tribunal sn [At: SIMION DASC. ap. LET. 93 / V: (reg) trăb~, treb~, trebunar, ~ar / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr, lat tribunal, pn trybunal] 1 For superior care controlează legalitatea și temeinicia sentințelor pronunțate de către judecătorii și care judecă în primă instanță anumite cauze date prin lege Si: tablă¹ (60). 2 (În vechea organizare judecătorească a țării) Instanță de judecată cu competență generală, intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 3 (În vechea organizare judecătorească a țării; îs) ~ de comerț (sau comercial) Instanță care avea în competența sa rezolvarea litigiilor comerciale. 4 (În vechea organizare judecătorească a țării) ~ corecțional Instanță care judeca delictele săvârșite de minori. 5 (Îs) ~ militar Instanță specială care judecă infracțiunile săvârșite de militari sau cele care privesc securitatea statului. 6 (Îs) ~ suprem Instanță supremă care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară. 7 Local în care funcționează tribunalul (1, 5-6). 8 (Prc) Complet de judecată la un tribunal (1, 5-6).