GERAH, gerahi, s. m. (Turcism înv.) Chirurg. – Din tc. cerrăh.

HIRURG s. m. V. chirurg.

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare, subst., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat sau care efectuează diverse operații cu acestea. ♦ Spec. Persoană care mânuiește aparatul de luat vederi în timpul filmării; persoană care proiectează filmul pe ecran. 2. S. m. și f. Persoană care face anumite operații chirurgicale; chirurg. 3. S. m. (Mat.) Funcție între două spații vectoriale, compatibilă cu structura vectorială a spațiilor respective. 4. S. m. (Fil.) Conectiv. 5. Adj. (În sintagma) Bloc operator = complex în cadrul unei secții de chirurgie care include sala de operații, sala de preanestezie și sălile aferente. – Din fr. opérateur, lat. operator, -oris.

CHIRURG s. (MED.) (înv.) operator, țirulic, (turcism înv.) gerah.

GERAH s. v. chirurg.

OPERATOR s. v. chirurg.

ȚIRULIC s. v. chirurg.

chirurg s. m., pl. chirurgi

chirurgie s. f., art. chirurgia, g.-d. art. chirurgiei; pl. chirurgii

CHIRURG ~gi m. Medic specializat în chirurgie. /<lat. chirurgus, germ. Chirurg

OPERATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Lucrător specializat în efectuarea unor operații tehnice sau în manipularea unor aparate. 2) Persoană care operează, execută o acțiune. ~ de cinema. 3) înv. Medic specializat în operații chirurgicale; chirurg. /<fr. opérateur, lat. operator, -oris

OPERATOR, -OARE s.m. și f. 1. Persoană calificată care supraveghează funcționarea unui aparat sau a unei mașini. 2. Care operează; chirurg. 3. Cel care mînuiește aparatul de filmat la fotografiere sau la proiectare. // s.m. 1. Simbol folosit în operațiile matematice (numere, funcții, vectori etc.), care se găsește indicat în dreapta. 2. Organ al unui calculator care efectuează operații aritmetice sau logice. 3. (Biol.) Element genetic care controlează acțiunea a două sau a mai multor gene structurale legate de-a lungul unui cromozom; genă operatorie. 4. (Mat.) Funcție, aplicație. ♦ Funcție al cărei argument este constituit din altă funcție. ♦ (Log.) Conectiv. [Cf. fr. opérateur, lat. operator – care acționează asupra cuiva].

CHIRURG s.m. Medic specialist în chirurgie. [Var. hirurg s.m. / cf. gr. cheirourgos, lat. chirurgus, germ. Chirurg].

HIRURG s.m. v. chirurg.

chirurg (chirurgi), s. m. – Medic specialist în chirurgie. – Var. hirurg (și der.). Lat. chirurgus (sec. XIX) și înainte din gr. ϰειρουργός. – Der. chirurgie, s. f., din fr. chirurgie; chirurgic(al), adj.

CHIRURG s. m. medic specialist în chirurgie. (< germ. Chirurg, lat. chirurgus)

OPERATOR, -OARE I. s. m. f. 1. persoană calificată care supraveghează funcționarea unei mașini sau instalații. 2. chirurg (care operează). 3. specialist care mânuiește aparatul de filmat la realizarea imaginilor sau la proiectare. ♦ ~ de sunet = tehnician de înaltă calificare care răspunde de realizarea coloanei sonore a filmului. II. s. m. 1. simbol în operațiile matematice, indicat în dreapta. 2. organ al unui calculator care efectuează operații aritmetice sau logice. 3. element genetic care controlează activitatea genelor structurale (legate de-a lungul cromozomului). 4. (mat.) funcție, aplicație. ◊ funcție al cărei argument este constituit din altă funcție. 5. (log.) conectiv. (< fr. opérateur, lat. operator)

gerah (gerahi), s. m. – Chirurg. Tc. cerrah (Șeineanu, III, 55). Sec. XVIII, înv.

BARNARD, Christian (1922-2001), chirurg din Rep. Africa de Sud. A realizat primele transplanturi de inimă la om (3 dec. 1967 și 2 ian. 1968), peste o mie de operații pe cord, numeroase transplanturi de organe.

BILLROTH, Christian Albert Theodore (1829-1894), chirurg german. Unul dintre fondatorii chirurgiei moderne. A efectuat primele rezecții de esofag, de pilor și prima excizie de laringe. A descris diferite tehnici operatorii din chirurgia gastro-intestinală.

BRÎNZEU, Pius (1911-2002, n. Vulcan), chirurg român. Acad. (1990), prof. univ. la Timișoara. Preocupări de filozofie a medicinii și de etică medicală („Educația estetică în chirurgie”).

BROCA, Paul (1824-1880), chirurg și antropolog francez. Fondatorul școlii moderne de antropologie. Contribuții în studierea localizării diferitelor funcții pe scoarța cerebrală, în special a centrului limbajului (centrul lui B.).

CARREL, Alexis (1873-1944), chirurg și fiziolog francez. Cercetări asupra grefelor de țesuturi și a cultivării lor in vitro; a efectuat prima sutură vasculară. Studii de sinteză („Omul, ființă necunoscută”). Premiul Nobel (1912).

CĂRPINIȘAN, Cornel (1904-1970, n. Orăștie), chirurg român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul chirurgiei toracice („Toracoplastia cu apicoliză extrafacială”).

CHIRURGIE, chirurgii, s. f. Ramură a medicinei care studiază și aplică metode de tratare a bolilor prin operații.[Var.: (înv.) hirurgie s. f.] – Fr. chirurgie (lat. lit. chirurgia).

GEROTA, Dimitrie (1867-1939, n. Craiova), chirurg și anatomist român. M. coresp. al Acad. (1916), prof. univ. la București. Contribuții în studiul anatomiei și fiziologiei vezicii urinare, a vaselor limfatice (tehnica G. de evidențiere a acestora).

autotransfuzie s. f. Transfuzie făcută cu propriul sânge ◊ „Autotransfuzie. Chirurgii de la un spital din Erlangen, R.F.G., folosesc, de câteva luni, cu succes metoda autotransfuziei în cazurile operațiilor pe cord [...] pacienților care vor fi operați li se ia de două-trei ori câte 450 mililitri, o dată pe lună.” R.l. 29 X 82 p. 6 (din auto1- + transfuzie, probabil după model germ.)

câmp operator (med.) Porțiune pe suprafața căreia are loc o intervenție chirurgicală ◊ „[...] a simțit de sute de ori aripa morții peste câmpul său operatoriu, dar nimic n-a putut să-i adumbrească acea încântare, aproape copilărească, față de frumusețea «cu totul particulară», cum spune, a meseriei lui [de chirurg].” R.l. 12 II 85 p. 5 [și câmp operatoriu] (după fr. champ opératoire; DEX)

dacron s. n. (chim.) Tip de fibră sintetică de proveniență americană ◊ „Chirurgii utilizează în prezent tuburi de dacron pentru înlocuirea vaselor groase ale corpului uman, dar dacronul nu este adecvat pentru substituirea vaselor mici.” R.l. 22 I 86 p. 6 (din engl., fr. dacron, nume comercial; PR 1955; DEX, DN3)

hemodinamist, -ă s. m. f. Specialist în hemodinamică (condițiile mecanice ale circulației sângelui) ◊ „În fapt, la o intervenție chirurgicală pe cord deschis lucrează o armată de oameni: patru chirurgi, doi anesteziști, doi specialiști în circulația extracorporală, cardiologi, hemodinamiști, plus cei de la laborator, fizioterapie și din alte domenii de explorare [...]” R.l. 12 II 85 p. 5 //din hemo- + dinamist//

look s. n. (anglicism) Înfățișare, aspect, imagine ◊ „Madonna, pe post de ingenuă (ultimul ei look)” D. 139/94 p. 13. ◊ „Chirurgul trebuia să aibă un asemenea look, încât milionarul să intre la cuțit convins că e tăiat de cel mai priceput chirurg din America, un medic pe al cărui chip citești siguranță, meșteșug și garanții de reușită. Look asta înseamnă: față, înfățișare.” R.l. 22 IV 94 p. 1. ◊ „Copiii lui Barsony nu-l cruță sub nici un aspect. Mai întâi look-ul lui. Nu seamănă deloc cu un refugiat din est, dimpotrivă.” Expr. Mag. 16/95 p. 8; v. și Renașterea bănățeană 3 XI 94 p. 3 [pron. luc] (din engl. look; cf. fr., it. look; PN 1985)

microchirurgical, -ă adj. (med.) Privitor la microchirurgie ◊ „Un grup de chirurgi de la spitalul din Shanghai au efectuat o grefă reușită de genunchi: întreaga articulație a fost transplantată, cu sutura microchirurgicală a nervilor și vaselor de sânge.” Cont. 16 II 79 p. 5 (din micro- + chirurgie; DEX-S)

neuroortoped s. m. (med.) ◊ „Sunt ortoped și, în același timp, neurochirurg [...] Neuroortopedia [...] este, evident, o arată și numele ei, o «specialitate de graniță». Fiindcă ortopezii văd, îndeobște, doar structura osoasă a coloanei, iar neurochirurgii, la rândul lor, văd numai suferința măduvei spinării și a rădăcinilor nervoase. Neuroortopedul trebuie să cuprindă ambele aspecte.” Cont. 14 IV 84 p. 6 (din neuro[chirurg] + ortoped)

psihosomatic, -ă adj. (med.) (Privitor la medicina) care studiază bolile legate de cauze psihice ◊ „Cu câțiva ani în urmă, peste 500 de specialiști – medici, psihiatri, anesteziologi, chirurgi, psihologi – întruniți în primul Congres internațional de hipnoză și medicină psihosomatică de la Paris au dezbătut aspecte ale acestor fenomene atât de discutate.” Sc. 9 IX 67 p. 6; v. și scientolog, stresant (din fr. psychosomatique, engl. psychosomatic; PR 1946; DN3)

sterinol s. Specie de dezinfectant ◊ „Spălarea mâinilor chirurgilor, a pereților sălilor de operații cu «sterinol» are un pronunțat efect antibacteric.” Sc. 2 IV 62 p. 2 (din sterină + -ol)

*chirúrg, -ă s. (vgr. heirúrgos, lat. chirurgus. V. țirulic). Medic (orĭ medică) care vindecă pin chirurgie.

HALSTED [hɔ:lstəd], William Stewart (1852-1922), chirurg american. Prof. univ. la Johns Hopkins. Fondatorul primei școli de chirurgie din S.U.A. A introdus noi procedee de tehnică operatorie. A preconizat tratarea cancerului de sân prin eliminarea glandei mamare, a mușchilor pectorali și a ganglionilor axilari.

*clorofórm n. (d. clor și -form din formic, căcĭ cloroformu reprezentă acidu formic în care oxigenu ar fi înlocuit pin clor). Chim. Un lichid incolor oleaginos cu un miros eterat și produs pintr’un amestec de alcool, de clorură de calce și de calce stinsă (CH Cl₃). Cloroformu are proprietatea de a te adormi și de a suspenda complet sensibilitatea și de aceĭa e întrebuințat în chirurgie. Se maĭ numește și metan triclorat. A fost descoperit de chirurgu englez Simpson la 1874.

CUSHING [cúșiŋ], Harvey (1862-1939), chirurg american. Unul dintre întemeietorii neurochirurgiei moderne. A descris obezitatea osteoprivă hipertensivă, afecțiune ce-i poartă numele; contribuții în chirurgia hipofizei, extinzînd experimentele savantului român N.C. Paulescu în acest domeniu.

SCARPA, Antonio (1752-1832), chirurg și anatomist italian. Prof. la Pavia. Cercetări originale asupra asupra sistemului nervos și organelor de simț. Studii privind maladiile oftalmologice; inovații în tehnica chirurgiei ochiului.

LANFRANCO (LANFRANCHI) da Milano (?-1306), chirurg italian. Stabilit la Paris (1290). Fondatorul școlii franceză de chirurgie. A introdus folosirea cuțitului, cauterului, legarea arterelor, sutura organelor lezate, folosirea opiului pentru diminuarea durerilor la răniți. Lucrări: Chirurgia magna și Chirurgia parva.

RECLUS [reklü] 1. Jean Jacques Elisée R. (1830-1905), geograf și om politic francez. Prof. univ. la Bruxelles. Revoluționar anarhist („Evoluția, revoluția și idealul anarhismului”). Participant la Comuna din Paris (1871). A călătorit prin Europa și America (1851-1857). Autor al unei „Geografii universale”. 2. Paul R. (1847-1914), chirurg francez. Fratele lui R. (1). Contribuții în descrierea unor maladii ale plămânilor și sânilor. A folosit cocaina ca anestezic local.

RIEBEECK, Anthonie Jan van (1619-1677), chirurg și explorator olandez. Administrator al Companiei Indiilor de Est Olandeze (din 1637). A fondat Cape Town (1652) al cărui prim comandant a fost (1652-1662), devenind, ulterior, guvernator al Malaccăi (1662-1665) și secretar aș Consiliului Indiei (1665-1677). Jurnal.

PAUL din Egina (Paulus Aeginata) (c. 625-c. 690), chirurg grec. Lucrarea sa, Epitomae medicae libri septem, reunește cunoștințele medicale de până la el, fiind o sursă de inspirație și pentru medicii arabi.

*félcer m. (rut. félĭčer, rus. félĭdšer, pop. féršel, pol. felczer, d. germ. feldscher, chirurg). Pop. Subchirurg. Iron. Medic ignorant.

LISTER [lístə], Sir Joseph, baron L. of Lyme Regis (1827-1912), chirurg britanic. Prof. univ. la Londra, Glasgow și Edinburgh. Contribuții în histologie și bacteriologie. Inițiatorul (1867) asepsiei în chirurgia modernă (prin introducerea acidului carbolic ca antiseptic), care a marcat o etapă decisivă în dezvoltarea acesteia. A descoperit stimulatorul fermentației lactice.

SHUMWAY [ʃóumuei], Norman Edward (1923-2006), chirurg american. Prof. univ. la Stanford. A elaborat în 1966, prin studii experimentale, tehnica transplantului de inimă. Operațiile pe care le-a efectuat au constituit un mare progres în chirurgia inimii (transplantul de valvă). În 1968 a realizat primul transplant de inimă în S.U.A., al patrulea din lume.

geráh m. (turc. [d. ar.] ğerrah). Vechĭ. Chirurg.

FĂGĂRĂȘANU, 1. Ion F. (1900-1987, n. București), chirurg român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Contribuții teoretice și practice în domeniul anatomiei și chirurgie vasculare (patogenia varicocelului ligamentelor largi), abdominale (stomac, veziculă și căi biliare). Op. pr.: „Colecistografia văzută de radiolog, medic, chirurg”, „Radioizotopii în chirurgie”. 2. Dan F. (n. 1936, București), medic român. Nepotul lui F. (1). Contribuții în chirurgia vasculară și toracică. A realizat în România (1964) prima operație de implantare a unui stimulator cardiac.

FORSSMANN, Werner (1904-1979), chirurg și urolog german. Prof. univ. la Mainz. A autoexperimentat primele cateterisme cardiace. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1956), împreună cu D.W. Richards și A.F. Cournand.

măcelár m. (lat. macĕllarius, măcelar; it. macellaro și macellaio; germ. metzler). Vest. Casap, tăĭetor de vite saŭ vînzător de carne. Fig. Om feroce. Chirurg ignorant.

LARREY [laré], Dominique Jean, baron de (1766-1842), chirurg militar francez. A participat la toate campaniile lui Napoleon. Considerat unul dintre fondatorii chirurgiei militare de campanie; a creat un sistem de evacuare rapidă a răniților încă din timpul desfășurării bătăliei. A introdus (1793) ambulanța de campanie. Memorii.

*metalúrg m. (vgr. metallurgós. V. chirurg). Acela care știe metalurgia.

*paciént, -ă adj. (fr. patient, lat. pátiens, -éntis, d. pati, a suferi. V. pățesc). Răbdător, care are răbdare. Subst. Bolnav (în raport cu medicu): chirurgu operă un pacient.

NASTA, Traian (1882-1958, n. Craiova), chirurg român. Prof. univ. la București. Unul dintre creatorii școlii de chirurgie românească. Contribuții la chirurgia stomacului, rectului ș.a. („Limfogranulomatoza rectală”).

NÉLATON [nelatõ], Auguste (1807-1873), chirurg francez. Medicul personal al lui Garibaldi și Napoleon III. A introdus metode noi în chirurgia gastrică și urologică (sonda lui N.).

OLTEANU, Mircea (n. 1926, Galați), medic român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Specialist în oftalmologie, s-a consacrat în domeniul chirurgiei plastice, reparatorii și estetice, al transplantelor de cornee perforate și lamelare, keratofakoprotezelor, chirurgiei nistagmusului etc.; a elaborat și aplicat metode chirurgicale originale în strabismul paralitic, scleroplastia evoluției miopiilor etc.; printre primii chirurgi din lume care a operat nou-născuți sub anestezie generală; a perfecționat tehnica transplantelor de cornee și a introdus în țară tehnica protejării ochiului cu cornee și cristalin din masă plastică. Lucrări: „Actualități în oftalmologie”, „Tratat de oftalmologie”, „Oftalmo-chirurgie. Atlas”.

PARÉ, Ambroise (c. 1509-1590), chirurg francez. Unul dintre reformatorii medicinei Renașterii. A introdus tehnici operatorii noi (hemostaza prin ligatura arterelor în locul cauterizării, după amputația membrelor); a pus bazele marii chirurgii (amputații, dezarticulări). Alături de J. Hunter și J. Lister, socotit printre cei mai mari chirurgi ai tuturor timpurilor. Autor a unor lucrări privind circulația sangvină.

PÉAN, Jules-Émile (1830-1898), chirurg francez. A introdus procedee și noi instrumente (pensă hemostatică cu cremalieră) revoluționând tehnica chirurgicală a hemostazelor. A efectuat prima splinoectomie. Considerat întemeietorul chirurgiei ginecologice („Lecții de clinică chirurgicală”, „Diagnosticul și tratamentul tumorilor abdomenului și ale bazinului”).

PIROGOV, Nikolai Ivanovici (1810-1881), medic chirurg, naturalist și pedagog rus. Prof. univ. la Moscova. Unul dintre pionierii chirurgiei de război. A introdus în anatomia topografică metoda secțiunilor pe cadavre congelate, iar în practica chirurgicală o serie de procedee operatorii originale. Autor al unui valoros atlas anatomic („Anatomia topografică”).

PÓLYA [pó;jə], Jenö (1876-1945), chirurg ungur. Cercetări asupra chirurgiei stomacului. A inițiat operația cunoscută sub numele Reichel-Pólya.

POTT [pot], Percival (1714-1788), chirurg englez. a Descoperit (1779) și a descris tuberculoza vertebrată, boală care-i poartă numele (morbul lui P.).

PROCA, Eugeniu (1927-2004, n. Godeni, jud. Argeș), medic și chirurg urolog român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Ministru al Sănătății (1978-1985). A organizat primul centru de hemodializă din țară și a realizat primele transplanturi de rinichi în România, începând din 1980. Studii și lucrări privind fiziologia și fizioterapia rinichiului și a căilor urinare („Insuficiența renală acută”, „Diagnosticul cancerului de prostată”).

PROCA, Gheorghe (1867-1943, n. Iași), medic și chirurg român. Prof. univ. la Iași și București. Contribuții în domeniul tuberculozei („Toxinele bacilului tuberculos. Cercetări asupra mecanismului de acțiune”). Alături de V. Babeș s-a ocupat de optimizarea vaccinării prin introducerea seroterapiei antirabice. Ca igienist, a efectuat anchete privind răspândirea pelagrei pe teritoriul României.

HORTOLOMEI, Nicolae (1885-1961, n. Huși), chirurg și urolog român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași și București. Ministru al Sănătății (1939-1940). A efectuat cercetări experimentale asupra dinamicii normale și patologice a căilor urinare și a perfecționat tehnicile intervențiilor operatorii pe tubul digestiv, rinichi, organele genito-urinare, glandele endocrine, sistemul nervos vegetativ. Promotor, în România (după 1950), al chirurgiei cordului și a vaselor mari. A creat o valoroasă școală chirurgicală la Iași și București.

HUA TUO (c. 190-265), medic și chirurg chinez. A perfecționat tehnicile chirurgicale curente, a promovat gimnastica igieno-medicală și a propus tratamente care prefigurează homeopatia.

HUGGINS [háginz], Charles Brenton (1901-1997), chirurg și oncolog american. Prof. univ. la Chicago. A descoperit influența hormonilor asupra creșterii celulelor canceroase și a introdus tratamentul hormonal în diferite tipuri de cancer (mai ales al celui de de prostată). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1966), împreună cu P. Rous.

HUNTER [hántər] 1. John H. (1728-1793), chirurg, anatomist și naturalist britanic. Fondatorul Muzeului de anatomie de la Londra și al școlii engleze de patologie experimentală. Lucrări privind însămânțarea artificială la om, morfologia și patologia dinților, transplantul testicular la animale. 2. William H. (1718-1783), chirurg, obstetrician și anatomist britanic. Frate cu H. (1). Lucrări privind anatomia și fiziologia uterului gravid, structura vaselor sangvine, morfologia comparată a oaselor.

HUSTIN [üstẽ], Albert (1882-1967), chirurg belgian. Prof. univ. la Bruxelles. Considerat unul dintre pionierii transfuziei sangvine. A fost primul care a utilizat (1914) citratul de sodiu ca anticoagulant al sângelui.

IACOBOVICI, Iacob Melcon (1879-1959, n. satul Costești, jud. Botoșani), chirurg român. Prof. univ. la Cluj și București. Unul dintre organizatorii școlii clujene de medicină. Contribuții în chirurgia ulcerului duodenal și a litiazei biliare. A introdus operația de rezecție concomitentă a coastei întâi și a nervului frenic (operația I.).

IONESCU, Agrippa (1925-2003, n. București), chirurg român. Prof. univ. la București. Lucrări privind tratamentul arsurilor, traumatismelor extremităților, malformațiilor membrelor („Particularitățile tratamentului șocului cu arsuri”, „Studiul apariției complicațiilor în arsuri”, „Câteva considerații genetice asupra piciorului strâmb congenital”, în colab., „Aspecte clinice și terapeutice în electrocutările grave ale extremităților”). A organizat prima clinică de chirurgie plastică și reparatorie din România.

IONESCU 1. Dumitru (Take) I. (1858-1922, n. Ploiești), avocat, publicist și om politic român. Orator de excepție, a dominat timp de patru decenii viața parlamentară. Inițial liberal, apoi membru al Partidului Conservator (din 1886), a fondat și condus (din 1908) Partidul Conservator-Democrat. Director (1889-1890) al cotidianului „La Liberté Roumaine”. De mai multe ori ministru; prim-min. (1921-1922). Ca ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1891-1985), a inițiat mai multe proiecte de legi (a învățământului primar, a clerului mirean ș.a.), a subvenționat mișcarea națională din Transilvania și a susținut cauza românilor sud-dunăreni. A sprijinit reformele agrară și electorală, inițiate de liberali. Adept al intrării României în război alături de Antantă. Președinte al Consiliului Național al Unității Române (Paris, 1918). În calitate de ministru de Externe (1920-1921), a fost inițiatorul și creatorul Micii Înțelegeri. Memorii. 2. Thoma I. (1860-1926, n. Ploiești), chirurg și anatomist român. Frate cu i. (1). M. de onoare al Acad. (1925), prof. univ. la București și Paris. Fondator al școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică. A fondat periodicele „Archives des sciences médicales” și „Revue de chirurgie” (1897). Inițiatorul și organizatorul Societății române de chirurgie din București. A introdus tehnici operatorii în diverse domenii ale medicinii (craniectomie, splenectomie, nefropexie, hernie etc.). Promotor al rahianesteziei înalte („metoda românească”, aplicată în Marea Britanie și S.U.A.). Numeroase studii și tratate de specialitate („Technique opératoire des gastrectomies pour cancer”, „Traitement chirurgical du cancer de l’utérus”). Delegat al României la sesiunile Ligii Națiunilor (1920-1921).

IONESCU, Nicu George (n. 1928, Râmnicu Sărat), chirurg român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. Lucrări privind traumatismele toracice, explorarea cliniăc în afecțiunile chirurgicale, chirurgia tubului digestiv („Traumatismele toracice”, „Curs practic de explorări complementare în bolile chirurgicale”).

țirúlic și țe- m. (pol. cyrulic, mlat. cirurgus, lat. chirurgus). Cant. Chirurg.

2) ușór și (vechĭ) ĭușór, -oáră adj. (lat. lĕvis, ușor, de unde s’a făcut *lieŭ, apoĭ [cu sufixu diminutival -șor, -ușor] *lĭușor, ĭușor, ușor; it. lĭeve, pv. leu; fr. léger, d. lat. pop. *leviarius, de unde și it. leggiero și sp. ligero). Care nu trage mult în cumpănă, care nu e greŭ de ridicat: aluminiu e un metal ușor, a fi ușor ca pufu. Lesne de mistuit: bucate ușoare. Supțire: o haĭnă ușoară. Sprinten, vioĭ: mă simt ușor pe ziŭa de azĭ. Nu cu armament greŭ: cavalerie ușoară (adică fără suliță). Delicat, abea: o ușoară atingere cu aripa. A avea mîna ușoară, a opera cu îndemănare (ca chirurg ș. a.). Lesne de suferit: pedeapsă ușoară. Nu grav: rană, greșală ușoară. Fácil, lesne de făcut: lucrare ușoară. Superficial: spirit ușor. Care tratează un subĭect puțin important: poeziile ușoare ale luĭ Orațiŭ. Nestatornic, frivol, ușurel, ușuratic: om ușor. Curgător, care pare a fi scris fără trudă: stil ușor. Nu adînc, care se întrerupe la cel maĭ mic zgomot: somn ușor. Țărîna ușoară. V. țărînă. Adv. Pufu trage ușor în cumpănă; îmbrăcat ușor (supțire); a călca ușor (nu îndesat); armat ușor; atins ușor; pedepsit ușor; rănit ușor; a lucra, a scrie ușor; a dormi ușor. A lua ușor, a considera cu ușurință, a nu da multă atențiune. – În Munt. vest ușure. Vechĭ ișor (și azĭ în Trans.).

KAUFMAN, Aurel (n. 1925), chirurg român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. A înființat primul laborator experimental de microchirurgie din România. Lucrări privind patologia vasculară periferică, în special a edemelor.

RĂDULESCU, Alexandru D. (1886-1979, n. Focșani), medic chirurg și scriitor român. Acad. (19550, prof. univ. la București. A întemeiat, la Cluj, Spitalul de Chirurgie Infantilă, al cărui director a fost (1920-1940) și Spitalul de Ortopedie (1921). Fondator al „Revistei de ortopedie și chirurgie infantilă” (1927) și al Societății Române de Ortopedie (1931). Cercetări originale în domeniul transplantelor osoase la om, al chirurgiei morbului lui Pott (procedeu personal), al fiziopatologiei fracturilor deschise („Mica chirurgie și elemente de patologie a osului”, „Traumatismele osteoarticulare”, „Scoliozele”).

chirurg s. m., pl. chirurgi

chirurgie s. f., art. chirurgia, g.-d. chirurgii, art. chirurgiei

RICHARDS [rítʃərdz], Dickinson Woodruff (1895-1973), medic chirurg și fiziolog american. Prof. la Univ. Columbia. Cercetări asupra funcțiunilor cardio-pulmonare; a diagnosticat o serie de maladii cardiace. A descoperit și a utilizat pentru prima oară tehnica cateterismului cardiac. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1956), împreună cu A. Cournard și W. Forssmann.

canulă f. tub de care se servesc chirurgii.

chirurg m. cel ce practică chirurgia.

felcer m. chirurg, mai ales militar. [Nemț. FELDSCHERER].

dentist m. chirurg care curăță, vindecă sau scoate dinți.

operațiune f. 1. acțiunea unei forțe, a unei facultăți ce produce un efect: operațiunea simțurilor; 2. totalitatea mijloacelor întrebuințate în vederea unui rezultat: operațiune financiară, electorală; 3. mijloace întrebuințate spre a cunoaște natura corpurilor și proprietățile lor: operațiuni chimice, fizice; 4. acțiunea normală a chirurgului; 5. mișcarea unei armate în campanie; 6. șir de calcule: diviziunea este o operațiune.

Cosma si Damian (Sfinții) pl. frați medici martirizați la Egea, în Cicilia (303). Ei deveniră patronii medicilor și ai chirurgilor. Serbați la 4 Noemvrie.

DANIELLO, Leon Silviu I. (1898-1970, n. Budapesta), chirurg și ftiziolog român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la Cluj. Lucrări privind studiul, depistarea și terapia tuberculozei, silicozei, silicotuberculozei. Contribuții la organizarea rețelei de profilaxie antituberculoasă în România.

DELBET [delbé], Pierre (1861-1957), chirurg și fiziopatolog francez. Lucrări de patologie și terapeutică a proceselor infecțioase. A descoperit tehnici de chirurgie vasculară și ortopedie (semnul D., aparat D.); a cercetat rolul magneziului în prevenirea tumorilor maligne.

GERAH, gerahi, s. m. (Înv.) Chirurg. – Din tc. cerrāh.

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat sau care efectuează diverse operații cu acestea. ♦ Spec. Persoană care mânuiește aparatul de luat vederi în timpul filmării; persoană care proiectează filmul pe ecran. 2. S. m. și f. Persoană care face anumite operații chirurgicale; chirurg. 3. S. m. (Mat.) Funcție între două spații vectoriale, compatibilă cu structura vectorială a spațiilor respective. 4. S. m. (Filol.) Conectiv. 5. Adj. (În sintagma) Bloc operator = complex în cadrul unei secții de chirurgie care include sala de operații, sala de preanestezie și sălile aferente. – Din fr. opérateur, lat. operator, -oris.

BISTURIU, bisturie, s. n. Cuțit special, de obicei cu tăișul în formă de arc, folosit la operații chirurgicale sau la disecții. Cu ce siguranță a trasat [chirurgul] linia pe piele cu lama bisturiului! BART, E. 382. Bisturiu electric = electrocauter întrebuințat la tăierea țesuturilor vii fără a provoca hemoragie.

GREU³, GREA, grei, grele, adj. (În opoziție cu ușor) I. (În sens material) 1. Care are greutate. Toate corpurile sînt grele. ♦ (Sens curent) Care are greutate mare; care apasă tare asupra suprafeței pe care stă; care trage (mult) la cîntar. Vîntul abia clintit al acelui ceas prinse a frămînta marea grea a semănăturilor. CAMILAR, TEM. 146. Cînd strălucesc sub rouă grea Cărări de soare pline, Frumoasă ești, pădurea mea Și singură ca mine... TOPÎRCEANU, B. 8. Vouă și-un butuc vi-e greu, Eu ridic o bîrnă. COȘBUC, P. II 24. Voinicii osteneau, Că povară grea duceau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Aur greu = aur masiv. Șapte policandre de aur greu, cu cîte șapte sfeșnice, atîrnau din tavanul lucrat în sidef. CARAGIALE, P. 140. Benzină grea v. benzină. Artilerie grea = artilerie care cuprinde piese de mare calibru, anevoie deplasabile. Industrie grea v. industrie. (Sport) Categorie grea = categoria boxerilor care au greutatea corpului de la 81 kg în sus. ◊ Expr. Bani grei = bani mulți, sumă mare. Trebuie să dea bătrînul bani grei la avocați. DUMITRIU, P. F. 44. Cuvînt greu = cuvînt hotărîtor, decisiv. A avea pas(ul) greu = a călca apăsat. 2. Îngreuiat, împovărat, încărcat. Era greu pămîntul de atîtea jivine. RETEGANUL, P. V 6. ♦ (La f.; popular, despre femei) Gravidă. Nu trecu mult și fata rămase grea. ISPIRESCU, L. 63. ♦ (Despre nori) De ploaie, de furtună. II. Care dă senzația sau impresia de greutate, de apăsare. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare greu (I 1) (din cauza oboselii etc.). Capul, greu de strălucirea părului și de gînduri, se înclinase ușor pe un umăr, iar zîmbetul – poate intîiul ei zîmbet cald – îi întipărise pe figură o nevinovăție de imaculată arătare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 92. Tîrziu de tot s-a ridicat Și ochii-i se făcură grei. COȘBUC, P. I 231. Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, trist, îndurerat. Cînd se-apropie de-amiazi, mi-e inima grea. DAVIDOGLU, M. 39. A avea mîna grea = a) a avea mînă tare, care lovește rău; b) (familiar, despre unii chirurgi și dentiști) a lucra dur, provocînd dureri. A fi greu de (sau la) cap = a nu pricepe ușor, a fi prost. Moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. CREANGĂ, A. 164. Ha, ha, ha, greu ai mai fost de cap. ALECSANDRI, T. I 254. 2. (Despre mîncări, alimente) Care îngreuiază stomacul, care produce indigestie; care se digeră sau se asimilează greu; indigest. Carnea de porc e grea la stomac. 3. (Despre miros) Grețos, neplăcut, nesuferit; (despre aer) mirosind rău, închis, încărcat. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. Un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. Aici este nu știu ce miros greu. NEGRUZZI, S. I 89. 4. (Despre abstracte) Apăsător, copleșitor. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. VLAHUȚĂ, P. 4. ◊ Atmosferă grea = aer înăbușitor, atmosferă apăsătoare, gata de ploaie; fig. mediu, atmosferă încărcată de griji, amenințări, certuri etc. ♦ (Despre somn) Adînc. Somnul cel vecinic este greu. MACEDONSKI, O. I 51. Da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. 5. (Despre noapte, întuneric, ceață) Dens, compact. Tovarăși, dați iureș la lupta cea mare Cu întunericul greu și cu beznele! DEȘLIU, G. 28. Fumul vapoarelor îngroșa pîcla grea, apăsătoare. BART, E. 386. III. (În sens abstract) 1. Care se face cu greutate, anevoie, cu mare încordare de puteri, care cere eforturi mari; dificil, anevoios. Ascensiune grea. ▭ Aceasta este cea din urmă și mai grea slujbă ce mai ai să faci. ISPIRESCU, L. 29. La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sînt însă rodurile sale. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ Muncă grea = muncă făcută în condiții vătămătoare sănătății, ca temperatură înaltă sau prea scăzută, umiditate mare etc. ◊ (Urmat de un verb la supin) Sînt grei bătrînii de pornit, Dar de-i pornești sînt grei de-oprit! COȘBUC, P. I 58. Un fragment... din poema lui Grațiu Faliscu, ale cărui versuri grele de înțeles ne-au păstrat limba tehnică a strămoșilor noștri, vînătorii latini. ODOBESCU, S. III 64. Încercarea trebuie să fie cît mai grea și de priceput și de îndeplinit. ȘEZ. I 98. ♦ (Despre drumuri, locuri etc.) Anevoie de parcurs, de străbătut. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I 137. Bița calu-și potcovește, De grea cale mi-l gătește. ȘEZ. I 46. Unde-a fi drumu mai greu Să te-ajungă dorul meu, Unde-a fi calea mai grea, Să te-ajungă jalea mea. ib. 166. ♦ Anevoie de înțeles, de lămurit, de rezolvat, de învățat. Problemă grea. Text greu. Întrebare grea. Expunere grea. Limbă grea. ▭ Un călugăr bătrîn stă pe o bancă de lemn, în gang, înaintea porților. Se gîndește la ceva, – poate – la ceva greu și adînc. SADOVEANU, O. VII 201. ♦ (Despre răspunderi, sarcini) Anevoie de îndeplinit; însemnat, important, mare. 2. (Despre rele, necazuri, suferințe) Anevoie de suportat; apăsător, mare. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. Turcii, măre, mi-l aflau, la greu bir mi-l așezau. ȘEZ. III 212. ◊ Temniță grea v. temniță. Familie (sau casă) grea = familie numeroasă, greu de întreținut. ◊ (Adverbial, în expr.) Greu la deal și greu la vale sau greu la deal cu boii mici, se zice despre o persoană care are multe greutăți, pe care n-o ajută puterile sau despre o situație anevoioasă. ♦ (Despre boli, răni, slăbiciuni trupești) Care se vindecă anevoie sau care nu se vindecă de loc; grav. Cînd văzu fiul împăratului că zîna lipsește, atîta îi fu. Căzu la grea boală. ISPIRESCU, L. 311. Rana ce nu se vede, aceea e mai grea. ◊ Fig. Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta...? ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Zile grele (sau viață grea, trai greu) = trai anevoios, viață plină de lipsuri, de suferințe, mizerie. Și strămoșii tăi au dus zile grele. SADOVEANU, O. VI 51. Frunză verde doi pelini, Nu-i greu traiul prin streini, Dar îi greu cînd n-ai cu cine, Cînd nu-i mîndra lîngă tine. ANT. LIT. POP. I 40. Bătrînețe grele = bătrînețe cu infirmități, cu boli. Lovitură grea = lovitură mare, dureroasă. ♦ (Mai ales despre ocări, insulte, pedepse etc.) Serios, grav. Vină grea. Pedeapsă grea. ▭ Boieri, sînteți nebuni? Vă bateți joc de mine? – «E grea ocara ce ne-o faci», spătarul îi răspunde. COȘBUC, P. I 196. ◊ Vorbă grea (sau vorbe, cuvinte grele) = insultă, ocară. A făcut scandal... și a spus vorbe grele. PAS, Z. I 143. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! SADOVEANU, O. I 428. ♦ (Despre timp, împrejurări, situații) Cu greutăți, cu dificultăți; critic. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. Atunci, în acele grele și amari minute [ale luptei de la Călugăreni], turcii... stau înmărmuriți și cu durere își întorceau ochii către pustiile Asiei. BĂLCESCU, O. II 64. ♦ Iarnă grea = iarnă geroasă și lungă. Vreme grea = a) furtună. Cărarea asta o știa, Și colo stînca de-adăpost Pe ploaie-n vreme grea. COȘBUC, P. I 232; b) (mai ales la pl.) vremuri, împrejurări critice. ♦ (Învechit; despre oameni) Dușmănos, inaccesibil. Se plînse de nemți că sînt grei și scumpi, că nu trimiseră pînă atunci nici oștiri, nici bani, nici ajutoare. BĂLCESCU, O. II 197.

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la uși, ferestre, capace sau alte părți mobile care închid unele obiecte) A da la o parte, a împinge în lături (pentru a permite accesul în interior). A pășit îndesat pînă la prag, deschizînd ușa. SADOVEANU, P. M. 127. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vintul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. Oi ruga pe maică-mea Să deschiză fereastra, Să mă uit la dumneata Și să-mi treacă durerea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A-i deschide (cuiva) porțile = a-i da (cuiva) acces liber (la ceva). Revoluția culturală a deschis larg porțile școalelor și universităților – altădată accesibile numai claselor exploatatoare – copiilor de muncitori și țărani muncitori. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. ♦ (Cu privire la spații sau încăperi închise) A da la o parte ușa sau capacul unui obiect (pentru a putea pătrunde undeva). Să deschizi această culă unde cei mai mîndri zac. DAVILA, V. V. 156. A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de acolo o ladă... dar să n-o deschidă pîn-acasă. CREANGĂ, P. 289. ◊ (Poetic) De cînd codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată, Își deschide-a lui adîncuri, fața lunii să le bată, Tristă-i firea. EMINESCU, O. I 83. ◊ Absol. Cînd deschise, auzi și glasul lui Gheorghiță, amestecat cu al argatului. SADOVEANU, B. 103. Deschideți iute, zise Ivan tropăind și frecîndu-și mînile. CREANGĂ, P. 309. Deschide-mi să ieu traista din cui! ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Expr. A-și deschide urechile = a asculta cu mare atenție. A deschide (cuiva) capul (sau mintea) v. cap. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, confidențe, a spune tot ce ai pe suflet. Sînt bărbat și nu mi-e ușor lucru să-mi deschid inima. DAVIDOGLU, M. 58. Măgură își deschidea tot mai larg inima către oamenii aceia simpli. CAMILAR, N. I 32. Prințule, zise domnul abate, deschizîndu-și tot sufletul și tot zîmbetul, cătră tovarășul său. SADOVEANU, Z. C. 51. A deschide (refl. a i se deschide) cuiva pofta de mîncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mîncare. ♦ (De obicei determinat prin «cu cheia») A descuia. (Refl. pas.) Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei, să intri. ISPIRESCU, L. 112. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși; urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «spre») A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre... Din salon se deschid uși... spre terasă. CAMIL PETRESCU, B. 91. 2. Tranz. (Cu privire la părți ale corpului) A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strîns. a) (Cu privire la gură) A îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mînca sau a vorbi. Deschise gura să vorbească, apoi se răzgîndi și tăcu. DUMITRIU, N. 148. ◊ Expr. A deschide gura = a vorbi. Boierul cum deschide gura iese minciuna. REBREANU, R. II 92. Nu cumva să deschizi gura cît îi fi la masă. ALECSANDRI, T. 755. A deschide cuiva gura = a face pe cineva să vorbească, a-l sili să spună ceea ce de bunăvoie nu spune. b) (Cu privire la ochi) A ridica pleoapele descoperind ochiul; p. ext. a se deștepta din somn. Cînd am deschis ochii, era prea tîrziu, tovarășii mei care au ținut drumul cel bun erau departe și nu-i mai puteam ajunge. VLAHUȚĂ, O. AL. I 7. Avea în frunte numai un ochi mare cît o sită, și cînd îl deschidea, nu vedea nemica. CREANGĂ, P. 243. Cînd am deschis ochii, era ziua mare. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A deschide ochii = a se naște, a vedea lumina zilei; fig. a intra în lume. Ești tînăr; ai deschis ochii încoace, după Cuza. GALACTION, O. I 64. A deschide (refl. a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. Dar astăzi rupt e vălul și ochii s-au deschis. MACEDONSKI, O. II 203. A (sau a-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. Acuma bine că ți-ai deschis și dumneata în sfîrșit ochii ca să vezi cine sînt. CARAGIALE, O. I 63. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. Căscară toți gura; deschiseră ochi mari, rădicară din umeri și începură să cam surîză. CARAGIALE, O. III 145. c) (Cu privire la mînă) A desface degetele strînse pumn; fig. a fi darnic, milostiv. d) (Cu privire la brațe) A întinde în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. Mi-au deschis brațele și m-au primit frățește la revista «Viața Romînească». GALACTION, O. I 31. ♦ (Cu privire la aripi) A desface pentru zbor. Deschide-ți aripile și sai la pămînt. ALECSANDRI, T. I 113. 3. Tranz. (Cu diverse determinări, sensul reieșind din acestea) a) (Cu privire la plicuri, p. ext. la scrisori) A desface, a dezlipi, a despături (pentru a lua cunoștință de conținut). b) (Cu privire la cărți sau caiete) A întoarce coperta, împreună cu una sau mai multe file (pentru a scrie sau a lua cunoștință de textul scris); a desface la o anumită pagină. Domițian nu deschise nici caietul, nu luă nici floarea: nu le văzuse. BASSARABESCU, V. 20. c) (Cu privire la o rană, o cavitate a corpului etc.) A tăia, a face o incizie. Chirurgul deschide abdomenul. 4. Refl. (Despre pămînt sau formațiuni ale pămîntului; prin analogie, despre valuri) A se despica, a se crăpa. Unde se deschidea talazurile... acolo țîșt! și dînsa. ISPIRESCU, L. 34. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. Se deschide în tavan, deasupra capului, o gaură mică de pod. BOGZA, Ț. 62. ♦ (Despre răni) A începe să sîngereze sau să supureze. (Fig.) O rană purulentă... se deschide la soare. C. PETRESCU, Î. II 159. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele, a se transforma din boboc în floare. 5. Tranz. (Cu privire la drumuri, șosele, cărări) A săpa, a tăia, a croi. Prin aceste chei grele de piatră, Bicazul își deschide un drum. BOGZA, C. O. 66. Pe cînd ai noștri deschid pîrtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici. DELAVRANCEA, A. 18. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. ◊ Fig. Răsturnarea dictaturii burghezo-moșierești a deschis drumul transformărilor revoluționare în Romînia. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 93. ◊ Expr. (De obicei peiorativ) A deschide cuiva carieră = a înlesni cuiva să-și facă o situație profesională bună. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I 137. ♦ Refl. (Despre drumuri, locuri, peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura înaintea ochilor. La capătul străzii Buzești se deschide deodată «piața Victoriei», la care n-are vreme moș Gheorghe să ia seama. SP. POPESCU, M. G. 54. Ajunseră la un loc unde se deschidea trei drumuri. ISPIRESCU, L. 274. 6. Tranz. A porni o acțiune, a face începutul, a începe. A deschide o ședință. A deschide o adunare. ▭ Am deschis o subscriere și o loterie în ajutorul sărăcimii. ALECSANDRI, T. 1311. I-au deschis proces. id. ib. 1449. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. Cînd musafirul l-a văzut pe Abu-Hasan încălzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste. CARAGIALE, O. III 80. A deschide (cuiva) un credit v. credit. A deschide focul v. foc. ♦ (Mine) A îndepărta straturile sterile situate deasupra unui zăcămînt, în vederea exploatării acestuia. ♦ (Întrebuințat și absolut) A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ (Sport) A trece mingea unui coechipier ca să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. (Cu privire la instituții sau întreprinderi) A înființa, a organiza, a face să ia naștere. Această mișcare, cu rezultate atît de imense, a avut începuturi modeste. George Lazăr... deschizînd o școală în care, întîia oară, se predau cursurile în romînește, le marchează mai cu seamă. MACEDONSKI, O. IV 115. Mi-aduc aminte din copilărie, cînd dascălul Vaillant, venit de curînd în țară, cam pe la anul 1831, deschisese o clasă de limba franceză. GHICA, S. A. 122. 8. Refl. (Despre culori sau lucruri colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. I s-a deschis părul. ♦ Tranz. A da unei persoane sau unui lucru o înfățișare luminoasă, prietenoasă. Fruntea liberă, părul întors, prins cu un singur ac de fildeș, îi deschideau fața. C. PETRESCU, S. 163. 9. Tranz. (Numai în expr.) A deschide o paranteză = a pune primul din cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 10. Refl.; (Fon.; despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. – Forme gramaticale: perf. s. deschisei, part. deschis. – Prez. ind. și: (regional) deschiz (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80). – Variantă: (regional) deșchide (KOGĂLNICEANU, S. 87) vb. III.

CHIRURG, chirurgi, s. m. Medic specialist în chirurgie. Îi apăru doctorul în strania lui înfățișare, în halatul alb, cu ochii care sclipeau, prin masca lui de chirurg. BART, E. 381. – Variantă: (învechit) hirurg (C. PETRESCU, Î. II 49, ALECSANDRI, T. 1200) s. m.

CHIRURGIE, chirurgii, s. f. Ramură a medicinei care studiază și aplică metode de tratare a bolilor prin operații. Tratat de chirurgie. – Variantă: (învechit) hirurgie (KOGĂLNICEANU, S. 87) s. f.

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat, sau efectuează diverse operații cu acestea. V. manipulant. Operatorii filmează aceste sute de mii de oameni care roiesc prin poienele pădurii. STANCU, U.R.S.S. 169. 2. Persoană care face anumite operații (mai ales chirurgicale); chirurg. Clinica are un foarte bun operator.

PANSAMENT, pansamente, s. n. Faptul de a pansa, ansamblul acțiunilor care se fac pentru îngrijirea rănilor; (concretizat) materialul folosit în acest scop; (în special) fîșia de tifon împreună cu medicamentele aplicate pe o rană sau un organ bolnav (v. bandaj). Maria Probotă cercetează foaia de observație, temperatura; dar nu le desface pansamentele căci nu e ora pansamentelor. C. PETRESCU, Î. II 56. Era obișnuită să îngrijească bolnavii și- să facă pansamente ca cel mai abil chirurg. BART, E. 313. Doctorul... trecu de la pat la pat, stabilind ici o diagnoză, colo schimbînd un pansament. ANGHEL-IOSIF, C. L. 200.

LIMBAJ s. n. (cf. it. linguaggio, fr. langage): 1. sistem de sunete articulate apărut odată cu gândirea, dezvoltat odată cu ea într-o unitate indisolubilă și devenit învelișul material al acesteia. 2. procesul lingvistic ca atare, desfășurat în actul comunicării; este limba în acțiune, concretizarea ei, a sistemului, în comunicarea verbală dintre oameni, în vorbire. Această concretizare se realizează în nenumărate forme, de aceea limbajul (vorbirea) este domeniul invariantelor (v.). L. are mai multe aspecte: un aspect fizic (sonor), un aspect semantic (ideal), un aspect fiziologic, un aspect psihic, un aspect neliterar (mai puțin îngrijit), un aspect literar (îngrijit), un aspect oral și un aspect scris. L. este un cod de comunicare de gradul I. 3. sistem de semne de orice fel, care îndeplinește o funcție de cunoaștere și de comunicare în activitatea oamenilor, mijloc general de realizare a comunicării. După Roman Jakobson, factorii constitutivi ai limbajului sunt: locutorul (emițătorul) – cel ce se adresează; mesajul – ceea ce locutorul emite; destinatarul (receptorul) – cel ce ascultă; contextul – împrejurarea la care se referă mesajul; codul – purtătorul mesajului de la locutor fa receptor; contactul – nevoia de comunicare, de contact a omului. Locutorul pune informația în cod (o „încodează”) și transmite, sonor sau vizual, mesajul, iar destinatarul procedează în sens invers – îl receptează (îl „decodează”), transformând semnalul sonor sau vizual în informație. În actul viu al comunicării, rolurile alternează succesiv, emițătorul devenind receptor și invers, concretizându-se astfel funcția de comunicare a limbii ca funcție fundamentală. Funcțiile speciale ale l. evoluat, după Roman Jakobson, sunt următoarele: a) funcția referențială (denotativă sau cognitivă): orientează l. spre context, spre semnificativ (v. comunicare și semn); b) funcția emotivă (expresivă): exprimă atitudinea emițătorului față de conținutul mesajului transmis; c) funcția conativă: orientează mesajul spre destinatar, în vederea descifrării lui de către acesta; ea se bazează pe adresarea directă și se exprimă mai ales prin vocativ și imperativ; d) funcția fatică: verifică stabilirea comunicării, a contactului, prelungirea sau întreruperea lui; e) funcția metalinguală: orientează l. asupra lui însuși, explică interlocutorului codul folosit; f) funcția poetică: se axează pe mesaj, care devine un scop; ea asociază, într-o formă anume, semnificația cu structura sonoră a mesajului (nu trebuie confundată cu funcția emotivă sau expresivă – v.). Orice comunicare verbală implică toate aceste șase funcții speciale ale limbajului, una dintre ele fiind totuși prioritară. 4. mod de folosire a unei limbi (mai ales a lexicului ei), specific profesiunilor și grupurilor sociale. ◊ ~ mimico-gesticular: l. apărut și dezvoltat de-a lungul evoluției speciei umane și bazat pe semnificația mimicii și a gesturilor care însoțesc l. verbal ca auxiliare ale acestuia. ◊ ~ verbal (articulat): l. bazat pe un sistem de semne alcătuite din sunete articulate, specifice oamenilor, prin care aceștia își exprimă și își comunică gândurile, sentimentele și dorințele. El este forma fundamentală a l. – formă apărută într-un anumit moment istoric din evoluția omului și are două aspecte: unul oral (rostit și auzit) și altul scris (notat cu semne grafice, reprezentante ale sunetelor articulate). ◊ ~ natural: l. alcătuit din sunete naturale articulate, rezultate din evoluția speciei umane, prin care oamenii comunică între ei în mod obișnuit la nivel de trib, de popor, de națiune. ◊ ~ artificial: l. prețios, neuzual. ◊ ~ formalizat: l. artificial, creat de om, alcătuit dintr-un sistem de semne nelingvistice, care pot fi înțelese pe baza unei convenții anumite, ca de exemplu l. matematic (al simbolurilor matematice) și l. sistemelor de semnalizare. ◊ ~ oral: l. manifestat sonor printr-o succesiune de foneme (v.). ◊ ~ scris: l. manifestat grafic, printr-o suită de grafeme (v.). ◊ ~ denotativ: l. direct, obișnuit, precis, bazat pe sensurile proprii ale cuvintelor. ◊ ~ conotativ: l. indirect, neobișnuit, dependent de context, de condițiile locale și sociale, bazat pe devierea sensurilor denotative ale cuvintelor. ◊ ~ literar: aspectul cel mai îngrijit și normat al limbii, situat deasupra variantelor individuale ale acesteia; aspectul cristalizat ca normă, ca model de exprimare pentru toți membrii unei societăți, care se bucură de prestigiu în rândul vorbitorilor. ◊ ~ popular: aspectul concret al limbii, constituit din variantele individuale ale acesteia, mai mult sau mai puțin divergente; aspectul mai puțin îngrijit, necizelat, pe care îl ia limba (sistemul) în actul comunicării între membrii mai puțin instruiți ai unei colectivități. Particularitățile lui nu pot fi definite decât prin raportarea la un model care este l. literar. L. sau vorbirea populară se caracterizează prin: sferă lexicală redusă ca întindere, polisemie (determinată de numărul mic de cuvinte), simplitate și uniformitate sintactică și procedee sintactice specifice (anacolut, elipsă, repetiție etc.). ◊ ~ afectiv: l. caracterizat printr-un grad înalt de conotație emoțională și de creație spontană. ◊ ~ dialectal: l. în care termenii de circulație locală sunt preponderenți. ◊ ~ științific: l. propriu creatorilor de opere științifice; l. specific lucrărilor cu caracter științific, tuturor științelor existente în momentul de față. ◊ ~ tehnic (profesional): l. de grup social, care uzează de termenii tehnici ai diferitelor meserii (minerit, siderurgie, croitorie, cizmărie, tâmplărie etc.). ◊ ~ argotic: l. de grup social, care uzează de termenii diverselor argouri existente (v. argou). ◊ ~ de jargon: l. de grup social care uzează de termenii unui jargon (v. jargon). ◊ ~ artistic (poetic): l. propriu creatorilor de opere literare; l. specific artei scrisului și corespunzător gustului estetic. ◊ ~ vulgar: l. impregnat de vulgarisme (v.), de cuvinte și expresii grosolane, triviale, care lezează bunul simț, decența și comportamentul civilizat al individului. ◊ ~ comercial: l. de grup social, care folosește cuvinte referitoare la comerț. ◊ ~ marinăresc: l. de grup social, care folosește termeni referitori la activitatea și viața marinarilor. ◊ ~ medical: l. de grup social, care folosește termeni referitori la activitatea medicilor de toate categoriile (interniști, chirurgi, stomatologi, pediatri, homeopați, neurologi, psihiatri, balneologi etc.). ◊ ~ sportiv: l. de grup social care folosește termeni referitori la exercițiile fizice și jocurile sportive de toate tipurile. ◊ ~ gazetăresc: l. de grup social care folosește termeni specifici activității gazetarilor, redacțiilor de ziare și de reviste. ◊ ~ de conversație: l. caracterizat prin întrebări și răspunsuri, la baza căruia se află dialogul. Abundă în enunțuri care nu pot fi înțelese decât în funcție de replica precedentă, deoarece le lipsește adesea predicatul sau subiectul sau ambele părți principale de propoziție, acestea fiind rostite în replica anterioară. ◊ ~ familiar: l. care exprimă un anumit grad de intimitate, care este obișnuit într-un cadru intim, care este apropiat de o exprimare obișnuită, simplă, fără pretenții. ◊ ~ didactic (pedagogic): l. specific învățământului, folosit în scopul instruirii și educării, limbaj cu tentă pedagogică, întrebuințat în circumstanțe școlare de toate gradele. Emițătorul (profesorul) comunică, în formă orală, informații provenite din surse care folosesc l. scris. ◊ ~ figurat: l. folosit cu un înțeles diferit de cel propriu, obișnuit; l. folosit în scopuri afective, expresive, artistice. ◊ ~ ideologic: l. care cuprinde termeni referitori la un sistem de idei, de noțiuni, de concepții politice, morale, juridice etc. ◊ ~ politic: l. care cuprinde termeni referitori la un sistem de concepții politice și la activitatea unui partid politic. ◊ ~ standard: l. uzual, general, comun, cu fapte și reguli lingvistice folosite în împrejurări obișnuite, neoficiale (normale, neafective) de toți vorbitorii instruiți ai unui idiom; formă particulară a limbii literare, care se opune variantelor teritoriale ale limbii și stilurilor funcționale ale limbii literare. El presupune o formă de manifestare lingvistică îngrijită, modele de exprimare bazate pe un anumit grad de cultură și de supraveghere a propriei exprimări. În cadrul limbii literare, el se situează ca o entitate neutră, reprezentând o modalitate de comunicare lingvistică îngrijită, în condițiile relațiilor neprofesionale, ale vieții cotidiene familiale și sociale. El nu prezintă particularități dialectale și nu recurge la o terminologie specifică diverselor domenii de activitate. L. standard dispune de două variante (aspecte) coexistente: una orală și alta scrisă. Preponderent utilizată este varianta orală; datorită acestui fapt, l. standard este, în primul rând, l. adresării directe, al conversației de la om la om, al dialogului sau al monologului. Frecvent folosită este însă și varianta scrisă sub forma articolelor de ziar, a conferințelor de popularizare TV și radio. Varianta orală este inovatoare. Nuanțele sunt marcate prin mijloace specifice: debit verbal, modulații ale tonului, pauze, repetiții, cuvinte și construcții incidente, ordine specifică a cuvintelor. Varianta scrisă este mai conservatoare; ea impune o mai riguroasă cenzurare a materialului oferit de limbă, pentru a fi în concordanță cu normele gramaticale, (v. și limbă standard).

DOCTOR. Subst. Doctor, doctoraș (dim., peior.), medic, vraci (pop.), esculap (fam.); medicastru (depr.); doctoriță, doctoreasă (pop. și fam.), doftoroaie (pop.), vrăciță (înv. și arh.), vrace (înv.). Medic specialist; medic primar, medic secundar; medic legist; medic militar; medic curant; medic internist. Alopat; anestezist; balneolog; cardiolog; chirurg; dermatolog; ftiziolog; ginecolog; hematolog; homeopat; igienist; laringolog; mamoș; obstetrician; oftalmolog, oculist; osteolog; otorinolaringolog, orelist; oncolog; ortoped, ortopedist; neurolog; psihiatru; radiolog; reumatolog; stomatolog, dentist; toxicolog; urolog;, virusolog. Personal medical. Corpul medicilor. Personal medical ajutător; agent sanitar, felcer; felceră, felceriță; subchirurg (ieșit din uz); asistent (medical); asistentă (medicală); laborant; laborantă; soră; soră de caritate; soră-șefă; moașă; infirmier; infirmieră; farmacist; spițer (pop.). Adj. De doctor, medical, doctoricesc (fam.), doftoricesc (pop.). Vb. A fi medic, a practica medicina; a consulta, a examina (un bolnav); a doctori (înv.), a doftori (pop.), a doftorici (pop. și înv.), a îngriji un bolnav, a trata, a cura (rar), a curarisi (înv. și fam.); a vindeca, a lecui, a însănătoși, a pune pe picioare, a tămădui (pop.). A prescrie un tratament; a prescrie o rețetă. V. boală, instituții sanitare, însănătoșire, medicină, sănătate, tratament medical.

CHIRURG s. (MED.) (înv.) operator, țirulic, (turcism înv.) gerah.

gerah s. v. CHIRURG.

abces sn [At: A. POP, CHIRURG. / Pl: ~e / V: absces / E: fr abcés, lat abscessus] (Med) Acumulare de puroi într-un țesut sau organ.

analgezic, ~ă sf, a [At: A. POP, CHIRURG. 540 / Pl: ~ici, -ice / E: fr analgésique] 1-4 (Med) (Substanță) care micșorează (sau înlătură) senzațiile dureroase, pe un timp limitat Si: analgeziant (1-3) Cf calmant.

operator s. v. CHIRURG.

asepsie sf [At: A. POP, CHIRURG. 466 / E: fr asepsie] 1 Metodă de sterilizare a instrumentelor chirurgicale, a sălii de operație etc. cu ajutorul căldurii, ultrasunetelor etc. 2 Absență a microbilor în urma aplicării asepsiei (1).

aseptic, ~ă a [At: A. POP, CHIRURG. 440 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr aseptique] Lipsit de germeni patogeni Si: sterilizat.

țirulic s. v. CHIRURG.

despicător, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pl: ~i, ~oare / E: despica + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care desface obiecte dure în două sau mai multe bucăți, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuțit, dur. 5-6 smf (Teh) Muncitor care desface, (manual sau) mecanizat, lemnul în lungul fibrei lemnoase, pentru a obține scânduri, doage, șindrile etc. 7-8 smf, a (Persoană) care sfâșie de-a lungul un obiect de îmbrăcăminte. 9-10 smf, a (Asr) (Persoană) care spintecă un trup sau carne printr-o tăietură lungă și adâncă Si: (îvr) despintecător (1-2). 11 smf (Îvr) Chirurg. 12 smf (Arg) Asasin. 13 sn Pană de despicat (1). 14-15 smf, a (Persoană) care desface un obiect în părțile simetrice din care e format. 16-17 smf, a (Înv) (Persoană) care împarte un teren în loturi. 18 sn Instrument pentru despicarea portaltoiului gros pentru introducerea altoiului în despicătură. 19-20 snf, a (Vehicul) care învinge rezistența aerului sau apei și înaintează rapid. 21-22 smf, a (Fig) (Persoană) care pătrunde cu mintea dincolo de aparențe. 23 smf (Ind) Șpăltuitor. corectat(ă)

chirurg sm [At: ȘINCAI, HR. II, 295/22 / V: (înv) hir~ / Pl: ~rgi / E: lat chirurgus] Medic care execută operații pe corpul uman (sau al animalelor).

fibrom sn [At: POP, CHIRURG., 402, ap. DA ms / Pl: ~oame, (înv) ~uri / E: fr fibrome] Tumoare benignă formată mai ales în țesutul conjunctiv fibros și localizată de obicei la sân, la uter și la intestin.

gerah sm [At: (a. 1799) URICARIUL I, 97 / V: gearah, girah / Pl: ~i / E: tc čerrah] (Tcî) Chirurg.

gingival, ~ă a [At: A. POP, CHIRURG. 299 / Pl: ~i, ~e / E: fr gingival] 1 Care aparține gingiei. 2 Referitor la gingie. 3 Specific gingiei.

fototerapie sf [At: A. POP. CHIRURG. 805 / Pl: ~ii / E: fr photothérapie] Tratament medical care folosește radiațiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, indicat în rahitism, tuberculoză osoasă etc.

helioterapie sf [At: A. POP, CHIRURG. 805 / P: ~li-o~ / Pl: ~ii / E: fr héliothérapie] Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la razele solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc. Si: baie de soare.

instilație sf [At: A. POP, CHIRURG. 611 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat instillatio, -onis^[1], fr instillation] Administrare a unui medicament lichid picătură cu picătură într-o cavitate a unui organ, în scopuri terapeutice sau profilactice. corectat(ă)

hirurg, ~ă^[1] sm vz chirurg

măcelar sm [At: ȘINCAI, HR. III, 271/24 / V: (îrg) măcilariu, (reg) măciular, măciolar, ~iu / Pl: ~i / E: ml macellarius] 1-2 Persoană care se ocupă (cu tăierea vitelor de consum și) cu vânzarea cărnii lor Si: (înv) meserciu, (reg) casap Vz parlagiu 3 (Înv) Călău. 4 (Fig) Om brutal, fără milă. 5 (Spc; prt) Medic chirurg care lucrează brutal și prost.

chirurg

neurochirurg, ~ă smf, a [At: DN³ / P: ne-u~ / Pl: ~rgi, ~rge / E: neuro- + chirurg] 1-2 (Medic) specialist în neurochirurgie.

chirurg.

operator, ~oare [At: BULETIN, F. (1843), 46²/44 / Pl: ~i, ~oare / E: fr opérateur] 1-2 smf Persoană care (supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat sau) efectuează diverse operații cu acestea. 3 smf (Înv) Chirurg. 4 smf Persoană care utilizează aparatul de filmat. 5 smf Persoană care proiectează filmul pe ecran. 6 sm (Lin) Conectiv. 7 sm (Mat) Funcție între două spații vectoriale. 8 (Îs) Bloc ~ Complex în cadrul secției de chirurgie, care include sala de operații, sala de preanestezie și sălile aferente.

operator sb. (chirurg care operează).

Cosma Izvoarele latine din epoca imperială atestă existența numelor pers. Cosmas, Cosmia, Cosmos (de la acesta s-a format și derivatul Cosminus), împrumuturi din onomastica grecilor și corespondente ale lui Kosmas, Kosmia, Kosmos. În ceea ce privește etimonul numelui păstrat pînă astăzi la aproape toate popoarele europene, Kosmas, unii specialiști sînt de părere că la origine ar fi fost un hipocoristic (ca o mare parte din antroponimele grecești în -as) de la un mai vechi compus cu tema subst. kósmos sau al vb. kosmein. În greaca veche kósmos avea două sensuri: „ordine” și „ornament, podoabă”. Primul dintre acestea este continuat de actualul cosmos (de aici și cosmic, cosmografie, cosmopolit – la origine „cetățean al lumii”, compus cu gr. polites „cetățean”), folosit cu semnificația pe care o cunoaștem astăzi începînd de la filozofii pitagoreeni; al doilea sens al lui kósmos s-a păstrat în derivatul cosmetic (de la gr. kosmeticós, format de la vb. kosmein „a împodobi”). Dintre cele trei nume grecești amintite, cel mai frecvent, Kósmas a avut șansa să pătrundă în onomasticonul creștin și să se răspîndească atît în apusul cît și în răsăritul Europei. Dintre diferitele persoane cu acest nume sanctificate de biserică, cultul cel mai cunoscut îl are un medic celebru și martir din sec. 3-4, care împreună cu → Damian este amintit în vechi legende hagiografice cu evidente urme păgîne ale cultului lui Esculap. Cultul acestui cuplu renumit era cunoscut în Europa încă din sec . 6, atît în Imperiul bizantin (grecii îi numesc anargyroi, adică „doctori fără arginți”, pentru că tratau și vindecau gratuit) cît și la Roma, unde prin sec. 12 – 14 erau atît de mulți artiști cu acest nume, încît erau desemnați în grup prin cuv. cosmati, arta lor chemîndu-se cosmatesca. Popularitatea lui Cósma și Damian explică și larga lor arie de „patronaj” care acoperă întreg domeniul medicinii și farmaciei (sînt „protectorii” chirurgilor, medicilor, farmaciștilor, apără de epidemii și de ... abcese, iar la huțuli chiar de ger, această ultimă atribuție datorîndu-se însă unei etiomologii populare: bezsrebreniki „fără arginți” a fost transformată în bezmerznyk „care nu îngheață”). Ajuns la români prin intermediar slav, Cosma (Cozma) apare în documentele noastre atît în Țara Românească cît și în Moldova, din sec. 15. Numărul mare al derivatelor (Cosmache, Cosmat, Cozman, Cozmea, Cozmiță, Cuzmin, Cozmin etc.) și prezența în toponimie (Codrii Cosminulni, Cosmești, Cosmeni etc.) dovedește vechimea, răspîndirea și frecvența lui Cosma (Cozma) în onomastica noastră. Probabil că și un alt nume destul de mult discutat, Cuza, este la origine tot un hipoc. al lui Cozma, așa cum este Kuzea în rusă, Kuza, Kuze și Kuzo în bulgară etc. Se bucură astăzi de mare favoare derivatul Cosmín (pe care îl foloseau și romanii), nume vechi la noi de cel puțin 500 de ani. ☐ Fr. Cosme, Côme, germ. Kosmas, it. Cósimo, sp. Cosme, magh. Kozma și Kozima, bg. Kozma sau Kuzma, rus. Kosma, Kuzima.

termofor sn [At: A. POP, CHIRURG. 803 / Pl: ~oare / E: ger Termophor, fr thermophore] Recipient plat de cauciuc sau de metal, în care se pune apă caldă (sau perniță încălzită electric), care se aplică pe o regiune bolnavă a corpului în caz de crize dureroase.

traumatizat, ~ă a [At: A. POP, CHIRURG. 7 / P: tra-u~ / Pl: ~ați, ~e / E: traumatiza] 1 Care a suferit un traumatism (1). 2 Care, în urma unei traume (2) psihice suferite, nu mai reacționează în nici un fel, devenind insensibil la orice excitant.

traumatologie sf [At: A. POP, CHIRURG. 3 / P: tra-u~ / E: fr traumatologie] 1 Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul și cu tratamentul traumatismelor (1). 2 (Spc) Ramură a chirurgiei care se ocupă cu înlăturarea, pe cale chirurgicală, a traumatismelor (1).

țirulic sm [At: CANTEMIR, IST. 288 / V: țer~ / Pl: ~ici / E: pol cyrulik] (Îvr) Chirurg.

ureteral, ~ă a [At: A. POP. CHIRURG., 351 / Pl: ~i, ~e / E: fr urétéral] 1 Al ureterului. 2 Referitor la ureter. 3 De ureter.

vaccinoterapie sf [At: A. POP, CHIRURG. 835 / Pl: ~ii / E: fr vaccinothérapie] (Med) 1 Metodă de imunizare activă a organismului uman și animal prin administrarea vaccinurilor (2). 2 Metodă de tratare a unor boli prin vaccinare.

vulnerant, ~ă a [At: A. POP., CHIRURG. 3 / Pl: ~nți, ~e / E: fr vulnerant] (Rar) Care produce o rană¹.

serologic, ~ă a [At: A. POP, CHIRURG. 830 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr sérologique] 1-2 Care ține de serul sangvin (sau de serologie). 3-4 Privitor la serul sangvin (sau la serologie).

strangulat¹ sn [At: A. POP. CHIRURG. 423 / Pl: ? / E: strangula] Spânzurare (4).

GERAH s. m. (Mold., ȚR) Chirurg. A: Pre aceastea unii din gerahi văzîndu-le, au zis că pot să le despartă cu nisteriul. IM 1754, 8^r. Eu m-am dus și am adus un gerah, carele ... în 30 de zile au tămăduit-o și am plătit gerahului. H 1771, 87^r; cf. H 1779², 80^r, 80^v. B: Pre aceastea unii din gerahi văzîndu-le au zis că pot să le despartă cu nisteriul. IM 1730, 12^v. Variante: geraf (H 1779², 80^r). Etimologie: tc. cerrah.

subchirurg sm [At: CARAGIALE, T. II, 85 / V: (reg) subfi~, sufirug, sufi~ / Pl: ~rgi / E: sub¹- + chirurg] (Îrg) Felcer (2).

MĂMOȘ s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie ; ginecolog, obstetrician. Hirurgi, mamoși, moașe. CUCIURAN, D. 4/5. Maghistru lui de herurghie, mamos și operator. BULETIN F. (1843), 46²/44, cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Ușa se închise după chirurgul și mamoșul improvizat. CONV. LIT. VIII, 403. În bluza mamoșului s-a prelins o hîrtie. KLOPSTOCK, F. 138, cf. 293. - Pl.: mamoși. – Și: (învechit) mámos s. m. – Sg. refăcut după pl. mamoși (de la mamos). – Mamos < ngr. μάμμος.

MASCĂ¹ s. f. I. 1. Bucată de carton (înfățișînd o față omenească sau figura unui animal, adesea caricaturizate), de stofă etc. cu care o persoană își acoperă fața sau o parte a ei spre a nu fi recunoscută, lăsînd ochii descoperiți; (învechit și popular) obrăzar, (învechit, rar) mascaroană (1). Cf. ANON CAR., CĂPĂȚINEANU, M. 62/30. Un om nalt sta în picioare cu fața ascunsă subt o mască de catifea neagră. GTN (1836), 37²/2. Lîngă ea sta un om cu mască. NEGRUZZI, S. I, 294. Numai masca nu mi-oi mai scoate-o. ALECSANDRI, T. I, 94. Avea barbă și mustăți tăiate rotunjit și țepos, parcă-și pusese pe jumătate de obraz o mască de ariciu roș. SADOVEANU, B. 96. Pe fața logodnicei se întipărise, ca o mască, un surîs de fericire. REBRFEANU, I. 178, cf. id. R. II, 100, 200. Mi-i fața împietrită ca o mască. CAZIMIR, L. U. 77. ◊ (Învechiț) Bal cu mască = bal mascat, v. mascat¹. Dau bal cu mască. NEGRUZZI, S. III, 168. Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. Bătrînul saltă capacul unei măsuțe și ne arată masca mortuară a lui Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. Masca mortuară a poetului este cu totul neobișnuită prin tinerețea pe care o exprimă. V. ROM. iulie 1 953, 204. ◊ (În context figurat) Treptat, Pe pleoape, pe obraji și pe urechi Ni s-a cernut o mască De catifea de praf. CAMIL PETRESCU, V. 15. ◊ E x p r. A(-i) cădea (sau a i se lua cuiva) masca = a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea (sau a face să apară) în adevărata lumină. Aci cade masca ipocritului, aci toate se arăt. MARCOVICI, C. 46/21. Astăzi masca trădătorilor s-a luat de pe ochi. BOLLIAC, O. 231. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) cuiva masca = a(-și) arăta adevărata fire, intențiile ascunse; a (se) demasca. Mi-aș face o datorie să colind lumea și să rup măștile atîtor nemernici șarlatani. PR. DRAM. 289. Atunci Iancul lepădă masca, își dezvăli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I, 25. Ciocoiul își ridică masca ipocriziei de la ochi și se arătă lumei în mizerabila și uricioasa nuditate a sufletului său celui mic. FILIMON, O. I, 98. Își lepădară masca prefăcătoriei pe care o purtaseră pînă atunci pe obraz. STANCU, R. A. IV, 158, cf. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. (Argotic) A lăsa (pe cineva) mască = a păcăli, a înșela, a trage (cuiva) chiulul. Cf. BUL. FIL. II, 207. ♦ Figură de lemn sau de piele acoperind fața (și o parte a corpului) actorilor din antichitate, potrivit rolului interpretat. Cf. CADE. Nu rîde, nu surîdel Fii crunt ca o mască primitivă. BENIUC, V. 98. Mască comică. Mască tragică. ♦ Machiaj; p. e x t. fizionomie a unui actor (machiat). Unii [actori] și-au făcut de o sută de ori, ba chiar de mai mult de o sută de ori, măștile. STANCU, U.R.S.S. 77. ♦ Aspect, expresie specială, neobișnuită a feței unei persoane, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic, de o boală etc. Bătrînul arăta o mască galbenă asudată cu sînge. SADOVEANU, Z. C. 257. ♦ Preparat cosmetic sau orice ingredient conținînd vitamine, care se aplică pe față, pentru întreținerea tenului. DICȚ. 2. P. e x t. Ceea ce servește pentru a ascunde, a masca, a camufla ceva. V. paravan. Însă, cum știi foarte bine, adevărul dezvălit, Fără mască, între oameni lesne nu e priimit. ALEXANDRESCU, O. I, 179. Și să nu se creadă că un mod literar sau alt mod literar poate să fie o mască, o artificialitate, și că nu exprimă însuși graiul atavic al fiecăruia. MACEDONSKI, O. IV, 134. Aci sărăcia nu mai avea nici o mască. Se arăta, de la întîia ochire, în toată urîțenia ei. STANCU, R. A. ii, 404. ♦ Chip prefăcut, atitudine simulată menită să ascundă sentimentele sau intențiile adevărate, să inducă în eroare. În zadar chipu-ți poartă mîhnirea. . . subt astă mască văz bucurie. ALEXANDRESCU, M. 62. Toate acestea le făcea sub masca omeniei și a dreptății. FILIMON, O. I, 146, cf. BOLINTINEANU, O. 258. Autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din potecile Carpaților acești hoți cari, sub masca de comercianți, pustiau munții. GANE, N. I, 57. 3. Persoană care poartă o mască¹ (II); s p e c. actor care poartă mască (II), care joacă cu mască. Deseară mă duc la dup, Mască c-un cojoc de lup. MUMULEANU, C. 147/2. S-a arătat o mască ce închipuia pe cerber. CR (1832), 24/28. În toate ulițele întâlnești măști, păpuși, irozi. ALECSANDRI, T. I, 65, cf. 76. Masca îmi luă brațul și mă tîrî prin sală. BOLINTINEANU, O. 382. E încîntat de primăvara italiană, de monumente, și mai ales de măști. CARAGIALE, O. VII, 95. Majoritatea măștilor sînt femei. CAMIL PETRESCU, T. II, 68. Încep să vie și tot feliul de mașcure (maște), cum le zic la Benic. MARIAN, NU. 724. ◊ (În context figurat) Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii. EMINESCU, O. I, 150. ◊ Fig. Masca blondă [= luna] . . . Surîdea printre frunzișuri la întíia mea iubire. MACEDONSKI, O. I, 124. ♦ Prototip, figură. Thersit . . . ar fi deci, după părerea lui Pongs, masca simbolică. . . sub care se ascunde resentimentul unei generații persecutate. VIANU, M. 61. ♦ Epitet dat unui om prefăcut; „om urît și nesuferit” (LM). Fugi de zîmbetul fățarnic și de stríngerea de mînă A acestor măști, ce firea omenească o îngînă. VLAHUȚĂ, O. A. I, 73. Mască înaintea ta nici cum să primești (= să te ferești de un om prefăcut, viclean și fățarnic). Cf. ZANNE, P. IV, 445. II. P. a n a l. Nume dat unor dispozitive de protecție care acoperă fața (și capul sau corpul) unei persoane. Un doctor englez nu de mult a aflat un fel de mască prin mijlocul căriia poate cineva să stea fără primejdie într-un loc plin de aburi de pucioasă sau de fum de cărbuni. CR (1 829), 169²/22, cf. 129²/8, DM. ♦ S p e c. împletitură făcută din fire de metal, Întrebuințată ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit etc. Înfățișarea Olguței era cu totul băiețească. Mai întîi îmbrăcămintea: pantaloni de scrimă bărbătești, pieptar și mască bombată. TEODOREANU, M. II, 92. ♦ S p e c. Bucată de pînză întrebuințată în chirurgie pentru izolarea feței operatoruiui. Cf. A. POP, CHIRURG. 447. ♦ S p e c. (De obicei determinat prin „de gaze” sau „de gaz”) Dispozitiv care se așază pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție împotriva efectelor gazelor toxice de luptă și a substanțelor radioactive. Fenomenul are aplicații numeroase, între altele la măștile de gaz. CIȘMAN, FIZ. I, 358. III. Adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe címpul de luptă. Radu Comșa își aprinde țigarea, cît oamenii scobesc măști. PETRESCU, Î. II, 36, cf. IORDAN, L. R. A. 480. – Pl.: măști și (regional) maște. – Din fr. masque, germ. Maske.

MĂCELAR s. m. 1. Persoană care se ocupă cu tăierea vitelor de consum (v. p a r l a g i u) și cu vînzarea cărnii lor; (regional) casap, (învechit) meserciu. Era în Țarigrad un macelariu anume Ianake. ȘINCAI, HR. III, 271/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 151. Se simțea oarecum mindru de gîndul că n-a mai văzut încă Lipova măcelar care junghie, taie și cîntărește ca dînsul. SLAVICI, O. II, 126, cf. 167, DDRF, ALEXI, W. În zorii zilei meșterul măcelar se înființâ însoțit de Ion. REBREANU, I. 167. Auzi, fată, ori n-auzi. . . Cum te strig-un măcelari. MARIAN, SA. 127, cf. ALR I 1665/594, 538, A V 17, VI 4. Cuțitul la brîu, semn de măcelar. ZANNE, P. V, 235. ◊ Fig. Baș-agaua turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. 2. (Învechit) Călău, gîde. De slujba lui era măcilariu de muncit oameni. . . slujia la treaba muncilor. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 174 ^v/31. 3. Fig. Om brutal, fără milă ; s p e c. (familiar) epitet pentru un medic (chirurg) care lucrează brutal. Cf. IORDAN, STIL. 365. Nu dau copilul meu pe mîn felcerilor, pe mîna măcelarilor ! PAS, Z. I, 216. – Pl.: măcelari. – Și: (învechit și regional) măcilariu, (regional) măciulár (ALR I 1 665/594), măciolár (ALR I 1665/538), maceláriu s. m. – Lat. macellarius.

MEDICAMENTÓS, -OASĂ adj. (Despre substanțe) Care servește ca medicament (v. m e d i c i n a l) ; (despre tratamente) care se face cu medicamente. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. Agenți medicamentoși. A. POP, CHIRURG. 540. Ca pentru orice boală, putem avea în vedere tratamente igienico-dietetice, fizioterapice. . . , medicamentoase. PARHON, B. 144, cf. id. O. A. I, 258. Un laborator de control științific al produselor biologice și medicamentoase de uz veterinar. SC]NTEIA, 1 953, nr. 2 859. - Pl.: medicamentoși, -oase. – Din fr. médicamenteux.

MÉȘTER, -Ă subst. (Cea mai veche atestare ar data de la 1 404, cf. DR. VII, 210) I. 1. S. m. Persoană care are (și practică) o meserie (1) (v. m e s e r i a ș, m e ș t e ș u g a r, m a i s t r u); (azi în special) meseriaș cu calificare mai înaltă, care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier (v. m a i s t r u, m a e s t r u²). Se-au prins nește meșter den Țarigrad cum vor treace aceale corăbii (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Făcea case de argintu Artemideei, și da meșterilorulu (lucrătorilor BIBLIA 1 688) lucrare nu puțină. COD. VOR. 8/20, cf. 12/30. Noi o deadem lu Coresi, diaconul, ce era meșter învățat într-acest lucru. . . de să tipărească această carte. CORESI, EV. 6, cf. GCR I, 33/21. Meșterii. . . vor învăța meșterșug și pre alții. VARLAAM, C. 246. Tîrgoveții și meșterii orașului și slujnicile. HERODOT (1 645), 40, cf. 134. Și măriia ta. . . ne-ai adus meșteri streini de ne-au făcut tipografie. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 125/5. Din sus de cetate. . . iaste baia Rodnii cea veache, unde au lucrat mai de mult cîte 40 de meșteri (a. 1 660-1 680). GCR I, 177/29. Un teasc de argintu al sf[î]ntului. . . s-au dus la meșteri de să-l strice (a. 1 675). id. ib. 222/36. Lucru de mîini de meșteri. BIBLIA (1 688), 145²/15, cf. 275¹/55. Au dat jupănul Gligorie jupănului Costă Șafarica tal. 13 ca să plătească măștârilor care au lucrat (a. 1 724). IORGA, S. D. XII, 23. La orașul celor bogați nu este nici un meșter, nici lemnariu, nici căldărariu, nici croitoriu (a. 1 746). ap. TDRG, cf. LET. III, 192/25, IST. AM. 70^r/14, KLEIN, D. 94, URICARIUL, I, 199. Cînd un meșter are subt mîna sa aur și altul fier, poate fieștecare să dea materiei sale deosebite forme. HELIADE, O. II, 100. Tată, și eu aș voi să învăț cum să împletesc panerii !. . . – Dar la aceasta trebuie să ne învețe vreun meșter. DRĂGHICI, R. 105/17, cf. 100/20. Spargeți pantofii în grabă, Că meșterii nu au treabă. PANN, E. V, 142/29. Stâpîne, te văd trist că nu poți să faci furca ce ți-a poruncit împăratul. . . lasă-mă pe mine să o fac. . . – Atîți meșteri mari n-au putut să o facă, și tocmai un trențeros ca tine să o facă? ISPIRESCU, L. 91, cf. 369. Obiecte de o întrebuințare mai ordinară, pentru meșteri, piepteni de coarne de bou, pînză groas., N. A. BOGDAN, C. M. 134. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI, 220, cf. 351, id. O. XIV, 71. Am auzit c-ar fi acuma meșter la o fabrică. id. N. F. 84, cf. id. E. 90. Toate cele patru odăi ale acestei case dărăpănate au fost reparate pe dinăuntru chiar de meșterii din tabără. CAMIL PETRESCU, O. III, 182. Lucrau la cojoace patru calfe și ucenici, sub supravegherea unui meșter cărunt. C. PETRESCU, A. R. 53, cf. 6. Am dat peste meșteri de la noi de pe Argeș. Mi-au făgăduit să mă ajute să prind meseria. STANCU, R. A. II, 406, cf. III, 157. Eram muncitor bâieș, Meșter tînăr fără greș. CORBEA, A. 9, cf. DEȘLIU, G. 26. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cinstit, devotat clasei sale. CONTEMP. 1 951, nr. 224, 2/1. Negru Vodă trece Cu tovarăși zece: Nouă meșteri mari. Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186, cf. POMPILIU, B. 25. Ș-o făcut o săgeată, De nouă meșteri lucrată. ȘEZ. III, 241, cf. 243. Un meșter Manole. Meșter de zidit și de plănuit. PAMFILE, C. Ț. 19. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura. Șanțuri mari săpa. ANT. LIT. POP. I, 498. Pe cea vale nourată Vine-o fiară-ncornorată, De meșteri străini lucrată; Suflet n-are, suflet duce De pămînt nu se atinge (Corabia). GOROVEI, C. 100. În pădure m-am născut, În pădure am crescut. Acasă m-au adus, Meșterii doamnă m-au pus (Masa). id. ib. 219. ◊ De-a meșterii – numele unui joc de copii care se joacă la priveghiul mortului. Cf. PAMFILE, J. I, 18. ◊ E x p r. Meșterul strică sau meșter-strică (și drege de frică), se zice despre un meșteșugar prost sau, p. ext., despre un om neîndemînatic. Cf. BARONZI, L. 57. Și-o ales o doagă Oloagă Și-o dat-o unui meșter-strică . . . De-o făcut o buticică. MARIAN, NU. 770, cf. ZANNE, P. V, 415, 416, PAMFILE, J. II, 154. ◊ (Urmat de determinări care indică gradul) Meșter prim. NOM. PROF. 8. Meșter șef. ib. ◊ (Urmat de determinări care indică profesiunea) Meșter mînașu, gîndu-i la pează în rătăcire îl depărtează. I. VĂCĂRESCUL, P. 331/3. Ce pilafuri ne gătea la masă meșterul bucătar. ODOBESCU, S. III, 22. Un meșter zidar se așeză pe banca dublă, în spatele meu. BRĂESCU, A. 200, cf. IORDAN, L. R. A. 233. Meșterul cizmar intră, aprinse cele două becuri. SADOVEANU, A. L. 26. Erau acum ca la douăzeci de inși. . . în odaia de la față a meșterului tăbăcar. CAMIL PETRESCU, O. II, 8. Meșterul fierar repară și verifică secerătorile. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 374. Meșter electrician. ib. 1 953, nr. 2 726. Meșter mecanic, ib. (În contexte figurate) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I, 87. Foamea, frate, e mare meșter bucătar. SADOVEANU, O. III, 165. ◊ (Învechit și popular, urmat de determinări, de care se leagă de obicei prin prep. „de” ori „la”, formează, împreună cu aceste determinări, nume de profesiuni) Eu Șerban diiacu, meșterul mare a tiparelor. PALIA (1 581), ap. GCR I, 38/6. Fiind de meșterșug meșteri la fier. DOSOFTEI, V. S. septembrie 34^v/25. Toval Cain s-au făcut meșter de fier. N. COSTIN, L. 54. Meșteri de doftorie. MINEIUL (1 776), 77^r1/35. S-o-ntîlnit cu meșter de lemn. ȘEZ. II, 144, cf. PAMFILE. S. T. 11. BUL. FIL. VII-VIII. 374. Eu acolo duce-m-oi, Meșter de moară face-m-oi. BÎRLEA, C. P. 268, cf. ALR II/I h 220, 221, ALR SN III h 571. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi); patron, stăpîn. Care ucenic va avea a se băga la meșter, să aibă a veni la starostile cu stăpînul seu, și să se tocmească (a. 1 766). URICARIUL, XIV, 2, cf. PONTBRIANT, D. 2. S. m. (Rar) Maestru² (2); p. ext. (neobișnuit) profesor, dascăl. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Ah, meștere Ruben . . . cartea ta într-adevăr minunată este ! EMINESCU, N. 49. 3. S. m. și f. (Adesea adjectival; de obicei cu determinări care indică domeniul, împrejurarea la care se aplică talentul, priceperea etc. cuiva) (Om) talentat, priceput, îndemînatic, dibaci, iscusit, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. Cinre e preamîndru și meșteru (s c i u t o r i u N. TEST. 1648, BIBLIA 1 688) Întru voi, se arate. COD. VOR. 126/12, cf. GCR I, 10/16. Om meșter negoațelor și precupiei. CORESI, EV. 317, cf. 444. Păscarii. . . fiind meșteri de acela meșterșug, tot să ținea de meșterșug. VARLAAM, C. 258. Era și om meșter și isteț la fire. N. COSTIN, LET. II, 21/13. Auzîndu-o prea meșteră de cuvînt. . . mă înduplecaiu la cererea ei. GORJAN, H. iI 37/8, cf. IV, 183/1. Mihai Caraczoni, meșter căpitan de artilerie și mulți alții, vestiți prin meritul. . . lor. BĂLCESCU, M. V. 393. Auzisem că. . . ai un bucătar foarte meșter. ALECSANDRI, T. 187. Și dacă nu ești meșter la arma de vînat, Să prinzi cu undișoara puicuțele din sat? BOLINTINEANU, O. 184. Chirurgi foarte meșteri. LM. La acea aspră școală . . . cetățenii învață a fi meșteri în războaie. ODOBESCU, S. III, 78. Dete peste un fermecător meșter. ISPIRESCU, L. 101 .N-am mai avut și nici n-oi mai avea un stogar mai meșter ca el. SANDU-ALDEA, M. 178. Hora s-a spart și Gavrilă țonțoroiu, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu. HOGAȘ, DR. II, 185. Se simțea numaidecît că-i instruise un învățător care, el însuși, e un cîntăreț meșter. AGÎRBICEANU, A. 511. Urmă pregătirile de descîntec în care de altfel era mare meșteră. REBREANU, L. 403, cf. 128, N. A. BOGDAN, C. M. 11. Ca dumneata meșter de șagă, nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. Cîntă din fluier de lăcrămează florile și e meșter și cu noroc la oi. GALACTION, O. 65. Baba Maranda Cuțui, mare meșteră în descîntece de boală și de deochi. C. PETRESCU, R. DR. 138, cf. id. C. V. 143. De ce n-ai ținut dreapta, dacă ești așa de meșter? BRĂESCU, V. 60. Mai puțin meșter în cunoașterea limbilor decît tatăl său. C. GANE, TR. V. 305. Era un gealat meșter, cunoscut și la Țarigrad. SADOVEANU, O. X, 184, cf. 599, BENIUC, V. 51. Om fricos la vetejie, Dar meșter în viclenie. POP., ap. GCR II, 292. Un țigan covaci, care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, B. II, 110. O fată voinică, frumoasă, meșteră și gospodină. ȘEZ. VI, 111, cf. ALR II 3 695/872, 876, 928. ◊ (Prin lărgirea sensului) Jgheabul clar și rece al albelor fîntîni Sculptate-n întuneric de meșterele mîini. PETICĂ, O. 62. Toți își ațintiră privirile spre bisturiul din mîna aceea meșteră. MIRONESCU, S. A. 34. Se-ntrec țesătorii cu degete meștere Și cîntă războaiele-n valuri de lapte. DEȘLIU, G. 47. ◊ (Calificativ dat altor ființe decît omul sau unor creații mitologice închipuite ca niște ființe) Prea înțelept și meșter iaste Dumnezeu. CORESI, EV. 59. Slăvim și mărim și ne mirăm prea bunului și meșterului Dumnezeu. id. ib. 87. Gripsorul iaste o pasăre mare și mai meșter decît toate păsările (a. 1 654). GCR I, 167/36. Dracii tăi sînt meșteri în desprinsul umbrelor din părete. EMINESCU, N. 80. Să trăiți, Mîrșăvia voastră! Eu mă duc să îndeplinesc nelegiuita voastră poruncă. . . – Dacâ-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. Bun e Dumnezeu, meșter e dracu. BARONZI, L. 50, cf. ALECSANDRI, T. 258, CREANGĂ, P. 213, ZANNE, P. VI, 642. 4. S. m. Persoană care a adus contribuții (extrem de) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru² (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ideea acestui jurnal este . . . a face cunoscute faptele tululor artiștilor (meșterilor) din toate locurile. CR (1 830), 427²/16. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecînd numai pe dinaintea ei, dintr-o aruncătură de ochi. CARAGIALE, O. III, 180, cf. VII, 166. Meșter priceput este Sadoveanu cînd este vorba să învie o figură sau o situație printr-o trăsătură unică. VIANU, A. P. 234. Doar diploma pe care o dă academia Te-ndreptățește meșter și face măiestria. ARGHEZI, S. P. 95, cf. 94, DEȘLIU, G. 27. ♦ (Adjectival; rar; despre manifestări sau creații ale oamenilor) Realizat cu artă, cu talent; măiestru (2). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Multe vor zbura ca frunza-n vînt, Dar rămîne meștera-mi cîntare. BENIUC, M. 55. 5. S. f. (Adesea adjectival; popular, în practicile bazate pe superstiții) (Femeie) care se pricepe la farmece, la vrăji, la descîntece, care practică farmecele, vrăjile, descîntecele; (popular) fermecătoare, meșteriță, meștereasă, (regional) meșteritoare. E chinuită de duhuri, și nu-i pot da de leac. . . toate babele meștere. CARAGIALE, O. II, 236. Colindase pe furiș prin satele dimprejur după meștere și cărturărese. DELAVRANCEA, ap. CADE. Se așază bolnavul în pat și se trage (se freacă) pe pîntece, de o femeie meșteră. ȘEZ. IV, 25, cf. ALR I 1 397/215. ♦ (Adjectival; rar) Fermecat, vrăjit. Mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 118. II. S. m. (Regional) Epitet cu care o persoană (tînără) se adresează unui bărbat mai în vîrstă; „bade, nene” (PAMFILE, J. I, 127). III. S. m. (Regional) Meștergrindă (Vulcan). A III 12. – Pl.: meșteri, -e. – Și: (învechit și regional) méștire (DR. IV, 1 085), măștăr s. m. – Din magh. mester.

chirurg s. m., pl. chirurgi

chirurgie s. f., art. chirurgia, g.-d. chirurgii, art. chirurgiei

MICROORGANISM s. n. Organism vegetal sau animal vizibil numai la microscop. Microorganismele producătoare de boale. BIANU, D. S. 470. Un van instinct, de subt a cărui lege Nici microorganismele nu scapă. TOPÎRCEANU, B. 92. Efectul microorganismelor așupra țesăturilor traumatizate se manifestă în raport cu virulența lor. A. POP. CHIRURG. 12. Originea hidrocarburilor trebuie căutată în putrefacția microorganismelor vegetale și animale care au trăit în timpuri preistorice. IOANOVICI, TEHN. 18. Activitatea biologică a microorganismelor . . . din sol. CONTEMP. 1953, nr. 365, 5/1, cf. ȘCL 1960, 254. – Pl.: microorganisme. – Din fr. micro-organisme.

BISTURIU (pl. -riuri) sn. 1 🩺 Cuțitaș întrebuințat de chirurgi (🖼 489) ¶ 2 Cuțitaș întrebuințat în spec. pentru ras petele de cerneală (de pe un desen, de pe un scris, etc.) [fr.].

*CANULĂ (pl. -ule) sf. 🩺 1 Tub de care se servesc chirurgii sau medicii pentru spălături interne (🖼 815) ¶ 2 Mic tub terminat printr’o seringă [fr.].

‡ȚIRULIC sm. (CANT.) 🩺 = CHIRURG [pol. cyrulik].

NARCOZĂ s. f. Stare de inconștiență și de insensibilitate generală a organismului, provocată artificial, prin administrarea unei substanțe narcotice (mai ales înaintea unei intervenții chirurgicale); (învechit) narcotism. v. anestezie. cf. polizu, lm, alexi, w. Astăzi se utilizează pentru narcoza de scurtă durată, pe o scară foarte întinsă, evipanul sodic. a. pop, chirurg. 497. ◊ fig. Doarme sub narcoza acestui stupefiant al proprietății mic-burgheze. contemp. 1957, nr. 542, 2/2. – pl.: narcoze. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

* CHIRURG sm. 🩺 Cel ce practică chirurgia [gr.].

UȘOR² adj. și adv. 1 Care cîntârește puțin, care nu trage mult la cîntar, care nu apasă greu: untdelemnul e mai ~ decît apa, de aceea plutește deasupra; arama e mai ușoară decît plumbul; ~ ca fulgul, ca puful; are să ți se pară că ești ~ cum îi pana (CRG.); fie-i țărîna ușoară! 👉 ȚĂRÎNĂ; – adv. ei calcă ~ și lin, ca și cum ar pluti (VLAH.); a se lăsa ~, a) a nu apăsa prea tare, a nu se lăsa cu toată greutatea trupului; b) a ceda fără multă împotrivire ¶ 2 Care suflă încetinel, care se mișcă lin: o adiere, o boare ușoară; atunci veni un vîntișor lin și ~ de-i resfiră pletele (ISP.); ele sînt ca marea... cînd nici o suflare cît de ușoară nu adie deasupra-i (CAR.); – adv.: Plutind ~ în aer ca vîntul ce adie (ALECS.) ¶ 3 Fără multă zăpadă, fără geruri strașnice (vorb. de iarnă): dat-au Dumnezeu de s’au făcut iarna ușoară, cît de-abia au căzut puțintel omăt (LET.) ¶ 4 Vioiu, sprinten, care se mișcă cu înlesnire: ~ de picior; a fi ~ la alergat; nu știi cît mă simțesc de ~, parcă-mi vine să sbor, nu altă ceva (CRG.); – adv.: Cînd aud că-i sărbătoare, Mi-i ~ pe la picioare, Cînd aud că-i zi de lucru, Mi se’ngreunează trupul (PAMF.) ¶ 5 Încet, ce-abia se aude: auzi... un... glas de copilă adiind o rugăciune ușoară (EMIN.); auzi o bătaie ușoară la ușă; pe la revărsat de zori, un ~ fișîit se auzi prin grădină (ISP.) ¶ 6 Puțin important, neînsemnat: o greșală ușoară; i s’a dat o pedeapsă ușoară ¶ 7 Slab, ce abia se simte, ce abia se vede: medicii au constatat o ameliorare ușoară în starea lui; o înclinațiune ușoară a terenului; – adv. la miazăzi, cîmpia vastă... se’ntinde, ~ povîrnită pînă departe’n Dunăre (CAR.) ¶ 8 Puțin primejdios, fără urmări grave, lesne de suportat: o boală ușoară: Nici o boală nu-i ușoară Ca vara la umbrușoară, Nici o boală nu e grea Ca vara cu secerea (PANN) ¶ 9 Subțire: o materie, o stofă, o îmbrăcăminte ușoară; îmbrăcat cu haine mai puține, mai subțiri: fiindcă era cald, se desbrăcară de hainele de pe deasupra, rămîind mai ~i (ISP.); – adv.: a fi ~ îmbrăcat ¶ 10 Superficial: o spoială, o tencuială ușoară ¶ 11 Somn ~, care nu e adînc, din care se deșteaptă cineva lesne; somn ~! urare cuiva care se duce să se culce ¶ 12 Puțin numeros: are o familie ușoară ¶ 13 Dibaciu, îndemînatec, delicat în mișcări: acest chirurg are o mînă ușoară ¶ 14 A fi ~ de (sau la) cap, a pricepe cu înlesnire ¶ 15 Lipsit de seriozitate, ușuratic: ~ de minte; femeie cu moravuri ușoare, femeie stricată, desfrînată ¶ 16 Care se mistue lesne, fără greutate: mîncări ușoare ¶ 17 🎖️ Artilerie ușoară, care are tunuri mici, lesne de transportat, care nu e stingherită în mișcările ei ¶ 18 Care se poate face sau îndeplini fără osteneală, lesne, facil: o lecție ușoară; problemă ușoară; o slujbă, o misiune ușoară; Virtutea e ușoară, cînd ai ce-ți trebuește (EMIN.); – adv.: (e) ~ a porunci, greu a împlini (ZNN.) ¶ 19 Precedat de o prep. (cu, din, pe) formează o loc. adv. cu înțelesul de „cu ușurință, lesne”: prea lesne este atunce a strica pacea cu Turcii și a se bate prea cu ~ cu dînșii (NEC.); urcăm din ~ pe subt bolți de cetini (VLAH.) [‡iușor < *iu (– lat. lĕvis) + suf. -șor].

NEATENȚIE s. f. Negativ al lui atenție; lipsă de atenție, (rar) neîngrijire (2); atitudine, gest, vorbă etc. care vădește lipsa de atenție (față de cineva). O mică neatenție, o privire nepăsătoare, poate involuntară... sînt niște lovituri de cuțite pentru inima ei. f (1897), 346. Din neatenția chirurgului pot avea loc hemoragii în măduvă. ygrec, m. n. 6. Parc-am fi la o masă de bridge și – fără voia mea – din neatenție, din neglijență, m-aș uita în cărțile dumitale. sebastian, t. 61. – pl.: neatenții. – pref. ne- + atenție.