stâlpáre, stâlpari, s.f. 1. Ramură verde: „La toarta păharului / Scrisă-i raza soarelui / Și stâlparea mărului” (Bilțiu, 1990: 40). 2. Ramură de salcie ce se împarte la biserică, în Duminica Floriilor: „...și frunza codrului au eșit pe la Duminica Stîlpariloru...” (Bârlea, 1909: 128: doc. din 1772). – Probabil din lat. *stirparia (DEX); cf. stâlp (MDA).