abundență s. f. cantitate mare, belșug; bogăție. ◊ cornul ~ei = corn cu fructe și flori, simbol al belșugului. (după fr. abondance, lat. abundantia)

ACERATERIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: aceratherium s. m.] – Cuv. lat.

ALTHORN, althornuri, s. m. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. – Din germ. Althorn.

BELCIUGAT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop.; despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat (în formă de spirală). – Belciug + suf. -at.

BIVOL, bivoli, s. m. Vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarnele inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ.

BIZON, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

BOUREL, -EA, bourei, -ele, s. m., adj. 1. S. m. Diminutiv al lui bour (1). 2. Adj. Cu coarne ca ale bourului (1); bourean. 3. S. m. Melc (1). – Bour + suf. -el.

BOURESC, -EASCĂ, bourești, adj. (Despre coarnele melcului) (Ca) de bour (1); bourean, bourel. – Bour + suf. -esc.

BOVIDEU, bovidee, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare artiodactile, cu coarne persistente; (și la sg.) animal care face parte din această familie. [Var.: bovid s. n.] – Din fr. bovidés.

BRĂCINAR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.

BUBALINĂ, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute înrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele în formă de semilună, cu pielea groasă și cu părul negru; (și la sg.) animal care face parte din această specie. – Din fr. bubalines.

BUGLĂ bugle, s. f. Trompetă din piele care emite un sunet mai moale și mai plăcut decât cel emis de corn. ♦ (La pl.) Nume generic dat instrumentelor de suflat din alamă. – Din fr., engl. bugle.

BUTAC, -Ă, butaci, -ce, adj. (Despre unele animale) Cu coarne scurte și groase. – Cf. magh. buta.

CAPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) care se află în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței și pe care șade vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat așezat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

CAVICORN, -Ă, cavicorni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cornute) Cu coarnele goale în interior. 2. S. m. Animal cavicorn (1). – Din fr. cavicornes.

CĂPRIOARĂ, căprioare, s. f. Femela căpriorului, fără coarne, mai mică decât acesta. [Pr.: -pri-oa-] – Lat. capriola.

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Animal rumegător sălbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subțiri și agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

CĂUTA, caut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: că-u-. – Var.: (pop.) căta vb. I] – Lat. *cautare.

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CERATIT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

CERVID, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidés.

CHERATINĂ s. f. Proteină care intră în structura părului, epidermei, unghiilor, coarnelor, copitelor etc. – Din fr. kératine.

DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți, cerb-lopătar. – Din lat. dama.

GAZELĂ, gazele, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere rumegătoare din familia antilopei, cu corpul suplu, cu picioarele lungi, cu coarne în formă de liră și cu ochii mari, care trăiesc în stepele și deșerturile africane și asiatice; animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. gazelle.

IBEX, ibecși, s. m. Varietate de capră sălbatică cu coarne mari și curbate (Capra ibex). – Din lat. [Capra] ibex, numele științific al animalului.

INOROG, inorogi, s. m. Animal fabulos imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte, întâlnit mai ales în arta și literatura medievală; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoroh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

ÎMBÂRLIGAT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.

ÎMPUNGĂTOR, -OARE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător.

ÎMPUNGE, împung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere.

ÎNCORNORA, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

ÎNCORNORAT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, căruța, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Muncă grea, neplăcută; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune uneori la gâtul cailor și prin care se trec hamurile. 3. Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. ♦ Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor. 4. Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. – Lat. jugum.

MUFLON, mufloni, s. m. Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon.

ȚAPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap.

UNICORN, -Ă, unicorni, -e, adj. (Zool.) Care are numai un corn. – Din fr. unicorne.

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care astăzi, aflat pe cale de dispariție, este ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

NASICORN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare și pe pântece, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

PANIFICAȚIE s. f. Proces de transformare a făinii de grâu și de secară în pâine, chifle, cornuri etc. – Din fr. panification.

CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop.) 1. Creangă pe ale cărei bifurcații tăiate parțial se pot agăța unele obiecte. 2. Fiecare dintre bifurcațiile coarnelor cerbului. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

VIPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

PUNE, pun, vb. III. 1. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc monumental. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.

FAUN, fauni, s. m. Zeu al fecundității din mitologia romană; (sens curent) divinitate romană campestră, protectoare a câmpiilor, pădurilor și turmelor, înfățișată ca un bărbat cu coarne și cu picioare de țap. – Din lat. faunus.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ◊ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN², corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se întrebuințează la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.

CORNAT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn¹ + suf. -at.

CORNĂRI¹, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn¹ + suf. -ări.

CORNĂRIT s. n. Dare pe vitele cornute. – Corn¹ + suf. -ărit sau cornar + suf. -it.

CORNECI, cornece, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui corn¹ (I 1). – Corn¹ + suf. -eci.

CORNIFICA, cornific, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn¹.

CORNAR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn¹ + suf. -ar.

CORNIST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn¹ (I 3). – Din fr. corniste.

CORNIȘOR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn¹ + suf. -ișor.

CORNIȚĂ², cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așază o roată de lemn când i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn¹ + suf. -iță.

CORNOS, -OASĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului¹; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție a pielii relativ dur, format din celule cornoase. – Corn¹ + suf. -os.

CORNULEȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al lui corn¹. ♦ Fig. (Rar) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn¹ + suf. -uleț.

CORNURELE s. n. pl. Colțisoare, unghiulețe. – Corn¹ + suf. -urele.

CORNUT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn¹ (I 9). – Lat. cornutus.

CORNUȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn¹ + suf. -uț.

CORNACI¹, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn¹ + suf. -aci.

CORNACI², -CE, cornaci, -ce, adj. (Despre animale) Cu coarne lungi. – Corn¹ + suf. -aci.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi pus în funcție de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. [Var.: signal, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

FURCAR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar.

CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

TAUR, tauri, s. m. 1. Masculul necastrat al vacii, apt pentru reproducție (Bos taurus).* Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală, reprezentînd unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, în dreptul căruia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. – Lat. taurus.

LIRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanță, două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit, în antichitate, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspirației poetice, al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

COARNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).

MONOCER, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

ELAN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

ERGOTINĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare obținută din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se întrebuințează în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

ERGOTISM² s. n. Boală provocată de consumarea cerealelor atacate de cornul-secarei; intoxicație cu ergotină. – Din fr. ergotisme.

SPETEAZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

TRICERATOPS, triceratopși, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, care cuprindea animale de 6-8 m lungime, cu craniul înconjurat, în regiunea posterioară inferioară, de un guler din plăci cornoase, cu două coarne deasupra orbitelor și cu o protuberanță nazală; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. tricératops.

RAMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

RAȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din scr., magh. racka.

RAZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

RĂDAȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka.

REN, reni, s. m. Mamifer rumegător asemănător cu cerbul, cu coarnele în formă de arc, ramificate (atât la mascul, cât și la femelă), având concavitatea îndreptată înainte, cu smocuri lungi de păr aspru între copite, care trăiește în regiunile arctice, sălbatic sau domesticit (Rangifer tarandus). – Din fr. renne.

RINOCER, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros.

DEZONGULARE, dezongulări, s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului, copitei la animale. – Din fr. désongler.

SAXOTROMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe.

SATIR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: satir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

SECARĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = cornul-secarei. – Lat. secale.

SILVAN, silvani, s. m. Fiecare dintre divinitățile romane considerate drept protectoare ale pădurilor, imaginate cu o față bestială, cu corpul păros și cu picioare și coarne de țap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain.

CUCUIAT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at.

CVINTET, cvintete, s. n. 1. Formație muzicală alcătuită din cinci voci sau din cinci instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvintet cu pian = cvintet de coarde și pian. Cvintet de suflători = ansamblu alcătuit din flaut, oboi, clarinet, corn și fagot. 2. Strofă alcătuită din cinci versuri. 3. Linie de înaintare, formată din cinci jucători, a unei echipe sportive (mai ales la fotbal). – Din it. quintetto, fr. quintette.

CORNET³, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni². – Corn² + suf. -et.

ADVAR s. v. amuletă, corn, fetiș, filacteră, talisman.

BARBĂ s. 1. v. bărbie. (Are o ~ proeminentă.) 2. (BOT.) țeapă, (pop.) mustață. (~ de la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) barba-boierului (Ajuga laxmanni) = avrămeasă, avrămească, (reg.) cârstănească, cristeneasă; barba-caprei (Tragopogon major) = (reg.) floare-de-câmp-galbenă, salată-de-iarnă, țâța-caprei; barba-caprei (Calocera viscosa) = (reg.) coada-șopârlei; barba-împăratului (Mirabilis jalapa) = (reg.) noptiță, norea; barba-popii (Spiraea aruncus) = (reg.) barba-țapului, coada-priculicilor, cornul-dracului, floarea-zmeului, goliciunea-fetii-pădurii, Mama-Pădurii; barba-ursului v. coada-calului.

BĂLIGAR-CU-CORN s. v. caraban, nasicorn.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

CĂPRIOR s. 1. (ZOOL.) (pop.) țap. 2. (CONSTR.) (reg.) martac, (Transilv.) cafer, (Transilv., Ban. și Bucov.) corn. (~ la o casă.) 3. capră. (~ este un suport de lemn.)

COARNE s. pl. (TEHN.) (reg.) crăcană, iapă. (Ține de coarnele plugului.)

COARNE-DE-MARE s. pl. v. roșcovă.

COLȚ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un colț al odăii.) 2. v. extremitate. 3. colțul gurii v. comisură. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, măsea. (Colț la grapă.) 7. dinte, zimț. (Colț al ferăstrăului.) 8. țintă, (reg.) cui. (Colț pe talpa încălțămintei.) 9. (BOT.) colțul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) păducheriță, păducherniță, păduchele-calului, păduchele-elefantului.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colț, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădașcă, răgace.

CORNUL-CAPREI s. v. roșcovă.

CORNUL-DRACULUI s. v. barba-popii.

CORNUL-SALCEI s. v. brâncă.

CRĂCANĂ s. v. capră, coarne, cobilă, prăjină.

FILACTERĂ s. (BIS.) corn, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.)

FLANC s. (MIL.) aripă, capăt, coastă, margine, (înv.) corn, mânecă. (~ul drept al frontului.)

IAPĂ s. v. ciocârlie, coarne, cobilă, schimbător.

NASICORN s. (ENTOM.; Oryctes nasicornis) caraban, (reg.) dubălar, forfecar, nascorniță, băligar-cu-corn, (Transilv.) taurul-lui-Dumnezeu.

PINTENUL SECAREI s. v. cornul-secarei.

RAMIFICAT adj. 1. v. rămuros. 2. rămuros, (înv.) rășchirat. (Reni cu coarne ~.) 3. arborescent. (Rețea electrică ~.)

ROȘCOVĂ s. (BOT.) (reg.) păstaie, coarne-de-mare (pl.), cornul-caprei, pita-lui-Domnul-Hristos, pita-lui-sfântu-Ioan, pita-lui-Sântion.

SPETEAZĂ s. 1. v. spătar. 2. v. bată. 3. (TEHN.) chingă, scândură, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chingă, curmeziș, fălce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al căruței.) 7. (TEHN.) (reg.) băț, blană, brățară, carfă, fus, fustel, gratie, lopățică, spiță, stic, sul, șuștor. (~la loitrele căruței.) 8. (TEHN.) lopățică, pop, stinghie. (La cârceiele carului se află o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scăluș, (Transilv., Ban., și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scândurică. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) brăcinar, chingă, mână. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) braț, crac, margine, mână, mâner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 12. (TEHN.) braț, chingă, coardă, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul ori la scara coșului morii de vânt.) 13. (TEHN.) aripă, săgeată. (~ la roata morii de vânt.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apă.) 15. (TEHN.) aripă, cruce, (reg.) crucișă, cumpănă, fofelniță, răscruce. (~ la vârtelniță.)

TFILINE s. pl. v. corn, filacteră.

TROMPĂ s. v. corn, goarnă, trâmbiță, trompetă.

UNGHER s. colț, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Se afla în ~ul cel mai ascuns al odăii.)

UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (înv.) unghi tâmpit. 2. colț, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un ~ al odăii.) 3. v. poziție. 4. v. judecie.

coarnă s. f., g.-d. art. coarnei; pl. coarne

corn (bot., muz.) s. m., pl. corni

corn (de animale, de instrumente) s. n., pl. coarne

corn (franzeluță, recipient, colț, instrument-semnal de vânătoare) s. n., pl. cornuri

corn-de-secară v. cornul-secarei

cornișor (corn mic) s. n., pl. cornișoare

cornițe (coarne mici) s. n. pl.

Cornul-Caprei (astron.) s. pr. n. (sil. -prei)

cornul-caprei (vânt, varietate de ardei) s. n. (sil. -prei)

cornul-dracului (bot.) s. n.

cornul-secarei/corn-de-secară (bot.) s. n.

BELCIUGAT ~tă (~ți, ~te) (despre coarnele animalelor) Care este încovoiat (în formă de belciug); adus unul spre altul. /belciug + suf. ~at

BICORN ~uri n. Pălărie bărbătească de uniformă cu două prelungiri în formă de corn, purtată, în trecut, de către ofițeri și jandarmi. /<fr. bicorne

BIVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, având părul aspru, de culoare neagră (sau albă), și coarnele inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă și greoaie. /<sl. byvolu

BIZON ~i m. 1) Mamifer de talie mare, asemănător cu zimbrul, cu părul cafeniu-închis, fruntea mare, bombată și coarnele scurte. 2) Pielea acestui animal. /<fr. bison

BOUR ~i m. 1) Taur sălbatic, strămoș direct al vitelor cornute mari, care trăia odinioară și pe meleagul nostru. 2) Stema veche a Moldovei, reprezentând capul acestui animal. 3) Partea de dinainte a tălpii de la sanie, întoarsă în sus (în forma coarnelor acestui animal). [Sil. bo-ur] /<lat. bubalus

BOUREL ~ea (~ei, ~ele) 1) Care are coarne asemănătoare cu ale bourului; ca de bour. 2) fig. (despre sâni) Care este tare la pipăit și are o formă frumoasă. /bour + suf. ~el

BOURESC ~ească (~ești) (despre coarnele melcului) Care se aseamănă cu ale bourului; ca de bour. [Sil. bo-u-] /bour + suf. ~esc

BUBALINĂ ~e f. 1) la pl. Specie de vite cornute având părul negru, corpul mare și coarnele în formă de semilună. 2) Animal din această specie. /<fr. bubalines

BUTAC ~că (~ci, ~ce) pop. 1) și substantival (despre animale cornute) Care are coarne scurte și groase. 2) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; greu de cap; neghiob; netot; nătâng; nătărău; năuc; nerod; prost; tâmp; tont. /<ung. buta

CAPRĂ ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegătoare, paricopitate, cu coarne mari, păr lung și neted, crescute pentru lapte, lână și carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scăpa ~a în grădină a acorda încredere unei persoane necinstite. A împăca și ~a și varza a îmbina două interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constând în executarea unor dansuri și figuri comice de o persoană mascată în chip de capră. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare încrucișate pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 6) Scaun pe care șade vizitiul într-o trăsură. 7) Aparat de gimnastică constând dintr-un suport capitonat și patru picioare cu înălțime reglabilă. 8) Joc de copii, unde unul stă aplecat, iar alții sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

CARABAN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte

A CĂUTA caut 1. tranz. 1) A încerca să găsească. ~ o carte. ~ prietenul. ~ izvorul. ◊ ~ cu ochii (pe cineva sau ceva) a încerca să descopere pe cineva sau ceva (într-o mulțime). ~ pe dracul a) a fi imprevizibil; b) a-și provoca neplăceri. N-ai ce căuta (undeva sau la cineva) nu există motiv pentru a pleca undeva sau la cineva. 2) A încerca cu insistență să obțină. ~ bani. ~ slavă. ~ ajutor. ◊ ~ pricină a căuta motiv de ceartă. 3) (urmat, de obicei, de un verb la modul conjunctiv) A depune eforturi; a face tot posibilul. Caută să te întorci mai repede. 4) A privi cu atenție; a examina; a cerceta. 5) A avea în grijă; a îngriji. ~ un bolnav. 6) (mai ales în construcții negative) A lua în considerare. Nu căuta că-s tânăr. 2. intranz. 1) A-și îndrepta ochii (pentru a vedea); a se uita; a privi. ◊ ~ (cuiva) în coarne a răsfăța; a intra în voie. 2) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 3) A avea grijă; a îngriji. ~ de un bolnav. 4) pop. (în superstiții) A prezice viitorul (dând în cărți, în bobi etc.); a ghici. 5) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A solicita cu insistență; a întreba. Marfa aceasta este căutată. 6) (mai ales în construcții negative) A ține cont; a avea în vedere; a se uita. /<lat. cautare

CEL¹ cea (cei, cele) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea

CERB¹ ~i m. Mamifer erbivor rumegător, de talie mare, cu corpul zvelt, cu coarne lungi, ramificate, și cu coadă scurtă. ~ lopătar. /<lat. cervus

CERVID ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere paricopitate rumegătoare, cu coarne (ramificate), cu picioare lungi și cu coadă scurtă (reprezentanți: cerbul, elanul etc.). 2) Mamifer din această familie. /<fr. cervidés

CIUT ciută (ciuți, ciute) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.

CIUTAC ~că (~ci, ~ce) și substantival rar (despre animale) Care are coarne foarte scurte; aproape ciut. /ciut + suf. ~ac

CLENCI ~uri n. pop. 1) Creangă pe ale cărei ramuri bifurcate se poate atârna ceva. 2) (la cerbi) Bifurcație a coarnelor. 3) Cârlig la ușă sau la fereastră. 4) fig. Motiv pentru ceartă. 5) Sens profund ascuns; tâlc; noimă. /<bulg. klințe

COARNĂ² ~e f. Fructul cornului. /<lat. corna

CORN¹ coarne n. 1) Excrescență dură de diferite forme, pară sau impară, care crește pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-și arăta coarnele a) a se posta în poziție de apărare; a se pune în gardă; b) a-și da pe față firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai deștept, mai răsărit. A se lua în coarne cu cineva a intra în conflict, a se încăiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva să acționeze contrar voinței sale; a-l supune. A pune coarne a înșela (în căsnicie). 2) Substanță osoasă din care sunt constituite excrescențele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele două antene de pe capul unor vietăți mici. Coarnele melcului. Coarnele cărăbușului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau părți ale acestora care au formă de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la țară; din pătura țărănească. /<lat. cornu

CORN² ~uri n. 1): ~ul abundenței (sau belșugului) corn cu fructe și flori simbolizând belșugul. 2) Franzeluță în formă de semicerc. 3):~ul lunii luna în prima și în ultima fază, când se aseamănă cu o seceră. 4): ~ul-secarei ciupercă parazită la unele cereale. /<lat. cornu

CORN³ ~i m. Instrument muzical de suflat constând dintr-o combinație de tuburi cilindrice și conice de metal. ◊ ~ englez instrument muzical de suflat asemănător cu oboiul. /<lat. cornu

CORN⁴ ~i m. Arbust (mai rar arbore mic) cu lemnul foarte tare, cu flori galbene și cu fructe roșii, comestibile. /<lat. cornus

CORNACI ~e adj. rar (despre animale) Care are coarne mari. /corn + suf. ~aci

CORNET¹ ~e n. 1) Pachet de hârtie în formă de corn; fișic. 2): ~ acustic aparat în formă de pavilion, destinat să amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de șase lame osoase care sunt situate pe pereții laterali ai foselor nazale. 4) Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar între cel al cornului și cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu cremă, în formă de corn. /<fr. cornet

A CORNIFICA cornific tranz. A face să se cornifice. /corn + suf. ~ifica

A SE CORNIFICA pers. 3 se cornifică intranz. A se transforma în țesut cornos. /corn + suf. ~ifica

CORNIST ~ști m. Muzicant care cântă la corn. /fr. corniste

CORNIȘ ~e n. reg. Pădure de corni. /corn + suf. ~iș

CORNIȘOR ~oare n. (diminutiv de la corn) Plantă erbacee asemănătoare cu cetina de brad, care crește pe stânci și prin pădurile de munte. /corn + suf. ~ișor

CORNOS ~oasă (~oși, ~oase) Care are consistența cornului; cu consistență de corn. Piele ~oasă. Strat ~. /corn + suf. ~os

CORNUT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are coarne. /<lat. cornutus

CORNUȚ ~i m. Plantă erbacee târâtoare, având fructe de forma unor capsule cilindrice. /corn + suf. ~uț

CUCUIAT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păsări) Care are un moț în vârful capului; moțat. 2) (despre animale cornute tinere) Cărora încep să le răsară coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at

ELAN¹ ~i m. Mamifer erbivor, de talie mare, din familia cerbilor, cu coarne ramificate și lățite, care trăiește în regiunile nordice. /<fr. élan

FAUN ~i m. (în mitologia romană) 1) Zeu al fecundității. 2) Ființă imaginară în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi și picioare de țap, protector al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor. [Sil. fa-un] /<lat. faunus

A FLUTURA¹ flutur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture

GAZELĂ ~e f. 1) la pl. Grup de mamifere rumegătoare, cu corp zvelt, cu picioare lungi, sprintene, și cu coarne în formă de liră, răspândit în Asia și Africa. 2) Animal din acest grup. /<fr. gazelle

GNU m. Antilopă de talie mare, cu coarnele curbate înapoi, care trăiește în sudul Africii. /<fr. gnou

INOROG ~gi m. Animal fantastic cu corp de cal și cu un corn în frunte. /<sl. inorogu

ÎMBELCIUGAT ~tă (~ți, ~te) (despre coarnele animalelor) Care este întors cu vârful înăuntru. /în + belciug + suf. ~at

A ÎMPUNGE împung tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a înghimpa; a înțepa. 2) (despre vite cornute) A lovi cu coarnele. 3) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înghimpa; a înțepa; a mușca. /<lat. impungere

A ÎNCORNORA ~ez tranz. 1) (fapte relatate) A denatura prin adăugare de elemente născocite. 2) pop. (soți) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale; a înșela. /în + corn

ÎNCORNORAT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCORNORA. 2) (despre animale) Care are coarne; cornut. 3) (despre soți) Care este înșelat în căsnicie. /v. a încornora

LATEȘ ~ă (~i, ~e) (despre coarne) Care sunt aduse în lături și pe spate. /lat + suf. ~eș

LICORN ~i m. livr. Animal mitologic cu corp de cal, cu cap de cerb și cu un corn în frunte; inorog. /<fr. licorne

LIRĂ¹ ~e f. 1) Instrument muzical antic, cu coarde fixate pe o cutie de rezonanță și pe două brațe în formă de coarne, servind la acompanierea recitalurilor de poeme. 2) fig. Simbol al inspirației poetice; talent poetic. 3): ~ de dilatație dispozitiv semicircular, care se introduce într-o conductă, prin care curge un fluid fierbinte, pentru a-i permite (fluidului) de a se dilata liber. /<fr. lyre, lat. lyra

MOSC¹ moști m. Animal rumegător, de mărimea unei căprioare, fără coarne, cu caninii superiori foarte lungi. /<ngr. móskos

MUFLON ~i m. Mamifer rumegător de talie mică, de culoare brună-roșcată, cu coarne groase și răsucite (la masculi). /<fr. mouflon

NASICORN ~i m. Gândac de talie mare, castaniu, având pe cap un corn întors spre spate (la masculi) și peri pe pântece și pe picioare; caraban. /<fr. nasicorne

OSTIE¹ ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

PLUG ~uri n. 1) Unealtă agricolă pentru arat. ~ cu cai. ~ cu cormană. ◊ ~ de zăpadă vehicul special amenajat pentru curățarea zăpezii de pe o cale de circulație. ~ de cărbune agregat folosit la tăierea și încărcarea cărbunilor în mine. ~ nivelator mașină folosită pentru nivelare în lucrările rutiere. (A fi) de la coarnele ~ului (a fi) din țărani. A trage în ~ a munci din greu (obosind peste măsură). 2) Munca aratului. Țăranii vin de la ~. 3) Procedeu de a frâna schiurile, apropiindu-le vârfurile. /<sl. plugu

RAMURĂ ~i f. 1) Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă; ram. 2) Fiecare dintre ramificațiile coarnelor unor animale (cerb, căprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui întreg (a unei ape curgătoare, a unei căi de comunicație, a unui domeniu de activitate etc.); ramificație. 4) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; specialitate; branșă. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri

RĂDAȘCĂ ~te f. Insectă de talie mare, de culoare neagră-castanie, masculul având coarne ramificate, curbate spre interior. /<bulg. ragațka

RINOCER ~i m. Mamifer exotic erbivor, de talie mare, cu piele foarte groasă și aproape lipsită de păr, având pe nas unul sau două coarne. ~ african. ~ indian. /<fr. rhinocéros, lat. rhinoceros

SATIR ~i m. 1) (în mitologia greacă) Personaj imaginar, prezentat ca un monstru păros, cu coarne mici, urechi mari și ascuțite și cu picioare de cal sau de țap, personificând brutalitatea. 2) fig. Persoană cinică și desfrânată. /<lat. Satyrus, ngr. sátyros, fr. satyre, germ. Satyr

SAXOTROMBĂ ~e f. Instrument muzical de suflat asemănător cornului, dar mai mare, confecționat din piele. /<fr. saxotromba

A SPARGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. * A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. * ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere

ȘAMOA m. 1) Mamifer rumegător de talie medie, cu blană brun-neagră, având coarne scurte și curbate; capră-neagră; capră de munte. 2) Piele tăbăcită a acestui animal. /<fr. chamois

TAUR ~i m. 1) Mascul reproducător al vitelor mari cornute; buhai.* A lua (sau a prinde) ~ul de coarne a acționa cu energie și curaj într-o afacere dificilă; a înfrunta ceva pieptiș. 2) pop. Om zdravăn și brutal. 3) la sing. pop. art. Constelație din emisfera boreală. ◊ Zodia ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare zodiacale. [Sil. ta-ur] /<lat. taurus

TROFEU ~e n. 1) (în antichitate) Echipament al unui dușman învins, expus pe un trunchi de copac în semn de victorie. 2) Monument comemorativ al unei victorii pe care sunt expuse armele celor învinși. 3) Pradă de război, luată de la dușman; captură. ◊ ~e de vânătoare blana, colții sau coarnele unui animal vânat, păstrate ca obiecte decorative. /<fr. trophée

ȚAPOȘ ~ă (~i, ~e) 1) (despre coarnele unor animale) Care sunt drepte și ridicate în sus. 2) (despre vite) Care are coarne drepte și ridicate în sus. /țap + suf. ~oș

ȚĂPOI ~oaie n. 1) Furcă cu coadă lungă, cu două coarne drepte, folosită la ridicarea snopilor, cocenilor etc. 2) Prăjină la capătul căreia este fixat sacul de pescuit. 3) Căpriorul de mijloc al unei case țărănești. /țeapă + suf. ~oi

VITĂ ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimțit și prost. /<lat. vita

ZIMBRU ~i m. Animal sălbatic rumegător, de talie mare, având greabănul ridicat în sus, coarne scurte iar gâtul și bărbia acoperite de păr lung. /<sl. zonbru

ACERATERIU s.m. Mamifer fosil neozoic, asemănător cu rinocerul, însă lipsit de corn. [Pron. -riu, scris și aceratherium < fr. aceratherium, cf. gr. a – fără, keras – corn, therion – fiară].

BUBAL s.m. Gen de antilopă africană cu coarne în formă de U sau de liră. [< fr. bubale, cf. gr. boubalos – bivol].

BUCINĂ s.f. Instrument de suflat la romani, asemănător cornului de vînătoare de astăzi. [Pl. -ne. / < lat. bucina].

CAVICORNE s.n.pl. Familie de erbivore rumegătoare avînd coarnele cavitare (taurinele, ovinele, antilopele etc.); (la sg.) animal din această familie. [< fr. cavicornes, cf. lat. cavus – scobit, cornu – corn].