SMIORC interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a imita zgomotul făcut de cineva când își suflă nasul) /Onomat.

nas n., pl. urĭ (lat. nasus și nasum, germ. nase, vsl. nosŭ; pv. cat. nas, fr. nez. V. nare). Proeminența din mijlocu fețeĭ între ceĭ doĭ obrajĭ, gură și frunte și care e organu mirosuluĭ. Fig. Libertate prea mare aroganță: a-țĭ lua nas. Îndrăzneală, curaj: a nu avea nas să viĭ. A vorbi pe nas, a vorbi afectat și cu fudulie saŭ a vorbi fornăit. A-țĭ sufla nasu, a-țĭ curăța nasu suflîndu-l. A te întîlni nas în nas cu cineva, a te întîlni bot în bot, față în față. A duce de nas, a duce pe cineva după placu tăŭ. A rîde cuĭva în nas, a-ĭ rîde cu nepăsare în față. A tăia cuĭva nasu, a-ĭ scurta pretențiile, a-l face respectuos. Cu nasu pe sus (orĭ în sus), arogant, mîndru. A-țĭ lua nas, a prinde curaj, a deveni îndrăzneț, arogant. A lăsa, a pleca nasu, a deveni maĭ modest, maĭ moderat. Nu e de nasu tăŭ, nu e de mutra ta, nu e p. un inferior ca tine. A strîmba din nas, a face mofturĭ, a se arăta nemulțumit. A fi cu țîfna’n nas, a fi țîfnos, mofturos. A-țĭ cunoaște lungu nasuluĭ, a ști cît trebuĭe să îndrăzneștĭ, cît să te întinzĭ. A da nas cuĭva, a-l încuraja să fie obraznic. A da cu nasu de ceva, a da peste ceva, a întîlni ceva. A da în nas, a da în bot, a cădea de osteneală. A da pe la nas, a duce pe la nas, a da să miroasă. A-țĭ lua nasu la purtare, a te obrăznicĭ. A scoate cuĭva ceva pe nas, a-ĭ imputa ceĭa ce aĭ făcut p. el, a-l plictisi aducîndu-ĭ aminte un serviciŭ făcut saŭ făcîndu-l să sufere perderĭ marĭ maĭ de cît un cîștig pe care l-a avut pe nedrept. A-țĭ băga nasu’n toate, a te amesteca în toate.

smîrcîĭ și smórcăĭ și -ĭésc, a -ĭ v. Intr. (vsl. smrŭkati, rus. smórkatĭ, a-țĭ sufla nasu, d. vsl. smrŭkŭ, mucĭ; bg. smŭrkam, trag aer pe nas, smrŭk, tragere de tabac. V. smîrc, smorcăĭ). Fam. Fac smorca-smorca, ca apa’n cizme, muciĭ în nas cînd îĭ tragĭ ș. a., scîncesc, tot plîng (vorbind de copiĭ). V. refl. Îmĭ suflu nasu cu zgomot. – Și zm-. În nord și sfîrcîĭ.

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămîni cu o anumită forță sau presiune; a expira forțat aerul. Își sufla în pumni ca să-și dezghețe degetele. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Purcelul... suflînd o dată din nări, s-au făcut ca două suluri de foc, de la bordeiul moșneagului... pînă la palatul împăratului. CREANGĂ, O. A. 169. ◊ A sufla în lumînare (sau în lampă) = a stinge lumînarea sau lampa (expirînd cu putere aerul deasupra flăcării). Am închis ochii. Învățătorul a suflat în lampă și a ieșit din odaie cu pași nesimțiți. SADOVEANU, E. 109. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A-i sufla cuiva în borș (sau a sufla în borșul cuiva) = a se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. Dar, la urma urmelor, de omorît n-a omorît pe nimeni... în borșul nimănui n-a suflat. SLAVICI, O. I 323. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai precaut decît este necesar. A sufla a pagubă v. pagubă (1). A sufla în buze v. buză (1). ◊ Tranz. Suflă văpaie din gura ei. ISPIRESCU, L. 26. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie, să se risipească (sub acțiunea aerului expirat cu putere). Praful l-a suflat în vînt. RETEGANUL, P. IV 40. ◊ Fig. Pe cîți filozofi nu-i scoate din fire, suflîndu-le sistemele ca pe niște pînze de păianjen. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas (sau, mai rar, pe sub nas) = a-și însuși cu îndrăzneală, fără a se sfii, lucrul altuia; a șterpeli. Citea gazetele consumatorilor de primprejur – «îmi dai voie un moment?» – și-ți sufla gazeta de sub nas. C. PETRESCU, Î. I 42. Eu mai că suflasem în gînd aproape toate ciupercile din traista călugărului. HOGAȘ, M. N. 116. I-am suflat moșioara de sub nas. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a scoate sunete. Astăzi nu e nevoie de țiuitoare. Cu timpul ai să înveți să sufli. SAHIA, N. 102. Adă fluierul ca să suflu în el. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ (Despre instrumente muzicale) A suna, a răsuna, a cînta. Bat tobele, suflă trîmbițele. RETEGANUL, P. IV 12. ◊ (În contexte figurate) Deodată, în fericirea ta a suflat trîmbița războiului. SADOVEANU, O. VI 51. 2. Intranz. A respira (cu greu, cu efort); a răsufla. V. gîfîi. Turcii suflau zgomotos și-și pîrpîleau la flăcări mînile și picioarele. SADOVEANU, O. VI 128. În mijlocul drumului picotește cîinele... cu ochii întredeschiși, suflînd greu. REBREANU, I. 10. Abia mai sufla de osteneala goanei; dar era mulțumit și se simțea în stare să fugă ca un om tînăr. POPA, V. 145. (Fig.) Din susul apei vine un vapor. Suflă greoi și pare să fie încărcat. SAHIA, U.R.S.S. 128. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a fi mort; fig. a fi liniștit, a sta cuminte; (în specia!) a nu protesta, a nu crîcni. Animalul nu mai sufla. PREDA, Î. 139. Micuțul... i se suie pe genunchi, i se lipește încetinel de piept și stă așa frumușel, nici nu suflă. La TDRG. Mare a fost... că de mărirea lui nu mai sufla nici un boier. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Intranz. (Despre foale, compresoare etc.) A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 4. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică cantitate de sticlă topită (căreia i se dă apoi forma dorită). 5. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios. Icoane înșiruite și îmbrăcate în alamă sau suflate cu aur și argint. DUMITRIU, B. F. 137. Se încinse pe deasupra șalului cu o curea lată acoperită cu ținte aurite în care băgă două pistoale suflate cu aur. NEGRUZZI, S. I 23. Dărui căpeteniei deputației un lanț de aur și la soții săi cîte un pahar de argint suflat cu aur. BĂLCESCU, O. II 266. 6. Intranz. (Despre vînt sau despre curenți de aer) A se manifesta, a acționa, a se face simțit; a bate. Îi suflă în față un vînt așa de tare, că-l azvîrli înapoi. GALACTION, O. I 54. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă. MACEDONSKI, O. I 12. Crivățul suflă aspru din partea munților, ale căror culmi se văd albind de omăt. RUSSO, O. 152. ◊ (În contexte figurate) Pe la finele anului 1846 un vînt de libertate sufla peste toată Europa. GHICA, S. A. 150. Suflă vîntul relei soarte Pe pămîntul îngrozit! ALECSANDRI, P. I 144. Viscolul pustiirei a suflat pe acest pămînt. RUSSO, O. 43. ♦ Tranz. A duce cu sine la distanță, p. ext. a face să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtînd). Urmele noastre le suflase vîntul. DELAVRANCEA, O. II 216. Primăvara, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ (Poetic) Ce vînt te-a suflat pe sub atîta negureală de pădure... pînă la moară la mine? GALACTION, O. I 47. ◊ Expr. Slab de-l suflă vîntul v. slab (J). 7. Tranz. (Cu complementul «nasul») A curăța de mucozități; a elimina mucozitățile. Dascălul nostru ne privea... Avea ochii umezi. Ca să nu băgăm de seamă că s-a înduioșat, a scos batista din buzunar, și-a suflat nasul tare, și-a șters obrazul și fruntea de sudoare. STANCU, D. 322. Își sufla cu zgomot nasul. SADOVEANU, O. III 582. Își sufla pe urmă nasul. C. PETRESCU, Î. II 161. 8. Tranz. (Adesea întărit prin «la ureche») A vorbi (cuiva) încet, în secret, (strecurînd insinuări sau căutînd să-l cîștige); a informa pe ascuns. V. șopti. I-o fi suflat cineva, ceva, la ureche. C. PETRESCU, O. P. I 220. Toate cele ce am zis mi-au fost suflate de d-lor. NEGRUZZI, S. I 230. ◊ Expr. A nu sufla un cuvînt = a nu spune nimic, a păstra un secret. Nici unul nu suflă un cuvînt. GALACTION, O. I 289. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva (în special unui elev, la școală) răspunsul la întrebările la care nu poate răspunde singur. Cei din bancă suflau lecția celor de la tablă. PAMFILE, la CADE.

TRAGERE s. 1. încordare, întindere, tensionare. (~ firelor textile.) 2. (TEHN.) etirare, trefilare, trefilat. (~ sîrmei.) 3. smulgere. (~ cuiului cu cleștele.) 4. sunare. (~ clopoțelului.) 5. închidere, încuiere, punere. (~ zăvorului la ușă.) 6. dezbrăcare, scoatere, (fam.) dezechipare. (~ cămășii de pe el.) 7. suflare. (~ nasului.) 8. (MED.) frecare, fricționare. (~ bolnavului pe spate.) 9. (MED.) masare. (~ părții bolnave.) 10. aruncare, azvîrlire, lansare. (~ unei săgeți.) 11. descărcare, (înv. și pop.) slobozire. (~ pistolului.) 12. editare, imprimare, imprimat, publicare, scoatere, tipărire, tipărit, (înv.) publicarisire, publicație, publicitate, tipărie. (~ unui nou tiraj dintr-o carte.) 13. ducere, trasare. (~ unei linii.)

smiorc i [At: PAMFILE, C. 52 / V: (reg) ~ierc, smârc, smorca / E: fo] (Adesea rep) Cuvânt care redă: 1 Zgomotul făcut de cineva când își suflă nasul. 2 Zgomotul pe care îl face apa în bocanci, în cizme etc. în timpul mersului. 3 Zgomotul produs de rufele ude când sunt stoarse sau când se apasă pe ele.

FÎSÎI, fîsîi, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot șuierător și surd întocmai ca pronunțarea prelungită a sunetului «f». Se auzea cum fîsîie gazul cu putere. 2. (Despre ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gîsca fîsîie cînd cineva se apropie de pui. ◊ Tranz. Oftă bătrînul Senică fîsîindu-și vorbele printre gingiile goale. CAMILAR, N. II 292. – Variantă: fîsăi (REBREANU, R. II 65) vb. IV.

TRABUC, trabucuri, s. n. Țigară de foi. Burtă-verde i-a suflat în nas fumul gros al trabucului – fuma țigări de foi cu tutun groaznic. PAS, Z. III 23. Merse un timp alături, molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267.

SPATE, spate și spete, s. n. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Partea de dindărăt a corpului omenesc, de la gît pînă la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzînd regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. V. spată³. Oamenii stăteau cu spatele la zid. DUMITRIU, N. 156. Un graur s-a desprins din stol și s-a lăsat pe spatele lui Joian, care-l poartă, îngăduitor, ca pe un prieten. GÎRLEANU, L. 39. Oleoleo, ciocoi bogate! Ici de-ai trece din păcate, Să-ți arunc doi glonți în spate. ALECSANDRI, P. A. 54. ◊ Fig. Stăteam... pironit cu privirea pe spatele goale și fugătoare ale unei șăgalnice unde. HOGAȘ, M. N. 56. ◊ Loc. adv. În spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Ducea un sac în spate. DUMITRIU, N. 88. Și zicînd aceste... își ia ranița în spate și pușca de-a umăr. CREANGĂ, P. 307. Robinson, luînd broasca în spate, au dus-o acasă. DRĂGHICI, R. 85. (În contexte figurate) Eu... port două sute de ierne în spate. NEGRUZZI, S. I 245. Pe spate = a) culcat cu fața în sus. Stătea pe spate cu mîinile sub cap. DUMITRIU, N. 133. Cei mai mulți dintre bolnavi dormeau, unii pe-o coastă, alții pe spate. SADOVEANU, O. VI 118; b) înapoi, spre ceafă. Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă Și pe spate-și lasă capul. EMINESCU, O. I 154. Întinsese capul înainte, urechile le lăsase pe spate. NEGRUZZI, S. I 42. Din (sau la, pe la, de la, în) spate (sau din, la etc. spatele cuiva) = în (sau din) urmă (sau în, din urma cuiva), înapoia cuiva Cu această suflare rece în spate și pe subt fuga aceasta de nouri subțiri, cei doi călători au umblat în tăcere. SADOVEANU, B. 161. La spate au auzit vorbă romînească. C. PETRESCU, A. 323. Din spatele fabricii apărură soldații. SAHIA, N. 37. În spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. DELAVRANCEA, H. T. 263. I se părea că-l trage cineva de la spate. ISPIRESCU, L. 36. Vine, tiptil, în vîrful degetelor, pe la spatele mele. CREANGĂ, O. A. 66. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă, Și lovind în față-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul. EMINESCU, O. I 148. (Pe) la spate sau (pe) la spatele cuiva = pe ascuns, din umbră. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic la spatele altora. CREANGĂ, P. 250. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știi de cineva, a nu mai lua în seamă pe cineva. Comșa, ne putem întoarce spatele de pe acum. C. PETRESCU, Î. II 58. A-l strînge pe cineva în spate, se spune cînd cineva se înfioară (de frig sau de spaimă). Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strîngea în spate de frică. CREANGĂ, P. 314. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic (despre ceva), a nu avea habar. Începu și mai tare să se jure și să se dezvinuiască că nu știe nici cu spatele cum de-au venit... în buzunar la dînsul. SBIERA, P. 157. Mama, sărmana, nu știa de asta nici cu spatele. CREANGĂ, A. 55. Adus de spate v. adus. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în spate v. frică. A avea spete = a avea sprijin, protecție. N-avea spete nicăire Nici prieteni. CONTEMPORANUL, VI_II 255. (Familiar) A face (cuiva) spatele darabană v. darabană. A da (ceva) după spate v. da³ (I 9). A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede, pe nerăsuflate. Ipate, care dă oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una. CREANGĂ, P. 150. Mă doare în spate = puțin îmi pasă, nu mă sinchisesc. Mă doare în spate... de nevricalele ei. DUMITRIU, B. F. 45. A arunca ceva pe spatele cuiva sau, rar, a lăsa ceva (cuiva) pe spate = a împovăra pe cineva cu ceva, a lăsa pe cineva să se descurce cum o ști. Au aruncat toată greutatea reconstrucției țării pe spatele clasei muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. Îmi strînse mîna cu căldură, mulțumindu-mi că l-am întovărășit, și-mi lăsă trăsura pe spate cu două ore de plată. GANE, N. III 161. 2. Partea de dinapoi a unor obiecte, opusă feței; parte a unei poziții sau a unei formații, contrară direcției, fațadei sau părții spre care este orientată. Nu pot cădea deci în spatele satului. CAMIL PETRESCU, U. N. 320. Ce ne facem, domnule prefect, dacă în spatele trupei se ridică din nou satele? REBREANU, R. II 228. Să încalece și să cadă în coasta și în spatele lor. DELAVRANCEA, O. II 217. ♦ Parte a unei haine care acoperă partea dorsală a corpului. 3. Spetează a unui scaun; rezemătoare. Asta n-o mai cred! spuse, lăsîndu-se pe spatele jîlțului. C. PETRESCU, Î. I 9.

SUFLARE s. I. 1. răsuflare, respirație, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflătură, spirit. (Abia își mai trage ~.) 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hîrtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. bătaie, suflu, (înv. și pop.) suflat, (reg.) zăliște. (Stă în ~ vîntului.) 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vînt.) II. 1. poleire, poleit, (pop.) spoire, spoit. (~ unui obiect cu aur.) 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)

clâb sm [At: DA / Pl: ~i / E: nct] (Îrg) Persoană care-și suflă permanent nasul.

stoarce [At: MINEIUL (1776), 158^v1/3 / Pzi: storc; Pfs: (înv) storșuiu / E: ml extorquere] 1-2 vtr (Complementul sau subiectul indică fructe, legume etc.) A (se) supune unei presiuni, a (se) strivi etc. cu mâinile, cu o mașină etc. pentru a (se) extrage (o parte din) sucul conținut Si: a pasa (2), a tescui (1), a zdrobi. 3 vt (Îvr; îe) A ~ (cuiva) ceapa (sau lămâia) în nas A înfrunta (pe cineva). 4 vt (C. i. obiecte, lucruri etc. îmbibate cu apă sau cu alt lichid) A răsuci, a strânge etc. manual, cu o mașină etc. pentru a face să iasă (o parte din) apa sau lichidul pe care îl conțin. 5-6 vt (Îe) A-și ~ viața sau a ~ (pe cineva) de puteri (ori de vlagă) A munci sau a face pe cineva să muncească din greu. 7-8 vt (Îae) A depune sau a face pe cineva să depună eforturi deosebite. 9 vr (Fam; îe) A-și ~ creierii (sau creierul, mintea) A se gândi intens pentru a găsi o soluție (pentru a ieși dintr-o dificultate, pentru a rezolva ceva dificil etc.) 10 vt (C. i. apa sau un lichid aflat în obiecte îmbibate) A face să se scurgă prin răsucire, strângere etc. manual sau cu o mașină etc. 11 vt (Olt; Mun; cu complementul „nasul”) A sufla (pentru a elimina mucozitățile). 12 vr (Pop; d. apa de ploaie) A se scurge (1). 13 vt (Rar; c. i. recipiente sau spații închise ori circumscrise care conțin lichide) A goli Si: (înv) a stoci (1). 14 vr (C. i. lichide care se află în circuite închise ori în vase) A lăsa să se scurgă sau a face să se scurgă până la ultima picătură. 15 vr (Ban; Trs) A se scurge (1). 16 vr (Ban; Olt; d. vite) A lepăda. 17 vt (C. i. inflamații, bube etc.) A supune unei apăsări pentru a elimina lichidul, substanța, materia purulentă etc. pe care le conține. 18 vt (C. i. lichidul, substanța, materia purulentă etc. dintr-o inflamație, dintr-o bubă etc.) A face să iasă și să curgă. 19 vr (Îrg) A strecura (1). 20 vt (C. i. substanțe vâscoase, lichide etc.) A separa de fructul, leguma sau de locul în care se află, de corpul din care face parte etc. Si: a extrage (8). 21 vt (Pex) A scoate (1). 22 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (un râu de, câteva) lacrimi (sau, rar, o lacrimă, plâns) A face (pe cineva) să plângă. 23 vt (Îe) A ~ untul (sau măduva) din cineva A scoate untul (sau măduva) din cineva Vz unt. 24 vt (Pal; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), (îrg) a scurge, (înv) a stoci (7) Vz sărăci (2, 3), exploata. 25-26 vtr (Complementul sau subiectul indică mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A (se) consuma (aproape) tot Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), a scurge, (înv) a stoci (8) Vz sărăci, exploata. 27 vt (C. i. bani, profituri, avantaje, informații etc.) A obține cât mai mult de la cineva fără liberul consimțământ al acestuia și prin orice mijloc (de obicei prin viclenie, prin înșelăciune sau prin forță, prin amenințări etc.) Si: a extorca. 28 vt (De obicei fig sau în contexte figurate; c. i. bani, bunuri, produse etc. sau, pex, afirmații, declarații etc.) A dobândi cu mari eforturi Si: a smulge (27). 29 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor; adesea udp „de”) A face să ajungă la capăt, la limită Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca² (1), a secătui (1), a suge, a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (4) Vz sfârși. 30 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca², a secătui, a suge (24), a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (5) Vz sfârși.

a sufla (ceva) de sub nasul cuiva expr. a-și însuși un lucru care aparține de drept altuia sau pe care ar dori să și-l însușească altcineva.

ábur și (Ban.) -re m. (rudă cu alb. avul, id., care vine probabil d. rom.). Un fel de ceață (gaz, vaporĭ) care se ridică din corpurile umede supt influența călduriĭ, cum se’ntîmplă cu apa care ferbe saŭ cu animalu care respiră la frig orĭ cu apa care se’nalță pe nevăzute din mărĭ, rîurĭ și lacurĭ și formează noriĭ. Suflet de animal (Vechi). Pl. Răsuflare, suflare: caiĭ scoteaŭ aburĭ pe nas de ger ce era. Suflare, adiere: venirăm pe fața pămîntului, pe aburiĭ vîntuluĭ (P. P.) Mașină saŭ corabie cu abur (saŭ cu vaporĭ) mașină saŭ corabie care se mișcă pin ajutoru aburuluĭ. – Pe suprafața pămîntuluĭ, o picătură de apă redusa în abur ocupă un volum de 1,700 de orĭ mai mare de cît în stare lichidă; de aci rezultă o forță de expansiune imensă, care a fost utilizată ca forță motrice în arte, industrie, navigațiune ș. a. La 100 de grade, aburu de apă ridică o masă de aer care apeasă [1] pe suprafața lichidului și care echivalează cu 1 kg 0,33 gr. pe centimetru pătrat. Forța elastică a aburuluĭ de apă crește răpede cu temperatura; experiențele lui Regnault dau rezultatele următoare Temperatura – Tensiunea în atmosfere; 100° – 1; 120°,60 – 2; 131°,91 – 3; 180°,31 – 10; 230° – 27½. Se numesc mașini cu presiune joasă acelea care întrebuințează abur de 2 atmosfere; cu o presiune mai mult, sînt de presiune medie, și pentru toate cele care-s mai mult de 3 atmosfere se zice că-s de presiune înaltă. Francezu Solomon de Caus, încă de la 1615, avu ideĭa de a utiliza aburu ca forța motrice. Denis Papin, tot Francez, mort la 1714, imagină prima mașină cu piston. La 15 Iuliŭ 1783, la Lyon, marchizu de Jouffroy d’Abbans (pe atunci de 18 anĭ) construi un vaporaș prevăzut c’o mașină cu abur cu doŭă cilindre cu care merse în susu Saônei pînă la insula Barbe. El a murit în mizerie, răpus de holeră, la 1832. În sfîrșit, Scoțianu James Watt, mort la 1819, perfecționă mașina cu abur într’atît, în cît i se poate atribui primu merit al acestei invențiuni.

PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A sufla pe gură sau pe nas cu zgomot, brusc (din cauza mîniei, a nemulțumirii etc,). Tomșa rămase într-o tăcere amenințătoare și grozavă. Ochiul lui fugar fulgera. Pufni pe nas de cîteva ori, parcă se înăbușea. SADOVEANU, O. VII 128. Baba, de cîte ori vedea pe moșneag, pufnea, scuipa în urma lui, trîntind ușa și intra în cocioabă. DUNĂREANU, N. 21. Pufnească el cît i-a plăcea. Eu una mă duc la mătușica, la Brăila. ALECSANDRI, T. 1187. ◊ Fig. Varnițele clocoteau, pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ A pufăi (2). Nenea Guță pufnind dintr-un cogeamite țigaret de chilimbar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări (din cauza oboselii, a unei boli etc.). Bourul veni năprasnic la deal, fumegînd și pufnind. SADOVEANU, F. J. 374. Purcelul ședea în culcuș... asculta ce spun ei și numai pufnea din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. ♦ Fig. (Despre mașini și motoare) A da afară, cu zgomot înfundat, aburi, gaze, fum. [Automobilul] pufnește, Zbîrnîie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. TOPÎRCEANU, P. O. 80. ◊ Tranz. Trenuri înșirate de o parte și de alta stau gata să plece, mașini pufnesc valuri de fum negru. C. PETRESCU, S. 44. ♦ (Subiectul este fumul) A țîșni, a ieși cu zgomot. Un uruit grăbit de roți... Pufnește fumul furios Pe coșuri, în coloane. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 69. 2. (În expr.) A pufni de (sau în) rîs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rîsul = a izbucni în rîs, brusc și zgomotos. Cătînd una la alta, pe furiș, fără să-și spună vreun cuvînt, pufnesc de rîs... și rîd și rîd, de nu se mai pot opri. SP. POPESCU, M. G. 91. Școlarii pufniră în rîs. DELAVRANCEA, H. T. 96. Tu? la concursul de mîine? a zis pufnind în rîs Niță. CARAGIALE, O. II 245. (Eliptic) Nevestele își dau ghiont și pufnesc stăpînit. Moș Gheorghe se încruntă la ele. SP. POPESCU, M. G. 37.

TRAGE vb. 1. a tîrî, a tîrîi, a tîrșîi, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) 2. a încorda, a întinde, a tensiona. (~ firele textile.) 3. a înfige. (~ în țeapă.) 4. a smulge. (A ~ un cui cu cleștele.) 5. a suna. (Te rog să ~ clopoțelul.) 6. a coborî, a lăsa. (A ~ perdelele.) 7. a închide, a încuia, a pune. (A ~ zăvorul la ușă.) 8. a se feri. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. a îndoi, a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (Își ~ mînecile, poalele.) 10. a (se) dezbrăca, a scoate, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine.) 11. a îmbrăca, a pune. (~ cămașa pe tine.) 12. a descălța, a scoate, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.) 13. a(-și) încălța, a(-și) pune. (Își ~ bocancii.) 14. a băga, a îndesa, a înfunda, a vîrî. (~ căciula pe cap.) 15. a absorbi, a aspira, a încorpora, a înghiți, a resorbi, a sorbi, a suge. (Pămîntul ~ apa de precipitații.) 16. a aspira, a inspira. (~ cu nesaț aerul în piept.) 17. a aspira, a inhala. (~ pe nări o substanță medicamentoasă.) 18. a priza, (Mold.) a sfîrcîi. (A ~ tabac.) 19. a sufla. (Te rog să-ți ~ nasul!) 20. a bea, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili. a suge. (E bețiv, ~ mult.) 21. (MED.) a freca, a fricționa. (Îl ~ pe spate.) 22. (MED.) a masa. (A ~ un mușchi.) 23. a ascuți. (~ coasa pe cute.) 24. a arunca, a azvîrli, a lansa, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 25. a bate. (Arma ~ departe.) 26. a descărca, (înv. și pop.) a slobozi. (A ~ pistolul în el.) 27. a da, a izbi, a lovi, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 28. a imprima, a tipări. (A ~ 1000 de exemplare din această carte.) 29. a duce, a trasa. (~ linii paralele.) 30. a da, (rar) a aplica, (fam. fig.) a arde, a cîrpi, a lipi. (I-a ~ o palmă.) 31. a-i plesni. (Îi ~ una peste obraz.) 32. a se opri, a poposi, a sta, a ședea, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 33. a mînea, (pop.) a sălășlui, (reg.) a sălăși, (prin Transilv.) a măsălui, a sălui, (înv.) a conăci, a sălășui. (A ~ acolo vreo două zile.) 34. a se instala. (La ce hotel ai ~?) 35. a slăbi. (A se ~ la față.) 36. a coborî, a descinde, a proveni. (Se ~ din os de domn.) 37. a fi, a proveni. (De unde se ~?) 38. a îndura, a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!)

SUFLARE s. I. 1. v. respirație. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.

A SUFLA suflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forțat aerul. ~ în ceai. ~ în foc. ◊ A-i ~ cuiva în borș (sau ~ în borșul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce și a scoate aerul din plămâni; a respira. ◊ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenți de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanțe pulverulente sau obiecte ușoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ◊ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ și fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura ușor și repede (dintr-o funcție). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecționa prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafețe etc.) A curăța cu ajutorul unui jet de substanță gazoasă. ◊ ~ nasul a da afară mucozitățile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la școală); a șopti. 7) (date, informații etc.) A aduce la cunoștință pe ascuns. ◊ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare

ocarină (ocarine), s. f. – Instrument muzical de suflat. It. ocarina. De aici ocarină (var. carină), s. f. (Arg., nas), cf. G. M. Dragoș, BF, XI, 108.

suflare sf [At: CORESI, EV. 374 / Pl: ~lări / E: sufla] 1 Acționare (puternică) a vântului care determină deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Vz: batere, bătaie, trecere, (reg) vânturare. 2 Deplasare a curenților de aer, a aburilor etc. din atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: suflu (2) Vz: adiere, boare, pală¹, reveneală, scutur¹, undă, zăliște. 3 (Rar) (Producere, cu ajutorul unui instrument, a unui) curent de aer (sub presiune). 4 (Îvp) Respirație. 5 (Pex) Viață (11). 6-7 (Îljv; d. ființe) Fără (de) ~ sau cu ~ tăiată (sau, rar, stinsă) (Care este) cu respirația oprită brusc și temporar (ca urmare a unei emoții foarte puternice, a unui efort fizic deosebit etc.). 8-9 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de teamă. 10-11 (Pex; îal) (Într-un mod) plin de uimire. 12 (Îal; d. ființe; șîf fără de ~ sau (rar) fără ~lări) Mort. 13 (Îal; d. materie) Inert. 14 (Rar; îla; d. ființe) Cu ~ Viu. 15 (Îlav) Dintr-o (sau într-o) ~ Foarte repede. 16 (Îal) Continuu (1). 17 (Îal) A-și da ~a (de pe urmă) (sau ultima ~) A muri¹. 18 (Îe) A (i se) tăia (cuiva) ~a A respira foarte greu (din cauza unui efort mare, a unei emoții puternice etc.). 19 (Mai ales lsg; csc) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă (18), suflet (68), vietate, viețuitoare, (înv) zidire, ziditură. 20 (Pex) Omenire. 21 Lume. 22-23 Suflu (9-10). 24 (Ccr) Aer expirat Si: (îvp) suflet (3). 25 (Pgn) Expirație (6). 26 (În descântece) Suflu (10) care are rolul de a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 27 (Pex) Descântec (1). 28 (Îvr) Accent (4). 29 (Înv; fig; în religia creșină) Influență spirituală Si: (înv) suflat¹ (7). 30 (Înv; fig; în religia creșină) Forța divină care animă, care inspiră, care creează Si: (înv) suflat¹ (8). 31 (Rar; fig) Influență. 32 Expirare forțată pe nări pentru a curăța nasul de mucozitate sau de secreții apoase (la plâns). 33-34 (Înv; asr) Suflat ¹ (9-10). 35 Operație de a introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer într-o masă de sticlă topită pentru a o dilata și a-i da o anumită formă, pentru fabricarea a diferite obiecte Si: (rar) suflat¹ (11). 36 Acoperire (în scop decorativ) a unor metale cu un strat subțire de aur sau de argint Si: poleire, poleit¹, (rar) suflat¹ (12) Vz: argintare, aurire. 37 (Teh) Operație de curățire, de netezire sau de finisare a suprafeței pieselor metalice prin proiectarea sub presiune cu alice de metal, cu particule nemetalice sau cu lichide Si: sablare, sablaj. 38 (Teh) Operație de curățire sau de uscare a unor piese, subansamble, conducte etc. cu ajutorul unui jet de gaz sub presiune.

RESPIRAȚIE. Subst. Respirație, respir (rar), respirare (rar), răsuflare, răsuflet (pop.), răsuflu, suflare, suflet, suflu. Răsuflătură (rar). Respirație artificială. Expirație, expirare; aspirare, aspirație, inspirație, inspirare (rar), inhalare, inhalație. Gîfîială, gîfîire, gîfîit; sforăială, sforăire, sforăit, sforăitură, horăit (reg.), horăitură (reg.); hîrcîială, hîrcîit, hîrîială, hîrîit, hîrîitură; horcăiaiă, horcăit, horcăitură. Sufocare, sufocație, înăbușire, asfixiere. Aparat respirator. Adj. Respirator; răsuflător (rar). Expirator; inspirator. Gîfîitor; sforăitor; hîrîitor. Sufocant, înăbușitor, asfixiant. Vb. A respira, a răsufla (pop.), a sufla, a-și trage sufletul, a-și lua suflet. A expira, a sufla; a inspira, a aspira, a trage aer, a inhala; a respira pe nas (pe gură). A-și ține (a-și opri, a-și stăpîni) răsuflarea. A sforăi, a mîna porcii la jir, a horăi (reg.), a horcăi (reg.); a hîrcîi, a hîrîi. A (se) sufoca, a (se) înăbuși, a (se) asfixia.

ȚÎFNI, țîfnesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A pufni pe nas de mînie. Petre cam începe să țîfnească. CARAGIALE, N. F. 52. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. [Iapa] strănuta, țîfnea, sforăia. CARAGIALE, S. 42.

BEȚIE. Subst. Beție, patima beției, șumeneală (reg.), alcoolizare, alcoolism, etilism. Îmbătare, aghesmuire (fig., fam.), stare de beție, stare de ebrietate, ebrietate, amețeală, afumare (fig., fam.), chercheleală (fam.), turtire (fig., fam.), mahmureală, mahmurie (rar). Beție, pileală (fam.), chef, chefuleț (dim., fam.), chefușor (fam.), petrecere, zaiafet, benchet (pop.), benchetuială (fam.), chiolhan (pop. și fam.), agapă, bacanală. Bețiv, bețivan, pilangiu (fam.), sugător (fam.), sugativă (fig., fam.), băutor, alcoolic; petrecăreț, petrecător (înv. și reg.). Adj. Bețiv, bețivan (augm.), bețic (reg.), pilaci (fam.), băutor, bun de pahar, chefliu, petrecăreț, petrecător (înv. și reg.), fluieră-n bute, butoi fără fund, alcoolic. Beat, băut, îmbătat (rar), pilit (fam.), turmentat (livr.), afumat (fig., fam.), mahmur, aghesmuit (fig., fam.), cherchelit (fam.), grizat (livr. și fam.), amețit, chiurluit (reg.), turtit (fig., fam.), abțiguit (fig., fam.), șumen (reg.), făcut (fam.), obosit (fig.), beat mort (turtă, lemn, lulea, criță, tun, cuc, ciocîrlan, cute, frînt). Bahic, dionisiac. Vb. A se bețivi, a fi bețiv, a fi bolnav de oală, a se pupa cu clondirul (fam.), a umbla cu plosca în nas, a trage la măsea, a da cu paharul, a face gura pîlnie, a bea pe rupte, a sufla în fundul paharului, a suge (fam.), a pili (fam.), a-și bea și cămașa, a bea cît șapte, a-și bea și mințile, a-și face gîtul (gura) leică și pîntecele balercă. A se îmbăta, a se îmbăta lulea (tun, turtă, criță), a se chercheli (fam.), a se griza (livr. și fam.), a se ameți, a se șumeni (reg.), a se chefălui (reg.), a se face țușcă, a se aghesmui (fig., fam.), a-și stropi măseaua, a se afuma (fig., fam.), a se face cocă (fam.), a se trăsni (fig.), a se turti (fig., fam.), a o lua în cloanță, a se turmenta (livr.), a se pili (fam.), a i se urca la cap, a turna în el, a bea mult, a bea peste măsură, a se trece din pahare. A fi băut, a fi amețit, a fi grizat (livr. și fam.), a fi cu chef, a fi cherchelit (fam.), a fi clei, a fi lulea, a fi afumat (fig., fam.), a vedea dublu, a merge (a umbla) pe două (șapte, nouă) cărări, a se clătina, a se împletici, a fi mort de beat, a fi criță, a fi în patru ițe, a-l bate pe cineva cărbunii la cap. A chefui, a petrece, a benchetui (fam.), a o face lată, a se pune pe chiolhan. A se alcooliza, a deveni alcoolic. A da de băut, a ameți, a griza (livr. și fam.), a îmbăta, a trăsni (fig.). V. băuturi alcoolice, imoralitate, local, ospăț.

SUFLA vb. I. 1. a gîfîi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atîta alergătură.) 2. a trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. a cînta. (~ din fluier.) 4. a răsuna, a suna. (Trîmbițele ~.) 5. a șopti, (fig.) a strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 6. a bate, a trece, (reg.) a vîntura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. a polei, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

SUFLA vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-și trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. șopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. v. polei.

OALĂ (pl. -le) sf. 1 🏺 Vas de pămînt ars sau de metal pentru fiert bucatele sau pentru diferite alte trebuințe: ~ de pămînt, de fier, de tuciu; ~ cu două mănuși sau cu două torți; ~ de lapte, de vin, de apă, de supă; ~ cu unt, cu smîntînă, cu miere; ~ de flori, ghiveciu; ~ de noapte; capacul, fundul oalei; să nu mănînci din ~, că-ți plouă la nuntă (GOR.); – (P): oala fără de mănușă ajunge după ușă; oala dogită în zadar o mai legi; se laudă oala că va sparge căldarea, cel slab se laudă că va birui pe cel mai tare; oala la foc și iepurele în pădure, face planuri cum să se folosească de un lucru pe care nu l-a dobîndit încă; oala acoperită nu dă gunoaie în ea, omul prevăzător sau cel care nu lasă pe alții să se amestece în treburile lui, e ferit de multe neajunsuri; oala nu se umple cu vorbe, făgăduelile, vorbele numai nu țin loc de ajutor; se amestecă unde nu-i fierbe oala; nu te amesteca unde nu-ți fierbe oala sau nu-ți băga nasul (sau botul sau lingura) unde nu-ți fierbe oala, nu te amesteca unde nu ți-e treaba; (P): a suflat în fundul oalei, a tras la măsea, a băut strașnic; a lua, a prinde ca din ~, fără greutate, cu cea mai mare ușurință: de-a necheza un cal, atunci mai bine să nu furi, că te prinde ca din ~ (GOR.); se învîrtește ca mîța împrejurul oalei cu smîntînă; a pățit cinstea mîței la oala cu smîntînă, a fost prins asupra faptului și a pățit rușinea, a mîncat bătaie; s’a făcut oale și ulcioare, a murit: poate acuma a fi oale și ulcioare, și tot Nichifor Coțcariul i-a rămas bietului om numele (CRG.); a plăti oalele sparte (de altul), a plăti paguba făcută de altul, a păți pentru faptele altuia; 👉 CIOMAG2, FIERBE I. 1, HÎRB1, MUSTAȚĂ1 ¶ 2 Conținutul unei oale: a dat oala’n foc; a băut o oală de vin ¶ 3 Olan [refăcut din pl. oale, sg. *oa < lat. ollam].

MUC s. m., s. n. I. S. m. 1. (Mai ales la pl.) Secreție (vîscoasă și lipicioasă) produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. Cf. ANON. CAR. Se deosebesc puroile ceale din gîlci, de muci. CALENDARIU (1814), 165/20, cf. VASICI, M. I, 182. Nu s-a speriat și nu a plîns cu mucii. . . pînă la bărbie, cum fac copiii proști. I. BOTEZ, B. I, 137. Minte n-ai mai multă. ca un copil cu muci. BENIUC, V. CUC. 22, cf. CAMILAR, N. I, 237, II, 309. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Copiii Pe gunoi, Cu mucii Țuroi. TEODORESCU, P. P. 179. O băsmăluță de in . . . Să-mi șterg nasul de muci. MARIAN, NU. 396. Copilul. . . are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV, 27, cf. II, 187. Mucii-i curge, Luleau-i strînge. VASILIU, C. 186, cf. ALRM II/I h 20. Cînd mucii ți-i sufli, nu trîmbița din nări, că pe toți îi sperii. ZANNE, P. VIII, 378. Sub cel deal îngropilat, fierbe-o oală cu păsat (Mucii în nas). SBIERA, P. 323. Lui Stan lungul li pică mucul (Fintîna). GOROVEI, C. 143. ◊ E x p r. (Regional) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) mucul = a-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate (ale sale sau ale altuia). Cf. PANN, P. V. I, 151/27. ZANNE, P. II, 632. (Regional) Frumos de muc = foarte frumos. Cf. POLIZU, BARONZI, L. 126, ZANNE, P. II, 567. (Regional; ironic) Îi curg mucii de gras (ce e), se zice despre cineva foarte slab. PAMFILE, J. II, 155. (Familiar) A-i pica (sau a-i cădea) mucul (sau mucii) undeva sau la cineva, se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decît s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. Una, două, la Mărică, Mucii tot la ea îți pică. PANN, P. V. II, 107/4. Acasă vine numai cînd îi e foame, încolo-i cade mucu tot pe uliță. CONV. LIT. XXVII, 725. Toată ziua îi pica mucul în casa plutonierului. STANCU, R. A. II, 168, cf. CIAUȘANU, GL. (Familiar) A-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva = a-i plăcea (cuiva) mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. (Familiar) A fi (încă) cu mucii la nas = a fi tînăr, lipsit de experiență, naiv. Cf. ZANNE, P. II, 634. (Regional) A prăji cu muci = a fi foarte sărac. id. ib. IV, 97. (Familiar) Să nu dai (nici) mucii pe el, se zice despre cineva lipsit de valoare. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Învechit, rar; la sg.) Mucus; mucozitate. Glistirul. . . pentru spălarea și curățirea mucului, a balelor și a copturii. PISCUPESCU, O. 222/2. [La vărsat] să câptușaște limba. . . cu un muc galben sau negru care cu cît va fi mai svîntat, cu atît este primejdiia mai mare. id. ib. 249/2. 2. (Regional; la pl.) Răpciugă. [Răpciugă] să mai numește și: rapin, muci, troahna cailor și a măgarilor. BIANU, D. S. 622, cf. H XVIII, 161. 3. (Prin nordul Transilv. și Maram.) Seva copacului; (popular) mîzgă (1). Cf. ALR I 957/348, 360. ♦ (Regional) Miezul mucilaginos al nucii necoapte (ȚEPU-Tecuci). Cf. GOROVEI, CR. 238. Nucile nu vor lega și vor rămînea tot cu muci. id. ib. II. S. n. (Adesea cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) 1. Vîrf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de luminare, de candelă, de lampă etc.; p. g e n e r. fitilul întreg. V. f e ș t i l ă. Mucure de lumînare. ST. LEX. 169^v1/3, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU. O țigancă . . . lua din cînd în cînd mucul lumînărilor ca să dea mai multă lumină. FILIMON, ap. TDRG. Bolta-n fundul domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite. EMINESCU, O. I, 50, cf. 84. Mucul căzut al lumînărei. id. N. 55, cf. id. G. P. 58. Său amestecat cu muc de lumînare și alună arsă. CREANGĂ, A. 86. Lumînarea se trecuse toată, mucul sfîrîi în sfeșnic și se stinse. VLAHUȚĂ, D. 188. Închise cartea ș-o lăsă încet pe mucul lumînării, ca să rămînâ cu sineși în tihna întunericului. id. O. A. 140. Sâ-l mînjești nițel cu muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Cum ard lumînile cu mucul în jos, măi, Ioane ? SP. POPESCU, M. G. 87. Un muc de opaiț ardea. COȘBUC, P. I, 235, cf. PĂCALĂ, M. R. 182. Opaița arde roșie, sus, pe colțul hornului, și mucul sfîrîie în seu. SADOVEANU, O. I, 242, cf. X, 329, id. M. C. 71. Voind să aprindă o lumînare, stinse vreo trei-patru chibrituri în drumul de la cutie pînă la muc. GANE, N. II, 159. În fundul casei, zăcea un mort cu o singură lumînârică la cap și cu un muc ars, foarte lung. SBIERA, P. 313, cf. CHEST. II 363/3, 11, 184, ALRM II/I h 379. Iei mucii dă la lumînare cu mucările. ALR II/I MN 141, 3 909/182, cf. ib. MN 141, 3 908/47, 3 909/172, 219, 235, A II 6,12. ◊ E x p r. A lua mucul lumînării = a se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămíne păcălit (pentru că n-a știut să profite de împrejurări). Cf. ZANNE, P. III, 215. A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva mucul la deget = a se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la capătul răbdării. Cf. ZANNE, P. III, 251. Și-apoi românul, mai ales cînd îi vine mucul la deget, nu se lasă cu una cu două. MARIAN, T. 122. Se luptară voinicește, adică cum știau ei să se lupte, cînd îi ajungea mucul la deget. id. ib. 303. (Rar) A scrie pe mucul lumînării = a uita repede o binefacere, a se arăta nerecunoscător. Cf. ZANNE, P. III, 213. (Rar) A mînca mucul lumînării = a-și pierde omenia; a nu mai avea trecere (la cineva). Cf. ZANNE, P. III, 215. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumînare aproape consumată; capăt de luminare; (rar) mucarnită. Să nu se-ndure s-aprinză un muc de lumînare-n casă. CARAGIALE, O. II, 226. Să ai la îndemînă nițel muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Mucurile. . . le lasă acolo să ardă mai departe pînă ce se sting singure. MARIAN, NA. 305. Intră și găsește un soldat tînăr, scriind, la un muc de lumînare, pe tobă drept masă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 30. În toata casa nu era nici un muc de lumînare. STĂNOIU, C. I. 66, cf. CHEST. II, 356/1, ALR II/I MN 141, 3 908/172, 260, 353, 362, GLOSAR REG. ◊ F i g. (Sugerînd ideea duratei limitate) Vai, ce mai e și viața noastră ! Ia un biet muc de lumînare ! ANGHEL-IOSIF, M. I, 195. ♦ Capăt nefumat rămas dintr-o țigară (aproape) consumată; (familiar) chiștoc. Cu șapca pe ochi și cu mucul țigării lipit de buza de jos. C. PETRESCU, C. V. 39. Tovarășul lui Radu Comșa turtește țigarea de perete și aruncă jos mucul. id. Î. II, 56. Mucurile de țigări aurite. I. BOTEZ, B. I, 211. Sticle cu trompă metalică alături de „sferturi” și mucuri de țigări. TEODOREANU, M. II, 100, cf. 346. Țigarea o fuma pe drum, iar mucul acasă. P. CONSTANT, R. 74. Turti cu necaz mucul unei țigări. . . de buza ceștii. BART, S. M. 85. Tata trage dintr-un muc de țigară. PAS, Z. I, 133. Se deslușeau buze aspre, prin peri lungi de mustăți îndoindu-se în jos, s-apuce parcă mucurile supte cu deznădejde. CAMILAR, N. I, 11, cf. 363. Fumase toate țigările pe care le avusese la el. De cîteva minute începuse să fumeze mucurile lor, pe care le alegea înfrigurat din scrumieră. V. ROM. august 1954, 102. ◊ E x p r. (Familiar) A ajunge la mucuri de țigări = a sărăci cu totul. Cf. ZANNE, P. III, 398. ♦ P. a n a l. Ceea ce rămîne din unele obiecte (după ce au ars). Cu părul cănit, ondulat cu drotul, cu sprîncenele încondeiate cu muc de alună arsă. BRĂESCU, V. 20. ♦ (Regional; la pl.) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor. V. p l e a v ă, g o z, z o a n ă. (Feneș-Alba Iulia). Cf. ALR II 5 308/102. 3. (Regional) Extremitate, capăt (bulbucat, îngroșat, rotunjit sau alungit) al unor obiecte, plante etc.: a) parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei; capătul subțire (fără grăunțe sau cu grăunțe rare) al știuletelui de porumb. Mucul, moțul alb de la capul rodului. CR. IV, 220, cf. V, 280. Capul ciocanului. . . care este alb și n-are grăunțe se numește prin Oltenia muc. PAMFILE, A, R. 90, cf. ALR II 5 147/172. Tăiem la mucuri, ib. 5147/872; b) inflorescență a unor plante (cînepă, papură etc.), aflată în vîrful tulpinii; p. e x t. partea de sus a unor plante. La un fir de cînepă deosebim. . . floarea cu frunzele care se numește sglăvoc sau muc. PAMFILE, A. R. 169. Mucuri de papură. ALR I 1 907/530, cf. 1 907/516, 518. Mucu cînipei. A V 34, cf. 28, GLOSAR REG ; c) mugur al unei plante. Cf. LB, ALR i 369/315, A II 12; d) con de brad (Lipovăt-Vaslui). Cf. ALR I 974/510; e) moțul, creasta curcanului. Cu muc de curcan pe nas. ALECSANDRI, ap. TDRG, cf. SĂGHINESCU, V. 96. ◊ C o m p u s: (Bot.) mucul-curcanului = barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. SĂGHINESCU, V. 61, H III 139, 325, VI 25, XIV 436, ALR I 1 952/684; f) sfîrcul sînului. Cf. BARCIANU. Moașele. . . au mașină de fac muc la țîță. CONV. LIT. XXXVI, 550, cf. CV 1951, nr. 9-10, 43, ALR II/I MN 37, 2 207/141, 172, 182, 192, 235, 762, 784; g) vîrful cozii de cal. Cf. DR. V, 307; h) șfichiul biciului (Biia-Blaj). Cf. ALR I 1 094/140; i) prîsnel (la fus) (Broșteni-Tîrgu Neamț). ALR I 1 270/554; j) vîrful sfredelului. Cît un muc de sfredel. SĂGHINESCU, V. 96, cf. ALRM I SN h 375. 4. (Regional) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., prin continua ascuțire (Crișcior-Brad). Com.PAȘCA. 5. (Regional). Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn (ȘEZ. VII, 182); crestătură făcută în piciorul de sus al prispei (CHEST. II 272/334); loc de îmbinare a căpriorilor (ib. II 227/271). – pl.: (I, regional și II 1) muci, (II) mucuri. – Și: (II 1, învechit) múcure s. n. – Lat. mucci (pl. lui muccus) > muci > muc. – Mucure: sg. refăcut după pl. mucuri.

❍FORĂI (-ăesc) vb. intr. Mold. Bucov. Maram. 1 A sforăi ¶ 2 A sufla cu putere și cu sgomot pe nări (în spec. despre cai): calul începe a sări în două picioare, forăind CRG.; calul forăia din nas și tropăia din picioare RET. [onom.].

BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă; p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borș = a minți. A-i da (cuiva) borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas. A se face borș = a se înfuria. ♦ (Arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borșci.

BORȘ, (2) borșuri, s. n. 1. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă. 2. P. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borș = a minți. A-i da (cuiva) borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas. A se face borș = a se înfuria. ♦ (Arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borșci.

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A vărui. Nimănui nu i-a ajuns varul să spoiască în întregime casa. STANCU, D. 217. ◊ Refl. pas. Au ales bordeiul pentru oameni, au chibzuit întrebuințarea bordeielor celorlalte. Mai nădăjduiau în șase săptămîni de vreme frumoasă. Se puteau spoi pereții. SADOVEANU, P. M. 13. ♦ A mînji. O să-ți spoiesc la noapte poarta cu păcură. – Spoiește-o, dacă ai poftă să te ciomăgească taica. STANCU, D. 79. Erai pus să fierbi scrobeală în curte, cu grijă să nu iasă nici subțire, nici groasă... Dacă greșeai, lucrătoarele și lucrătorii te spoiau cu pensula pe nas și te certau. PAS, Z. I 270. Vornicul... își spoiește fața cu cărbune. SEVASTOS, N. 333. 2. A acoperi cu un strat subțire de metal (care nu coclește). V. polei, sufla. După ce s-a dus a doua zi zmeul de acasă, ea ia vătraiul acela și... îl spoiește cu aur. SBIERA, P. 63. ♦ Refl. Fig. A-și însuși (în mod superficial) maniere civilizate. Mi-am pus în gînd să fug chiar astăzi în capitală, ca să mă mai spoiesc în lumea cea mare. ALECSANDRI, T. I 346. 3. A unge. Uleie cu albine ține două-trei... să aibă miere în casă pentru spoit... colacii. STANCU, D. 89. 4. (Peiorativ) A sulimeni, a farda. Halal de tine dacă vei ști Să-ți spoiești bine fruntea, obrazu. ALECSANDRI, T. I 118.

NARĂ (pl. nări) sf. 1 🫀 Fie-care din rele două găuri ale nasului (la om și la animale) (🖼 3313): a se umfla în nări; mi s’au înfundat nările; Convulsiv îți strînge mîna, lacom nările-și dilată (VLAH.); sbura calul nebun, cu coama și cu nara în vînt (ODOB.); armăsarul suflă cu o ~ spre dînsa răcoare, iară cu altă ~ în spre împărat aer înfocat (ISP.) ¶ 2 ⛵ Tubul de fontă sau fier în corpul vasului, dinspre proră, pe unde trece lanțul ancorei (🖼 3314) [lat. naris].

borș s.n. 1 Zeamă acră obținută prin fermentarea tărîțelor (de grîu, secară etc.) în apă, cu care se acresc unele mîncăruri; ext. ciorbă preparată cu această zeamă sau acrită cu oțet, cu zeamă de varză etc. După borșul polonez, veneau mîncări grecești (C. NEGR.). ◊ Borș pescăresc v. pescăresc. ◊ Expr. (fam.) A mînca borș = a minți. A se face borș = a se înfuria. Ignat Cercel se făcuse borș de cum deschise ochii (REBR.). A-i da cuiva borșul în foc = a se mînia; a-i sări țandăra. A se iuți tărîța în borș v. iuți. A mînca borșul cuiva v. mînca. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva v. sufla. A umple borș v. umple. A veni ca la borș v. veni. ♦ Gener. Ceea ce este acru. Smîntîna s-a făcut borș. 2 (entom.; pop.) Sucul secretat de furnici. 3 (arg.) Sînge. ◊ Expr. A-i da cuiva borșul (pe nas) = a-i curge, a-i țîșni cuiva sîngele (pe nas). • pl. -uri. /<rus., ucr. борщ.

sufla [At: COD. VOR². 47^v/4 / Pzi: suflu / E: ml sufflare] 1 vi (D. vânt) A acționa (puternic) prin deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: a bate (77), a trece, (reg) a vântura. 2 vi (Pex; d. curenți de aer, d. aburi etc. din atmosferă) A deplasa într-o sau dintr-o direcție determinată V adia. 3 vi (Pop; îe) ~lă vântu-n paie ude Exprimă convingerea că, într-o anumită împrejurare, nu se mai poate face nimic. 4 vi (Reg; îe) A ~ vântul în urechile cuiva A nu auzi. 5 vi (Reg; îae) A-și întoarce chepeneagul după cum ~lă vântul A fi ușor influențabil. 6 vi (Reg; îae) A-și schimba atitudinea după împrejurări. 7 vt (D. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A lua cu sine și a face să se miște, să se deplaseze sau să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtând, îngrămădind etc.). 8 vt (Rar; pex; d. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A împrăștia. 9 vt (Îe) Îl ~lă vântul Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 10 vt (Fam; îe) A ~ cuiva ceva (de sau, rar, pe sub nas) A lua ceea ce i se cuvine de drept altuia. 11 vt (Pex; fam; îae) A fura ceva (profitând de neatenția, de naivitatea sau de încrederea cuiva). 12-13 vit (Adesea urmat de determinări care indică instrumentul) A produce (mecanic) un curent de aer (sub presiune) orientat în direcția dorită pentru un anumit scop. 14-15 vit (Îvp; fam) A respira (1). 16 vi (Îe) A nu (mai) ~ A fi mort. 17 vi (Îae) A muri¹ (1). 18 vi (Îae) A rămâne nemișcat (dând impresia că i s-a oprit respirația). 19 vi (Îae) A nu scoate nici o vorbă, a nu protesta. 20 vi (D. oameni și d. animale; de obicei cu determinări modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos” etc.) A respira des și cu dificultate, zgomotos (ca urmare a unui efort, a unei maladii etc.) Si: a gâfâi (1), (reg) a se răsufla. 21 vi (Rar; pex) A pufăi. 22 vi A emite forțat un flux de aer pe gură (sau, rar, pe nări). 23 vi A expira cu forța pentru a executa, a realiza etc. ceva. 24-25 vit (Îe) A(-l) ~ să cadă Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 26 vi (Pop; fam; îe) A (nu) ~ (cuiva) în borș sau în borșul (sau, pfm, în ciorba) cuiva A (nu) se amesteca nechemat în treburile cuiva. 27 vi (Reg; îae) A (nu) răsfăța. 28 vi (Reg; îae) A prevesti lucruri rele. 29 vi (Reg; îae) A (nu) sforăi. 30 vi (Îe) Cine s-a fript (sau s-a ars) cu ciorbă ~lă și în iaurt Exprimă situația când o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. 31 vi (Pop; îe) A-i ~ în fund A goli paharul, carafa etc. cu băutură foarte repede sau dintr-o dată. 32 vi(Pop; pex; îae) A se îmbăta. 33 vi (Reg; îae) A (nu) alinta. 34 vr (Reg; pex; îae) A menaja. 35 vi (Reg; îe) A ~ în foc A se îmbăta. 36 vi (Reg; îe) A ~ în (sau din) buze Exprimă supărarea în cazul când se pierde ceva sau nu se dobândește ceea ce s-a sperat. 37 vi (Pop; îe) A ~ a pagubă Exprimă manifestarea părerii de rău, a surprinderii etc. pentru o pierdere suferită sau a nedumeririi în fața unei anumite situații. 38 vi (Reg; îe) A(-i) ~ în lumânare (cuiva) A încurca afacerile cuiva, a-i pune piedici. 39 vi (Reg; îc) ~lă-n-vânt Pierde-vară V pierde. 40 vi (Îrg; îc) ~lă-n-pungă Om sărac. 41 vt (Îe) A(-l) ~ în vânt Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 42-43 vit (În descântece) A sufla (27-28) pentru a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 44-45 vit (Pex) A descânta (1-2). 46-47 vit (În credințele religioase și populare) A sufla (23) pentru a da viață, pentru a însufleți. 48-49 vit (Pex) A sufla (23) pentru a face să redevină viu. 50 vt (Înv) A sufla (23) pentru a opri sau anula o acțiune primejdioasă. 51 vt (În religia creștină; fig; complementul este viața sau Duhul Sfânt) A transmite prin faptul de a sufla (23), prin botez etc. 52 vt (Înv; fig) A insufla. 53 vt (Înv; fig) A răspândi. 54 vt (Înv; fig; c. i. scrieri, texte, etc.) A inspira în vederea alcătuirii, întocmirii, compunerii etc. 55 vt (Mai ales cu pronumele în dativ; complementul este nasul) A expira forțat pe nări pentru a curăța de mucozități sau de secreții apoase (la plâns). 56 vt (Îrg; c. i. alimente, băuturi) A bea sau a mânca foarte repede. 57-58 vit (D. oameni) A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete muzicale. 59-60 vit (Pex; d. oameni) A cânta (din instrumentul respectiv). 61 vi (D. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A produce sunete muzicale. 62 vi (Pex; d. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A cânta (2). 63 vt (C. i. o masă de sticlă topită) A introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer pentru a dilata și a da formă, fabricând diverse obiecte. 64-65 vtrm (Fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A pronunța cu voce scăzută, încet (și în secret) Si: (fam) a strecura. 66-67 vtrm (Pex; fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A informa în ascuns Si: a destăinui (1). 68-69 vtrm (Pgn; fșa, c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A vorbi. 70 vt (C. i. răspunsul pe care trebuie să-l dea cineva la o întrebare) A șopti cuiva la lecție, la examen etc. 71 vt (Mai ales d. sufleori; c. i. replici dintr-o piesă de teatru) A șopti actorilor în timpul reprezentației Si: (îvr) a suflărisi. 72 vtrp (C. i. obiecte de metal; de obicei cu determinările „cu aur”, „cu argint”, rar, „în aur”) A acoperi (în scop decorativ) cu un strat subțire de aur sau de argint Si: a polei⁴, (îvp) a spoi.

NAS (pl. -suri) sn. 1 🫀 Partea răsărită a feții, între frunte și gură, care servește la respirat și ca organ al mirosului (🖼 3317): ~ ascuțit, cîrn, turtit, lung, gros, roșu, vînăt; vîrful ~ului; a-i curge sînge din ~; a fi cu mucii la ~; a-și șterge, a-și sufla ~ul; a i se astupa ~ul; a cădea pe ~; a-și frînge ~ul; a vorbi, a cînta pe ~; a închide cuiva ușa în ~ ¶ 2 Locuțiuni diverse: a (nu) avea ~, a (nu) cuteza; a-și băga, a-și vîrî ~ul undeva, a se amesteca (unde n’are ce căuta); (P): nu-ți băga ~ul unde nu-ți fierbe oala 👉 FIERBE I 1; a-i cădea ~ul, a pierde cutezanța, semeția; a da ~ cuiva, a face pe cineva să se obrăznicească, pentru că i se permit, i se iartă prea multe: nu da ~ spurcatului să se întinză (ISP.); tu le dai ~ și le ții hangul (CRG.); (P): dă-i ~ lui Ivan, că se suie pe divan; a lăsa ~ul în jos, a rămînea rușinat; a se întoarce cu ~ul în jos, a se întoarce rușinat, cu coada între picioare: ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu ~ul în jos! (ISP.); a-și lua ~, a-și lua ~ul la purtare, a-și lungi ~ul, a-și ridica ~ul, a se obrăznici, a-și permite mai mult decît se cuvine: nu-s datori nici c’o lețcae, pentru că nu-și rădică ~ul mai sus decît se cuvine (ALECS.); a tăia ~ul, a pune la locul Iui înfrînîndu-i semeția (aluzie la pedeapsa infamantă a tăierii nasului din legislația de demult); a da pe cineva cu ~ul de ceva, a-l împinge să vază un lucru pe care nu-l găsea sau nu-l vedea; a da cu ~ul pe undeva, a se arăta undeva, a se duce în treacăt pe undeva: mi-ar fi plăcut și mie să călătoresc, adică, cum se zice, să dau și eu cu ~ul prin a lume mare (ISP.); a umbla cu ~ul pe sus, a se arăta semeț, arogant, fudul; a duce, a purta de ~ pe cineva, a) a purta cu vorba, a amăgi într’una; b) a-l aduce să facă ce voim: crapă de necaz că nu pot... să-i poarte ei de nas, după cum le place lor (CAR.); a (nu) fi de ~ul cuiva, a (nu) fi de mutra lui, a (nu) fi mai pre sus decît ceea ce i s’ar cuveni; el vedea că nu e de ~ul lui așa bucățică (ISP.); a-i rîde în ~, a-i rîde în față, fără a se ascunde, în bătaie de joc; nu-i ajungi cu prăjina, cu strămurarea Ia ~, e foarte înfumurat; a-i veni muștarul la ~ 👉 MUȘTAR1; e încă cu mucii la ~ 👉 MUC I; a-i veni musca la ~, a lua cuiva musca de Ia ~ 👉 MUSCĂ2; a strîmba din ~, a face o mutră nemulțumită; a-i trece pe la ~, a-i trece pe dinaintea ochilor, a-i scăpa ceva din mînă: portofoliul ministerial, după ce-i trecuse pe la ~ de vre-o două ori (VLAH.); a-i scoate pe ~, a-i reproșa, a-i face imputări amintindu-i serviciile făcute; slavă ție, Doamne, că n’am nici o rudă, că altfel mi le-ai scoate pe ~ de cîte o sută de ori pe zi (D.-ZAMF.); a-i ieși, a-i da pe ~, a i se întoarce împotrivă, a o păți de pe urma unui lucru: vina nu era a lui și ce au căutat, pe ~ le-a dat (CRG.); a da cuiva peste ~, a-l înfrunta, a-l pune la locul lui; a fi cu ~ul de ceară, a fi sfios, timid ¶ 3 🌿 NASUL-CURCANULUI; – MOȚUL-CURCANULUI [lat. nasus].

TROMPĂ², trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, constituind prelungirea nasului la elefant, tapir și alte animale. ♦ Organ format prin adaptarea pentru supt a maxilarelor unor insecte. ♦ Canal special servind la eliminarea celulelor sexuale formate în ovar. ♦ (În expr.) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 2. Aparat folosit pentru ventilare sau pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc. 3. (Învechit) Trîmbiță, trompetă. Trompeții începură a sufla în trompe. SANDU-ALDEA, U. P. 127.

vînt s.n. 1 (meteor.) Deplasare a unei mase de aer într-o direcție anumită, provocată de diferența de presiune atmosferică dintre două regiuni. Vîntul spulbera fulgii de zăpadă în vîrteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor (DELAVR.). ◊ Vînt dominant = vîntul cel mai frecvent într-o regiune în cursul anului. (astron.) Vînt solar = flux de protoni și neutroni, emis continuu de Soare. (în superstiții) Vînt rău = vînt care paralizează (parțial) sau îmbolnăvește pe cineva; întîmplare nefericită, nenorocire care lovește pe cineva. (în credințele pop.) Vînt(ul) turbat = vînt care suflă cu putere la o mare înălțime și care face să turbeze păsările care ajung acolo. Și lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat (ISP.). ◊ Loc.adv. Ca vîntul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vînt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. Ce vînt te aduce pe aici? (H. LOV.). A se duce pe aripi de vînt = a se duce foarte repede. Bate vîntul, se spune cînd un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vîntul în buzunar(e) = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. Ce, vrai numaidecît să-ți iasă feciorul condeieriu, ca să-i sufle vîntul prin buzunări? (HOG.). A arunca (cu) banii în vînt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vînturi = din toate părțile, de pretutindeni. Nu-i sufere pe acasă, ci-i trimite, cînd nu-i de lucru, în celea patru vînturi (AGÂR.). A vedea dincotro bate vîntul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vîntul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. A se duce pe vînturi = a se risipi, a se prăpădi. A se da în vînt (după... sau pentru..., ca să...) = a) a desfășură o activitate febrilă, agitîndu-se încoace și încolo (pentru a duce la bun sfîrșit ceva); a face eforturi insistente, a-și da toată osteneala; b) fig. a da curs unui impuls puternic, unei atracții imperioase (față de cineva sau de ceva); a ține foarte mult la cineva sau la ceva. Radu căzuse la pat... Mama Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri (VLAH.). A vorbi în vînt sau a-i rămîne (cuiva) vorba în vînt, a-și bate gura-n vînt = a vorbi fără a fi luat în seamă, degeaba. Vorbesc unui om tare deștept și de neam mare; n-am teamă că vorbesc în vînt (CAR.). Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt = vorbă spusă într-o doară, lipsită de importanță; vorbă neluată în seamă. Da, lauda-i frumoasă și-o credem pe cuvînt, Dar pîn' la urma urmei rămîne vorbă-n vînt (ARGH.). A arunca (sau a da, a sufla, a zvîrli) în vînt sau a arunca în cele patru vînturi, a împrăștia la cele patru vînturi = a împrăștia, a risipi; a spulbera. Cenușa morților să fie aruncată în cele patru vînturi (ARGH.). A se risipi (sau a se spulbera, a se împrăștia, a se duce, a merge, a zbura) în vînt sau a se risipi în vînturi, a se duce pe vînturi, a se pustii în patru vînturi = a-și pierde consistența; a pieri fără urmă. Toate nădejdile lui s-ar împrăștia în vînt și ar rămîne tot așa de becisnic ca pînă acuma (REBR.). Încotro (sau dincotro) (îți) bate vîntul sau din ce parte bate vîntul, cum bate vîntul, a bate alt vînt etc., se spune despre modul în care se prezintă o situație, despre cum se manifestă o anumită tendință de evoluție a lucrurilor. În jurul caretei lui Cantacuzino... erau cinci-șase mari boieri care simțiseră cum bate vîntul (CA. PETR.). A-și întoarce mantaua după vînt v. manta. A-i fluiera vîntul prin oase v. os. A-i sufla vîntul în pungă v. pungă. ◊ Compar. Alerga ușor ca vîntul de parcă n-atingea pămîntul (CAR.). ♦ Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 2 (pop.) Aer, văzduh. Rămîi cu brațele deschise și nu cuprinzi decît vînt (PAPAD.). ◊ Loc.adv. În vînt = a) în aer, în văzduh. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt (EMIN.); b) în sus. Jean rămîne cu nasul în vînt, interzis, speriat (CA. PETR.); c) fig. fără folos, zadarnic. Ei numai doar durează-n vînt Deșerte idealuri (EMIN.). ◊ Expr. A se hrăni cu vînt v. hrăni. A lătra (ca cîinii) în vînt v. lătra. A umbla (sau a fi, a se ține, a merge) cu nasul în vînt v. nas. 3 Expr. A-i face vînt = a) a împinge, a arunca, a azvîrli. Servitoarea i-a făcut vînt scaunului, cu piciorul, pînă în perete (CE. PETR.); b) (fam.) a izgoni, a pune pe fugă; a expedia, a alunga; a scăpa de cineva; ext. a da afară (dintr-o slujbă). Îi povesti scurt toată întîmplarea și-i făcu vînt acasă (VOIC.). A-și face (sau a lua, a-și da) vînt = a-și lua avînt, a porni cu viteză, cu avînt. Unul din lăutari îl luă în cîrcă și, cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului (ISP.). A-și lua vînt = (despre cai) a porni cu viteză mare (scăpînd de sub controlul conducătorului). 4 Eufem. Gaz intestinal (eliminat prin anus); acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. Se aducea calul de spinare sub greutatea lui, da drumul la vînturipe sub coadă (STANCU). • pl. -uri. /lat. vĕntus.

PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține (pe cineva sau ceva) în mînă, în brațe, în spinare, pentru a-l transporta în altă parte sau a-l duce dintr-un loc în altul. Copilul se simțea purtat pe sus. DUMITRIU, N. 147. Femeile-aleargă mîncare făcînd Și umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. La ceremoniile cele mari, vătaful de copii purta arcul și purpura domnilor. BĂLCESCU, O. I 18. ◊ Fig. Multe au văzut ochii mei, de-atîta amar de veacuri cîte port pe umerele acestea. CREANGĂ, O. A. 223. Ce să vă spun vouă oameni de ieri, eu, omul veacului care port două sute de ierne în spate. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme (sau ca pe palmă) = a arăta cuiva o grijă deosebită, a dezmierda, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete v. deget. ◊ (Mil.; învechit) A purta arma = a aduce arma în poziția reglementară de salut. Pe loc tot regimentul Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor. ALECSANDRI, O. 244. ♦ (Cu privire la o însărcinare oficială) A conduce, a executa, a îndeplini. El purta cu înțelepciune treburile împărăției. RETEGANUL, P. III 7. De douăzeci și mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbușul. CREANGĂ, A. 18. Eu port toată puterea. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ A duce, a transporta. Iarna, puneam cîinele în săniuță, Ca să știe și el ce bine-i să te poarte alții. BENIUC, V. 24. Gabrioleta boierului le-a purtat la conac. STANCU, D. 53. Calul meu să mă poarte ca săgeata. ALECSANDRI, P. III 12. ◊ Fig. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bîrfi. ♦ (Cu privire la ființe date în seama sau în grija cuiva) A face să meargă dintr-un loc în altul, conducînd, călăuzind, mînînd din urmă sau ducînd cu sine. Fata mea e ca o stea, frumoasă și curată, ș-am purtat-o și-n țara leșească la oleacă de învățătură. SADOVEANU, O. VII 30. Pe cucoș îl purta în toate părțile după dînsul, cu salbă de aur la gît. CREANGĂ, P. 70. Om bogat și fără sfat, Ce mă porți prin sat legat, Zici că birul nu ți-am dat? TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Fig. Ce vînt te poartă pe la mine? RETEGANUL, P. V 43. M-au purtat odată păcatele pe acolo. CREANGĂ, P. 235. ◊ Expr. A purta (pe cineva) de nas = a supune pe cineva voinței sale amăgindu-l, prostindu-l, înșelîndu-l. Era gura unui vlăjgan mare din grămadă care se vede că-i purta pe ceilalți de nas. STĂNOIU, C. I. 68. Să-i poarte ei de nas după cum le place lor. CARAGIALE, O. III 65. Ș-acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domnița Sînziana? ALECSANDRI, T. I 390. A purta (pe cineva) cu vorba (mai rar cu vorbe sau cu făgăduinți) = a promite fără a-și ține cuvîntul, pentru a obține un răgaz; a tărăgăna. La început purtat cu făgăduinți, apoi respins... paloșul și focul intrară în țara vrăjmașă. SADOVEANU, O. I 247. De unde să știu de ce mă poartă cu vorba Alcaz? C. PETRESCU, C. V. 54. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica, pînă ce-oi mîntui tîrgul. ALECSANDRI, T. 827. (Eliptic) Așa m-a purtat și pe mine, de-au trecut săptămînile. REBREANU, R. I 205. A purta (pe cineva) de la Ana la Caiafa v. caiafă. ♦ (Cu privire la unelte) A mînui. Apoi lască Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. COȘBUC, P. I 94. Capitane Solomoane, Ia dă-mi drumu din catane Să mai port plugu de coarne. ȘEZ. II 79. 2. Tranz. A duce o povară; a căra. Ca un fluviu care poartă a lui insule pe el. EMINESCU, O. IV 125. ♦ Fig. A suporta. Două zile au purtat ei neliniștea aceasta, s-au trudit și s-au sfătuit. SADOVEANU, O. VIII 139. Iubirea ta o port ca pe-un blestem. CAZIMIR, L. U. 94. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10. ♦ A-și duce sarcina, a avea făt în pîntece. Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, O. II 32. Îți iert moartea mea, dar nu-ți voi ierta niciodată pe aceea a nevinovatului prunc ce port în sînul meu. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (Prin metonimie) O! de sînul meu ferice, C-a purtat și a născut Domn viteaz și priceput! ALECSANDRI, P. II 108. ◊ Absol. Bivolițele poartă un an de zile. RETEGANUL, P. V 50. ♦ (Despre flori, plante; cu complementul «rod») A rodi. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte. EMINESCU, O. I 226. 3. Refl. (Mold.) A se îndrepta spre..., a merge de colo pînă colo, a circula. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dinșii, se purtau încet spre comedii. SADOVEANU, O. III 384. La două ferestre se vedea seara lumina și o umbră se purta mereu de colo- colo. VLAHUȚĂ, O. AL. II 81. Vornicul Nic-a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau pintre oameni, de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. ♦ A umbla, a se ține, a merge. Abia se mai purta pe picioare. VLAHUȚĂ, N. 6. 4. Tranz. (Cu privire la corp sau la o parte a corpului) A mișca încoace și încolo; a duce. V. deplasa. Baba își purtă prin casă trupu-i greu, căutînd plosca de lemn. SADOVEANU, B. 53. Dracul... întră înlăuntru și începe a-și purta codița cea bîrligată pe la nasul unchiașului. CREANGĂ, P. 53. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Prin analogie) Ceasornicul... bătea clipele, tic-tac, rar, și-și purta limba în lungul peretelui. SADOVEANU, P. 101. ◊ Refl. Tot trupul fetei se purta într-un ritm mlădios. SADOVEANU, O. I 408. Trupul lăutarului sta ca de piatră, numai mînile se purtau. id. ib. 303. ♦ A face să se miște de colo pînă colo. Vîntul le purta pletele. SADOVEANU, O. I 298. Cînd vîntul suflă de poartă crenguțele copacilor, avem vînt; de poartă crăcii mai groși și suflă col de jos, e vînt mare. ȘEZ. V 140. 5. Tranz. (În locuțiuni verbale) A purta (de) grijă (sau grija cuiva sau a ceva) = a avea grijă (de cineva sau de ceva); a fi îngrijorat (de soarta cuiva sau a ceva). Poartă-i grija! Tot a mea S-o găsesc, tot dor să-mi poarte! COȘBUC, P. I 138. Despre sosirea mea, dacă nu te anunț din vreme, nu purta grijă. CARAGIALE, O. VII 78. Nu purta grija noastră, domnule. ALECSANDRI, T. II 32. A purta răspunderea = a fi răspunzător. Sfaturile populare poartă răspunderea pentru aplicarea întocmai a hotărîrilor partidului și guvernului în vederea îmbunătățirii schimbului de mărfuri dintre oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 103. A-i purta (cuiva) sîmbetele v. sîmbătă. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni, a invidia. Era văr cu un lucrător care-ți purta pică. PAS, Z. I 270. N-am dat în viață nimănui Prilej să-mi poarte dușmănie. COȘBUC, P. I 199. A purta bănat = a purta pică, a avea necaz, ciudă (pe cineva). Nu știu ce-i cu tine Că tot porți bănat, De te rid prin sat. COȘBUC, P. II 143. A purta interes = a se interesa de... Deși erau amîndoi bătrîni, ei se grăbise astfeli, încît aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. A purta lupte (sau război, bătălie) = a se lupta, a se război. Cincizeci de ani de cînd împăratul purta război c-un vecin. EMINESCU, N. 3. Că de cînd porți bătălie Rămîn holdele pustie, Fete și mame bătrîne, Și copiii fără pîne. HODOȘ, P. P. 229. A purta biruință = a birui, a învinge. Să purtăm biruință asupra vrăjmașilor. ISPIRESCU, M. V. 23. (Regional) A purta frică de... = a se teme de... Nu purta frică de aceasta. SBIERA, P. 53. Port frică de bărbat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. 6. Tranz. A avea, a deține, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). Eu pe părintele mitropolit tot vreau să-l ușurez de galbenii pe care-i poartă cu el. SADOVEANU, O. VIII 249. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit. COȘBUC, P. I 231. ◊ (Poetic) Omul mare-n suflet, moșnean, străin el fie, în suflet poartă lumea întreagă drept moșie! ALECSANDRI, T. II 114. 7. Tranz. A fi îmbrăcat (încălțat sau împodobit) cu...; a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. Omul purta o șapcă neagră de elev de liceu, cu cozorocul mare. DUMITRIU, N. 5. Jupîn Hagiul purta pe umeri o scurteică de lastic. DELAVRANCEA, H. T. 6. După ce-ai purtat ciubotele atîta amar de vreme... acum ai vrea să-ți dau și banii înapoi? CREANGĂ, A. 106. Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig. Tanța purta pe față un surîs curat de fericire. REBREANU, R. I 245. ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru sau a aplica o fîșie neagră pe haine (mai ales la rever), ca semn al doliului în urma morții unei persoane apropiate. Poartă (sau să porți) sănătos, urare care se face celui care are un obiect de îmbrăcăminte nou. (Familiar) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie; a fi încornorat. Dar cînd mai porți și coarne, ce zici, Prutescule? CONTEMPORANUL, V_II 501. ◊ Refl. E negru-al ei vestmint, Că-n negru, se purtase De cînd se măritase. COȘBUC, P. I 280. ◊ (Refl. pas., în expr.) Se poartă = se obișnuiește, e la modă. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. Mustățile nu-i prea creșteau și de aceea le rădea, zicînd că se poartă după moda anglo-americană. REBREANU, I. 61. ♦ A aranja îmbrăcămintea sau o podoabă într-un anumit fel. Purta părul împletit în cunună, fără nici o broboadă, după rînduiala fecioarelor. SADOVEANU, B. 21. ♦ A se îngriji de cineva procurîndu-i îmbrăcămintea; a susține cheltuielile necesare unei persoane, a-i da cuiva cele necesare. Nu mai știau bieții părinți ce să-mi mai facă și cum să mă mai poarte. Eram singurul lor copil. VLAHUȚĂ, O. AL. I 248. Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ (Intranz., în expr.) A purta (cuiva) de cheltuială = a procura (cuiva) banii necesari pentru trai. Eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială, CREANGĂ, A. 120. A da (cuiva) de purtat = a da cuiva obiectele de îmbrăcăminte necesare. Să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. ◊ (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. Romîni, nu vă atingeți de banii cu păcat, Ce poartă a lui Despot chip mîndru-ncoronat. ALECSANDRI, T. II 189. 8. Refl. A se comporta, a se manifesta (potrivit cu buna creștere). S-a purtat bine și n-a avut nici o pedeapsă. REBREANU, R. I 141. Oamenii aceștii s-au purtat vitejește. NEGRUZZI, S. I 174. Tu, mîndruțo, cum te porți, Te urăsc voinicii toți. HODOȘ, P. P. 114. Ori te poartă cum ți-i vorba, ori vorbește cum ți-i portul. (Regional) A umbla (repede). Uite-mi vine, Să văd oare cu cosiță Sta-mi-ar bine? O, că-mi stă mie-n tot felul! Să mă port cu-ncetinelul. COȘBUC, P. I 104. Grabnic, hai să-nchid dulapul Să mă port să nu mă prindă. id. ib. 104.

borș sn [At: NEGRUZZI, S. I, 151 / Pl: ~uri / E: rs, ucr борши] 1 Zeamă acră din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă. 2 (Pex) Ciorbă cu borș (1). 3 (Îs) ~ rusesc Borș (2) cu carne de vacă și legume. 4 (Pop; îs) ~ holtei Borș (2) cu ceapă, sare și piper. 5 (Reg; îs) ~ sălcui Borș (1) insuficient acrit. 6 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (sau a sufla în ~ul cuiva) A se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. 7 (Pfm; îe) A sufla în ~ A sforăi. 8 (Fam; îe) A mânca ~ A minți. 9 (Pm; îe) A-i da cuiva ~ul în foc A-i sări țandăra. 10 (Pfm; îe) S-a umplut de ~ Nu a rezolvat nimic. 11 (Pfm; îe) S-a iuțit tărâța în ~ S-a înfuriat. 12 (Pfm; îe) A veni ca la ~ A veni și a pleca repede. 13 (Pfm; îe) A pune de ~ A nu reuși. 14 (Fig) Sânge. 15 (Pfm; îe) A-i da (cuiva) ~ul A-i țâșni sângele (din nas). 16 (Pfm; îae) A (se) lovi tare făcând să curgă sânge. 17 (Pfm; îe) A se face ~ A se înfuria. 18 Suc acru pe care furnicile (de pădure) îl secretă într-o bășică din partea inferioară a corpului. 19 Joc de copii. 20 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 Melodie după care se execută acest dans.

VERDE¹ s. n. Una dintre culorile spectrului solar, situată între galben și albastru; este culoarea frunzelor, a ierbii fragede etc. Cîmpia Prutului se întindea în nemărginit; cirezi albe pătau verdele pășunilor. SADOVEANU, O. VIII 83. Soarele se cobora tot mai mult peste dealurile cu; verdele aproape negru, spre asfințit. CAMIL PETRESCU, O. I 313. Păduri nesfîrșite pătează spinările pietroase într-un verde închis. SAHIA, N. 29. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese. EMINESCU, O. IV 328. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărțile de joc) care are figuri sau desene în formă de frunză. Fiecare are să ridice cîte o carte.; dacă ridică de verde, o pune la nas. MARIAN, Î. 198; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre persoane) cu ochii verzi și cu părul negru. Și o femeie de verde, care-ți vrea răul. C. PETRESCU, C. V. 258. Cum este amanta dumitale? – Cum să fie adică? – De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, T. II 97. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face rău, a-i veni amețeală. ♦ (Rar) Cantitate mare; cîtă frunză și iarbă (v. frunză). Cînd vei fi într-un năcaz mare, să sufli în el [în corn] că vor ieși verde de cătane, de va fi greu pămîntul de ei. RETEGANUL, P. II 70.

cârni [At: ȘINCAI, HR. I, 280/3 / Pzi: ~nesc / E: cârn] 1 vir (Înv) A deveni cârn. 2 vi (Complinit prin „de nas”) A face pe cineva cârn (1). 3 vti (Îe) A-și ~ nasul sau a ~ din nas A strâmba din nas (de nemulțumire). 4 vt (Îe) Îți ~nește nasul din loc Miroase foarte urât. 5 vt A rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante, pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 6-7 vtr (Pop) A (se) îndrepta în altă direcție. 8-9 vtr (Pop) A (se) întoarce. 10 vt (Pop) A întoarce (un vehicul). 11-12 vtr (Pop) A (se) abate din drum. 13-14 vtr (Pop) A (se) mișca. 15 vi (Pop) A pomi. 16 vi (Fig) A reveni asupra celor spuse, hotărâte Si: a cârmi (6). 17 vi (Reg; prin confuzie cu a crâcni) A se codi să facă ceva. 18 vi (Reg; negativ; prin confuzie cu a crâcni) A nu sufla o vorbă.

vânt sn [At: COD. VOR. ² 44¹/4 / Pl: ~uri, (înv) ~ure sn, (îrg) ~nți, vinți sm / Vc și: (îrg) vânte, vinte / E: ml ventus] 1 Deplasare a unei mase de aer într-o direcție anumită, produsă de diferența de presiune atmosferică dintre două regiuni. 2 (Îs) ~ dominant Vântul (1) cel mai frecvent într-o regiune dată în decursul unui an. 3 (Îvr; îs) Sfârlează de ~ Giruetă. 4 (Trs; îs) Fuior de ~ Vârtej de vânt (1). 5 (Mtp; îs) ~(ul) turbat Vânt (1) despre care se crede că suflă cu putere la o mare înălțime și care face să turbeze păsările care ajung acolo. 6 (Mtp; îs) ~ rău (ori turbat) sau (Mar) ~ul frumușelelor Vânt (1) (cu vârtej) despre care se crede că este însoțit de duhuri rele și care produce îmbolnăviri. 7 (Ban; îs) ~ turbat Durere de cap. 8 (Pop; îs) ~urile cele rele Hemiplegie. 9 (Trs; îe) A fi lovit de ~ rău A fi atins de apoplexie. 10 (Reg; îs) Boală de ~ Paralizie. 11 (Reg; îas) Apoplexie (1). 12 (Înv; îas) Boală a cailor care constă în inflamarea reumatică a picioarelor, de la genunchi în jos. 13 (Buc; îs) Din ~ Blenoragie. 14 (Reg; îas; șîs din de ~, de ~, din ~uri, boală de ~, boală din ~) Nume generic dat unor boli nedefinite mai îndeaproape despre care se crede că sunt provocate de vânt (1). 15 (Pop; d. oameni; îla) Luat de ~ (ori din de ~) sau stricat de ~(uri) Lovit de apoplexie. 16 (Îal) Atins de paralizie. 17 (Mol; d. oameni; îla) Luat din de ~ Smintit². 18 (Reg; d. oameni; îal) Care are dureri de cap, însoțite de frisoane. 19 (Reg; d. oameni; îal) Căruia îi apar bășicuțe la gură și la nas. 20 (D. făclii, felinare; îla) De ~ Care poate fi folosit în timp ce bate vântul (1), fără a se stinge. 21 (D. mori, moriști; îal) La care se folosește ca forță motrice vântul (1). 22 (Fam; îe) De (sau în) culoarea ~ului turbat Care are o culoare nedefinită, bătând în gri-vinețiu. 23 (Îe) A se da în ~ (după ... sau pentru ..., ca să ...) A desfășura o activitate febrilă, agitându-se încoace și încolo (pentru a duce la bun sfârșit ceva). 24 (Îae) A face eforturi insistente pentru atingerea unui scop. 25 (Îae) A da curs unei atracții imperioase față de cineva sau de ceva. 26 (Îlav) Din (sau de la, înv, de) (cele) patru ~uri sau în (cele) patru ~uri Din (sau în) cele mai diferite direcții. 27 (Îe) A avea (parte de) odihna ~ului sau a avea parte de tihna ~urilor A avea o existență zbuciumată. 28 (Îe) A zvârli (sau a arunca) banii (sau cu banii, galbenii etc.) în ~ A irosi banii, cheltuindu-i fără chibzuială. 29 (Îe) A vorbi (sau, pop, a grăi) în ~ sau a-i rămâne (cuiva) vorba în ~, a-și bate gura-n ~ A vorbi fără a fi luat în seamă. 30 (Îs) Vorbă (spusă sau aruncată) în ~ sau (îvr) vorbitură în ~ Vorbă lipsită de importanță. 31 (Îas) Vorbă neluată în seamă. 32 (Mun; îe) A măcina ~ A vorbi mult și fără rost. 33 (Mun; îae) A vorbi aiurea Si: a divaga (2). 34 (Îe) A arunca (sau a da, a sufla, a zvârli, înv, a bate) în ~ sau a arunca în cele patru ~uri A împrăștia. 35 (Îae) A spulbera. 36 (Îe) A se risipi (sau a se spulbera, a se împrăștia, a se duce, a merge, a zbura, înv, a se rășchira, a se topi) în ~ sau a se risipi în ~uri, a se duce pe ~uri, a se pustii în patru ~uri A-și pierde consistența. 37 (Îae) A pieri fără urmă. 38 (Îla) Plin de (sau cu) ~ Care nu conține nimic înăuntru Si: deșert (1), gol¹ (23). 39 (Fig; îal) Lipsit de substanță, de profunzime. 40 (Îe) A-i sufla (sau a-i bate, rar, a-i fluiera cuiva) ~ul în (prin) buzunare (ori în buzunar, în pungă) sau a-i bate (cuiva) ~ul în traistă (sau prin pungă) A fi foarte sărac. 41 (Îae) A rămâne fără bani. 42 (Înv; d. bani; îe) A-i bate ~ul sau a fi luat de ~ A fi irosit. 43 (Înv; îe) A paște (sau a goni) ~urile sau a paște ~ A-și irosi timpul în activități lipsite de sens. 44 (Pop; îe) A-și da zilele în ~ A-și pierde timpul în zadar. 45 (D. oameni; îla) Adus de ~ (sau de ~uri) Pripășit în locul în care se află Si: venetic (23). 46 (Îe) Din ~ a venit, în ~ s-a dus Ceea ce se obține ușor, fără muncă, se pierde precum s-a dobândit. 47 (Rar; îe) A prinde din ~ A afla din întâmplare (ceea ce vorbește lumea). 48 (Pop; îe) A despica ~ul A fugi (1). 49 (Trs; îe) A mânca ~ul A fugi cu o viteză foarte mare. 50 (Îe) Ce ~ (sau ~uri) te (sau vă) aduce (sau te-a adus, v-a adus, reg, te-a abătut, te-a pălit, te poartă) (pe aici sau aici, pe la noi, la noi, încoa)? Întrebare adresată cuiva care a venit pe neașteptate. 51 (Îe) A rămâne în ~ A rămâne fără avere, fără mijloace de subzistență. 52 (Înv; îe) În voia ~urilor La voia întâmplării. 53 (Îe) Încotro (sau dincotro) (îți) bate ~ul sau din ce parte bate ~ul, cum bate ~ul, a bate alt ~ etc. Se spune despre modul în care se prezintă o situație, despre cum se manifestă o anumită tendință de evoluție a lucrurilor. 54 (Îe) A vedea (sau a simți, a mirosi) dincotro bate ~ul A-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. 55 (Îe) A bătut (sau bătu) ~ul (sau ~ de vară, de primăvară) (peste...) Se spune despre ceva care s-a terminat, din care n-a mai rămas nimic. 56 (Îe) A nu-l bate (pe cineva) nici un ~ sau a nu-l bate (pe cineva) ~ de vară, (reg) a nu-l ajunge (pe cineva) nici ~ rece, a nu da ~ rece (peste cineva) A fi scutit de necazuri. 57 (Îe) A-l bate (sau a-l sufla pe cineva) ~ul sau a-l da ~ul jos, a-i fluiera (cuiva) ~ul prin oase, a fi slab de-l bate ~ul, a fi slab de-i fluieră ~ul prin oase, a fi slab de-l dă ~ul la pământ A fi foarte slab. 58 (Îae) A fi lipsit de putere. 59 (Mol; îe) A se hrăni cu ~ sau a mânca ~ A nu avea ce mânca. 60 (Îe) A se da (sau, rar, a se mlădia) după ~ (sau după cum bate ~ul), a-și întoarce șuba (sau mantaua, chepeneagul) după cum suflă ~ul A se adapta cu abilitate împrejurărilor. 61 (Îae) A fi oportunist. 62 (Îvr; d. știri) A fi tras din ~ A fi fals, contrafăcut. 63 (Îe) A nu-l ști nici vântul, nici pământul A nu ști absolut nimeni nimic despre cineva. 64 (Mol; îe) Te arde ca ~ul Te înșală fără scrupule. 65 (Trs; îe) A se rezema de ~ A se încrede în dușman. 66 (Trs; îe) A-i sufla ~ul cenușa A-i merge rău. 67 (Mun; d. rufe; îe) A lua ~ul A zvânta. 68 (Îe) A face (sau, reg, a trage) ~ A produce o mișcare a aerului printr-o deplasare rapidă, prin agitarea unui obiect etc. 69 (Îe) A-și face (ori, pop, a-și trage) ~ sau a-i face (ori, pop, a-i trage cuiva) ~ A produce un curent de aer, prin agitarea unui evantai sau a altui obiect, pentru a face răcoare. 70 (Pop) Aer¹ (1). 71 (Îe) A lua ~ A respira. 72 (Reg; d. sugari; îe) A lua ~ în nas A înghiți aer. 73 (Îvr) Respirație. 74-75 (Îljv) În ~ În bătaia vântului (1). 76-77 (Pex; îal) În aer. 78-79 (Îal) În zadar. 80 (Îla) În ~ Răvășit de vînt (1). 81 (Îal) În dezordine. 82 (Îe) A merge (sau a fi) cu nasul în ~ A fi îngâmfat. 83 (Îlav) În ~ Fără a-și atinge ținta. 84 (Îal) Fără motiv. 85 (Îe) A-i face ~ A îndepărta (izbind, îmbrâncind cu putere). 86 (Îae) A izgoni. 87 (Fam; îae) A expedia (5). 88 (Rar; îae) A înălța în rang. 89 (Îe) A da ~ A stimula. 90 (Îe) A da (sau a face) ~ (sau un ~) cailor A face să meargă caii cât mai repede (îndemnându-i, lovindu-i cu biciul etc.). 91 (Îe) A-și face sau a-și lua ~ A se încorda pentru a sări, pentru a porni cu iuțeală. 92 (Îae) A porni cu repeziciune într-o anumită direcție. 93 (Îae) A-și lua avânt. 94 (Îe) A-și lua ~, (pop) a da ~ A fi pe punctul de a trece la o acțiune. 95 (Îae) A deveni încrezut. 96-97 (Îe) A(-și) da ~ A (se) balansa (1-2). 98 (Îe) A-și da ~ gurii A vorbi vrute și nevrute. 99 (Îvr) Veste¹ (2). 100 (Muz; îs) Instrument de ~ Instrument de suflat. 101 (Îvr; îe) A lua ~ul A determina, cu ajutorul câinilor de vânătoare, locul în care se află vânatul. 102 (Euf) Gaz intestinal (eliminat prin anus). 103 (Euf) Flatulență (1). 104 (Bot; reg; îc) ~ul- calului Gogoașă (Globaria gigantea). 105 (Reg; mpl) Fiecare dintre despărțiturile din interiorul unei sobe făcute din cărămizi, prin care circulă fumul înainte de a ieși pe horn. 106 (Reg; csnp; îs) ~urile ușii Deschizături pentru aerisire în tăblia unei uși. 107 (Rar) Fisură longitudinală în lemn, în piatră etc. 108 (Ast; îs) ~ solar Flux continuu de particule (în special protoni) emise de Soare.

vîntura vb. I. tr. 1 (compl. indică boabe mai ales de cereale, semințe) A trece prin vînturătoare sau a face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vîntul să împrăștie impuritățile ușoare. Un gospodar își vîntura grîul de pleavă (BLA.). ◊ fig. (compl. indică grupuri, mulțimi de oameni) A împrăștia, a risipi; a spulbera. Doamne, nebunia și slăbiciunea mea sînt de la acel care ține în mînile sale văzduhul și pămîntul și care împărățiile ca pleava le vîntură (SADOV.). 2 (pop.; compl. indică lichide) A vărsa de mai multe ori dintr-un vas în altul pentru a răci, pentru a amesteca etc. E o supă cum n-am mai mîncat... – o vîntură cu lingura (CA. PETR.). 3 A mișca într-o parte și în alta prin aer; a flutura a agita. Gheorghe răsturnă veșmintele, le scutură, le vîntură (VOIC.). ◊ fig. (fam.) I-a vînturat pe sub nas o promisiune. ♦ fig. A frămînta, a tulbura. Ce cumplit îmi vînturi mintea, și cu ce-ndărjire-mi scurmi Noaptea gîndurilor mele, Moarte, cînd îți stau în față! (VLAH.). 4 fig. (compl. indică știri, idei etc.) A răspîndi, a difuza; a colporta. Chestiunea o să fie vînturatî fără nici un rost de agitatorii de stradă (CA. PETR.). 5 fig. A cutreiera, a colinda, a străbate. El vînturase văzduhul și cutreierase pămîntul (ISP.). ◊ expr. A vîntura mări și țări v. mare. ◊ Compus: vîntură-lume (sau -țară) s.m. invar. = om hoinar, aventurier. Țara, sătulă de dînsul, îl lăsă a fi bătut de un vîntură-lume grec (IORGA). 6 (despre vînt) A sufla, a bate peste... • prez. ind. vîntur. /lat. ventulare = ventilare.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. (În opoziție cu băga; folosit și absolut) 1. A lua ceva dintr-o cantitate mai mare, dintr-un anumit loc sau din locul unde se află. Fiul pașei din Ianina de la piept o floare scoate. COȘBUC, P. I 62. Atunci scoase apă din fîntînă cu o vadră. RETEGANUL, P. IV 48. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. A doua zi profesorul veni și... scoase din sîn o broșură cartonată cu hîrtie pestriță. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Fig. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare – Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. TOPÎRCEANU, B. 70. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A scoate apă (sau lapte) din piatră (seacă) = a face lucruri neobișnuite, imposibil de realizat, dovedind vrednicie, istețime mare. Spuse zmeul bătrînei numai la ureche ca să nu mai tragă nădejde de oi, că acum fu Stan Bolovan la stînă, care e așa de tare, de scoate apă din piatră. RETEGANUL, P. IV 17. Noi însă, pre limba noastră a strămoșească, zicem unui... om că este romîn dezghețat care scoate lapte dulce din piatră seacă. ISPIRESCU, U. 89. A-și scoate în farfurie = a se servi din mîncare, a lua mîncare, a-și pune în farfurie. Își scotea a doua oară în farfurie. C. PETRESCU, Î. I 95. ◊ Refl. pas. Un puț cu furcă, adică o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful. ODOBESCU, S. III 16. 2. A extrage dintr-un spațiu sau dintr-un înveliș, pentru a elibera sau a utiliza. Să știi că din bute nu vei ieși pînă ce nu te-a scoate Mandalina mea. RETEGANUL, P. V 72. Îl scoase din sicriu și, cum îl luă în brațe, tăcu. ISPIRESCU, L. 146. Să ieși din raclă cînd te-a scoate bunica din groapă. CREANGĂ, P. 323. ◊ Expr. A scoate castanele din foc (sau din spuză) cu mîna altuia v. castană. ◊ (Complementul indică o armă) Prin pădure nu erau poteci. Stoicea mergea pe de-a-ntregul. Pe unde agurizarii înfrățeau prea strîns și-l încurcau, Stoicea scotea cuțitul. GALACTION, O. I 46. Scoateți spada și jurați. ALECSANDRI, P. II 84. Scoțîndu-și toporul, sta cu dînsul gata în mînă, ca în loc de sabie. DRĂGHICI, R. 65. Turcii rău se mînia, Paloșele toți scotea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A face să iasă trăgînd, depunînd un efort; a da (cu forța) afară. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră pe fata cea mare. ISPIRESCU, L. 88. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. ◊ Expr. Ce intră în gura lupului, nu se mai poate scoate = un lucru intrat în stăpînirea altuia greu se mai recapătă. ◊ Refl. reciproc. Să facă un colac de secară Să-l dea la fete-n cămară, Că se bat de-alaltăseară Și se scot de plete-afară. TEODORESCU, P. P. 143. ♦ A desprinde ceva de la locul lui. Atunci Ipate scoate plosca de la oblînc, dă babei vro cîteva gîturi de rachiu și apoi îi mai întinde și o pungă toșcă de bani. CREANGĂ, P. 171. ◊ Expr. A scoate luleaua do la ciubuc = a se enerva, a-și schimba atitudinea (în rău), a-și înăspri purtarea. Mai dăunăzi mă-ntîlnește unul ce-i zic Clevetici, și mă-ntreabă nitam-nisam, de sînt ca dînsul, demagog? Dă, măi, Gogule! i-am răspuns și eu, cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc. ALECSANDRI, T. I 238. ♦ A elibera dintr-o strînsoare; a degaja. Veniră mai mulți păzitori... de-l scoaseră din glodul unde se nomolise. ISPIRESCU, L. 374. 3. A pune la vedere, a înfățișa, a da la iveală; a expune. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. Fă-mă cîrpă d-ale mari, La bădița-n buzunari, Să mă scoată-n tîrguri mari. HODOȘ, P. P. 55. ◊ Expr. A scoate la vînzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vînzare (la licitație). Lucrurile au fost scoase la mezat. C. PETRESCU, Î. II 122. A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag, la medean) = a face cunoscut, a da la iveală. Am descoperit noi un secret, după îndeletniciri cărturărești de patruzeci de ani, care, cu ajutorul lor, ne-a îngăduit să scoatem în vileag povestea cea adevărată. SADOVEANU, D. P. 6. 4. (Complementul indică un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc.) A dezbrăca (sau a descălța), a îndepărta de la sine, a se despodobi. Lăsasem frîul și scosesem mănușile, ca să răsucesc o țigară. SADOVEANU, O. VIII 199. Începu să-și scoată fracul. SAHIA, N. 101. Iute mi-am scos ciubotele din picioare. CREANGĂ, O. A. 44. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic, Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. ◊ Expr. Pe unde scot (scoți etc.) cămașa? = cum aș (ai etc.) putea să ies (să ieși etc.) din încurcătură, cum să mă descurc (să te descurci etc.) sau să scap (să scapi etc.) de belea? E, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strîmbată de îngrijorare. REBREANU, R. I 97. A-și scoate căciula v. căciulă. 5. A trage afară cu forța, a smulge, a extrage. N-are un ochi de loc. I l-a scos cu sulița un călăreț teuton la Cosmin. DELAVRANCEA, A. 55. Aici este la bărbierul unde mi-a scos măseaua nevinovată. CARAGIALE, O. I 225. Dac-aș avea mai multă putere, ți-o spun drept că ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan. CREANGĂ, P. 318. Corb la corb nu-și scoate ochii. ◊ Expr. Prinde orbul, scoate-i ochii, se spune cînd îți scapă cineva și nu-l mai poți trage la răspundere. Pînă să-și dea turcii cu socoteala... Geantă trecuse bariera în fuga calului... Prinde orbul, scoate-i ochii! STANCU, D. 23. Acum prinde orbul, scoate-i ochii, necazu și mînia erau de surda. POPESCU, B. III 151. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). Mă chinuiește, îmi scoate sufletul cu atîta dragoste. NEGRUZZI, S. I 47. A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune mult suflet, a se extenua. Eu îmi scot sufletul și m-am abrutizat. C. PETRESCU, R. DR. 301. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i face (cuiva) mustrări grele. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă, că hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A-și scoate ochii unul altuia = a se certa, a se bate. Nu vă scoateți ochii... că ar fi păcat de așa ochișori drăgălași. T. 666. De departe calu-ți bate, de aproape ochii-ți scoate = aparențele sînt uneori înșelătoare. A-și scoate un foc de la inimă v. foc. A scoate mahmurul (din cineva) v. mahmur. A-și scoate sau a scoate altuia (ceva) din gînd v. gînd (4). A scoate (cuiva) și dinții din gură v. dinte. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) v. gărgăun. A-i scoate cuiva (ceva) pe nas v. nas. ♦ Fig. A obține, a stoarce, a căpăta. Și înainte de a-l da justiției omenești, ea îi scoate cu cleștele mărturisirea. GHEREA, ST. CR. II 260. Să puse ea cu lingușire să scoată vorba de la el. RETEGANUL, P. V 12. Nu putea scoate de la dînsa nici un răspuns. SBIERA, P. 139. 6. (Cu privire la oameni și la animale) A izgoni dintr-un anumit loc, a goni, a alunga; a da afară. Acuma ați vrea să ne scoateți de tot de pe moșia ce ne-a mai rămas. REBREANU, R. II 89. Voi ne-ați scos Din case, goi în ger și-n vînt, Ne-ați scos și morții din mormînt. COȘBUC, P. I 208. Era o beznă... de nu-ți vedeai nici mîna, și ploua și sufla un vînt cît să nu scoți nici cînele afară. RETEGANUL, P. IV 75. ◊ Tranz. fact. Primăvara scotea lumea la soare ca pe șopîrle. CAMIL PETRESCU, U. N. 94. ♦ A face să iasă în calea sau în întîmpinarea cuiva. Pesemne păcatele mi te-au scos înainte, măi Chirică. CREANGĂ, P. 164. Vai de tine Macovei, Cin’ te-a scos în ochii mei. BIBICESCU, P. P. 336. Foaie verde fir de linte... Scoate-mi puica înainte. ȘEZ. III 154. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce pe cineva la o petrecere, la un spectacol. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară, a destitui. Pe mine, zău, tot mișeii din vistierie m-au scos. HASDEU, R. V. 126. O proclamație vestind că el a venit... a scoate din scaun pe Andrei Bathori. BĂLCESCU, O. II 233. ◊ Expr. A scoate la pensie = a face pe cineva să părăsească locul de muncă pentru a deveni pensionar. ♦ A elimina dintr-o serie, un șir, o listă. ◊ Expr. A scoate din circuit = a elimina un aparat sau o instalație dintr-un circuit, întrerupînd legăturile. A scoate (pe cineva) din circulație = a îndepărta (pe cineva) din activitate, a-l sili să stea în rezervă, în umbră. După cît cunosc eu cuprinsul acestor scrisori, ar fi destul una singură ca să-l scoată definitiv din circulație pe Gică. C. PETRESCU, C. V. 338. A scoate corecturile = a îndepărta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. ◊ Refl. pas. Nu știți că s-a scos claca? CAMIL PETRESCU, O. II 541. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. Dar lelea Sofe îl scoase de pe gînduri. RETEGANUL, P. I 43. Îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. Maica din friguri mă scoate Dar din dragoste nu poate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din răbdări (sau din fire, din sărite, din balamale, din țîțîni) = a enerva peste măsură, a face să-și piardă răbdarea. Își dădu seama îndată că numai graiul romînesc l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări. REBREANU, P. S. 70. Cînd trecui pe lîngă ea, striga ca scoasă din fire. DELAVRANCEA, O. II 255. Incăpățînarea lui m-a scos din răbdări. CARAGIALE, O. II 199. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite și să mă faci – cîteodată – să-mi ies din răbuș afară. CREANGĂ, P. 152. A scoate (pe cineva) din minte (sau din minți, mai rar din simțiri) = a face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, judecata, calmul; a zăpăci (pe cineva). Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. M-ai scos din simțiri... căci cînd te zăresc... ia așa-mi scapără pe dinaintea ochilor. ALECSANDRI, T. I 200. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a lua viața cuiva, a omorî pe cineva. Cînd mi l-au apucat pe drac cu labele sale, au fost să-l scoată din viață. SBIERA, P. 260. Moarte, moarte, unde ești, în ce parte locuiești? Și ce faci de nu mai vii Să mă scoți dintre cei vii! HODOȘ, P. P. 155. A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, o poreclă, un calificativ injurios, depreciativ. Cînd a mărturisit a lor săi că vrea să ajungă cîntăreț, artist, ai săi s-au încredințat într-adevăr că e nebun și din nebunul nu l-au mai scos. PAS, Z. I 179. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. I-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușă afară. CARAGIALE, O. I 184. A scoate (cuiva) peri albi = a face cuiva necazuri, a-l îmbătrîni. Duceți-vă de pe capul mieu, că mi-ați scos peri albi de cînd ați venit. CREANGĂ, P. 270. ♦ A face pe cineva să vină (forțat) într-un loc; a convoca (cu forța). Țăranii nu-și întrerupeau munca... Vătavii și feciorii boierești îi scoteau primăvara; vătavii boierești îi scoteau vara. SADOVEANU, O. VII 274. Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la clacă. CREANGĂ, O. A. 37. Dumnezeu zice că a scos pre toate vietățile pămîntului la făcutul cărărilor. ȘEZ. V 127. ♦ (Cu privire la animale de tracțiune) A lua din ham sau din jug, a deshăma, a dejuga. ◊ Expr. A scoate boii (din jug) fără coarne = a termina rău o treabă, a scăpa cu greu dintr-o situație. Ș-a pus el... boii în cîrd cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne. CREANGĂ, P. 250. 9. (Despre drumuri) A duce pe călători într-un anumit loc; a conduce. După aceea au mai umblat ei prin pădure cît au umblat și-au dat de-o potecă care i-au scos din pădure. RETEGANUL, P. II 73. Poteca pe care... apucase îl scoase drept la un eleșteu mare. ISPIRESCU, L. 34. O potecuță strîmtă... scotea pînă în vîrful muntelui. GORJAN, H. I 132. ◊ (În contexte figurate) Unde mă va scoate drumul pe care umblu astăzi? GALACTION, O. I 102. ◊ (Subiectul este omul sau animalul care duce pe călător) Vreai să te scot la drumul mare? AGÎRBICEANU, S. P. 20. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată Să mă uit la lumea toată. ALECSANDRI, P. P. 311. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) la covrigi (rar la boi breji sau la drum de boi) = a ruina (pe cineva). Las’ pe dînșii, că ne scot ei la covrigi. CREANGĂ, A. 154. Aste cărți le rup pe toate Și le-arunc în foc. Pe alții măcar... nu vor scoate La boi breji, precum pe mine. CONTEMPORANUL, II 26. A scoate la lecție v. lecție. A o scoate la capăt v. capăt. 10. A face pe cineva să iasă dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a scăpa, a salva. Nu știi din ce ananghie mă scoți. DUMITRIU, N. 115. Pină acuma m-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia. CREANGĂ, P. 81. Ba, giuncanii nu-ți dau eu, Că mi i-au dat dumnezeu Să mă scoață de la greu. ALECSANDRI, P. P. 99. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din iarnă = a da (cuiva) hrană și adăpost în timpul iernii, a ajuta (pe cineva) să poată ieși din iarnă. Că-mi mor copiii de foame, N-am cu ce-i scoate din iarnă. TEODORESCU, P. P. 289. A scoate pe cineva (cu) obraz curat v. obraz. A scoate (pe cineva) basma curată v. basma. A scoate (pe cineva) din oprele v. opreală. 11. A obține un produs din ceva, a extrage, a fabrica. Și cu cîtă iscusință singură a scoate știe [albina] Dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269. ◊ Refl. pas. Pe urmă să se scoată paie pentru a doua oară. PAMFILE, A. R. 210. 12. A dobîndi, a cîștiga, a obține. Pesemne că s-au dus să-i arate zestrea pe care crede că o s-o scoată de la Hristache. CAMIL PETRESCU, O. II 168. Dacă-i vorba să scot banii de la tine, apoi slabă nădejde. REBREANU, I. 32. Noauă buți de vin o stors Și nice un ban n-o scos. ȘEZ. IV 8. ◊ Expr. A-și scoate pîinea (sau, rar, mămăliga) = a-și cîștiga traiul zilnic, a dobîndi cele necesare traiului. Doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia își puteau scoate mămăliga. CREANGĂ, A. 26. Pe cît poate pîinea-și scoate. PANN, P. V. O 171. Nu poți în orașul acesta să îți scoți nici pînea cea din toate zilele. GORJAN, H. I 114. ♦ A lua înapoi, a recupera. Se împrumutase... cu camete foarte mari și cu făgăduință de a-i lăsa să-și trămită ei oamenii lor în țeară, ca să le scoață datoria. ISPIRESCU, M. V. 4. ◊ Expr. A-și scoate din capete v. cap¹ (I 3). 13. A lua, a ridica (ceva) dintr-un anumit loc. Liceul nu-l mai văzu decît în ziua cînd veni să-și scoată certificatul de patru clase. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. (Rar) A scoate voie = a cere permisiune. Mergem noi la mitropolie și-ți scoatem voie. STĂNOIU, C. I. 24. 14. A face pe cineva să obțină o situație mai bună; a promova. Meștere, cînd ai de gînd să mă scoți calfă? ISPIRESCU, L. 369. ◊ Fig. Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul cînd nimic nu e de scos? EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A scoate (un) om din cineva = a face pe cineva să devină om de treabă, om cumsecade. Vreau să scot un om din tine. La TDRG. A scoate (pe cineva) mincinos v. mincinos. 15. (Cu complementul «fotografie») A fotografia. El însă umbla să scoată fotografie a bisericii Movileștilor. CĂLINESCU, E. 7. ◊ (Complementul indică persoana fotografiată) Dedesubt, între-amîndouă, poza lui Cănuță, scos la Duschek de la Episcopie. BASSARABESCU, S. N. 16. 16. (Cu privire la cărți, reviste etc.) A face să apară, a tipări, a publica. ◊ Expr. (Învechit) A scoate afară o proclamație = a da o proclamație, a face cunoscut; a promulga. La 23 octomvrie, Mihai scoase afară o proclamație. BĂLCESCU, O. II 233. II. 1. A face să iasă în afară, a da la iveală. În mînia lui, boierul își scoase în afară pieptul. SADOVEANU, O. VII 46. Bărbatul scoase capul pe fereastră să vază ce este. RETEGANUL, P. III 3. Ajungînd zmăoaica la apă, zise rățoiului:... scoate căpșorul din apă și uită-te la mama. ȘEZ. I 229. ◊ (În contexte figurate) Cu cîtă băgare de seamă smulge buruienile ce aveau nenorocul să scoată capul în stratul cu pricina. STĂNOIU, C. I. 124. Luna, scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare; fig. se ferește din răsputeri (de o situație grea, neplăcută etc.). Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. Pe care l-a zări nu mai scapă cu viață. De aceea fuge lumea de dînsul de-și scoate ochii. id. ib. 217. ♦ A face să emane, a produce. Țigarea era umedă și tare, nu scotea fum. C. PETRESCU, Î. II 130. Cîmpia scoate aburi; pe umedul pămînt Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vînt. ALECSANDRI, O. 174. ♦ A azvîrli, a arunca, a trimite. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, P. III 291. 2. A rosti, a pronunța, a face să se audă. Din cînd în cînd scot cîte-un guițat. SADOVEANU, O. VIII 177. Tînărul Herdelea nu scosese nici un cuvînt. REBREANU, R. I 173. Scoteam cîte-un suspin adînc. CREANGĂ, A. 124. (Acțiunea este făcută cu ajutorul unui instrument) Scotea, nene, bojogarul de zeu niște țiuituri din naiul lui de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ◊ Fig. Crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. A scoate (cuiva) nume (rău) sau veste, vorbe v. nume. ♦ A formula, a spune, a zice. Atunci căzură în genunche și scoaseră niște rugăminți fierbinți. ISPIRESCU, L. 99. 3. A născoci, a inventa. Cei mai pricopsiți dintre dînșii i-au scos și cîntec. ISPIRESCU, U. 81. Poporul a scos pe socoteala lui o mulțime de anecdote. ȘEZ. I 214. ♦ (Învechit) A institui. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. 4. (Despre păsări cu complementul «pui») A cloci și a face să iasă pui din ouă. Pajura... pe fiecare an scoate 12 pui, și nici de unu n-are parte, căci, cînd se duce după mîncare, vine un balaur și-i mînîncă. ȘEZ. II 206. Și să nu scoți pui în coji de alun La margini de drum. TEODORESCU, P. P. 454. ◊ (În contexte figurate) Multe nopți am văzut în zilele mele, dar ca asta mai puține – a făcut oftînd. Atîtea stele sînt, de parcă au scos pui cele care erau pînă acum. VORNIC, O. 147. Clocești și scoți pui de tirani. CONACHI, P. 302. ♦ (Rar) A naște. O! biată mamă, tare a țipat înainte să mă scoață. DELAVRANCEA, O. II 45. 5. (Despre plante) A face să răsară, a lăsa să crească. Iarba zbucnește din adîncuri, scoțînd colți verzi. STANCU, D. 21. Popușoiul a îmbătrînit de-o palmă și a scos spic. SADOVEANU, la TDRG. Nici mărăcinele struguri scoate, nici scaietele smochine. – Prez. ind. și: scoț (TEODORESCU, P. P. 328, ALECSANDRI, P. P. 344).

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Proces fiziologic constînd din schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră (pe nas sau pe gură) aerul ambiant conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. Și toți, îngrămădiți la provă, ca o turmă speriată, muți și palizi, cu respirația tăiată, privesc țintă înainte la orizont. BART, S. M. 38. El urmă mai departe rar, de-abia vorbind, cu respirația scurtă. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Poetic) După ora două nu s-a mai auzit decît respirația domoală a orașului adormit. BOGZA, M. S. 10. ◊ (Rar, considerat ca unitate de măsură) Izvorul e aproape, la cîteva respirații numai. BOGZA, C. O. 18. ◊ Respirație artificială = mișcare mecanică care se execută asupra corpului unui pacient, pentru a provoca reluarea mișcărilor normale respiratorii, întrerupte în caz de asfixie, sincopă etc. ◊ Expr. Operă (studiu, lucrare) de largă respirație = operă (studiu, lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul expirat, suflare. Încep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleacă deasupra să le simți respirația caldă. C. PETRESCU, Î. II 54. Îi simt respirația fierbinte. SAHIA, N. 20.

trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri¹. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești¹, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.

PĂLIT¹, -Ă, păliți, -te, adj. I. 1. (Despre plante) îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vînt etc.). Sălcii cu frunzele pălite atirnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă Ș-a doborit pălitele foi. MACEDONSKI, O. I 12. Copacii arămii și-ntindeau crengile țepene, cu frunza rară și pălită, în aerul pîclos și greu al toamnei. VLAHUȚĂ, O. A. 128. 2. (Despre țesături) Decolorat de soare, spălăcit. Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Își amintea ca într-un vis... de scoarțele lui cu flori pălite de soare. ANGHEL, PR. 63. ♦ îngălbenit. De fum pălite-atîrnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. 3. (Despre obraji) Pîrlit de soare, bronzat. Flăcăi cu cămeși albe și briie late; fete rumene și pălite de soare cu altițe și fote colorate înfățoșau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. II. Care a suferit o lovitură, lovit, împins la o parte. (Fig.) Era o persoană voinică, îndrăzneață și cu nasul pălit în sus. SADOVEANU, A. L. 158.

oală sf [At: PSALT. HUR. 1^v/25 / V: (îrg) ol sn / Pl: ~le și (reg) oii / E: ml olla] 1 Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., având de obicei gura largă și înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea, transportarea bucatelor etc. 2 (Pop; îe) Cât o ~ de praznic (mare) Foarte mare. 3 (Pfm; îe) A fi goală ca o ~ (D. case) A fi sărăcăcioasă. 4 (Pop; îe) A se feri (sau a se teme) ca de ~la mălaiului A se feri cu multă grijă să facă ceva. 5 (Pfm; îe) A prinde (sau a lua, a ridica pe cineva) ca din ~ A prinde pe cineva fără nici o greutate. 6 (Îae) A lua pe cineva prin surprindere. 7 (Pfm; îe) Sună a ~ Se spune despre cineva care e grav bolnav. 8 (Pfm; îe) A se face (sau a fi) ~le și ulcele (sau ulcioare) sau a se face pământ (sau lut) de ~e A fi mort de mult. 9 (Pop; îe) A pune (pe cineva) în ~ A întrece pe cineva. 10 (Pfm; îe) A pune (toate) în aceeași ~ A amesteca lucruri, probleme etc. diferite, producând neînțelegeri, confuzii. 11 (Pop; îe) A-i fierbe ~la (fără foc) A-i merge bine. 12 (Pop; îe) A-i fierbe două ~le, una seacă și una goală A-i merge foarte rău. 13 (Pop; îe) A fierbe (pe cineva) în ~ seacă A-i face cuiva multe neplăceri. 14 (Pop; îe) A mânca din ~ sau a gusta ~la cu chișleag (D. fete) A-și pierde fecioria. 15 (Pfm; îe) A plăti ~lele sparte (de altul) A plăti paguba făcută de altul. 16 (Pfm; îe) A-i pune (cuiva) ~la A fermeca pe cineva. 17 (Pfm; îe) A sufla (sau a se uita) în fundul ~lei A bea zdravăn. 18 (Îae) A se îmbăta. 19 (Pop; îe) A fi bolnav de ~ A fi bețiv. 20 (D. femei; îe) A ține ~la toartă A-i plăcea să fie stăpână în gospodăria proprie. 21 (Îe) A trage jar (sau foc) la ~la sa A se îngriji de interesele sale, neglijând pe ale altuia. 22 (Pfm; îe) Ajunge un ciomag (sau o bâtă, o măciucă) la un car de ~le O singură vorbă e de ajuns pentru cine vrea să priceapă. 23 (Îae) Nu este nevoie de un efort prea mare pentru a zădărnici ceva șubred, netemeinic. 24 (Pop; îe) Mustățile îi caută (sau îi trag) a ~ (sau spre fundul ~lei) sau i-a crescut mustața în ~ sau i-s mustățile făcute pe ~ Se spune despre un om căruia îi place să bea. 25 (Pop; d. mustăți; îla) Făcute pe (sau aduse a, date după) ~ Lungi și cu capetele lăsate în jos. 26 (Reg; îla) Tuns pe ~ Cu părul lung până pe gât și retezat rotund. 27 (Îae) Tuns urât. 28 Conținut al unei oale (1). 29 (Pop; îe) A-i da ~la în foc A se supăra. 30 (Pfm; îe) A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe ~la A se amesteca într-o problemă care nu îl privește. 31 (Fig; gmț) Cap. 32 (De obicei urmat de determinări nume de flori introduse prin pp „de” sau „cu”) Glastră. 33 (Îc) ~ de noapte Vas folosit mai ales de către copiii mici pentru necesitățile fiziologice Si: (îvp) țucal (reg) șerbel. 34 (Îf ol) Vas de lut lunguieț, înalt și mai strâmt la mijloc în care se pune de obicei lapte la prins. 35 (Îf ol) (Îrg) Vas în care se păstrează sau se transportă apa Si: cană, urcior, ulcea. 36 Conținut al oalei (35). 37 (Reg) Damigeană. 38 (Reg) Ploscă. 39 (Îvr) Lut. 40 (Reg) Cazan în care se fierb rufe. 41 Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), având uneori și accesorii și folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 42 (Înv) Țiglă. 43 (Înv) Burlan. 44 (Reg) Bucșă la roată. 45 (Reg) Scobitură circulară făcută într-un obiect. 46 (Reg) Obiect care are o astfel de scobitură. 47 (Reg) Scobitură a pivei. 48 (Reg) Scobitură adâncă a teascului pentru jumări. 49 (Reg; la moară) Piuliță de sub fusul crângului (32). 50 (Reg; la diverse jocuri) Gaură în care trebuie să intre pietrele sau bilele aruncate de jucător. 51 (Pop; îe) A face ~la A reuși să introducă toate bilele dintr-un joc în orificiul dinainte prevăzut. 52 (Reg) Vârtej de apă Si: bulboană, vâltoare.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. (Și în forma zburli) 1. Refl. (Despre părul oamenilor și al animalelor sau despre penele păsărilor) A se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială, a se ciufuli; a se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (în momente de spaimă sau de mînie). Mustața roșie a lui jupîn Năstase se zbirii și se grămădi sub nasul ascuțit. SADOVEANU, O. I 286. Plumbul său pătrunse gura ursului și se înfipse într-un fag. Acesta turbă, perii săi se zburliră și făcură o roată împrejurul capului. BOLINTINEANU, O. 331. Și de ce-mi vedea, Păru-i se zbîrlea. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ Fig. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. TOPÎRCEANU, P. 150. ◊ Tranz. Mugurii ascunși ai cornițelor îi încucuiaseră creștetul în părți, zburlindu-i părul scurt și moale. MIHALE, O. 504. [Pupăza] zbîrlindu-și creasta strigă triumfătoare... BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 46. Vulturoaica... își zburli penele de pe dînsa și puse gînd rău copilului. ISPIRESCU, L. 390. Bate copita de pămînt, Zburlește coama, s-altă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. III 287. Fig. [Vîntul] învăluia și frămînta copacii, zbîrlea acoperișurile de paie ale caselor. SADOVEANU, O. VI 513. Tranz. fact. Auzi în depărtare țipete groaznice, care zbîrlea în cap părul omului celui mai viteaz. POPESCU, B. I 55. Nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele... să-mi zburlească chica în vîrful capului? ALECSANDRI, T. 567. 2. Tranz. A face să se încrețească fața unei ape. [Vîntoasa] zburlea în crețuri mărunte unda subțiata, a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apii. ODOBESCU, S. I 141. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. Notarul e om deprins să se mînie, să se zbîrlească și să bată din picior. SADOVEANU, la TDRG. Cînd s-a zburlit odată vodă Sturza, au și umplut cîmpii ca potîrnichile. C. PETRESCU, A. R. 24. N-ai să te zbîrlești bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. III 158. ◊ Expr. A se zbîrli la cineva = a se repezi (cu vorba) la cineva, a se răsti la cineva. ♦ A se îndîrji. De cîte ori nenorocul te-o azvîrli mai jos tu să te zbîrlești și să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. III 35. ♦ (Despre vreme) A se arăta neprielnică, dușmănoasă (cu vînt, frig, zăpadă); a se strica. Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, C. PETRESCU, R. DR. 47. – Variantă: zburli vb. IV.

țeavă sf [At: DOSOFTEI, V. S. aprilie 92^v/20 / V: (îvp) țevie (P: ~vi-e), (reg) țeve, țeive / Pl: țevi, (îrg) țeve, (reg) ~ve / E: vsl *цева cf bg цева] 1 Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, de diverse lungimi, care are numeroase întrebuințări, în special pentru transportul de fluide Si: tub. 2 (Îs) ~ de eșapament Tub prin care gazele de ardere ies din toba de eșapament a unui motor cu ardere internă. 3 (Îs) ~ de extracție Tub de oțel cu diametrul relativ mic, utilizat în sondele de extracție a petrolului în vederea formării unei conducte prin care fluidul iese la suprafață. 4 (Fam; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate foarte tare pe cineva Si: a trage (cuiva) o mamă de bătaie. 5 Tub din care se confecționează instrumente muzicale de suflat sau părți ale acestora. 6 (Îrg) Burlan prin care iese fumul din sobă. 7 (Reg) Uluc pentru scurgerea apei. 8 Tub de lemn (de soc sau de trestie) pe care se înfășoară, de obicei cu ajutorul sucalei, firele de bătătură și care se introduce în suveică. 9 Tub cilindric sau conic, având suprafața netedă sau cu rifluri, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfășurarea firelor. 10 Parte a unei arme de foc, în fonnă de tub, prin care iese proiectilul aruncat de explozia pulberii. 11 Partea în formă de țeavă (1) a lulelei. 12 (Reg) Țigaret. 13 (Reg) Parte proeminentă (în formă de cioc sau de tub) a unui vas, prin care se bea sau se toarnă conținutul vasului. 14 (Îvr) Prelungire în fonnă de tub a pâlniei. 15 (Reg) Vrană (la moară). 16 (Reg) Partea tubulară a tulpinei unor plante Si: țivloaie (7). 17 (Atm; îrg) Conduct natural care se găsește în diferite țesuturi și organe, prin care circulă aer, hrană etc. Si: tub. 18 (Atm; îrg; îs) Țevia mâncării (sau, reg, ~va gâtului, țevia grumazului, țava mică) Esofag. 19 (Atm; îrg; îs) Țevia lui Eustache Trompa lui Eustache. 20 (Atm; îrg; îs) Țevia udului Uretră. 21 (Atm; îrg; îs) Țevile mitrei Trompele uterine. 22 (Atm; îrg; îs) Țevi semicirculare Canale semicirculare. 23 (Atm; reg; îs) Țevile nasului (sau ale nărilor) Nări. 24 (Atm; reg; îs) Țevile plămânilor Bronhii. 25 (Atm; Ban; șîs ~va piciorului, ~ de picior) Fluierul piciorului.

CORN², (II, 6) coarne și (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3) corni, s. m. I. 1. (La animalele numite «cornute») Fiecare dintre cele două excrescențe osoase, drepte sau încovoiate, ascuțite la capăt, care formează continuarea osului frontal, ieșind din piele. Fratele cel sărac... avea și el o pereche de boi... tineri, nalți de trup, țepoși la coarne. CREANGĂ, P. 37. Capul zimbrului moldav țiind în coarnele sale pajura împărătească. NEGRUZZI, S. I 43. Nici ai boi... Nici ai junei Cu coarne lungi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. – Loc. adj. (Despre minciuni) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, încornorat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. (despre oameni) a se repezi cu vorba la cineva, a certa, a bruftui. A scoate coarne = a deveni agresiv. A fi mai cu coarne decît altul = a fi mai grozav decît altul. Ce?... Crezi tu că ești mai cu coarne decît. noi? SBIERA, P. 45. A pune (cuiva) funia în coarne = a purta (pe cineva) de nas, a-i impune voința. Vrei să mă duci la apă de căpăstru? Vrei să-mi pui funia-n coarne? ȘEZ. II 73. A se lua în coarne cu cineva = a-și pune mintea, a se încăiera. cu cineva, a se potrivi cuiva. Om în toată firea, te iei în coarne cu un biet copil. SLAVICI, N. 51. A-și arăta coarnele = a-șî manifesta răutatea, dușmănia. A pune cornul în pămînt = a se încăpățîna. A căuta (sau a se uita) în coarnele cuiva = a asculta de cineva, a se lua după cineva. Eu nu-s Ciolac să-ți caut în coarne; eu îți moi numaidecît ciolanele. SADOVEANU, N. F. 147. Moșneagul... se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfînt era. CREANGĂ, P. 285. A băga (pe cineva) în corn de capră = a aduce (pe cineva) în mare încurcătură, la mare strîmtoare. A pune coarne = a călca credința conjugală. Nevasta-acasă Coarne-i punea. NEGRUZZI, S. II 100. (Popular) Cel cu coarne = dracul. ♦ (Prin analogie) a) Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului. Mult cumpănit ies coarne la iveală. BENIUC, V. 19. Melc, melc, codobelc. Scoate coarne boierești. TEODORESCU, P. P. 191. b) Fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase, bifurcate, de lîngă ochii unor cărăbuși. Coarnele rădaștei. 2. (Numai la sg.) Materia osoasă din care sînt făcute coarnele animalelor, folosită pentru fabricarea unor obiecte. Pieptene de corn. 3. Instrument de suflat folosit la vînătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. După masă porniră pădurarii cu cînii pe poteci și într-un tîrziu începu să adie glas de corn în liniștea codrului. SADOVEANU, O. IV 485. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Ștefan se întoarce și din cornu-i sună, Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. BOLINTINEANU, O. 34. ♦ Instrument muzical de suflat, făcut din alamă sau din alt metal. Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94. 4. Recipient făcut din corn (2) sau în formă de corn (1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. Pe toată ziua stricam într-însele [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Expr. Cornul abundenței (sau îmbelșugării) = vas în formă de corn umplut cu fructe și flori, care simbolizează belșugul. 5. Franzeluță în formă de semilună. Ieri dimineață am băut un ceai cu patru cornuri. C. PETRESCU, C. V. 153. 6. (La pl.) Nume dat părților în formă de corn (1) ale unor lucruri (mai ales ale unor unelte): a) fiecare dintre cele două minere ale plugului. Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de la coarnele plugului... Tovarăși de vifor, Tovarăși de soare, Tot mai drept, Tot mai dîrz, înainte! DEȘLIU, G. 35. Ținea strîns în pumnii grei coarnele plugului și apăsa tăișul uneltei în pămîntul muiat de ploaie. DUMITRIU, V. L. 5. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului. ALECSANDRI, P. P. 298; b) fiecare dintre țepile unei furci sau dintre dinții unei furculițe. Cu unul din coarnele ascuțite ale furculiței scotocea carnea de prin încheieturi. HOGAȘ, M. N. 37; c) fiecare dintre brațele crucii; (prin analogie) fiecare dintre cele patru părți ale prescurii. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin. CREANGĂ, P. 91. 7. (În expr.) Cornul lunii = luna în primul și ultimul pătrar, cînd are formă de seceră. Trecuseră vreo două ceasuri, cornul lunii își terminase scurta lui apariție. CAMIL PETRESCU, N. 167. Cornul tremurător al lunii va trece... de-a lungul crucilor din cimitir. GALACTION, O. I 218. Zamfira... se uita la cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19. 8. (În expr.) Cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium). 9. (Mold., Transilv.) II.Colț, unghi, ungher; margine. Din cornul de din dos al casei se desprinseră două umbre omenești și se depărtară în fugă. SADOVEANU, B. 103. La un corn de dumbravă au ieșit de pe o potecă nevăzută doi călăreți. SADOVEANU, F. J. 726. Suratele mele... aseară s-au vorbit... într-un corn de șură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186.

vărsa [At: PSALT. HUR. 67^r/22 / Pzi: vărs, 3 (reg) ~sează, 6 (îvr) vărs / E: ml versare] 1 vt (C. i. vase¹, recipiente etc., care conțin lichide, materii în formă de pulbere sau de granule etc.) A răsturna făcând să curgă sau să iasă conținutul. 2 A goli un vas¹, un recipient prin răsturnare sau prin înclinare. Si: (pop) a deșerta (1). 3 vt (Mol; îe) A ~ putina cu huștii A spune tot ce știi. 4 vt A face să curgă un lichid (dintr-un vas¹, dintr-un recipient). 5 vt A arunca un lichid dintr-un vas¹. 6 vt (Îe) A ~ laptele în păsatul cuiva A ajuta pe cineva. 7 vt (Îe) A ~ lacrimi (fierbinți ori, pop, de sânge) sau a ~ șiroaie de lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 8 vr (Îvr; îe) A se ~ în lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 9 vt (Îe) A ~ sânge (nevinovat ori omenesc, înv, de om) sau, înv, a ~ sângele cuiva A ucide (pe cineva). 10 vt (Îe) A-și ~ sângele (pentru cineva sau ceva) A-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). 11 vt (Îvp; îe) A ~ (multe) sudori (sau nădușeli) sau a ~ sudori de moarte A face mari eforturi pentru a realiza ceva. 12 vt (Îvp; îae) A fi în agonie. 13 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) mațele A spinteca (pe cineva). 14 vt (Pop; îae) A ucide (pe cineva). 15 vt (Îrg) A turna¹ metale sau materii topite². 16 vt (Îrg) A obține un obiect prin turnarea¹ metalelor topite. 17 vt (Trs) A sufla cu argint un obiect de metal. 18 vt (C. i. materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului¹ în care se află, prin aruncare etc.). 19 vr (Reg; d. cereale) A se scutura de rod¹. 20 vt A lansa asupra inamicului săgeți, bombe, gloanțe etc., în cantitate mare. 21 vr (D. ape) A ieși din albie Si: a se revărsa. 22 vt (Îrg; d. față; îe) A ~ sânge (sau rumeneață) A se înroși. 23 vr (Înv; pan; d. conținutul unui vas¹) A da pe dinafară. 24 vr (Reg; pan; d. muguri) A se deschide (14). 25 vr (D. fluvii) A-și duce apele în mare sau în ocean Si: (îvp) a veni (141). 26 (D. ape curgătoare) A-și uni cursul cu o altă apă (cu debit¹) mai mare Si: (îvp) a veni (142). 27 vr (Îvp; d. ploaie, adesea cu determinări modale) A cădea din abundență. 28 vim (Pop; îe) Plouă de varsă Plouă torențial. 29 vt (Poetic; d. nori) A lăsa să cadă precipitații (în cantitate mare). 30 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A curge (4). 31 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A se scurge. 32 vr (Reg; pan; d. pământ) A se surpa. 33 vr (Îvr; pan) A aluneca (3). 34 vt(a) A vomita. 35 vt (Îe) A-și ~ (și) mațele (sau măruntaiele) A vomita foarte tare. 36 vt (Îae) A simți un dezgust violent (față de cineva sau de ceva). 37 vt (Înv; îe) A ~ ceva pe nas A o păți. 38 vt (Înv; îe) A-și ~ sufletul A muri¹. 39 vt (În basme; d. balauri, zmei etc.) A scoate foc, jeratec etc. (pe gură). 40 vt (Îe) A ~ foc Se spune despre caii iuți și puternici. 41 vt (Pan) A da afară ceva. 42 vt A preda sume de bani, obiecte de valoare etc. 43 vt A depune sume de bani, obiecte de valoare etc. la o instituție (bancară), la o casă² etc. (pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.). 44 vt A cheltui peste măsură. 45 vt (Rar) A investi. 46 vt A repartiza un soldat la o anumită unitate militară. 47 vt A transfera un soldat de la o unitate militară la alta. 48 vt (Adesea poetic; d. surse de lumină, de căldură etc.) A răspândi lumină, căldură, radiații etc. 49 vr (Pop; îe) A se ~ zorile (sau de ziuă) A se revărsa zorile. 50 vt (Fig) A-și manifesta sentimentele, starea de spirit prin comportare, prin atitudine etc. 51 vr (Înv; d. oameni) A se îmbolnăvi de variolă (1). 52 vr (Pop; d. animale) A se îmbolnăvi de variolă (3). 53 vt (Pop) A vaccina preventiv un animal împotriva variolei (3).