporta) Însușit. 4 (D. o părere, metodă etc.) Acceptat. 5 Ales cu predilecție. 6 Acceptat prin vot.

adorator, ~oare smf [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: adora + -tor] 1-5 Persoană care adoră (1-5) pe cineva sau ceva.

adorație sf [At: DA ms / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr adoration, lat adoration, -onis] 1-5 Adorare (1-5). corectat(ă)

adulmecat¹ sn [At: DA ms / V: -urme- / Pl: ? / E: adulmeca] 1-4 Adulmecare (1-4).

adventism sn [At: DA ms / Pl: ? / E: eg adventism, ger Adventismus] Doctrină religioasă care predică a doua venire a lui Hristos.

adventist, ~ă [At: DA ms / Pl: ~iști, ~e / E: eg adventist, fr adventiste] 1-2 smf, a (Adept) al adventismului. 3 a Privitor la adventism. 4 a Specific adventismului.

aera [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr aérer] 1 vt (Înv) A aerisi. 2 vr (Înv) A-și face vânt. 3 vt A introduce aer¹ (1) în masa unui lichid, a unui material granulos sau fluid. 4-5 vt A răci cerealele dintr-un siloz prin introducere de aer¹ (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeți.

aeraj sn [At: DA ms / Pl: ? / E: fr aerage] 1 Introducere de aer¹ (1) (proaspăt) într-un loc închis (mină, sală de spectacole etc.) Vz aerisire (1), ventilație. 2 (Îs) Galerii de ~ Galerii care servesc la aerisire.

aerisit¹ sn [At: DA ms / Pl: ? / E: aerisi] 1-6 Aerisire (1-6).

aerodinam sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: aero- +dinam] Tren automotor cu formă aerodinamică.

aerodrom sn [At: DA ms / Pl: ~uri (și ~oame) / E: fr aérodrome] 1 Teren special amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor, cuprinzând și instalațiile, asistența tehnică etc. necesare activității de zbor. 2 Terenul unui aerodrom (1). 3 Clădirile unui aerodrom (1). 4 Instalațiile unui aerodrom (1). 5 Personalul unui aerodrom (1). 6 Pasagerii unui aerodrom (1).

aerogară sf [At: DA ms / Pl: ~gări / E: fr aérogare] Gară pentru traficul aerian de pasageri și de mărfuri.

aeronavă sf [At: DA ms / Pl: ~ve / E: aero- + navă] Vehicul aerian care se menține și se deplasează în aer¹ (9) Si: aerovehicul.

aeroport sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: fr aéroport] 1 Ansamblu constituit din terenul, clădirile și instalațiile necesare decolării, aterizării, manevrării, adăpostirii și întreținerii avioanelor. 2 Terenul unui aeroport (1). 3 Clădirile unui aeroport (1). 4 Instalațiile unui aeroport (1). 5 Personalul unui aeroport (1). 6 Pasagerii unui aeroport (1).

aerostație sf [At: DA ms / Pl: ~ii (2) / E: fr aérostation] 1-2 Ramură a aeronauticii care se ocupă cu studiul construcției și al zborului aerostatelor. 3 Stație de vehicule aeriene.

afacerism sn [At: DA ms / Pl: ? / E: afacere + -ism] Utilizare, în tranzacții comerciale, financiare, industriale, a poziției sociale, profesionale sau politice a cuiva în interes personal.

afacerist, ~ă smf, a [At: DA ms / Pl: ~iști, ~e / E: afacere + -ist] 1-2 (Persoană) care practică afacerismul.

afan sn [At: DA ms / Pl: ? / E: ns cf it affano] (Rar) Durere sufletească Cf necaz.

afanisire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: afanisi] 1 (Înv) Nimicire. 2 (Rar) Plictiseală. 3 (Rar) Enervare.

afanisit, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: afanisi] 1 (Înv) Nimicit. 2 Plictisit. 3 (Rar) Enervat.

afectat¹, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: afecta¹] 1 (D. sume de bani, cantități de materiale) Care a fost destinat unui anumit scop. 2 Ipotecat².

afierosi [At: (a. 1765) MS., ap. GCR II, 78/28 / V: (reg) afir- / P: ~fi-e- / Pzi: ~sesc / E: nct] (Înv) 1 vt A risipi o avere, un bun etc. 2-3 A (se) dedica cuiva.

afifiu, ~ie [At: DA ms / Pl: ~ii / E: afif + ififliu] (Reg) 1-2 smf, a Afif (1-2). corectat(ă)

afiliere sf [At: DA ms / V: (înv) ~liare / P: ~li-e~ / Pl: ~ri / E: afilia] Asociere a unei persoane, a unei grupări mai mici sau a unei instituții, organizații etc. la alta mai mare Si: afiliație.

afina vt [At: DA ms / Pzi: ~nez / E: fr affiner, it affinare] 1 A separa de impurități masă metalică. 2 (D. fibre textile) A face mai fin Si: a subția.

afinor sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr affineur] 1-6 Muncitor care lucrează la afinare (1-6).

afișaj sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr affichage] 1-4 Afișare (1-4). 5-6 (Teh) Punere în evidență a datelor și a rezultatelor.

afișier¹ sn [At: DA ms / V: (înv) ~șer^[1] / P: ~și-er / Pl: ~e / E: afiș + -ier] 1-2 Loc (special amenajat, vitrină sau panou) unde se fixează diferite anunțuri. corectat(ă)

afix sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr affixe, lat affixus] 1 (Grm) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2 (Mat) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene.

aflictiv, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr afflictif] 1-2 (Jur; d. pedepse) Care răpește unui condamnat libertatea sau viața.

afortiori [At: DA ms / P: ~ti-ori^[1] / E: lat a fortiori] 1 ain^[2] (Liv) Care este necesar. 2 ain^[3] (D. raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau chiar mai multe. 3 av Cu atât mai mult. corectat(ă)

africat, ~ă sf, a [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr affriquée, ger Affrikate] 1-2 (Consoană) cu caracter complex, a cărei articulație începe cu o ocluziune și se termină printr-o constricție Si: semioclusivă.

afumătorie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: afumător + -ie] 1-2 Afumătoare (1-2).