METALIC, -Ă, metalici, -e, adj. 1. De metal, făcut din metal. Înfipseră în burțile rezervoarelor pîlniile mari căptușite cu site metalice. MIHALE, O. 158. Mașina înaintează pe un jgheab metalic, dînd locul altor mașini, care o urmează. SAHIA, U.R.S.S. 86. Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. MACEDONSKI, O. I 104. 2. Care are însușiri asemănătoare cu ale metalului, ca metalul. Arsen metalic. ♦ (Despre sunete) De metal, caracteristic metalelor (lovite, ciocnite); fig. (despre voce, glas) asemănător sunetelor produse de un metal; sonor, dur. Tot mai departe, tot mai domol rămînea în urmă, în întinderi, sunetul metalic al coasei. SADOVEANU, O. VII 306. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz. ALECSANDRI, P. III 84. ◊ (Adverbial) Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, B. F. 56. ♦ De culoarea metalului, cu luciu ca al metalului. Urcară muntele... scăldat de lumina albastră și metalică a lunei. C. PETRESCU, Î. II 14. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă. TOPÎRCEANU, B. 82. (Adverbial) Prin colțuri de traverse, Pe banchete, Zvîrlite la-ntîmplare, Lucesc metalic tuburi de cartușe, Baionete. CAMIL PETRESCU, V. 107.