ablațiune s. f. 1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare. 2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. ♦ reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare. 3. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență. (< fr. ablation, lat. ablatio)

AEROLIT, aeroliți, s. m. Meteorit format în cea mai mare parte din silicați, cu aspect de piatră, care cade pe pământ. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérolithe.

METEORIT, meteoriți, s. m. Bucată desprinsă dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade la suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

TECTITĂ s. f. Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din bioxid de siliciu. – Din fr. tectite.

CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizătură în formă de pâlnie la un vulcan, prin care țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: crater] – Din fr. cratère.

AEROLIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră. (~ul este o specie de meteorit.)

METEORIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră, (înv.) meteorolit.

METEOROLIT s. v. meteorit.

PIATRĂ s. v. aerolit, greutate, meteorit.

meteorit s. m. (sil. -te-o-), pl. meteoriți

siderit s. n., (meteoriți) pl. siderite

AEROLIT ~ți m. Bucată dintr-un corp cosmic care, traversând atmosfera, cade pe suprafața Pământului; meteorit. /<fr. aérolithe

ANDROMEDIDĂ ~e f. Ploaie periodică de meteoriți pornită din direcția constelației Andromeda. /<fr. andromédides

BOLID ~zi m. 1) Meteorit care cade pe Pământ cu viteză mare, aprinzându-se. * Ca un ~ a) foarte repede; b) brusc; pe neașteptate. 2) fig. Vehicul de mare viteză. /<fr. bolide, lat. bolis, ~idis

CĂZĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care cade. ◊ Stea ~oare meteorit care arde când străbate atmosfera Pământului. /a cădea + suf. ~ător

METEORIT ~ți m. Bucată dintr-un corp cosmic, care, traversând atmosfera, cade pe suprafața Pământului; aerolit. [Sil. -te-o-] /<fr. météorite

METEORITIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de meteoriți; propriu meteoriților. Ploaie ~că. [Sil. -te-o-] /<fr. météoritique

SIDEROLIT ~ți m. Meteorit feros. /<fr. sidérolithe

TECTITĂ f. Meteorit sticlos în componența căruia predomină bioxidul de siliciu. /<fr. tectite

AEROLIT s.n. (Geol.) Masă minerală incandescentă care cade pe pămînt din spațiul interplanetar. V. meteorit. [Pron. a-e-., pl. -te, -turi. / < fr. aérolithe, cf. gr. aer – aer, lithos – piatră].

METEORIT s.m. Corp care cade pe pămînt provenind din spațiul interplanetar; bolid. [< fr. météorite].

METEORITICĂ s.f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Gen. -cii. / < fr. météoritique].

URANOLIT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].

ABLAȚIUNE s.f. 1. Operație chirurgicală prin care se îndepărtează total sau parțial un organ, un țesut sau un membru bolnav. 2. (Geol.) Transportare (prin acțiunea apei, a vîntului, a ghețarilor etc.) a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. ♦ Reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare sau distrugere mecanică. 3. (Astr.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., străbătînd atmosfera, pierde din substanță datorită încălzirii sale pînă la incandescență. [Var. ablație s.f. / cf. fr. ablation, lat. ablatio].

ANDROMEDIDĂ s.f. (Astr.) Ploaie periodică de meteoriți, care se produce în noiembrie din direcția constelației Andromeda. [< fr. andromédides].

BOLID s.m. Meteorit care se aprinde cînd trece prin atmosferă. ♦ (Fig.) Obiect, proiectil, vehicul etc. care se deplasează cu mare viteză. [< fr. bolide, cf. gr. bolis – obiect azvîrlit].

METEORITIC, -Ă adj. Referitor la meteoriți, la meteoritică. [Pron. -te-o-. / < fr. météoritique].

SIDEROLIT s.m. Meteorit format aproape numai din fier. [< fr. sidérolithe, cf. gr. sideros – fier, lithos – piatră].

AEROLIT s. n. meteorit dintr-o masă minerală incandescentă. (< fr. aérolithe)

AEROSIDEROLIT s. n. meteorit având în compoziția sa metale și piatră. (< engl. aerosiderolite)

ANDROMEDIDE s. f. pl. ploaie periodică de meteoriți, în noiembrie, din direcția constelației Andromeda. (< fr. andromédides)

BOLID s. m. 1. meteorit de dimensiuni mari care se aprinde când trece prin atmosferă. 2. (fig.) obiect, proiectil, vehicul etc. care se deplasează cu mare viteză. (< fr. bolide)

CRATER/CRATER s. n. 1. (ant.) vas mare, frumos pictat cu scene mitologice și cu două torți laterale, în care se amesteca apa cu vinul la ospețe. 2. deschizătură largă și conică a unui vulcan, prin care se revarsă lava. ◊ gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ♦ ~ lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii. (< fr. cratère, lat. crater, gr. krater)

METEORIT s. m. corp mineral sau metalic care cade pe pământ din spațiul cosmic. (< fr. météorite)

METEORITIC, -Ă I. adj. referitor la meteoritică. II. s. f. ramură a astronomiei care studiază meteoriții. (< fr. météoritique)

SIDERIT s. n. 1. carbonat natural de fier; sideroză (1). 2. meteorit din fier. (< fr. sidérite, germ. Siderit)

SIDEROLIT s. m. 1. mineral de fier. 2. meteorit dintr-o masă metalică. (< fr. sidérolithe)

achondrit, (engl. = achondrite) meteorit litic format preponderent din silicați larg cristalizați și lipsit de → chondrule, nichel și fier. Se aseamănă cu unele roci terestre; reprezintă cca. 8% din totalul meteoriților. V.și → chondrit.

aerolit,( engl. = aerolite) meteorit litic alcătuit preponderent sau în întregime din silicați de tipul olivinei, piroxenilor și plagioclazilor. A. alcătuiesc mai mult de 90% din totalul meteoriților care cad pe Pământ și sunt asemănători rocilor eruptive ultramafice. În această categorie sunt cuprinse chondritele și achondritele.

astrobleme, (engl.= astrobleme) structuri inelare cosmogenice (→ coptogenetice) create la supr. crustei terestre de forța de distrugere a meteoriților în cădere. Ele se conservă sub forma unor cratere de impact, lipsite de rădăcină și cu diametrul de ordinul km. Frecvența impactului meteoric se apreciază la 1 M.a. pentru a forma a. cu un diametru cuprins între 100 și 10 000 m și la 60 M.a. pentru a forma a. cu diametru mai mare de 60 km. Mai bine cunoscute sunt craterele Serra da Congulla (diametrul 40 km), Arizona (1,2 km), craterul Tungus (Siberia), cu suprafața de 2 200 km2.

ataxit, (engl.= ataxite) meteorit sideritic cu fier și mai mult de 10 % nichel, în cadrul căruia se individualizează lamele microscopice de kamacit (aliaj de Fe-Ni) orientate într-o masă de plessit (concreștere cu separații poligonale).

chondrit, (engl.= chondrite) meteorit litic („pietros”) alcătuit din olivină (40%), piroxenit (30%), plagioclazi (10%), aliaj Fe-Ni (10-20%) și troilit (5-15%). Olivina și piroxenii se individualizează uneori sub formă de corpusculi sferici cu diametrul de 1 mm și structură fibros-radiară, denumiți chondrule. C. au o structură microcristalină și constituie mai mult de 80% din meteoriții căzuți pe Pământ. V. și achondrite.

impactit, (engl.= impactite), rocă cu caracter excepțional formată în urma impactului unui meteorit foarte mare, care dezvoltă un metamorfism de șoc, ducând la fuziunea și cristalizarea de min. particulare: coesit, stishovit, spineli.

meteoriți (pl.), (engl.= meteorite) fragmente de roci sau aglomerări metalifere provenite din spațiul extraterestru. Masa exemplarelor cunoscute variază între 1 kg și 60 tone; marii meteoriți provoacă, prin cădere, cratere de mari dimensiuni. Vârsta lor absolută este de cca 4 600 M.a. Petrografic, cuprind trei grupe principale: a) feroși sau sideritici (în cadrul cărora metalele Fe, Ni sunt predominante, atingând 20% Ni); b) litosideritici sau petro-feroși care conțin atât metale (Fe, Ni), cât și silicați (olivină, piroxeni, anortit); c) pietroși sau aerolitici, care se subdivid în: C1 chondrite, constituite din granule metalice, din chondrite (chondrule – sferule de câțiva microni până la câțiva milimetri, alcătuite din piroxeni, olivină și plagioclazi) și diverse min. accesorii bogate în Fe și Ni; C2 achondrite, mai puțin frecvente, sărace în metale, adesea brecifiate și compuse din olivină și diverși piroxeni. (G.P.)

tectite (pl.), (engl.= tectite) particule de forme și dimensiuni variabile, rezultate în urma impactului unui meteorit pe suprafața rocilor terestre; t. au compoziția rocilor afectate de impact și sunt dispersate pe mari supr. (mii de km²); ele sunt de natură silicioasă, divers colorate și au un aspect de obsidian.^[1] corectat(ă)

BOLID, bolizi, s. m. (Adesea fig.) Meteorit care cade pe pămînt; fenomenul luminos al unei stele căzătoare foarte strălucitoare. – Fr. bolide (lat. lit. bolis, -idis).

ABLÁȚIE (ABLAȚIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Extirpare (totală sau parțială) a unui organ, tumori etc. 2. (GEOGR.) Proces de îndepărtare a particulelor fine, rezultate în urma dezagregării, de pe suprafața solului și a rocilor prin procesul de spălare în suprafață. ■ Reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire, evaporare și deflație. 3. (ASTR.) Fenomen fizic în urma căruia un corp ce străbate atmosfera cu mare viteză (meteorit, satelit etc.) pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență prin frecare cu aerul. ◊ Scut de a. = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva a. (3).

AEROLIT, aerolite, s. n. Corp (meteorit, pulbere) care cade pe Pământ din spațiul interplanetar. – Din fr. aérolithe.

cosmonavă s. f. (astr.) Aparat construit special în vederea zborurilor cosmice ◊ „G. a comentat noile proiecte de protecție a cosmonavei contra meteoriților.” I.B. 17 IV 61 p. 3; v. și radiocomplex (din cosmo- + navă, după rus. kosmokorabli, fr. cosmonef; DMN 1963; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 135 și LR 4/1962 p. 398, Th. Hristea P.E. 168, FC I 149; DEX, DN3)

hidrometeorit s. m. (meteor.) ◊ „Un glob de gheață, de mărimea unei mingi de fotbal, a căzut «din cer» în curtea unei case din orașul Bourbon-Lancy [...] După descrierea neobișnuitului fenomen și a caracteristicilor globului de gheață, [specialiștii] nu exclud că a putut fi un așa-numit hidrometeorit, format din pietre de grindină și fragmente de gheață, contopite la înălțimi foarte mari.” R.l. 5 I 77 p. 6 (din hidro- + meteorit, după fr. hydrométéore; L)

impact s. n. ♦ 1. (fiz.) Fenomenul de intrare în contact a două sau mai multe corpuri dintre care cel puțin unul este în mișcare ◊ „După toate probabilitățile, fenomenele amintite au fost rezultatul impactului dintre un meteorit gigant și Lună.” Sc. 28 X 76 p. 4; v. și 24 VI 79 p. 6, R.l. 10 III 80 p. 6. ♦ 2. Ciocnire (neprevăzută) ◊ „V-ați aflat în situații-limită? În ce mod v-a ajutat experiența să ieșiți din impas? În sensul că în secunda impactului cu neprevăzutul, am știut ce să fac [...]” R.l. 15 VI 74 p. 2. ◊ „Unul din ei [dintre critici] trăiește direct impactul cu criteriile neadormite încă ale gherismului reactivat prin pana lui H.S.” Luc. 16 XII 78 p. 1; v. și Sc. 31 V 79 p. 5, R.l. 23 VI 79 p. 6. **3. Relație, întâlnire ◊ „«Furtuna» la «Bulandra» în regia lui Liviu Ciulei este un eveniment nu numai prin perfecțiunea artistică pe care o atinge, ci și prin impactul cu publicul: identificarea condiției actorului cu cea a spectatorului.” Sc. 7 II 79 p. 4; v. și Luc. 21 IV 79 p. 2. **4. Șoc, surpriză ◊ „În schimb, C.G., la început timidă, șovăielnică, în efort vizibil de colorare a personajului are în încheierea destinului său momente de impact emoțional.” R.l. 18 II 75 p. 2. ◊ „«[...] ce impact ar avea să auzim glasul lui Mihai Viteazul la Alba-Iulia [...]» – se întreabă, și pe bună dreptate, Ecaterina Oproiu în Contemporanul. Deschid dicționarul și citesc: «impact = ciocnire, incidență». Chiar așa!” Săpt. 10 II 84 p. 2; v. și 3 I 78 p. 6. **5. (în lb. vorbită, greșit) Conflict ◊ „Oameni în impact cu legea.” **6. Contact v. song (1979). **7. Influență, efect ◊ „Imensul impact actual al matematicii asupra întregii vieți sociale [...]” Cont. 10 I 79 p. 2. ◊ „Numai Revoluția din Decembrie a mai avut un impact comparabil prin spectacularitate, marcând o nouă irumpere românească pe scena internațională.” ◊ Rev. 22 40/93 p. 11; v. și Sc. 4 II 75 p. 4, R.l. 13 VI 79 p. 6. **8. Prezență v. L.P. (1974). **9. Importanță v. carură (1975) (din. fr., engl. impact; DMC 1950; CD; Fl. Dimitrescu în LR 3/80 p. 210214; DN, DEX – sens 1, DN3 – sensurile 12, DEX-S)

micrometeorit s. n. (astron.) Meteorit de mici proporții ◊ „Unele din aceste probleme – pericolul radiațiilor, al micrometeoriților etc. – au fost studiate sistematic cu sateliții seriei «Cosmos».” Sc. 12 VIII 62 p. 4. ◊ „Urmele lăsate pe Lună de pașii selenauților Armstrong și Aldrin vor dăinui peste 500000 de ani, deoarece practic nu există fenomenul eroziunii [...] După scurgerea acestui timp se prevede că vor fi acoperite de pulberea micrometeoriților.” Sc. 26 VII 69 p. 6. ◊ „Aparatele pentru înregistrarea micrometeoriților.” Sc. 17 VIII 79 p. 6; v. și R.l. 30 IX 62 p. 3, Sc. 18 III 64 p. 3 (din fr. micrométéorite, engl. micrometeorite, rus. mikrometeorit; CD; DMN 1966; AD; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DEX, DN3, DEX-S)

RHEA, al cincelea satelit al lui Saturn, descoperit în 1672. Diametrul 1.530 km; perioada orbitală 4 zile, 12 ore și 24 minute; densitatea medie 1,2. Se presupune că este constituit în cea mai mare parte din gheață iar suprafața este marcată de cratere de meteoriți.

CUTRÉMUR (< cutremura) s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea c. se măsoară pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugătoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale în c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977. 2. Fig. Înfiorare; p. ext. teamă, frică, groază; panică.

LACROIX [lakroá], Alfred (François-Antoine) (1863-1948), mineralog francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturală din Paris. Contribuții la cunoașterea vulcanismului, bazate pe erupțiile vulcanilor Pelée (din 1902) și Vezuviu (din 1906) („Muntele Pelée și erupțiile sale”, „Mineralogia Madagascarului”, „Mineralogia Franței și a coloniilor sale”). Cercetări asupra meteoriților. A descoperit mai multe minerale. M. de onoare al Acad. Române (1931).

LICHTENBERG [líhtənberg], Georg Christoph (1742-1799), savant german. Prof. univ. la Göttingen. Cercetări în astronomie (meteoriți) și fizică experimentală. Critică de artă („Explicație detaliată a gravurilor lui Hogarth”). Lucrarea sa „Aforisme” relevă calități de umorist, moralit și stilist. Alte lucrări: „Scrisori din Anglia”.

LOVELL [lávl], Sir Bernard Alfred Charles (n. 1913), astrofizician britanic. A folosit tehnici radar pentru studierea roiurilor de meteoriți. Conducătorul lucrărilor de realizare a radiotelescopului parabolic de la Jodrell Bank din Cheshire, al cărui director a fost peste 30 de ani (1951). Lucrări: „Explorarea Universului”, „Radioastronomia”, „Ceea de știm astăzi despre Univers”.

SIDEROLÍT (< fr. {i}; {s} gr. sideros „fier” + lithos „piatră”) s. m. Denumire generică a meteoriților feroși-pietroși, având un conținut ridicat de fier cu nichel, silicați (piroxeni, olivină, anortit) etc.

LOEWY [lö:ví], Maurice (1833-1907), astronom francez de origine austriacă. Director al Observatorului astronomic din Paris (din 1896). Studii asupra stelelor, meteoriților și cometelor, precum și influenței planetelor asupra fotosferei solare. A inventat un tip de telescop ecuatorial. Împreună cu V. Puiseux, a realizat un atlas fotografic al Lunii (1894).

GALLÉ, Johann Gottfried (1812-1910), astronom german. Cercetări asupra cometelor, meteoriților, fenomenelor luminoase. A descoperit (1846) planeta Neptun, confirmând existența ei prevăzută prin calcul, în același an, independent de J.C. Adams și U.J.J. Le Verrier.

GRUITHUISEN, Franz Paula von (1774-1852), medic și astronom german. Prof. univ. la München. A formulat (1840)ipoteza, valabilă și astăzi, conform căreia craterele lunare s-ar datora impactului cu meteoriții.

METEORÍT (< fr. {i}) s. m. Fragment de corp ceresc provenit din spațiul cosmic, care poate străbate atmosfera Pământului ajungând până la sol (ex. aeroliții, tectilele etc.). În funcție de compoziția lor chimică există sideriți sau m. metalici (conținând în principal fier și nichel), sideroliți, cu compoziție mixtă (metalico-pietroasă) și aeroliți sau m. litoizi, având în compoziție numai silicați. Impactul acestora cu solul produce (uneori) explozii, cratere, cutremure și incendii (ex. m. tungus). Se apreciază că anual cad pe Pământ c. 20.000 t de m. În apropiere de Grootfontein (Namibia) au fost găsite, în 1920, rămășițele celui mai mare m. din lume (Hoba West), având greutatea de c. 60 t.

PANSPERMÍE (< fr. {i}; {s} pan- + gr. sperma „sămânță”) s. f. 1. Teorie privind originea vieții, formulată în sec. 5 î. Hr. de Anaxagora, reluată de S.A. Arrhenius și apoi, succesiv, de alți savanți. Potrivit acestei teorii, în spațiu există răspândiți spori rezistenți ai unor forme de viață, care pot trece de la un corp terestru la altul, transmiși cu ajutorul meteoriților sau în alt mod și care se dezvoltă oriunde găsesc condiții favorabile; conform teoriei viața pe planeta noastră ar avea origini extraterestre. 2. (În ritualurile recoltei la vechii greci) Fiertură sau coptură din diverse semințe de cereale și fructe, menită să transmită consumatorului puterea conținută în semințe și oferită, totodată, ca jertfă zeilor.

IONOSFÉRĂ (< fr. {i}; {s} gr. ion „călător, migrator” + gr. sphaira „sferă”) s. f. (FIZ., GEOGR.) Strat superior al atmosferei terestre cuprins între 50 și 500 km; este alcătuit din gaze rarefiate și puternic ionizate, care reflectă undele radioelectrice scurte și parțial medii, permițând ca acestea să poată fi recepționate la mari distanțe. Se caracterizează prin temperaturi ridicate (până la 3.000°C), din cauza proceselor de ionizare a aerului, precum și a radiațiilor cosmice. În i. se produc aurorele polare și se dezagregă majoritatea meteoriților. Sin. termosferă.

meteorit (-te-o-) s. m., pl. meteoriți

ablațiúne s.f. 1 (chir.) Extirpare (a unui organ, a unui membru sau a unui țesut patologic) prin intervenție chirurgicală. 2 (geogr.) Proces de îndepărtare (prin acțiunea apelor, ghețarilor, vîntului etc.) a particulelor fine rezultate în urma dezagregării solului și a rocilor. 3 (astron.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, un satelit etc., străbătînd atmosfera cu mare viteză, pierde din substanță din cauza încălzirii sale (pînă la incandescență) prin frecarea cu aerul. ◊ Scut de ablațiune = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva acestui fenomen. • pl. -i. și abláție s.f. / <fr. ablation, lat. ablatĭo, -onis „separare, îndepărtare”.

RADIOASTRONOMÍE (< fr.) s. f. Capitol al astronomiei care studiază corpurile cerești prin măsurarea energiei pe care acestea o emit sau o reflectă, în lungimi de undă radio. R. s-a dezvoltat în ultima jumătate a sec. 20 sub impulsul progreselor acumulate în domeniul electronicii. S-au realizat uriașe antene de radiolocație concave, receptoare din ce în ce mai perfecționate, metode mai bune de procesare a datelor obținute, radiointerferometre pentru studierea radioundelor emise de corpurile cerești. Radioundele pe care ionosfera le lasă s-o străbată au lungimile de unde cuprinse între câțiva milimetri și aproximativ 20 m. Pe sateliții artificiali și pe rachetele cosmice se pot recepționa unde radio cu lungimi de undă și mai mari. Unele radiounde emise de corpurile cerești sunt produse prin procese termice, altele prin accelerarea electronilor în câmpuri magnetice (mecanism sincrotronic) etc. Prin procedee radar se pot trimite fascicule de unde radio asupra meteoriților, Lunii, planetelor și Soarelui, observându-se radio-ecoul. Pe baza lor s-a constituit astronomia-radar, capitol al r. Cu aceste mijloace s-au studiat curenții meteoritici în timpul zilei și pe vreme noroasă și s-au determinat cu mare precizie distanțele în sistemul solar. Deoarece undele radar pot străbate chiar printr-un strat dens de nori, cu ajutorul lor s-au obținut singurele hărți ale suprafeței planetei Venus; de asemenea, studiile prin unde radio și radar au pus în evidență structura nisipoasă a suprafeței Lunii înainte de aselenizare. R. a adus noi cunoștințe despre Soare, Lună și planete, despre Galaxia noastră și Metagalaxie. R. a pus în evidență forma spirală a brațelor Galaxiei noastre, a adus date privind legătura dintre razele cosmice și exploziile de supernove în care iau naștere radiounde, a permis sondarea celor mai îndepărtate regiuni accesibile ale Metagalaxiei. R. a dat posibilitatea realizării de studii detaliate asupra mediului interstelar din Galaxia noastră și și a dus la descoperirea unor corpuri cosmice neidentificate anterior (de ex. pulsari, quasari). Radiosursele extragalactice, radiogalaxiile, emițând în domeniul undelor radio mult mai mult ca galaxiile obișnuite, și în special cvasistelele, obiecte cosmice extragalactice de aspect punctal, intense emițătoare de radiounde, sunt cele mai îndepărtate corpuri cerești identificate. Distanța până la care se poate ajunge în spațiu cu radiotelescoapele este de câteva ori mai mare ca aceea la care se ajunge cu telescopul de 5 m diametru. Primele radiounde din Galaxia noastră au fost recepționate de K. Jansky în 1931 (dar comunicată în 1932). Emisia radio a Soarelui a fost observată în 1942, prima radiosursă (Lebăda A) a fost detectată în 1946, iar emisia hidrogenului neutru în linia de 21 cm a fost observată în 1951. R. are o deosebită importanță în studierea structurii Universului.

TECTITĂ s. f. Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din dioxid de siliciu. – Din fr. tectite.

CRATER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: crater] – Din fr. cratère.

CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

METEORIT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite.

BOLID, bolizi, s. m. Meteorit care cade pe pămînt. V. aerolit. Între lanurile de grîu pare că dogorește un bolid venit din îndepărtatele spații interstelare. BOGZA, C. O. 224. Tramvaiul cel din urmă... a trecut, Prin negura compactă lucind ca un bolid. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 112. ◊ (Metaforic) Bolizi fulgerători, Prevestitoare comete, Vom trece [noi, poeții tineri] pe zările Timpului. BENIUC, V. 32. ◊ Fig. S-a scos încă o locomotivă... Se dau semnale... și bolidul abia se mișcă. SAHIA, N. 29.

METEOR, meteori, s. m. 1. Nume generic dat fenomenelor meteorologice electrice, luminoase, de condensare a vaporilor de apă etc., care se produc în atmosferă. (Poetic) Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori Scuturînd din a lor poale lungi și răpizi meteori. ALECSANDRI, P. III 30. 2. (Impropriu) Meteorit, bolid. Ades l-a mea suflare un meteor se vede (Lucire minciunoasă în care lumea crede!). NEGRUZZI, S. II 134. – Pronunțat: -te-or.

METEORIT, meteoriți, s. m. Corp de natură minerală care, provenind din spațiile interplanetare, străbate atmosfera și cade izolat sau în grupuri pe suprafața pămîntului; bolid.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită. ◊ Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic. ▭ Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul¹. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.

SIDERIT s. n. 1. Sideroză (1). 2. Meteorit constituit aproape în întregime din fier.

COSMOS. Subst. Cosmos, univers, cer, ceruri, lume; spațiu cosmic, spațiu extraterestru, spațiu interplanetar. Sistem cosmic. Sistem stelar, sistem sideral, galaxie, metagalaxie; roi de stele, constelație. Galaxia noastră; calea laptelui, calea lactee, calea robilor, drumul robilor. Materie interstelară; nebuloasă. Sferă cerească. Cer, boltă, boltă cerească, bolta cerului, tărie (fig.), firmament (livr.). Axa lumii; ecuator ceresc; emisferă; emisferă nordică (boreală), emisferă sudică (australă). Corp ceresc, astru. Stea, steluță (dim.), stelișoară (reg.), steloi (augm.), stea uriașă, stea pitică; stea luminoasă, luceafăr; luceafărul de (din) zori, luceafărul dimineții, zorilă, steaua Sirius; luceafărul cel mare de miezul nopții, luceafărul cel frumos, steaua Vega; luceafărul porcesc, luceafărul porcar, steaua Adelbaharan; luceafărul mare de noapte, steaua Hiperion; steaua polară, steaua-ciobanului. Sistemul solar. Planetă, planetoid, asteroid, satelit; planete terestre, planete gigante. Soare. Planetele sistemului solar: Mercur; Venus, luceafărul de dimineață, luceafărul de ziuă, zorel (pop.), luceafărul porcilor, luceafărul boului, luceafărul de seară, luceafărul, luceafărul de noapte, luceafărul ciobanilor, steaua ciobanilor; Pămînt, Terra; Marte; Jupiter; Saturn; Uranus; Neptun; Pluton. Luna, Selene (livr.); lună nouă, crai nou; lună plină; cornul lunii. Meteorit, stea căzătoare, meteor, bolid, aerolit, asteroid. Cometă, stea comată (rar), stea cu coadă. Astronomie; astrofizică; cosmologie, cosmografie; cosmogonie. Astronom; cosmolog; cosmograf. Observator astronomic. Adj. Cosmic; galactic. Astral, stelar, sideral; stelin (rar); stelos (înv.), înstelat, constelat. Ceresc, celest (poetic). Solar. Planetar. Terestru; Lunar (rar), selenar. Astronomic; cosmografic; cosmologic; cosmogonic.

AEROLIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră. (~ este o specie de meteorit.)

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

SIDERO-₁ „fier, feric, feruginos”. ◊ gr. sideros „fier” > fr. sidéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sidero-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă a măduvei osoase, care conține incluziuni ferice și nu hemoglobinice; ~cit (v. -cit), s. n., globulă roșie conținînd incluziuni ferice și nu hemoglobinice; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care alcătuiește zona centrală a globului terestru. 2. (Despre bacterii) Care preferă substraturile feroase; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate a unor bacterii pentru fier; ~fob (v. -fob), adj., (despre bacterii) care evită substraturile feroase; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta gravării în fier; ~lit (v. -lit₁), s. m., meteorit format aproape numai din fier; ~penie (v. -penie), s. f., diminuare a cantității de fier din sînge; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare a fierului în țesuturile organice; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru detectarea prezenței unui corp feros în ochi; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., tehnica confecționării potcoavelor; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a fierului și a compușilor lui; ~trof (v. -trof), adj., (despre bazine acvatice) cu cantități mari de săruri de fier.

URANO- „bolta cerească, palat, cerul gurii”. ◊ gr. ouranos „cer, boltă cerească” > fr. urano-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. urano-. □ ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în uranografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a cerului; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a corpurilor cerești de către unele popoare; ~lit (v. -lit₁), s. m., corp care cade pe pămînt, provenind din spațiul interplanetar; sin. meteorit; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul cerului; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază măsurarea distanțelor interastrale; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a vălului palatului; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură a vălului palatului; ~scop (v. -scop), s. n., instrument astronomic pentru studierea corpurilor cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a cerului; ~stafilorafie (v. stafilo-, v. -rafie), s. f., închidere chirurgicală a despicăturilor congenitale ale palatului dur și ale vălului palatin.

METEORIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră, (înv.) meteorolit.

meteorolit s. v. METEORIT.

aerolit smn [At: CULIANU, C. 368 / Pl: (m) -iți și (n) ~e / E: fr aérolithe, ger Aerolith] Meteorit format în cea mai mare parte din silicați, cu aspect de piatră, care cade pe pământ.

andromedidă sf [At: DEX² / Pl: ~ide / E: fr andromédides] Ploaie periodică de meteoriți produsă la mijlocul lunii noiembrie din direcția constelației Andromeda.

piatră s. v. AEROLIT. GREUTATE. METEORIT.

bolid sm [At: CULIANU, C. 368 / Pl: ~izi, ~e / E: fr bolide] 1 Meteorit de dimensiuni mari, care cade pe Pământ. 2 (Fig) Obiect, vehicul etc. care se deplasează în mare viteză.

dardă² sf [At: AMFILOHIE, G. F. 159^v / Pl: ~de / E: it dardo] (Ast; îvr) Meteorit.

crater sn [At: ANGHEL, SĂM. VI, 613 / A: (iuz) ~ter / Pl: ~e / E: fr cratère, lat crater, ngr ϰρατερ] 1 (Ant) Vas mare, frumos pictat cu scene mitologice și cu două toarte laterale, în care se amesteca apa cu vinul la ospețe. 2 Deschizătură în formă de pâlnie a unui vulcan, prin care țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 3 (îc) ~-lac Lac care ocupă fundul unei căldări provenite din lărgirea, prin explozie, a craterului unui vulcan. 4 Adâncitură care se produce în diferite materii, în urma unui proces fizic. 5 (Îs) ~ anodic sau ~ de lampă Cavitate care se produce la extremitatea electrodului de cărbune pozitiv, într-o lampă cu arc. 6 Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața pământului. 7 (Îs) ~ lunar Adâncitură rotundă pe suprafața lunii, a cărei formare a fost pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoric. 8 (îas) Circ lunar. 9 (Pex) Gaură în formă de pâlnie.

meteor sm [At: AMFILOHIE, G. F. 151^v/6 / V: (înv) ~a (Pl: ~re), ~ă (Pl: ~oare) sf / P: ~te-or / Pl: ~i, (îvr, sn) ~uri / E: it meteora, ngr μετέωρος, fr météore, ger Meteor] 1 Fenomen atmosferic. 2 (Spc) Fenomen care constă în apariția pe bolta cerească a unui punct luminos, reprezentând un corpuscul cosmic pătruns în atmosfera terestră, care se mișcă foarte repede Si: (înv) arătare. 3 (Ccr) Meteorit.

meteoric, ~ă a [At: STAMATI, D. / P: ~te-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr météorique] 1-4 Meteorologic (1-4). 5 (Îs) Corp ~ Corpuscul cosmic care produce meteorul (2). 6 (Îas) Meteorit. 7 Care aparține meteoriților. 8 Care are structura meteoriților. 9 Care privește meteoriții.

meteorit sm [At: CANTUNIARI, L. M. / P: ~te-o~ / Pl: ~iți / E: fr météorite] Bucată desprinsă dintr-un corp cosmic care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului Si: (înv) meteor (3), meteorolit Vz aerolit.

meteoritic, ~ă [At: DEX / P: -te-o- / Pl: ~ici, ~ice / E: fr météoritique] 1 a Care aparține meteoriților. 2 a Referitor la meteoriți. 3 sf Ramură a astronomiei care studiază meteoriții.

micrometeorit sm [At: DN³ / P: ~te-o~ / Pl: ~iți / E: micro¹- + meteorit] Meteorit de dimensiuni foarte mici.

piatră sf [At: COD. VOR. 145/13 / Pl: pietre, (îrg) pietri, pietruri / E: ml petra] 1 (Lsg) Nume generic al oricărei roci solide, dure și casante răspândite la suprafața sau în interiorul pământului. 2 (Lpl) Fragment de forme și de dimensiuni diferite dintr-o piatră (1). 3 (Pex) Material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui roca naturală dură și care are diverse utilizări. 4 (Îs) ~ de încercare (sau ~ de încercat, de probă, de cercare, de probat) Rocă silicioasă foarte dură, folosită în trecut la verificarea purității metalelor prețioase. 5 (Fig; îas) Mijloc de verificare a capacității, a valorii, a sentimentelor cuiva sau a ceva. 6 (Fig; îas) Dovadă. 7 (Îs) ~ de temelie sau (înv) ~a temeliei Piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul unei solemnități ce marchează începutul construcției. 8 (Fig; îas) Element sau principiu de bază, esențial. 9 (Îs) ~ unghiulară (sau, înv, de ugolniță) ori (înv) ~ în margine de unghi Piatră așezată în colțul fundației unei clădiri. 10 (Fig; îas) Element de bază, fundamental. 11 (Reg; îs) ~ sclipitoare Cuarț. 12 (Îla) De ~ Neclintit. 13 (Îal) Greu. 14 (Îe) A avea (sau a i se pune, a-i sta cuva ca) o ~ pe inimă A avea un mare necaz. 15 (Îae) A fi foarte îngrijorat. 16-17 (Îe) A (sau a-i, a i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o ~ (de moară) de pe inimă (sau cuget ori suflet etc.) (A face să se simtă sau) a se simți eliberat de o grijă sau de o teamă. 18-19 (Îae) (A face să găsească sau) a se găsi o soluție care pune capăt unei situații dificile. 20 (Îe) A-și pune carul în pietre A lua o hotărâre nestrămutată. 21 (Îae) A se încăpățâna. 22 (Îe) A aduce (sau a scoate etc. ceva) (și) din ~ seacă A realiza, a obține ceva cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. 23 (Îe) A călca (sau a umbla) din ~-n~ A face orice pentru a obține ceva. 24 (Îe) A călca în ~ seacă A se osteni zadarnic. 25 (Îae) A avea ghinion. 26 (Îe) A număra pietrele A umbla fără treabă, fără rost. 27 (Îe) A pune cea dintâi ~ A începe o acțiune, o lucrare etc. 28 (Îe) A nu (mai) rămâne (sau fi, sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) ~ pe ~ (din ceva) sau (reg) a se alege ~a și uscata (de ceva sau de cineva) A se distruge complet, a nu mai rămâne nimic din ceva sau din cineva. 29 (Îe) A nu mai lăsa nici ~ peste ~ A nimici. 30 (Îe) A arunca (cu) ~a (sau ~e) (în cineva) A defăima pe cineva. 31 (Cdp fr; îe) A arunca (cu) ~a (sau pietre) în grădina cuiva (sau vecinului) A ataca pe cineva indirect, prin aluzii. 32 (Îe) A arunca prima ~ sau a arunca primul ~ra A provoca un conflict. 33 (Îae) A fi sigur că numai ceilalți oameni au păcate. 34 (Îe) (Frig sau ger de) crapă pietrele Ger foarte mare. 35 (Îe) (A fi) tare (sau sănătos) ca ~ra A fi foarte sănătos și rezistent. 36 (Îe) A sparge ~a în palmă A fi foarte puternic. 37 (Rar; cdp fr; îe) ~ de scandal Motiv de conflict. 38 (Îe) (A fi) ~ (de moară) în casă sau ~ra din casă A fi fată bătrână, nemăritată, considerată ca o povară la casa părinților. 39 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A constitui o povară pentru cineva, în casa cuiva. 40 (Îe) A ridica (sau a duce) ~e de moară A face lucruri foarte grele, care depășesc puterile unui om. 41 (Reg; îe) A face (pe cineva) să mănânce ~e A supăra foarte tare pe cineva. 42 (Îc) ~-linte Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din regiunea alpină (Astragalus australis). 43 (Îc) ~-căpriță Plantă nedefinită mai îndeaproape, care dacă este arsă, se face ca o piatră. 44 (Îcs) De-a pietrele (sau pietre) Joc de copii cu mai multe pietre care se aruncă în sus și trebuie să fie prinse cu dosul palmei Si: de-a pietriceaua (11), de-a pietricica (11), de-a pietruțele (11), la pietrucele (11). 45 (Reg; îcs) Zbărnâială cu ~a Joc de copii în care se aruncă o piatră care trebuie să zbârnâie prin aer. 46 (Îs) Epoca ~ei (sau de ~) Cea dintâi și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, care a durat sute de mii de ani, începând odată cu desprinderea omului din lumea animală. 47 (Îs) ~ filozofală Substanță imaginară, despre care alchimiștii credeau că poate transforma orice metal în aur și argint. 48 (îs) ~ prețioasă, (sau scumpă, curată, semiprețioasă) Mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variate, cu duritate mare, de valoare, care se găsește în natură și se folosește, de obicei, la confecționarea bijuteriilor. 49 Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (1), sau (pex) din os, din lemn etc. 50 (Îvp) Meteorit. 51 (Reg; îs) ~ de foc (sau de trăsnet) Trăsnet. 52 (Îrg) Greutate de cântar sau de balanță. 53 (În legătură cu verbele „a bate”, „a cădea”) Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici Si: grindină. 54 Fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație Si: grindină. 55 (Olt) Legătură de cânepă alcătuită din mai multe fuioare. 56 Crustă de săruri minerale depuse în decursul timpului pe pereții unui vas în care de obicei se fierbe apă sau pe pereții vaselor unde se păstrează anumite lichide, în special vin sau must. 57 Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți Si: detritus, tartru. 58 (Cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul. 59 (Pex) Litiază. 60 (Pop; îc) ~-acră Sulfat dublu de aluminiu și de potasiu Si: alaun (2). 61 (Îc) ~-(de-)pucioasă Sulf sub formă de bucăți. 62 (Pop; îc) ~-de-var Carbonat de calciu. 63 (Îrg) ~a-șoricelului Arsenic. 64 (Pop) ~-vânătă (sau, reg; ~-mierie) Sulfat de cupru hidratat. 65 (Pop; îc) ~a-iadului sau (înv) ~-infernală Azotat de argint, topit și turnat în forme. 66 (Reg) ~-de-țipirig Clorură de amoniu.

tectită sf [At: DN² / E: fr tectite] (Glg) Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din bioxid de siliciu.

uranolit sm [At: POLIZU / Pl: ~iți / E: ger Uranolith] (Iuz) Meteorit.

siderit sn [At: ALEXI, W. / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr sidérite] 1 Carbonat natural de fier Si: sideroză (1). 2 Meteorit constituit aproape în întregime din fier. Si: siderolit.

bolid s.m. 1 Meteorit de dimensiuni mari care se aprinde cînd trece prin atmosferă. 2 Fig. Obiect, proiectil, vehicul etc. care se deplasează cu mare viteză. • pl. -izi. /<fr. bolide; cf. gr. βολίς „aruncare”.

meteorit (desp. -te-o-) s. m., pl. meteoriți

METEÓR s. m. Fenomen atmosferic; s p e c. fenomen care constă din apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentînd corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu viteză foarte mare, (învechit) arătare; (concretizat) meteorit. Meteore de apă, de aer și de foc. AMFILOHIE, F. 151^v/6. Acum te rog să-mi arăți cum să face la meteora ori arătare, care noi o chemăm omăt. id. ib. 155^r/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Toate cîte să fac în aer, precum ploaie, grindenă, nori, fulgere, trăsnete, stele de care să las seara. . . să numesc cu un nume meteor. CR (1829), 145²/32. Pornindu-să un vînt ușor, atunci strălucitoarele meteore se pun în mișcare. AR (1829), 242¹/32, cf. 233²/44. Meteoră să cheamă un lucru ce se informează și să arată în aer, precum tunetul, grindina, arcul în ceriu sau curcubeul. ib. (1830), 450²/38. În vremi învechite se socot comitile numai meteoare (arătări), iar nu trupuri înființate. ib. (1832), 56²/25, cf. NEGRUZZI, S. II, 134. Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, Scuturînd din a lui poale lungi și răpizi meteori. ALECSANDRI, P. III, 30. Acea lumină este vreo nouă meteoră Ce trece arzătoare, prin spațiu căzînd. MACEDONSKI, O. II, 155. Acestor meteori, cari apar mai totdeauna în mod neprevăzut observatorilor de pe pămînt, li s-a dat numirea de bolizi. CULIANU, C. 367. Observarea locală a meteorilor datează de mii de ani. CIȘMAN, FIZ. I, 542, cf. LTR². ♦ (În comparații, sugerînd existența efemeră, dispariția rapidă) Tînără creangă. . . a Basarabilor. . . s-a șters ca meteorul, deșteptînd într-o clipă admirațiunea și pierzîndu-se apoi pentru totdeauna. HASDEU, I. C. I, 160. A dispărut ca un meteor d-acum aproape două luni și d-atunci n-a mai dat semne de viață. CARAGIALE, O. VII, 112. ◊ Fig. Toți rîd. . . dar ce retează deodată rîsul lor? O boambă vine, o boambă, a morții meteor ! ALECSANDRI, POEZII, 451. Acel neașteptat meteor pe cerul literaturii europene apăruse cu zece ani în urmă. SADOVEANU, E. 224. - Pronunțat: -te-or. – Pl.: meteori și (învechit, rar, n.) meteoruri (PONTBRIANT, D.), meteore. – Și: (învechit) metéora (pl. meteore), meteóră (pl. meteoare) s. f. – Din it. meteora, ngr. μετέωρον, fr. météore, germ. Meteor.

METEÓRIC, -Ă adj. Care aparține fenomenelor atmosferice, care privește aceste fenomene ; care provine din meteori. Cf. m e t e o r o l o g i c. Cf. STAMATI, D., POLIZU, ANTONESCU, D., PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Aceasta face ca apele meteorice să se infiltreze, micșorîndu-se astfel acțiunea lor de distrugere la suprafață, ONCESCU, G. 14. ◊ Corp meteoric = corpuscul cosmic care produce meteorul ; meteorit. Corpurile meteorice mari produc fenomenul luminos de mare efect numit bolid. LTR² XI, 58. ♦ Care aparține meteoriților sau are structura lor; care privește meteoriții. Fier teluric să află în feliurite părți a pămîntului, iar fier meteoric în pietre meteorice. J. CIHAC, I. N. 422/5. Fierul meteoric. . . ce se găsește în aerolitele sau meteoritele, sfărîmături de planete, ce cad pe pămînt. MURGOCI-LUDWIG, M. 60, cf. MARCOVICI, CH. 194. ◊ Fig. (Cú aluzie la strălucirea, la durata efemeră și la rapiditatea mișcării mereorilor) O dureroasă anxietate îi provocau clienții necunoscuți și meteorici. C. PETRESCU, O. P. I, 153. Nu mai poate fi vorba de scriitori meteorici. V. ROM. noiembrie 1 953, 327. Trecerea meteorică a avioanelor supersonice. ib. februarie 1960, 148. – Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteorici, -ce. – Din fr. météorique.

METEORÍT s. m. Bucată desprinsă dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața pămîntului); (învechit) meteorolit. V. a e r o l i t, m e t e o r. Cf. CANTUNIARI, L. M. Nichelul se găsește în stare nativă numai în unii meteoriți. IOANOVICI, TEHN. 68. – Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteoriți. – Din fr. météorite.

METEOROLÍT s. m. (Învechit) Meteorit. Cf. NEGULICI, PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, ALEXI, W. - Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteoroliți. – Din fr. météorolithe.

*AEROLIT sm. 💫 Piatră sau masă minerală ce cade pe pămînt din spațiul ceresc, meteorit (🖼 33) [fr.].