Cosma Izvoarele latine din epoca imperială atestă existența numelor pers. Cosmas, Cosmia, Cosmos (de la acesta s-a format și derivatul Cosminus), împrumuturi din onomastica grecilor și corespondente ale lui Kosmas, Kosmia, Kosmos. În ceea ce privește etimonul numelui păstrat pînă astăzi la aproape toate popoarele europene, Kosmas, unii specialiști sînt de părere că la origine ar fi fost un hipocoristic (ca o mare parte din antroponimele grecești în -as) de la un mai vechi compus cu tema subst. kósmos sau al vb. kosmein. În greaca veche kósmos avea două sensuri: „ordine” și „ornament, podoabă”. Primul dintre acestea este continuat de actualul cosmos (de aici și cosmic, cosmografie, cosmopolit – la origine „cetățean al lumii”, compus cu gr. polites „cetățean”), folosit cu semnificația pe care o cunoaștem astăzi începînd de la filozofii pitagoreeni; al doilea sens al lui kósmos s-a păstrat în derivatul cosmetic (de la gr. kosmeticós, format de la vb. kosmein „a împodobi”). Dintre cele trei nume grecești amintite, cel mai frecvent, Kósmas a avut șansa să pătrundă în onomasticonul creștin și să se răspîndească atît în apusul cît și în răsăritul Europei. Dintre diferitele persoane cu acest nume sanctificate de biserică, cultul cel mai cunoscut îl are un medic celebru și martir din sec. 3-4, care împreună cu → Damian este amintit în vechi legende hagiografice cu evidente urme păgîne ale cultului lui Esculap. Cultul acestui cuplu renumit era cunoscut în Europa încă din sec . 6, atît în Imperiul bizantin (grecii îi numesc anargyroi, adică „doctori fără arginți”, pentru că tratau și vindecau gratuit) cît și la Roma, unde prin sec. 12 – 14 erau atît de mulți artiști cu acest nume, încît erau desemnați în grup prin cuv. cosmati, arta lor chemîndu-se cosmatesca. Popularitatea lui Cósma și Damian explică și larga lor arie de „patronaj” care acoperă întreg domeniul medicinii și farmaciei (sînt „protectorii” chirurgilor, medicilor, farmaciștilor, apără de epidemii și de ... abcese, iar la huțuli chiar de ger, această ultimă atribuție datorîndu-se însă unei etiomologii populare: bezsrebreniki „fără arginți” a fost transformată în bezmerznyk „care nu îngheață”). Ajuns la români prin intermediar slav, Cosma (Cozma) apare în documentele noastre atît în Țara Românească cît și în Moldova, din sec. 15. Numărul mare al derivatelor (Cosmache, Cosmat, Cozman, Cozmea, Cozmiță, Cuzmin, Cozmin etc.) și prezența în toponimie (Codrii Cosminulni, Cosmești, Cosmeni etc.) dovedește vechimea, răspîndirea și frecvența lui Cosma (Cozma) în onomastica noastră. Probabil că și un alt nume destul de mult discutat, Cuza, este la origine tot un hipoc. al lui Cozma, așa cum este Kuzea în rusă, Kuza, Kuze și Kuzo în bulgară etc. Se bucură astăzi de mare favoare derivatul Cosmín (pe care îl foloseau și romanii), nume vechi la noi de cel puțin 500 de ani. ☐ Fr. Cosme, Côme, germ. Kosmas, it. Cósimo, sp. Cosme, magh. Kozma și Kozima, bg. Kozma sau Kuzma, rus. Kosma, Kuzima.