JOC s. 1. v. joacă. 2. v. dans. 3. v. meci. 4. jocuri balcanice v. balcaniadă; jocuri olimpice v. olimpiadă; jocuri universitare v. universiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

OLIMPIADĂ s. (SPORT) jocuri olimpice (pl.).

CAMPIONAT ~e n. Competiție sportivă oficială, organizată pentru evidențierea învingătorilor într-o anumită probă sportivă. ~ul țării. ~ al Jocurilor Olimpice. [Sil. -pi-o-] /<it. campionato

OLIMPIADĂ ~e f. 1) (în Grecia antică) Perioadă de patru ani dintre două jocuri olimpice. 2) Competiție sportivă internațională complexă, organizată o dată la patru ani; ediție ordinară a jocurilor olimpice. 3) Concurs între elevi la diverse obiecte de învățământ. 4) Trecere în revistă a activității artiștilor amatori. [G.-D. olimpiadei; Sil. -pi-a-] /<ngr. ólimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade

ELANODIC s.m. (Ant.) Arbitru la jocurile olimpice. [Cf. gr. hellanodikes].

OLIMPIADĂ s.f. 1. (În Grecia antică) Întreceri și jocuri sportive care erau organizate în onoarea lui Zeus în cetatea Olimpia, la care participau concurenți din întreaga Grecie. ♦ Perioadă de patru ani care se scurgea între două serbări ale jocurilor olimpice și care a servit ca unitate de timp între anii 775 î.e.n. și 392 e.n. 2. Competiție sportivă internațională care are loc din patru în patru ani; jocuri olimpice. ♦ (p. ext.) concurs internațional de matematică, fizică etc. organizat anual sau o dată la doi ani pentru elevii din învățămîntul liceal. [Pron. -pi-a-. / < fr. olympiade, cf. lat., gr. olympias].

OLIMPIC, -Ă adj. 1. Olimpian. 2. Jocuri olimpice = olimpiadă (1,2). 3. Referitor la jocurile desfășurate în cadrul unei olimpiade. // s.m. și f. Participant la o olimpiadă. [< fr. olympique, cf. Olimp – cel mai mare munte din Peninsula Balcanică, socotit de greci reședința zeilor].

ELANODIC s. m. (ant.) arbitru la jocurile olimpice. (< gr. hellanodikes)

OLIMPIADĂ s. f. 1. (la grecii antici) perioadă de patru ani între două jocuri olimpice. 2. competiție sportivă internațională care se organizează din patru în patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe materii, organizat anual pentru elevii din învățământul liceal. (< gr. olympiada, fr. olympiade, germ. Olympiade)

OLIMPISM s. n. ansamblu de organizații ale jocurilor olimpice. (< fr. olympisme)

PREOLIMPIC, -Ă adj. care are loc înaintea jocurilor olimpice. (< fr. préolympique)

PUGILAT s. n. 1. (ant.) luptă cu pumnii neacoperiți, la jocurile olimpice, premergătoare boxului. 2. bătaie, încăierare cu pumnii. (< fr. pugilat, lat. pugilatus)

ATENA (ATHINAI), cap. Greciei, situată în partea central-estică (Pen. Atica). Formează, împreună cu Pireu și cu o serie de localit. satelite, „Marea Atenă”; 3,47 mil. loc. (1990). Nod de comunicații. Aeroport internațional (Ellinikón). Pr. centru economic, politic, comercial și cultural al țării. Orașul concentrează 2/3 din ind. Greciei (textile, conf., piel., ciment, produse farmaceutice, metalurgie), iar în Pireu siderurgie, rafinării de petrol, șantiere navale. Important centru financiar și comercial. Academie de Științe (1926). Universitate (1837). Institut politehnic (1836). Institute de arheologie. Muzee. Centru turistic. Aici se află Acropole, fortăreață a orașului, reconstruită în sec. 5 î. Hr., cu celebre monumente din epoca clasică: Partenonul, Erehteionul, Propileele, Templul zeiței Nike Apteros. Alte monumente: Teatrul lui Dyonysos (sec. 6-4 î. Hr.), Templul lui Hefaistos (sec. 5 î. Hr.), Porticul lui Attales II Hefaistos (sec. 2 î. Hr.), bazilicile bizantine Hagios Nikomedos și Hagioi Theodoroi (sec. 11). Așezare din milen. 3 î. Hr.; capitală din sec. 8 î. Hr. a Aticii. A. a fost cea mai strălucită cetate din Grecia antică, a cărei putere politică și înflorire culturală ajung la apogeu în sec. 5 î. Hr., după respingerea invaziei persane și după înființarea Ligii Maritime de la Delos, prin care A. și-a asigurat hegemonia în lumea greacă. Înfrîngerea suferită în Războiul peloponesiac (431-404 î. Hr.) a marcat începutul declinului, A. rămînînd încă sec. de-a rîndul metropola spirituală a Greciei. Sub dominație macedoneană (după 338 î. Hr.), romană (din 146 î. Hr.), bizantină, cucerită de cruciați (1204), de turci (1456 sau 1458). A. a devenit din 1834 capitala Greciei moderne. Aici, în 1896, s-au desfășurat primele jocuri olimpice moderne. La 9 febr. 1934 aici s-a semnat pactul Înțelegerii Balcanice între România, Iugoslavia, Grecia și Turcia cu scopul principal al menținerii statu-quo-ului teritorial.

CALGARY [kælgəri], oraș în S Canadei (Alberta), la poalele M-ților Stîncoși; 724,8 mii loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centrul unui mare bazin de expl. a petrolului și gazelor naturale. Piață pentru grîu și vite. Metalurgie; prelucr. petrolului. Ind. lemnului, mat. de constr. (ciment, cărămizi), chimică, a cărnii. Universitate. Locul de desfășurare a celei de-a XIII-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă (1988).

CIUDAD DE MÉXICO [siudað de mehico] (MEXICO CITY [mexicou siti]), cap. Mexicului, centrul ad-tiv al Districtului Federal (1.499 km²), în partea centrală a țării, la 2.200 m alt.; 20,21 mil. loc. (1990, cu suburbiile), al doilea oraș al lumii. Pr. centru politic, economic (deține 50% din prod. ind. a țării) și cultural al țării. Important nod de comunicații. Aeroportul internațional „Benito Juarez”. Ind. alim., textilă, de încălț., a cimentului, poligrafică, montaj de automobile (uzinele firmelor „Ford” și „General Motors”), constr. de aparataj electrotehnic, prelucr. petrolului; siderurgie, metalurgie neferoasă, produse chimice. Mare centru comercial și financiar. Turism. Opt universități (cea mai veche din 1551). Academie de științe (1884). Catedrală (sec. 16-19). Muzee. Centru turistic. Construit în 1521 pe ruinele vechiului oraș Tenochtitlán, a fost între 1535 și 1821 cap. viceregatului Noua Spanie. Din 1824, cap. rep. independente Mexic. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară (1968).

ZEUS (în mitologia greacă), divinitate supremă, „tatăl zeilor și al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii și al tunetului, apoi al dreptății și al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei și al lui Cronos, l-a detronat pe tatăl său, instaurând stăpânirea zeilor olimpieni. Tatăl lui Apolo, al Atenei și al lui Artemis, al lui Ares și Hefaistos și a numeroși eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroană din frunze de măslin sau stejar, ținând în mână un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) și la picioare având un vultur. I-au fost închinate temple în Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se țineau Jocurile Olimpice și unde Fidias îi înălțase, în templul său, o statuie-colos, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

formal, -ă adj. Ceremonios, solemn ◊ „Ea, Nadia, a fost întrebată de ce a fost atât de formală la Jocurile Olimpice și a răspuns că autodisciplina și concentrarea au fost atât de mari încât nu-și putea îndepărta gândurile de la activitatea ei nici măcar pentru un timp scurt.” R.l. 17 XI 76 p. 5 (din engl. formal; CO; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

număr-record s. n. Număr foarte mare ◊ „Inteligența lui tactică și, mai ales, o știință a plasamentului, îl prezentau într-un număr-record de poziții de marcare.” Sp. 11 II 74 p. 3. ◊ „Japonezii au fabricat în cursul lunii septembrie a.c. un număr-record de autovehicule: 654216.” I.B. 24 X 75 p. 4. ◊ „Interesul manifestat față de viitoarele Jocuri olimpice se va materializa printr-un număr-record de telespectatori.” R.l. 7 II 77 p. 5 (din număr + record, după fr. nombre-record; DMN 1968)

participare-record s. f. Participare masivă ◊ „Cea de-a 14-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă se va desfășura [...] în orașul iugoslav Sarajevo, cu o participare record de peste 1600 de sportivi și sportive [...]” I.B. 6 II 84 p. 7; v. și R.l. 7 II 84 p. 5 (din participare + record)

superstar s. n. (anglicism; spect.) Vedetă (de cinema, în sport) de maximă mărime ◊ „Nadia Comăneci a devenit primul super-star al celei de-a 21-a ediții a Jocurilor Olimpice.” Sc. 22 VII 76 p. 5. ◊ „Superstarul cel mai excentric al acestui «nou val».” R.l. 27 VII 82 p. 6. ◊ „Destăinuiri cu un super-star mondial: Gheorghe Zamfir” R.l. 5 III 93 p. 2; v. și Sc. 28 VIII 77 p. 6, R.l. 27 VI 84 p. 6 (din engl. superstar; cf. fr., it. superstar; DMN 1967, DPN 1975; FC II 235236; DEX-S)

taior-pantalon s. n. (vest.) Costum de damă alcătuit din jachetă asortată cu un pantalon ◊ „Voi opta pentru marea reîntoarcere la tailleur, tailleur-pantalon, ce a câștigat unul dintre primele locuri pe podiumul feminității.” Săpt. 16 VII 71 p. 26. ◊ „Taioare-pantalon, în variante albastru-marin și alb, evocă ținuta sportivilor ce se vor alinia la defilarea prilejuită de deschiderea Jocurilor Olimpice.” R.l. 27 I 72 p. 6; v. și șort [scris și tailleur-pantalon] (din fr. tailleur-pantalon)

COMĂNECI, Nadia (n. 1961, Onești), gimnastă română. Campioană europeană absolută (1975, Skien – cea mai tînără din istoria gimnasticii, 1977, Praga și 1979, Copenhaga), Laureată a Jocurilor Olimpice de la Montreal (1976: trei medalii de aur la individual compus, paralele inegale și bîrnă; una de argint și una de bronz) și de la Moscova (1980: două medalii de aur, la bîrnă și la sol, două de argint). Campioană mondială universitară (1981, București). Considerată una dintre cele mai mari gimnaste ale tuturor timpurilor, a prezentat în exercițiile sale elemente noi, care îi poartă numele. Ordinul Olimpic (1984).

COMITETUL INTERNAȚIONAL OLIMPIC (C.I.O.), organ suprem al mișcării olimpice internaționale avînd atribuția de a asigura desfășurarea regulată a Jocurilor Olimpice, de a încuraja organizarea competițiilor de amatori, de a orienta și a menține sportul în spiritul idealului olimpic, încurajînd și consolidînd prietenia între sportivii tuturor țărilor. A fost înființat la 23 iunie 1894 de Pierre de Coubertin. Este alcătuit din membri ai comitetelor naționale olimpice, afiliate lui.

CORTINA D’AMPEZZO [dámpețo], oraș în N Alpilor Dolomiți, la 1.210 m alt.; 8,5 mii loc. (1983). Renumită stațiune turistică și a sporturilor de iarnă. Aici s-a desfășurat a VII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (1956).

COUBERTIN [cubertẽ], Pierre de (1863-1937), pedagog și istoric francez. Inițiator al Jocurilor olimpice moderne. Președinte al C.I.O. (1896-1925). Președinte al C.I.O. (1896-1925).

CUȚOV, Simion (1952-1993, m. Smîrdanu Nou, jud. Tulcea), boxer român (categoria semiușoară). Dublu campion european (1973, 1975), medaliat de argint la campionatele mondiale (1974) și la Jocurile Olimpice (Montreal, 1976).

SÂRBU, Iosif (1925-1964, n. Șibot, jud. Alba), sportiv român. A concurat (Helsinki, 1952) la proba de armă liberă, câștigând prima medalie de aur din istoria participării României la Jocurile Olimpice de Vară.

SARAJEVO [saraiévo], cap. Bosniei-Herțegovina, situată în centrul țării, pe râul Miljacka, la poalele m-ților Trebevič și Bjelasnica, la 549 m alt.; 380 mii loc. (2003). Aeroport. Nod feroviar. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, textilă, ceramicii, pielăriei și încălțămintei, porțelanului și alim. (bere, zahăr). Artizanat (obiecte din argint, cupru ș.a.). Piață agricolă pentru cereale, fructe, tutun, animale. Izvoare cu ape minerale sulfuroase. Universitate (1949). Muzeul Mlada Bosna; Muzeu al revoluției; Muzeul național (1888); Muzeu al manuscriselor rare; Galeria de artă. Institut de orientalistică. Bibliotecă Națională (1945); biblioteca Gazi Husrev Beg (1537), cu peste 11.000 de manuscrise islamice. Centru turistic și al sporturilor de iarnă. La S. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă în 1984. Important centru religios musulman, cu peste 800 de moschei din sec. 15-16 (Gazi Husrev Beg sau Geamia Begova, cu un turn cu ceas, 1530-1531, și Ali Pasha, 1560-1561); sediul unei arhiepiscopii romano-catolice și al unei mitropolii ortodoxe; catedrala ortodoxă Sf. Mihail (sec. 16), cu un muzeu de manuscrise rare și icoane vechi. Fortăreața Verh Bosna, menționată documentar în 1415. În Antic. aici a existat o așezare militară romană, iar în sec. 15 s-a dezvoltat o altă așezare în jurul fortificației Verh Bosna, ridicată pe ruinele uneia ce data din 1262. În 1429 a fost ocupată de Imp. Otoman, numind-o Bosna-Sarai (de la care derivă numele actual), care a stăpânit-o până în 1878, când a intrat sub controlul Imp. Habsburgic (1878-1918). Jefuit de unguri în 1480 și incendiat de austrieci în 1697. Aici a fost asasinat, la 28 iun. 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa, de către Gavrilo Princip. În 1918, S. a fost inclis în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenind în 1946 capitala Rep. Bosnia și Herțegovina, din cadrul Iugoslaviei federale, iar în 1992 este proclamat capitala republicii independente Bosnia și Herțegovina. Între 1992 și 1995, S. a suferit mari distrugeri și nenumărate victime omenești în urma războiului civil.

Heracles, vestit erou grec, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rîndul zeilor, devenind nemuritor. Heracles – numit de către romani Hercules – era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor (v. și Amphitryon). Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles. Dîndu-și seama de originea divină a lui Heracles, Amphitryon a consimțit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei față de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de nașterea copilului. Fiindcă Zeus – ca să-și ocrotească viitorul fiu – făgăduise regatul Argosului primului urmaș care se va naște din Perseus, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nașterile, să întîrzie nașterea lui Heracles și s-o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naște la șapte luni, revenindu-i lui Argosul (v. și Eurystheus), iar Heracles e purtat zece luni în pîntece de Alcmene. Mînia Herei continuă să se reverse și după naștere, de data asta însă asupra copilului. Într-o noapte, cînd cei doi frați se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi șerpi cu gîndul să-l ucidă pe Heracles. Fără să-și piardă cumpătul, Heracles, deși avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu cîte o mînă și-i sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezește toată casa cu țipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl crește însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Cînd Heracles crește, el își înspăimîntă părintele, ucigîndu-și dascălul, pe Linus, și acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimitp pe Heracles la țară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo pînă la vîrsta de optsprezece ani, cînd săvîrșește primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se unește cincizeci de nopți la rînd cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cît durează vînătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracles se întoarce acasă. Pe drum se întîlnește cu solii regelui Erginus, trimiși să ridice tributul la care erau supuși tebanii. El se luptă cu Erginus și îl învinge. Drept mulțumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracles pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulți copii. Urmărindu-l mai departe cu mînia sa divină, Hera îi ia mințile și, într-un delir furios, îl determină să-și ucidă copiii. În urma săvîrșirii acestei fărădelegi, eroul consultă oracolul de la Delphi. Pentru ispășire, Apollo îi poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care-l pune la felurite munci, Heracles săvîrșește cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de muncile (sau isprăvile) lui Heracles. – Prima muncă este uciderea leului din Nemea, o fiară înspăimîntătoare care pustia ținutul respectiv. Eroul îl sugrumă apoi îl jupoaie de pielea îngrozitoare la vedere. Înfățișîndu-se mai apoi îmbrăcat în această piele lui Eurystheus, acesta, de frică, nu-i îngăduie să pătrundă în cetate ci îi poruncește să-și depună prada înaintea porților. Cu această ocazie eroul înființează Jocurile Nemeiene. – A doua muncă a lui Heracles este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon și din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simțea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate, creșteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reușit să-i reteze capetele și, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să mai regenereze. La urmă el îi retează și capul cel nemuritor și, îngropîndu-l în pămînt, împinge deasupra lui o stîncă uriașă. Sîngele hidrei era și el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul și-a muiat săgețile în el, făcîndu-le astfel veninoase. – A treia muncă a lui Heracles este prinderea mistrețului de pe muntele Erymanthus. Groaznicul animal a fost urmărit de către erou prin mijlocul unor zăpezi înalte, pînă cînd, sleit de puteri, a fost prins. – A patra muncă a lui Heracles este prinderea unui căprior cu coarne de aur, care aparținea zeiței Artemis. Vestit prin iuțeala lui, căpriorul a fost fugărit un an încheiat de către erou, care, în cele din urmă, l-a ajuns în Arcadia și, rănindu-l ușor, a reușit să-l prindă. – A cincea muncă a lui Heracles este curățarea grajdurilor lui Augias. Augias, regele din Elis, avea peste trei mii de vite și grajdurile care le adăposteau nu mai fuseseră curățate de peste treizeci de ani. La porunca lui Eurystheus, Heracles s-a legat să le curețe într-o singură zi, cerîndu-i o răsplată lui Augias, dacă avea să reușească. Augias s-a învoit. Atunci eroul a schimbat cursurile rîurilor Alpheus și Peneus și, abătîndu-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape pînă-n seară. Cînd și-a cerut însă plata cuvenită, Augias a refuzat să-și țină făgăduiala, fapt pentru care avea să fie pedepsit mai tîrziu de către erou. – A șasea muncă a lui Heracles este distrugerea păsărilor stimfalide. În pădurile care împrejmuiau lacul Tsymphalis din Arcadia sălășluiau puzderie de păsări de pradă, care pustiau ținutul. Heracles le-a stîrpit ucigîndu-le cu săgețile sale otrăvite. – A șaptea muncă a lui Heracles este prinderea taurului din Creta. Odinioară, regele Minos voise să-i sacrifice taurul lui Poseidon dar, cucerit de frumusețea animalului, îl cruțase. Zeul mării se răzbunase, făcînd taurul să devină furios. Heracles a reușit să-l prindă și i l-a adus lui Eurystheus, care însă i-a redat libertatea. – A opta muncă a lui Heracles este îmblînzirea iepelor lui Diomedes. Diomedes, regele Thraciei, avea niște iepe sălbatice pe care le hrănea cu carne omenească. Heracles l-a ucis pe Diomedes și le-a dat iepelor lui să-i mănînce trupul. După ce s-au ospătat din carnea stăpînului lor, iepele au devenit blînde și s-au lăsat ușor prinse. Heracles i le-a dus și pe acestea lui Eurystheus. – A noua muncă a lui Heracles este dobîndirea cingătorii purtate de Hippolyte, regina amazoanelor. Cingătoarea îi fusese dăruită acesteia de însuși Ares, zeul războiului. Heracles i-o ia, după ce se luptă cu amazoanele, și o dăruiește fiicei lui Eurystheus. – A zecea muncă a lui Heracles este aducerea boilor lui Geryon (v. și Geryon), tot la porunca lui Eurystheus. Cirezile de boi ale lui Geryon se aflau pe insula Erythia, departe, către apusul lumii. Ca să ajungă acolo, eroul a străbătut deșertul Libyei, apoi Oceanul, iar ca să pună mîna pe boii lui Geryon, l-a ucis mai întîi pe Orthrus, cîinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurytion, uriașul care-i păștea și, în sfîrșit, pe însuși Geryon, monstrul cu trei trupuri, căruia-i aparțineau. După multe peripeții, Heracles ajunge cu bine din nou la Eurystheus, nu fără să fi avut însă de furcă pe drumul de întoarcere cu numeroși dușmani care-l atacaseră, vrînd să-i fure boii. – A unsprezecea muncă a lui Heracles este culegerea merelor din Grădina Hesperidelor. Merele acestea erau de aur, și ele aparțineau Herei, care le primise în dar, cu prilejul nunții ei cu Zeus, de la Gaea. Hera le dusese în Grădina Hesperidelor și i le dăduse în pază lui Ladon, un balaur uriaș cu o sută de capete. După ce cutreieră mări și țări, după ce trece prin Caucasus unde-l eliberează pe Prometheus (v. și Prometheus), Heracles ajunge la hiperboreeni, unde se afla faimoasa grădină, și, cu ajutorul lui Atlas, izbutește să fure merele și i le aduce lui Eurystheus. – A douăsprezecea – și cea din urmă – muncă a lui Heracles este aducerea lui Cerberus din împărăția umbrelor subpămîntene, cea mai grea încercare la care a fost supus eroul. În îndeplinirea acestei sarcini, el a fost ajutat de Hermes și de Athena. Ajuns în Infern, Heracles s-a întîlnit cu umbra lui Meleager – căruia, cu această ocazie, i-a făgăduit s-o ia în căsătorie pe Deianira (v. și Deianira) – cu Pirithous, cu Theseus și cu Ascalaphus, pe care i-a scăpat din chinurile la care erau supuși și, în sfîrșit, cu zeul Hades, care s-a învoit să i-l dea pe Cerberus cu condiția ca eroul să-l prindă fără să se servească de vreo armă. Strîngîndu-l cu amîndouă mîinile de gît, Heracles a reușit să-l stăpînească pe Cerberus și să-l tîrască după el, pe pămînt. La vederea lui Cerberus însă, Eurystheus a fost atît de înfricoșat încît s-a ascuns și n-a vrut să-l primească. Neavînd ce face cu el, Heracles l-a adus atunci înapoi în Infern. În afara acestor isprăvi, eroul a săvîrșit, în diferite împrejurări, numeroase alte acte de curaj și vitejie, care i-au dus faima și l-au făcut renumit. Printre ele se numără: 1. Expediția întreprinsă împotriva Troiei. Laomedon, regele Troiei, a refuzat să-i dea lui Heracles răsplata cuvenită pentru faptul că eroul a salvat-o pe Hesione, fiica regelui, din ghearele unui monstru îngrozitor. Heracles atacă cetatea, îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui și i-o dă de soție pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarășii lui de arme (v. și Hesione 1.). 2. Războiul împotriva giganților, în care eroul a luptat alături de olimpieni (v. Gigantes). 3. Războiul împotriva lui Augias, întreprins de erou datorită faptului că regele din Elis refuzase să-i dea plata cuvenită pentru că i-a curățat grajdurile. Cu ocazia victoriei, eroul a înființat Jocurile Olimpice. 4. Expediția organizată împotriva Pylosului, unde domnea regele Neleus (v. și Neleus), expediție în cursul căreia Heracles îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui în afară de unul singur, Nestor. Cu această ocazie Heracles a rănit mai mulți zei, printre care pe Hera și pe Ares. 5. Războiul împotriva Spartei (v. și Hippocoon), în cursul căruia, deși învingător, eroul este rănit la mînă și vindecat apoi de către Asclepius. 6. Lupta împotriva driopilor, în care, învins la început, Heracles iese în cele din urmă învingător, îi bate pe driopi și-i pune pe fugă. Motivul izbucnirii conflictului între erou și driopi a fost faptul că, o dată, pe cînd trecea prin ținutul lor călătorind împreună cu Deianira și cu fiul său Hyllus, driopii au refuzat să-i dea să mănînce copilului, care era înfometat. 7. Lupta cu centaurii, stîrniți de mirosul vinului pe care eroul îl băuse în peștera lui Pholos. Cu această ocazie a fost ucis din greșeală de către Heracles și bunul centaur Chiron. 8. Readucerea Alcestei din regatul subpămîntean (v. Admetus). 9. Lupta cu Antaeus (v. Antaeus). 10. Lupta cu Cycnus (v. Cycnus 2.), pe care l-a ucis în drum spre Grădina Hesperidelor. 11. Eliberarea lui Prometeus. Traversînd Caucazul, pe drumul spre aceeași Grădină a Hesperidelor, eroul a ucis vulturul care devora ficatul titanului Prometheus înlănțuit de o stîncă. 12. Lupta împotriva lui Lycaon, fiul lui Ares și al Pyrenei, care, opunîndu-se trecerii lui Heracles spre Grădina Hesperidelor, a fost învins și el de către erou. 13. Lupta cu gigantul Alcyoneus pe care l-a omorît cu măciuca sa, ajutat fiind și de zeița Athena. 14. Prinderea cercopilor (v. Cercopes). În sfîrșit, viața eroului, bogată în peripeții, cuprinde și alte episoade menite să-i ilustreze forța și vitejia. De pildă, este cunoscut episodul luptei dintre Heracles și zeul apei Achelous, pentru a obține mîna Deianirei, sora lui Meleager, căruia, în Infern, eroul îi făgăduise s-o ia de soție (v. mai sus). După căsătorie, omorînd din greșeală o rudă a soției sale, Heracles este silit să pornească în exil împreună cu Deianira și cu fiul lor, Hyllus. Pe drum Deianira este atacată de centaurul Nessus, care vrea s-o violeze. Heracles îl rănește mortal cu una din săgețile sale otrăvite. Înainte de a muri, centaurul îi dăruiește Deianirei un filtru miraculos, filtru care – după spusele lui – avea să i-l aducă înapoi pe Heracles atunci cînd ei i se va părea că eroul n-o mai iubește. Șiretenia lui Nessus și gelozia Deianirei aveau să pricinuiască, mai tîrziu, moartea eroului (v. Deianira). În urma uciderii nedrepte a lui Iphitus, fiul regelui Eurytus (v. și Iphitus), Heracles e atins de nebunie. Pentru a fi „purificat” el se duce la Delphi, dar acolo, insultînd oracolul, își atrage asupră-și mînia lui Apollo. În urma omorului și a sacrilegiului comis, el nu mai poate fi purificat decît dacă se va vinde ca sclav, timp de trei ani, pentru a-i sluji unui stăpîn. Așa ajunge Heracles în slujba Omphalei, regina Lydiei. E răstimpul în care eroul, robit și iubit de regină, participă la vînătoarea mistrețului din Calydon. După împlinirea termenului, Heracles se războiește cu regele Eurytus. Pe vremuri, Eurytus îi refuzase mîna fiicei sale, Iole. Eroul se luptă cu Eurytus, îl ucide și, cum dragostea pentru fiica acestuia persistă, o ia cu el pe Iole. Aflînd, Deianira îi trimite o cămașă îmbibată cu filtrul lui Nessus, pe care Heracles îl ucisese odinioară. Departe de a-i aduce înapoi soțul, filtrul – răzbunare perfidă a centaurului – Face ca veșmîntul o dată îmbrăcat să se lipească de trupul eroului și să ia foc. În zadar se luptă Heracles cu desperare să scape de cămașa ucigătoare. O dată cu ea își smulge de pe trup fîșii de carne și flăcările mistuitoare îi ajung pînă la oase. Atunci, simțindu-și sfîrșitul aproape – în timp ce Deianira îngrozită de fapta ei se sinucide – eroul își înalță singur un rug și se pregătește de moarte. El o încredințează fiului său Hyllus pe Iole și lasă cu limbă de moarte ca, mai tîrziu, cei doi să se căsătorească. Își dăruiește arcul și săgețile lui Philoctetes și se urcă pe rugul de mai înainte pregătit. În timp ce flăcările rugului se înalță, un nor pogoară din ceruri și cade un trăsnet. Cînd ceața se risipește, corpul eroului nu mai există. El a fost luat în Olympus, unde va petrece după moarte în rîndul nemuritorilor. Vechea ură a Herei se șterge. Ea îl primește acum pe Heracles în lăcașul zeilor, căsătorindu-l cu fiica ei, Hebe, zeița veșnicei tinereți. Eroul devine nemuritor, drept răsplată pentru vitejia, curajul și nedreptățile îndurate pe pămînt.

PELOPS (în mitologia greacă), fiul lui Tantal, regele Frigiei. Amintit în „Iliada” ca întemeietor al dinastiei regale a lui Agamemnon. Potrivit tradiției, în adolescență a fost tăiat în bucăți de tatăl său și oferit zeilor la un ospăț, ca test de omniscență divină. După constatarea capcanei a fost reconstituit de Zeus (care însă l-a blestemat pe Tantal și pe urmașii săi). Zeița Demeter, care apucase să mănânce o bucată de umăr, i-a dăruit acestuia un umăr de fildeș. S-a căsătorit cu Hipodame și a avut mai mulți copii. Numele său a fost dat Pelopones-ului. Unele tradiții grecești îl considerau fondatorul dinastiei Pelopide din Micene și întemeietor al Jocurilor Olimpice.

OSLO [uslu], capitala Norvegiei, situată în SE țării, port în fiordul omonim; 517,4 mii loc. (2003). Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Nod de comunicații. Aeroportul Fornebu. Șantiere navale; ind. siderurgică, de prelucr. a petrolului, chimică, constr. de aparataj electronic și electrotehnic, mașini-unelte, de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă, celuloză, hârtie), textilă și alim. Universitate (1811). Institut de arhitectură (1965). Teatru național (1899). Muzeul navelor vikingilor și ale exploratorilor Nansen și Amundsen. Muzeu de artă națională, muzeu de artă populară ș.a. Mare centru turistic și al sporturilor de iarnă (aici s-au desfășurat Jocurile olimpice de iarnă, 1952). Monumente: Fortăreața Akershus (c. 1300); Domul (1694-1697, restaurat în 1849-1850 și 1948-1950); bazilica Sankt Hallvard (sec. 12, restaurată în sec. 18 și 1950); palatele Anker (1744), Storm (1760), al Guvernului (1906) și al Primăriei (1931-1950). Parcul Vigeland (1933-1934). Întemeiat în 1048 de Harald III Hardraade, pe locul unui vechi centru comercial (Opsolö). Din timpul domniei lui Haakon V Magnusson (1299-1319) devine reședință regală, până în 1380. Distrus de un incendiu (1624), a fost reconstituit, în apropierea fortăreței Akershus, sub denumirea Christiania (după numele regelui Christian IV), pe care a păstrat-o până în 1925. Din 1814, reședință culturală, iar din 1905, capitala Norvegiei.

OTTO, Kristin (n. 1966), Înotătoare germană. Câștigătoare a șase medalii de aur la Jocurile olimpice de la Seul (1988) (patru în probe individuale și două cu echipa).

OWENS [óuinz], Cleveland James (Jesse) (1913-1980), atlet american. Considerat unul dintre cei mai mari atleți a tuturor timpurilor. Eroul Jocurilor Olimpice de la Berlin (1936), când a câștigat patru medalii de aur la 100 m, 200 m, săritura în lungime și ștafeta 4 x 100 m; Hitler, care asista la concursuri, a părăsit stadionul, furios că un atlet de culoare avea asemenea performanțe. În 1935, a doborât într-o singură zi (25 mai, la Ann Arbor) cinci recorduri mondiale și a egalat un al șaselea; recordul său la săritura în lungime (8,13 m) a rezistat 25 de ani, un record de longevitate.

OLIMPIA (OLYMPIA), oraș în Grecia antică, în NE Peloponesului (Elida). Centru religios vestit prin sanctuarele ridicate în cinstea Herei (sec. 6 î. Hr.) și a lui Zeus Olimpianul (în care se găsea statuia criselefantină a acestuia creată de Fidias – sec. 5 î. Hr., una dintre cele șapte minuni ale lumii antice) și prin Jocurile olimpice ce se celebrau, în onoarea acestuia, la fiecare patru ani. Orașul avea un mare stadion, construit în sec. 4 î. Hr., cu o capacitate de 40.000 de locuri. Distrus de cutremurul din 426, a fost descoperit în urma săpăturilor inițiate în sec. 19. Situl arheologic este declarat în 1989, ca aparținând patrimoniului cultural universal.

OLIMPIÁDĂ (< ngr., fr., germ.; {s} n. pr. Olimpia, oraș în Elida) s. f. 1. (În Grecia antică) Intervalul de patru ani între două serbări succesive ale Jocurilor olimpice, devenit unitate cronologică convențională între 776 î. Hr. și 394 d. Hr. Această cronologie a fost introdusă de istoricul grec Timaeus (c. 356 î. Hr.-c. 260 î. Hr.), în anul 264 î. Hr.; a mai fost folosită și de Polybiu, Diodor din Sicilia ș.a. 2. (În Grecia antică) Manifestare sportivă, cuprinzând întreceri și jocuri, care însoțea sărbătorile consacrate lui Zeus, în cetatea Olimpia, desfășurată din patru în patru ani, cu participarea concurenților din întreaga Grecie; se presupune că au fost inițiate pentru consolidarea unității lumii grecești. Prima o. a avut loc în anul 776 î. Hr. și a cuprins probe sportive, concursuri literare și muzicale. Învingătorii se bucurau de respectul contemporanilor și primeau o coroană din frunze de măslin. În anul 394 d. Hr., împăratul Teodosiu cel Mare a suprimat o., considerându-le păgâne. Ele au fost reluate, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin (23 iun. 1894) la Paris. 3. Denumire uzuală pentru Jocurile olimpice moderne. 4. Concurs local, național sau internațional, organizat anual, pe diferite specialități, pentru elevi.

OLIMPÍC, -Ă (< fr.; {s} gr. olympicos „din Olimpia”) adj., s. m. 1. Adj. Jocuri olimpice = competiții sportive internaționale complexe deschise, la Atena, la 6 apr. 1896, considerate primele olimpiade de vară moderne, cu participarea a 285 persoane din 13 țări. J. o. sunt de vară (cu un interval de 4 ani) și de iarnă (din 1924), o dată la patru ani. În 1992 s-a hotărât disputarea celor de iarnă în 1994 și apoi la patru ani pentru a se evita suprapunerea celor două cicluri olimpice. Numărul disciplinelor a variat în timp. Din cauza războiului, în 1916, 1940 și 1944 nu s-au desfășurat jocuri. Drapelul olimpic a fost conceput (1913) de Pierre de Coubertin, iar emblema, cinci cercuri de culori diferite (pentru fiecare continent), a fost inaugurată la olimpiada din 1920; olimpiadă (2). Începând din anul 1952 sportivii români au cucerit numeroase titluri olimpice. 2. Adj. Care se referă la Jocurile olimpice. 3. Adj. Care aparține Olimpului. 4. S. m. Participant la o olimpiadă.

SALT LAKE CITY [sɔlt leik síti], oraș în V S.U.A., centrul ad-tiv al statului Utah, situat pe un platou de la poalele m-ților Wasatch (M-ții Stâncoși), la 1.320-1.400 m alt., pe râul Jordan, la 24 km SE de Marele Lac Sărat (Great Salt Lake); 181,7 mii loc. (2000). Centru politico-economic, comercial, financiar, cultural și și religios al mormonilor. Nod feroviar. Aeroport. Expl. de metale neferoase (aluminiu, cupru, zinc, aur, argint). Rafinărie de petrol. Constr. de motoare pentru rachete, de armament (proiectile), computere, aparate electrice ș.a. Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu, cupru, plumb, zinc), chimică, electronică, textilă, a mat. de constr. (ciment), poligrafică și alim. Universitate (1850), Orchestră simfonică (1979), Teatru de operă și balet, Muzee de artă și științele naturii. Parc (40,5 ha). Monumente: Capitoliu (1915), Monumentul „This is the Place” („Acesta este locul”), ridicat în amintirea primilor mormoni stabiliți aici, Piața Templului (1893), dominată de Biserica mormonilor, Monumentul Pescărușului (1913) și de Tabernaculul mormonilor (1867), care are în interior o orgă cu 11.000 de registre. La S.L.C. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă din anul 2002. Triburile amerindiene pauite, shoshone și ute au locuit în această zonă înainte de venirea coloniștilor, care au vizitat aceste locuri în 1824. La 22 iul. 1847, primii mormoni au ajuns aici (Orson Pratt și Erastus Snow), iar la 24 iul. 1847, un grup de 148 mormoni, conduși de Brigham Young, refugiați din cauza persecuțiilor din Vestul Mijlociu, s-au așezat aici. În 1850, în acest loc se stabiliseră deja 5.000 de mormoni. Centru turistic.

Pelops, fiul lui Tantalus, regele Phrygiei. Se spunea că în tinerețe Pelops ar fi fost tăiat în bucăți de către tatăl său, care le-ar fi oferit zeilor să se ospăteze din ele. Aceștia însă, știind adevărul, au pus bucățile la loc și i-au redat viața lui Pelops. Singură Demeter, din greșeală, apucase să-i mănînce un umăr, în schimbul căruia Pelops a căpătat un umăr de fildeș. Mai tîrziu el s-a stabilit la Pisa, unde s-a numărat printre pețitorii Hippodamiei pe care, cu ajutorul lui Poseidon și cu complicitatea lui Myrtilus, a reușit s-o ia de soție (v. Hippodamia, Myrtilus). Cu Hippodamia Pelops a avut numeroși copii, printre care pe Atreus și pe Thyestes. Pelops era considerat întemeietorul Jocurilor Olimpice. Urmașii lui purtau numele de Pelopizi.

MANOLIU, Lia (1932-1998, n. Chișinău), atletă română. Campioană olimpică la aruncarea discului (Mexico, 1968), medalie olimpică de bronz (Roma, 1960 și Tōkyō, 1964). A avut o longevitate sportivă de excepție, deținând recordul absolut al participărilor la Jocurile Olimpice: șase prezențe consecutive între 1952 și 1972. Președinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998). Premiul Fair-Play (1974). Ordinul Olimpic (1975). Complexul sportiv național din București îi poartă astăzi numele.

MARATÓN (< fr.; {s} n. localit. Maraton) s. n. Probă de atletism, care constă în alergarea pe o distanță de 42,195 km. Inclusă în programul Jocurilor Olimpice de la prima ediție modernă, din 1896, la Atena (câștigată de un tânăr țăran, Spiridon Louis, devenit erou național). Această probă, a celei mai lungi alergări, și-a câștigat o extraordinară popularitate, răspândindu-se în toată lumea, unele concursuri devenind tradiționale, cu mii de participanți, bărbați și femei (m. de la New York, de la Tōkyō, Rio de Janeiro etc.).

LEWIS [lú: is], Carl (pe numele adevărat Carlton McHinley) (n. 1961), atlet american. În 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles a câștigat patru medalii de aur (100 m, 200 m, 4 x 100 m și lungime) egalând recordul lui J. Owens (Berlin, 1936). Numeroase alte titluri olimpice și mondiale (Seul, 1988; Barcelona, 1992; Atlanta, 1996 ș.a.).

LOS ANGELES [los ændʒələs], oraș în V S.U.A. (California), situat într-o regiune deluroasă, la poalele M-ților San Gabriel (la N), Santa Monica (NV) și Santa Ana (SE), la 25 km de țărmul G. Santa Monica al Oc. Pacific; 3,6 mii loc. (1996). Împreună cu suburbiile Santa Monica, Berverly Hills, Glendale, Pasadena, East Los Angeles, Inglewood, Torrance, Long Beach, Hollywood, Anaheim, Orange, Santa Ana, Santa Clara ș.a. formează o conurbație de c. 7 mil. loc. Porturi (Santa Monica, Long Beach) și aeroporturi (Los Angeles, Long Beach, Santa Clara). Important nod de comunicații și mare centru de prelucrare și chimizare a petrolului (18 rafinării cu o capacitate de c. 40 mil. t pe an). Ind. siderurgică și de prelucr. a aluminiului. Constr. de avioane și de rachete (uzine ale firmelor „Douglas”, „Lockheed”), de nave, de utilaje petroliere și echipamente electronice. Fabrici de ciment, lacuri și vopsele, produse alim., textile și conf., cosmetice și parfumuri. Cinci universități (cea mai importantă fiind University of California, fondată în 1919). Centrul producției cinematografice a S.U.A. (Hollywood, Burbank, Culver City). Observator astronomic. Muzee. Stațiuni balneare. Parcul de distracții pentru copii „Disneyland”. Centru de cercetări spațiale (Pasadena) și de cercetări științifice. La L.A. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de în anii 1932 și 1984. Întemeiat de spanioli, în 1781, cu numele Señora Reina de Los Angeles. Între 1821 și 1848 a fost în componența Mexicului. Din 1846, capitala Californiei Independente; Intră în componența S.U.A. în 1850. A avut de suferit de pe urma a numeroase cutremure (ultimul în 1994).

LOUIS, Spiridon (1872-1940), atlet grec. Primul campion olimpic la maraton al Jocurilor Olimpice moderne (Atena, 1896); cursa s-a desfășurat între vestita localitate Marathon și Stadionul olimpic din Atena. În urma acestui succes, L. a fost declarat erou național.

SAINT LOUIS [sent lúis], oraș în partea central estică a S.U.A. (Missouri), situat pe dr. fl. Mississippi, la 16 km aval de confl. acestuia cu Missouri; 348,1 mii loc. (2000). Port fluvial. Aeroport. Mare nod feroviar (25 de linii de c. f.). Șantier naval. Constr. aeronautice (avioane și capsule spațiale; în 1927 la S.L. a fost construit avionul „Spirit of S.L.”, cu care C.H. Lindbergh a traversat Atlanticul), de automobile și subansamble pentru automobile, de material feroviar și de echipament electric. Ind. siderurgiei feroase și neferoase (oțel, plumb, zinc, cupeu, aluminiu), de prelucr. și chimizarea petrolului, de prelucr. a lemnului, textilă, poligrafică, a încălțămintei și alim. Mare piață pentru cereale și animale. Cinci universități: „Saint Louis” (1818), „Washington” (1853), „Maryville” (1872), Webster (1915) și „Missouri Saint Louis” (1963). Conservator (1924). Muzee de artă, al transporturilor (locomotive vechi, autobuze, camioane ș.a.) al științelor naturii; Muzeul memorial „Thomas Jefferson”. Teatrul municipal, Teatru de operă, Orchestră simfonică (din 1880), Planetariu. Grădină botanică (inaugurată în 1860) extinsă pe 30 ha, cu peste 11 specii de plante și arbori; seră; 70 de parcuri, din care Forest Parc are 567 ha. Catedrală episcopală (1859-1867); biserică romano-catolică (1831-1834); Noua catedrală (1907-1914), decorată în stil bizantin; clădirea Tribunalului (1846); Arcul memorial „Jefferson”, construit de Eero Saarinen în anii 1948-1964; Gateway Arch, cel mai mare monument de acest fel din S.U.A. (1959-1965). Așezarea a fost întemeiată în febr. 1764 de Pierre Laclède, un comerciant francez din New Orleans, și numit așa, în onoarea regelui francez Ludovic al IX-lea („cel Sfânt”). A aparținut Spaniei (1770-1800), Franței (până în 1803), iar apoi, împreună cu întreaga Louisiană, a intrat în posesia Marii Britanii. Din 1821, aparține S.U.A. Oraș din 1822. La S.L. au avut loc Jocurile Olimpice din 1904.

SAINT-MORITZ [sẽmórits] (în lb. germană: SANKT MORITZ; în lb. retoromană: SAN MUREZZAN), oraș în SE Elveției (Graubünden), situat în Alpii Retici, între 1.776 și 1854 m alt., pe cursul superior al râului Inn, acolo unde acesta formează pitoreasca vale Engadine; 5,1 mii loc. (1998). Stațiune climaterică și a sporturilor de iarnă. Izv. termale. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1928 și 1948.

MACK [mak], Heinz (n. 1931), pictor, sculptor și grafician german. Unul dintre fondatorii grupului artistic „Zero”. Sculpturi cinetice din metale reflectorizante și sticlă („Nor de apă” pentru Jocurile Olimpice de la München din 1972, obelisc de sticlă pentru fațada clădirii „Europa-Center” din Berlin).

FLÁCĂRĂ (lat. flaccula) s. f. 1. Masă de gaze, oxidantă sau reducătoare, care, în urma unor reacții chimice puternice exotermice, dezvoltă căldură și lumină; (livr.) flamă. ◊ F. oxiacetilenică = f. rezultată în urma arderii acetilenei cu oxigenul, într-un arzător special numit suflai. Degajă temperaturi până la 3.100 °C și este folosită la tăierea sau sudarea metalelor. F. olimpică = f. aprinsă de la razele solare în Olimpia, adusă, prin ștafetă, la deschiderea Jocurilor Olimpice; atribut tradițional al Jocurilor Olimpice moderne, f.o. arde pe toată durata lor. 2. Fig. Pasiune, înflăcărare; căldură; strălucire.

FÓTBAL (< fr., engl.) s. n. Joc sportiv cu mingea, în care două echipe (a câte 10 jucători de câmp și un portar) încearcă să introducă (cu piciorul sau cu altă parte a corpului în afară de mâini) mingea în poarta celeilalte echipe, marcând un gol. Se desfășoară pe un teren cu lungimea de 100-110 m și lățimea de 65-75 m, la extremitățile căruia se află două porți (7,32 x 2,44 m). Data oficială de apariție a jocului este considerată 26 oct. 1863, când la Manchester s-a publicat și primul regulament. Este introdus la Jocurile Olimpice în ediția 1900, de la Paris. Campionatele Mondiale încep să se desfășoare din 1930, iar cele europene din 1960. Alte competiții importante: Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa U.E.F.A. (Europa), Cupa Libertadores și Artemio Franchi (în America de Sud), Cupa Intercontinentală, Supercupa Europei ș.a. ◊ F. american = joc sportiv inventat (1872, la Harvard) și practicat în S.U.A., asemănător rugbiului. Se dispută între echipe de 11 jucători, un meci având, de obicei, patru reprize a 15 minute de joc efectiv. Terenul (91/49 m) are culoare de 4,5 m, ce trebuie cucerite progresiv și seamănă cu o grilă. Echipamentul (cască, platoșă, apărători etc.) unui jucător cântărește în jur de 8 kg.

GRENOBLE [grənóbl], oraș în SE Franței (Dauphiné), pe Iserè; 404,7 mii loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Metalurgie. Constr. de mașini (aparataj electrotehnic și electronic), țesături, tăbăcării, ciment, hârtie, produse alim. Universitate (1339). Centru de cercetări nucleare (1959). Locul de desfășurare a celei de a 10-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă (1968). Catedrala Notre-Dame (sec. 12-13), bisericile St. André (sec. 12) și St. Laurent (sec. 11-12, cu o criptă din sec. 8), Palatul Justiției (sec. 15), primărie (sec. 16). Muzeu de artă.

1) joc n., pl. urĭ (lat. jŏcus, joc cu vorba [jocu în acțiune de se numea lŭdus], it. giuoco, pv. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, pg. jogo). Petrecere, distracțiune amuzament pin mișcărĭ saŭ alte combinațiunĭ de calcul saŭ de noroc: jocurĭ copilărești (cum e de-a baba oarba), jocurĭ de noroc saŭ îndemnare (cum îs cărțile, șahu, biliardu). Obiectele care servesc la joc: un joc de cărțĭ, de șah (maĭ des: o păreche de cărți, de șah). Dans: mă duc la joc. Modu de a te mișca, a vorbi, a glumi: jocu uneĭ mașinĭ,jocu ochilor cuĭva, jocu de scenă al unuĭ actor. Pl. Spectacul public la cel vechĭ și imitat și de ceĭ noĭ: jocurile olimpice la Grecĭ. Joc de cuvinte, aluziune glumeață fundată pe asemănarea cuvintelor. Casă de joc, tripoŭ, casă în care se joacă cărțĭ. A fi în joc, a fi în risc, a fi vorba de: în războaiele punice era în joc existența statului roman. A-țĭ bate joc de, 1. a lua în rîs, a rîde de, 2. a insulta, a ofensa, a înjosi, a batjocurĭ.

ELIDA (ELIS), nume dat în Grecia antică regiunii din NV Peloponesului, celebră prin orașul Olimpia, în care se organizau, o dată la patru ani, Jocurile Olimpice. – Școala din ~ și Eritreea, școală filozofică „socratică” din Grecia antică, de orientare eclectică, fundată de Fedon din Elis (sec. 4 î. Hr.).

LEONIDAS din Rhodos (sec. 2 î. Hr.), atlet grec. Celebru erou al Jocurilor Olimpice ale Antichității (după 164 î. Hr. a obținut 12 victorii consecutiv la alergări).

LEUȘTEAN, Elena (n. 1935, sat Stupini, jud. Brașov), gimnastă română. Componentă a echipei care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956), deschizând calea performanțelor pentru gimnastica românească.

LILLEHAMMER, oraș în SSE Norvegiei, situat în zona de vărsare a râului Lågen în L. Mjøsa, la 137 km N de Oslo; 22,9 mii loc. (1991). Ind. textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Muzeu de artă populară în aer liber. Important centru turistic și și al sporturilor de iarnă (aici s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă în 1994). Biserică (sec. 12).

MELBOURNE [mélbən], oraș în SE Australiei, centrul ad-tiv al statului Victoria, port pe țărmul G. Port Phillip; 3,2 mil. loc. (1995). Nod feroviar. Aeroport. Cea mai mare piață mondială a lânii. Constr. navale, de automobile, mașini-unelte, aparataj electrotehnic, mașini agricole; prelucr. și chimizarea petrolului (patru rafinării); ind. textilă (lână, conf.), alim., a pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, cauciucului. Centru financiar. Trei universități (1853, 1958, 1964). Conservator. Muzee. Grădină botanică. Centru turistic și al sporturilor nautice; locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară (1956). Fundat în iun. 1835 de John Battman și John Fawkner. Capital Australiei între 1901 și 1927.

olimpiádă f., pl. e (vgr. olympiás, -ádos; lat. olýmpias, -iádis). La vechiĭ Grecĭ, perioadă de patru anĭ între doŭă sărbătorĭ ale jocurilor olimpice. – Greciĭ număraŭ aniĭ după număru olimpiadelor. Prima olimpiadă începe la anu 776 în ainte de Hristos; ultima se socotește de la 392 pînă la 396 după Hristos. Al treilea an al olimpĭadeĭ a doŭă-zecĭ și șasea înseamnă anu 103 după instituirea jocurilor olimpice.

*olímpic, -ă adj. (vgr. olympikos, din orașu Olimpia, de la jocurile de acolo; lat. olýmpicus). Din muntele Olimp: Joĭe Olimpícu (cu majusculă, fiindcă e un supranume al luĭ Joĭe), zeiĭ olimpicĭ. Din saŭ de la orașu Olimpia: jocurile olimpice se celebraŭ, la vechiĭ Grecĭ, din 4 în 4 anĭ în onoarea luĭ Joĭe lîngă Olimpĭa. De la jocurile olimpice: coronă olimpică. Fig. Plin de nobleță, de majestate (ca Joĭe Olimpicu): privire olimpică saŭ (maĭ des) olimpiană.

MILON din Crotona (sec. 6 î. Hr.), atlet grec. De o forță fizică excepțională, a învins de șase ori la lupte în Jocurile Olimpice și tot de șase ori la Jocurile Pythice. Legenda spune că, bătrân fiind, și-a prins mâna în despicătura unui trunchi și, nemaiavând forță să o scoată, a fost sfâșiat de lupi.

MONTRÉAL [mõreál], oraș în SE Canadei (Québec), extins în cea mai mare parte pe ins. omonimă, situată între fl. Sf. Laurențiu (S și E) și brațul Rivière Praires (V), port pe fl. Sf. Laurențiu; 3,3 mil. loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroporturi: Dorval, Mirabel. Important centru industrial și financiar bancar. Ind. de prelucr. și chimizare a petrolului, electrotehnică, constr. de mașini (locomotive Diesel și vagoane de c. f.), constr. de nave și avioane, chimică, textile, a conf. și alim. Fabrici de mobilă, hârtie, încălțăminte și de țigarete. Patru universități (1821, 1876, 1896, 1969). Muzee. Teatre. Parcuri și grădini publice. Catedrala St. James sau Marie Reine du Monde (1657), castelul Ramezay (1705), biserica Notre-Dame (1824-1829), în stil neogotic. Întemeiat în 1642 de un grup de coloniști francezi, condus de Paul de Chomedey, sub numele de Ville-Marie de M. Capitala Canadei în anii 1844-1849. La M. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară din 1976, la care Nadia Comăneci a obținut, pentru prima oară în istoria gimnasticii, nota 10 la bârnă și paralele.

MOSCOVA (MOSKVA) 1. Râu navigabil în partea europeană a Rusiei, afl. stg. al râului Oka, la Kolomna; 473 km. Iz.v din zona Podișului Central Rusesc și trece prin M., Voskresensk ș.a. Legat de fl. Volga prin canalul Moscova. Hidrocentrale. 2. Capitala Federației Ruse, situată în centrul Câmpiei Ruse, port pe râul cu același nume: 8,4 mil. loc. (împreună cu suburbiile Mîtișci, Liuberțî, Himki, Reutov ș.a., 1996). M are nod de comunicații. Aeroporturile Șeremetievo, Ynukovo, Domodedova, Bîkovo. Metrou (1935). Mare centru ind.: ind. constr. de automobile, avioane, material feroviar, nave fluviale, aparataj electrotehnic, mașini-unelte, mecanică fină; ind. chimico-farmaceutică, electronică, poligrafică; fabrici de mobilă, de instrumente muzicale de ceasuri, textile, confecții, alim., pielărie și încălțăminte etc. Important centru comercial și cultural: Academia de Științe a Rusiei (1724), 13 universități, între care se remarcă Universitatea „Lomonosov” (1755), 81 de institute de învățământ superior, 60 de teatre (Teatrul Mare fundat în 1776, Teatrul Mic fundat în sec. 18 etc.), 74 de muzee (galeriile „Tretiakov”, muzeul „Pușkin” etc.), biblioteci. Centru de prod. cinematografice (studioul „Mosfilm”). Festival internațional al filmului. Monumente: Kremlinul, catedralele Spaskii (1420-1427), Buna Vestire (1484-1489) și Iisus Hristos Mântuitorul (reconstruită în anii 1996-2000, sfințită la 19 aug. 2000, pe locul vechii catedrale, demolată din ordinul lui Stalin în 1931), bisericile Înălțarea Domnului (Vosnesenia, 1532) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1547), din cartierul Kolomensk, Vasili Blajennîi (1555-1560) și Nașterea Maicii Domnului (1649-1652); mănăstirile Novodevici (de maici, 1524) și Donskoi (de călugări, 1591), palatele Ostankino, Kuzminki, Kuskovo, Ekaterinsk ș.a. Construcții moderne (Hotelul „Rossia”, Turnul Televiziunii de 533 m, Monumentul Eroilor Cosmosului, 107 m înălțime). Mausoleul V.I. Lenin. Turism. La M. s-a desfășurat (1980) cea de-a 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară. Menționat într-un izvor narativ la 1147, dar cu o existență anterioară. Reconstruit probabil în c. 1156 de cneazul Iuri Dolgoruki, M. a devenit, începând cu sec. 13, nucleul cnezatului moscovit pe cale de constituire, iar din 1328, centrul Marelui cnezat al Moscovei, care a avut un rol important în lupta pentru crearea statului centralizat rus, a cărui capitală devine în a doua jumătate a sec. 15. În Evul Mediu la M. au izbucnit numeroase răscoale (1382, 1547, 1648, 1662 ș.a.). Cotropită în 1610 de armata panilor poloni, a fost eliberată în 1612 de miliția populară, condusă de K.M. Minin și D.M. Pojarski. După mutarea capitalei la Sankt-Petersburg (1712), M. a continuat să aibă un rol important în viața economică și culturală a țării. În timpul Revoluției din Rusia (1905-1907), la M. a avut loc insurecția armată din 9-18 dec. 1905. La 2/15 nov. 1917, în M. a fost instaurată puterea sovietică. În mart. 1918, M. a devenit capitala R.S.F.S. Ruse, în dec. 1922, a U.R.S.S., iar din iun. 1991 a Rusiei. Aici s-a desfășurat în timpul celui de-al doilea război mondial o mare bătălie (sept. 1941-apr. 1942) în care armatele germane au suferit prima mare înfrângere. La M. și-au desfășurat lucrările numeroase conferințe internaționale, cele mai importante fiind: Conferința din 19-30 oct. 1943 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care a fost adoptată o declarație asupra securității generale; Conferința din 16-20 dec. 1945 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii privind organizarea lumii postbelice în Europa și în Extremul Orient; la rezoluție a aderat și China; Conferința din 15 iulie-5 aug. 1963 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care s-a elaborat „Tratatul pentru interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, spațiu cosmic și sub apă” ș.a. Tot la M. au avut loc, în 1954, 1957, 1960, 1969, consfătuiri ale reprezentanților unor partide comuniste și muncitorești.

MÜNCHEN [münhən], oraș în SE Germaniei, centrul ad-tiv al landului Bavaria, pe râul Isar; 1,2 mil. loc. (1997). Important nod de comunicații. Aeroport. Ind. constr. de avioane, de automobile (uzinele firmei „B.M.W.”), de aparataj electrotehnic (uzinele firmei „Siemens & Halske A.G.”), optică (fabrica firmei „A.G.F.A.”), textilă, chimico-farmaceutică, a hârtiei, pielăriei și încălțămintei, mobilei, alim. (bere). Tipografii. Centru comercial și financiar important. Metrou. Universitate (1826). Institut politehnic (1868). Institutele „Max Planck” (de sociologie) și „Goethe” (pentru cultură), orchestră simfonică, studiouri cinematografice. Teatrul Național, unul dintre cele mai importante din Germania. Muzee: Vechea Pinacotecă (1843-1853), Noua Pinacotecă, Gliptoteca (1826-1836), Noua Galerie de stat. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară din 1972. Monumente: Domul/Frauenkirche (1468-1488), 109 m lungime, construit în stil gotic, după planurile arhitectului Jörg Ganghofer, distrus aproape în întregime în timpul celui de-al doilea război mondial și reconstruit ulterior; bisericile Sankt Peter (1294-1368, cu modificări baroce din anii 1630-1631 și 1753-1756), Sankt Michael (1572-1592), Sankt Katejan (1663-1675), Sankt Johann Nepomuk (1733-1746); Antiquarium (1569-1571); Residenztheater (1751-1753), în stil rococo; Primăria veche (1470), Primăria nouă (1867-1908). Întemeiat la c. 1158 de Henric Leul, a fost în Evul Mediu un important centru meșteșugăresc. Din 1255 reședință a ducilor de Wittelsbach și apoi a regilor Bavariei (1806). A fost sediul guvernului Republicii Sovietice din Bavaria (13 apr.-1 mai 1919). La M., în 1923, naziști conduși de Hitler și Ludendorff au încercat, printr-un puci nereușit („puciul de berărie”) să pună mâna pe putere. Bombardat de aviația aliată în al doilea război mondial. – Acordul de la M., hotărâre impusă Cehoslovaciei de către Conferința de la M. (29-30 sept. 1938) la care au participat: A. Hitler, E. Daladier, B. Mussolini și N. Chamberlain. Dictatul prevedea dezmembrarea Cehoslovaciei; regiunea sudetă era cedată Germaniei. Politica de „conciliere” a democrațiilor apusene față de Germania la M. l-a încurajat pe Hitler în tendințele sale expansioniste.

NAGANO [naŋano], oraș în Japonia (Honshū), situat la 160 km NV de Tōkyō; 358,5 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Centru comercial. Constr. de mașini-unelte, de utilaje ind. și de instrumente muzicale. Ind. mătăsii, de prelucr. a lemnului și alim. Chimizarea petrolului. Tipografii. Universitate (1949). Templul Budist Zenkōji (sec. 7). Aici s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (1998).

NURMI, Paavo (1897-1973), atlet finlandez. În perioada 1920-1928 a dominat cu autoritate cursele de fond și semifond, realizând 22 de recorduri mondiale și câștigând șapte medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice de la Anvers, Paris și Amsterdam.

PANAMERICÁN, -Ă (< fr.) s. n. Care aparține Americii (întregi), care se referă la (toată) America. ◊ Șoseaua p. = cea mai lungă cale rutieră de pe glob (48.000 km, inclusiv sectorul canadian) care străbate cele două Americi, pe la tura lor vestică, pornind din NV Alaskăi, de la Big Delta (de lângă Fairbanks) și ajungând în S statului Chile, la Puerto Montt, legând principalele orașe mari. Proiectată în 1923, construcția a început în anul 1936. Atinge alt. max. de 4.572 m. ◊ Jocurile p. = competiție care are loc o dată la patru ani (precedând cu un an Jocurile Olimpice de vară) pentru sportivii din America de Nord, de Sud și Centrală, la mai multe discipline sportive. Prima ediție, în 1951, la Buenos Aires.

PANȚURU, Ion (n. 1938, Comarnic), bober (pilot) român. Câștigător al singurei medalii românești la Jocurile olimpice de iarnă (bronz; Grenoble, 1938, împreună cu N. Neagoe). Vicecampion mondial (1969, împreună cu D. Focșeneanu); campion european la bob 4 (1967, 1971).

PARIS [fr. parí] 1. Bazinul Parisului (sau Parizian), regiune în N Franței, extinsă în jurul Parisului, pe c. 500 km diametru de la E la V și c. 300 km de la N la S, având forma unui amfiteatru cu o înclinare generală pe direcția SE-NV, drenată de fl. Sena și afl. săi Marna, Oise ș.a. Este o zonă joasă, acoperită cu depozite sedimentare terțiare, limitată de masivele hercinice Ardeni (NNE), Vosgi (E), Masivul Central (S) și Armorican (V), iar spre N de colinele Artois, care constituie limita între B.P. și Câmpia Flandrei. 2. Capitala Franței, a regiunii și provinciei istorice Île-de-France, situată în bazinul cu același nume, în zona de confl. a râurilor Marna și Oise cu fl. Sena, la 170 km de gura de vărsare a acesteia în Marea Mânecii; 2,1 mil. loc. (1999). Marele P., împreună cu suburbiile și orașele-satelit (Argenteuil, Saint-Denis, Montreuil, Orly, Versailles, Boulogne-Billancourt, Saint-Cloud, Neuilly-sur-Seine, Clichy, Nanterre, Rueil-Malmaison, Saint-Germain-en-Laye, Poissy ș.a.), formează o conurbație de 11,2 mil. loc. (1999), extinsă pe 1.832 km². Orașul propriu-zis, încorsetat de meandrele Senei și Marnei, și dominat de mai multe coline (Montmartre 125 m alt., Chaillot, Buttes-Chaumont, Belleville, Ménilmontant ș.a.), ocupă o supr. de 105 km², având ca nucleu Île de la Cité. P. este cel mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-artistic și turistic al țării, fiind sediul unor organisme internaționale (UNESCO, din 1947, OECD ș.a.); locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice în anii 1900 și 1924. Important nod internațional de comunicații, cu trei mari aeroporturi (Orly, Le Bourget, Roissy-Charles de Gaulle), port fluvial și mai multe gări (Gara de Nord, Gara de Est, Austerlitz, Saint-Lazaire, Montparnasse ș.a.). Metrou (din 1900). P. este cel mai puternic centru ind. al Franței, care produce automobile (uzinele firmelor „Renault”, „Citröen” ș.a.), avioane, tractoare, produse electronice și electrotehnice (firma „Thomson”), mașini-unelte, aparatură de precizie și optică, produse chimice (mase plastice, medicamente, cosmetice, cauciuc sintetic, îngrășăminte) și textile (confecții, tricotaje, țesături), articole de blănărie și marochinărie, încălțăminte, mobilă fină, alimente, articole de lux (parfumuri, bijuterii ș.a.); mari edituri și tipografii. Studiouri cinematografice. Centru financiar internațional (Banca Franței, Banca Rothschild, Crédit Lyonnais) și bursier. Centru științific: Academia Franceză (fundată de Richelieu în 1634), Institutul Franței (1795), Institutul Pasteur (1888), Centrul Pompidou (1971-1977) etc. Numeroase teatre: Opera (1789), Comedia Franceză (1680), Teatrul Étoile ș.a.; universități: Sorbona (1257), Collège de France, (1530), L’École Normal Supérieure (1794), Conservatorul (1795), l’École Nationake de Beaux Arte ș.a.; muzee: Luvrul, inaugurat în 1793, Muzeul Național de Artă Modernă, Muzeul Cluny, Musée de l’homme, Muzeul de Artă Decorativă, Muzeul de Artă Tradițională Populară ș.a.; parcuri și grădini: Bois de Boulogne, 872 ha, Bois de Vincennes, 943 ha, Tuileries Luxembourg, Jardin des Plantes ș.a.; poduri pe Sena: Pont-Neuf (1578-1606), Notre-Dame, Alexandre III, Sully, Saint-Michel, Solférino, Royal, Louis-Philippe, Pont de la Concorde ș.a.; bulevarde și străzi renumite: Champs-Élysées, Sébastopol, Saint-Germain, Saint-Michel, Grand Armée, Royal etc.; cartiere faimoase: Quartier Latin, Montparnasse, Montmartre, Saint-German-des-Prés; piețe: Place de la Concorde, cu obeliscul din Luxor, Place Charles de Gaulle – fostă Place de l’Étoile, cu Arcul de Triumf, Place Vendôme, Place Champs de Mars, cu Trunul Eiffel, Place de la République, Place des États-Unis ș.a.; porți cu caracter triumfal-decorativ: Saint-Denis (1672), Saint-Martin (1674) ș.a.; cabarete: Moulin Rouge, Crazy Horse, Folies-Bergère, Olympia ș.a. Monumente: biserica Saint-Germain-des-Prés (sec. 6, reconstruită în sec. 10-11), catedrala Notre Dame (1177-1250), bisericile Saint-Martin-des-Champs (1140), Sainte-Chapelle (1246-1248), Saint-Joseph-des-Carmes (1613-1620), Saint-Louis (1644-1728), bazilica Sacré-Cœur (1876-1914), l’Hotel de Sens (1474-1519), l’Hotel de Cluny (1485-1498), l’Hotel de Ville (Primăria) (1533-1551, reconstruit în 1606-1628), l’Hotel des Invalides (1670-1720), în stil gotic, Palatul Bourbon (1722), Pantheonul (1764-1812), clădirea Bursei (1808-1825), Arcul de Triumf (1806-1836), clădirea Operei (1862-1875), Turnul Eiffel (1889), înalt de 320 m, Piramida de sticlă „Grande Louvre” (1989) ș.a. – Istoric. Pe locul orașului de azi a existat, în sec. 1 î. Hr., o așezare inițial pe o insulă a Senei (Île de la Cité) a tribului galic al parisilor, numită Lutetia. Cucerit de romani (52 î. Hr.), a devenit un puternic centru comercial (Lutetia Parisiorum apoi Parisia, de unde numele actual). Populația orașului a fost creștinată (sec. 3) de episcopul Denis (Dionisie) care a fost martirizat. Distrus de populațiile barbare (280), a fost reconstruit. În 360, prefectul Galiei, Iulian Apostatul a fost proclamat aici împărat de soldații săi, iar orașul a luat definitiv numele de P. De la începutul sec. 6, P. a fost reședința regilor franci, constituind, treptat, împreună cu împrejurimile sale, nucleul domeniului regal al Capetingilor, fiind și cel mai important centru economic, politic și cultural-artistic al Franței. Devenit capitala Franței (987) când Hugo Capet, conte de Paris a devenit rege; în sec. 11-15 a jucat rolul de centru unificator în procesul de centralizare a statului francez. În sec. 14-15 dezvoltarea sa a fost întârziată din cauza Morții Negre (epidemia de ciumă a secerat 1/3 din populație). P. este strâns legat de istoria Franței, aici desfășurându-se un șir de evenimente importante: răscoala condusă de Étienne Marcel (1356-1358), răscoala ciocănașilor (1382) și caboșienilor (1413), Noaptea Sf. Bartolomeu (1572), Fronda (1648-1653) etc. La sfârșitul sec. 18 și în sec. 19, parizienii au avut un rol important în cele mai de seamă evenimente din istoria Franței: Revoluția din 1789-1794, Revoluția din iul. 1830, Revoluția din 1848. P. a fost unul dintre cele mai importante centre ale emigrației revoluționare române de după 1848. Napoleon III l-a însărcinat pe G. Hausmann cu modernizarea infrastructurii orașului. În Războiul Franco-Prusian (1870-1871), locuitorii P. au luptat eroic împotriva trupelor prusace care asediau orașul. Aici a izbucnit, în 1871, o insurecție care a instaurat Comuna din Paris. În sec. 19 a devenit centrul cultural-artistic al lumii („Orașul-lumină”). Ocupat, la 14 iul. 1940, de trupele germane, orașul a fost eliberat în urma insurecției populare din 19-25 aug. 1944. Îm ami 1968, a fost teatrul unor tulburări studențești. La P. au avut loc numeroase întâlniri diplomatice, consfătuiri și conferințe internaționale. – Tratatul de Pace din 10 febr. 1763, încheiat la Versailles, în urma Războiului de 7 Ani (Inclusiv războiul Franței cu India) în care Franța aliată cu Austria, Spania și Rusia a luptat împotriva Angliei și Prusiei. Franța renunță în favoarea Angliei în America la Noua Franță (Canada) și la toate teritoriile de la est de Mississippi (Louisiana), cu excepția Noului Orleans. Spania cedează Florida Angliei, primind în schimb partea apuseană a Louisianei (care aparținuse Franței). În Indiile de Vest Anglia obține de la Franța insula Dominica, Saint-Vicent, Grenada și Tobago, iar în Africa aproape întreg teritoriul coloniei Senegal; ins. Minorca, cucerită de Franța în 1756 este retrocedată Angliei. În India, Franța păstra doar 5 orașe. Franța și Spania se obligau să evacueze trupele din Portugalia și coloniile acesteia. Trupele franceze trebuiau să părăsească teritoriul Hanovrei, care era moștenire ereditară a regilor Angliei din dinastia de Hanovra. Tratatul de Pace din 30 mai 1814, încheiat între Franța și Coaliția a VI-a (Anglia, Austria, Prusia, Rusia; ulterior s-a raliat Tratatului Suedia, Spania și Portugalia) și care prevedea restabilirea independenței Olandei, Elveției, principatelor germane și statelor italiene. Franța era redusă la granițele existente la 1 ian. 1792; totodată, i se retrocedează o parte însemnată a posesiunilor coloniale pierdute de ea în războaielor napoleoniene. Tratatul de pace din 20 nov. 1815, între Franța și Coaliția a VII-a (Rusia, Anglia, Austria și Prusia) confirmă clauzele Tratatului din 30 mai 1814, spre deosebire de care în prezentul Tratat se stipulează menținerea Franței în granițele existente în 1790, fiind deposedată astfel de reg. Saar și Savoia etc. și obligată la plata a 700 mil. franci, precum și la acceptarea unei armate de ocupație de 150.000 de oameni pe o perioadă de 3-5 ani. Tratatul de Pace din 18/30 mart. 1856, încheiat în urma Războiului Crimeii (1853-1856), care prevedea, printre altele, înlăturarea protectoratului rus asupra Principatelor Române, rămânând sub suzeranitatea Porții, dar cu garanția colectivă a marilor puteri europene (Franța, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia și Regatul Sardiniei); stabilește libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre, precum și crearea Comisiei Europene a Dunării, cu sediul la Galați. Rusia înapoiază Tursiei Karsul, iar Principatelor Române județele Bolgrad, Cahul și Ismail din Sudul Basarabiei, confirmând în același timp și autonomia Serbiei. Conferința din 10/22 mai-7/19 aug. 1858 (au participat semnatarii Tratatului de Pace din 1856), încheiată cu o convenție, care stabilea viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor Române. Conferința de Pace din 18 ian. 1919-10 aug. 1920, convocată de puterile victorioase în Primul Război Mondial (27 state, printre care și România) pentru semnarea tratatelor de pace cu țările învinse, Germania, Austria, Ungaria, Turcia și Bulgaria. Ea s-a încheiat cu semnarea unei serii de tratate la Versailles (1919), Saint-Germain (1919), Neuilly (1919), Sèvres (1920), Trianon (1920). Totodată, a hotărât înființarea Societăților Națiunilor. Conferința de Pace din 29 iul.-15 oct. 1946, convocată de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial pentru încheierea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria, state foste aliate ale Germaniei. Tratatele au fost semnate la 10 febr. 1947. Acordul de Armistițiu din 27 ian. 1973, acord semnat, în urma negocierilor de la Paris (1968-1973), de către miniștrii de Externe ai Republicii Democrate Vietnam, Guvernului Revoluționar Provizoriu al Republicii Vietnamului de Sud, S.U.A. și administrația de la Saigon prin care se hotărăște încetarea războiului și restabilirea păcii în Vietnam; prevede, între altele, evacuarea trupelor străine din Vietnamul de Sud, organizarea de alegeri sub control internațional, unificarea, treptată, pe cale pașnică a țării. Școala din ~, denumire (1925) prin care sunt desemnate în istoria artei grupările și creațiile pictorilor și sculptorilor străini stabiliți la P. în diferite epoci (sec. 14, 18 și 20). Cea mai importantă este cea din sec. 20, care a grupat artiști de prestigiu (M. Chagall, W. Kandinsky, A. Modigliani, P. Picasso, C. Brâncuși ș.a.), fără să genereze însă un stil sau un curent anume. Sunt numiți „a doua școală din P.” pictorii abstracți de după al Doilea Război Mondial (N. Staël, J.M. Atlan, M. Estève, Maria Vieira da Silva).

PENTATLÓN (< fr.; {s} penta- + gr. athlon „luptă, întrecere”) s. n. 1. Probă sportivă combinată, alcătuită din cinci subprobe (selecționate din alergări, aruncări și sărituri), desfășurate într-o zi la bărbați și două zile la femei. 2. P. modern = probă sportivă, complexă, compusă din cinci subprobe, organizate la început în cinci, iar în prezent în patru zile, în următoarea ordine: scrimă (spadă), înto (300 m liber), tir (pistol-viteză), atletism (cros 4.000 m) și călărie (600 m obstacole). A fost introdus la Jocurile Olimpice în 1912, numai pentru bărbați. Primul Campionat mondial masculin s-a desfășurat la Stockholm (1949), iar cel feminin la Londra (1981). În România a fost introdus în 1953, primul campionat național având loc la Sibiu (1955). Astăzi p. feminin a fost înlocuit cu heptatlonul.

PENU, Cornel (n. 1946, Galați), handbalist român. Component (portar) al echipei României dublă campioană mondială (1970 și 1974) și o dată medaliată cu bronz (1967); medaliată cu argint (Montréal, 1976) și cu bronz (München, 1972) la Jocurile Olimpice.

POLO (< engl., fr.) s. n. 1. Joc sportiv de echipă practicat călare, originar din India, cu o vechime de peste 5.000 de ani, în care mingea (de lemn) este lovită cu bastoane lungi timp de patru, șase sau opt reprize a câte șapte minute fiecare. Preluat și îmbunătățit de perși și în epoca contemporană de britanici. Echipele au astăzi 4 jucători și durata este de 9 reprize a 7 minute și jumătate. 2. Joc sportiv care se practică în apă (folosindu-se diverse procedee de înot), într-un bazin de 20 x 30 m, adânc de 1,8 m, porțile de 2,7 x 0,9 m, între două echipe formate din câte șapte jucători, timp de patru reprize a câte șapte minute de joc efectiv, scopul fiecărei echipe fiind a introduce mingea în poarta adversarului. A fost inclus la Jocurile Olimpice de la Paris în 1900. Primul Campionat Mondial s-a desfășurat la Belgrad în 1973. În România, primul Campionat Național a avut loc la Cluj, în 1928.

HELSINKI (sued. HELSINGFORS), capitala Finlandei, port la F. Finic; 525 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroportul Vantaa Malmi. Metrou. Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Constr. navale, de motoare, de mașini-unelte și utilaj forestier, de aparataj electrotehnic; medicamente, produse chimice, textile, conf. și alim. (zahăr). Universitate (1828), institut politehnic. Academie de muzică „J. Sibelius” și Academia de Arte frumoase. Monumente: catedrala luterană Sf. Nikolai, în stil neoclasic (1830-1852), Cetatea Sveaborg (mijlocul sec. 18), Catedrala Uspenia (sec. 19), Palatul Finlandia (1967-1971). Muzeul Național (1912). Locul de desfășurare a celei de-a XV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară (1952). Întemeiat, în 1550, de regele Gustav I Vasa, pe malul râului Vanda, de unde a fost transferat pe actualul loc în 1641, H. a devenit, în 1812, capitală a Marelui Ducat al Finlandei (sun suzeranitate rusă), iar după proclamarea independenței țării, capitală a Republicii Finlanda (1917). În 1973, respectiv 1975, aici a avut loc deschiderea și semnarea actului final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa.

INNSBRUCK, oraș în V Austriei, la poalele Alpilor Tirolului, la 574 m alt., pe râul Inn, centrul ad-tiv al landului Tirol; 118,1 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Prelucr. metalelor. Ind. textilă (țesături de lână), chimico-farmaceutică, electrotehnică, a hârtiei, de prelucr. a lemnului și alim. Poligrafie. Universitate (1677). Renumită stațiune turistică și a sporturilor fr iarnă. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1964 și 1976. Clădiri vechi din sec. 15-18, Hofkirche (1553-1563), în stil renascentist, biserica barocă Sankt Jakob (1717-1724), palatul Hofburg (sec. 16, refăcut în sec. 18). Muzeu de artă populară tiroleză. Grădină botanică (plante alpine). Fundat în 1180. Menționat ca oraș în 1239, a devenit reședința Tirolului din c. 1420. Centru al răscoalei țăranilor tirolezi din 1809.

JÚDO (cuv. de origine japoneză „calea supleței”) s. n. Sport originar din Japonia, asemănător cu jiu-jitsu, dar care are unele procede și tehnici de luptă caracteristice. Se bazează pe principiul nonrezistenței, utilizându-se suplețea, elasticitatea împotriva forței. A fost creat de Jigoro Kano (1860-1938) prin sistematizarea vechilor procedee periculoase de jiu-jitsu, transformându-le într-o artă a autoapărării. Din 1964 este inclus în programul olimpic. Întrecerile se desfășoară pe categorii de greutate (opt la bărbați și șapte la femei). În România, j. pătrunde din 1930, iar primul Campionat național se desfășoară în 1965. Sportivii români au cucerit două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984).

KORBUT, Olga (n. 1955), gimnastă belarusă. Campioană a U.R.S.S. la gimnastică (1970, 1974, 1976), a lumii (1974) și medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Montréal (1976). S-a remarcat printr-o execuție deosebită, în care a îmbinat grația cu dificultatea elementelor prezentate.

ROMA 1. Capitala Italiei și centrul ad-tiv al reg. Lazio, situată în apropierea țărmului de V al Pen. Italice, pe ambele maluri ale fl. Tibru, la 28 km de gura de vărsare a acestuia în M. Tireniană, extinsă pe colinele Campidoglio (Capitolină), Palatino, Aventino, Quirinale, Viminale, Esquilino și Celio. R. include în arealul său statul independent Città del Vaticano (0,44 km²) și ins. Tiberina (pe Tibru); 2,3 mil. loc. (2005). Important nod de comunicații (aeroporturile „Leonardo da Vinci” și Ciampino; numeroase gări feroviare ș.a.) și pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, de transport, cultural-științific, de învățământ, turistic (c. 12 mil. turiști anual) și religios (Vatican). Metrou (inaugurat în 1955). Ind. metalurgică, a constr. de mașini (mașini agricole și de transport, utilaj energetic și electrotehnic), chimico-farmaceutică, poligrafică, pielăriei și încălțămintei, textilă și de confecții, de prelucr. a lemnului, cosmeticii, alim. Important centru al producției cinematografice (studiourile „Cinecitta”). Universitate (1303). Academia Națională de Științe; biblioteci. Librăria Universității (1661). Muzee naționale și galerii de artă: Capitolino (1471), cu colecții de sculpturi clasice, Pio Clementino (sculptură greacă și romană), Barracco (sculpturi antice), Muzeul Național Villa Giulia (artă etruscă și italică), Muzeul Național de Artă și Tradiții Populare, Muzeul de Preistorie și Etnografie, Muzeul Palazzo Venezia (artă aplicată), Galeria Națională de Artă Modernă (lucrări ale artiștilor din perioada 1800-1900), Villa Borghese (deschisă publicului în 1902, cu colecții de artă renascentistă), Cabinetul Național de Stampe ș.a. Operă. Orchestră simfonică. Teatre La R. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară în 1960. Sediul FAO. Numeroase monumente și vestigii romane, paleocreștine, renascentiste ș.a., astfel încât R. poate fi socotită ca un „muzeu în aer liber”. Zidul de fortificație construit în anul 272 d. Hr. (în timpul împăratului Aurelian) în jurul orașului vechi pentru apărarea împotriva invaziei popoarelor migratoare, care se întinde sub forma unui semicerc pe malul dr. al Tibrului, fiind străpuns de numeroase porți, între care Piancina, Pia, San Lorenzo, Porta Maggiore, San Giovanni, San Sebastiano (din care pornește Via Appia Antica), San Paolo, Porta del Popolo (reconstruită în 1561). Piețe notabile: Piața Veneției, dominată de monumentul gigantic din marmură albă, închinat regelui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, Piața Campidoglio, construită după planurile lui Michelangelo, Piața Colonna, în mijlocul căreia se află columna lui Marc Aureliu, închinată victoriilor armatelor romane, Piața Spaniei, realizată în 1723-1726, cu cele 137 de trepte care duc la biserica Trinità dei Monti (1495), Piața Navona (1651), Piața Poporului (1816-1820), Piața Barberini ș.a. Apeductele dell’Aqua Marcia (144 î. Hr.), dell’Aqua Iulia (sec. 1 î. Hr.), dell’Aqua Virgo (sec. 1 d. Hr.); Podurile Milvio (109 î. Hr.), Fabricio (62 î. Hr.) ș.a. Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever (203), Constantin (312), Titus (sec. 1) ș.a.; Pantheonul, construit în anul 27 î. Hr. și refăcut în anii 118-125; Mausoleul împăratului August (28 î. Hr.); Termele lui Caracalla (212, cu mozaicuri), ale lui Dioclețian (306) ș.a. Ruinele Forumului Roman, centrul religios, politic și comercial al Romei antice, în care se aflau mai multe temple și bazilicile Emilia (sec. 3 î. Hr.), Giulia (55 î. Hr.), Masenzio (308-312). Forumurile imperiale ale lui Cezar (54 î. Hr.), August (7 î. Hr.) și Traian (111-114, construit după planurile lui Apolodor din Damasc) în care se află Columna lui Traian, monument de 29,78 m înălțime, ridicat în amintirea victoriilor armatelor romane asupra dacilor, acoperit de jur împrejur cu un basorelief în spirală cu scene din timpul războaielor daco-romane; Palatul Domus Augustana, al lui Domițian; Amfiteatrul lui Titus Flavius Vespasianus sau Colosseum, situat la poalele colinelor Palatino și Esquilino, construit în anii 70-80. Bisericile San Marco (336), Santa Maria Maggiore (sec. 5), decorată cu mozaicuri, cu o campanilă înaltă, San Giovanni în Laterano (311-314, restaurată în 1646-1649 de Borromini și în 1735 de A. Galilei) ș.a.; bisericile San Callisto (sec. 2), Santa Costanza (sec. 4), Santa Sabrina (sec. 5), San Stefano-Rotondo (sec. 5), Santa Maria Antiqua (sec. 6-8, cu fresce originare), Santa Maria in Cosmedin (sec. 6-12), în peretele căreia este inclusă celebra Boca de la Verita, Santa Maria in Travestere (sec. 12), San Clemente (1108), San Saba (1205), Santa Maria sopra Minerva (1280), Santa Maria del Popolo (1472-1477), cu fațadele neoclasice, pictată în interior de marii artiști ai Renașterii, San Augustino (1479-1483), San Pietro in Monitorio (1503), bazilica San Pietro (sec. 16-17, consacrată la 18 nov. 1826 de papa Urban VIII) de la Vatican, San Luiggi dei Francesi (1518), Santa Maria degli Angeli (1566), Il Gessù (1568) ș.a.; Palatele Venezia (1455), în stil renascentist, Cancelaria (1511), Farnese (1534-1549), Massimo (1532-1536), Borghese (1560-1614), Chigi (1562), reșed. oficială a primului ministru, Quirinale (sec. 17-18) – veche reșed. de vară a papilor, apoi reșed. regală, iar astăzi reșed. președintelui Republicii, Barberini (1625-1633); castelul San Angelo (1492-1503); Villa Farnesina, cu picturi de Rafael, Villa Medici (1544). Catacombele Romei, datând din anii 100-400, decorate cu picturi murale reprezentând simboluri creștine, renumite fiind cele ale Domitillei (sec. 1), San Callisto (sec. 2), San Sebastiano (sec. 2), Sant’ Agnese (sec. 2) ș.a. Numeroase fântâni monumentale, printre care celebra Fontana di Trevi (1762), monument baroc având în centru statuia lui Okeanos într-un car tras de doi cai de mare și doi tritoni (se spune că cei care aruncă aici monede vor reveni la Roma), Fontana dei Fiumi din Piazza Navona, opera lui Bernini, simbolizând „cele 4 mari fluvii ale lumii” (Dunăre, Gange, Rio de la Plata, Nil). Așezarea pe pe cele șapte coline este atestată arheologic de la începutul Epocii bronzului (c. 1500 î. Hr.), dar, potrivit legendei, a fost întemeiată în c. 735 î. Hr., de Romulus și Remus; statuia lupoaicei (Lupa Capitolina) care alăptează pe cei doi gemeni este considerată simbolul Romei. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. a devenit centrul republicii romane, iar în sec. 1 î. Hr. capitala Imp. Roman – atingând culmea grandorii la sfârșitul sec. 1 și începutul sec. 2; și-a păstrat calitatea până în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, care a trecut-o Constantinopolului (azi Istanbul) în anul 330. Împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), căderea Imp. Roman de Apus (476) și migrațiunea popoarelor (cucerită și jefuită de vizigoți, 410 și vandali, 455) au dus la decăderea orașului. Din sec. 4 a fost reședință papală, de la sfârșitul sec. 6 protecția a trecut în mâinile Bisericii romane, iar din sec. 8 devine capitală a Statului Papal (până în 1870, cu excepția anilor 1309-1377, când aceasta se mută la Avignon) (v. și Vatican). În 1084 a fost pustiită de normanzi. În timpul răscoalelor populare, conduse de Arnaldo da Brescia și Cola di Rienzo, R. a fost declarată republică (1143-1155 și 1347-1354). R. a cunoscut o perioadă de de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, R. s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imp. napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849. Ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), R. a devenit capitala Italiei unificate (de la 26 ian. 1871). În oct. 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. R. a fost transformată într-o capitală modernă în anii ’20-’30 ai sec. 20, când a devenit centrul ad-tiv, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene. Ocupată de naziști în sept. 1943. Eliberată de trupele anglo-americane la 4 iun. 1944. – Tratatul de la ~, semnat la 25 mart. 1957 de Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda, prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). 2. ~ (Imp. Roman), stat sclavagist, unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Evoluția sa istorică a cunoscut mai multe perioade. Cea mai veche perioadă din istoria R. este cunoscută sub numele de „perioada regalității”, care ar fi durat, potrivit tradiției, aproximativ două sec. și jumătate (753-509 î. Hr.). Organizarea socială a R. în această perioadă era democrația militară; locuitorii R. (populus romanus) erau împărțiți în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie având câte zece ginți. Principalele instituții politice ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toți magistrații, și regele regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluției sale din această perioadă, populația R. s-a împărțit în patricieni (aristocrația gentilică) și plebei (reprezentanți ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având încă un caracter patriarhal. În sec. 6 î. Hr., Roma a cunoscut o perioadă de dominație politică etruscă, care a influențat tradiția, instituțiile politice și arhitectura sec. următoare. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. (potrivit tradiției romane în anul 509 î. Hr.) la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistrați, numiți la început praetori, iar apoi consuli, aleși dintre patricieni, de către adunarea poporului, aleși pe timp de un an de comițiile centuriate și învestiți cu putere absolută. Senatul devine instituție supremă a statului. Istoria internă a statului roman în perioada timpurie se caracterizează prin lupta dintre plebei și patricieni pentru pământ și pentru egalitate în drepturi politice, încheiată în 287 î. Hr. prin Lex Hortensia, a dus la importante modificări în structura socială a statului roman; populația liberă a Romei s-a împărțit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocrație (nobilitas), alcătuită din vârfurile patriciene și plebeiene. În a doua jumătate a sec. 5 î. Hr. Roma, dispunând de o excelentă organizare, a inițiat o politică expansionistă în Latium, apoi în Italia. În urma războiului cu coaliția orașelor latine (340-338, 327-304 și 298-290 Î.Hr.), Roma a cucerit întreaga Italie centrală de pe ambii versanți ai Apeninilor. După cucerirea Italiei centrale, Roma a ajuns în conflict cu orașele grecești din sudul Italiei. În urma războiului (280-275 î. Hr.) cu regele Epirului, Pyrrhos, și a asediului Tarentului (272 î. Hr.), Roma a ocupat toată Italia de sud. După ocuparea Italiei și organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic și ad-tiv, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru supremație în bazinul apusean al Mării Mediterane a dus la cele trei războaie denumite, după numele dat de romani cartaginezilor, războaie punice (264-241, 218-201 și 149-141 î. Hr.). În urma Primului Război Punic, Roma a obținut Sicilia, dar forța economică politică și militară a Cartaginei rămânea aproape intactă. În cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.) armata cartagineză, condusă de Hannibal a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la lacul Trasimene (217 î. Hr.) și mai ales la Cannae (216 î. Hr.). Dar tactica temporizatoare elaborată de Fabius Cunctator, precum și campaniile din Spania și Africa, conduse de Publius Cornelius Scipio, au hotărât soarta războiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama (202 î. Hr.) și a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mări. Roma a obținut, în urma celui de-al Doilea Război Punic, hegemonia în bazinul apusean al Mării Mediterane și și-a îndreptat atenția spre răsărit (unde ocupase Iliria). În urma a trei războaie (215-205, 200-197 și 171-168 î. Hr.), Macedonia a fost înfrântă și supusă. După înfrângerea unei mari răscoale antiromane (149-148 î. Hr.) Macedonia a fost transformată în provincie romană, iar în 146 î. Hr., după înfrângerea răscoalei Ligii aheene, orașele grecești au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refăcut din punct de vedere economic; un nou război, al Treilea Război Punic (149-146 î. Hr.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost dărâmată), includerea terit. acesteia în provincia romană Africa. După consolidarea stăpânirii lor în Pen. Balcanică și după zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea terit. asiatice. În 129 î. Hr., regatul Pergamului și posesiunile sale au fost transformate în provincie romană; aceeași soartă a împărtășit-o Bitinia (Bithynia) în 74 î. Hr. În Asia Mică rămânea liber regatul Pontului, care, sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator (111-63 î. Hr.), a închegat în jurul lui o vastă uniune politică îndreptată împotriva Romei. În urma a trei războaie (89-84, 83-81 și 74-63 î. Hr.), Roma a înfrânt pe Mitridate,ocupând toate terit. stăpânite sau controlate de acesta. Creșterea imensă a numărului de sclavi în urma războaielor de cucerire și introducerea pe scară largă a muncii acestora în producție au marcat generalizarea sclaviei la Roma. Consecințele principale ale acestui fapt, eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pământului și formarea latifundiilor, precum și ascuțirea contradicțiilor sociale au provocat o largă mișcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de frații Caius și Tiberius Gracchus. În sec. 2-1 î. Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia (136-132 și 104-101 î. Hr.) și răscoala condusă de Spartacus (73-71 î. Hr.), una dintre cele mai puternice răscoale ale sclavilor cunoscute în istorie. În același timp s-au răsculat și aliații italici ai Romei (Războiul aliaților, 90-88 î. Hr.), care, deși înfrânți, au obținut cetățenia romană, Mișcarea socială a Gracchilor, răscoalele sclavilor, Războiul aliaților, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice și sociale a republicii romane. Această criză a ieșit mai puternic în evidență în prima jumătate a sec. 1 î. Hr. în războiul civil dintre popularii conduși de Marius și optimații conduși de Sylla. În 64-63 î. Hr. Pontul, Siria și Cilicia devin și ele prov. romane, iar Armenia, Capadocia, Iudeea devin regate clientelare. Între 58 și 52 î. Hr., Cezar cucerește Galia. Hegemonia romană în bazinul răsăritean al M. Mediterane s-a sfârșit în anul 30 î. Hr., prin cucerirea Egiptului. Spre sfârșitul sec. 1 î. Hr. R. a devenit unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Încercând să rezolve criza, sprijiniți de armată, cavaleri și plebei, Pompei, Crassus și Cezar încheie înțelegeri private (triumvirate), în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale. Moartea lui Crassus (53 î. Hr.) și ascuțirea conflictului dintre Cezar și Pompei au dezlănțuit războiul civil (49-48 î. Hr.), în urma căruia învingător, Cezar devine conducătorul unic al statului roman. Senatul l-a numit dictator pe 10 ani și tribun pe viață. Reformele înfăptuite de Cezar au netezit calea instaurării imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat cu și mai multă violență după asasinarea lui Cezar (44 î. Hr.), s-a sfârșit, după un lung război civil, cu instituirea principatului de către Octavian August (27 î. Hr.). În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie și s-au dezvoltat viața orășenească, meșteșugurile și comerțul. În sec. 1 î. Hr. și sec. 1 d. Hr., și mai ales în perioada lui August (numită și „epoca de aur” artei și literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalități ale epocii au fost oratorul Cicero, poeții Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus Pompeius, Titus Livius, Tacit cel Bătrân. În sec. 1 d. Hr., în timpul dinastiei iulio-claudice (14-68) și al dinastiei Flavilor (69-96), puterea personală a câștigat teren în dauna autorității tradiționale a Senatului. Au avut loc dese mișcări sociale (în Galia și Spania) și răscoale ale populațiilor supuse, dintre care cea mai puternică a fost aceea din Iudeea (66-70). Sec. 1-2 se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a societății sclavagiste romane, prin întărirea imperiului și prin maxima extindere teritorială. În timpul domniei lui Traian, Adrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Imperiul roman atinge culmea puterii sale. El se întindea din Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană într-o mare interioară („Mare internum”). Instaurația dominației mondiale a Romei a fost însoțită de răspândirea relațiilor sclavagiste într-o măsură necunoscută până atunci. O caracteristică însemnată a perioadei sec. 1-2 a fost întărirea procesului de „romanizare” a provinciilor, unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura și civilizația superioară a Romei și creșterea rolului provincialilor în viața imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împărat, i-a înfrânt pe daci în două războaie grele (101-102 și 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romană. În sec. 3, Imp. Roman a intrat în criză; pe plan politic, aceasta s-a manifestat în desele schimbări de împărați în urma războaielor civile dintre pretendenți, în slăbirea rolului politic al armatei, în tendințele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania și regatul Palmyrei) și în răscoale ale coloniilor și populațiilor supuse; în această perioadă a început marea mișcare a bagauzilor (sec. 3-5) din Galia și din Hispania. În sec. 3 sunt remarcabile domniile împăraților Septimiu Sever, Aurelian și Dioclețian. În timpul lui Aurelian, administrația romană a părăsit Dacia, sub presiunea goților și a dacilor liberi. Dioclețian (284-305) a instaurat forma de guvernământ a dominatului, formă a monarhiei absolute, care întărea puterea împăratului și a pus capăt pentru moment, prin reformele inițiate, crizei din sec. 3. Începând cu sec. 2, în agricultură, dată fiind lipsa de interes a sclavilor pentru muncă și primejdia folosirii unui prea mare număr de sclavi, a apărut și s-a dezvoltat forma de dependență a populației rurale față de marii proprietari de pământ, cunoscută sub numele de colonat, una dintre cele mai importante manifestări ale crizei sclavagismului. Ca urmare a incursiunilor „barbare” de la granițele imperiului, a anarhiei interne crescânde și a imposibilității puterii centrale de a mai asigura pacea, în sec. 3 centrele vieții economice decad, legăturile comerciale dintre provinciile imperiului se destramă, tendințele centrifuge ale acestora se accentuează. Provinciile încep să ducă o viață aparte, diferențiindu-se; în cadrul lor, latifundiile se transformă în unități economice închise. Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale și politice ale lui Dioclețian; el a împărțit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria și Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraș clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranță în favoarea creștinismului. Dar, sfâșiat de luptele interne pentru putere, de atacurile popoarelor din afară, Imp. Roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârșitul sec. 4, Theodosiu (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărțit definitiv în formațiunile politice cunoscute sub numele de Imp. Roman de Apus și Imp. Roman de Răsărit. Dezvoltarea acestor două state a fost diferită. În Imp. Roman de Apus, prăbușirea sclavagismului s-a făcut spectaculos și a fost însoțită de războaie, răscoale populare și invazii pustiitoare. Terit. statului s-a redus mereu, tronul a devenit o jucărie în mâinile căpeteniilor „barbare” ale armatei. În anul 410, Roma a fost ocupată și jefuită de vizigoți, conduși de Alaric și în 455 de vandali, conduși de Genseric. În anul 476, ultim,ul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, și pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat „barbar”. Imp. Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imp. Bizantin, a continuat să existe până în sec. 15.

olimpiadă f. la Grecii antici, spațiu de 4 ani, dela o serbare la alta a jocurilor olimpice. Prima olimpiadă începe la 776 a. Cr.

Ibycus m. poet liric grec din sec. VI a. Cr. Asasinat într’o pădure de niște hoți, Ibycus ar fi invocat ca marturi ai crimei un stol de cocori; scurt timp după aceea, unul dintre ucigași, care asista la jocurile olimpice și văzuse trecând un stol de cocori, strigă nechibzuit: «iată răzbunătorii Iui Ibycus» și astfel vinovații se deteră singuri de gol.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) juca; petrecere distractivă mai ales între copii, bazată adesea pe anumite reguli convenționale. Pînă la orele de clasă de după prînz, aveați timp îndeajuns pentru joc. PAS, Z. I 113. ◊ Fig. [Vîntul] le prinde De mînecă și-aprins de dor Își face joc în părul lor. COȘBUC, P. I 88. ◊ Joc de societate = petrecere în familie, bazată pe întrebări și răspunsuri hazlii sau pe dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. (Numai în expr.) A-și bate joc (de cineva) v. bate. Bătaie de joc v. bătaie. 3.. Acțiunea de a juca (5); dans popular; petrecere la care se dansează. În sat pornește vesel jocul. PĂUN-PINCIO, P. 56. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. Așa-i jocul romînesc, Cu strigăt ardelenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Expr. A ieși la joc = a începe să ia parte la petrecerile la care se dansează; a ieși la horă. Da de ieșit la joc ai ieșit? – Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. A lua la joc v. lua (III 7). ♦ Fig. Mișcare repede și capricioasă. Prin soarele fierbinte și prin jocul luminos al pulberii, lumea foia vuind. SADOVEANU, O. I 511. [Fulgerele] se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. MACEDONSKI, O. I 76. Jocul valurilor albe de departe îți pare un cîrd de gîște, care bat din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 415. 4. Întrecere sportivă, partidă între două echipe. Jocul s-a desfășurat în condiții bune. ◊ Jocuri olimpice = concursuri sportive cu caracter periodic, inițiate în Grecia veche și reluate în timpurile moderne, sub formă de concursuri internaționale. ♦ Mod de a juca într-o întrecere. Echipa a avut un joc elegant. 5. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul, modul cum se interpretează. Lui Caragiale îi plăcea jocul lui Brezeanu. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului. 6. Totalitatea obiectelor care servesc la jucat (3). Un joc de șah. 7. (Uneori urmat de determinări care arată felul distracției) Acțiune distractivă bazată pe diferite combinații de calcul sau pe hazard și care adesea angajează sume de bani. Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe. CARAGIALE, P. 47. Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. EMINESCU, N. 67. De cînd m-am însurat joc numai vist... Ce joc monoton! NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) = a întreprinde o acțiune riscată, care poate avea urmări grave și iremediabile. A-și pune capul (sau viața, situația) în joc = a întreprinde ceva riscant. A descoperi (sau a pricepe) jocul (cuiva) = a surprinde manevra, metoda ocolită și abilă (a cuiva). Știa foarte bine că Demetru Demetrian i-a priceput jocul și că nu mai poate cădea la nici o tocmeală. C. PETRESCU, A. 359. A face jocul (rar jocurile) cuiva = a servi (conștient sau nu) prin activitatea sa interesele altuia. Face toate jocurile patronului. DEMETRIUS, C. 38. (Despre bunuri materiale sau spirituale, viața, soarta cuiva) A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi expus să fie pierdut, distrus, nimicit. Era în joc acolo ceva mult mai de preț decît inima mea. DEMETRIUS, C. 45. ♦ Joc de bursă v. bursă. 8. Lărgimea golului dintre două piese care lucrează în contact.

OLIMPIADĂ, olimpiade, s. f. 1. Competiție sportivă internațională care are loc o dată la patru ani; jocuri olimpice (v. olimpic). Olimpiada din 1952 s-a ținut la Helsinki. 2. (În Grecia antică) Intervalul de patru ani (dintre două serbări ale jocurilor olimpice) care servea ca unitate pentru număratul anilor. – Pronunțat: -pi-a-.

OLIMPIC, -Ă, olimpici, -e, adj. 1. (În expr.) Jocuri olimpice = competiții sportive cu caracter periodic (o dată la patru ani) inițiate în Grecia antică și reluate în timpurile moderne sub formă de concursuri internaționale. 2. Care ține de jocurile desfășurate în cadrul unei olimpiade. Record olimpic. Campion olimpic. 3. (Rar) Olimpian, maiestos. Le suport însă toate tenin, stoic, olimpic. C. PETRESCU, A. R. 30. ◊ (Adverbial) Olimpic și cu glasul sfînt Citea poetul. COȘBUC, P. I 86.

SCRÍMĂ (< fr., it.) s. f. Ramură sportivă în care se includ probele de floretă, sabie și spadă. S. a luat naștere, ca formă sportivă, la sfârșitul sec. 17, în Italia și apoi în Franța, ca urmare a duelurilor din sec. 16. În 1553 apăruse la Veneția „Manualul științelor armelor” de Camillo Agrippa, cu ilustrații atribuite lui Michelangelo, care va pune bazele artei sabiei și spadei. S. este un sport olimpic încă de la prima ediție a jocurilor olimpice moderne de la Atena (1896). Primul Campionat mondial s-a desfășurat, în 1937, la Paris. Importantă pentru protejarea sportivilor a fost inventarea măștii (1778) de către La Boessiere. Bărbații participă la toate cele trei arme, iar femeile la floretă (J.O.) și spadă (CM și Cupa Mondială). Concursurile se desfășoară individual și pe echipe. În România, s. apare ca disciplină la Școala din Brașov, condusă de I. Honterus, în 1543. Școala de ofițeri reînființată la București în 1849 are în program și disciplina s. Primul campionat național se desfășoară la Sinaia în 1933. De-a lungul anilor scrimerii români au obținut succese importante, dobândind titlurile supreme la Jocurile Olimpice: Ionel Drâmbă și Mihai Covaliu, iar la Campionatele mondiale: Olga Orban-Szabo, Ecaterina Stahl, Elisabeta Tufan, Reka Lazăr, Laura Badea, Mihai Covaliu, precum și echipele feminine și masculine.

SEUL (SEOUL, SÖUL [səul] sau KYONG SONG), cap. Rep. Coreea, situată în NV țării, la poalele m-ților Pkhan, pe râul Han, la 60 km E de țărmul Mării Galbene, la 55 km S de zona demilitarizată stabilită între cele două Corei, în 1953; 9,8 mil. loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroportul Kimp’o. Metrou. Pr. centru economic, politic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific și turistic. Ind. metalurgică (oțel), a constr. de mașini (autovehicule), chimică, electronică și electrotehnică, de prelucr. a cauciucului, textilă, încălțămintei, tipografică, alim. Muzeul Național (1908); Muzeul Național al Științei (1926); Muzeul Național de Artă Modernă; Biblioteca Națională (1923), cu c. 3 mil. de vol.; Biblioteca Universitară (1946), cu c. 2 mil. de vol.; Orchestră simfonică; Teatru Național; Operă; Institut Național de muzică clasică; universități, între care: Yonsei (1885), Univ. Coreii (1905); Univ. pentru fete „Ewha” (1886). Academia Națională de Științe (1964); Academia de studii coreene (1978). Grădină botanică; grădină zoologică. Stadion olimpic. Complexul sporturilor (construit în 1986). Sediul celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară (1988). Palatele imperiale Kyǒngbok (construit în 1392, în timpul dinastiei Yi, și reșed. imperială între 1392 și 1592, azi adăpostește Muzeul Național), Toksu (sec. 15, reșed. imperială în anii 1593-1611), Ch’angdok (1405), care conține chivotul imperial Chongmyo, datând din 1395, fostă reșed. imperială în perioada 1611-1872; pe ins. Youido de pe râul Han se află clădirea Adunării Naționale și Muzeul Războiului; Templele Pongwunsa și Shinhungsa; Pagodă (sec. 15); catedrală romano-catolică; Turnul Sǒul; Primăria; 20 de poduri peste râul Han. Fondat în 1096 cu numele Hangjang. Distrus de invazia mongolă în 1231.Capitala întregii Corei din 1394 și până în 1910, când a fost instituit protectoratul Japoniei asupra Coreei. Reșed. autorităților japoneze de ocupație (1910-1945) și a administrației americane (1945-1948). Din 1953 orașul a început să cunoască o amplă campanie de reconstrucție.

JOC s. 1. joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (~ de copii.) 2. (COR.) dans, (înv.) salt, săltare, săltătură. 3. (SPORT) dispută, întîlnire, întrecere, meci, partidă. (~ a durat doar trei minute.) 4. (SPORT) jocuri balcanice = balcaniadă; jocuri olimpice = olimpiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

PARALÍMPIC, -Ă, paralimpici, -ce, adj. (În sintagma) Jocuri paralimpice = competiție sportivă creată după modelul jocurilor olimpice, la care participă exclusiv persoane cu dizabilități fizice sau mentale. – Din engl. paralympics [paraplegic + olympics]

OLIMPIADĂ s. (SPORT) jocuri olimpice (pl.).

elanodic sm [At: DN³ / Pl: ~ici / E: ngr ἑλλανοδίκης] (Ant) Arbitru la jocurile olimpice.

olimpiace sfp [At: ARISTIA, PLUT. / E: ngr ὀλυμπιακά] (Îvr) Jocuri olimpice.

olimpiadă sf [At: MOLNAR, I, 221/10 / V: (înv) ~mbiadă / P: ~pi-a~ / Pl: ~de / E: ngr Ὀλυμπιάδα (Ac de la Ὀλυμπιάς), fr olympiade, ger Olympiade] 1 (În Grecia antică) Interval de patru ani dintre două serbări ale jocurilor olimpice, servind ca unitate de măsură temporală. 2 Competiție sportivă internațională care are loc o dată la patru ani.

SPITZ [spiț], Mark (n. 1950), sportiv american. Primul înotător din lume care a parcurs 100 m liber în mai puțin de 52 secunde. Eroul Olimpiadei de la München, 1972, când a câștigat 7 medalii de aur (record absolut în istoria Jocurilor Olimpice moderne, depășit apoi de Michael Fred Phelps care a câștigat 8 medalii de aur la Olimpiada de la Beijing 2008). A stabilit 32 de recorduri mondiale.

ODĂ (< fr. ode < gr. ode, cîntec) Specie a genului liric în care sînt exprimate sentimente de admirație pentru faptele unor eroi, pentru o persoană, față de patrie etc. Ca specie de sine stătătoare, oda s-a dezvoltat din cîntecele și jocurile rituale, închinate zeilor în lumea antică. Ilustrată în lirica greacă de Pindar, în ale cărui ode triumfale erau slăviți atleții, învingători în jocurile olimpice, iar în lirica latină, de Horațiu. Alcătuită din strofă, antistrofă și epodă, la început a avut caracterul unei poezii cu formă fixă, cîntată sau declamată în acompaniament instrumental. Mai tîrziu însă ea nu a mai fost legată de muzică. Indiferent de temă, oda se caracterizează prin invocația retorică de la început, prin motivarea concentrată a sentimentului de preamărire și admirație, menținîndu-se astfel vigoarea emoției, prin comparații uimitoare, ritm amplu și plin de avînt. De obicei, strofa ultimă a unei ode conține un îndemn mobilizator. Stilul ei este variat, în funcție de diversitatea subiectelor. După conținut, oda poate fi: eroică (Umbra lui Mircea. La Cozia de Gr. Alexandrescu); religioasă sau sacră (Psalmii lui David, iar în poezia noastră Rugăciune de Gr. Alexandrescu, Rugăciune de O. Goga); filozofică (Cuvîntul de Al. Vlahuță); personală (Odă la Schiller de I.H. Rădulescu, Lui Eminescu de Al. Vlahuță). Ex. Alcătuire de cuvinte românești, Îți văd prin veacuri inedita bogăție... Întinerind, pe zi ce-mbătrînești, O, grai din viitor, mărire ție! Din auroră magic te-arătai... Ai preschimbat bordeiele-n palate. Te văd cum gloriosul drum ți-l tai În falduri de sonorități catifelate. (V. EFTIMIU, Odă limbii române) Partidul e-n toate: E-n cele ce sunt Și-n cele ce mîine vor rîde la soare; E-n holda întreagă și-n bobul mărunt, E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt, E-n viața ce veșnic nu moare. El sfarmă ce-i putred, doboară ce-i greu, Cu steagul cel roșu învinge și cîntă; Așterne al păcii senin curcubeu; E-n inima care zvîcnește mereu Și-n sufletul care se-avîntă... (N. LABIȘ, Partidului)

SQUAW VALLEY, stațiune pentru sporturi de iarnă în E S.U.A. (E Californiei), în m-ții Sierra Nevada. Aici au avut loc Jocurile Olimpice de iarnă din 1960.

preolimpic, ~ă a [At: SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 850 / P: pre-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: pre- + olimpic] Care precedă jocurile olimpice.

Olimpia Desigur că pentru cunoscătorii mitologiei grecești explicarea prenumelui Olimpia nu prezintă nici un fel de dificultate, el putînd fi cu ușurință apropiat de numele celui mai înalt munte din Grecia, celebrul lăcaș al zeilor, Olimpul. într-adevăr, gr. Olympia, frecvent supranume al zeițelor Afrodita, Demetra, Hera etc., este la origine o formă adjectivală de la Olympos, numele muntelui din Tesalia (este interesant de amintit însă că izvoarele grecești atestă nu mai puțin de 14 munți sau vîrfuri – în Misia, Galatia, Lidia, Arcadia, Creta, Lesbos etc. – cu același nume). În legătură cu etimologia oronimului (nume de munte) este de amintit încercarea de a-l apropia de vb. lampein „a străluci, a lumina”. Nume de o deosebită importanță în viața spirituală a vechilor greci, Olympos stă și la baza unor nume personale, printre care Olympiódoros (atestat încă de la Herodot), Olympiada – de la Olympiás, gen. Olympiádos purtat de soția lui Filip al Macedoniei, mama celebrului Alexandru Macedon), Olympias (purtat de un personaj al N.T. și probabil un hipocoristic al lui Olympiódoros, Olýmpios (la început adjectiv folosit ca supranume mai ales pentru Zeus „olimpianul”, iar mai tîrziu nume personal) etc. În afară de Olympiodoros, celelalte trei nume amintite apar și în onomastica românească Olimpiada sau Olimbiada este cu siguranță datorat puternicei influențe pe care a exercitat-o, vreme de multe secole și mai ales în popor, Alexandria, cel mai cunoscut dintre romanele populare care au circulat la noi (→ Alexandru). Sporadic apar masc. Olimp și Olimpie, forme de influență slavă ale numelui calendaristic gr. Olympias (în amintirea unuia dintre cei 70 de apostoli creștini). L-am lăsat la urmă pe Olimpia (cu hipoc. Pia), întrucît acesta este un prenume modern, împrumutat din Occident, unde începe să apară în uz după Renaștere. ☐ Fr. Olympe, Olympie, germ. Olympias magh. Olimpia, bg. Olimpia, Olimpiada, Olimpi(i), rus. Olimp, Olimpii, Olimpiada, Olimpia etc. ☐ Olympias este numele unui vechi oraș grecesc din nord-estul Peloponezului, unde se celebrau odată la patru ani serbările olimpice dedicate lui Zeus; prilej de întreceri ale poeților sau atleților în timpul cărora războaiele încetau, olimpiadele (prima olimpiadă a avut loc în 776 î.e.n., iar ultima în 396 e.n.) au fost reînviate în lumea modernă, mai mult în forma decît în spiritul lor, actualele jocuri olimpice fiind astăzi cele mai grandioase manifestări sportive ale lumii. Din sec. 3 î.e.n. olimpiás a început să desemneze intervalul de timp dintre două serbări olimpice, devenind astfel unitate de timp.

joc s.n. I 1 joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit¹, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat¹, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit¹, zbânțuitură, jocot, zbânț, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. 2 dans, săltare, <înv.> salt², săltătură. Tinerii erau antrenați într-un joc cu ritm vioi. 3 (sport) dispută, întâlnire, întrecere, meci¹, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 4 (teatru, operă) interpretare. Jocul artistei a fost magistral. 5 joc de cuvinte = calambur, paragramă. Printr-un joc de cuvinte se urmărește obținerea unui efect comic. 6 (la pl.; sport) jocuri balcanice = balcaniadă. Echipa noastră de gimnastică participă la jocurile balcanice; jocuri olimpice = olimpiadă. Mulți sportivi români au luat medalii de aur și de argint la jocurile olimpice; jocuri universitare = universiadă. La jocurile universitare participă tineri din universități din întreaga lume. 7 (muz.) joc de clopoței = glockenspiel, metalofon. Jocul de clopoței este un instrument muzical de percuție. 8 joc de fizionomie = mimică. Un actor trebuie să stăpânească jocul de fizionomie. 9 joc de artificii = foc bengal, foc de artificii. Jocul de artificii din seara de revelion a fost o încântare. 10 joc video = video joc. Este pasionat de jocuri video. 11 (înv.) joc de dame v. Dame (v. damă). 12 (art.; înv.) jocul păpușilor v. Teatru de păpuși. Teatru de marionete. II fig. tremur, vibrare, vibrație. Jocul luminii lumânării făcea umbre stranii pe perete.

OLIMPIC, -Ă I. adj. 1. olimpian. 2. jocuri ~e = jocuri sportive organizate de vechii greci din patru în patru ani în Olimpia (Peloponez) în cinstea lui Zeus, reluate în timpurile noastre sub formă de competiții internaționale complexe; olimpiadă (2). 3.referitor la jocurile din cadrul unei olimpiade. II. s. m. participant la o olimpiadă. (< fr. olympique, lat. olympicus, gr. olympikos)

HÓCHEI (< engl., fr.) s. n. (Și în sintagmele) H. pe gheață = jos sportiv de echipă, practicat pe un patinoar(60/30 m) mărginit de mantinelă, în care jucătorii, pe patine, în număr de șase, încearcă să introducă pucul, lovit cu crosa, în poarta adversarului pentru a marca gol. Un meci are trei reprize a 20 de minute de joc efectiv. Originar din Canada, este singurul joc sportiv de iarnă. În Europa pătrunde în 1898, când canadienii au susținut un joc demonstrativ. A devenit sport olimpic în 1920. ◊ H. pe iarbă = joc sportiv de echipă, asemănător ca reguli de desfășurare cu h. pe gheață, dar care se practică pe iarbă, între două echipe cu câte 11 jucători, pe un teren de fotbal cu porți reduse, prevăzute cu plase metalice, folosind o minge în loc de puc. Un meci are două reprize a 35 de minute. A devenit sport olimpic în 1908. Inventat de englezi, în prezent este sport național în India și Pakistan.

olimpic a. se zice de jocurile serbate din patru în patru ani, la Olimpia, în onoarea lui Jupiter Olimpianul.

OLIMPIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Olimp; propriu Olimpului. ◊ Jocuri ~ce a) competiții sportive în cinstea lui Zeus, organizate în Grecia antică o dată la patru ani; b) competiții sportive cu aceeași periodicitate, organizate în perioada modernă. 2) fig. v. OLIMPIAN. /<fr. olimpique

PINDAR (c. 522/518-c. 438 î. Hr.), poet grec. Născut într-o familie aristocratică beoțiană, a fost educat în împrejurimile Atenei și a trăit cea mai mare parte a vieții la Teba. Poezii ilustrând aproape toate speciile genului liric coral, căruia i-a dat cea mai mare strălucire, în dialectul literar doric. S-au păstrat din opera sa doar „Odele triumfale” (epikinia) în patru cărți: „Olimpicele”, „Pythicele”, „Istmicele”, „Nemeenele”, compuse în cinstea învingătorilor de la Jocurile panelenice.

olimpic, ~ă a [At: VALIAN, V. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr olympique] 1 (Îs) Jocuri ~e Întreceri sportive cu caracter periodic, practicate în Grecia antică și reluate în timpurile noastre sub formă de competiții internaționale complexe Si: olimpiadă. 2 Care ține de întrecerile sportive desfășurate în cadrul unei olimpiade (2) Si: (înv) olimpicesc (1). 3 Care aparține Olimpului Si: (înv) olimpicesc (2). 4 (Pex) Divin. 5 (Fig) Maiestuos. corectat(ă)

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

SPORT. Subst. Sport, educație fizică, cultură fizică. Sport de masă; sport de performanță. Disciplină sportivă, ramură sportivă. Jocuri sportive. Probă sportivă. Aeromodelism. Alpinism. Atletism, atletică; atletică ușoară; atletică grea; haltere; alergare; cros; săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu salt; săritură cu prăjina. Biatlon; triatlon; pentatlon; decatlon. Box, pugilism, pugilat (rar), sportul cu mănuși. Călărie, hipism, echitație. Ciclism. Culturism. Gimnastică; gimnastică sportivă; gimnastică artistică; acrobație. Jocuri sportive: baschet, baschetbal; fotbal, jocul cu balonul rotund, sportul rege; handbal; hochei, hochei pe iarbă; hochei pe gheață; oină; polo; rugbi, jocul cu balonul oval; șah; tenis, sportul alb; tenis de cîmp; tenis de masă, ping-pong; volei. Haltere. Lupte; lupte greco-romane, lupte clasice; lupte libere; judo. Motosport; motociclism; automobilism; carting; motocros; motonautică. Parașutism. Planorism. Pescuit sportiv. Scrimă. Sporturi de iarnă; schi; schi alpin; slalom; bob, săniuțe; sărituri de pe trambulină; patinaj; patinaj viteză; patinaj artistic. Sporturi nautice; canotaj; canotaj academic; Canoe; caiac; caiac-canoe, vele, iahting; natație, înot; polo pe apă. Tir, tragere la țintă. Turism; Cicloturism. Vînătoare. Concurs (sportiv), întrecere, competiție, șalanj; meci, întîlnire, partidă, joc; campionat; balcaniadă; universiadă; olimpiadă. Cupă. Titlu. Campionat național; campionat european; campionat mondial. Adj. Sportiv, de sport; polisportiv. Atletic. Hipic. Ciclist; cicloturist. Gimnastic; acrobatic. Baschetbalistic, fotbalistic; handbalistic; voleibalistic; șahist. Pugilistic. Automobilistic. Vînătoresc, cinegetic. Olimpic. Vb. A face sport, a practica sportul. A alerga; a fugi; a sări (în lungime, în înălțime); a sări cu prăjina. A arunca (discul, sulița, greutatea etc.). A boxa, a pugila. A călări. A juca fotbal (volei, baschet etc.). A face lupte, a lupta. A schia; a patina. A vîsli, a canota, a trage la rame. A înota. A trage la țintă, a ținti. A (se) antrena, a face antrenament. A (se) întrece, a concura, a participa la o competiție. A obține (a stabili) un record, a bate recordul. A deveni campion, a cîștiga titlul de campion. V. sportiv.

JOC (pl. -curi) sn. 1 Petrecere după anumite regule: ~uri copilărești; ~ul de-a baba-oarba; ~ul cu mingea; ~ de societate, petrecere în familie, în care jucătorii trebue să răspundă repede la o întrebare, să imite o mișcare, un gest, etc., să ghicească anumite lucruri, să găsească iute o rimă, etc. ¶ 2 🎲 ♠️ ⛹ Convenție care asigură uneia din părți un cîștig care depinde de iscusința sau de norocul lui: ~ de biliard; ~ de șah; ~ de cărți; ~ de noroc; casă de ~, casă în care se adună lumea spre a juca în cărți sau alte jocuri pe bani; a fi în ~, a fi în risc: mi-e viața, capul în ~ ¶ 3 ⚚ ~ de bursă, agiotagiu asupra fondurilor publice ¶ 4 Ceea ce slujește spre a juca: un ~ de cărți; un ~ de dame; un ~ de loto ¶ 5 ~ de cuvinte, glumă sau aluzie bazată pe asemănarea cuvintelor ¶ 6 🎼 🎭 Felul cum se cîntă dintr’un instrument muzical, cum un actor își îndeplinește rolul ¶ 7 🔧 Funcționarea regulată a unei mașini, a unui resort, etc. ¶ 8 Danț (👉 TAB. XXVIII): ~ cu lăutari; la țară, hora e temeiul jocului (vlah.); la ~ toate se adună, țar la lucru nici una (znn.) ¶ 9 pl. 🏛 Exerciții de gimnastică, de luptă, de alergări, etc. la vechii Greci și Romani și care țineau loc de spectacol: ~uri olimpice ¶ 10 A-și bate ~ 👉 BATE15; bătaie de ~ 👉 BĂTAIE19 [lat. jocus].

HÁNDBAL (< fr.) s. n. Joc sportiv de echipă, cu șapte jucători (inițial cu 11), practicat pe un teren de 40/20 m, cu un balon, jucat numai cu mâinile, pe care fiecare dintre cele două echipe încearcă să-l introducă în poarta echipei adverse. H. a luat naștere în 1914, în Germania, dar oficial a fost recunoscut în 1921; în 1925 a avut loc prima întâlnire internațională (între Austria și Germania). Din 1936, h. a devenit sport olimpic. În România, h. a început să fie practicat din 1922, devenind unul dintre sporturile performante. Echipa națională feminină de h. în 11 a fost campioană mondială în 1956 și 1960, iar cea în șapte, în 1962; echipa națională masculină de h. în șapte a fost campioană mondială în 1961, 1964, 1970 și 1974.

JOC ~uri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. ◊ ~ de societate distracție la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de glumă, obținut prin îmbinarea unor cuvinte asemănătoare ca formă dar deosebite ca sens. A-și bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distracție (a copiilor) lipsită de griji; joacă. 3) Competiție sportivă (de fotbal, de baschet etc.). * ~uri olimpice competiții sportive, sub formă de manifestări internaționale de mare amploare, care au loc o dată la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~. 5) Petrecere cu dansuri la țară; horă. ◊ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Mișcare repede și neregulată a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitată) de deplasare independentă a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus