UMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

COT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

humerus s. n., pl. humeruși^[1]

HUMERAL ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic pentru humerus; propriu humerusului. /<fr. huméral

HUMERUS ~și^[1] n. Os al brațului cuprins între umăr și cot. /<fr. humérus, lat. humerus

UMĂR¹ umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulației dintre brațe și trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui în mod real la înfăptuirea unei activități. A strânge (sau a da, a ridica) din umeri a înălța umerii ca semn al lipsei de informare, al nepăsării, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispreț față de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o însărcinare de răspundere. 2) Porțiune a unei haine care acoperă această parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau feței) partea superioară, osoasă, a obrazului ieșită în afară; pomeți. 4) Partea mai înaltă a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijină pe gâtul boilor. 6) Ieșitură pe suprafața unui obiect folosită ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

UMĂR² umere n. v. UMERAȘ. /<lat. humerus

COCAL, cocale, s. n. Os, în special lung, al brațului (humerus) sau al gambei (tibia sau peroneu). (din țig. kokalo (Graur) < ngr. kókkalon; cf. bg. kokal)

EPICONDIL s.m. Apofiză a extremității inferioare a humerusului. [< fr. épicondyle].

SCAPULĂ s.f. Os lat care formează umărul împreună cu clavicula și cu humerusul; omoplat. [Var. scapulum s.n. / < lat. scapula, fr. scapulum].

TROHITER s.n. (Med.) Tuberozitate a extremității superioare a humerusului. [Var. trochiter s.n. / < fr. trochiter].

DELTOID, -Ă adj. În formă de triunghi. // s.m. Mușchi triunghiular situat între claviculă, omoplat și capătul humerusului. [Pron. -to-id. / < fr. deltoïde].

HUMERAL, -Ă adj. (Anat.) De (la) humerus. [< fr. huméral].

HUMERUS s.n. Osul brațului de la umăr pînă la cot. [< fr. humérus, cf. lat. humerus].

CORACOBRAHIAL, -Ă adj., s. m. (mușchi) întins de hipofiza coracoidă pe fața internă a humerusului. (< fr. coraco-brachial)

EPICONDIL s. m. apofiză a extremității inferioare a humerusului. (< fr. épicondyle)

EPITROHLEE s. f. tuberozitate la partea inferioară a marginii interne a humerusului. (< fr. épitrochlée)

HUMERAL, -Ă adj. al humerusului. (< fr. huméral)

HUMERUS s. n. 1. osul brațului de la umăr până la cot. 2. osul părții proximale a membrului toracic la animalele tetrapode. (< fr. humérus, lat. humerus)

OLECRANIAN, -Ă adj. al olecranului. ♦ cavitate (sau fosă) ~ă = cavitate la extremitatea inferioară a humerusului, în care intră olecranul. (< fr. olécranien)

SCAPULĂ s. f. os triunghiular, lat și subțire, umărul împreună cu clavicula și cu humerusul; omoplat. (< lat. scapula)

TROCHITER s. n. tuberozitate a extremității superioare a humerusului. (< fr. trochiter)

TROHIN s. n. mică tuberozitate a extremității superioare a humerusului. (< fr. trochin)

*húmerus n. (lat. húmerus, umăr^[1]). Anat. Osu brațuluĭ de la umăr la cot. modificată

OS (lat. ossum) s. n. 1. Organ dur, de culoare albicioasă, format dintr-o componență organică de celule și fibre de colagen, impregnată cu substanțe minerale, în special fosfat și carbonat de calciu. O. este format dintr-un strat extern de țesut compact, acoperit de periost, și dintr-un strat intern de țesut spongios; porțiunea centrală a o. este umplută cu măduvă. Între ele, o. se leagă prin articulații și sunt mobilizate de mușchi. O. constituie elementele de bază ale scheletului vertebratelor și, după forma lor, se împart în: lungi (ex. femurul humerusul), scurte (ex. o. tarsiene, vertebrele) și plate (ex. o. iliace, o. craniului). O. determină forma forma generală a corpului și constituie un suport pentru părțile moi ale organismului; ele servesc ca suprafață de inserție a mușchilor, care prin contracția lor pun în mișcare oasele. Pe parcursul vieții o. se restructurează: celulele vechi se distrug și în locul lor se dezvoltă celule noi. La om, sistemul o. este alcătuit din 205 o. Structura oaselor reflectă adaptarea la factorii mecanici care acționează asupra lor. ◊ Os alveolar = porțiune din oasele maxilare care înconjoară alveolele dentare. ◊ Os hioid v. hioid. ◊ Os lacrimal = lamelă osoasă subțire, situată pe peretele intern al orbitei. ◊ Os iliac = os coxal. ◊ Os occipital v. occipital. ◊ Os parietal v. parietal. ◊ Os temporal v. temporal. ◊ Os unciform = os situat în extremitatea internă a capului, care prezintă pe fața sa interioară o apofiză ca un cârlig; se articulează pe fața inferioară cu baza metacarpienelor patru și cinci. V. schelet. (ZOOL.) Os de sepie = sepion. ◊ (MED. VET.; la cal) Os mort = exostoză. ♦ (La pl.) Oseminte. ♦ Os (1). prelucrat, folosit la fabricarea unor obiecte în industrie, în artele decorative etc. 2. Fig. Neam, viță. ◊ Expr. (A fi) din os domnesc (sau de domn) = (a fi) din familie domnitoare. 3. Osul-iepurelui = plantă subarbustivă, perenă, înaltă de 70 cm, foarte spinoasă, cu florile roz adunate în vârful ramurilor, care au un miros greu (Onosis spinosa). Crește prin pășuni și fânețe aride și pe soluri nisipoase. Rădăcina și frunzele se utilizează în medicina umană și veterinară.

úmăr m., pl. erĭ, și n., pl. ere (lat. húmerus și ŭmerus, sp. pg. hombro). Partea trupuluĭ unde mîna se unește cu spata (omoplatu) și clavicula: a duce un sac pe umăr. A da (saŭ a strînge) din umerĭ, a mișca umeriĭ arătînd că nu știĭ saŭ nu-țĭ pasă. A pune umăru, a da ajutor cuĭva ca să scape de o greutate. A te uĭta peste umăr, a te uĭta cu dispreț. Umeriĭ fețeĭ saŭ obrajilor (etim. pop. îld. meriĭ obrajilor. Cp. cu lat. pop. melum, „măr” și, la pl., „umeriĭ obrajilor”, ca fr. pommettes, dim. d. pomme, măr), oasele cele ĭeșite ale fețeĭ, care se observă maĭ ales la rasa galbenă. De-a umăr (Rar), pe umăr: a duce un sac de-a umăr (Cp. cu de-a spinare).

humeral (referitor la humerus) adj. m., pl. humerali; f. humerală, pl. humerale

!humerus s. n., art. humerusul

umăr m. 1. partea corpului prin care brațele dela om (sau gambele anterioare la cuadrupede) se leagă de trunchiu; a da din umeri, a indica prin această mișcare nedumerirea sau disprețul său; 2. prin analogie: umărul lancei; umerii de deal EM. [Lat. HUMERUS].

UMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

PECTORAL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DELTOID, deltoizi, s. m. (Anat.) Mușchi care se fixează pe omoplat, claviculă și capătul humerusului.

HUMERAL, -Ă, humerali, -e, adj. (Anat.) Care aparține humerusului, referitor la humerus.

HUMERUS s. n. Osul brațului de la umăr pînă la cot.

SCAPULĂ, scapule, s. f. Os lat, care împreună cu clavicula și cu humerusul constituie umărul; omoplat.

deltoid, ~ă [At: DEX / Pl: ~izi, ~e / E: fr deltoïde] 1 a În formă de triunghi. 2 sm Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului.

epicondil sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr épicondyle] (Atm) Apofiză a extremității inferioare a humerusului.

humeral, ~ă a [At: ENC. VET. 43 / Pl: ~i, ~e / E: fr humeral] (Atm) 1 Care aparține humerusului. 2 Referitor la humerus. 3 Specific humerusului. 4 De humerus.

humerus sn [At: RALEA, O. 65 / E: fr humérus, lat humerus] (Atm) Os lung, pereche, cuprins între umăr și cot, formând scheletul brațului.

trohiter sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr trochiter] (Med) Tuberozitate (1) a extremității superioare a humerusului.

umăr [At: PSALT. 314 / V: (îvp) umere smn, (Ban; înv) umer, (îvr) om~, (reg) umur sn / Pl: umeri sm, (îvp) umere sn / E: ml humerus] 1 sm Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației care leagă brațul de torace. 2 sm (Îlav) La (sau, înv, a) ~ sau între umeri, (Mol) de-a ~ (sau de-a ~ul, de-a umeri, de-a umerele), (îrg) în umeri (sau ~ul) Pe umăr (1). 3 sm (Îlav) ~ la ~ Unul lângă altul Si: alături (2). 4 sm (Pex; îal) Împreună. 5 sm (Reg; îlav) La umere cu... La fel cu... 6 sm (îe) A da (sau a ridica, a înhăța, a strânge, (reg) a sălta, a face, a clătina) din umeri (sau din ~) A face un gest de înălțare a umerilor (1), care exprimă nepăsare, neștiință, nepricepere, mirare, nedumerire sau dispreț. 7 sm (Îe) A pune ~ul (sau, rar, umerii) A împinge cu umărul (1). 8 sm (Îae) A ridica cu umărul (1). 9 sm (Îae) A sprijini cu umărul (1). 10 sm (Îae) A-și da concursul la îndeplinirea unei acțiuni. 11 sm (Îae) A sprijini o acțiune. 12 sm (Îae) A ajuta pe cineva. 13 sm (Îe) A se uita la cineva (sau a privi pe cineva, a răspunde cuiva) peste ~ A se uita batjocoritor la cineva. 14 sm (Îae) A răspunde disprețuitor cuiva. 15 sm (Îe) A-și lua picioarele (sau călcâiele) de-a umeri (sau pe umeri, la ~, înv, a ~) A o lua la fugă. 16 sm (Îae) A-și lua picioarele la spinare. 17 sm (Îe) A fi cu capul pe umeri A fi teafăr. 18 sm (Îae) A fi cumpănit. 19 sm (Îae) A avea simțul realității. 20 sm (Îe) A se ridica pe umerii (sau pe ~ul) cuiva A se servi de cineva pentru a dobândi o situație, o poziție avantajoasă. 21 sm (Îe) A pune (cuiva) pe umeri (sau pe umerii cuiva) A încărca pe cineva cu o sarcină apăsătoare. 22 sm (Îae) A arunca vina asupra cuiva. 23 sm (Pop; îe) A părea că aruncă după umeri A mânca ceva ce nu-i place, fară să se sature. 24 sm (Pop; îae) A mânca cu lăcomie. 25 sm (Îe) A lua arma Ia ~ A lua pușca susținând-o jos cu palma și sprijinind-o cu țeava de umăr (1). 26 sm (Cu valoare de interjecție) La ~! Formulă de comandă militară pentru luarea poziției cu arma la umăr. 27 sm (Reg; îe) Cât ai da din ~ Foarte repede. 28 sm (Reg; îe) A-i veni (cuiva) peste ~ A nu-i conveni. 29 sm (Reg; îae) A nu-i veni (cuiva) la socoteală. 30 sm (Reg; îe) A umbla cu conteșul pe umere A hoinări. 31 sm (Reg; îae) A pierde vremea. 32 sm (Reg; îae) A se codi de la treabă. 33 sm (Reg; îe) A se uita peste umeri A fi pe moarte. 34 sm (Reg; îe) A o da (sau a o muta) de pe un ~ pe celălalt A se amăgi singur. 35 sm (Pan) Partea de sus a unei coaste de deal sau de munte. 36 sm (Ban; pex) Omoplat. 37 sm (Pex) Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul. 38 sm (Reg; pex; lpl; îf umere) Legătură de lemne. 39 sm (Pan; îs) ~ul obrazului (sau, reg, de la obraz, la obraz) ori ~ul feței, (reg) ~ul de la ochi Pomete. 40 sm (Pan; îs) ~ul genunchiului Rotulă. 41 sm (Reg; pan; îs) ~ul mâinii (sau de la mână) ori ~ul pălmii (sau de la palmă, de palmă) ori umerile de la degetul cel mare Podul palmei. 42 sm (Reg; pan; îs) Umerele piciorului Partea de deasupra a labei piciorului. 43 sm (Pop; șîs ~ul gâtului) Partea gâtului vitelor pe care se așază jugul. 44 sm (Pex; șîs ~ul jugului) Partea de sus a jugului (având două curburi), care se așază pe gâtul vitelor. 45 sm Partea bombată a unui vas, deasupra căreia se află gâtul sau gura. 46 sm (Reg; șîs ~ul sau umerile osiei sau de la osie ori de osii) Partea dinspre butucul roții a podului¹ Si: opor, (reg) creier (24), junghietură. 47 sm (Reg; îas) Carâmb la loitră. 48 sm (Reg; îs) ~ul leucii Partea îndoită de la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cârligul ce prinde loitra de leucă Si: măsea. 49 sm (Reg; îs) Umere pe dric Piesă de fier care leagă osia de perinoc Si: (reg) tarâncă. 50 sm (Reg) Fiecare dintre cele două capete ale pieselor de lemn de care se prinde coarda ferăstrăului Si: cioacă (11). 51 smp (Reg; îs) Umerii ferestrii Toc¹ la fereastră. 52 sm (Îvr) Partea superioară a unei aripi de clădire. 53 sn (Rar; și cu determinarea „de lemn”) Umeraș (3). 54 sm (Teh) Proeminență la suprafața unei piese, servind pentru rezemarea acesteia sau a altui obiect ori pentru a transmite o mișcare unei alte piese. 55 sm (Teh; îs) ~ de piston Porțiune îngroșată în capătul unui piston, în care se fixează bolțul pistonului. 56 sm (Îvr; traducere greșită pentru slavonul рамьнъ) Păducel (Craraegus monogyna).

humeral (referitor la humerus) adj. m., pl. humerali; f. humerală, pl. humerale

humerus s. n., art. humerusul

*UMERUS = HUMERUS.