opțiuni
help ajutor
1027 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 200 afișate)

Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: A la

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

A ADUNA adun tranz. 1) A face să se adune. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a strânge. ~ lemne. ~ mere. 3) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a agonisi; a strânge. 4) mat. (numere) A supune operației de adunare. /<lat. adunare

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5°C și mai aspră în reg. montană, 2°C). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

ALPI, cel mai mare și mai înalt sistem muntos din Europa; se întinde între M. Mediterană (G. Genova) și SE Europei Centrale (Bazinul Vienei), pe c. 1.200 km. Lățime max.: 135-260 km. Cutați și puternic șariați în orogeneza alpină, au fost fragmentați datorită tectonicii active și eroziunii fluviatile. Glaciația cuaternară și actuală le-a imprimat un aspect specific (creste zimțate, văi și circuri glaciare etc.). Litologic, A. sînt constituiți din roci cristaline și metamorfice. Geomorfologic, se deosebesc sectoarele: Alpii Occidentali, care separă Franța de Italia, unde apar cele mai mari alt. din întreg sistemul (alt. max.: 4.807 m, vf. Mont Blanc din A. Savoiei); sînt formați din A. Maritimi, A. Cotici, A. Graici și A. Savoiei; Alpii Centrali (sau Elvețieni), în Elveția și N Italiei, constituiți din masive cristaline. Văile superioare ale Ronului și Rinului îi separă în două șiruri paralele; în S. A. Pennini, masivul Saint-Gothard și A. Lepontini, masivul Adula, A. Retici, masivul Örtler și masivul Bernina; în N, A. Bernezi, masivele Aar, A. Rhäticon și A. Silvretta; Alpii Orientali (sau Austrieci), formați din: M-ții Tauern Înalți și Tauern Joși. Paralel cu zona axială a A. Centrali se găsesc Prealpii, cu alt. mai mici. În N se desfășoară A. Vorarlberg, A. Allgäu, A. Salzburgului și Prealpii Austriei, iar în S se dezvoltă A. Lombarzi, A. Dolomitici, A. Veneției apoi A. Carnici, Karawanken și A. Iulieni. Numeroase trecători înlesnesc circulația între E și V, N și S Europei; Mont Genèvre (1.854 m), Mont Cenis (2.082 m), Micul Saint-Bernard (2.157 m), Marele Saint-Bernard (2.472 m), Simplon (2.009 m), Saint-Gothard (2.112 m), Bernina (2.330 m), Brenner (1.370 m). A. sînt străpunși și de numeroase tunele: Mont Cenis, Simplon, Saint-Gothard, Mont Blanc, Marele Saint-Bernard etc. Glaciația actuală foarte dezvoltată (4.140 km2), majoritatea ghețarilor găsindu-se în A. Occidentali (Aletsch, Mer de Glace etc.). Importantă reg. turistică.

amándea (ea dift.) interj. care arată răpezeala (precipitarea) la chilipir (Mold): copiiĭ, cum vazură merele, amandea pe ele: amandea la mere, copiĭ! (turc. [d. pers.] ĭaghmande, prădînd, d. ĭaghma, pradă V. ĭama).

amerindian (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindieni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiană, pl. amerindiene

amerindian s. m., adj. (sil. mf. mer-) → indian

*ameriséz și -zéz, v. intr. (d. fr. mer, mare, după aterisez). Mă scobor pe apa măriĭ, vorbind de idroplane.

APAHIDA, com. în jud. Cluj, pe Someșul Mic; 7.135 loc. (1991). Expl. de tufuri dacitice, balast și nisipuri. Nod de c. f. Complex avicol; pomicultură (meri, pruni). Aici au fost descoperite o importantă așezare și necropolă celtice (sec. 3-2 î. Hr.) și două morminte princiare germane (sec. 5) cu un bogat inventar funerar. În ev. mediu, atestată documentar din 1263.

ARGEȘ 1. Rîu, afl. stg. al Dunării, la Oltenița; 344 km. Izv. din culmea principală a M-ților Făgăraș prin doi afl. (Buda și Capra) și trece prin Curtea de Argeș și Pitești. În cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 16 hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 467 MW; în cadrul acestui ansamblu se remarcă barajul (166,6 lățime) și lacul de acumulare Vidraru (14 km lung.). În cursul inf., în aval de Mihăilești, s-au efectuat lucrări de amenajare complexă. Afl. pr.: Vîlsan, Rîul Doamnei, Dîmbovița, Sabar (pe stg.), Neajlov (pe dr.). Denumit în antichitate Ordessos. 2. Cetate atestată documentar în 1330, situată pe rîul Argeș, pe locul actualului oraș Curtea de Argeș. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinul superior al rîului cu același nume; 6.801 km2 (2,86 la sută din supr. țării); 681.735 loc. (1991), din care 43,3 la sută în mediul urban; densitate: 92,5 loc./km2. Reșed.: municipiul Pitești. Orașe: Cîmpulung, Colibași, Costești, Curtea de Argeș, Topoloveni. Comune: 93. Relief variat: în N o zonă muntoasă (versantul meridional al M-ților Făgăraș, masivele Frunți, Ghițu, Iezer-Păpușa și prelungirile M-ților Leaota și Piatra Craiului), în centru o reg. deluroasă, cunoscută sub numele de Muscelele Argeșului (Subcarpații Getici) formate dintr-o serie de dealuri înalte (Mățău, Ciocanu, Chicera ș.a.) – ce alternează cu depr. subcarpatice Cîmpulung, Brădetu, Arefu ș.a. și partea de E a Pod. Getic (platformele A., Cîndești și Cotmeana cu alt. de 400-600 m), iar în S o zonă de cîmpie (Cîmpia Înaltă a Piteștiului și Cîmpia Găvanu-Burdea). Climă temperat-continentală cu temp. medii anuale ce prezintă diferențieri altitudinale (-2 °C pe crestele M-ților Făgăraș, 6 °C în zona deluroasă și de podiș și 10 °C în cîmpie). Precipitații medii anuale variabile în funcție de alt. (600 mm în cîmpie, 700-800 mm în reg. deluroasă și de podiș și peste 1.400 mm în zona montană). Vînturi dominante dinspre NV și NE. Rețeaua hidrografică este reprezentată în principal de cursul superior al A, care colectează majoritatea rîurilor de pe terit. jud. A. (Vîlsan, Rîul Doamnei, Rîncăciov, Bascov, Glimbocel ș.a.), iar pe cursul superior al Argeșului s-a amenajat un sistem de lacuri de acumulare (cel mai mare fiind Vidraru) pentru valorificarea potențialului hidroenergetic. Resurse naturale: țiței (Moșoaia, Leordeni, Vedea, Miroși, Merișani, Bogați etc.), lignit (Poienarii de Muscel, Berevoiești, Jugur, Godeni, Boteni, Schitu Goești), sare (Slătioarele), calcare ornamentale (Albeștii de Muscel), calcare pentru ciment (Mateiaș, Dragoslavele), argile (Budeasa, Cîmpulung, Leordeni), gips (Stănești, Corbșori, Oești), ape minerale clorurate, slab iodurate, sulfuroase etc. (Brădetu, Bughea de Sus ș.a.), păduri. Economia. Pr. produse ins. realizate în jud. A. sînt: energie electrică (termocentralele Pitești, Schitu Golești și salba celor 16 hidrocentrale de pe rîul Argeș; Cumpănița, Arefu-Căpățîneni, Oești, Albești, Cerbureni, Valea Iașului, Curtea de Argeș ș.a.), autoturisme de oraș – „Dacia” Colibași) și de teren – „ARO” (Cîmpulung), motoare electrice și produse petrochimice (Pitești), mat. de constr. (Pitești, Cîmpulung, Costești, Valea Mare-Pravăț), stofe și conf. (Pitești, Curtea de Argeș), încălț. (Pitești), mobilă, parchete, cherestea (Pitești, Stîlpeni, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Rucăr), tananți (Pitești), articole de porțelan și electrotehnice (Curtea de Argeș), produse alim. diverse (Pitești, Curtea de Argeș, Băiculești, Topoloveni, Ștefănești, Costești). Agricultura are o structură variată. În 1989, în structura culturilor de cîmp predominau supr. cultivate cu porumb (54.583 ha), urmate de cele de grîu și secară (41.765 ha), plante de nutreț (35.746 ha), plante uleioase, orz și orzoaică, cartofi, legume etc. Pomicultură (predominant meri și pruni); viticultură (podgoriile Ștefănești și Leordeni sprecializate în producția de struguri pentru vinuri albe). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 348,5 mii capete ovine, 178,9 mii capete bovine, 222 mii capete porcine, 2.921 mii capete păsări; apicultură. Căi de comunicație (1990): 225 km căi ferate și 2.660 km drumuri publice, dintre care 555 km modernizate. În cadrul traficului rutier o însemnătate deosebită o au șoseaua transfăgărășană și autostrada Pitești-București. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 482 școli generale, 33 licee, un institut de învățămînt superior (Pitești), un teatru de stat (Pitești), 189 cinematografe, muzee, case memoriale (ale poetului George Topîrceanu la Nămești, compozitorului George Ștefănescu la Căpățîneni și dramaturgului Tudor Mușatescu la Cîmpulung), 823 biblioteci etc. Turism. Prin peisajul variat (vf. semețe ale M-ților Făgăraș, peștera și cheile Dîmbovicioarei, lacurile glaciare, lacul de acumulare Vidraru etc.), cu frecvente specii rare de floră și faună, declarate monumente ale naturii (floarea de colți, garofița Pietrii Craiului, capra neagră, zăganul etc.), prin vestigii istorice (cetatea Poienari) și monumentele arhitectonice (bisericile din Pitești, Cîmpulung și Curtea de Argeș, culele de la Retevoiești și Țițești, conacul din Golești, mănăstirea Negru-Vodă din Cîmpulung), prin rezervațiile paleontologice (Suslănești) și geologice (Albești), prin originalitatea și varietatea elementelor folclorice și etnografice, prin baza materială diversă (hoteluri, moteluri, cabane etc.), jud. A. se înscrie printre jud. țării cu un ridicat potențial turistic. Indicativ auto: AG.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

Atalanta (sau Atalante), fiica lui Iasus și a Clymenei. Părăsită pe o stîncă de către tatăl ei, care dorise un băiat și nu o fată, Atalanta a fost alăptată de către o ursoaică și crescută în sălbăticia codrilor. Mai tîrziu ea a învățat să vîneze, întocmai ca Artemis, zeița ei protectoare. Urmînd pilda acesteia, Atalanta a jurat să rămînă pururea fecioară. Prețuită de mulți pentru frumusețea ei – printre altii și de Meleager, alături de care a participat la vînătoarea mistrețului din Calydon (v. și Meleager) – Atalanta s-a văzut în cele din urmă nevoită să consimtă să se căsătorească. Ea era vestită pentru iuțeala picioarelor sale și era învingătoare la toate întrecerile la care a participat. Așadar, a făgăduit să se căsătorească cu acela care o va întrece în iuțeală. Mulți au încercat fără să reușească și au fost uciși cu sulița de fecioara cea neînduplecată. Ea îi ajungea întotdeauna din urmă, după ce mai întîi le acorda un avans. Unul singur a izbutit s-o întreacă, cu ajutorul Aphroditei: Milanion. Zeița i-a dăruit lui Milanion trei mere de aur din Grădina Hesperidelor. În timpul cursei, acesta a lăsat să-i cadă merele unul cîte unul. Atalanta, neputîndu-și stăpîni curiozitatea, s-a oprit să le culeagă, și în felul acesta a pierdut din timp și a fost învinsă. Ea s-a căsătorit cu Milanion și au trăit amîndoi fericiți pînă în ziua în care, cu ocazia unei vînători, au profanat – cuprinși de un elan de dragoste – un sanctuar în care se adăpostiseră. Sanctuarul era închinat lui Zeus. Indignat de sacrilegiul comis, zeul i-a pedepsit transformîndu-i pe amîndoi în lei.

BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km2; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km2. Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2°C în zona montană înaltă și 8-9°C în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BAIA MARE 1. Depr. tectono-erozivă situată la poalele M-ților Gutîi, pe valea Săsarului (bazinul Someșului), cu largă ieșire spre C. Someșului (în NV). Supr.: 675 km2. Relief de luncă, de terase și piemonturi cu alt. absolute între 140 și 320 m. Climă blîndă, de adăpost, cu temp. medie anuală de 9,4°C și precipit. variabile (690-1.040 mm). Păduri de castan comestibil. Culturi de cereale; pomicultură (meri); viticultură; legumicultură. Creșterea animalelor. Expl. de min. complexe pe rama nordică a depr. Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Municipiu în NV României, la poalele M-ților Gutîi, în depr. cu același nume, la 220 m alt., reșed. jud. Maramureș; 154.094 loc. (1991). Aeroport. Cel mai important centru al ind. metalurgiei neferoase românești (aur, argint, plumb, zinc, cupru). Constr. de mașini unelte, accesorii și scule, de utilaj minier, de material rulant feroviar și rutier; mat. de constr. (cărămidă, faianță), prelucr. lemnului (mobilă, dogărie și butoaie), conf., produse alim. (morărit, panificație, prelucr. fructelor, preparate din lapte și carne). Filatură și țesătorie de bumbac. Universitate și colegiu tehnic, teatru de stat, filarmonică, muzeu istoric. Monumente: turnul-clopotniță (sec. 15), ridicat pe lîngă Biserica Sf. Ștefan, astăzi dărîmată; case (sec. 17), Biserica Sf. Treime și mănăstire minorită (sec. 18). Atestat documentar în 1327; din 1467 oraș liber regal; important centru minier, meșteșugăresc și cultural; aici au funcționat un colegiu reformat și un gimnaziu catolic (sec. 17). Declarat municipiu în 1968. – Colonia de pictură de la ~, grupare artistică întemeiată în 1896. Promova pictura în aer liber, în opoziție cu academismul. Din 1902 își continuă activitatea prin înființarea Școlii libere de Pictură; între 1927 și 1936 funcționează Școala de Pictură. Reprezentanți: Simion Corbul Holósy, Alexandru Ziffer, Eugen Pascu, Czóbel Béla, Andrei Mikolá, Petre Abrudan.

BĂICULEȘTI, com. în jud. Argeș, pe stg. Argeșului; 6.871 loc. (1991). Conserve de legume și fructe. Fabrică de sucuri naturale. Trei microhidrocentrale. Centru pomicol (meri, peri, pruni). Combinat avicol. Stație de c. f. Biserica mănăstirii Tutana (sec. 16).

BERZA, Mihai (1907-1978, n. Tecuci), istoric român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Specialist în istoria ev. med. („La Mer Noire à fin du Moyen Âge”, „Haraciul Moldovei și Țării Românești în sec. XV-XIX”).

BIBAN, bibani, s.m. 1. Pește răpitor de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu carne albă și gustoasă; sin. costreș; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumărați pești marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogată în specii și subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba și cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac

bigi-bigi s. m. pl. 1. mere coapte cu glazură de zahăr ars, vândute la bâlci. 2. (glum.) testicule.

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km2 (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km2. Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9°C în zona deluroasă și de 0°C în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

bocceá și bucceá f., pl. e (t. boghča, d. pers. bog, pînză de învălit și de purtat ceva). Pînză de învălit și de purtat ceva, cum ar fi o basma mare în care aducĭ mere. Tulpan colorat maĭ fin de îmbrobodit (Munt est.). Legătură de maĭ multe păpușĭ de tutun. V. bojinchiță.

BOTOȘANI 1. Municipiu în NE României, în C. Jijiei, reșed. jud. cu același nume; 126.739 loc. (1991). Constr. și reparații de mașini agricole, de utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, de aparataj electrotehnic; articole de cauciuc; izolatori electrici; șuruburi; mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă); mobilă; produse textile (filatură și țesătorie de bumbac, conf., fire de melană) și alim. (unt, brînzeturi, preparate din carne, lapte praf, uleiuri vegetale, panificație); ind. poligrafică. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică. Biserica Sf. Nicolae-Popăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1496), bisericile Sf. Gheorghe (1551), Uspenia (1552), ctitoriile doamnei Elena Rareș; biserică armenească (sec. 16, cu transformări în sec. 18 și 19). Veche așezare, cu o locuire neîntreruptă începînd din paleolitic; menționat documentar la 1439, dar cu o existență anterioară ca apanaj al soției domnului și sediu al unui vornic; important centru comercial; școală domnească și grecească (sec. 18). Considerat în sec. 16 „cel mai mare și mai vechi iarmaroc al Moldovei”. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea nord-estică a României, între rîurile Siret (la V) și Prut (la E); 4.956 km2; (2,09% din supr. țării); 470.011 loc. (1991), din care 38,1% în mediul urban; densitate: 92,9 loc./km2. Reșed.: municipiul Botoșani. Orașe: Darabani, Dorohoi, Săveni. Comune: 68. Relieful, cu aspect predominant deluros, cuprinde două unități distincte: Pod. Sucevei, în V și SV, reprezentat printr-o succesiune de dealuri (Bour, 339 m, Masca, 426 m, Dealul Mare-Tudora, 587 m, Holm 556 m ș.a.) despărțite de cîteva zone mai coborîte, numite șei (Șaua Dersca, 260 m, Lozna, 300 m, Bucecea, 260 m, Hrișcani, 280 m, Vorona, 260 m ș.a.) și C. Jijiei (parte componentă a C. Moldovei) la E, formată din coline joase, cu aspect de platouri, de 200-250 m alt., separate de văi largi, adîncite. Climă temperat-continentală, supusă înfluențelor maselor de aer continentale din E, care imprimă climatului un caracter continental excesiv. Temp. medie anuală variază între 8,3°C în V jud. și 9,2°C în E, cu amplitudini termice mari între vară și îarnă. Precipitațiile atmosferice însumează, în medie, 500-600 mm anual, ploile avînd caracter torențial. Vînturi predominante dinspre N și E. Rețeaua hidrografică aparține în pr. bazinelor superioare ape rîurilor Siret și Prut care colectează celelalte rîuri mai mici ce drenează terit. jud. B., printre care Molnița, Bahna, Vorona (afl. pe stg. Prutului). Datorită variațiilor mari de debit, pe majoritatea rîurilor au fost create peste 150 iazuri folosite pentru piscicultură, irigații, alimentări cu apă și regularizarea cursurilor (iazurile Dracșani, Hănești, Negreni ș.a.). Cel mai important lac de pe terit. jud. B. este lacul de acumulare Stînca-Costești de pe Prut (140 km2). Resurse naturale: nisipuri cuarțoase (Miorcani, Hudești), de o mare puritate, folosite pentru fabricarea sticlei optice și a cristalurilor, gips (Păltiniș, Crasnaleuca), gresii (Ibănești, Coșula, Tudora, Hudești), calcare (Coșula, Vorona, Ripiceni, Ștefănești, Dealul Holm), argile (Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni), tufuri andezice (Hudești), turbă (Dersca), pietrișuri, balast. Economia. În 1989, structura producției globale industriale a jud. B. evidenția trei ramuri cu ponderi mari: ind. textilă și conf. (34,4%) cu centre la Botoșani, Dorohoi, Săveni, ind. constr. de mașini și prelucr. metalelor (24%), producătoare de mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, aparataj electrotehnic, mijloace de automatizare, șuruburi (Botoșani, Dorohoi) și ind. alim. (zahăr, brînzeturi, lapte praf, produse din carne etc.) la Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Bucecea. În 1989, agricultura dispunea de 291.038 ha terenuri arabile. 87.919 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. În același an, supr. arabile erau ocupate de culturi de porumb (92.822 ha), grîu și secară (81.093 ha), plante de nutreț (29.792 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe etc. Sectorul pomicol se remarcă prin producții mari de prune, mere, pere, cireșe, vișine, nuci (Șendriceni, Vorona, Cristești, Frumușica). Viticultura se dezvoltă în jurul localit. Trușești, Ștefănești, Todireni, Călărași. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 588,1 mii capete ovine (în special din rasele karakul și țigaie, jud. B. fiind printre primele producătoare de blănițe de astrahan), 216 mii capete bovine (predominant din rasele Simmenthal și Bălțata românească), 179,1 capete porcine, 10,7 mii capete cabaline; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 142 km, iar cea a drumurilor publice 1.824 km, din care 338 km modernizate. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 383 școli generale, 18 licee, un teatru dramatic, unul de păpuși și o orchestră simfonică (la Botoșani), 446 biblioteci, 153 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Principalele obiective turistice: cetatea dacică de la Stîncești, schiturile Cozancea (cu biserică de piatră din 1756), Balș (1430), mănăstirile Vorona (1600), Gorovei (1742), Agafton (1740) ș.a., bisericile Sf. Nicolae-Popăuți din Botoșani (1496) și Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) – ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, bisericile de lemn din Văculești (1712), Brăești (1745), Cristești (1766) ș.a. Muzeul răscoalei țărănești din 1907 de la Flămînzi etc. Case memoriale: „Mihai Eminescu” (Ipotești), „George Enescu” (Liveni), „Nicolae Iorga” (Botoșani), „Ștefan Luchian” (Ștefănești), „Alexandru (Păstorel) Teodoreanu” (Dorohoi), „Octav Băncilă” (Corni), „Grigore Antipa” (Botoșani), „Dimitrie Brândză” (Bivolu) etc. Indicativ auto: BT.

BOULOGNE-SUR-MER [bulóñ-sür-mér], oraș în N Franței (Artois), port de pescuit și de pasageri la M. Mînecii; 98,6 mii loc. (1982, cu suburbiile). Conserve de pește; metalurgie; constr. navale. Castel (sec. 13), catedrală renascentistă.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km2. Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km2 (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km2. Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

buĭmác, -ă adj. (turc. buĭumak, osm. búĭúmak, a crește mare, d. buĭ, büyúk, mare, adică „crescut buĭac”, după cum se zice „mere nebune” adică „foarte marĭ”. V. buĭac). Fam. Amețit, zăpăcit, năuc: buĭmac de somn, de groază.

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km2 (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km2 (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km2. Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede saŭ cu lăcomie): n’ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.

ceapă (cepe), s. f. – 1. Plantă leguminoasă comestibilă. – 2. Bulb de plantă. – 3. (Arg.) Ceas de buzunar. – Mr. țeapă, megl. țępă. Lat. caepa (Pușcariu 327; Candrea-Dens., 297; REW 1817; DAR); cf. alb. kjepë (Meyer 223; Phillippide, II, 636), friul. tševe, prov. sebo, fr. cive, cat. ceba, sp. cebolla). Der. cepar, s. m. (vînzător de ceapă), pe care Pușcariu 334; Candrea-Dens., 298 și REW 1818 îl consideră reprezentant al lat. caeparius, dar care pare mai curînd der. intern; cepar, s. n. (plăcintă cu ceapă); cepesc, adj. (ca ceapa; se spune despre o varietate de mere); cepărie, s. f. (loc semănat cu ceapă).

CHINTILĂ, Spiru (1921-1978, n. Buzău), pictor român. Portrete, peisaje, naturi statice, compoziții, organizate după principii metodologice ale cubismului, cu detalii figurative înscrise în forme geometrice („Natură statică cu mere”).

CIDRU n. Băutură alcoolică slabă obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). /<fr. cidre

CIDRU s.n. Băutură alcoolică care se obține prin fermentarea mustului de mere. [< fr. cidre].

CIDRU s. n. băutură obținută prin fermentarea alcoolică a mustului de mere. (< fr. cidre)

CIDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre.

cidru s. n. – Băutură obținută prin fermentarea mustului de mere. Fr. cidre.

*cídru n., pl. urĭ (fr. cidre, d. lat. sícĕra devenit císĕra, cisre, cisdre, cidre. V. cighir, sicheră). Barb. Vin de mere saŭ de alte poame.

CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque).

CÎMPULUNG 1. Depr. subcarpatică, tectono-erozivă, la poalele M-ților Iezer-Păpușa, între Argeșel și Bratia, mărginită de dealurile Mățău și Ciocanul și străbătută de Rîul Tîrgului și Argeșel. Supr. c.: 100 km2. Relief reprezentat prin văi largi, terase și culmi prelungi cu aspect de muscele. Climă blîndă (media termică anuală 8°C). Pomicultură (meri, pruni). Se mai numește Cîmpulung-Muscel. 2. Oraș în jud. Argeș, în depr. Cîmpulung-Muscel; 43.270 loc. (1991). Expl. de argile. Constr. de automobile de teren (ARO) și de motoare auto. Combinat de fibre și fire sintetice. Fabrici de ciment, de încălțăminte, de cherestea și var; morărit și panificație. Centru pomicol. Muzeu. Monumente: fundațiile unei biserici romanice (sec. 14), corul Bisericii Bărăției (sec. 14), biserica mănăstirii Negru Vodă, ctitorie a lui Basarab I, datînd din sec. 14, refăcută de mai multe ori, ruinele palatului domnesc (sec. 17), biserici din sec. 16-18. În sec. 18-19 a funcționat aici o școală de „zugrăvie”. Menționat pentru prima dată la 1300; aici și-a avut prima reședință Basarab I, primul domn al Țării Românești. Situat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legătură dintre Țara Românească și Transilvania, a fost un însemnat centru meșteșugăresc și comercial. În 1521, Neacșu, negustor din C., adresează lui Hanăș Benkner din Brașov o scrisoare care reprezintă unul dintre primele texte scrise în limba română care s-a păstrat. Aici au funcționat, în sec. 17 și 18, două școli. În vara anului 1737, orașul a fost incendiat în timpul luptelor dintre turcii otomani și austrieci. În timpul primului război mondial, armată română a purtat lupte grele în zona orașului (oct.-nov. 1916).

clococean1, -ă, adj. (reg.) soi de mere.

CLUJ, jud. în NV României, în NV Transilvaniei, în bazinul Someșului Mic; 6.650 km2 (2,80% din supr. țării); 742.438 loc. (1991), din care 66,1% în mediul urban; densitate: 109,4 loc./km2. Reșed.: municipiul Cluj-Napoca. Orașe: Dej și Turda (municipii), Cîmpia Turzii, Gherla, Huedin. Comune: 74. Relief accidentat, constituit dintr-o zonă muntoasă în V și SV, care ocupă c. 1/3 din supr. jud. (masivele Vlădeasa, Gilău și Muntele Mare), și o alta, mai mare, de dealuri și podișuri în rest (Dealurile Clujului și Dejului, Feleac, Măhăceni, Gîrboului ș.a., o parte din Pod. Someșan și din Cîmpia Transilvaniei). Depr. intramontane și intradeluroase sînt restrînse, dar sînt reg. de mare densitate (depr. Huedin, Iara, Apahida, Bonțida, Gilău, Dej, Turda, Cîmpia Turzii). Clima este temperat-continentală, cu unele influențe vestice, nord-vestice și sud-vestice. Temp. medie anuală variază între 8-9°C în Pod. Transilvaniei și 2-6°C în zona montană. Verile sînt răcoroase, iar iernile friguroase. Precipitațiile atmosferice însumează c. 600 mm anual în Pod. Someșan și 1.400 mm în munți. Vînturi dominante dinspre V și NV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin Someșu Mic (integral pe terit. jud. C. format prin unirea Someșului Cald și Someșul Rece), cu afl. Căpuș, Nadăș, Borșa, Luna, Fizeș, care străbate jud. pe direcția SV-NE. Alte cîteva cursuri de apă drenează parțial terit. jud. C.: Someș, cursul sup. al Crișului Repede, Arieș. Resurse naturale: min. de fier (Căpușu Mic, Băișoara, Iara, Vlaha, Săvădisla), gaze naturale (Puini, Geaca), cărbune brun (Ticu), turbă (Călățele), cuarț (Muntele Mare), sare (Ocna Dejului, Cojocna), gips (Cheia, Leghia), feldspat (Valea Ierii), calcare dolonitice (Săndulești, Tureni, Iara, Buru), granit (Muntele Mare), andezite și dacite (Poieni, Morlaca, Bologa, Iara, Săcuieu), nisipuri cuarțoase (Gîrbău, Aghireșu ș.a.), păduri și izv. cu ape minerale sulfatate, bicarbonatate, clorurate (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni, Turda). Economia se caracterizează printr-o industrie diversificată, în care domină constr. de mașini și prelucr. metalelor, 26% (utilaj greu, pentru telecomunicații, pentru ind. textilă și alim., material rulant feroviar și rutier, cazane ș.a. la Cluj-Napoca) și metalurgia feroasă 9,9% (oțel, laminate, sîrmă zincată, conductori electrici, cabluri de tracțiune ș.a., Cîmpia Turzii, Cluj-Napoca). Alte ramuri ind. mai produc: energie electrică și termică (hidrocentralele Mărișel, 220 MW și Tarnița, 45 MW, termocentralele de la Dej, Gherla, Cîmpia Turzii), materiale abrazive și bujii (Cluj-Napoca), mase plastice, medicamente, cosmetice, sodă caustică, antidăunători, oxigen (Cluj-Napoca, Turda, Cîmpia Turzii), mobilă, placaje, furnire, cherestea (Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Valea Ierii, Călățele ș.a.), ciment, var, produse refractare, cărămizi prefabricate din beton, sticlă (Turda, Cluj-Napoca, Dej, Aghireșu, Cîmpia Turzii), sticlă de menaj și ceramică fină (Turda, Aghireșu, Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla), celuloză și hîrtie (Dej), conf. și tricotaje (Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla, Dej, Huedin), încălț. (Cluj-Napoca), produse alim. Agricultura dispunea, în 1989, de 54.423 ha cultivate cu porumb, 52.297 ha cu grîu și secară, 29.872 ha cu plante de nutreț, apoi cartofi, sfeclă de zahăr, plante textile, tutun, legume ș.a. Pomicultura (în special pruni și meri) este dezvoltată în Pod. Someșan, în arealul localit. Dej, Bobîlna, Turda, Cluj-Napoca ș.a. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 209,6 mii capete bovine (mai răspîndite rasele Pinzgau și Bălțata Românească), 500,4 mii capete ovine, 346,8 mii capete porcine (mai ales Bazna și Marele alb) și 16,5 mii capete cabaline; avicultură; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară totalizează 259 km, din care 129 km electrificate, iar cea a drumurilor publice 2.447 km (din care 498 km modernizate), jud. C. fiind traversat de cîteva magistrale feroviare și rutiere. Transporturile aeriene se realizează prin intermediul aeroportului „Someșeni” din Cluj-Napoca. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprind trei universități, două academii, un institut politehnic și trei colegii (în total 26 de facultăți), institute științifice de cercetări, filiale ale Academiei Române, patru teatre dramatice (Cluj-Napoca, Turda), două opere (română și maghiară), filarmonica „Gheorghe Dima”, 432 școli generale, 39 licee, 715 biblioteci, 152 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Obiective naturale (Cheile Turzii, cu fenomene carstice – și rarități floristice, declarate monumente ale naturii), vestigii și locuri istorice (ruinele castrului roman de la Cășeiu și ale cetății Dăbîca, monumentul comemorativ de la Bobîlna etc.), monumente (Biserica Sfîntul Mihail, în stil gotic, sec. 14, casa „Matei Corvin”, biserica reformată, sec. 15, Palatul Bánffy, sec. 18 etc. din Cluj-Napoca, Biserica de lemn din Așchileu ș.a.), stațiuni balneoclimaterice (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni), case memoriale („Octavian Goga” la Ciucea, „Gheorghe Barițiu” la Jucu ș.a.). Indicativ auto: Cj.

A COACE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acțiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a țese; a unelti. ◊ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neașteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere

2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie. – Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne, plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s’a copt (la foc), grîu s’a copt (la soare). M’am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s’a copt, a ajuns aproape să se spargă, s’a spart.

colindéț n., pl. e Rar. Darurile pe care le capătă colindătoriĭ: turte, mere, banĭ ș. a. V. bolindeț.

concretă, muzică ~, muzică realizată pe baza unui complex de sunete, incluzând atât sunete* muzicale cât și zgomote*, care în această concepție devin obiecte sonore*. Fiecare obiect sonor se realizează prin înregistrări* speciale, în care sunetul (zgomotul) este variat, prelucrat mecanic (schimbarea vitezei de turației a benzii magnetice, reverberații*, ecou [1] etc.), fiind astfel perceptibil ca un tot ce gravitează în jurul unui centru de interes. Aceste obiecte sonore joacă rolul pe care îl au notele* în muzica obișnuită. Fiind însă cazuri particulare, complexitatea lor nu permite utilizarea notației* normale, c. rămânând o muzică perceptibilă doar sonor, oral, liberă de schematism (atât cât nu se reduce singură la schemă). C. există prin însăși sursa sonoră și utilizează teoretic toate sursele imaginabile, deci este o muzică a concretului sonor, de unde și denumirea. C. a fost inventată și teoretizată (1948) de Pierre Schaeffer, la Radiodifuziunea fr. Cu un grup de colaboratori (printre care D. Milhaud, S. Varèse, H. Scherchen, O. Messiaen, P. Henry, P. Arthuis, P. Boulez, M. Constant), dar mai ales cu J. Poullin au fost puse la punct diferite aparate care permit valorificarea resurselor obiectelor sonore, transformându-le în diferite moduri pentru a obține „o melodie”. Audiția c. este legată de reproducerea prin difuzoare*, ceea ce a dus la realizarea unor procedee care să creeze iluzia sursei sonore deplasabile în spațiu (v. stereofonie). Cercetătorii și creatorii în acest domeniu au realizat câteva lucrări pe baza tehnicii c. Sunt cunoscute lucrări de P. Schaeffer ca Symphonie pour un homme seul sau Voile d’Orphée de P. Henry și Le crabe qui jouait avec la mer de P. Anthuis, etc. Percepută ca un curent estetic-tehnic înnoitor în muzica sec. 20, c. a fost deja depășită de alte curente (ex. muzica electronică*) în căutarea ineditului muzical.

CONSTANȚA 1. Municipiu în SE României, port la Marea Neagră, reșed. jud. omonim; 358.457 loc. (1991). Cel mai mare port maritim al României cu un trafic anual de c. 50 mil. t mărfuri. Aeroport internațional („Mihail Kogălniceanu”) situat la 27 km NV de oraș. Termocentrală (Palas). Ind. constr. de mașini (constr. și reparații de nave maritime; produse metalice diverse), mat. de constr. (prefabricate din beton), celulozei și hîrtiei, prelucr. lemnului (mobilă), textilă, conf., poligrafică, alim. (ulei, bere, produse lactate și de panificație, conserve de legume etc.). Stațiune balneoclimaterică estivală, indicată, deopotrivă, pentru odihnă, cît și pentru tratament. Centru cultural și artistic: Universitatea „Ovidius”, Institutul de marină civilă, Institutul de marină militară „Mircea cel Bătrîn” și un colegiu economic, tehnic și de administrație; un teatru dramatic și unul de revistă, muzeu de artă, istorie și arheologie al Dobrogei, al marinei române; acvariu, delfinariu și planetariu; edificiul roman cu un mozaic (sec. 4) extins pe c. 2.000 m2, din care s-au recuperat 700 m2, reprezentînd un imens covor cu motive geometrice și elemente vegetale în culorile roșu, bej, cărămiziu, verde și alb, păstrat nealterat; ruinele zidului de incintă al cetății Tomis (sec. 3-7), două bazilici, farul genovez (înalt de 8 m) construit în anul 1300, statuia poetului latin Publius Ovidius Nato etc. Orașul este situat pe terit. fostei colonii grecești Tomis. Avînd o existență neîntreruptă, în sec. 13, genovezii au construit aici o așezare întărită și un port, care figura și în izvoarele cartografice medievale; cucerit în 1393 de sultanul otoman Baiazid I. Chiar dacă așezarea nu a mai avut, în cursul ev. med., o importanță deosebită, prin portul de la C. se exportau produsele românești destinate Constantinopolului. După o perioadă de declin, C. a cunoscut o dezvoltare deosebită în sec. 19 și mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), cînd a devenit poarta maritimă a României. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea de SE a României, între Dunăre (la V) și Marea Neagră (la E), la granița cu Bulgaria; 7.055 km2 (2,97% din supr. țării); 751.941 loc. (1991), din care 69,53% în mediul urban; densitate: 91,2 loc./km2. Reșed.: municipiul Constanța. Orașe: Basarabi, Cernavodă, Eforie Hîrșova, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol. Comune: 52. Relief predominant de podiș tabular (Pod. Dobrogei centrale și de Sud), sub 200 m alt., cu interfluvii largi, brăzdate de văi bine individualizate. Relief calcaros în Pod. Dobrogei de Sud, evidențiat prin martori de eroziune, pe aliniamentul Hîrșova-Crucea-Gura Dobrogei, chei, doline, peșteri. Climă temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni reci. Temp. medie anuală oscilează în jurul valorii de 11°C. Precipitații reduse cantitativ (sub 400 mm anual) și repartizate neuniform. Vînturi dominante din N și NE. Rețeaua hidrografică are cursuri scurte, care seacă în anotimpul cald, cu excepția rîurilor Casimcea și Topolog. Numeroase limane fluviatile (Bugeac, Gîrlița, Oltina, Dunăreni), fluvio-maritime (Istria, Nuntași, Tașaul, Siutghiol) și maritime (Mangalia, Tatlageacu Mare, Techirghiol). Resurse naturale. Min. de fier (Palazu Mare), fosforite (Peștera, Ivrinezu Mare), diatomite și argile bentonice (Adamclisi, Rasova, Urluia ș.a.), cretă (Basarabi, Medgidia, Nazarcea), calcar (Topalu, Medgidia, Cheia, Hîrșova, Saligny, Mircea Vodă, Corbu ș.a.), dolomite (Ovidiu), caolin (Basarabi, Cuza Vodă), șisturi verzi (Casimcea, Pantelimon, Mihai Viteazu ș.a.), porfire (Istria), nisipuri cuarțoase (Remua Opreanu), ape minerale sulfuroase, mezotermale (Mangalia, Topalu). Economia. În ind. se realizează energie electrică (termocentralele Ovidiu, Palas-Constanța, Năvodari), nave maritime de mare capacitate, inclusiv tancuri petroliere pînă la 150.000 t. d. w. și mineraliere pînă la 65.000 t. d. w. (Constanța, Mangalia), utilaje tehnologice pentru ind. chimică și siderurgică, pentru recoltatul stufului, mașini și utilaje agricole, remorci autobasculante (Medgidia), șuruburi (Saligny), rafinarea țițeiului, superfosfați și acid sulfuric (Năvodari și Midia), celuloză și hîrtie (Constanța), ciment (Medgidia, Cernavodă), prefabricate din beton (Constanța, Cernavodă), mobilă (Constanța), conf. și tricotaje (Mangalia), produse alim. (preparate din carne și lapte, conserve de legume, produse zaharoase, uleiuri vegetale, produse făinoase, vinificație, bere etc.). Agricultura dispunea, în 1989, de un fond agricol mare (563.899 ha), din care 483.760 ha terenuri arabile pe care se cultivau porumb (122.659 ha), grîu și secară (128.221 ha), plante de nutreț (45.420 ha), plante uleioase și floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, pepeni, legume etc. Viticultura are condiții optime de dezvoltare (podgoriile Murfatlar, Medgidia, Nazarcea, Ostrov, Oltina, Cochirleni ș.a.). Livezile formează bazine pomicole în arealul localit. Medgidia, Basarabi (piersici), Nazarcea (caiși), Cuza Vodă, Lipnița, Ostrov (pruni, meri, peri, cireși și vișini). În 1990, sectorul zootehnic, profilat în principal pe prod. de lapte, lînă și carne, cuprindea 709,6 mii capete ovine (predominant rasa merinos de Palas, locul 1 pe țară), 413,7 mii capete porcine, 166,7 mii capete bovine, 25,6 mii capete caprine ș.a.; avicultură; apicultură; piscicultură. Agricultura jud. C. dispunea, în 1989, de cel mai mare sistem de irigații Carașu-Canalul Dunăre-Marea Neagră, plus sistemul din zona lacului Sinoe. Căi de comunicație (1990): lungimea rețelei feroviare este de 392 km, din care 71 km electrificate, iar cea a drumurilor publice de 2.272 km, din care 507 km modernizate. Transportul fluvial este servit de porturile Hîrșova, Cernavodă, Medgidia, Basarabi, cel maritim de porturile Constanța și Mangalia, iar cel aerian de aeroportul internațional „Mihail Kogălniceanu”. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 258 școli generale, 32 licee, o universitate, cu patru facultăți, un institut de marină civilă cu două facultăți și de marină militară „Mircea cel Bătrîn”, un colegiu, patru teatre (dramă și comedie, liric, de revistă, de păpuși), 420 biblioteci, muzee, 115 cinematografe ș.a. Turism. Prin particularitățile cadrului natural (litoralul Mării Negre, zona complexului lagunar Razim-Sinoe, cea a canalului Dunăre-Marea Neagră în arealul căreia se află podgoria Murfatlar) și prin varietatea obiectivelor istorice (vestigiile cetăților Histria, Tomis și Callatis, edificiul roman cu mozaic de la Constanța, monumentul triumfal „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi, Complexul rupestru de la Basarabi etc.), jud. C. se înscrie printre primele zone turistice ale țării. Litoralul Mării Negre deține o pondere de c. 60% din afluxul turistic internațional al țării, aici aflîndu-se 15 stațiuni balneoclimaterice (Năvodari, Mangalia, Constanța, Agigea, Eforie Nord și Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia). Indicativ auto: CT.

2) cópt, coáptă adj. (d. coc). Preparat la foc: pîne coaptă, oŭ copt, mere coapte. Matur, copt de soare: mere coapte. Fig. Maĭ înaintat în etate: om copt. Serios, solid: minte coaptă. Prăpădit de boală: e copt, săracu! Bubă coaptă, gata să se spargă. Fig. Om supărăcĭos: Ce bubă coaptă acest copil: plînge îndată!

coricov, -ă, coricovi, -e, adj. (reg.; despre meri și mere) pădureț, sălbatic.

2) coș n., pl. urĭ (vsl. košĭ, bg. rus. alb. koš; ung. kas. V. coșar, coșniță). Împletitură de nuĭele de dus diferite lucrurĭ, paner: a purta în spate un coș de cărbunĭ, de mere. Conținutu unuĭ coș: a mînca un coș de mere. Horn (Munt.). Poclit, burduf, acoperemîntu de pele al trăsuriĭ (Munt.): a trage coșu. Cavitatea în care se aruncă grăunțele la moară. Tabără tătărească (Vechĭ). Coșu peptuluĭ, toracele. A fi rupt în coș de foame, de sete, a fi foarte flămînd, însetat. A arunca la coș (adică „la coșu de hîrtiĭ aruncate, de gunoaĭe”), a nu admite să se publice (în ziaru saŭ revista pe care o conducĭ).

COȘ1 ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

coșoroabă, coșoroabe, s.f. (reg.) 1. plantă numită și văzdoagă. 2. (la pl.) mere și pere uscate.

COURIER [curié] DE MÉRÉ, Paul-Louis (1772-1825), scriitor francez. Elenist. Pamflete politice împotriva Restaurației, într-un stil ironic și elegant.

COVASNA 1. Oraș în jud. cu același nume, în depr. Tîrgu Secuiesc, la poalele vestice ale M-ților Vrancea; 12.373 loc. (1991). Fabrici de mobilă și cherestea; mat. de constr. (cărămidă); țesătorie de lînă; produse alim. Importantă stațiune balneoclimaterică cu ape alcaline, feruginoase, carbogazoase, cloruro-sodice, iodurate, bromurate; o valoarea terapeutică deosebită au mofetele (emanații de CO2). Centru pentru îmbutelierea apelor minerale. Atestat documentar în 1567. Declarat oraș în 1950. 2. Jud. în partea central-estică a României, în zona internă a a Carpaților de Curbură, pe cursul superior al Oltului; 3.705 km2 (1,56% supr. țării); 237.304 loc. (1991), din care 53,9% în mediul urban; densitate: 57 loc./km2. Reșed.: municipiul Sfîntu Gheorghe. Orașe: Baraolt, Covasna, Întorsura Buzăului, Tîrgu Secuiesc. Comune: 33. Relief predominant muntos (c. 60%) în N,V și E jud. (m-ții Harghita, Bodoc, Baraolt, Nemira, Vrancea, Buzău). Depr. numeroase: Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc, Baraolt, Comandău, Întorsura Buzăului. Climă temperat-continentală cu veri răcoroase și ierni geroase. Temp. medie anuală: 1°C în zona montană înaltă și 7,6°C în cea depresionară. Cantitatea medie anuală a precipitațiilor: 1200 mm în zona montană și 600 mm în depr. Vînturi dominante din N și NE și vîntul local Nemira. Rețeaua hidrografică este reprezentată de rîurile Olt cu Rîul Negru și Baraolt și cursul superior al Buzăului. Resurse naturale: zăcăminte de lignit (Vîrghiș, Baraolt, Căpeni, Valea Crișului), min. de fier (Vîrghiș, Doboșeni), andezit (Bixad, Malnaș-Băi), gresie (Arcuș, Zagon, Sita Buzăului, Brețcu, Ariușd, Covasna, Boroșneu Mare ș.a.), calcare și serpentinit (Vîrghiș), nisipuri (Hăghig, Iarăș, Araci), ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, clorurate (Biborțeni, Covasna, Vălcele, Malnaș-Băi, Bodoc ș.a.), păduri. Economia. Industria jud. produce: mașini-agregate și subansamble auto, motoare electrice, echipament electric auto (Sfîntu Gheorghe), șuruburi, izolatori electrici de joasă tensiune (Tîrgu Secuiesc), piese pentru tractoare și mașini agricole (Întorsura Buzăului), mase plastice (Sfîntu Gheorghe), conf. (Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc), fire și țesături de bumbac și lînă (Sfîntu Gheorghe, Covasna), prelucr. inului (Reci), mobilă (Covasna, Sfîntu Gheorghe), cherestea (Oituz, Comandău, Întorsura Buzăului, Brețcu, Zăbrătău, Tîrgu Secuiesc ș.a.), alim. (preparate din carne și lapte, bere, spirt, amidon, glucoză etc.). Centru de îmbuteliere a apelor minerale (Covasna, Biborțeni, Bodoc ș.a.). Agricultura întrunește condiții naturale favorabile culturii plantelor tehnice și creșterii animalelor. În 1989, terenurile arabile (86.642 ha) erau ocupate mai ales cu plante de nutreț (16.687 ha), cartofi (20.200 ha), sfeclă de zahăr, grîu și secară, in etc. Pomicultura, restrînsă ca supr. pe terenurile în pante, este reprezentată prin plantații de pruni, meri, peri. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 107,6 mii capete bovine (în special bălțata românească), 213,3 mii capete ovine (predominant din rasa țigaie și spancă), 113,2 mii capete porcine; bubaline; avicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea c. f. este de 115 km (46 km electrificate), iar cea a drumurilor publice 810 km (207 km modernizate), terit. jud. C. fiind traversat de magistrala feroviară București-Brașov-Ciceu-Deda-Baia Mare-Satu Mare și de drumul european E 572. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 156 școli generale, 13 licee (cu predare atît în limba română, cît și în limba maghiară), muzee, un teatru (cu secții română și maghiară) la Sfîntu Gheorghe, 78 cinematografe, 294 biblioteci etc. Turism. Particularitățile peisajului natural (peștera cu emanații de sulf de la Turia, declarată rezervație naturală, dunele de nisip și mestecănișul de la Reci, cu exemplare rare de plante, printre care laleaua pestriță), specificul obiectivelor cultural-istorice (cetățile medievale de la Bálványos, Cernat, Malnaș, Bixad, bisericile fortificate, cu incintă de piatră, din sec. 15-16 de la Aita Mare, Arcuș, Belin, Ilieni, Sînzieni, Zăbala ș.a., castelele de la Arcuș, Ozun, Turia, Vîrghiș, Zagon, conacele de la Bicfalău, Cernat, Ilieni, Reci), obiceiurile tradiționale, caracteristicile folclorice, precum și existența numeroaselor stațiuni balneoclimaterice (Bálványos, Biborțeni, Bodoc, Vîlcele, Covasna, Malnaș-Băi, Ozunca-Băi) favorizează desfășurarea unui intens trafic turistic. Indicativ auto: CV.

creț (-eață), adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. – 2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu suf. -el, în legătură deci cu sl. krŭčiti, „a răsuci”, cf. pol. kręty „creț”, slov. kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totuși, sb., bg. krečav „creț” pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. *cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. *cricius, deformație a gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din lat. *crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. creț, s. n. (cîrlionțat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crăț, s. m. (șorț); crețos (var. crețuliu), adj. (buclat, ondulat); crețesc, adj. (varietate de mere); crețar, s. m. (Arg., homosexual); crețișor, s. n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides); crețușcă, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); încreți, vb. (a îndoi; a face încrețituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)crețeală, s. f. (încrețitură, pliu); încrețitură, s. f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută); descreți, vb. (a desface crețurile, a netezi).

crețésc, -eáscă adj. (d. creț, după aspectu cojiĭ cînd le păstrezĭ). Mere crețeștĭ, un fel de mere foarte gustoase maĭ micĭ de cît cele domneștĭ și care se zbîrcesc puțin după cules.

CREȚESC, crețești, adj. (În sintagma) Măr crețesc = varietate de mere autohtone, mari, turtite, cu coaja verzuie sau gălbuie acoperită parțial cu dungi roșii, cu gust acrișor și cu aromă specifică. – Creț + suf. -esc.[1]

  1. Este evident că adj. poate fi atât m. (meri crețești) cât și n. (mere crețești). — gall

DOI2 două num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Două mere. ◊ În ~ timpi și trei mișcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa ușor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori așa, ori așa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

DOLDORA adj. invar. 1) Care este plin peste măsură; umplut până la refuz; arhiplin. 2) (urmat de determinări cu prepoziția de) Care are o cantitate sau un număr mare (de ceva). Copac ~ de mere. /<turc. doldur

DOMNESC, -EASCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc.

1) domnésc, -eáscă adj., pl., eștĭ. De domn, de principe, de boĭer: curte domnească. Mere domneștĭ, un fel de mere marĭ foarte frumoase care se păstrează bine și ĭarna (V. crețesc).

FALSTER [fálstər], ins. daneză în M. Baltică, la S de ins. Sjælland; 513 km2; c. 50 mii loc. Oraș pr.: Nykøbing Falster. Relief morenaic, vălurit, cu pășuni și resturi de păduri. Creșterea animalelor pentru lapte și a păsărilor. Cereale; pomicultură (mere). Legată de ins. Sjælland și Lolland prin poduri.

A FI sunt intranz. I. (cu funcție de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea ființă; a ființa; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de față; a se găsi într-o anumită situație. Cartea este pe masă. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situație critică. 3) A-și avea obârșia; a se trage; a proveni. De unde ești? 4) A se afla în viață; a trăi; a viețui. El nu mai este. ◊ Cât vom fi și vom trăi până la sfârșitul vieții. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcție de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ și urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu știu cum) a nu îndrăzni; a se rușina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcție de verb semiauxiliar) Era s-o pățească. Îi era a cânta. IV. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri și timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire

FOLKESTONE [fəustən], oraș în SE Marii Britanii (Anglia), port la str. Dover; 43,7 mii loc. (1981). Stațiune balneoclimaterică. Pescuit. Este legat prin feribot cu Boulogne-sur-Mer.

FRUCTIERĂ s. (franțuzism) pomieră. (Mere puse într-o ~.)

furtună (furtuni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”.

furtúnă f., pl. ĭ (ngr. furtúna și fort-, d. it. [maĭ ales ven.] fortuna, soartă, avere, furtună; mlat. fortuna, furtună, cl. fortuna, noroc, d. fors, soartă; turc. fyrtyna, bg. sîrb. furtuna, alb. -ună. Averea unor corăbierĭ, ca Venețieniĭ, depindea de starea măriĭ. Córrere fortuna, fr. courir fortune, a te expune sorțiĭ, a-țĭ căuta norocu; fortune de mer, accident pe mare). Vijălie, mare vînt pe apă orĭ pe uscat. Fig. Zbucĭum: furtuna din sufletu luĭ. V. uragan.

ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.

glonțán, -ă adj. (d. glonț). Vîrtos ca glonțu, și decĭ răŭ (vorbind de poame): mere glonțane. S. m. pl. Zgrunțurĭ, bulgărĭ de pe un drum.

grămádă f., pl. grămezĭ (vsl. gramada și gromada, bg. sîrb. gramada; ung. garmada). Mulțime de lucrurĭ puse unele peste altele: grămezĭ de haĭne, de lemne, de mere. Fam. Mare cantitate: o grămadă de oamenĭ. A cădea grămadă, a cădea fără simțire. Claĭe peste grămadă, unu peste altu: Jidaniĭ ședeaŭ claĭe peste grămadă în căruță. Cu grămada, în bloc, toțĭ odată: Jidaniĭ veneaŭ de peste Nistru cu grămada.

gurguĭát, -ă adj. (d. gurguĭ). Țuguĭat, ascuțit: munte gurguĭat, mere gurguĭate.

HESPERIDĂ s.f. Fruct cărnos asemănător cu baca (cum are portocalul, lămîiul etc.). [< fr. hespéridés, cf. Hesperide – nimfe care păzeau grădina cu mere de aur dăruite de Geea Herei la nunta acesteia cu Zeus].

HIDA, com. în jud. Sălaj, pe Almaș; 3.203 loc. (1998). Pomicultură (meri, peri, pruni). Biserici de lemn c uacelași hram – Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – în satele Baica (1643-1645), Hida (sec. 16), și Miluani (1783); bisericile de lemn Sf. Apostoli Petru și Pavel (1494, refăcută în sec. 17) și Adormirea Maicii Domnului (sec. 16), în satele Sâneptru Almașului și Miluani.

ĭáma f. (turc. [d. pers.] ĭaghma, pop. ĭama, jaf în războĭ; sîrb. ĭagma. V. amandea). A da, a face ĭama în ceva, a apuca, a jăfui, a fura, a risipi. Interj. Ĭama la mere, copiĭ, răpeziți-vă (amandea) la mere, copii! V. ĭuruș, busna.

ĭaŭ, a luá și lŭa, luat și lŭat v. tr. (lat. lĕvare a rîdica; it. levare, pv. pg. levar, fr. lever; sp. levar, a rîdica, și llevar, a lua. V. scol, ușor 2, relev, relief). Apuc și rîdic: a lua cartea de pe masă, baniĭ din dulap. Răpesc: a lua cuĭva vĭața, drepturile, baniĭ; l- luat curentu apeĭ. Cuprind, ocup, cuceresc: a lua o cetate. Percep: a lua vamă, taxă, dijmă. Primesc: a lua lecțiunĭ de la cineva. Înghit un medicament: a lua un praf de chinină, a lua ĭod. Beaŭ, mînînc (după fr. prendre): a lua un ceaĭ, o înghețată. (Pentru alimente maĭ grele se zice numaĭ mănînc orĭ beaŭ: mînînc mere, beaŭ lapte). Apuc, rîdic, tratez pe cineva, mînuĭ ceva: a lua un bolnav încet, a lua un pahar cu atențiune; a lua pe cineva cu binele, a-l lua în rîs, a-l lua peste picĭor. Primesc, accept: a lua un preț, o mie de francĭ. Mă îndrept: a o lua la dreapta. Admit, adopt: mĭ-am luat un nume. Contractez, îmĭ fac obiceĭ: mĭ-am luat obiceĭ să beaŭ ceaĭ. Consider orĭ mi se pare că e: am luat arama drept aur. V. refl. Merg: mă ĭaŭ după cineva. Fig. Imitez, ascult: nu te lua după gura luĭ! Mă distrez, mă mîngîĭ: bețivu se ĭa cu băutura. Mă transmit, mă lipesc: văpseaŭa de pe gard s’a luat pe haina mea, guturaĭu e o boală care se ĭa. A lua aminte, a lua sama, a băga de samă, a observa, a fi atent. A lua de bărbat, de nevastă, a te căsători cu. A lua la bătaĭe, la goană, a’ncepe să bațĭ, să fugăreștĭ. A lua apă (un vas, o corabie), a fi spart așa în cît să pătrundă apa. A lua în bine, în răŭ (saŭ în nume de bine, de răŭ), a considera drept bun saŭ răŭ. A nu lua din loc, a nu porni cu toate opintelile (un cal înhămat, un automobil). A țipa cît te ĭa gura, a țipa cît poțĭ. A te lua groaza, fioriĭ, a te apuca groaza, fioriĭ; a’ncepe să simțĭ groază, fiorĭ. A țĭ-o lua asupra, 1. a-țĭ asuma răspunderea, 2. a te supăra pentr’o vorbă pe care o considerĭ emisă la adresa ta. A-țĭ lua ziŭa bună, rămas bun, a zice „adiĭo”. Arm. A lua în ceafă, a te așeza drept în apoĭa cuĭva în front orĭ în coloană. Să aĭ să ĭeĭ! la paștele caluluĭ, la anu cu brînză, la calendele greceștĭ; paște, murgule, ĭarbă verde (ironic despre niște banĭ pe care nu-ĭ veĭ maĭ primi). – Barb. A lua o baĭe (fr. prendre un bain), a face o baĭe, a te scălda. – Se zice: ĭaŭ (vest), ĭeŭ (est), ĭaĭ (vest), ĭeĭ (sud și est), ĭa (în nord ĭe), luăm și lŭăm, luom și lŭom, luațĭ și lŭațĭ, ĭa (lit. ĭaŭ, în nord ĭeŭ); luam; luaĭ (în est luăĭ); luasem și lŭasem, să ĭaŭ (în est să ĭeŭ), să ĭaĭ (vest), să ĭeĭ (sud și est), să ĭa (vest), să ĭeĭe (nord), să luăm, să luațĭ, să ĭa (în nord să ĭeĭe), luînd. Cp. cu beaŭ și vreaŭ.

A INFESTA pers. 3 ~ează tranz. 1) livr. (despre paraziți animali sau vegetali) A face să se infesteze. Omida ~at toți merii. 2) fig. (țări, localități etc.) A pustii prin atacuri violente. /<fr. infester, lat. infestare

IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km2; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m3, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m3, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, frigidere, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î. Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Safavizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și îl aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza a fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat de I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștri.

IRAQ (IRAK), Republica ~ (al-Jumhūriyah al-’Irāqῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, suprapunându-se în mare parte Mesopotamiei antice; 434,1 mii km2; 19,9 mil. loc. (1994). Limba oficială: araba. Religia: islamică (șiiți – 62,5% și sunniți – 34,5%) c. 95%, catolică. Cap.: Bagdad (Baghdād). Or. pr.: Basra (Al-Bașrah), Mosul (Al-Mawșil), Kirkūh, Al-Hillah etc. Este împărțit în 15 guvernorate și 3 reg. autonome. Relieful prezintă 4 reg. naturale: în centru câmpia drenată de fl. Tigru și Eufrat, care se unesc și formează fl. Shatt al-Arab ce se varsă în G. Persic (câmpia concentrează 75% din terenurile cultivate ale țării); în N, o unitate colinară piemontană (vechea Asirie), cu precipitații mai bogate; în V, câmpii deșertice, sectoare ale deșertului sirian; în NE M-ții Kurdistanului, prelungire nord-vestică a M-ților Zagros din Iran. Climă subtropicală, cu ariditate accentuată, cu veri toride, fără precipitații și ierni mai blânde. Vegetație de stepă cu tufișuri (în N și E) și plante xerofite și halofite (în S și V). I. dispune de mari rezerve de petrol (13,4 miliarde t, locul 3 pe glob), atât în N, cât și în S țării. Expl. de petrol (36,7 mil. t, 1994), gaze naturale (124 miliarde m3), sulf, fosfați (1.000 mil. t), sare și zăcăminte de cupru, crom și gips. Ind. produce: energie electrică (27,1 miliarde kWh, 1994), gaze lichefiate, derivate petroliere, oțel, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, calculatoare, frigidere, acid sulfuric, îngrășăminte azotoase și fosfatice, ciment (2,5 mil. t, 1992), țesături de bumbac, lână, mătase, in, textile și conf., covoare, produse alim. (lactate, zahăr, carne, bere, țigarete etc.). Circa 75% din supr. țării este neproductivă. Terenurile agricole reprezintă 21,7% din terit. țării. Agricultura antrenează 40% din populația activă și asigură 15% din PIB. Se cultivă grâu, orz, porumb, mei, orez, bumbac, tutun, susan, in, sfeclă de zahăr, fasole, linte; plantații de curmali, citrice, viță de vie, măslini, trestie de zahăr. Mari cantități de legume (tomate 800 mii t, 1994, ceapă, cartofi, castraveți, vinete) și fructe (mere, piersici, prune). Se cresc ovine (6,3 mil. capete, 1994), caprine (1,1 mil. capete, 1994), asini, cămile, bovine și bubaline (1,2 mil. capete, 1994), cabaline. Pescuit de pește și perle în G. Persic. C. f.: 2,0 mii km. Căi rutiere: 25,5 mii km; pipe-line-uri: peste 3 mii km. Flota comercială: 1,6 mil. t. r. b. (tone-registru-brut) (1995). Moneda: 1 dinar = 1000 fils. Turism cu mari obiective antice: în N, vestigii ale civilizației asiriene (Ninive, Nimrud, Assour, Khorsābād), zona Babylon-Bagdad-Samarra (ultimele două capitale ale Califatului Arab) cu minaretul elicoidal Malwiya din Samarra (sec. 9), în SE ruinele orașelor-state antice Ur, Lagash, Eridu ș.a. Export: petrol și produse petroliere, curmale, ciment, țesături, îngrășăminte chimice, lână, piei, orz ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse alim., textile, chimice, cherestea, hârtie, medicamente ș.a. – Istoric. Sub numele de Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, teritoriul I. a fost leagănul unor mari civilizații ale Orientului Antic, precum cea akkadiană, asiriană, babiloniană și caldeeană. Cucerit succesiv de perși (539 î. Hr.), de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), parți (sec. 2 î. Hr.- 3 d. Hr.), Sasanizi (sec. 3-7) și arabi care, după victoria repurtată la al-Qadisiyya (637) asupra oștilor sasanide, au întemeiat aici importante orașe (Basra, 638 și al-Kŭfa, 639). În timpul Abbasizilor (750-1258), I. a devenit provincia centrală a Imperiului Arab, califul al-Mansur fundând, în 762, orașul Bagdad, devenit noua capitală (de aceea statul s-a numit și Califatul de Bagdad). În ciuda unei dezvoltări economice și intelectuale remarcabile, I. a avut de suferit din cauza numeroaselor tulburări și revolte, precum și a dominației străine care a urmat: a Buizilor (din 945), a turcilor selgiucizi (din 1056), a mongolilor (din 1258), a Sefevizilor (din 1508) și a turcilor otomani (din 1534). În sec. 16-17, în cadrul războaielor turco-persane, I. a fost obiect de dispută până în 1639, când Sefevizii au recunoscut adversarilor lor stăpânirea asupra I., care s-a menținut până în 1917. Descoperirea unor zăcăminte petrolifere (sf. sec. 19) la Mossul impulsionează dezvoltarea țării. Ocupat de trupe britanice în timpul primului război mondial, este încredințat (1920) de Societatea Națiunilor, sub mandat, Marii Britanii. În 1921, I. este proclamat regat, având ca suveran pe Faysāl ibn Hussain, din familia Hașemiților. Cu toate că își proclamă independența la 3 oct. 1932, I. rămâne sub o puternică influență politică britanică și semnează, în 1955, Pactul de la Bagdad (I., Arabia Saudită, Iordania) de orientare prooccidentală. În urma loviturii de stat din 14 iul. 1958 se instaurează un regim militar (condus până în 1963, de generalul Abd al-Karim Kassem), care abolește monarhia, scoate I. din Pactul de la Bagdad și, prin partidul Baas, aflat la putere, adoptă o linie politică radicală, panislamică. Are loc naționalizarea băncilor și a societăților de asigurare, precum și distanțarea de politica externă filooccidentală. Din 1979, puterea este preluată de vicepreședintele Consiliului Comandamentului Revoluției, Saddam Hussein. Disputa teritorială cu Iranul provoacă un îndelungat și costisitor război iraniano-irakian (1980-1988), soldat cu distrugeri și numeroase victime. La 2 aug. 1990, I. invadează emiratul Kuweit, pe care îl anexează (28 aug.), proclamându-l a 19-a provincie. Condamnat de O.N.U. (care-i cere printr-o rezoluție ultimativă retragerea trupelor din emirat până la 15 ian. 1991), I. este confruntat cu acțiunea forței multinaționale, condusă de S.U.A., operațiunea „Furtună în deșert” (16 ian.-28 febr. 1991), care se încheie cu totala înfrângere a I., obligat să abandoneze Kuweitul (28 febr. 1991). Sancțiunile impuse de O.N.U. I. au generat mari dificultăți economice, cărora Saddam Hussein le-a făcut față prin consolidarea controlului personal asupra regimului și prin hărțuielile asupra corpului de inspectori O.N.U., în încercarea de a obține ridicarea sancțiunilor (1997), Acțiunile separatiștilor kurzi au agravat tensiunile interne și au atras incursiuni ale trupelor turce și crearea unei zone de excludere aeriană a trupelor irakiene în nordul I., locuit de kurzi și în sud, unde populația șiită este majoritară. Anii 1997-1998 au dus la o creștere a tensiunilor și la repetarea unor momente de criză, capabile să ducă la declanșarea unui nou conflict militar în zonă provocat de refuzul autorităților irakiene de a accepta controlul neîngrădit al inspectorilor O.N.U. la toate obiectivele presupuse de aceștia a fi baze de fabricare a armelor de distrugere în masă (nucleare, bacteriologice etc.). Plecarea inspectorilor O.N.U., ca urmare a continuelor neînțelegeri, a determinat reacția forțelor militare anglo-americane, care, începând din noaptea de 16-17 dec. 1998, au bombardat, timp de patru nopți, anumite obiective din I. (operațiunea „Vulpea Deșertului”). Republică prezidențială, potrivit constituției din 22 sept. 1968. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, de Consiliul Comandamentului Revoluției și de Adunarea Națională, iar cea executivă, de Consiliul Comandamentului Revoluției și un Consiliu de miniștri, care are doar funcții administrative.

iriță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).

IZVOARELE 1. Com. în jud. Giurgiu; 4.885 loc. (1985). Creșterea porcinelor. Centru viticol. Așezare neolitică. Până în 1965 s-a numit Beiu, iar între 1968 și 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Rezervație forestieră (Pădurea Manafu, 278 ha). Satul I. apare menționat documentar în 1589. Bisericile Sf. Voievozi (1850), Sf. Nicolae (1879), Sf. Nicolae (1885), Sf. Parascheva (1890) și Adormirea Maicii Domnului (1902), în satele Valea Bujorului, Dimitrie Cantemir, Petru Rareș, Izvoarele și Chiriacu. 2. Com. în jud. Olt; 4.130 loc. (1998). Creșterea ovinelor și a păsărilor. Viticultură. Bisericile Sf. Nicolae (1821, refăcută în 1901) și Sf. Treime (1872), în satele Alimănești și Izvoarele. Conacul Alimănișteanu (sec. 19) în satul Alimănești. 3. Com. în jud. Prahova, pe Teleajen; 6.907 loc. (1998). Cherestea. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Schiulești se află schitul Crasna (1745), cu biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (1824-1828, zidită pe locul uneia de lemn, pictată în 1834); a fost renovată în 1983, iar picturile recondiționate în 1991. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1744) și Sf. Voievozi (1854), în satele Homorâciu și Izvoarele. 4. Com. în jud. Teleorman; 3.068 loc. (1998). Până în 1965 s-a numit Găuriciu (amintit documentar în 1533). Bisericile Sf. Nicolae (1830-1834) și Adormirea Maicii Domnului (1840), în satul Izvoarele. 5. Com. în jud. Tulcea; 4.066 loc. (1998). Centru viticol și de vinificație. Până în 1965 s-a numit Filimon Sârbu. 6. Stațiune climaterică și de odihnă în raza com. Cernești, jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutâi, la 916 m alt. Climă submontană, cu veri răcoroase și ierni relativ friguroase, cu aer curat și ionizare accentuată a atmosferei. Indicată pentru tratarea afecțiunilor căilor respiratorii, a celor endocrine, a stărilor de debilitate, surmenaj etc.

împolat, împolată, adj. (reg.; despre peri și meri) încărcat de fructe pe poale.

îndulcésc v. tr. Fac dulce. Fig. Alin, potolesc: a îndulci durerea. Înădesc, deprind cu ceva. V. refl. Mă fac dulce: fructele s’aŭ îndulcit. Fig. Mă alin, mă potolesc: durerea s’a maĭ îndulcit. Mă înădesc, mă deprind să: copiiĭ s’aŭ îndulcit la mere, să fure mere. V. dedulcesc.

ÎNVÂRTIT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., subst. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

ÎNVÂRTITĂ1 ~e f. Preparat culinar din foi de aluat acoperite cu umplutură (brânză, nuci, mere etc.) și rulate. /v. a (se) învârti

LAVRAC, lavraci, s.m. Pește din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semănând mai mult cu șalăul; este frecvent în Oceanul Atlantic și Mediterana, ajungând și în Marea Neagră până în apele îndulcite de la vărsarea fluviilor; se comercializează de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelentă, dar și exemplare mari de până la 1 m lungime și 15 kg; pop. șalău-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

LĂDEȘTI, com. în jud. Vâlcea, situată în zona Piemontului Oltețului, pe râul Cerna (afl. al Oltețului); 2.288 loc. (2000). Nod rutier. Pomicultură (meri, pruni, peri).

LĂPUȘNICEL, com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele de NE ale m-ților Almăj, pe râul Globu; 1.482 loc. (2000). Expl. de azbest (în satele Pârvora și Șumița). Pomicultură (meri, pruni).

LĂPUȘNICU MARE, com. în jud. Caraș-Severin, situată în depr. Almăj, la poalele de S ale m-ților Semenic, pe râul Lăpușnic; 2.180 loc. (2000). Expl. de azbest (în satul Moceriș). Pomicultură (meri, pruni). În satul L.M., menționat documentar în 1540, se află biserica Pogorârea Duhului Sfânt (1770, pictată în 1878, restaurată în 1890 și 1934).

LEHTONEN [lékto:nən], Joel (1881-1934), scriitor finlandez. Inițial romantic (vol. de povestiri „Vioara diavolului”, „Sălbaticul”), a evoluat ulterior spre un realism satiric și epopeic, cu o artă narativă de mare virtuozitate (romanele „Odată, vara”, „Valea trestiilor”, și vol. de povestiri „Merii în moarte”). Lirică („Tinerețe”, „Chilia călugărului”).

LETCA, com. în jud. Sălaj, situată la poalele de ENE ale Culmii Prisnel, pe dr. râului Someș; 2.256 loc. (2000). Stații de c. f. (în satele L. și Cuciulat). Expl. de calcar și balast. Pomicultură (meri, pruni, peri). În arealul satului Cuciulat există o peșteră, în interiorul căreia au fost identificate picturi rupestre datând de la sfârșitul Paleoliticului (c. 12.000-10.000 î. Hr.) între care se remarcă imaginile unui cal (24,5 cm lungime și 12,5 cm înălțime) în mișcare și ale unei feline (80 cm lungime și c. 50 cm înălțime), asemănătoare picturilor rupestre de la Altamira (Spania). Bisericile de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (c. 1700, cu pridvor adăugat în 1864), Adormirea Maicii Domnului (începutul sec. 19) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1736, cu picturi interioare din 1863), în satele Toplița, Purcăreț și Șoimușeni. În satul L., menționat documentar în 1405, se află bisericile de lemn Sfânta Maria (sec. 17) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18).

LEU, com. în jud. Dolj, în Câmpia Romanați; 5.804 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Leu). Nod rutier. Creșterea ovinelor; sericicultură. Viticultură; pomicultură (meri, pruni, piersici). Vestigii neolitice ale unei așezări daco-romane și ale unui castru roman din sec. 2-3 (în satul Leu). În satul L. se află bisericile Sf, Dumitru (1825, refăcută în 1868-1872), Sf. Gheorghe (1810, refăcută în anii 1861-1871 și 1925-1926), Sf. Nicolae (1825, reconstruită în 1913-1922) și Maria Precista (1938, reconstruită în 1903), iar în satul Zănoaga, biserica Sf. Nicolae (1814, refăcută în 1894).

LIVADA 1. Com. în jud. Arad, în Câmpia Aradului; 3.058 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Nod rutier. Stul L. este menționat documentar în 1553. 2. Com. în jud. Satu Mare, situată în Câmpia Someșului, pe râurile Egher și Racta; 7.038 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Fabrici de cărămidă, de tricotaje și conf. Centru de confecționare manuală a covoarelor și de prelucr. primară a fructelor. Creșterea bovinelor și ovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri). Vestigii din Epoca bronzului. Muzeu etnografic (în satul L.). În satul L., menționat documentar în 1270, se află o biserică reformată, construită în 1779, în stil gotic, un castel în stil baroc (1760), o biserică romano-catolică cu hramul Descoperirea Sfintei Cruci (1779) și o biserică ucraineană cu hramul Acoperământul Maicii Domnului (1700).

LOGREȘTI, com. în jud. Gorj, situată în zona Dealurilor Amarandiei, pe cursul superior al râului Amarandia; 2.995 loc. (2000). Expl. de gaze naturale. Pomicultură (meri, pruni, peri). Muzeu etnografic și culă (1818), în satul Seaca. Reșed. com. L. este satul Târgu Logrești, în care se află schitul L., cu biserica de lemn având hramul Sfinții Voievozi (ante 1718, cu picturi originare), precum și bisericile de zid cu hramurile Sfinții Ioachim și Ana (1807) și Sf. Nicolae (1801).

LOPĂTARI, com. în jud. Buzău, situată la poalele dealului Bocu (Subcarpații Buzăului) și ale culmii Ivănețu (M-ții Buzăului), pe cursul superior al râului Slănic (afl. al Buzăului); 4.853 loc. (2000). Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Centru de dulgherit. Pe terit. satului Terca se află rezervația „Focul viu”.

LUNCAVIȚA 1. Com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele de E ale M-ților Semenic, pe cursul superior al râului Mehadica; 2.913 loc. (2000). Pomicultură (meri, pruni, peri). Satul L. apare menționat documentar în 1440. 2. Com. în jud. Tulcea, pe dr. Dunării, pe malul de S al L. Crapina, la poalele de NNV ale M-ților Măcin și ale pod. Niculițel; 7.146 loc. (2000). Nod rutier. Cherhana (în satul Văcăreni). Centru viticol și de vinificație. Olărit. Vestigii neolitice, aparținând culturii Gumelnița (milen. 4-3 î. Hr.). Rezervația forestieră Valea Fagilor (154,2 ha), alcătuită predominant din fag (Fagus orientalis, Fagus taurica – varietate meridională, Fagus sylvatica).

MAINE 1. [men] Provincie istorică în NV Franței, străbătută de Loara. Oraș pr.: Le Mans. Cereale. Pomicultură (meri). Creșterea intensivă a animalelor (bovine, porcine). 2. [mein] Golf al Oc. Atlantic, pe țărmul Americii de Nord (S.U.A. și Canada), mărginit de pen. Noua Scoție (la NNE) și capul Cod (la SSV). În partea de N, în G. Fundy, mareele ating înălțimea medie de 16,3 m (cea mai mare de pe Pământ). Porturi pr.: Boston, Portland (S.U.A.), Saint John (Canada). 3. [mein] Stat în NE S.U.A.; 85,8 mii km2; 1,2 mil. loc. (1995). Centrul ad-tiv: Augusta. Expl. forestiere. Ind. pielăriei, a încălțămintei, celulozei, hârtiei și alim. Cartofi, cereale. Pomicultură. Creșterea intensivă a bovinelor. Avicultură. Pescuit. Zonă turistică.

MALIC adj. acid ~ = acid din mere și din numeroase vegetale. (< fr. malique)

MALIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malic = acid organic care se găsește în mere și în numeroase vegetale. – Din fr. malique.

mare (mări), s. f. – Întindere mare de apă sărată. – Mr. amare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mare (Pușcariu 1026; Candrea-Dens., 1047; REW 5349), cf. it. mare, fr. mer, prov., cat., sp., port. mar. Pentru expresia a făgădui marea cu sarea, cf. Pușcariu, Études linguistique roum., Cluj 1937 și, împotrivă Spitzer, BL, V, 190 și VI, 238.

măr (pom) s. m., pl. meri

măr, mere s. n. 1. sân mic de femeie și ferm. 2. (mar.) vârful catargului.

MĂR1 meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii și fructe comestibile. * ~ pădureț măr sălbatic cu fructe mici și foarte acre. De florile ~ului fără nici un rost; în zadar. A trăi ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus

măr (fruct) s. n., pl. mere

MĂR2 mere n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum

MĂR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

măr (meri), s. m. – Arbore fructifer (Pirus malus). – Megl., mr., istr. mer. Lat. melus, în loc de malus, cf. gr. μῆλον (Densusianu, Hlr., 71; Pușcariu 1023; Candrea-Dens., 1048; REW 5272; Meyer-Lübke, Ital. Gr., 27; Rosetti, I, 57), cf. alb. moljë (Philippide, II, 647), it. melo. – Der. măr, s. n.; mere, s. f. pl. (Banat, fructe); merișor (var. merișoară), s. m. (arbust; Pirus baccata; afin, Vaccinum vitas idaea); merar, s. m. (vînzător de mere); meret, s. n. (livadă de meri); meriș, s. n. (livadă cu meri); meriu, adj. (verde ca mărul).

măr-gutui (pom) s. m., pl. meri-gutui

măr-gutuie (fruct) s. f., pl. mere-gutui

MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.

-MER Element secund de compunere savantă, cu semnificația „parte”. [< fr. mère, cf. gr. meros].

mer s. m., pl. meri

MERAR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar.

MERE vb. III v. merge.[1]

  1. Formele flexionare absente sunt înlocuite de cele ale verbului a merge. — gall

mere, pere și bretele expr. (glum.) sân de femeie de dimensiuni mici, medii și mari.

mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal.

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fără întrerupere. – 2. Încontinuu, neîntrerupt. – 3. Totdeauna, fără încetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, liniștit. Origine necunoscută. Cuvînt puțin studiat. Unica ipoteză cunoscută, care-l pune în legătură cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivită. Se folosește în toate provinciile rom., dar nu se află în dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectală a lui merge „a păși; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curentă. Pentru sensul adj., cf. Pașca, Dacor., X, 315.

merge (merg, mers), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” < lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur.

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mere vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.

meriș s.n. (reg.) livadă cu meri.

MERU s. m. pește teleosteean osos, cu carnea foarte apreciată, care poate atinge, în mările calde, 2 m lungime și o greutate de 100 de kg. (< fr. mérou, sp. mero)

meru s. m.

MERUIT, meruiți, adj. m. (Reg., despre pomi) Încărcat cu mere; rodit. – Din mere (pl. lui măr1).

MICȘUNEA, micșunele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivată ca plantă ornamentală (Cheiranthus cheiri). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. ♦ (Pop.) Micsandră. [Var.: micșunică s. f.] – Cf. tc. menekșe.

MICȘUNEA ~ele f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; șiboi. * Când va face plopul mere și răchita ~ele niciodată. [Art. micșuneaua; G.-D. micșunelei; Var. micșunică] /<turc. menekșe

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

mierli (mierlesc, – it), vb. – A muri. Țig. mer- „a muri”, viitor merla (Graur 170; Juilland 168), cf. țig. morlo „asasinat”, murlio „înmormîntare”. – Der. mierleală, s. f. (asasinat; moarte). Cuvînt de Arg.

MILLAIS [mílei], Sir John Everett (1829-1896), pictor englez prerafaelit. Compoziții cu subiecte religioase, istorice și alegorice, peisaje și portrete într-o atmosferă romantică („Proscrisul regalist”, „Hristos în casa părinților”, „Meri înfloriți”).

MǗSLI s.n. Preparat culinar cu mare valoare nutritivă, creat în sec. 19 de medicul elvețian Bircher-Benner, numit de aceea și Birchermuesli, constând din fulgi de ovăz înmuiați în lapte, cu adaos de suc de lămâie, mere rase sau alte bucățele de fructe proaspete și semințe uleioase (miez de nucă, migdale) măcinate; p. restr. amestec de fulgi de ovăz, fructe deshidratate și semințe uleioase, comercializat sub această denumire. din germ. Müsli < germ. elv. Müesli, dim. al lui Mues pt. germ. Mus = piure (de fructe, de legume etc.). [et. DWdDS, 10 B.]

NAPOLEON, napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

NAPOLEON s. m. 1. veche monedă franceză de aur, de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I sau al III-lea. 2. varietate de mere sau de pere, de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă. ◊ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, albe-gălbui. (< fr. napoléon)

noroancă, noroance, s.f. (reg.) 1. portocală. 2. lămâie. 3. (în sintagme) mere noroance = soi de mere.

NOUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.

număr (-mere), s. n. – 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire. – 2. Categorie gramaticală care se opune sg. pluralului. – 3. Cifră. – 4. Parte dintr-un spectacol. Lat. nŭmĕrus (Pușcariu 1203; Candrea-Dens., 1256; REW 5949), cf. it. numero, prov., fr., cat. nombre. – Der. număra, vb. (a enumera, a calcula etc.), care poate și el să reprezinte lat. nŭmĕrāre (Pușcariu 1204; Candrea-Dens., 1257), cf. mr. numir, megl. numir, istr. numer; numărătoare, s. f. (înv., plată în numerar; calcul; enumerare); numărător, s. n. (abac; deîmpărțit); numărătură, s. f. (înv., calcul); nenumărat, adj. (în număr infinit); numeros, adj. (mult, în cantitate mare), format după lat. numerosus; număruș, s. n. (Trans., talisman); prenumăra, vb. (a include într-un număr sau într-o cantitate; refl., a se număra printre..., a se iscăli), după germ. pränumerieren; prenumerant, s. m. (înv., abonat, semnatar), din germ. Pränumerant (Scriban). Număra, vb. refl. (Banat, a se numi), indică o confuzie curioasă cu nume. Der. neol. (din fr.): numeral, s. n.; numerar, s. n.; numerați(un)e, s. f.; numeric, adj.; numerota, vb.; numerotator, s. n.; supranumerar, adj., după fr. surnuméraire. – Alb. numër ar putea proveni din rom.

orșav s.n. (reg.) ciorbă țărănească din mere sau pere uscate.

panabrici adj. (reg.; în sintagme) mere panabrici = soi de mere galbene, de mărime mijlocie.

PANER panere n. 1) Obiect, de obicei asemănător cu un coș, dar mai mic, cu toartă, împletit dintr-un material flexibil (lozie, papură etc.), în care se transportă sau se păstrează ceva (fructe, legume, alimente etc.). 2) Conținutul unui astfel de obiect. Un paner de mere. /<ngr. panéri

PĂDUREȚ, -EAȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

PĂDUREȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival 1) (despre pomi) Care crește în pădure sau pe terenuri necultivate; de pădure; sălbatic. 2) (despre fructe) Care este rod al unui pom nealtoit. Mere ~ețe. /pădure + suf. ~eț

PITIC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

piticesc, piticească, adj. 1. (înv.) care aparține piticilor, privitor la pitici. 2. (reg.; în sintagmă) mere piticești = varietate de mere mici, roșcate.

pițărăi (pizari), copiii care colindă în ajun de Crăciun și de Anul nou, obicei răspândit în V țării (Banat, Oltenia, Transilvania). Textul generalizat cu unele mici variații, conține vestirea sărbătorii, urări de belșug și sănătate și cerere directă de daruri (nuci, alune, mere etc.). Versurile sunt scandate într-o anumită ritmică și sunt adesea presărate cu cuvinte hazlii. Copiii poartă bețișoare – pe alocuri numite „colinde” – cu care lovesc ușor ușile casei și grajdului sau scormonesc în cărbuni. Obiceiul se aseamănă cu urările romane (Du Cange): „Bună ziua lui Ajun/ Că-i mai bună-a lui Crăciun/ Că-i cu miei/ Cu purcei/ Merg copiii după ei [...] Dă-ne nuci/ Că-s dulci [...]”.

plăcintă (plăcinte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s. f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s. f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

plotogoase adj. (reg.; în sintagma) mere platogoase = specie de mere.

POMACEU, -EE I. adj. referitor la mere; de culoarea verde a merelor. II. s. f. pl. subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor: mărul, părul etc. (< fr. pomacé/es/)

POPESC, -EASCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc.

POPOVICI, Silvia (1933-1993, n. Fundata, jud. Brașov), actriță română de teatru și de film. Carismatică, cu un joc modern, de o intensă vibrație, marchează roluri, oferind modele interpretative pe scenă: Ofelia în „Hamlet”. Ifigenia în „Aulida”, Julieta în „Romeo și Julieta”, Hilde în „Constructorul Solness”, Grușo în „Cercul de cretă caucazian”, Anca din „Năpasta”, Goneril din „Regele Lear”, Irina din „Matca”; pe ecran: „La mere”, „Darclée”, „Gioconda fără surâs”, „Serata”, „Trecătoarele iubiri”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”. În teatru TV a interpretat rolul Oana („Mușatinii” – serial).

posade adj. pl. (reg.; în sintagma) mere posade = o specie de mere.

PUȚI, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere).

RACOVIȚĂ, Emil (1868-1947, n. Iași), biolog român. Acad. (1920), prof. univ. la Cluj. Președinte al Acad. Române (1926-1929). Fondator al Institutului de Speologie (Cluj, 1920), primul de acest fel din lume. A participat la expediția antarctică a navei „Belgica” (1897-1899), colectând un bogat material științific botanic și zoologic, și a făcut cercetări, devenite clasice, asupra balenelor („Ma vie des animaux et des plantes dans l’Antartique”). Subdirector (1900-1920) al stațiunii marine de la Banyuls-sur-Mer (Franța), având aceeași funcție și la laboratorul de anatomie de la Sorbona. Fondatorul biospeologiei (1907), prin publicarea „Eseului asupra biospeologiei”, un adevărat statut fundamental al noii științe. Explorator a numeroase peșteri din Franța, Spania, Algeria, Italia și Slovenia, unde a făcut cercetări asupra izopodelor terestre și cavernicole. Însemnate contribuții în zoologie și în biologia teoretică („Problemele biospeologiei”, „Evoluția și problemele ei”); codirector al revistei internaționale „Archives de zoologie expérimentale et générale”. A fost unul dintre inițiatorii acțiunilor de ocrotire a naturii în România. Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.

randea, randele, s.f. (reg.) răzătoare de gutui, de mere.

RAPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.

RENET adj.: Mere ~ varietate de mere de culoare galbenă-portocalie, cu gust plăcut. /<fr. reinette

RENET, renete, adj. (În sintagma) Mere renete (și substantivat) numele mai multor varietăți de mere, de culoare galbenă-portocalie, cu gust plăcut. – Din fr. reinette. Cf. germ. Renette.

roată (roate), s. f. – 1. Cerc de lemn sau de metal care se învîrte în jurul unei osii. – 2. Instrument de tortură. – 3. Cerc, gașcă. – 4. Instrument, unealtă asemănătoare cu roata. – 5. Rotație, învîrtire. – 6. Depănătoare, vîrtelniță. – 7. Unealta olarului. – 8. Mașină de filat. – 9. (Trans.) Pînză care face pe măsura mortului și cu care se dă roată sicriului. – Megl. roată. Lat. rǒta (Pușcariu 1470; REW 7387), cf. alb. rotë (Philippide, II, 652), it. routa, prov., port. roda, fr. roue, sp. rueda. Este dubletul lui roată, s. f. (companie), din pol. rota < germ. Rotte (Cihac, II, 315), cf. mag. róta, rus. rota (der. din rusă nu este posibilă, fiind cuvînt din sec. XVII, cf. Sanzewitsch 208), der. rotmistru (var. rohmistru), s. m. (căpitan de cavalerie), înv., din pol. rotmistrz < germ. Rittmeister. Der. rotan, s. n. (roata depănătoarei de mosoare), în loc de rodan; rotană, s. f. (varietate de pere); rotar, s. m. (persoană care face roți; înv., persoană care dă vînt roții de la presa tipografică); rotăreasă (var. rotariță), s. f. (nevasta rotarului); rotărie, s. f. (slujba și atelierul rotarului); rotaș, s. m. (cal înhămat la oiște; fam., persoană care poartă ochelari); rotat, adj. (rotund, circular; pag); roti (var. înroti, înrota), vb. (a se învîrti; refl., a-și înfoia coada păunul; refl., a se făli, a se îngîmfa); rotilă, s. f. (roată), cu suf. sl. -ilo, care odinioară trebuie să fi fost productiv în rom., cf. prășilă, racilă (după Tiktin, de la roti, după paralelismul toci-tocilă); rotili, vb. (a se învîrti), pe care Graur, BL, VI, 146, îl derivă de la roti cu suf. expresiv -eli; rotilat (var. roticălat), adj. (rotund, circular; varietate de mere), cf. bucălat; rotălie, s. f. (Olt., vîrful fusului); rotitor, adj. (giratoriu); rotitură, s. f. (roată, ocol); rotiș, adv. (în cerc); rotiță, s. f. (roată mică); rotocol (var. rotogol), s. n. (cerc; disc; rotunjime; roată, rotiță; inel), a cărui der. nu este clară, dar probabil este expresivă (după părerea îndoielnică a lui Pușcariu 1470 și cea a lui Candrea, de la roată comp. cu sl. kolo „roată”); rotocoli, vb. (a se învîrti); rotocolime, s. f. (înv., rotunjime); rotofei, adj. (îndesat, bondoc); probabil tot printr-o der. expresivă (după Cihac, II, 319, în legătură cu rus. rotožeĭ „mojic”); rotoțea, s. f. (plantă, Achillea ptarmica), pe care Scriban o leagă, desigur în mod greșit, de otrățel, cf. rocoțea. – Der. neol. (din fr.) rotați(un)e, s. f.; rotatoriu, adj.; rotativă, s. f.

RODI vb. 1. (reg.) a înrodi. (O plantă care ~.) 2. a da, a face, a produce. (Pomul ~ multe mere.) 3. a produce, (înv. și pop.) a odrăsli. (O regiune care ~ multe grâne.)

roșu (roșie), adj. – 1. Arămiu, purpuriu. – 2. Închis, de culoarea vinului. – 3. Incandescent, încins, ca fierul. – 4. Încins la față. – 5. (Înv.) De cupru. – 6. (Înv., sec. XIX) Aparținînd partidului liberal. – 7. Comunist. – 8. (Arg.) De aur. – 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. – 10. (S. n.) Fard, dres. – 11. (S. n.) Cupă la cărțile de joc. – Var. roș. Mr. aroș, megl. roș, istr. roiș. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puțin probabil din lat. rǒseus (Pușcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluții sînt posibile, și rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coș; pentru rǒseus, cf. caș); pledează în favoarea primei soluții identitatea semantică. Der. roși (var. înroși), vb. (a face roșu; a deveni roșu; a se încinge; a vopsi ouă de Paști); roșeală (var. roșală), s. f. (roșeață, culoarea roșie; spuzeală; vopsea roșie); roșeață (var. roșață), s. f. (culoarea roșie; pată roșie; erizipel); roșețea (var. roșățea, roșețică), s. f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roșcă, s. m. (persoană cu păr roșu sau cu fața roșcată), cu suf. -că, cf. flișcă, țușcă; roșcat, adj. (roșiu; rumen, roșcovan); roșcovan (var. roșcodan, roșcoban), adj. (roșiatic, rumen), cf. rîșcov; roșiatic (var. Mold. roșietic), adj. (roșiu); roșie, s. f. (tomată), în loc de pătlăgică roșie; roșior, s. m. (husar), cf. roșu 9; roșioară, s. f. (pește, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere și de struguri). – Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roșcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).

SALVA, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în zona muscelelor Năsăudului, la confl. râului Sălăuța cu Someșu Mare; 4.386 loc. (2005). Nod feroviar și rutier. Segmentul de c. f. dintre S. și Vișeu de Jos (jud. Maramureș), în lungime de 61 km, a construit în 1948 cu ajutorul brigăzilor voluntare de tineret. Pomicultură (meri, pruni). Satul S. apare menționat documentar în 1440 cu numele Zalva, ca sat românesc care aparținea districtului Rodna, iar în 1519 este consemnat faptul că S. era condusă de cneazul Toma. Din 1547 apare în documente cu numele actual. Bisericile de lemn Sfinții Apostoli Petru și Pavel (sec. 18) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18), în satul Runcul Salvei.

SAN JUAN [san huán] 1. Râu în VSV S.U.A., afl. stg. al fl. Colorado în pod. Colorado; 580 km. Izv. din masivul cu același nume (M-ții Stâncoși), din apropierea pasului Wolf Creek, curge mai întâi pe direcție NE-SV până la Bloomfield, după care se îndreaptă către V. În cursul superior a fost construit (1963) barajul Navajo (122 m înălțime), în urma căruia s-a format lacul de acumulare omonim ale cărui ape pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale. În platoul Colorado formează numeroase canioane de peste 300 m ad., între care cel mai important este Goosenecks. Afl. pr.: Animas, Los Pinos, Piedra, La Plata, Mancos. 2. Fl. în V Columbiei; 320 km. Izv. din Cordillera Occidental și se varsă în Oc. Pacific, la NV de Buenaventura. 3. Fl. în S Nicaraguei; 224 km. Izv. din lacul Nicaragua, curge pe direcție generală NV-SE și în aval de orașul El Castillo de Conceptión formează granița cu Costa Rica până la vărsarea sa în M. Caraibilor (debușează prin trei brațe: Juanillo Menor, Rio Colorado și San Juan). Cunoscut și sub numele de Río San Juan sau Desaguadero. 4. Oraș în V Argentinei, centrul ad-tiv al prov. omonime, situat la poalele m-ților Anzi, pe râul San Juan, la 965 km NV de Buenos Aires; 115 mii loc. (2001). Nod feroviar, Centru comercial și minier (aur, argint, min. de fier și cupru, cărbune). Piață agricolă pentru cereale, animale, fructe. Ind. mat. de contr. (ciment), de prelucr. a lemnului și a produselor agricole. Viticultură. Catedrală iezuită (sec. 18), Muzeul memorial „Domingo Sarmiento”. Distrus în mare parte de cutremurul din ian. 1944. Fundat în 1562 de guvernatorul spaniol Juan Jufré y Montesa. 5. Prov. în partea central-vestică a Argentinei, situată la poalele m-ților Anzi, la granița cu Chile; 89,6 mii km2; 620 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: San Juan. Expl. de min. de fier și cupru, de cărbune, aur, argint. Creșterea bovinelor și ovinelor. Plantații de meri și viță de vie. În prov. S.J. se află epicentrul unei zone seismice care provoacă frecvente cutremure (cele mai puternice au avut loc în anii 1776, 1944 și 1977). 6. Oraș în NE ins. Puerto Rico, centrul ad-tiv al acesteia, port la Oc. Atlantic; 437 mii loc. (2003). Aeroport. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment), textilă (țesături), de prelucr. a tutunului, farmaceutică, alim. (rom Bacardi, zahăr conserve). Rafinărie de petrol. Bijuterii. Important centru comercial, financiar și turistic. Exportă tutun, țigarete, cafea, zahăr. Universități (cea mai veche din 1903). Conservator; orchestră simfonică. Muzee de artă, de antichități și de arhitectură colonială (acesta din urmă amenajat în La Casa del Callejón). Bibliotecă (La Casa de Libro), 1955. Festival anual „Pablo Casals”. Catedrala San Juan de Baustita (1521-1540, completată în 1802); Biserica dominicană San José (1532), cea mai veche biserică din emisfera vestică; castelul-fortăreață San Felipe del Morro (sau El Morro, 1539, completat în 1787); forturile „La Fortaleza” (1533), „San Cristóbal” (1766-1772) și „San Geronimo” (1771-1778). Centrul istoric și castelul au fost incluse (în 1983) în Patrimoniul cultural universal. Fundat de exploratorul spaniol Juan Ponce de León în 1508, stăpânit de britanici în 1598, jefuit de olandezi în 1625 și atacat de britanici în 1797. Cucerit de americani în 1898, o dată cu ins. Porto Rico, în timpul Războiului americano-spaniol (1898); anexarea a fost confirmată prin Tratatul de Pace de la Paris (10 dec. 1898).

SARMIZEGETUSA 1. Com. în jud. Hunedoara, situată în V depr. Hațeg, la poalele NE ale m-ților Țarcu și cele SE ale m-ților Poiana Ruscăi, pe cursul superior al râului Breazova; 1.374 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Expl. de marmură (în satul Zeicani). Pomicultură (meri, pruni). Muzeu arheologic cu obiecte din argint, bronz și ceramică, monede, monumente epigrafice și sculpturale, mozaicuri, arme etc. Pe terit satului S. au fost descoperite vestigiile orașului roman Colonia Dacica, întemeiat în anii 108-110 de către D(ecimus) Terentius Scaurianus (al doilea ei guvernator), în numele împăratului Traian, pe locul unde existase tabăra Legiunii a V-a Macedonica. Colonizat ulterior de veteranii romani (deductio veteranorum), care participaseră la războaiele de cucerire a Daciei, orașul a devenit cap. prov. romane Dacia (aici se aflau sediul guvernatorului provinciei, al aparatului ad-tiv, fiscal, militar, economic și religios), luând, în timpul împăratului Adrian (Hadrian) (117-138), numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, căruia i se va adăuga în perioada 222-235 epitetul de metropolis. Orașul a cunoscut o intensă și permanentă dezvoltare urbană, fiind pr. centru politic, economic, militar, religios și ad-tiv al Daciei și sediul pentru „Concilium provinciarum Daciarum trium” (Adunarea provincială reprezentativă, creată odată cu instituirea guvernării unice a celor trei Dacii în timpul lui Alexandru Sever, în anii 222-235). Ruinele orașului roman se extind pe c. 1.500 m lungime și 1.000 m lățime, apreciindu-se că în arealul lui locuiau c. 20.000 de oameni. Inițial, orașul a avut formă de patrulater (600 x 540 m), înconjurat de un puternic zid de incintă înalt de c. 5 m, ce închidea o suprafață de c. 33 ha, străjuit de turnuri circulare la colțuri. În centrul orașului, în jurul unei piețe pavate cu lespezi de calcar, existau Palatul Augustaliilor, Forul, clădiri administrative și locuințe particulare, iar în afara zidului de incintă au fost identificate edificiul termal, vestigiile unor villae suburbane și ale amfiteatrului roman. Aflat la 125 m N de incinta orașului, amfiteatrul roman avea o formă elipsoidală, cu axele în lungime de 88 și respectiv 99 m, cu 12 porți de acces la tribune și o arenă de 66 x 47 m. În afara zidurilor orașului se mai aflau cuptoare de ars cărămida, precum și necropola, în cadrul căreia a fost identificat mausoleul Aureliilor. La S. au fost descoperite un număr mare de morminte, numeroase inscripții cu referiri la monumente, temple, administrația orașului ș.a., statuile votive ale lui Iupiter și Higeea, reliefuri ale Cavalerului trac, ale Dianei, ale Cavalerilor danubieni ș.a., capul unei statui din bronz reprezentându-l pe Traian, numeroase medalioane, fibule vase ceramice și de sticlă etc. Vestigiile descoperite atestă existența S. până prin sec. 4 d. Hr. 2. Sarmizegetusa Regia sau Sarmizegetusa Basileion, centrul economic, militar, politic și religios al statului dac în sec. 1 d. Hr. situat în M. Orăștiei. Distrusă în urma celui de-al Doilea Război Daco-Roman (105-106). Refăcută de romani, a devenit sediul unui detașament din Legiunea a IV-a Flavia Felix. Vestigiile arheologice de aici, împreună cu celelalte cetăți dacice din M. Orăștiei, sunt incluse în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. V. Orăștioara de Sus.

SASCA MONTANĂ, com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele SV ale m-ților Anina și la cele NE ale m-ților Locvei, în zona de contact cu dealurile Oraviței, pe râul Nera; 1.689 loc. (2005). Expl. de sulfuri metalice. Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru de ceramică populară. În satul S. m. se află biserica Sfinții Apostoli Pavel și Petru (1777, pictată în 1851 și restaurată în 1862), iar în satul Slatina-Nera, biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 18, pictată în 1874). Rezervațiile Cheile Nerei-Beușnița (v. Nera) și Cheile Șușarei, incluse în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

SĂCĂLĂȘENI, com. în jud. Maramureș, situată în E depr. Baia Mare, în zona de confl. a râului Chechiș cu râul Lăpuș; 2.390 loc. (2005). Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Coltău, atestat documentar în 1405, se află o colecție muzeală „Petöfi Sándor” și castelul „Teleki” (1740-1780), iar în satul S., menționat documentar în 1405, există biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (1442, reconstruită în sec. 18), ornamentată cu decor sculptat și cu picturi pe pereții interiori datând din 1865. Bisericile de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1720), Sf. Ana (1794) și Sfinții Apostoli Petru și Pavel (sec. 18), în satele Culcea, Coruia și Întrerâuri; biserica de zid Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1730), în satul Coaș.

SĂLĂTRUCEL, com. în jud. Vâlcea, situată în depr. Jiblea, la poalele de S ale masivului Cozia, pe râul Sălătrucel; 2.179 loc. (2005). Pomicultură (meri, pruni, nuci).

SĂLĂTRUCU, com. în jud. Argeș, situată în depresiunea omonimă, la poalele S ale m-ților Făgăraș și cele NV ale masivului deluros Tămașu din muscelele Argeșului, pe cursul superior al râului Topolog; 2.249 loc. (2005). Pomicultură (meri, pruni, peri). Prelucr. artistică a lemnului. În satul Văleni se află o mănăstire de maici care, inițial, a avut o biserică de lemn cu hramul Sf. Treime, construită în 1691-1692, prin osârdia călugărului Zosima, pustiită în timpul Războiului Ruso-Turc din anii 1787-1791. Pe locul vechii biserici s-a zidit (1883-1884) o nouă biserică ce s-a prăbușit la cutremurul din 9/10 nov. 1940. Biserica actuală, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită în 1888, în apropierea celei din 1883-1884, a suferit și ea grave avarii la cutremurul din 1940, dar a fost rezidită în anii 1941-1945. Mănăstirea Văleni are și o biserică-bolniță cu hramul Învierea lui Lazăr (1887). În satul S. se află biserica Sf. Nicolae (sec. 16, refăcută în jurul anului 1747).

SĂLIȘTE 1. Depr. tectono-erozivă, parte componentă a Mărginimii Sibiului, situată în zona de contact a m-ților Cindrel cu pod. Secașelor, drenată de pâraiele Sibiel și Pârâul Negru. Depr. S. este separată de depr. Sibiu prin Măgura Beleunța (630 m alt.). Relief de lunci și terase pe care se extind mai multe localități. 2. Oraș în jud. Sibiu, situat în depr. omonimă, la poalele NNE ale m-ților Cindrel, pe Pârâul Negru, în zona Mărginimii Sibiului; 5.793 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată în 1879. Produse textile (țesături din lână) și de marochinărie. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Creșterea ovinelor (vestită localitate pentru păstoritul transhumant). Iaz piscicol. Muzeu cu secții de icoane pe sticlă (în satul Sibiel). Orașul S. este renumit prin frumusețea portului popular, a cusăturilor, a sculpturilor și pirogravurilor în lemn (porți, cerdacuri, blidare, furci pentru tors lâna, fluiere, troițe etc.), precum și prin arta folclorului muzical. În sec. 19 și prima jumătate a sec. 20, com. S. a fost vestită pentru producerea vaselor ceramice smălțuite (oale, urcioare, căni, blide etc.), a cojoacelor și pieptarelor cu broderie fină, precum și un important centru de pictură populară, de fierărie și de rotărit – activități mult diminuate sau unele dispărute treptat în a doua jumătate a sec. 20. Declarat oraș la 20 dec. 2003. În S., atestat documentar în 1354, se află bisericile Înălțarea Domnului (1785, cu picturi murale interioare executate în anii 1790-1791 și fresce exterioare din 1791-1810) și Sf. Ioan Botezătorul (sec. 17), iar în satul Sibiel,menționat documentar în 1366, există ruinele cetății Salgo (sec. 12-13) și biserica Sf. Treime (1765-1776, pictată în 1782-1785). Bisericile Sf. Treime (1620, cu unele transformări din 1843 și 1896), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (începutul sec. 18) și Sf. Nicolae-Cacova (1771-1774), în satele Vale, Galeș și Fântânele.

sănase adj. n. pl. (reg.; în sintagma) mere sănase = varietate de mere.

SĂNDULEȘTI, com. în jud. Cluj, situată în SE dealurilor Feleacului, pe râul Valea Racilor; 1.866 loc. (2005). Expl. de gips (în satul Copăceni) și de calcar (în satul S). Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul S., arestat documentar în 1288, se află biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 15, cu unele modificări din sec. 16) și o biserică unitariană (sec. 15).

SĂRULEȘTI 1. Com. în jud. Buzău, situată în Subcarpații Buzăului, la poalele S ale dealului Busoca, în zona de confl. a râului Pecineaga cu Slănicul; 1.516 loc. (2005). Pomicultură (meri, pruni, nuci, peri). 2. Com. în jud. Călărași, situată în C. Bărăganului, pe cursul mijlociu al râului Mostiștea; 3.042 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.), inaugurată la 17 nov. 1886. Piscicultură în iazuri și heleșteie.

A SE SĂTURA mă satur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare

SĂVÂRȘIN, com. în jud. Arad, situată la poalele SE ale m-ților Zarand și cele NE ale pod. Lipovei, pe valea Mureșului; 3.199 loc. (2005). Stație (în satul S.) și haltă de c. f. (în satul Toc). Expl. de molibdenit (în satul Troaș), de granit (în satul S.) și de marmură (în satul Căprioara). Expl. și prelucr. lemnului. În satul S., atestat documentar în 1479, se află un muzeu cu colecții de artă plastică și decorativă (grafică universală, artă decorativă din Extremul Orient, grafică și pictură semnate de Eugen Popa și Gina Hagiu) și de etnografie, iar în satul Temeșești, menționat documentar în 1479, un punct muzeal cu colecții de port popular, țesături, icoane, ceramică ș.a. Pomicultură (meri, pruni). În satul S. se află un castel (sec. 18), în stil neoclasic, cumpărat de regele Mihai I în 1941, naționalizat în 1948 și retrocedat acestuia în anul 1998. Biserica de lemn Sfinții Trei Ierarhi (1782), în satul Troaș. Obiective ocrotite: Peștera lui Duțu, Peștera Sinesie.

SÂMBUREȘTI, com. în jud. Olt, situată în SV piemontului Cotmeana; 1.380 loc. (2005). Centru viticol și de vinificație. Apicultură. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul S. se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1611, cu pridvor adăugat în 1771 și cu picturi murale interioare din 1829) și curtea bisericească a armașului Marcu (1611).

SÂNGERU, com. în jud. Prahova, situată în Subcarpații Buzăului, în depr. omonimă, la poalele dealului Istrița, pe cursul superior al râului Cricovu Sărat; 5.523 loc. (2005). Pomicultură (meri, nuci, peri). Muzeu de istorie, etnografie și științele naturii (1970). În satul S. se află biserica Sf. Andrei (1793-1816) și conacul „Bozianu” (1793).

SÂNI amortizoare, balcoane, baloane, bidoane, boxe, bretele, bubecși, coșuri, denivelări tectonice, foale, forme de relief, înaintare, lăptării, mamele, mere, pere și bretele, ochi, pectorali, piersici, plămâni, silicoane, țâțe, țâțoance, ugere.

SÂNMIHAIU ALMAȘULUI, com. în jud. Sălaș, situată în depr. Almaș; 1.736 loc. (2005). Nod rutier. Pomicultură (meri, pruni, peri). Muzeu de istorie. În satul S.A., menționat documentar în 1564, se află biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1778).

SÂNPETRU, com. în jud. Brașov, situată în depr. Brașov, la poalele dealului Lempeș, pe râul Durbav; 3.530 loc. (2005). Sanatoriu. Pomicultură (meri). În satul S., menționat documentar în 1240, se află biserica Sf. Nicolae (1781, pictată la interior și exterior în 1784) și o puternică cetate (sec. 14-15), întărită cu mai multe turnuri de apărare. În mijlocul cetății se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică) care păstrează un valoros ansamblu de picturi murale gotice, de influență italiană, executate în sec. 14, între care se evidențiază „Judecate de Apoi” și „Moartea Sf. Ștefan”.

SCORȚOS, -OASĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) Îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

scorușă, scorușe, s.f. (reg.) aluat (dospit sau nedospit) umplut cu brânză, urdă, mere etc., prăjit în grăsime; pup, clătită, plăcintă, uscățea.

sein, seină, adj. și s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lână, blană) de culoare roșcată-cenușie. 2. (adj.; despre oi) cu lâna roșcată-cenușie; sură. 3. (adj.; despre păr, barbă, mustăți; despre oameni) cărunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cântec care se cântă la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.

sicheră, sichere, s.m. și f. 1. (s.f., înv. și reg.) băutură alcoolică făcută din fructe (mai ales din mere); cidru. 2. (s.n.; reg.; în formele: țighir și țihir) zeamă de tescovină.

sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinți: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII).

smânțărit, smânțărită, adj. (reg.; în sintagmă) mere smânțărite = mere timpurii.

STRUDEL s.n. Plăcintă făcută din foi foarte subțiri, umplute cu mere, cu nuci, cu brînză etc. și rulate în formă de sul. [Pl. -le, -luri. / < germ. Strudel].

SUC ~uri n. 1) Lichid pe care îl conțin sau îl secretează celulele vii. ~ gastric. 2) Băutură obținută prin zdrobirea și presarea fructelor sau a legumelor. ~ de mere. /<lat. sucus, fr. suc

suna (-n, -at), vb. – 1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar, fr. sonner, port. soar. – Der. sun, s. n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoare < sănătoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, vb., după fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună); răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonată, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb.

ȘOFRAN ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste, cultivată pentru substanța care se extrage din florile ei violete. 2) Substanță colorantă obținută din florile acestei plante și folosită în diferite scopuri (alimentare, industriale și medicinale). 3) și adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roșcate, care are miez suculent și gust dulce-acriu. /<sl. šafranu

șpur1, șpuri, s.m. (reg.) 1. copil nelegitim. 2. (la pl.) copileți de porumb. 3. vlăstar de pe crengile merilor fără rod.

ștrudel (-le), s. n. – Prăjitură cu mere. – Var. strudel. Germ. Strudel.

ȘTRUDEL s. n. plăcintă din foi foarte subțiri umplute cu mere, nuci, brânză etc. și rulate în formă de sul. (< germ. Strudel)

ȘTRUDEL ~e n. Plăcintă preparată dintr-o foaie de aluat, răsucită în formă de sul, cu o umplutură dulce (mere, nuci etc.). /<germ. Strudel

ȘTRUDEL, ștrudele, s. n. Plăcintă făcută din foi subțiri umplute cu mere, brânză, nuci etc. și rulate în formă de sul. – Din germ. Strudel.

TIMPURIU adj., adv. 1. adj. precoce, văratic, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pârgav, pârgaviț. (Mere ~ii.) 2. adv. devreme, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)

TURTĂ1 ~e f. 1) Produs de patiserie lățit și rotund, obținut dintr-o bucată de aluat și copt pe vatră. ◊ A face (sau a lăsa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se îmbăta ~ a se îmbăta foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenușa (sau spuza) la ~a lui a-și apăra interesele proprii. 2) (nume generic) Prăjitură de orice fel, având o asemenea formă. ~ cu mere. ~e cu mac. ◊ ~ dulce prăjitură făcută din făină de grâu, ouă, miere, mirodenii, acoperită cu glazură sau presărată cu zahăr farin 3) Substanță presată care are o asemenea formă. ~ de ceară. /<lat. turta

umăr (-meri), s. m. – 1. Articulație dintre mînă și trunchi la om. – 2. Parte de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). – 3. Pomeți, partea osoasă din mijlocul obrazului. – 4. Umeraș de haine. – 5. Partea proeminentă de la leucă. – 6. Mîner la ferăstrăul de mînă. Mr. (n)umir, megl. numir, istr. (r)umer. Lat. hŭmĕrus (Pușcariu 1794; REW 4232), cf. it. omero, sp., port. hombro. În sensurile 4-6 este n. – Der. umărar, s. n. (umeraș); umăraș, s. n. (broderie la umărul iilor); umăros (var. umeros), adj. (cu umeri lați); umeri, vb. refl. (a se sforța). Pentru umăr „pomete”, cf. ALR, I, 24.

UNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.

URMENIȘ, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în N colinelor Mădărașului, pe cursul superior al râului Lechința; 2.142 loc. (2008). Pomicultură (meri, peri, pruni, vișini, cireși). În satul U., atestat documentar în 1321, se află castelul Bánffy, în stil baroc, iar în satul Delureni, menționat documentar în 1329, o biserică din sec. 15, azi biserică reformată.

URSESC, -EASCĂ, ursești, adj. 1. (În descîntece) (Ca) de urs. 2. (În expr.) Măr ursesc = varietate de mere roșii și dulci. Prune ursești = varietate de prune rotunde, roșietice, care se coc tîrziu. – Din urs + suf. -esc.

VĂRATIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de vară; caracteristic verii. Soare ~. 2) (despre fructe, legume) Care se coace devreme. Mere ~ce. Pătlăgele ~ce. /vară + suf. ~atic

verde (-e), adj. – 1. Care are culoarea vegetației proaspete de vară. – 2. Proaspăt, tînăr, viguros. – 3. Crud. – 4. Puternic, viteaz. – 5. (Adv.) Clar, deschis, fățiș. – Mr. vearde, megl. verdi, istr. verde. Lat. vĭrdis, în loc de vĭrĭdis (Pușcariu 1874; REW 9368a), cf. it., sp., port. verde, prov., fr., cat. vert, alb. verdë (Philippide, II, 658). Cf. varză. – Der. verdeață, s. f. (culoare verde; zarzavat); verdeț (var. Olt. verdete), s. m. (peștișor de rîu, Phoxinus laevis; nuia); verdare (var. vărdare, Banat vărdaică, verdaică), s. f. (specie de ciocănitoare, Gecinus viridis); verdoi (var. verdoniu), s. m. (virdare, Fringilla chloris); verdișor, s. n. (Mold., țuică, de mentă); verdunc, adj. (verzui; varietate de struguri); verdon, s. n. (Olt., varietate de fasole verde); verziș, s. n. (ramuri cu frunze), cuvînt creat de Alecsandri; verzișor, s. m. (corp de cavalerie creat în Munt. la jumătatea sec. XVII; varietate de mere); verzui (var. verzuriu), adj. (care bate în verde); înverzi, vb. (a redeveni, a se face verde; refl., a se îngălbeni la față); înverzitor, adj. (care înverzește). – Din rom. provine sb. verdun „verzolin” „foarte verde” (Candrea, Elemente, 405).

vie (-ii), s. f. – 1. Teren plantat cu viță, boltă de viță. – 2. Viță. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Pușcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s. m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Pușcariu 1884); viereasă, s. f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere și de mere).

VIESC, viești, adj. n. (Reg., în expr.) Măr viesc = varietate de mere cu coaja roșie bătînd în vînăt și cu gust dulce. – Din vie + suf. -esc.[1]

  1. În definiție se face referire la mere, deci la fructe, de unde și genul neutru. Este însă firesc ca adjectivul să se refere și la meri – copaci – și să aibă și gen masculin. — gall

voievod (-zi), s. m. – 1. Domn, principe; titlu oficial al domnilor din Muntenia și Moldova. – 2. (Înv.) Comandant, șef militar. – 3. Numele celor doi arhangheli Mihail și Gavril. – 4. Conducătorul al unei cete de țigani. – 5. Conducătorul dansului numit călușari. – Var. voivod, voevod, și der. Sl. vojevoda de la voĭ „război”, cf. voinic, și voda „care conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 460), cf. bg. vojvod, sb., cr. vojevoda, pol. wojewoda, rus. voevoda, mag. vajvoda, vajda, ngr. βοεβόδας. Termen oficial; s-a folosit în mod curent în forma abreviată vodă, s. m. (principe). – Der. voievodal, adj. (principiar); voivodat, s. n. (principat); voievodesc, adj. (se zice despre o varietate de mere); voievozi, vb. (a domni); voievozie, s. f. (principat).