CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.

CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.

CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu împrejmuit în jurul unei clădiri, al unei case de locuit, al unei gospodării; ogradă. V. bătătură, ocol. Nu vom părăsi curtea și nici în uzină n-are să intre nimeni. SAHIA, N. 37. Fata ieși din curte ca fulgerul. ISPIRESCU, L. 13. Mergînd în curte ca să se joace cu Capișoana, cățeaua, a găsit-o culcată pe un mindir de paie. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lîngă casa omului. Păsări de curte. Cîine de curte. (în regimul burghezo-moșieresc) Locuința dintr-un sat a proprietarului sau boierului; totalitatea acareturilor care, împreună cu casa, constituiau o gospodărie bogată. Da ce, Irino, tată-tău s-o băgat la curte? L-am văzut ducîndu-se cu boieriu la Galați. BUJOR, S. 58. Își ia el inima-n dinți și se duce la curte să vadă ce are să fie; și cum ajunge, se înfățișează înaintea boierului. CREANGĂ, P. 156. Apucă peste cîmpi de-a dreptul, spre niște curți mari. CREANGĂ, P. 301. Curțile albe ca argintul, cu cerdacuri și scări a căror scînduri curate și ceruite sclipeau în lună. EMINESCU, N. 56. 3. (În țările monarhice; adesea cu determinări în genitiv) Palatul de reședință al unui suveran. Trecură dealuri, trecură munți și văi... și ajunseră la curtea împăratului. ISPIRESCU, L. 22. Baluri la curte și loje la teatru! Cît sînt de fericită! ALECSANDRI, T. I 37. Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-vodă. ALECSANDRI, T. I 389. ◊ Totalitatea nobililor și boierilor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. În ziua aceea, bucătarii curții se îmbătaseră. ISPIRESCU, L. 23. Împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, ridică toată curtea în picioare. CREANGĂ, P. 101. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Învechit,în orînduirea feudală) Totalitatea clădirilor întărite care formau locuința domnitorului și a boierilor și care în caz de primejdie servea drept loc de refugiu pentru populație. Curtea de Argeș (= curtea domnească de pe Argeș). II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești sau administrative azi desființate. Curte de casație. Curte de apel. Curte de conturi. ▭ Pornea spre tribunal și curtea de apel, unde se tocmea... cu avocații. C. PETRESCU, R. DR. 28. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. Curtea s-a retras pentru deliberare. III. (Adesea construit cu verbele «face» și «a primi») Omagiu măgulitor acordat unei persoane sus puse sau unei femei spre a-i cîștiga bunăvoința, simpatia, favoarea. O să fiu silit a-i face și curte acum. ALECSANDRI, T. 270. Între roiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul. NEGRUZZI, S. I 25.

BAROU, barouri, s. n. Corp al avocaților, organizat pe lângă un tribunal sau o curte de apel. – Din fr. barreau.

APEL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească (cu atribuții determinate). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Local în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet care judecă o cauză, un proces la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

*apél n., pl. urĭ (fr. appel, d. lat. appellare, a chema). Strigarea numeluĭ pentru constatarea prezențeĭ: apelu nominal. Recurs la un judecător, la un tribunal superior: curte de apel. Fig. A face apel la cineva, a-l chema în ajutor. Excitare: apel la arme, la revoltă.

*apeléz v. intr. (lat. appellare; fr. appeler). Recurg la un tribunal superior (cum e curtea de apel față de tribunal). Fig. Recurg la mărturia saŭ ajutoru cuĭva.

*cámeră f., pl. e (it. lat. cámera, d. vgr. kamára, boltă. V. cămară). Odaĭe, compartiment de casă, încăpere. Locu în care se țin adunările politice: camera deputaților. Secțiune de tribunal: camera de comerciŭ. Camera de punere supt acuzare, o secțiune alăturată pe lîngă curtea de apel ca să cerceteze crimele. Camera obscură, o cutie închisă care are numaĭ o mică deschizătură prevăzută c’o lentilă pin care pătrund încrucișîndu-se razele reflectate de obĭectele exterioare, a căror imagine se formează pe un plan pus la o distanță oare-care în această cutie, ca la aparatu fotografic.

cúrte f. (lat. cohors, cors și cŭrtis, rudă cu hortus, grădină, adică „îngrăditură”; it. sp. pg. corte, pv. vfr. cort, nfr. cour; ngr. kúrti, alb. kurt. V. grădină). Loc îngrădit, ogradă (vest): curtea caseĭ. Locuință (rezidență) de suveran. Familia și curteniĭ unuĭ suveran: curtea regală. Rezidența boĭeruluĭ la țară (în Munt. Olt. și conac). Tribunal înalt: curte de apel, de casațiune. Edificiu acestuĭ tribunal. Fig. Atențiune dată femeilor p. a le cîștiga favoarea: a face curte. V. bătătură și divan.

SINT-NIKLAAS (în fr.: Saint-Nicolas), oraș în N Belgiei, la 21 km SV de Antwerpen; 68,7 mii loc. (2003). Nod feroviar. Piață agricolă. Centru comercial și turistic. Ind. textilă. Muzeu cu exponate aparținând lui Gerardus Mercator. Bisericile Sint-Niklaas (sec. 16, restaurată și completată în 1696 și renovată în 1900) și Notre Dame (1844); Primăria Veche (1663), în stil flamand, azi Curtea de Apel; Primăria Nouă (1876); castelul Walburg (sec. 16). Oraș din 1513. Mistuit în mare parte în incendiul din 1690.

* diván n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] divan, de unde și ngr. diváni, scris ntiváni). Pat de lemn lung înșirat pe lîngă părețĭ. Sala de consiliŭ și consiliu sultanuluĭ. Sala de consiliŭ și consiliu domnuluĭ la Românĭ în timpu Fanarioților (Acest consiliŭ era șĭ tribunal suprem). Culegere de poeziĭ orientale: divanu luĭ Hafiz. Divanu judecătoresc, curtea de apel după anu 1831. Divanu domnesc, curtea de casațiune după 1831, Divanu ad hoc (orĭ special), adunările naționale constituite în București și Iași la 1857 ca să arate Eŭropeĭ dorințele poporuluĭ. Fam. Rar. A sta la (saŭ de) divan, a sta la taĭfas, a sta de vorbă. A sta divan, a asculta atent.

NICULESCU, Oscar (1860-1939, n. București), jurist român. M. de onoare al Acad. (1934), prof. la Școala Superioară de Război din București. Prim-președinte al Curții de Apel (din 1920), prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (1927). Senator de drept.

*procurór m. (fr. procureur [d. procurer, a procura], care corespunde cu lat. procurator). Magistrat care are rol de acuzator public la tribunale în crime și delicte și care face parte din parchet. (Cînd îs 2-3 secțiunĭ la un tribunal, unu se numește prim procuror. În armată, acuzatoru public se numește comisar regal). Procuror general, procuror de curte (de apel, de casațiune).

táblă f., pl. e (fr. table, masă, d. lat. tabula, de unde și it. távola. V. tabla). Suprafață pe care se poate scrie saŭ lucra. Suprafață neagră, de obiceĭ mobilă, pe care se scrie cu creta în școale. Tinichea de acoperit casa: o casă acoperită cu tablă. Pagină zețuită. Sumar, tabloŭ saŭ listă în care se arată pe scurt și sistematic cuprinsu uneĭ cărțĭ: tabla de materiĭ. Tabloŭ făcut ca să vezĭ tot odată: tabla înmulțiriĭ. Lecțiune de învățat (Crg.). Pl. (bg. sîrb. tabla, ngr. távla). Un joc cu doŭă zarurĭ care se aruncă pe doŭă table cu marginele rîdicate și care table se închid ca o cutie (fr. trictrac). Tablele Legiĭ, Cele zece Poruncĭ ale luĭ Moĭse, săpate pe lespezĭ. Cele doŭă-spre-zece Table, cele 12 table de aramă pe care aŭ fost săpate la 450 în ainte de Hristos primele legĭ ale Romanilor. Tabla regească, Curtea de Apel în Ungaria veche. Table saŭ tăblițe ceruite. V. ceruĭesc. – L. V. și tavlíe, tablíe (ngr. tavlia).

*tribunál n., pl. e (lat. tribúnal, tribunális). Judecătorie maĭ mare de cît judecătoria propriŭ zisă și maĭ mică de cît curtea de apel: tribunal civil, comercial, corecțional. Magistrațiĭ care compun această judecătorie: tot tribunalu, prezident de tribunal. Fig. Jurisdicțiune morală: tribunalu conștiințeĭ.

cameră f. 1. încăpere într’o casă; 2. locul unde se țin unele adunări politice și însăși acele adunări: Camera deputaților, Camera pairilor (în Franța), Camera lorzilor și a comunelor (în Anglia); 3. diviziunea unor tribunale: Camera de Comerț; Camera de punere sub acuzare, alăturată pe lângă Curtea de Apel, care instruiește cauzele criminale.

curte f. 1. loc descoperit și înconjurat cu gard sau cu zid, care împresoară o casă; 2. palatul unui Domn: a fost primire la Curte; 3. casă boierească la țară (în graiul săteanului); 4. regele, familia, miniștrii, curtenii, guvernul: Curtea României; 5. fig. atențiune continuă (pentru a câștiga favoarea cuiva): îi face curte; 6. numele unor tribunale superioare și întinderea jurisdicțiuniulor: Curtea de Apel, judecă apelurile făcute în contra sentințelor date la prima instanță: sunt 10 Curți de Apel (București, Iași, Craiova, Galați, Constanța, Chișineu, Cernăuți, T.-Mureș, Cluj și Timișoara); Curtea cu jurați, judecă crimele, delictele politice și de presă: în fiecare județ se află câte una. [Lat. CO(HO)RTEM]. V. casațiune, cont.

intimà v. 1. a declara cu autoritate: a intima un ordin; 2. a cita înaintea unei Curți de apel.

intimat a. Jur. chemat în judecată, înaintea unei Curți de apel.

justiție f. 1. virtute morală care ne face să respectăm drepturile altuia; 2. bună dreptate: a recunoaște justiția unei cauze; 3. putere de a răsplăti sau pedepsi, de a face dreptate fiecăruia: justiție umană; 4. magistrații cari dau dreptate: a se plânge justiției; Ministru de justiție, dela care depind afacerile judiciare și care dirijează curțile și tribunalele. Justiția se distinge în civilă și criminală; cea dintâi, care regulează diferendele între particulari, coprinde judecătoriile de pace și tribunalele de prima instanță; cea d’a doua judecă contraven-țiunile de resortul judecătoriilor de pace, delictele de resortul tribunalelor corec-ționale și crimele de resortul Curții cu jurați. Curțile de apel revizuiesc apoi cauzele judecate de tribunalele corecționale, iar Curtea de Casație poate casa hotărîrile tuturor tribunalelor și curților și a ordona o nouă judecare.

tablă f. 1. placă de metal sau de piatră pe care se poate grava o inscripțiune; Tablele Legii, lespezile pe cari erau săpate legile lui Moisi; Cele 12 Table, codice de legi publicate la Roma de decemviri și săpate pe 12 table de aramă (450 а. Cr.); 2. tablă de lemn obișnuit neagră pe care se scrie cu cretă: a ieșit la tablă; 3. pagină zețuită; 4. arătarea materiiilor coprinse într’o carte; 5. foaie, planșă sau tablou, în care se grupează metodic și pe scurt unele lucruri: table cronologice, astronomice, table de logaritmi; 6. în special tabla înmulțirii (v. Pitagora): astăzi nit mai mergem la școală, că nu știm tabla CR.; 7. lecție: băieții schimbau tabla în toate zilele și Sâmbăta procitanie CR.; 8. (regească) Tr. Curtea de apel: Tabla regească își avea reședința la Oșorheiu; 9. pl. (jocul în) trictrac: a juca table. [Lat. TABULA, printr’un intermediar slav].

Alger n. capitala Algeriei, port important pe Mediterană: 208.000 loc. Universitate, Curte de apel.

Amiens m. (cit. Amien), oraș în Franța cu 90.000 loc. Catedrală frumoasă din sec. XIII. Curte de apel, episcopie, fabrică de bumbac. Patria lui Petru Eremitul și a lui Ducange. Aci se încheiă în 1802 pace între Anglia și Franța.

Besançon n. cetate în Franța cu 56.000 loc. Academie. Arhiepiscopie. Curte de Apel. Patria lui Victor Hugo.

Bordeaux n. 1. (cit. Bordo), oraș în Franța, frumos port pe Garona: 268.000 loc. Curte de apel. Arhiepiscopie. Facultate de medicină. Vinuri și rachiuri renumite; 2. vin de Bordeaux.

Caen n.. (cit. Can), oraș și port în Franța: 56 000 loc. Academie și Curte de Apel. Patria lui Malherbe.

Craiova f. cap. jud. Doljiu, fosta reședință (până la 1828) a Banatului Olteniei. Curte de Apel. Patria Domnilor Bibescu și Știrbeiu: 70.000 loc. [Slav. KRALĬEV, regal: lit. oraș regesc, ca fosta capitală a Banatului Olteniei].

Dijon n. oraș în Franța: 78.500 loc., patria lui Bossuet; Academie, Curte de apel.

Galați pl. oraș pe Dunăre, cap. jud. Covurluiu: 75.000 loc. Cel mai mare port al României cu 2000 vase pe an. Reședință episcopală, Curte de Apel. Patria lui Cuza și Negri (Gălățean).

Grenobla f. oraș în Franța cu 77.000 loc. Episcopie, Curte de Apel.

Iași pl. 1. județ așezat într’o pozițiune frumoasă la N. Moldovei, pe malul drept al Prutului: 212.000 loc.; 2. cap. județului cu acelaș nume: 80.000 loc., fostă cap. a întregei Moldove (1565-1862). Mitropolie, Curte de apel, Universitate, Muzeu, Bibliotecă. Aci se făcu la 1791 pace între Turcia și Rusia și tot aci izbucni la 1821 Eteria sub Ipsilante. Aci se retrase guvernul și armata în 1917; Iașii au suferit mult prin enorma aglomerare a populației, de mizerie și de boale (tifos exantematic) (Ieșean).

Lyon n. al doilea oraș francez, după Paris, pentru comerțul și industria sa: 569.000 loc. Universitate, Arhiepiscopie. Curte de Apel, filaturi de mătăsuri. Patria împăraților romani Claudiu, Caracalla și Germanic.

Poitiers n. (cit. Poatie), oraș francez cu 40.000 loc. Episcopie, Curte de Apel, Universitate.

Toulouse f. (cit. Tuluz), oraș în Franța, pe Garona, vechea capitală a Langhedocului: 170.000 loc. Curte de Apel. Universitate. Manufactură de tutun.

APEL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.

APEL, apeluri, s. n. 1. Chemare, strigare; (în special) strigare a numelor membrilor unei colectivități, avînd de scop verificarea prezenței lor. Apelul se va face în fiecare zi la intrarea în clasă. ◊ Notaru, în pragu primăriei, face apelul sorțașilor. BUJOR, S. 69. ♦ Chemare adresată maselor (în formă orală sau scrisă). Apelul Congresului [pentru apărarea păcii – Viena 1952] se încheie cu aceste minunate cuvinte: «Popoarele vor să trăiască în pace, oricare ar fi regimul social din țările lor, oricare ar fi idealul lor suprem». LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 130. ♦ Cerere, rugăminte, îndemn. În mîinile lui Bălcescu istoria devine o armă de lupta în slujba poporului, un apel la eroismul lui, un îndemn la revoluție. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 99. Apelul lor fu auzit... și o trupă [a membrilor colectivului teatral], ca prin minune, se găsi înființată. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a recurge, a apela la cineva sau la ceva. A trebuit să facă apel și la bărbatul ei. REBREANU, R. I 167. Să mă spele de insulte, nu mă-ncerc să fac apel la un veac ce nu cuprinde decît patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119. 2. (învechit) Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. ◊ Loc. adj. Fără (drept de) apel = lipsit de dreptul de a ataca hotărîrea unei instanțe judecătorești. (Fig.) [Căpitanul] privind de pe chei... își da păreri, sentințe fără apel, asupra manevrei vaselor în port. BART, E. 325. Prezida Copoiul și sentințe fără apel el da. ALEXANDRESCU, P. 151. ◊ (În organizarea judecătorească a regimului burghezo-moșieresc) Curte de apel v. curte. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos într-un post telefonic sau telegrafic ori într-o centrală telefonică sau telegrafică.

CONSILIER, consilieri, s. m. 1. Persoană care dă sfaturi; sfetnic. Principele vorbește: Ai curții mele... înalți consilieri... Nenorocirea astăzi amarnic mă izbește. MACEDONSKI, O. I 249. O lișiță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați. ALEXANDRESCU, P. 177. 2. Grad în ierarhia unor instituții, deținut de persoane cu o pregătire de specialitate, care au sarcina de a rezolva problemele speciale dintr-un anumit domeniu; persoană care are acest grad. Consilier tehnic. 3. (În trecut) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. Consilier la Curtea de apel. – Pronunțat: -li-er.

PARCHET², parchete, s. n. Magistratură specială (atașată în trecut pe lîngă tribunale, curți de apel și curtea de casație), care avea sarcina de a face cercetări în materie penală și de a deschide acțiune publică împotriva infractorilor, precum și de a pune concluzii în materie civilă, în procesele în care figurau persoane incapabile; minister public. V. procuratură. Prefectul Baloleanu trecu apoi repede la primărie, urmat de membrii parchetului și comandantul trupelor. REBREANU, R. II 235. Au fost trimiși la parchet pentru hoție. I. BOTEZ, ȘC. 95. ♦ Membrii acestei magistraturi. Figurile severe ale judecătorilor de instrucție și toate aparențele magistrale și solemne ale parchetelor, pentru el erau lucruri de rînd care nu-i mai făceau nici o impresie. VLAHUȚĂ, O. AL. 147.

TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească. Tribunalele apără regimul de democrație populară și cuceririle poporului muncitor: asigură legalitatea populară, proprietatea obștească și drepturile cetățenilor. CONST. R.P.R. 33. ◊ Tribunal popular (de oraș, de raion, de raion orășenesc) = instanță ordinară competentă să judece în fond toate cauzele, de orice natură (cu excepția celor date prin lege în competința altor instanțe). Tribunal regional (și tribunalul capitalei R.P.R.) = instanțe ordinare de recurs (sau, în mod excepțional, instanțe de fond). Tribunal militar = instanță specială care judecă infracțiunile săvîrșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. Tribunal suprem = instanță care are în competința sa judecarea numai a anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță de judecată cu competință generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. Slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal. NEGRUZZI, S. II 214. ◊ Fig. Voi apela la tribunalul imparțial al marelui public. CARAGIALE, O. VII 506. 2. Sediul tribunalului (1). Năpăstuiți ai soartei tîrîți pe treptele tribunalelor. BOGZA, A. Î. 489. Ce vrei să aflu de la tine?... Că te vei duce de aci la fabrică sau pe șantier sau la tribunal, unde muncești. SEBASTIAN, T. 169. Am început a merge regulat la tribunal. ALECSANDRI, T. I 371. 3. Completul care judecă o cauză, un proces. – Pl. și: tribunaluri (HASDEU, I. V. 200, NEGRUZZI, S. I 63). – Variante: (popular) trebunal (DUMITRIU, B. F. 107, MAT. FOLK. 667), trebunar (CARAGIALE, T. II 29) s. n.

PROCUROR, procurori, s. m. (Jur.) Membru al procuraturii care supraveghează justa aplicare a legilor sau care este acuzator din partea statului într-un proces. Procuror general = membru al procuraturii care exercită supravegherea respectării legilor de către toate organele centrale și locale ale statului și care numește pe procurori. Procurorul general este desemnat de Marea Adunare Națională. ♦ (În orînduirea capitalistă) Magistrat atașat pe lîngă o instanță judecătorească și avînd rolul de acuzator public. Peste o jumătate de oră venea lîngă căpătîiul divanului, liniștită și gravă ca un procuror preocupat. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Hîrtiile plastografe sînt acum în mînile procurorului crăiesc. NEGRUZZI, S. III 175. ◊ Procuror general = șeful parchetului de pe lîngă o curte de apel sau de pe lîngă curtea de casație. Mi-a comunicat la telefon că e vorba să-mi dea delegație de procuror general. C. PETRESCU, C. V. 92. Prim-procuror = șeful parchetului de pe lîngă un tribunal.

UNIVERSITATE, universități, s. f. Instituție de învățămînt superior cu mai multe facultăți, care pregătește specialiști în științele umanistice și în științele naturii. Avem aici o universitate la care cîteva sute de persoane urmează cursuri superioare de bibliografie. STANCU, U.R.S.S. 35. Soarele lasă să cadă în piața universității o lumină vie. BOGZA, A. Î. 244. E sigur că Ion-vodă nu lăsă Sucevei, drept mîngîiere, nici măcar o curte de apel sau o universitate. HASDEU, I. V. 34. Iacob Despotul... se încercă a întemeia o universitate la Cotnari. NEGRUZZI, S. I 276. ◊ Universitate serală v. seral. Universitate de partid = școală superioară de predare a marxism-leninismului.

barou sn [At: DA / Pl: ~ri / E: fr barreau] Corp al avocaților, organizat pe lângă un tribunal sau o curte de apel.

tablă¹ sf [At: CORESI, ap. GCR. I, 23/27 / V: (reg) ~bulă, talbă / Pl: ~le, (reg) tăbli, tăble) / E: lat tab(u)la, mg tábla, fr table] 1 (Înv) Tăbliță (1). 2 (Bis; îs) ~lele legii (sau ~lele lui Moise, îvr, ~lele poruncilor, ~lele adevărului, -~lele adevărăturiei) Cele două lespezi de piatră pe care era săpat decalogul dat de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. 3 (Bis; îas; și, rar, îs ~la legii) Cele zece porunci. 4 (Îs) Legea (sau legile) (celor) douăsprezece ~le sau cele douăsprezece ~le Prima legislație scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 5 (Înv; îs) ~ cerată (sau cernită) Placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria prin zgâriere cu stilul, folosită în Antichitate de romani. 6 Placă de lemn, de piatră, de metal, pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date Si: panou, tăbliță (4), (reg) tăblie (2). 7 (Reg; pan) Pată albă, mare, pe care unii cai o au în frunte. 8 (Îvr) Icoană. 9 (Și determinat prin „neagră”, „mare”, „de lemn”) Placă dreptunghiulară, de obicei de lemn vopsit în negru, pe care se poate scrie cu creta Si: (reg) tabelă (15). 10 (Îe) A scoate la ~ A chema (un elev) la lecție (în fața tablei¹). 11 (Pop; și determinat „de piatră”) Tăbliță (6). 12 (Înv; astăzi numai în sintagme) Tabel (1). 13 (Îs) „la înmulțirii sau ”la lui Pitagora (rar pitagorică, înv, pitagoricească, îvr, ~la Țibeti sau Tibetului) Tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere Si: (înv) tabel (7), tăblița lui Pitagora. 14 (Mat; îs) ~le trigonometrice Tabel trigonometric. 15 (Mat; îs) ~ de logaritmi Tabel de logaritmi. 16 (înv; șîs ~ de materii) Sumar. 17 Foaie de hârtie sau carton cu reproduceri de cărți, desene etc. Si: planșă. 18 (Reg; îf tabulă) Carte funciară. 19 (Înv) Scriere (cuprinzând tabele sau al cărei conținut este împărțit în capitole sau articole). 20 (Iuz) Planșă cuprinzând alfabetul și exerciții de citire, după care școlarii învățau odinioară să citească Si: (înv) tabel (5). 21 (Înv; pex) Temă școlară. 22 (Înv) Placă de lemn, de metal etc., având diverse întrebuințări Si: (înv) tăblie (1). 23 Placă (de lemn) pe care se desfășoară jocul de șah, de table² etc. 24 (Înv) Placă de lemn de care se prind coardele diferitelor instrumente muzicale. 25 (Ban; Trs) Oblon (la fereastră). 26 (Reg; lpl) Ochelari de cai Si: (reg) obloane. 27 (Mar; Trs) Fund de lemn pe care se taie legumele, carnea, pe care se răstoarnă mămăliga din ceaunul în care a fost fiartă etc. 28 (Reg) Tavă (1). 29 (Reg) Tabla¹ (1). 30 (Înv) Partea superioară, plană, a unor mobile. 31 (Înv) Masă¹. 32 (Reg) Pervazul ferestrei. 33 (Reg) Plită (1). 34 (Reg) Copertă de carte. 35 (Reg; pex) Carton (1). 36 (Înv; îlav) Din ~ în ~ De la prima până la ultima pagină. 37 (Înv) Clișeu gravat în lemn sau executat din metal pentru a fi imprimat pe hârtie. 38 (Înv) Pagină zețuită Si: (înv) tăblie (4) 39 (Rar) Panou (la saivan). 40 (Înv) Platformă pe care se așezau tunurile de calibru mare, în vederea executării tragerii. 41 (Reg) Fiecare dintre părțile din care se compune o plută¹, formată dintr-un rând de bușteni legați cu sârmă groasă unul de altul Si: (reg) căpătâi. 42 (Reg) Talpa casei. 43 (Atm; reg; îs) ~la pieptului Torace (1). 44 (Reg) Pânză a ferăstrăului. 45 (Reg) Fierul coasei. 46 (Reg) Fierul securii. 47 (Trs) Bucată de piele (din care se croiesc opincile). 48 (Reg) Bucată dintr-un aliment (slănină, unt, ciocolată) Si: halcă. 49 (Reg) Bulgăre de pământ. 50 (Mol; Trs) Suprafață îngustă de pământ (semănată cu același fel de plante sau aparținând aceluiași proprietar) Si: ogor, tarla (1). 51 (Reg) Strat (de legume, de flori). 52 (Reg) Platou situat pe vârful unui munte. 53 (Reg) Talpa piciorului. 54 (Îs) ~ dentară Suprafața orizontală a coroanei dintelui la cal. 55 Foaie de metal executată prin laminare, folosită la acoperișuri, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. Si: tinichea (1). 56 (Îs) ~ albă Tablă¹ (56) de fier cositorit. 57 (Reg; șîs ~ regească sau -la (de judecată) crăiască, ~la judecătorească, ~la septemvirală) Curte de apel. 58 (Iuz; îs) -la de sus (sau -la magnaților) și -la de jos (sau -la staturilor) For legislativ al Imperiului austro-ungar Si: cameră. 59 (Iuz) Consilier de conducere a districtelor din Imperiul austro-ungar. 60 (Trs; înv; îf tabulă) Tribunal (1).

procuror sm [At: CR (1829), 308²/33 / V: (îvp) proco~, (înv) pricorod, (reg) pricu~, ~corod, ~corol / Pl: ~i / E: fr procureur] 1 (Înv) Dregător care avea atribuții judecătorești în divan în perioada Regulamentului organic. 2 (Înv; îs) ~ general (sau crăiesc) Înalt fucționar, cu grad militar, însărcinat să apere interesele regelui și ale maselor în fața parlamentului, în Franța. 3 (Csnp) Înalt funcționar diplomatic acreditat într-o țară străină. 4 (Jur) Membm al parchetului, care avea rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea. 5 Membru al procuraturii (3), care supraveghează justa aplicare și respectare a legilor, care decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea înaintea instanțelor judiciare, reprezintă interesele statului într-un proces etc. 6 (Îs) Procuror general Șef al parchetului de pe lângă o curte de apel sau de pe lângă Curtea de Casație. 7 (Îas; șîs ~ general al Republicii) Șef al Procuraturii, care exercită supravegherea respectării legilor de către toate organele centrale și locale ale statului și care numește pe procurori (5). 8 (Îc) Prim-procuror Șef al parchetului de pe lângă un tribunal.

tribunal sn [At: SIMION DASC. ap. LET. 93 / V: (reg) trăb~, treb~, trebunar, ~ar / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr, lat tribunal, pn trybunal] 1 For superior care controlează legalitatea și temeinicia sentințelor pronunțate de către judecătorii și care judecă în primă instanță anumite cauze date prin lege Si: tablă¹ (60). 2 (În vechea organizare judecătorească a țării) Instanță de judecată cu competență generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 3 (În vechea organizare judecătorească a țării; îs) ~ de comerț (sau comercial) Instanță care avea în competența sa rezolvarea litigiilor comerciale. 4 (În vechea organizare judecătorească a țării) ~ corecțional Instanță care judeca delictele săvârșite de minori. 5 (Îs) ~ militar Instanță specială care judecă infracțiunile săvârșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. 6 (Îs) ~ suprem Instanță supremă care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. 7 Local în care funcționează tribunalul (1, 5-6). 8 (Prc) Complet de judecată la un tribunal (1, 5-6).

baróu s.n. Corp al avocaților, organizat pe lîngă un tribunal sau o curte de apel. ◆ Sediul acestui corp de avocați. • pl. -uri. /<fr. barreau.

MUTA vb. I. I. (Predomină ideea deplasării) T r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A (se) mișca, a (se) urni (din loc); a (se) clătina. Și-i va goni pre dînșii glas de frunză mutîndu-se (f o ș n e t u l u n e i f r u n z e c l ă t i n a t e d e v î n t B 1938). BIBLIA (1688), 91²/34. Zoroastru . . . făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. Vasîle Baciu se mută de pe un picior pe celălalt. REBREANU, I. 343. El mîna punea, Șaua că mișca, Șaua că muta, Dar n-o ridica, Că nu mi-și putea. TEODORESCU, P. P. 495. Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc. SLAVICI, O. I, 54. ♦ R e f l. (Prin Transilv.; despre membrele corpului) A ieși din încheietură; a se scrlnti. Cf. ALRM I/I h 206. ♦ R e f l. P. e x t. A porni la drum, a pleca; a merge, a umbla, a se deplasa (apropiindu-se sau depărtîndu-se de un punct). Nu se va muta (nu a p r o p i e-s e PSALT.) cătră tinre hicleanulu. PSALT. HUR. 3^v/4. Și de acolo mutămu-nă (v ă n s l ă m u N. TEST. 1648, m e r g î n d BIBLIA 1688) . . . sosimu întru Anticrihei. COD. VOR. 18/11. Puținelu se mutară (m a i m e a r s e r ă N. TEST. 1648, d e p ă r t î n d u-se BIBLIA 1688). ib. 90/29. Rădicîndu-se se mute-se fiii lui se ceară. PSALT. 235, cf. 117. Dară că ce, Doamne, te mutași departe ? DOSOFTEI, PS. 32/1. 2. T r a n z. A mișca, a scoate din locul în care se găsește și a așeza în alt loc; a deplasa, a strămuta, a transfera. Muta-te-va de satul tău. PSALT. HUR. 44^r/11. Viniile diîntru Eghypet mutași (a d u s e ș i H). PSALT. 166. Muta-vă-voi mai departe decît în Vavilon. CORESI, PS. 30/10, cf. URICARIUL, VII, 64. Și sfătuia undi vor rădica Ioniia, să o mute, și în ce locu . . . să o pui. HERODOT (1645), 506. Oboară domni și giudeațe și împărății mută de la o semenție la altă semenție. VARLAAM, ap. GCR I, 105/25. Să mute vreun hotar den locul său. PRAV. 280, cf. 40, 199. Oameni mutați pre aceste locuri. N. COSTIN, L. 142. Neamuri carile ellinii cu nume de varvari le poreclia . . . de pre țări, pre carile lăcuia și de pe furtuna carea după vremi îi muta. CANTEMIR, HR. 75, cf. 297. Împărăția au mutat pe Mîrza Pașa la Tighinea. AMIRAS, LET². III, 138. Ca nu cumva [grîul] să se aprindă, va fi bine de a-l muta din loc, amestecîndu-l cu lopețile. I. IONESCU, C. 177/8. Vezi tu buțite aste două ? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locu alteia. EMINESCU, N. 10. După războiul cu Radu Vodă Basarab, măria sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Perne albe i-a mutat Cînd la cap, cînd la picioare. ALECSANDRI, P. P. 112, cf. DOINE, 8, RETEGANUL, TR. 124. Dă-mi-l, Doamne,-n mîna mea, Să-l lovesc o dată bine, Să-i mut punga-n sîn la mine. ȘEZ. I, 140, cf. 12, 247, ANT. LIT. POP. I, 114. ◊ E x p r. (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a bate (pe cineva) tare, lovindu-l peste obraz. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II, 92. Simțiîn inimă o pornire cumplită. Să se ducă la Bădîrcea . . . și numaidecît să-i cîrpească o palmă grea, să-i mute fălcile. PREDA, D. 77. ◊ R e f l. p a s. Toate lucrurile pe cari le au prășitorii cu dînșii . . . se numesc bulendre . . . Aceste bulendre se mută înaintea prășitorilor. PAMFILE, A. R. 81. Piatra care se mută din loc în loc nu prinde rădăcină. ZANNE, P. I, 249, ◊ R e f l. Ce ieși iară, nu den loc și să se mute, nici îmblă Dumnezeu den loc pe alt loc, ca trupul, ce pretutindinea iaste. CORESI, EV. 354. Se vor muta dentr-un loc într-altul. PARACLIS (1639), 255. Și au socotit cum, de nu vor da perșii război într-aceia zi, să să mute lângă un ostrov. HERODOT (1645), 486. Mutîndu-se și într-o aripă și într-alta, unul den copiei [sic !] lui ce-l păziia . . . i-au zis. M. COSTIN, ap. GCR I, 200/16. Se vor muta [albinele] la fagurii în carii se plămădesc și scot trîntorii. ECONOMIA, 181/6. Apele primblărețe de ici colea s-au mutat. CONACHI, P. 212. Mă scol, mă mut de-aicea, duc păsurile mele . . . în fundul unui crîng. ALEXANDRESCU, O. I, 250. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea de-acasă. CREANGĂ, A. 130. Ș-apoi m-au sărit caii, și s-a mutat bătălia mai departe. DELAVRANCEA, O. II, 224, cf. 58. Așa trăiau acești eroi parazitari ai vechilor noastre gospodării, mutîndu-se din loc în loc, unde îi ducea fantezia. ANGHEL, PR. 110. Stă și-așteaptă fără glas, Parcă să măsoare, Cum se mută ceas cu ceas Umbra după soare. TOPÎRCEANU, B. 10. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Se mixta de pe mormînt pe mormînt, plîngînd și văietîndu-se. RETEGANUL, P. IV, 65. ♦ A b s o l. (La imperativ, pers. 2 sg.) Termen folosit pentru a îndemna un animal să schimbe piciorul (la muls, la potcovit etc.). Com. MARIAN, cf. A VI 26. ♦ A numi (pe cineva) cu serviciul în altă parte, a transfera într-un post. Era mutat la Curtea de Apel din București. C. PETRESCU, C. V. 10. ♦ (Învechit, rar) A alunga, a izgoni. Au mutat pre d[u]mn[e]zăii cei streini den mijlocul lor. BIBLIA (1688), 182²/2. ♦ (Jur.; învechit) A transmite. Lucrul său . . . nu cu bună dreptate mutat din stăpînirea celui ce l-au avut în stăpînirea celui ce l-au luat. PRAVILA (1814), 27/17. (R e f l. p a s.) Nu poate să se mute acest drit . . . asupra unui al treilea. ib., ap. TDRG. ♦ R e f l. (Prin Transilv. și Ban.; despre boli) A fi contagios; a se transmite de la om la om. Am căpătat boala de la al [ = alt] biteag, s-o mutat boala. ALR II 4 182/2, cf. ALRM II/I h 163. ♦ F i g. (Învechit, rar; cu determinări introduse prin prep. „la”) A pune pe seama, pe socoteala cuiva; a atribui. Cela ce piierde, fiește cîndu nu va să afle vina sa, ci mută la altul. URECHE, L. 162. ♦ R e f l. (Învechit, rar) A se referi. Piatra ce nu o socotiră ziditorii, acea fu în capul unghiului. Acesta cuvînt să mută la Domnul Hristos. DOSOFTEI, PS. 8/19. ♦ (Regional; cu complementul „vinul”) A pritoci. ALR SN I h 246. ♦ (Complementul indică piesele jocului de șah) A schimba locul pe tabla de joc; a mișca (II). Mut regele . . . Iar eu am să mișc doi pași pionul damei. SADOVEANU, O. XI, 675. 3. T r a n z. F i g. (învechit și popular; cu determinări de felul „din viață”, „dintre cei vii”, „din această lume” etc.) A omorî; a pune capăt vieții cuiva. Ne-u zisu marele giudețu . . . să te mutăm din aceasta lume (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 450/21. O au mutat dintr-această viață trecătoare. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20/8. S-au părut D[o]mnului nostru să-mi mute copilașii . . . spre lăcașurile ceale de acolo. MINEIUL (1776), 180^v1/17. Și domniră în pace și în liniște, pînă ce, vrînd Dumnezeu, i-a mutat din lumea aceasta. ISPIRESCU, L. 145. ♦ R e f l. A muri¹ (1). Doamna Alexandra . . . s-au mutat cătră Christos (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 28. Generalul pensionat Ioan de Seetal, care de la 1814 petrecea aici, s-au mutat din aceasta lume. GT (1841), 1¹/8. Fiecare om, mutîndu-se din viața aceasta, trebuie să treacă peste o mulțime de rîuri și pîraie. MARIAN, L. 300, cf. 128. Îndată ce s-a mutat dintre cei vii, clopotele vestesc întregului sat moartea. PRIBEAGUL, P. R. 138. După tată, fiii toți se mutarâ-ntre cei morți, reteganul, p.- iv, 63.Refl. (De obicei cu determinări locale introduse prin prep. „în”, „la” sau „pe”) A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul sau sediul.Muta-me-voiu în satul tău în veaci. PSALT. HUR. 50^v/8. Se mută cu toată ruda lui, cu cîți scăpase, în țara Veneției. MOXA, ap. GCR I, 58/15. Vor părăsi pre împăratul și se vor muta într-alt loc, la alt împărat. PARACLIS (1639), 255. Și de acolo mutîndu-sâ la ostrov, ș-au cumpăratu ocine. SIMION DASC., ap. GCR I, 143/33. Și așea mutîndu-sâ crăiasa cu pruncul Ștefan crai . . ., boierii și tot Ardealul au adus pruncului daruri la Lipa. M. COSTIN, O. 301. Și-ntr-acea sară s-au mutat în cetate. NECULCE, L. 127, cf. 362. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnăru. NEGRUZZI, S. I, 106. Era bine în casa în care sta pînă acuma, dar. . . în casa-n care se mută, o să fie mai bine. CVARAGIALE, O. IV, 12, cf. 10, 11. Îmbrăcîndu-se, începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. III, 18. Dar tot în acel an, revista se mută în București. RALEA, S. T. III, 185. Și astfel au tot vorbit pînă cînd el s-a mutat la ea. V. ROM. aprilie 1955, 256. A doua zi s-au mutat la curți care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V, 72. ◊ T r a n z. Și mută (s ă l ă ș l u i d) în fsatele lor gerunchile lu Israil. PSALT. 161. Acesta au mutat scaunul domniei în Roman. N. COSTIN, L. 177. Orhan . . . mută tahtul împărătesc la Brusa. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Face cunoscut cinstitului public că fabrica sa de ciorapi . . . acum a mutat-o la Podul Calicilor. CR (1832), 350²/37. Pe mine mă mută acum într-altă casă. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 560. Măi bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48, cf. 74, 204, ȘEZ. I, 12. Păsăruicâ, mută-ți cuibu, Unde-o fi badea cu plugu. ANT. LIT. POP. I, 144. 5. T r a n z. F i g. (Învechit) A transpune în altă limbă, a traduce. (R e f l. p a s.) Nu lipsesc a zice că cu neputință iaste a să muta filosofia și in limba rumânească (a. 1826). GCR II, 252/17. 6. T r a n z. (învechit și regional) A amîna. Au zis cum vor răspunde a doa zi . . . mutănd lucrul den zi în zi. HERODOT (1645), 471. Nu te zăbăvi a te întoarce către D[u]mn[e]zeu și nu muta den zi în zi pocăința ta. CHEIA ÎN. 57^v/18. Mută muceniia lor pînă la altă vreame. MINEIUL (1776), 144^r2/8. Mutînd punerea în lucrare a acei hotărîri până a doa zi, au făcut bine. DRĂGHICI, R. 163/7, cf. PANN, E. II, 75/21. II. T r a n z. (Învechit și popular; predomină ideea transformării, a schimbării) 1. A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica; a transforma. Supt vreame stăm, cu vreame ne mutăm viața. M. COSTIN, ap. GCR I, 203/17. Dumnăzău mută și iară întărește și întemeiază împărățiile. N. COSTIN, L. 76, cf. 142, 596. Pustiindu-se toată lllirie și Misia . . ., au scos din cetățile și din locurile ei pe români și i-au așezat în mijlocul Misiii, și i-au mutat numele, zicîndu-i Dachiia. CANTEMIR, HR. 151, cf. 72. Nici corbul negreața nici pardosul pestriciunea a-și muta poate. id. IST. 105. Mutați pentru dragostea mea meșteșugul cel pescăresc. ANTIM, P. 3. Blestemul cel omenesc l-au mutat întru blagoslovenie. MINEIUL (1776), 49^r1/8, cf. 31^v1/19. Subt pretext de a-și muta aerul, lăcuiește preste an, în șese sau șepte luni, în Tîrgovești. ȘINCAI, HR. III, 235/16. Și fiecare pe unde trece Păraie de sînge turcesc varsă, Somnu dulce mutând în moarte rece. BUDAI-DELEANU, Ț. 256. Pontiful . . . au mutat hotărîrea morței în pedeapsa închiderei pe viață. AR (1829), 188²/27. Fire-ai de rîs, mîndră lele, Că-mi mutași numele mele, Și-mi puseși altele rele, De nu pot trăi cu ele. DOINE, 264. ◊ R e f l. p a s. Mai pe urmă din Flachia să se fie mai primenit în Valahia, adecă mutîndu-sâ slova F în V și K în H. CANTEMIR, HR. 113, cf. MAIOR, IST. 161/28. De aci înainte dansurile-ți s-or ciuntă, porturile s-or muta. COM. SAT. V, 13. ◊ R e f l. Și dzice Domnul lui Cainu, că ce te-ai măniatu și fața ta s-au mutatu ? PALIA (1581), 24/8. Pealea lor se va muta în mai întunecat vînătă. ECONOMIA, 217/16. Dregătorii să mută în omide Care rod cu multă lăcomie Frunza pomului cetățenesc. BUDAI-DELEANU, Ț. 380. Că m-o bătut bărbatul Și mńi s-o mutat graiul. ȚIPLEA, P. P. 32. ◊ R e f l. i m p e r s. Unde va Dumnezeu, cu anevoie se poate muta cu sfatul. MUSTE, LET² III, 95, cf. ZANNE, P. VI, 645. ♦ R e f l. A se reincarna, a se întrupa. Cînd umbra ta, ca umbră încă, va începe a vorbi, ea va fi atotștiutoare, și-ți va spune ce trebuie să faci: cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutor. EMINESCU, N. 55. ◊ T r a n z. Și țărnea mea, tu, Doamne, în țărn-ai s-o arunci ? Dar eu ce nu sînt țărnă, unde-o să fiu atunci ? Muta-mă-vei într-altul ? VLAHUȚĂ, P. 27. 2. A da altă direcție, alt curs, a a b a t e; a schimba. Și eu încă mă întorcu și sfatul îl mut. HERODOT (1645), 367. L-au mai mutat de la gîndul lui. M. COSTIN, LET². I, 332. Inima-i va dzîce să nu-și mute pașii. DOSOFTEI 32/20. După a sa părere întorcîndu-se iarăș, mută socoteala. CANTEMIR, HR. 129. Tăind apei o gură, am mutat curgerea ei (a. 1773) GCR II, 93/8. ◊ E x p r. A (-și) muta gîndul = A renunța (la o idee, la un proiect etc.), ; a de răzgîndi. N-au vrut Nicolai Vodă să mute gîndul cel bun ce pusăse din început pentru dînșii. AXINTE URICARIUL, LET. II, 151/18. Dacă văzu care încotro merge treaba, își mută gîndul și plecă în ale sale. ISPIRESCU, U. 69, cf. id. L. 127, 254. Totuși faptul că Tudorache, în timpul din urmă, nu-i vorbise nimic de casă dăduse moșului o nădejde, fâcîndu-l să creadă că poate și-a mutat gîndul cel rău. DUNĂREANU, CH. 27, cf. I, 278. (Cu parafrazarea expresiei) Astfel ai zis. Dar acum ai gînduri mutate, tu, tată. COȘBUC, AE. 16. A muta vorba (sau cuvîntul) = a da o interpretare greșită celor spuse de a răstălmăci. L-au pusu-l mai mare, toate să-l asculte, Cîte sînt pre lume cuvînt să nu-i mute. DOSOFTEI, PS. 28/8. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. – Prez. ind.: mut. – Lat. mutare.

* CONSILIER sm. 1 Sfătuitor, povățuitor; ~ al tronului, sfetnic, ministru ¶ 2 Membru al unui consiliu : ~ comunal ¶ 3 ⚖️ Nume dat membrilor Curții de Casație, Curții de conturi și Curților de apel [fr. conseiller, refăcut după consiliu].

București pl. capitala jud. Ilfov și a întregei Românii (dela 1393), oraș așezat pe ambele maluri ale Dâmboviței și numit de aceea mai înainte Cetatea Dâmboviței: 750.000 loc. Universitate, Curte de Casație și de Apel, Academie, Bibliotecă, Muzeu. Patria lui Bâlcescu, Boliac, Filimon, Sihleanu. Aci se încheia în 1812 tractatul de pace între Ruși și Turci cari le cedară Basarabia; în 1886, pacea între Bulgari și Sârbi pentru delimitarea Rumeliei orientale; în 1913, pacea între Bulgari și Sârbo-Greci de o parte, și între Bulgari și Români de alta, acești din urmă obținând. Cadrilaterul danubian. În timpul răsboiului pentru eliberare, Bucureștii fură invadați de Bulgari, Turci și Germani, acești din urmă ocupând capitala în cursul anilor 1916 până la 1918.

CURTE ~ți f. 1) Loc îngrădit în jurul unei clădiri, al unei case; ogradă. ◊ De ~ care trăiește pe lângă om; de casă; domestic. 2) Casa moșierului; conac. ~ boierească. 3) Palat de reședință al unui suveran. 4) Instanță judecătorească sau administrativă. ~ de apel. ~ de casație. ~ marțială. 5) Atenție deosebită acordată unei femei cu scopul de a-i câștiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curții] /<lat. curtis

1) *recúrs n., pl. urĭ (lat. recursus. V. curs). Jur. Acțiunea și dreptu saŭ posibitatea de a recurge, de a te adresa cerînd ajutor la instanța supremă: a face recurs la curtea de casațiune, a avea recurs. A face recurs la, a recurge la, a fugi la, a apela la: fac recurs la amiciĭ meĭ. V. apel.

PERI, Jacopo (1561-1633), compozitor italian. Și-a desfășurat activitatea la Curtea familiei Medici din Florența. Autor (împreună cu Ottavio Rinuccini) a primei opere complete din istoria muzicii („Euridice”). Majoritatea creației sale s-a pierdut (balete, intermedii). Specialist al stilului recitativ. Reformă totală a dramei muzicale, în care muzica este subordonată textului. Melodiile expresive fac apel la cromatism și la ornamentație, conferind rol de susținere instrumentelor. Culegere de cântece și madrigale („Le Varie Musiche”).

apel sn [At: (a. 1774) URICARIUL I, 183 / Pl: ~uri / E: fr appel] 1 Chemare. 2 (Pex) Rugăminte. 3 Invocare. 4 (Îe) A face ~ Ia... A apela (1). 5 (Spc) Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 6 (Pex) Lista cu membrii unei colectivități constituite. 7 (Jur) Adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță. 8 (Jur; îe) A face ~ A intenta recurs (contra unei sentințe date de o instanță) la instanța superioară. 9 (Jur; îs) Fără ~ Fără drept de recurs. 10 (Jur; îs) Curte de ~ Instanță judecătorească superioară tribunalului care judecă, în a doua instanță sau în recurs, litigii soluționate de o instanță inferioară.

gagaku (în japoneză literal „muzică elegantă”), cea mai veche formă de muzică tradițională în Japonia. G. provine inițial (sec. 8) din unele regiuni ale Coreei, dar a înglobat ulterior și influențe ale muzicii indiene și chineze. Aceste influențe s-au perpetuat în g. și sub denumirea de „muzică de stânga” (cele coreene) și „muzică de dreapta” (cele indiene și chineze). În ciuda conservatorismului acestei muzici (care a dispărut în țările de origine), g. a adaptat gustului japonez elementele inițiale, îmbogățindu-se și cu unele creații originale. Acest ansamblu de muzici, destul de eterogene, au intrat încă de la început sub patronajul statului, reprezentațiile având loc exclusiv la curtea imperială și în principalele temple. G. cuprinde: a) ansamblul instr. denumit kangen; b) muzica de dans bugaku; c) cântece; d) muzica de ritual șintoistă. Ansamblul kangen cuprinde instr. primitive, ușor diferite pentru muzica de stânga și pentru muzica de dreapta. Ansamblul muzicii de stânga este alcătuit din sho (un fel de nai* asemănător ceng*-ului), ryu-teki (flaut), hichikiri (un fel de oboi) și trei instr. de percuție: kako, taiko și shoko. Ansamblul muzicii de drepta se deosebește de ansamblul opus prin aceea că utilizează un fl. coreean, denumit komabue, în locul fl. ryu-teki și nu face apel la sho, și, în locul instr. de percuție kako, uitlizează o tobă mare, san-no-tzusumi.În concertele g. fără dans se întâlnește biva* și koto*, ce diferă de mai perfecționatele instr. omonime actuale (inclusiv rolul lor este mai redus, servind doar la marcarea ritmului). Stilul muzical al celor două ansambluri diferă la rându-i: în muzica de stânga ryu-teki și hichikiri dețin aceeași melodie fiind acompaniate, inclusiv „armonic”, de sho, în timp ce în muzica de dreapta melodia este secondată de un fel de contrapunct. Dansul bugaku corespunde celor două categorii ale g.: cel de stânga (numit Sa-mai) și cel de dreapta (numit U-mai), diferențiate și prin costumația în care predomină culoarea roșie, respectiv verde și galbenă; în unele cazuri sunt utilizate și măștile. În reprezentațiile de bugaku, cele două feluri de dans alternează, începându-se întotdeauna cu un Sa-mai, urmat de U-mai, cel din urmă fiind considerat un „dans de răspuns”. Executat cu pași preciși și calculați, bugaku este susținut de un ritm bine marcat.

curte sf [At: CORESI, EV. 107 / Pl: ~rți / E: ml *curtis, fr cour] 1-2 Spațiu împrejmuit în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. 3 (Îla) De ~ Care trăiește pe lângă casa omului Si: domestic. 4 (Înv) Locuința de la țară a moșierului. 5 Palatul de reședință al unui suveran. 6 Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran. 7-9 (Îs) ~ de casație Instanță juridică supremă, care judecă recursurile aproape numai din punctul de vedere al formei, cu drept de casare (cu localul și/sau personalul aferent). 10-12 (Îs) ~ supremă Instanță superioară care judecă recursurile atât în fond, cât și în formă (cu sediul și/sau personalul aferent). 15 (Îs) ~ de apel A doua instanță unde se judecă recursurile făcute contra sentințelor primei instanțe (cu sediul și/sau personalul aferent). 16-18 (Îs) ~ de conturi Instanță judiciară însărcinată cu controlul cheltuielilor publice (cu sediul și/sau personalul aferent). 19-21 (Îs) ~ cu juri Instanță de judecată în care verdictul este dat de jurați (cu localul și/sau personalul aferent). 22-24 (Îs) ~ de fond A doua judecată a recursului contra deciziei primei judecăți (cu localul și/sau personalul). 25-27 (Îs) ~ marțială Instanță militară în timp de război (cu localul și/sau personalul). 28-30 (Îs) ~ constituțională Organ superior de justiție care supraveghează aplicarea constituției în stat (cu localul și/sau personalul). 31 Omagiu măgulitor adus unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea Si: curtenire

CURTE sf. 1 Spațiul descoperit, împrejmuit cu gard sau cu zid, în jurul unei case ¶ 2 Casă boierească (la țară): au trăit boerește, nu într’un bordeiu, ci într’o ~ mîndră (SB.) ¶ 3 Persoanele care locuesc într’o casă boierească: toată ~a boierească trăește liniștită și bogată (D.-ZAMF.) ¶ 4 Palat domnesc, palatul unui suveran: a fost primit la ~ ¶ 5 Domnul, suveranul, împreună cu familia sau cu suita lui: ~a și-a luat reședința la Sinaia ¶ 6 Ⓕ Măguliri adresate cuiva, atențiune deosebită arătată cuiva (în spec. unei femei) spre a-i plăcea, spre a-i cîștiga favoarea: a face ~; supărat pe femei că nu-i mai primesc ~a (NEGR.) ¶ 7 ⚖️ Tribunal superior: și pr. ext. membrii unui astfel de tribunal: ~a de Apel, tribunal superior unde se judecă apelurile făcute în contra sentințelor tribunalelor de primă instanță; ~a cu Jurați, cîte una în fie-care județ, judecă la intervale determinate, crimele, delictele politice sau de presă; ~a de Casație 👉 CASAȚIE; ~ marțială 👉 MARȚIAL; ~a de Conturi 👉 CONT ¶ 8 💫 Ⓟ ~a soarelui, cearcăn în jurul soarelui: dacă soarele are cearcăn în jur e semn de ploaie, dar dacă cearcănul, numit și ~a soarelui, e mare, e a secetă (GRM.) [lat. vulg. * cŭrtem < cohortem].

MAIDAN s. n. 1. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități, folosit ca arenă sportivă (v. p r ă v i r i ș t e), ca teren de luptă (v. c î m p), ca loc de plimbare și de adunare a oamenilor (v. p i a ț ă, s c u a r), ca loc de desfacere a mărfurilor (v. t î r g, o b o r), ca loc de depozitare a gunoaielor (v. t o l o a c ă, t ă p ș a n) etc. Ca și un împărat cînd are ședea la un meidean înainte căruia are alerga voinicii, unii la halcă, alții la sigeată. VARLAAM, C. 57. Cei ce străjuia la porți n-au simțit cînd s-au cuprins și porțile și ulițele toate și meidanul orașului de mijloc. M. COSTIN, O. 298, cf. 256. L-au îngropat afară den târg, unde zic meideanul den afară. N. COSTIN, L. 462. Pre unii... la meidanul luptii îi strigă. CANTEMIR, HR. 24, cf. id. ist. 100, 186. Încă și meideanul acela unde se face târgul Făinii în deal... niminea să nu-l astupe cu cas[ă] sau dugheane, ci să rămîie loc slobod (a. 1741). IORGA, S. D. VI, 238. Au așteptat boierii caimacami pre domnul în meideanul ce este din gios de fîntîna Papii. GHEORGACHI, LET. III, 289/31. Chipul de a sămăna meidanurile care, cu tăiatul pădurii, s-au golit și apoi s-au și curățit bine. COD. SILV. 15. La răsăritul soarelui... să arăta în medean, țiind în mînă o lance împodobită cu peane. IST. AM. 47^v/20. Toate hiarăle făcîndu-să stăpîne cetăților, aleargă ulițile și să primblă prin meidanuri. CRITIL, 55/25. L-au scos la meidan, adecă la loc de priveliște, și stând vezirul de față, au poruncit la gelați de l-au început a tăia din toate încheieturile. DIONISIE, C. 223, cf. LB. Au cutezat a ieși fățiși la medean înaintea unei armie... AR (1829), 26¹/17. S-au mutat într-alt loc, tot în ace pădure, unde ave meidean mai deschis. DRĂGHICI, R. 261/15. Medeanul Jandarmilor. Această piață îi una din cele mai frumoase a Berlinului. KOGĂLNICEANU, S. 88. Nimic nu este mai curios decît a se videa pe țăran sosind în medeanuri și iarmaroace ca să-și vîndă grîul. CALENDAR (1859), 85/18, cf. BARCIANU, V. Din dosul casei mele este un maidan deșert. Pe la ceasul acesta nu trece nime prin el. ALECSANDRI, T. 1727. Odată venise lui Oșlobanu rîndul să cumpere lemne: și așa.. . iese cîne-cînește în medean... și găsește un țăran,.. cu un car încărcat cu lodbe de fag. CREANGĂ, A. 82. Dincolo, la stânga, e o cocioabă de casă în mijlocul unui maidan plin de bălării. SLAVICI, N, I, 252. La colțul stradei, într-un mic maidan, se întâlniră cu vro patru copii de seama lor, care se jucau. VLAHUȚĂ, O. A. I, 143. Cînd ajunse în medean, la crîșma lu Troscut, calul se opri ca întotdeauna. DUNĂREANU, CH. 23. Iute apoi fuge-n medean și cumpără un sac de pîne uscată. PAMFILE, S. T. 163, cf. id. A. R. 27. Medeanul din fața mănăstirii, unde se vinde și se cumpără. HOGAȘ, DR. I, 13. În orașul de provincie banal... La colțul străzii, pe maidan, A apărut un cort. TOPÎRCEANU, P. O. 113. Aștepta să i se prezinte la apel foștii tovarăși de haimanalîc pe medeanuri și în zăvoaie. C. PETRESCU, O. P. II, 78. Să adune un sac mare de cîrpe de pe maidane. STĂNOIU, C. I. 135. Și căuta istoricul maidan Cu spini ca creste de cucoși pe gard, Cum înfloreau în fiecare an... Și a găsit în loc, un bulevard. D. BOTEZ, F. S. 39. Trecînd prin medeanul plin de lume, am plecat fluierînd la locul de întâlnire. BRĂESCU, A. 110. Lîngă el s-au ridicat copiii... care au crescut pe maidane, răzleți și sălbăticiți. SAHIA, N. 94. În medeanul cel mare al tîrgușorului era o nemaipomenită îngrămădire de lume. SADOVEANU, O. I, 180, cf. 509, 512, XI 286, id. D. P. 151, id. N. F. 102, id. Z. C. 80. De la zaplazul curții se deschidea un medean larg, în care se aduna lumea de prin sate. CONTEMP. 1948, nr. 104, 6/4. Numeroasele cîrciumi cu umbrare mari... înconjurau maidanul tîrgului. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. L-am lăsat pierdut ca pe-un pisic aruncat pe-un maidan. V. ROM. septembrie 1954, 38. Treceam într-o seară pe lîngă un mare maidan din vecinătatea orașului. V. ROM. octombrie 1955, 118, cf. 162, decembrie 1954, 55. Nu sînt noroaie și praf și gropi șí maidane cu hoituri și gunoaie. PAS. Z. I, 171. Miroase crunt a curechi răsuflat, aruncat prin maidane. CAMILAR, N. I, 27, cf. ȘEZ. VIII, 159. Dobili cînd li bate, Mnii di mnii di turci vine, Mîna pi slugî-ș(i) pune Șî la median cî ișă. VASiLiU, C. 27. Turnați galbeni cu sumanul, Să se umple medeanul. I. CR. II, 155. Mîndra șeade pe maidan Și-mi înșiră la mărgean. POP., ap. ȘIO II, 244, cf. CHEST. IV 124/733, cf. ALR SN III h 904, A V 14, 25, VI 9, 26. ◊ E x p r. A scoate (sau rar, a da) sau a ieși în (sau la) maidan = a scoate sau a ieși la vedere, a (se) arăta; a (se) da pe față, a (se) descoperi. Multe boclucuri de acestea ieșea la meidan. IST. Ț. R. 71. Se uitasă această slujbă întreită, iar acu iar au găsît-o de au scos-o la medean (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 226/2. Vă veți îngrozi de ați știe, noul nostru pământean Ce-au lucrat el pe sub cumpăt și au ieșit la meidean. BELDIMAN, E. 106/36. Tarafurile... Care au mai ieșit la maidan? ALECSANDRI, T. I, 407. Atunci puii scoaseră la maidan pe mîntuitoriul lor. MARIAN, O. I, 139. De aproape l-oi ruga, Ca să facă d-un divan, Să mă scoață la măidan. PĂSCULESCU, L. P. 202. A ajunge la maidan = a izbuti. Ca s-ajungem la măidan, ne trebuie mulți bani, multă lume și sudoare, JIPESCU, O. 84, cf. ZANNE, P. VI, 192. (Olt). A face maidan = a încura calul. Dară Corbea ce-mi făcea? Pă Roșu câ-ncăleca, Puțîntel maidan făcea, Pînă cînd bine-nfierbînta. MAT. FOLK. 148. Cînd frîul îl slobozea, Cu pintenii îl înghioldea, Mitutel măidan făcea. ib. 169. A bate maidanul (sau maidanele) = (mai ales despre copii) a-și pierde vremea hoinărind sau jucîndu-se; a umbla fără rost pe drumuri. Băieții puteau să mai bată maidanul, PAS, Z. I, 219. 2. F i g. Interval de timp; răgaz. Turcii... au zăbovit mai mult de două săptămîni și într-acest maidan de vreme (cca 1821). ȘIO II₁, 244. ♦ F i g. Moment favorabil, ocazie prielnică. Aflase meidean și vreme a grăi rău de boieri. N. COSTiN, LET. II, 91/17. În zilele acestui domn pre mult medean avea boierii cei mari. . . atît domnul cît și boierii greci. . . făcînd tuturor boierilor [pămînteni] venituri și lefi îndestule și rădicături (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 235/9. 3. (Regional) Șes situat pe o suprafață înaltă de teren, tăpșan (COSTINESCU, ALR SN III h 815); mică ridicătură de pămînt pe un șes (chest. iv 90/178_a), „pe coasta unui deal, măgură ori munte” (H XI 332); deal (ALR I 406/746, 782, LEXIC REG. 82); fața dealului, arșiță (ALR I 387/746, 782). Cerul era aproape de pămînt, dă-l ajungeai cu mîna, cînd te suiai p-un mâidan. ȘEZ. III, 191. Iar la capul dealului, La crucea medeanului, La crîșma-mpăratului, Trei voinici că mi-au sosit. BIBICESCU, P. P. 315. Asară urlau în vîrful maidanului cutare vreo șase lupi. H II 25. Cînd am ajuns noi în maidan și cum am zis ho!... [lupul] a croit-o di vale-n tufiș. ib. 31. ♦ "Coamă (pe mijlocul arăturii)*¹. ALR SN I H 31. 4. (Regional) Zidire, clădire mare. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - PI.: maidane și maidanuri. – Și: (învechit) maideán, măideán, (învechit și popular) măidán, (Mold.) meidán, meideán, medeán, medán, (Olt.) dăiman (GR. S. V, 120) s. n. – Din tc. meydan, maydan. Cf. bg. м е (й) д а н. – Dăiman, prin metateză.

*APEL (pl. -luri) sn. 1 Chemare, strigare după nume în ordinea în care sînt înscrise persoanele care trebue să fie de față la o adunare, la o înfățișare, în școală, etc.: a lipsi la ~; ~ nominal ¶ 2 🎖️ Semnal dat de gorniști sau de toboșari pentru a aduna soldații și a constata dacă toți sînt prezenți: a suna ~ul ¶ 3 Rugăminte de a participa la ceva: la ~ul Cîmpineanului, toți Romînii răspundeau (I.-GH.) ¶ 4 ~ la arme, chemare pentru a lua armele ¶ 5 ~ către popor, îndemn care se dă mulțimii sau sfat care i se cere în vederea unei anumite acțiuni ¶ 6 A face ~ la cineva, a cere sprijinul cuiva; a face ~ la bunătatea, la patriotismul cuiva, etc. ¶ 7 ⚖️ Acțiune făcută de cineva la un tribunal superior împotriva unei judecăți date de o instanță inferioară: a face ~ ¶ 8 ⚖️ Curte de juridicțiune superioară care judecă în a doua instanță o cauză judecată mai ’nainte de un tribunal inferior [fr.].

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membri: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M’Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice care impresionează ochiul omenesc, fiind emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente. În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. GÎRLEANU, L. 16. Lămpi mari de bronz, cu globuri de porțelan, aruncă o lumină albă peste covoarele orientale. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ Fig. Nu o să ne învrednicim să vedem o rază de lumină care să ne îndrepteze spre obșteasca fericire? GOLESCU, Î. 180. ♦ Prezența radiațiilor care impresionează ochiul. Ziua e tot mai caldă și în văzduhul senin e lumină mare și limpede. SADOVEANU, O. VI 233. În tot satul, numai la casa lui Moș Gheorghe se vede lumină. SP. POPESCU, M. G. 23. ◊ (Urmat de determinări în genitiv, indicînd timpul) Lumina dimineții. ▭ Abia începeau să se distingă lucrurile din casă, la lumina slabă a zorilor. BUJOR, S. 109. ◊ Fig. Camera tăcută, solemnă se umplu deodată de lumina și voioșia sănătoasă a tinereții. BART, E. 174. ◊ Lumină electrică v. electric. An-lumină = unitate întrebuințată în astronomie pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an. ◊ Loc. adv. Pe lumină = în timpul zilei, după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a se însera. M-am trezit pe lumină. ◊ Loc. prep. (Urmat de o determinare în genitiv) În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... În lumina materialismului dialectic, problemele teoretice științifice capătă un aspect concret și clar. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 10/2. (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu mijloacele..., cu ajutorul... Arată-ne, la lumina talentului tău, durerile și aspirațiile societății noastre de azi. VLAHUȚĂ, O. A. 452. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului. Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei. Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei. EMINESCU, O. I 115; b) fig. a se naște. Creangă a văzut lumina zilei la Humulești. (Rar) La lumina mare = fățiș, în mod deschis, în văzul tuturor. A luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate, contra despotismului. GHICA, S. A. 135. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere. Paserile își văd de hrană, gîgîlicii răsar iarăși la lumină și liniștea și pacea se lasă peste curtea mea. GÎRLEANU, L. 11. El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși la liman. O, minune! Iată-ne, iată, C-am ieșit iar la lumină. ALECSANDRI, T. I 438; b) a ieși la iveală, a deveni evident. Adevărul a ieșit la lumină; c) (învechit; despre tipărituri) a se publica, a deveni cunoscut publicului. Poeziile ei... vor ieși la lumină, căci am gînd să le tipăresc. NEGRUZZI, S. I 76. A scoate (pe cineva) la lumină = a scăpa de primejdii, a scoate dintr-o încurcătură. O, tu zînă adorată, Scoate-ne iar la lumină. ALECSANDRI, T. I 421. A pune (ceva) în lumină = a scoate ceva în evidență, a atrage atenția asupra...; a sublinia. A pune (ceva) într-o lumină frumoasă (sau zdrobitoare, urîtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. Peste cîteva zile se publicau mărturisiri, autografe, fotografii, care puneau într-o lumină zdrobitoare tot trecutul... prin care trecuse omul acesta. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. A da lumină = a lumina. (Fig.) Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zîna cu farmece cerești. EMINESCU, O. IV 430. A da la lumină v. da (I 11). A vedea lumina tiparului = a fi publicat, a fi tipărit. Limpede ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire, înseninare. Îi trecu repede peste față o lumină, ca și cum îi venise un gînd neașteptat. V. ROM. noiembrie 1953, 125. N-are nici o lumină pe față tata. STANCU, D. 141. În ochii lui adînci plutea iarăși o lumină cumplită. SADOVEANU, O. I 432. 2. Izvor sau sursă de lumină (I 1). Nici o lumină nu se zărea la fereastră. BUJOR, S. 106. Abu-Hasan a aprins lumini în odaie. CARAGIALE, O. III 80. Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri. EMINESCU, O. I 225. ♦ (Popular) Lumînare. Se apropie de un paltin frumos, înalt și drept ca lumina. MARIAN, O. II 159. Fă-mă lumină de ceară Și mă pune subsuară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Mai ales la pl., astăzi numai familiar) Unitate de măsură pentru fluxul luminos. Un bec de o sută de lumini înlocuise vechea lampă cu petrol. MIHALE, O. 401. 3. (Adesea determinat prin «ochilor») Pupilă. Avea ochi albaștri. Dacă-i priveai mai cu luare-aminte, vedeai lucind în jurul luminilor niște raze dese, aurii. GALAN, Z. R. 44. Ochii, cu luminile mărite, negre, luceau ațintiți, plini de gînduri. SADOVEANU, O. IV 66. Mă privi o clipă, cu zîmbetul pe față, drept în luminile ochilor. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ (Poetic; ca termen de comparație, ca simbol pentru tot ce-i poate fi omului mai drag, mai de preț) Binele ce mi l-ai făcut mie nu ți-l pot plăti nici cu lumina ochilor. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri, a păzi cu cea mai mare atenție. Ei aveau numai o fată și o păzeau ca lumina ochilor. ISPIRESCU, L. 120. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească, ceea ce o ajută să priceapă limpede și adînc; învățătură, înțelepciune, cultură, educație. Școala dă lumină poporului. Fără lumina cărții nu se poate ieși din întuneric. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a explica, a clarifica o problemă. Victoriile în munca pașnică, înregistrate în țările de democrație populară, aruncă o lumină puternică asupra situației jalnice din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2371. A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a i se lămuri cuiva ceva, a pricepe, a înțelege. În capul lui Rață se făcu lumină... Știu totul, totul cum s-a petrecut. SAHIA, N. 77. A face apel (sau a apela) la luminile (cuiva) = a cere părerea unei persoane competente în materie. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Învechit; de obicei urmat de «apei», «cîmpului», «de apă» etc.) Suprafață. Locul ales e o mlaștină cu stuf și cu răchită, în mijlocul căreia a rămas o lumină de apă netedă. ODOBESCU, S. III 109. Urmînd a se împărți lumina cîmpului în trei părți... s-au scos pădurea 4105 pogoane 525 stînjeni. I. IONESCU, M. 650. [Orașul] este zidit pe o movilă... avînd nălțime peste 50 st, socotindu-să din lumina apii pînă în cel mai nalt loc al orașului. GOLESCU, Î. 169. 2. Gura scocului, stăvilarul morii. Apa cădea la moară de la înălțime de aproape doi stîngeni: prea era ridicată lumina morii. SLAVICI, V. P. 35. – Pl. și: (învechit) lumine (EMINESCU, O. IV 28).

REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.