FLORII s. f. pl. Sărbătoare creștină, care cade în duminica dinaintea Paștelui; duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia).

STÂLPARE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is).

DUMINICA FLORIILOR s. (BIS.) florii (pl.), (reg.) duminica vlăstarilor, staurile florii (pl.).

DUMINICA VLĂSTARILOR s. v. duminica floriilor, florii.

FLORII s. pl. (BIS.) duminica floriilor, (reg.) duminica vlăstarilor, staurile-florii (pl.).

STAURILE-FLORII s. pl. v. duminica floriilor, florii.

FLORII f. pl. Sărbătoare creștină în cinstea intrării lui Isus Hristos în Ierusalim, care cade în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor. /<lat. florilia

STÂLPARE ~ări f. 1) înv. Ramură înverzită. 2) bis. Crenguță de salcie pe care o primesc credincioșii la biserică de duminica Floriilor. /cf. stâlp

floare (flori), s. f. – 1. Parte a plantei care are o corolă frumoasă și variat colorată. – 2. Ornament floral și, de aici, ornament în general. – 3. Partea cea mai aleasă, frunte, elită, cremă. – 4. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului. – 5. Partea exterioară a pielii tăbăcite. – 6. (Pl.) Ciclu, soroc, menstruație. – 7. Vîrf de burghiu. – 8. Parte a cheii care intră în broască. – 9. Extremitate a caracterelor tipografice. – 10. Parfum, savoare a băuturii. – 11. (Înv.) Culoare. – Mr. floare, megl. floari. Lat. flōrem (Pușcariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390; DAR), cf. it. fiore, prov., cat., sp., port. flor, fr. fleur. Sensul 6, rar, este romantic (după Capidan, Dacor., I, 331, din lat. fluores, cf. Spitzer, Archiv., CXXXIX, 89; cf. și alb. ljulje „floare” și „menstruație”). Sensul 11 este un calc lingvistic, fără circulație populară, din sl. cvĕtŭ (DAR). Der. florar, s. n. (vază; luna mai; dreptar pentru linii curbe); florăreasă, s. f. (vînzătoare de flori); florărie, s. f. (magazin de flori); florian (var. florinte, florințel), s. m. (pasăre, brotăcel, Ligurinos chloris); floricică (var. floricea), s. f. (dim. al lui floare; boabă de porumb prăjită și crăpată); Florii, s. f. pl. (sărbătoare creștină ce cade în duminica de dinaintea Paștelui, Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este pus în legătură cu lat. Floralia, prin intermediul unei forme vulg. *florilia (Candrea-Dens., 605; DAR); înflori (var. flori), vb. (a face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseța; a aranja, a găti; a face floare vinul); înfloritor, adj. (care înflorește); înfloritură, s. f. (ornament); înflora, vb. (a împodobi cu flori; Bucov., a pregăti culorile vegetale; a ciopli, a sculpta). Cf. flor. Din rom. provine sb. florečika „varietate de guvid”.

flor (floară), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).

lăzărel s. m. – Sărbătoare populară în ajunul Duminicii Floriilor. De la Lazăr. – Der. lăzăriță, s. f. (fată care merge din casă-n casă, cîntînd cîntece ocazionale, în sărbătoarea numită Lăzărel). Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186.

mîță (-țe), s. f. – Pisică. – Megl. mață. Creație expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, v. fr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., sb., cr. maca (de unde megl., ngr. μάτσιον, alb. matsë), v. Diez, I, 276; Cihac, II, 190; Meyer 263; Șeineanu, Semasiol., 177; Berneker, II, 1; REW 5557. Der. mîț, s. m. (pisoi); mîțesc, adj. (de pisică); mîțan, s. m. (pisoi, cotoi); mîțește, adv. (ca pisicile); mîțișor, s. m. (creangă de salcie în floare, servește drept ramură de palmier în Duminica Floriilor); mîțos, adj. (capricios). – Din rom. provine mag. móca (Edelspacher 19).

salcie (-ălcii), s. f. – Nume de arbori din familia salicaceelor (Salix alba, S. triandra, S. pentadra, S. babylonica). – Var. salce, Banat salcă. Mr. salțe, megl. sulcă. Lat. salĭcem (Pușcariu 1499; REW 7542) cf. alb. selk (Meyer 400; Phlippide, II, 653), it. salcio, prov. sautze, v. fr. sauce, sp. sauce. Ramurile de salcie se duc la biserică în Duminica Floriilor, ca în Spania ramurile de palmier; de aici Dumineca Sălcii, înv. – Der. sălcet, s. n. (loc cu sălcii), din lat. salĭcētum (REW 7532; P. Aebischer, RPF, III, 700), cf. it. salceto, prov. sauzeda, fr. saussaie; sălcioară, s. f. (răchițică, Elaeagnus angustifolia); sălciș, s. n. (loc cu sălcii); sălciu, adj. (cu gust de leșie; insipid, fad), a cărui legătură cu salce pare evidentă, datorită gustului amar al frunzei de salcie (Pușcariu; Tiktin; Candrea preferă să trimită la un lat. *salĭcineus), sau pentru că salcia este caracteristică pentru apele stătătoare (după Pascu, Beiträge, 53, ar fi în loc de *sărciu, de la sare; etimonul propus de P. Papahagi, Dunărea, II, 12, ne este necunoscut, cf. Lozovan 250).

stîlp (-pi), s. m. – 1. Coloană, bară. – 2. Par, pripon. – 3. Cruce așezată pe mormînt. – 4. Sprijin, reazem. – 5. Stea, șef, personalitate de prim plan. – 6. Evanghelie care se citește la priveghi. Sl. stlŭpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 369), cf. slov. stolp, ceh. sloup, sb., cr. stup (› stup). – Der. stîlpar, s. m. (veche monedă de aur), numită „dublă spaniolă” care reprezenta cele două coloane ale lui Hercule; stîlpare, s. f. (ramură cu frunze, ramură verde; ram de salcie din Duminica Floriilor), probabil rezultat din confuzia lui stîlp cu lat. stirps sau *stirpalis „ram” (Pușcariu 1645; Pușcariu, Dacor., I, 409; Tiktin; Bărbulescu, Arhiva, XXXV, 118; Candrea); stîlpi (var. înstîlpi), vb. (a stivui, a îngrămădi); stîlpnic, s. m. (pustnic), din sl. stlŭpinĭkŭ.

lazăr (lăzărel[ul], lazăra, lăzărița), obicei calendaristic de primăvară, cu caracter agrar, practicat în Muntenia, la o zi fixă (sâmbăta lui Lazăr, înainte de Duminica Floriilor) sau cu câteva săptămâni mai înainte. Un grup de fetițe, din care se alege „mireasa” (adesea și un „ginere”) umblă din casă în casă, jucând și cântând, primind în schimb daruri (ouă și bani). Tematica se axează în jurul unui personaj numit Lazăr, care pleacă cu oile (caprele) la pădure, cade din copac și moare. Surorile îl găsesc acoperit cu frunze, îl scaldă, și-l bocesc. Sfîrșitul textului este o urare de belșug. Desfășurarea obiceiului, conținutul textului poetic, costimația, trădează reminiscențe ale celebrării unei zeități agrare (probabil din panteonul traco-getic). Melodiile sunt hexacordice, în formă fixă, redusă la două rânduri melodice*, ambele continuate cu un refren* trisilabic [„Lazăre”, (v. sistem (II, 6))]. Obiceiul este cunoscut de aromâni, de popoarele slave de E și de S și de albanezi, în forme apropiate.

IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bolnavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, Cina cea de Taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

Florii, praznic împărătesc cu dată schimbătoare, care se sărbătorește în duminica premergătoare Învierii Domnului (a șasea duminică din postul mare), în amintirea intrării triumfale a lui Hristos în Ierusalim și a întâmpinării Lui de către locuitorii orașului cu ramuri de finic; Duminica Floriilor; Duminica florilor; Duminica stâlpărilor.

Lazăr, sfânt, unul dintre cei 70 de ucenici, fratele Mariei și al Martei, pe care Hristos l-a înviat din morți în a patra zi de când murise. Este sărbătorit la 17 octombrie și în sâmbăta dinaintea Duminicii floriilor.

PRÁZNIC (< sl.) s. n. 1. Masă mare sau ospăț în amintirea unui mort sau la hramul unei biserici. ♦ Petrecere mare, chef, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească. ◊ Praznice împărătești = denumire generică pentru cele 12 mari sărbători din anul bisericesc (care începe la 1 sept.) al Bisericii răsăritene: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 nov.), Nașterea Domnului (25 dec.), Botezul Domnului (6 ian.), Întâmpinarea Domnului (2 febr.), Buna Vestire (25 mart.), Duminica Floriilor, Învierea Domnului, Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh (23 iun.), Schimbarea la Față (6 aug.), Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

loză, s.f. – (bot.) Lozie; răchită, salcie (Salix cineria): „Un fel de salcie pe ale cărei rămurele, prevăzute cu mâțișori, maramureșenii le sfințesc la biserică în Duminica Floriilor” (Papahagi 1925). – Din ucr. lozá (Papahagi).

stîlpáre f., pl. ărĭ (bg. stŭlpar, a. î.). Vechĭ. Ramură verde înfrunzită. Duminica stîlpărilor, Duminica Floriilor.

STÂLPARE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în Duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is).

FLORII n. pr. f. pl. Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia).

loză, s.f. – (reg.; bot.) Lozie; răchită, salcie (Salix cineria): „Un fel de salcie, pe ale cărei rămurele, prevăzute cu mâțișori, maramureșenii le sfințesc la biserică, în Duminica Floriilor” (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Loza, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din ucr. lozá (Papahagi, 1925; DEX).

stâlpare, stâlpari, s.f. – Ramură verde; ramură de salcie ce se împarte la biserică, în Duminica Floriilor: „Frunză verde de stâlpare / S-o spălat mândrele-n vale” (Bârlea, 1924, I: 215); „La toarta păharului / Scrisă-i raza soarelui / Și stâlparea mărului” (Bilțiu, 1990: 40). – Probabil din lat. *stirparia (< stirps, -is) (DEX); cf. stâlp (MDA).

STAUL, staule, s. n. 1. Grajd. Pasul fără voie îl întorcea înapoi, cu de la sine putere, cum foamea întoarce, spre staulul ei, vita flămînzită. POPA, V. 68. Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină. COȘBUC, P. I 115. Calul să nu-l dai de sub tine... pînă nu vei avea staulul tău. SBIERA, P. 42. Vaca bună se vinde în staul = lucrul bun e apreciat și fără să fie lăudat. 2. Loc îngrădit (uneori și acoperit), în cîmp sau lîngă casă, unde stau oile sau (mai rar) caprele. V. ocol, tîrlă. Bine-Vede și Bine-Aude au rămas lîngă staulul caprelor, culcați cu botul pe labe. RETEGANUL, P. III 38. Băgîndu-le în staul și dîndu-le fîn, au văzut că apucă ca lupii, pentru că era fripte de foame. SBIERA, P. 9. Vulpoiul însă... întorcîndu-și pe furiș ochii în partea staulului unde se închisese pentru acea zi turma de oi... începu să strige. ODOBESCU, S. III 245. ◊ Expr. A închide lupul în staulul oilor = a pune pe cineva la o treabă unde poate face mult rău. 3. Fig. (Învechit) Biserică, religie, credință. După ce o aduse în staulul moametan (= mahometan), mă cunună cu dînsa. GORJAN, H. IV 133. ◊ Compus: (în biserica ortodoxă) staulele-floriilor = duminica floriilor. – Variantă: staur (RETEGANUL, P. IV 15, BUDAI-DELEANU, Ț. 364) s. n.

DUMINICA FLORIILOR s. (BIS.) florii (pl.), (reg.) duminica vlăstarilor, staurile florii (pl.).

duminica vlăstarilor s. v. DUMINICA FLORIILOR. FLORII.

FLORII s. pl. (BIS.) duminica floriilor, (reg.) duminica vlăstarilor, staurile-florii (pl.).

staurile-florii s. pl. v. DUMINICA FLORIILOR. FLORII.

florii sfp [At: MARIAN, SE. II, 255 / E: *florilia (=Floralia)] 1 Sărbătoare creștină care cade în duminica dinaintea Paștelui, comemorând intrarea lui lisus Cristos în Ierusalim Si: duminica Floriilor, duminica florilor, staurile-florii, duminica vlăstarilor. 2 Pâinișoare de grâu (împletite în formă de spirală) care se împart de Florii (1).

luni² [At: CORESI, EV. 16 / V: ~nea / Pl: ~ / E: ml lunae(dies)] 1 sf Primă zi a săptămânii, care urmează după duminică. 2 sf (Pop; îs) Lunea curată Zi de luni² (1) cu care începe postul Paștelui. 3 sf (Pop; îs) Lunea vaselor Zi de luni² (1) din prima săptămână a postului Paștelui. 4 sf (Pop; îs) Lunea rătăcită Zi de luni² (1) dintre sărbătoarea Paștelui și duminica Rusaliilor. 5 sf (Pop; îs) Lunea păstorilor Zi de luni² (1) după Lăsatul secului de carne. 6 sf (Îs) Lunea Floriilor Zi de luni² (1) după duminica Floriilor. 7 sf (Îs) Lunea Paștilor (sau lunea săptămânii luminate) Zi de luni² (1) după duminica Paștelui. 8 sf (Îs) Lunea Patimilor Zi de luni² (1) din ultima săptămână înainte de Paști. 9 sf (Pop; îe) A ține lunea (sau ~le) A posti în zilele de luni² (1). 10 av În ziua de luni² (1) imediat următoare sau precedentă. 11 av (Șîf lunea) Într-o zi de luni² (1). 12 av (Îaf) În timpul zilei de luni² (1). 13 av (Îaf) În fiecare luni² (1).

mâțișor sm [At: LB / V: (reg) miț~^[1] / Pl: ~i / E: mâț + -ișor] 1-4 (Pop) Mâț (1-2) (mic) Si: mâțuc (1-4), mățuș (1-4), mâțuț (1-4), mâțăl (1-4). 5-6 (Pop) Pui (de sex masculin) al mâței (1) Si: mâțuc (5-6), mățuș (5-6), mâțuț (5-6), mățăl (5-6). 7 (Bot; pop; mpl) Ament al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc. Si: mâț (9), mâță (51), mâțișoară (7), mâțucă (7), (reg) mâțuș (7). 8 (Pex) Ramură verde și înflorită, mai ales de salcie, care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor Si: stâlpare. 9 (Trs; Mol) Salcie. 10 (Bot; Trs; mpl) Papanași (Trifolium arvense).

Olivia Prenume feminin modern, recent împrumutat din Occident, Olívia este la origine o formație latină tîrzie de la subst. oliva, nume al arborelui și al fructului pentru care româna folosește cuv. măslin sau măslină. Dacă Olivia nu pare a fi în uz de multă vreme, corespondentul său masculin are o îndelungată tradiție în apusul Europei și mai ales în Franța, unde Olivier este atestat ca nume de botez de la începutul sec. 11. Cunoscut mai întîi în regiunile sudice și apoi în întreaga Franță, Olivier își datorează popularitatea unui cunoscut personaj al literaturii medievale, prietenul și tovarășul fidel al legendarului Roland. Două sînt ipotezele propuse pentru a explica apariția acestui nume, una neexcluzînd însă pe cealaltă. Avînd în vedere că Roland și Olivier formează un cuplu al cărui simbol ar fi „forța și înțelepciunea”, prima ipoteză vede în Olivier o creație literară moștenită dintr-o veche tradiție (într-adevăr în antichitate măslinul era simbol al păcii și înțelepciunii). Conform celei de a doua propuneri, numele în discuție ar fi o creație proprie onomasticii creștine, așa cum sînt derivatele în -erius. Forma Oliverius, atestată în izvoare, poate fi legată de numele sărbătorii creștine, în lat. dies olivae sau domenica olivarum corespunzîd duminicii floriilor. Nu este exclus ca această creație religioasă să se fi suprapus peste un antroponim laic, mai vechi, dar neatestat încă. Olivier (sau Oliver), Olivian și fem. Oliva sînt și nume calendaristice în apusul sau răsăritul Europei, dar, așa cum am arătat, popularitatea numelui se datorește în primul rînd literaturii încă din evul mediu. ☐ Engl. Oliver (ca un ecou al cuplului celor doi frați de arme, în engl. se folosește expresia „un Roland pentru un Oliver”, semnificînd un schimb egal), fr. Olivier, germ. Oliver, Oliva, it. Oliviero, magh. Oliver, Olivia, sp. Oliver, port. Oliveiros, bg. Oliver, rus. Olivian etc. ☐ Oliver Cromwell, conducător al Revoluției burgheze din Anglia (sec. 17) a inspirat trăsăturile celui dintîi mare personaj romantic, creat de V. Hugo în drama Cromwell (1827); ☐ Aventurile lui Oliver Twist Ch. Dickens etc.

Ozana Prenume feminin modern, foarte puțin folosit la noi, Ozána pare a fi un împrumut din fr. Osanne sau Ozanne. La origine nume de botez cu valoare mistică, Osanne are la bază un vechi nume de sărbătoare creștină, dimanche d’ousanne (în română numele aceleiași sărbători este duminica floriilor sau floriile). Prin intermediar latin, fr. osanne reproduce cuvîntul gr. hosanná, folosit în N.T. pentru a reda arameeanul hoshana (în ebraică hoshiahnna), aclamație cu care a fost primit Iisus la intrarea în Ierusalim („...și i-a ieșit în întîmpinare, strigînd: Osana!”). De fapt, osaná, pl. osanale este folosit și în română în sensul „aclamații, cuvinte de laudă, preamărire”. Ipoteza că numele pîrîului Ozana din Moldova (cunoscut mai ales din Amintirile lui I. Creangă) ar avea la bază antroponimul în discuție nu poate fi acceptată, deoarece toponimul este mai vechi decît numele pers. recent împrumutat.

salcie¹ sf [At: PSALT. 285 / V: (îvp) ~lce (Pl: sălci, selci), (pop) ~lcă, (înv) sălcie / Pl: sălcii, (rar) ~ii / E: ml salix, -icis] 1 (Șîc salcă-amărâtă, salcă-aplecată, salcă-bițoasă, salcă-care-plânge, salcă-domnească, salcă-plecată, salcă-sălbatică, salcă-supărată, salce-mlăjoasă, ~-pletoasă, ~-plângătoare, ~-jalnică, ~-moartă, ~-plecată, ~-albă, ~-bătrână, ~-poloasă, ~-răchitoasă) Arbore cu ramuri foarte lungi, subțiri și flexibile, care sunt aplecate în jos Si: (reg) lozie, răchită, răchițică, sălcuță (3), (Salix babylonica). 2 (Reg; îc ~-albă, ~-alburie) Mic arbore cu ramurile erecte și flexibile, cu lemn ușor, moale, a cărui scoarță conține salicilină, folosită în medicină, iar frunzele tanin, utilizat la tăbăcitul pieilor Si: (reg) lozie, răchită, sălcuță (4) (Salix alba). 3 (Rar; șîc ~-de munte, ~-pentandră) Arbore înalt până la 12 m, cu scoarța brună închisă, cu frunzele fin și dens dințate, mirositoare și lucioase, cu florile galbene-verzui și cu fructul capsulă ovală lanceolată (Salix pentandra). 4 (Rar; șîc ~-triandră) Arbust cu ramurile lungi, subțiri și flexibile, cu frunzele lanceolate sau oblonge, ascuțite și dințate, de culoare verde închis, lucioase pe partea superioară, cu flori galbene-verzui și cu fructul capsulă (Salix triandra). 5 (Bot; reg; șîc salce-crestată, ~-căprească, ~-moale, ~-de-munte) Iov (Salix capraea). 6 (Bot; reg: șîc ~-fragedă, ~-plesnitoare) Răchită (Salix fragilis). 7 (Bot; reg: șîc ~-roșie, ~-purpurie, salce-neagră) Răchită roșie (Salix purpurea). 8 (Bot; reg: șîc salce-vânjoasă, ~-de-mlaje, ~-roșie, ~-americană) Mlajă (Salix viminalis). 9 (Bot; reg: șîc ~-albicioasă) Mlajă (Salix incana). 10 (Reg; șîc salce-aurită) Arbore cu frunze foarte subțiri și lungi, de culoare verde închis și cu nervuri foarte pronunțate (Salix aurita). 11 (Bot; reg; șîc ~-cenușie, ~-sălbatică) Zălog (Salix cinerea). 12 (Reg) Arbore din familia salicaceelor, cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate, cu flori galbene-verzui, dispuse în amenți (Salix rubens). 13 (Reg) Arbore din familia salicaceelor, cu ramuri lungi, subțiri, și mlădioase, cu frunze lanceolate, cu flori galbene-verzui (Salix rubra). 14 (Bot; reg) Iov (Salix silesiaca). 15 (Îc) ~-brumărie (sau rar, -dafnoidă) Arbore cu frunzele ca ale dafinului (Salix daphnoides). 16 (Îc) Salce-cu-foi-de-mirt Arbore care are frunzele ca ale mirtului (Salix myrsinites). 17 (Îc) Salce-cu-foi-de-rozmarin (sau -târâtoare) Arbore care are frunzele liniare, verzi închise ca ale rozmarinului (Salix rozmarinifolia). 18 (Îc) ~-pitică (sau rar, -reticulată, -retusă) Arbust alpin care crește în boschete, cu frunze mici, lucioase, având pe partea inferioară nervuri proeminente (Salix retusa). 19 (Îc) ~-de-pârâu Arbore cu lujeri subțiri, verzui sau bruni, cu frunze late, relativ mici, rotunjite, de culoare verde închis, lucitoare, cu nervuri subțiri (Salix starkeana). 20 (Îc) Salce-galbenă Arbore cu lujeri de culoare galbenă sau galbenă-roșcată (Salix alba vitellina). 21 (Fam; îe) A umbla pe după ~ A vorbi pe ocolite. 22 (Reg; îs) Tată de ~ Tată vitreg . 23 (Îs) Frate de ~ Frate vitreg. 24 (Reg; îs) Copil de ~ Copil vitreg. 25 (Îs) Rudă de ~ Amant. 26 (Prc) Ramură de salcie¹ (1), care se folosește adesea la împletitul gardurilor, al coșurilor, cu scop ornamental. 27 (Reg; prc; adesea cu determinarea „de la Florii”) Ramură de salcie¹ (1) verde (și înflorită) care se duce de către credincioși și se împarte în biserică, în duminica Floriilor Si: (pop) stâlpare (2), mâțișor, (reg) sălcuță (5). 28 (Bot; reg; șîc ~-mirositoare, salcă-domnească, salcă-ce-miroase-frumos) Răchițică (Elaeagnus angustifolia). 29 (Reg) Pat de crengi (de salcie¹ (1)) pe care se așază claia de fân. corectat(ă)

sălcuță sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 124 / Pl: ~țe / E: salcă² + -uță] 1-2 (Șhp) Salcă² (1) (mică). 3 (Bot; reg) Salcie¹ (1) (Salix babylonica). 4 (Bot; reg) Salcie¹ (2) (Salix alba). 5 (Reg; prc) Ramură de salcie¹ verde (și înflorită) care se duce de către credincioși și se împarte în biserică, în duminica Floriilor Si: (pop) mâțișor, stâlpare (2), (reg) salcie¹ (27). 6 Plantă erbacee cu rizom lung, cu frunze înguste, lanceolate, lucioase și cu inflorescențe spice groase, de culoare roșie, care plutește la suprafața apelor stătătoare Si: (reg) iarbă-roșie-broștească, troscot-de-apă (Polygonum phibium).

vohod sn [At: MINEIUL (1776), 66^r2/16 / V: văh~ (Pl și: văhoade), (rar) vah~, vahodă sf, văhodă sf, voh~ / Pl: ~uri, (rar) ~oade / E: slv въходъ] (Bis) 1 Intrare a preotului în biserică prin ușile împărătești, în cadrul liturghiei, la ortodocși. 2 (Îs) ~ul cel mic Deplasare a preotului prin mijlocul bisericii cu evanghelia sau cu cădelnița de la proscomidie la pristol, în cadrul unei liturghii. 3 (Îs) ~ul cel mare Ducere de către preot, prin mijlocul bisericii, a sfintelor daruri de la proscomidie la pristol, ca ofrandă în cadrul liturghiei din duminica Floriilor.

stâlpare [At: PSALT. SCH. 166/30 / V: (îvr) stâlpar / Pl: ~pări / E: ns cf stâlp] 1 sf (Îvp) Ramură verde înfrunzită Si: mâțișor, salcie, sălcuță. 2 (Îvp; spc) Ramură de salcie¹ (1) verde (și înflorită) care se duce de către credincioși și se împarte în biserică în duminica Floriilor Si: mâțișor, salcie, sălcuță. 3 (Îvr; îs) Duminica stâlpărilor Duminica Floriilor. 4 (Înv; îe) A(-i) da (cuiva) ~a A(-i) acorda (cuiva) locul cuvenit. 5 sf (Înv; fig) Urmaș. 6 sn (Îvr) Toiag. 7 sn (Reg) „Copaci îngemănați”. 8 sn (Reg) „Scoc sterp”. 9 sn (Reg) Cânepă pentru sămânță semănată în porumb.

MÎȚIȘOR s. m. I. (Popular, mai ales în Mold.. și Transilv.) Diminutiv al lui m î ț (I 1); mîț mic; pui (de sex masculin) al mîței; (regional) mîțuc, mîțuș, mîțuț, mîțăl. Cf. LB, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 163, H X 535, 582. Avea acest boier și un mîțișor, pe care-l deprinsese ca sara, la cină, să steie în mijlocul mesei pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246, cf. 247. Pe mine m-ai lăsat, Numai cu ușa-ncuiată Și Cu mîțișoru-n vatră. CĂTANĂ, B. 90, cf. ALR I 1134. II. (Bot.) 1. (Popular; mai ales la pl.) Ament (al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc.), (regional) mîțuș (2), mîț (II 1), mîță (II 1), mîțișoară (II 1), mîțucă (II 1); p. e x t. ramură verde (și înflorită, mai ales de salcie) care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor, s t î l p a r e. Cf. LB, COSTINESCU. Poate scutura-va vîntul Mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I, 43. În dumineca Floriilor sau a vlăstarilor aduc mîțișorii din biserică. MARIAN, S. R. II, 261, cf. BARCIANU. Trei lămuri de tei și trei mîțișori de salcie. PAMFILE, S. V. 13. Mîțișori de salcie de la Florii. id. VĂZD. 79, cf. 155, GOROVEI, CR. 448, com. FURTUNĂ. Mîțișorii, legați mănunchiuri, se încărcau pe un măgar. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. CANDREA, F. 97, 249, DS. O dîră de aer proaspăt, încărcat cu mirezme de míțișori, de muguri, de iarbă. P. CONSTANT, R. 138. Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. II, 141. Sălciile făcuseră puf și mîțișori. CAMIL PETRESCU, O. II, 75, cf. V. ROM. decembrie 1954, 70. Sălciile grădinii se pregăteau să-și desfacă peste trei-patru zile mîțișorii galbeni. STANCU, R. A. I, 163. A pipăit o crenguță de salcie și a simțit mîțișorii mătăsoși. T. POPOVICI, SE. 57, cf. ALRM II/I h 261, ALR SN III h 627. 2. (Prin Transilv. și Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Noi, soro, – atunci ne-om vedea, Cînd o face plopul pere Și răchita vișinele, Mîțîșorul mere dulci. VICIU, COL. 147, cf. ALR SN III h 627, 628. 3. (Transilv., mai ales la pl.) Papanași ( Trifolium arvense). PANȚU, PL., cf. CADE, ALR SN III h 658. – Pl.: míțișori. – Și: (regional) mițișór s. m. ALEXI, W., ALRM Il/l h 261. – Mîț + suf. -ișor.

lóză, s.f. (reg.) Lozie; răchită, salcie (Salix cineria); „un fel de salcie, pe ale cărei rămurele, prevăzute cu mâțișori, maramureșenii le sfințesc la biserică, în Duminica Floriilor” (Papahagi, 1925); „În această zî [de Buna Vestire, 25 martie] s-aduceu flori de loză (mâțucă) și să puneu în vază” (Bilțiu, 2009: 61). ■ (onom.) Loza, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. lozá (Papahagi, 1925; DEX).

stâlpáre, stâlpari, s.f. 1. Ramură verde: „La toarta păharului / Scrisă-i raza soarelui / Și stâlparea mărului” (Bilțiu, 1990: 40). 2. Ramură de salcie ce se împarte la biserică, în Duminica Floriilor: „...și frunza codrului au eșit pe la Duminica Stîlpariloru...” (Bârlea, 1909: 128: doc. din 1772). – Probabil din lat. *stirparia (DEX); cf. stâlp (MDA).

DUMINECĂ, DUMINICĂ (pl. -ci) sf. 1 📆 A șaptea zi (la catolici, întîia zi) a săptămînii, consacrată, la creștini, cultului și odihnei; Dumineca, în ziua de Duminică: ce-ai cusut Dumineca, să descoși, că-i rău de fulgere și de trăsnete (RV.-CRG.) ¶ 2 spec. Dumineca lăsatului de carne, Duminica din săptămîna albă sau a lăsatului de brînză; Dumineca lăsatului de brînză, Duminica din săptămîna mare (cu care începe postul Paștilor); Dumineca Floriilor, Stălpărilor, Duminica în care cad Floriile; Dumineca Tomii, care cade la o săptămînă după Paști; Dumineca mare, Rusaliile; Dumineca tuturor sfinților, care cade la o săptămînă după Rusalii; Dumineca tînără, prima Duminică după luna nouă ¶ 3 🔱 Ⓟ Apa Duminicii, un rîu care după credința poporului curge împrejurul raiului ¶ 4 Sfânta Duminecă, ziua de Duminică personificată de popor în chipul unei babe care șade în lumea cuvioșilor sau pe niște locuri îndepărtate, neumblate de nimeni; se vorbește de ea, mai ales în basme, ca de o ființă nefăcătoare, care ajută cu sfaturile și cu darurile ei pe Făt-frumos sau pe alt erou al basmului, ca să-și poată ajunge scopul [lat. dies domĭnĭca].

duminică [At: COD. VOR 18/18 / V: ~necă, (reg) ~men~ / Pl: ~ici / E: ml (dies)dominica] 1 sf Ultima (sau prima) zi a săptămânii folosită de obicei ca zi de repaus legal. 2 sf (Îs) ~ca floriilor, ~ca florilor, (reg) ~ca vlăstărilor, ~ca stâlpilor Sărbătoare creștină care se celebrează în duminica (1) dinaintea Paștelui Si: Florii. 3 sf (Îs) ~ca Paștelui, ~ca Paștilor Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în fiecare an la o dată diferită, într-o duminică (1) în amintirea învierii lui Hristos. 4 sf (Îs) ~ca Tomii, ~ca nouă Sărbătoare creștină care se celebrează în duminica (1) imediat următoare Paștelui. 5 sf (Îs) ~ca (cea) mare, (reg) ~ca teiului Sărbătoarea de Rusalii. 6 sf (Îs) ~ tânără Prima duminică (1) după lună nouă. 7 sf (Îs) ~ca lăsatului de brânză, ~ca brânzii Ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse din lapte înaintea începerii postului mare. 8 sf (Îs) ~ca lăsatului de carne, ~ca cărnii Ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse din carne înaintea începerii postului mare. 9 sfi (D. haine; îla) De ~ Care se poartă în zilele de sărbătoare. 10 (Îal) Care se petrece în timpul zilei de duminică (1). 11 si (Îlav) sfi Din ~ în ~ În fiecare duminică (1). 12 sf (Mtp) Personaj de basm, personificare a zilei de duminică (1), închipuită ca o femeie bătrână și bună care ajută pe oamenii cinstiți. 13 sf (Mtp; îs) Apa ~icii Râu care înconjoară Raiul. 14 av În prima duminică (1) următoare zilei în care ne aflăm. 15 av Într-o zi de duminică (1). 16 av În timpul zilei de duminică (1). 17 av (Îf duminica) În fiecare duminică (1). modificată

FLORII s. f. (În religia creștină) Duminica dinaintea paștelui. Departe-aș vrea de-aici să vii În alte lumi senine, În dimineața de florii Să mă cunun cu tine. GOGA, P. 41. Aproape de florii, profesorul Nanu mi-a dat drumul acasă. CREANGĂ, O. A. 286.

MÎȚIȘOARĂ s. f. I. (Rar) Mîțică. LB. II. (Bot.) 1. (Regional, mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Molitva la blagoslovitul mățășoarelor la duminica florilor. DOSOFTEI, în BV I, 262. În duminica florilor au primit mîțișoare sau stîlpările în genuche stînd. ȘINCAI, HR. III, 274/20, cf. POLIZU. Sub cuvîntul mîțișor pl. mîțișori, mîțișoară pl. mîțișoare. . . înțeleg românii din Bucovina floarea sălciei. MARIAN, S. R. II, 259. Se pun pe foc mîțișoare, – flori de salcie de la Florii. PAMFILE, VĂZD. 49, cf. 151, id. DUȘM. 268, GOROVEI, CR. 186. După ce a luat Sas nafură și mîțișoare se întoarse acasă de la biserică. MARIAN, T. 80, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/536, 540, ALRM II/I h 261. 2. (Transilv., Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Cf. ALR I 1926/231, 255, 320, 381, 576, ALR SN III h 628. – Pl.: mîțișoare. – Și: (învechit și regional) mățișoáră s. f. – Mîță + suf. -ișoarâ.