ARSEN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen.

ȘORICIOAICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șoarecilor; șorecie, șoriceasă. – Șoarece + suf. -oaică.

ORPIMENT s. n. Pigment natural de arsen, de culoare galben-strălucitor, folosit ca vopsea în pictură. – Din fr. orpiment.

NICHELINĂ, nicheline, s. f. 1. Aliaj de nichel, cupru și zinc din care se execută sârma întrebuințată la fabricarea rezistențelor electrice și unele piese de precizie. 2. Mineral de culoare roșie-arămie care conține nichel și arsen. – Din fr. nickéline.

ARSEN s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, trioxid de arsen.

ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, (rar) arsen, șar, (pop.) săricica, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

SĂRICICĂ s. v. acid citric, acid tartric, alaun, anhidridă arsenioasă, arsenic, clorură mercurică, sare de lămâie, sublimat corosiv, trioxid de arsen.

ȘAR s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, culoare, dungă, linie, realgar, rând, șir, șirag, trioxid de arsen, vargă, vopsea.

ȘORICEASĂ s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, șoricioaică, trioxid de arsen.

ȘORICIOAICĂ s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, trioxid de arsen.

TRIOXID s. (CHIM.) trioxid de arsen v. arsenic; trioxid de sulf v. anhidridă sulfurică.

arsen s. n.; simb. As

ARSEN n. Metaloid cristalizat, de culoare cenușie, ai cărui compuși, foarte otrăvitori, sunt folosiți în medicină și ca raticid. /<germ. Arsen

ARSENIC adj.: Acid ~ acid rezultat din combinarea arsenului cu oxigenul. /<fr. arsenic, lat. arsenicum

REALGAR n. Sulfură naturală de arsen, utilizată în industria sticlei, la vopsirea unor materiale. [Sil. re-al-] /<fr. réalgar

SĂRICICĂ¹ f. (diminutiv de la sare)1) pop. Sare de lămâie. 2) Substanță toxică sub formă de cristale de culoare albă, întrebuințață în medicină și la stârpirea șoarecilor; arsen. /sare + suf. ~icică

ȘORICIOAICĂ² f. pop. Substanță toxică de culoare albă, folosită în medicină și la stârpirea șoarecilor; săricică; arsen. /șoarece + suf. ~oaică

ARSENOPIRITĂ s.f. Minereu din care se obține arsen prin încălzire în absența aerului; mispichel. [< fr. arsénopyrite].

ARSENOLIT s.m. Oxid de arsen natural. [Cf. fr. arsénolithe, germ. Arsenolith < germ. Arsen – arsen, gr. lithos – piatră].

AURIPIGMENT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă; orpiment. [Pron. a-u-. / < germ. Auripigment].

ARSEN s.n. Metaloid cristalizat, cenușiu, ai cărui compuși sunt foarte otrăvitori; arsenic. [< germ. Arsen].

ARSENIC s.n. Arsen. [< fr. arsenic, lat. arsenicum].

ARSENIOS adj.m. Acid arsenios = oxiacid al arsenului. [Pron. -ni-os. / cf. fr. arsénieux].

ARSENIURĂ s.f. Compus al arsenului cu un metal. [Pron. -ni-u-. / < fr. arséniure].

COBALTINĂ s.f. Minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic. [< fr. cobaltine].

ORPIMENT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment].

REALGAR s.n. Sulfură naturală de arsen. [< fr. réalgar].

ARSEN s. n. 1. metaloid cristalizat, cu luciu cenușiu, toxic. 2. arsenic. (< germ. Arsen)

ARSENIAT, -Ă I. adj. care conține arsen. II. s. n. sare a acidului arsenic. (< fr. arséniate)

ARSENIC¹ s. n. anhidridă arsenioasă; arsen (2). (< fr. arsenic, lat. arsenicum, gr. arsenikon)

ARSENIC² adj. acid ~ = acid din combinarea arsenului cu acid azotic. (< fr. arsénique)

ARSENIFER, -Ă adj. (despre un teren, un mineral) care conține arsen. (< fr. arsénifère)

ARSENIOS, -OASĂ adj. acid ~ = oxiacid al arsenului; anhidridă õasă = trioxid al arsenului, pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică; arsenic¹; șoricioaică. (< fr. arsénieux)

ARSENIURĂ s. f. compus al arsenului cu un metal. (< fr. arséniure)

ARSENOPIRITĂ s. f. minereu din care se obține arsen prin încălzire în absența aerului; mispichel. (< fr. arsénopyrite)

COBALTINĂ s. f. minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic. (< fr. cobaltine)

ORPIMENT s. n. sulfură naturală de arsen, galbenă, folosită în pictură; auripigment. (< fr. orpiment)

REALGAR s. n. sulfură naturală de arsen, roșie. (< fr. réalgar)

ARSÉN (< germ.) s. n. Element chimic (As; nr. at. 33, m. at. 74,92) semimetalic. În combinații funcționează în stările de valență 3 și 5. A. și majoritatea combinațiilor sale sînt toxice (doza mortală 0,1 -0,3 g). Este folosit în aliaje pentru mărirea durității. A fost descoperit în 1250 de Albertus Magnus.

AS, simbol chimic pentru arsen.

B.A.L. ({i}; {s} B[ritish] A[nti] L[evisite]) Compus al stibiului utilizat ca antidot în intoxicații cu săruri ale metalelor grele (arsen, mercur, plumb) sau cu levizită, iod, sublimat etc.

ARSEN s. n. Arsenic. – Germ. Arsen.

ARSENIOS, arsenioși, adj. m. (În expr.) Acid arsenios = oxiacid al arsenului. [Pr.: -ni-os] – După fr. arsénieux.

ARSENIURĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Fr. arséniure.

*arsénic n. (vgr. arsenikón, masculin, d. ársen, viguros). Chim. Metaloid tri- și pentavalent de doŭă felurĭ: cristalizat și amorf. Cel cristalizat e cenușiŭ, metalic, cu densitatea de 5,7 și sfărămicĭos. Se volatilizează fără să se topească la 450°. Supt maĭ multe atmosfere se topește. Cel amorf e negru și are o densitate de 4,71. Arde cu o flacără verde palidă și miroase a usturoĭ. Arsenicu pur nu e veninos, dar pin oxidare devine veninos și se uzitează la facerea hîrtiiĭ de ucis muștele. Compușiĭ luĭ sînt veninoșĭ. V. șoricĭoaĭcă.

CORNWALL [có:nuol], pen. în SV Marii Britanii, scăldată de Marea Mînecii și Cnalul Bristol. Lungime: c. 150 km; lățime max.: 72 km. Relief muntos granitic (621 m alt. – vf. High Willhays) și țărmuri dantelate. Oraș pr.: Plymouth. Expl. de cositor, cupru, argint, zinc, plumb, mangan, bismut, arsen, caolin. Creșterea animalelor. Pescuit. Turism.

SALVARSÁN (< germ. {i}) s. n. Derivat organic al arsenului; pulbere galbenă, higroscopică, solubilă în apă. S-a întrebuințat ca medicament în tratamentul sifilisului. Este cunoscut și sub denumirea de arsfenamină 606, Ehrlich 606.

LEWISÍTĂ (< fr. {i}; de la n. pr. W.J. Lewis) s. f. (CHIM.) Substanță lichidă, galbenă sau brună, toxică, în special vezicantă, insolubilă în apă, solubilă în majoritatea solvenților organici. Se obține prin acțiunea acetilenei asupra triclorurii de arsen, în prezența clorurii de aluminiu. Folosită ca substanță toxică de luptă.

EPITERMÁL, -Ă (< fr. {i}; {s} epi- + gr. thermos „cald”) adj. (Despre o fază a procesului hidrotermal) Care reprezintă stadiul final al depunerii mineralelor din soluții fierbinți, cu o temperatură cuprinsă între 50 și 175°C. În aceste condiții apar minerale de aur, argint, stibiu, arsen, mercur, împreună cu cuarț, calcit etc.

MISPICHÉL (< fr. {i}) s. n. Sulfoarseniură naturală de fier care cristalizează în sistemul rombic. Are culoare albă-argintie, luciu metalic și urma neagră-cenușie; este un minereu principal de arsen.

NENIȚESCU, Costin D. (1902-1970, n. București), chimist român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Cercetări asupra reacțiilor de tip Friedel-Crafts, mecanismul izomerizării cicloalcanilor, migrării halogenilor în cicluri și catenă, reacțiilor decurgând prin ioni de carboniu; a izolat din petrolul românesc o serie de acizi naftenici. Contribuții la chimia ciclobutadienei; a descoperit o nouă metodă de polimerizare a etenei etc. Împreună cu soția sa, Ecaterina Ciorănescu N., a elaborat numeroase procedee tehnologice de preparare a medicamentelor, antidăunătorilor, a compușilor macromeloculari, a intermediarilor pentru industria chimică organică („Contribuții experimentale la cunoașterea compușilor organici și arsenului folosiți ca gaze de luptă”, „Constituția chimică a uleiurilor”, „Manualul inginerului chimist”). Tratate („Chimie organică”, „Chimie generală”). Coordonator al unui „Dicționar poliglot de industrie și tehnologie chimică”. Membru și m. coresp. al mai multor academii străine.

arsen s. n.; simb. As

ARSEN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje pentru mărirea^[1] durității. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen. modificată

ARSENIAT, -Ă, arseniați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conține arsen. 2. S. n. Sare a acidului arsenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. arséniate.

ȘORICIOAICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică.

NEOSALVARSAN s. n. Compus organic al arsenului sub formă de pulbere de culoare galben-deschis solubilă în apă, folosit în tratamentul sifilisului. [Pr.: ne-o-] – Din germ. Neosalvarsan.

NICHELINĂ, nicheline, s. f. 1. Aliaj de nichel, cupru și zinc folosit la fabricarea rezistențelor electrice și a unor piese de precizie. 2. Mineral de culoare roșie-arămie care conține nichel și arsen. – Din fr. nickeline.

ORPIMENT s. n. Pigment natural de arsen, de culoare galbenă-strălucitoare, folosit ca vopsea în pictură. – Din fr. orpiment.

ARSEN s. n. Arsenic.

METALIC, -Ă, metalici, -e, adj. 1. De metal, făcut din metal. Înfipseră în burțile rezervoarelor pîlniile mari căptușite cu site metalice. MIHALE, O. 158. Mașina înaintează pe un jgheab metalic, dînd locul altor mașini, care o urmează. SAHIA, U.R.S.S. 86. Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. MACEDONSKI, O. I 104. 2. Care are însușiri asemănătoare cu ale metalului, ca metalul. Arsen metalic. ♦ (Despre sunete) De metal, caracteristic metalelor (lovite, ciocnite); fig. (despre voce, glas) asemănător sunetelor produse de un metal; sonor, dur. Tot mai departe, tot mai domol rămînea în urmă, în întinderi, sunetul metalic al coasei. SADOVEANU, O. VII 306. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz. ALECSANDRI, P. III 84. ◊ (Adverbial) Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, B. F. 56. ♦ De culoarea metalului, cu luciu ca al metalului. Urcară muntele... scăldat de lumina albastră și metalică a lunei. C. PETRESCU, Î. II 14. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă. TOPÎRCEANU, B. 82. (Adverbial) Prin colțuri de traverse, Pe banchete, Zvîrlite la-ntîmplare, Lucesc metalic tuburi de cartușe, Baionete. CAMIL PETRESCU, V. 107.

NICHELINĂ, nicheline, s. f. Aliaj de nichel, cupru și zinc, din care se face sîrma întrebuințată la fabricarea rezistențelor electrice. ♦ Mineral care conține nichel și arsen.

ORPIMENT s. m. Trisulfură de arsen, de culoare galbenă, care se găsește în stare naturală; preparată pe cale chimică, este folosită ca vopsea în pictură.

REALGAR s. n. Minereu constituit din sulfură de arsen cristalizată în sistemul monoclinic sau compactă, în cruste sau în pulbere.

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, pătrunderea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix (v. toc) de care se prinde, prin balamale, un panou vertical de lemn, de metal etc. mobil, care închide sau deschide această deschizătură; (prin restricție) panoul de lemn, de metal etc. din acest ansamblu. Cînd opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga. REBREANU, R. I 69. Ușa e scoasă din țîțîna de jos. CARAGIALE, P. 48. Și cum vorbeau ei, numai iaca intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ Ușa băii = locul pe unde se coboară în mină. Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrare principală în altar. Preotul... se arată în «ușa raiului» sau «ușa domnească» ori iesă lîngă tetrapod și de-aice apoi «strigă vestirile». MARIAN, NU. 203. ◊ Loc. adv. La ușa... sau la ușă = foarte aproape (de...). În curînd înțelese că Stavrat într-adevăr are dreptate și că primejdia e la ușă. REBREANU, R. II 100. În curînd tiranul se văzu la ușa mormîntului. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Expr. (Despre evenimente, fenomene) A bate la ușă = a fi foarte aproape, a fi iminent. Acest program cuprinde... desființarea clăcii și emanciparea proprietății și toate celelalte reforme care băteau la ușă. KOGĂLNICEANU, S. A. 205. Ca-la-ușa-cortului v. cort. A(-și) deschide (larg) ușile = a lăsa intrarea liberă, a da acces liber. Revoluția a organizat Ermitajul și a deschis larg ușile acestui muzeu poporului sovietic. STANCU, U.R.S.S. 119. A deschide cuiva amîndouă ușile = a primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti, a desconsidera, a disprețui (pe cineva), a nu da nici o atenție (cuiva). Acei cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice. GHICA, la TDRG. A sta după ușă = a fi nesocotit, nebăgat în seamă; a se ține izolat, a sta deoparte în societate. A da (mai rar a arunca) sau a fi dat (mai rar aruncat) pe ușă afară = a goni sau a fi gonit de undeva. I se răspunse că va fi aruncat pe ușă afară cu sergentul. CĂLINESCU, E. O. II 308. (Rar) A primi (pe cineva) între două uși = a sta (cu cineva) de vorbă în fugă, căutînd să scape cît mai repede. Traian Arsen mi-a povestit că ministrul l-a primit între două uși, neliniștit, grăbit să-și expedieze musafirii. EFTIMIU, N. 93. A strînge (pe cineva) cu ușa = a forța (pe cineva) să facă sau să recunoască un lucru. Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au. ALECSANDRI, T. I 134. A lua ușa-n spate = a pleca, a ieși. A arăta (cuiva) ușa v. arăta (2). A forța ușa v. forța (2). A intra pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A scăpa pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A trînti (sau a închide) cuiva ușa în nas v. nas (1). A da ușa de perete v. da³ (I 9). A fi ușă de biserică v. biserică (1). 2. Fig. Casă, locuință. Care s-a întors de la ușa mea fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) = a munci pe la alții, a trăi din mila altora, a cere de pomană. Eu sînt Stoicea... care crescui pe la ușile străine. GALACTION, O. I 51. Nu m-ar fi lăsat el pe la ușile oamenilor dacă nu l-ar fi luat în oaste. CONTEMPORANUL, IV 391.

OTRAVĂ. Subst. Otravă, venin, toxic, toxină; drog; substanță otrăvitoare (toxică), gaz otrăvitor (toxic), gaz de luptă; plantă otrăvitoare. Acqua-toffana; anilină, aminobenzen, fenilamină; arsenic, arsen, săricică, șorecie (pop.), șoriceasă (pop.), șoricioaică (pop.); cian, cianogen; cianură; cocaină; cocleală; curara; ergotină, ergotoxină; fitotoxină; fosfor; fosgen; hașiș; heroină; insecticid; insecticid remanent; insectofungicid; iperită; levizită; marijuana; morfină, morfiu (reg.); muscarină; narcotic; neurină; nicotină; opiu; pelar-gozină; ptomaină; ricină; rodenticid; santonină; solanină; stricnină; strofantină; tebaină; tuberculină; vitriol (pop.); zootoxină. Toxicitate. Otrăvire, otrăvit (rar), otrăvitură (înv. și pop.), înveninare, intoxicare, intoxicație, toxemie, hemotoxie; lacticemie; anilism; cuprism; ergotism; fosforism; hașișism; hidrargirism; iodism; morfinism; nicotinism, tabagism; saturnism; tebaism. Toxofobie. Toxicomanie; morfinomanie. Toxicoman; morfinoman. Toxicologie. Toxicolog. Adj. Otrăvitor, otrăvit, otrâvicios (rar), veninos, înveninat, veninat (pop.). Intoxicat; topsicat (pop.). Toxicofor; toxicogen. Toxicologic. Vb. A (se) otrăvi, a (se) învenina, a (se) venina (pop.), a topsica (pop.), a (se) intoxica. A (se) droga. V. manie, medicament, plante otrăvitoare.

ANHIDRIDĂ s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă = arsenic, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă; anhidridă carbonică = bioxid de carbon; anhidridă sulfurică = trioxid de sulf; anhidridă sulfuroasă = bioxid de sulf, sulf volatil.

arsen s. v. ANHIDRIDĂ ARSENIOASĂ. ARSENIC.

ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

FARMACO- „medicament, remediu, tratament, medicale”. ◊ gr. pharmakon „leac” > fr. pharmaco-, it. farmaco-, germ. pharmako-, engl. pharmaco- > rom. farmaco-. □ ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la forța activă a medicamentelor; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., ramură a farmacologiei care studiază acțiunea medicamentelor asupra organismului; ~filie (v. -filie₁), s. f., tendință patologică de a lua medicamente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de medicamente; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., studiul medicamentelor naturale în cadrul chimiei farmaceutice; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină medicală care stabilește moralele de prescriere a medicamentelor; ~lit (v. -lit₁), s. n., mineral care cristalizează în sistemul monoclinic și care se găsește sub formă de eflorescențe pe minereurile de arsen; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în farmacologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul originii, proprietăților, compoziției, clasificării și acțiunii terapeutice ale substanțelor medicale; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare patologică de a lua și a administra medicamente; ~orictologie (v. oricto-, v. -logie₁), s. f., mineralogie farmaceutică; ~pee (v. -pee), s. f., tratat care conține descrierea și formulele de preparare și utilizare a medicamentelor; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul substanțelor chimice generatoare de afecțiuni mintale; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., studiul efectelor psihice ale substanțelor toxice; ~psihoză (v. -psihoză), s. f., tulburare a activității psihice datorată toxicității medicamentelor; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a medicamentelor în scop terapeutic.

arsen¹ sns [At: DEX² / Simbol As / E: ger Arsen] 1 Element chimic gri, cu luciu metalic, ale cărui combinații sunt în general foarte toxice, folosit în aliaje pentru mărirea durității Si: arsenic¹ (1). 2 (Îs) Trioxid de ~ Pulbere cristalină albă, foarte toxică Si: șoricioaică, săricică, anhidridă (3), arsenioasă.

arsen², ~ă a vz arșinic^[1]

arsenic¹ [At: DA ms / V: (înv) ~ică sf / A: (înv) ~nic / E: fr arsenic, lat arsenicum] 1 sn Arsen (1). 2 sn Arsen (2). 3 a (Îs) Acid ~ Acid al arsenului (1) pentavalent (H₃ As O₄ 1/2 H₂O), în formă de cristale albe higroscopice, solubile în apă, care e folosit în sinteze de laborator.

arseniat [At: KLOPȘTOCK, F. 131 / P: ~ni-at / Pl: ~ați, ~e / E: fr arseniate] 1 sn Sare a acidului arsenic. 2 a Care conține arsen (1). 3 a (Îs) Hidrogen ~ Gaz incolor cu miros de usturoi, foarte toxic, compus al arsenului (1) cu hidrogenul.

arsenios, ~oasă a [At: DA ms / Pl: ~oși, ~oase / E: fr arsenieux] 1 Cu arsenic¹ (1). 2 (Îs) Acid- Acid oxigenat al arsenului trivaîent stabil numai în soluții apoase. 3 (Îs) Anhidridă -oasă Tiroxid de arsen (2) Si: arsenic¹ (2), șoricioaică, săricică.

arsenolit sm [At: DN³ / Pl: ~iți / E: ger Arsenolith, fr arsénolithe] Oxid de arsen natural.

arsenopirită sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: fr arsénopyrite] Minereu din care se obține arsen prin încălzire în absența aerului Si: mispichel.

arsine sfp [At: DN³ / E: fr arsines] Nume dat unor compuși organici cu arsen folosiți ca gaze de luptă.

arșinic [At: (a. 1736) HEM / V: arsenic², arsen~^[1], ~ă / Pl: ~ici / E: nct] 1 sm (Bot; reg; șîf arsenic, arșinic) Plantă erbacee din familia cariofilaceelor^[2], cu flori roșii, albe sau pestrițe, originară din Orient și care se cultivă ca plantă ornamentală Si: cruciulițe (1), floare de stea, buchet roșu, chinezoaică focșor, focul drăguții, garoafe roșii, garofiță de grădiniță, lemnuș, para focului, pene de mătase, pietricele, scaunul popii, scânteiuță, scânteiuță roșie, stele, urșinic (Lychnis chalcedonica). 2 sf (îf arsenică) Brumărele (Phlox paniculata). 3 (Reg; îc) ~ de cățun Rujă (Sedum roseum). corectat(ă)

auripigment sn [At: COSTINESCU / V: -rpi- / P: a-u~ / Pl: ~nți / E: lat auripigmentum] Sulfură naturală de arsen întrebuințată ca vopsea galbenă Si: orpiment.

șorecie s. v. TRIOXID DE ARSEN.

șoriceasă s. v. ANHIDRIDĂ ARSENIOASĂ. ARSENIC. ȘORICIOAICĂ. TRIOXID DE ARSEN.

șoricească s. v. TRIOXID DE ARSEN.

șoricică s. v. TRIOXID DE ARSEN.

șoricioaică s. v. ANHIDRIDĂ ARSENIOASĂ. ARSENIC. TRIOXID DE ARSEN.

TRIOXID s. (CHIM.) trioxid de arsen = (pop.) șoricioaică, (reg.) șorecie, șoriceasă, șoricică, (înv.) șoricească; trioxid de sulf = anhidridă sulfurică.

cobaltină sf [At: DEX² / E: cobaltine] Minereu de cobalt (1) și arsen, de culoare cenușie-roz, cu un pronunțat luciu metalic.

orpiment sm [At: MARIN, PR. I, 205/19 / E: fr orpiment] Trisulfură de arsen, de culoare galbenă, care se găsește în stare naturală sau se prepară chimic, fiind utilizată ca vopsea în pictură.

realgar sn [At: PONI, CH. 124 / P: re-al~ / E: fr réalgar] Sulfură naturală de arsen cristalizată în sistemul monoclinic.

șoricioaică sf [At: POLIZU / V: (reg) ~reci~, ~reco~ / Pl: ~ice / E: șoarece + -oaică] 1-6 (Zlg) Femela șoarecelui (1-6) Si: (îvr) șoriceasă (1-6), (reg) șorecoaie (1-6). 7-11 (Zlg; rar; îf șorecoaică) Femela șobolanului (1-5). 12 (Pop) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită împotriva șoarecilor (1- 6) Si: (înv) șoricească (13), (pop) șoriceasă (7), (reg) șorecie (1), șoricică. 13 (Reg; îf șorecoaică) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

șpais² sn [At: DP / Pl: ~uri / E: ger Speise] Produs intermediar rezultat la topirea unor minereuri neferoase, care conține combinații ale arsenului și ale antimoniului cu alte substanțe.

Arsenie Prenume puțin folosit astăzi (mai frecvent pare fem. Arsénia), Arsenie reproduce un nume pers. gr. Arsénios, formație tîrzie și rară în sursele grecești, redat în latină prin Arsenius (numai în epoca creștină). Numele grecesc avea semnificație clară întrucît are la bază adj. arsénios, dintr-un mai vechi arsenikós „bărbătesc, viril” (acesta din urmă provine din arrénikos, format de la árren „bărbătesc”). În unele lucrări de specialitate numele pers. este derivat din gr. arsénikon „arsenic, sulfură naturală de arseniu”, cuvînt cu care nu are nici o legătură etimologică. Într-adevăr gr. arsenikón denumește orpimentul, dar, ca în multe alte cazuri, nu este vorba decît de o falsă etimologie, pentru că numele substanței minerale și a elementului chimic este de origine orientală și provine din arabul al-zernikh, format din articolul hotărît al- (acesta apare și în alte cuvinte de aceeași origine: alcool, alcov, algebră, alcalin etc.) și zernikh (în persană zarmi, zirnikh), de la zar „aur”. Acceptat de onomastica creștină, Arsénios se răspîndește în Europa; la popoarele slave apare încă din sec. 13 (la sîrbi și croați). Arsenie ajunge și la români (în Moldova, un egumen al mănăstirii Putna din vremea lui Ștefan cel Mare). Alături de formele de bază la noi au circulat și Arsu, Arsa, Arsin, Arsinca, Arsan, bine atestate în toponimie; privitor la numele de așezări sau locuri Arși, Arșeni, Arsanca, Arsinești nu s-a stabilit nici o legătură cu adj. ars sau cu top. Arsura, Arșița etc. ☐ Fr. Arsène, it. Arsenio, germ. Arsen, magh. Arzén, bg., rus. Arseni(i), Arsenia, ucr. Arsén etc. ☐ Tema gr. Ars- a dat naștere unor numeroase derivate întîlnite frecvent ca nume de personaje în literatura pastorală renascentistă: Arseos, Arsindo, Arselios, Arsinos (s-a ajuns și la o formă feminină Arsilena, în totală contradicție cu semnificația „bărbătesc, viril”). ☐ În epoca contemporană, un foarte cunoscut personaj literar este Arsène Lupin, eroul romanelor polițiste ale scriitorului belgian Maurice Leblanc.

săricică sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~cea, ~răcea, ~răci~, siricea / Pl: ~'cele / G-D: (rar) ~cichii, (înv) ~cichei / E: sare + -icică, săricea css] 1 (Pop) Sare (cu granulație mică). 2 (Pop) Trioxid de arsen Si: arsenic. 3 (Pgn) Combinație a arsenului. 4 (Mun) Clorură mercurică. 5 (Pop; sîs ~ de lămâie) Sare (26) de lămâie. 6 (Pgn; îas) Acid tartric. 7 (Trs; îf săricea) Alaun. 8 Plantă erbacee cărnoasă, cu tulpina foarte ramificată, păroasă ori glabră, cu frunze spinoase la vârf, cu flori verzui, alburii sau roșiatice, care crește în locuri nisipoase sărate Si: (rar) salsolă, (înv) salcicorn, (reg) burcum, ciurlan, ciulan, curai, ciortan, fugaci, parpalac³, pachitnic, tăvălug, târtan¹, vălătuc, vălatan, căruțele-dracului, iarbă sărată, iarba porcului (Salsola Kali).

arsen s. n.; simb. As