abroga vb. tr. a scoate din vigoare un act normativ. (< lat. abrogare, fr. abroger)

AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

ASPRIME, asprimi, s. f. 1. Proprietatea de a fi aspru² (I1); (rar) aspreală. 2. Fig. Atitudine severă față de cineva; severitate, strășnicie. ♦ Vigoare, tărie, forță, putere mare. Asprimea vântului. – Aspru² + suf. -ime.

ATON adj. 1. (Despre țesuturi) Atins de atonie; lipsit de vitalitate, de vigoare. 2. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Lipsit de accent; neintonat. [< fr. atone, cf. gr. a – fără, tonos – ton, arc].

ATROFIA vb. I. refl. A-și pierde vitalitatea, vigoarea; (despre țesuturi, organe) a se închirci. [Pron. -fi-a., p. i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. atrophier].

ATROFIA vb. refl. a suferi o atrofie; a-și pierde vitalitatea, vigoarea; a se degenera. (< fr. atrophier)

BABALÂC ~ci m. depr. Persoană lipsită de vigoare fizică și intelectuală (din cauza vârstei înaintate); bătrân neputincios și urât; boșorog. /<turc. babalik

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

bărbat (bărbați), s. m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

BĂRBĂȚIE s. 1. masculinitate, virilitate. (De o ~ pregnantă.) 2. energie, putere, vigoare. (Dă dovadă de multă ~.) 3. v. curaj. 4. v. vitejie.

BĂRBĂȚIE f. 1) Vârstă matură a bărbatului. 2) Totalitate de caractere fizice și sexuale ale bărbatului. 3) Forță fizică proprie bărbaților; vigoare de bărbat. 4) Comportare sau atitudine de om curajos; îndrăzneală; cutezanță. [Art. bărbăția; G.-D. bărbăției; Sil. -ți-e] /bărbat + suf. ~ie

BECISNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate și de inteligență; cu capacități intelectuale reduse. /<sl. bețistiniku

A SE BOȘOROGI mă ~esc intranz. pop. 1) A se îmbolnăvi de hernie; a se vătăma. 2) A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rablagi; a se rebegi. /Din boșorog

CĂDEA, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.

CLOROTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cloroză; (p. ext.) anemic, palid; lipsit de vigoare. ♦ (Bot.; despre organe) Îngălbenit din cauza lipsei de clorofilă. [< fr. chlorotique].

CLOROTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique.

CLOROTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este bolnav de cloroză; anemic. 2) fig. rar Care are o constituție lipsită de vigoare; plăpând; firav; gingaș. /<fr. chlorotique

DĂRÂMĂTURĂ ~i f. 1) Rămășiță de construcție dărâmată; ruină. 2) la pl. Crengi uscate căzute din copaci; vreascuri; uscături. 3) fig. fam. depr. Ființă lipsită de vigoare. /a darâma + suf. ~ătură

DEBIL ~ă (~i, ~e) 1) (despre ființe, organisme) Care are o constituție lipsită de vigoare; firav; slab; plăpând. 2) și substantival (despre persoane) Care se caracterizează prin slabe capacități mintale; înapoiat mintal. /<fr. débile, lat. debilis

DECLINA vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc. ♦ a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea. 3. a nu recunoaște, a nu admite ceva. 4. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune. ◊ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța. (< fr. décliner, lat. declinare)

DECREPIT ~tă (~ți, ~te) livr. Care și-a pierdut vigoarea fizică din cauza vârstei înaintate; atins de decrepitudine; ramolit. /<fr. décrépit, lat. decrepitus

DECREPITUDINE ~i f. Lipsă de vigoare fizică (și intelectuală), provocată de bătrânețe înaintată; slăbiciune extremă. [Art. decrepitudinea; G.-D.decrepitudinii] /<fr. decrépitude

DELICAT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care este plin de grație. 2) (despre constituția fizică) Care este lipsit de vigoare, de rezistență; plăpând; slab; gingaș; firav. 3) (despre oameni sau despre manifestările lor) Care vădește multă bunăvoință și amabilitate în relațiile cu alți oameni; prevenitor. 4) (despre culori) Care nu bate la ochi; puțin intens; atenuat. 5) (despre mâncăruri, băuturi) Care are gust plăcut; ales; delicios; savuros; suculent. 6) (despre obiecte) Care este executat cu multă îndemânare. 7) (despre situații, probleme) Care cere precauție și băgare de seamă. /<fr. délicat, lat. delicatus

DEMOBILIZA, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser.

DENUNȚA, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni, a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.

A DENUNȚA denunț tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunț; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare

DESUETUDINE s. f. ieșire din vigoare a unei legi prin neglijarea ei mult timp. ♦ a cădea în ~ = a ieși din uz, a se perima; a se demoda. (< fr. désuétude, lat. desuetudo)

DISPOZIȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezământ, carte, farmuta, învățătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendință.

DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

DRIVE [pron. DRAIV] s. n. 1. lovitură puternică la tenis, golf și base-ball care imprimă mingii o viteză mare și o traiectorie razantă. 2. (jaz) manieră de execuție prin elan, stimulator, vigoare, forță impulsivă. 3. (psih.) tendință impulsivă, de natură instinctivă. (< engl. drive)

A ELABORA ~ez tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face să ia ființă și să capete formă definitivă; a alcătui; a întocmi. 2) (legi, decrete) A pune în vigoare în mod oficial; a emite. 3) (aliaje, oțel) A obține ca urmare a efectuării unor operații speciale. /<fr. élaborer, lat. elaborare

EMITE vb. tr. 1. a lansa, a enunța, a exprima (o părere, o teorie). 2. a elabora, a pune în vigoare (o lege, un decret etc.) ◊ a pune în circulație (bancnote, hârtii de valoare etc.). 3. a produce, a răspândi radiații, unde electromagnetice etc.; a transmite, a difuza. (< lat. emittere, după fr. émettre)

EMITE vb. III. tr. 1. A lansa, a enunța, a exprima, a spune (o părere, o teorie). 2. A elabora, a pune în vigoare (o lege, un decret etc.). ♦ A pune în circulație (bancnote, hîrtii de valoare etc.). 3. A produce, a împrăștia, a răspîndi radiații, unde electromagnetice etc. [P.i. emit. / < lat. emittere, cf. fr. émettre].

A EMITE emit tranz. 1) (ipoteze, teorii, opinii) A pune în circulație; a înainta; a promova. 2) (legi, decrete) A pune în vigoare în mod oficial; a elabora. 3)(bancnote, hârtii de valoare) A pune în circulație. 4) (adeverințe, acte oficiale) A pune la dispoziție ca urmare a unei solicitări. 5) (raze de lumină sau de căldură, unde electromagnetice sau sonore) A împrăștia în toate direcțiile; a transmite radial; a radia; a iradia. 6) (știri, vești, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a anunța; a difuza. /<lat. emittere

ENERGIC, -Ă, energici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de vigoare, de energie (2); hotărât, viguros; care oglindește, exprimă energie (2). ♦ (Despre medicamente) Cu acțiune promptă, puternică și imediată; eficace. – Din fr. énergique.

ENERGIE s. 1. dinamism, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă, (livr.) potență, (pop.) vânjoșenie, vânjoșie, vârtoșie, voinicie, (reg.) mau, vânj, vlastă, (Munt., Olt. și Ban.) snagă, (înv.) sforță, tărime, vârtute, vlavie, (fig.) sevă. (Dă dovadă de o ~ inepuizabilă.) 2. v. bărbăție. 3. (FIZ.) energie atomică = energie nucleară; energie electrică v. lumină electrică; energie nucleară v. energie atomică.

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare dată. 2. Forță, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acționa. ♦ Fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiuni. – Din fr. énergie, lat. energia.

ENERGIE s.f. 1. Capacitate a unui sistem de a efectua un lucru mecanic sau o altă acțiune echivalentă. 2. Forță, putere, vigoare, tărie. ♦ Fermitate, hotărîre în atitudini, în acțiuni. [Gen. -iei. / < fr. énergie, it. energia, cf. gr. energeia – activitate].

EXISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care există în mod real, în prezent. Adevăr ~. 2) Care este valabil pentru perioada dată; în vigoare la momentul dat. Ordine ~tă. /<fr. existant, lat. existens, ~ntis

EXPIRA vb. I. 1. tr. A da afară din plămîni aerul inspirat. 2. intr. (Despre un termen, un contract, o convenție etc.) A se împlini, a înceta de a fi în vigoare. 3. intr. (Fig.) A muri. [P.i. expir. / cf. fr. expirer, lat. expirare].

FIERT² fiartă (~ți, ~te) 1) v. A FIERBE. ◊ A o face fiartă a face o gafă. 2) fig. (despre persoane) Care este fără vigoare; moleșit. /v. a fierbe

FIRAV ~ă (~i, ~e) și fig. 1) Care are o constituție lipsită de vigoare; slab; plăpând; gingaș; delicat; fragil. 2) (despre idei, teorii, concepții etc.) Care poate fi ușor combătut; slab argumentat; șubred. /< sl. chyrazu

FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit². ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque.

FLASC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este lipsit de consistență; moale. 2) fig. Care este lipsit de vigoare, de forță, de energie. 3) (despre corpuri solide) Care este lipsit de rezistență la încovoiere, răsucire etc. /<fr. flasque

A SE FLEȘCĂI mă ~iesc intranz. 1) A deveni moale; a se înmuia. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea, vlaga; a se moleși. /fleașc + suf. ~ăi

FORȚĂ s.f. I. 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Tur de forță = acțiune care cere multă putere, îndemînare și energie; forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; forță de producție = categorie economică, desemnînd una din laturile modului de producție, cuprinzînd totalitatea mijloacelor de producție și a forțelor de producție, privite în unitatea și în interacțiunea lor dialectică. ♦ Energie morală. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forțe armate = armată, unități militare. II. Energie, putere naturală, element al naturii. ♦ Cauză care scoate un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. III. Constrîngere, violență. ◊ (Caz de) forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină. [Pl. -țe. / < fr. force].

FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

FRAGIL ~ă (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care se sparge, se sfărâmă ușor; casant. 2) fig. Care are un aspect fizic delicat; cu construcție fără vigoare; slab; plăpând; gingaș; firav; delicat. /<fr. fragile, lat. fragilis

GINGAȘ ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre ființe și despre manifestările lor, despre lucruri etc.) Care este foarte delicat și sensibil la influențele exterioare; plin de sensibilitate și delicatețe; fin. 2) și fig. Care are o construcție lipsită de vigoare; delicat; firav; plăpând; slab. Pisică ~ă. Floare ~ă. 3) (despre lucruri, acțiuni) Care cere multă pricepere și eforturi deosebite la realizare; greu de realizat; dificil. /<ung. dsingás

A SE HÂRBUI mă ~iesc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi șubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui

A SE HODOROGI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se șubrezi; a se ramoli. /Din hodorog

A SE HRENTUI mă ~iesc intranz. pop. 1) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi, șubrezindu-se; a se hârbui; a se rablagi. 2) A se răspândi în diferite direcții; a se risipi; a se împrăștia. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde sănătatea și vigoarea; a se ramoli; a se hodorogi; a se șubrezi. /cf. ung. harantolni

IMPOTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are putere; lipsit de vigoare; fără putere; neputincios. 2) (despre bărbați) Care nu este apt de a săvârși un act sexual. /<fr. impotent, lat. impotens, ~ntis

IMPOTENT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

IMPOTENT, -Ă adj., s.m. (Om) lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Inapt pentru actul sexual. [Pl. -nți. / cf. fr. impotent, lat. impotens].

Impotență ≠ potență, vigoare

IMPOTENȚĂ s. f. Lipsă de vigoare; neputință. ♦ Spec. Stare (patologică) a unui bărbat inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotence, lat. impotentia.

IMPOTENȚĂ s.f. (Rar) Lipsă de vigoare; neputință, moleșeală. ♦ Imposibilitatea săvîrșirii actului sexual de către un bărbat. [< fr. impotence, lat. impotentia].

IMPOTENȚĂ f. 1) Caracter impotent; lipsă de putere, de vigoare. 2) Stare de impotent. [G.-D. impotenței] /<fr. impotence, lat. impotentia

Indolent ≠ robust, viguros, vigoare, muncitor

INERT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

INERT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are mișcare proprie; fără mișcare proprie. 2) fig. Care nu reacționează la factorii din jur; lipsit de vigoare și de energie; molatic; molâu. 3) chim. (despre substanțe) Care nu reacționează la contactul cu alte substanțe; lipsit de reactivitate. /<fr. inerte, lat. iners, ~tis

INSTRUMENT ~e n. 1) Obiect acționat manual, folosit la îndeplinirea unor operații de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuție. 3): ~ de ratificare document prin care părțile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziții. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum

A INTRA intru intranz. I. 1) (în opoziție cu a ieși) A pătrunde din exterior în interior; a trece dintr-un spațiu sau mediu în altul. ~ în magazin. ~ în livadă. ~ în nori. 2) A se angaja (într-o activitate), îndeplinind anumite cerințe; a începe să facă parte (dintr-o instituție, ansamblu, partid etc.). ~ în societatea de renaștere a culturii naționale. ~ la universitate. 3) A trece într-o altă perioadă de timp. ~ în anul 2001. ~ în al treizecilea an de viață. 4) A putea fi cuprins în anumite limite; a încăpea. În sacoșă intră 10 kg de cartofi. 5) A fi parte componentă; a se include. În sumă intră toate cheltuielile. 6) (despre materiale) A se cere pentru realizarea unui obiect; a fi necesar; a trebui. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de inițiere a unei acțiuni) ~ în luptă. ~ în vorbă. ◊ ~ în vigoare a căpăta caracter oficial, începând a se aplica în practică. 2) (sugerează ideea de trecere într-o altă stare) ~ în nevoi. ◊ ~ la spălat a-și micșora dimensiunile la spălat. 3) (sugerează ideea de infiltrare în cineva sau ceva) ~ groaza în cineva. ~ umezeala în pereți. ◊ A (nu)-i ~ în voie cuiva a (nu)-i satisface cuiva dorințele. ~ în sânge a deveni o necesitate. [Sil. in-tra] /<lat. intrare

INTRA², intru, vb. I. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se băga. ◊ Expr. A intra în spital = a se interna. (Parcă) a intrat în pământ = a dispărut fără urmă. A intra în pământ (de rușine) = a-i fi foarte rușine. 2. Fig. A pătrunde, a se vârî, a ajunge la... A intra în amănunte. ◊ Expr. A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. (Fam.) A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câștiga bunăvoința cuiva prin fel de fel de mijloace. 3. A participa, a se băga, a se amesteca; a lua parte la o activitate. ◊ Expr. A intra într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcătură etc.). A intra în horă = a începe să ia parte la o acțiune. A intra în vorbă cu cineva = a) a începe o discuție cu cineva; b) (pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un spital etc. A intra în război (sau în luptă, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). ♦ A ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul să ajungă, să apuce) o vârstă, o epocă etc. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A îmbrățișa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujbă. 5. A adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizație, într-o asociație etc. II. (Despre lucruri, fenomene, idei etc.) 1. A pătrunde, a se înfige, a se băga; a străbate. Acul intră în pânză. Lumina intră pe fereastră. 2. Fig. A-și face loc, a se strecura; a ajunge în... ◊ Loc. vb. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a se îmbolnăvi. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. ◊ Expr. N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac = mai este timp, n-a trecut vremea. A intra în (sau sub) stăpânirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate. A intra în sufletul cuiva = a) a plictisi pe cineva cu amabilitățile sau cu insistențele; b) a deveni drag cuiva. 3. A avea loc; a încăpea. Cartea intră în servietă. ♦ (Mat.) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui într-o anumită proporție spre a realiza un anumit produs. La acest palton intră stofă multă. ♦ A face parte integrantă (din ceva). 5. (În expr.) A intra la spălat = (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile prin spălare. A intra la apă = a) (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) (despre oameni) a ajunge într-o situație neplăcută, grea. 6. (Despre o lege, un pact etc.; în expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei părți dintr-o bucată muzicală. [Var.: (pop.) întra vb. I] – Lat. intrare.

IULIAN adj.n. Calendarul iulian = calendar pus în vigoare de Caius Iulius Caesar în anul 46 î.e.n. [Pron. iu-li-an. / < fr. julien, cf. Iulius Caesar – dictator roman].

A ÎNVIGORA ~ez tranz. A face să se învigoreze; a întrema; a înviora. /în + vigoare

A SE ÎNVIGORA mă ~ez intranz. A căpăta putere; a se întrema; a se înviora. /în + vigoare

ÎNVIGORA, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

LAPIDAR, -Ă, lapidari, -e, adj. 1. (Despre inscripții, ornamente) Săpat în piatră. 2. (Despre stil, vorbire) Care evocă prin concizie (și vigoare) stilul inscripțiilor latine; laconic, scurt, concis. – Din fr. lapidaire.

LÂNCED ~dă (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de vigoare; fără energie și forță vitală. 2) înv. Care este slăbit din cauza unei boli; sleit de puteri. /<lat. languidus

LÂNCED, -Ă, lâncezi, -de, adj. 1. (Înv.) Slăbit de boală, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare sau de energie; moale. – Lat. languidus.

LEGALITATE, legalități, s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit căruia toate organizațiile de stat sau obștești și cetățenii sunt obligați să respecte, în activitatea lor, legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité.

LEGALITATE f. 1) Caracter legal; conform cu legile. 2) Respectare cu strictețe a legilor. ◊ A intra în ~ a se supune legilor în vigoare. A fi în ~ a se afla sub ocrotirea legilor. 3) Organizare a unui stat pe bază de legi. 4) Ansamblu de legi al unei țări. [G.-D. legalității] /<fr. légalité

LEGISLAȚIE s. (JUR.) (înv.) legiuire, testament. (Conform ~ în vigoare.)

LUXURIANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre vegetație) Care este extrem de bogat; caracterizat prin dezvoltare și abundență. 2) fig. Care se impune prin bogăție și vigoare; caracterizat prin varietate și forță. Imaginație ~tă. Stil ~. [Sil. -ri-ant] /<fr. luxuriant, lat. luxurians, ~ntis

MASCULINITATE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat; p. ext. vigoare bărbătească, virilitate. – Din fr. masculinité.

MASCULINITATE f. Totalitate a trăsăturilor specifice unui bărbat; vigoare bărbătească; virilitate; bărbăție. /<fr. masculinité

MAU s. v. ardoare, avânt, dinamism, elan, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, temperament, vigoare, vitalitate, vlagă.

MĂLĂIEȚ ~iață (~ieți, ~iețe) 1) (despre unele ciuperci, legume etc.) Care are partea comestibilă moale și făinoasă. 2) fig. (despre persoane) Care este lipsit de vigoare și energie; molatic; molâu. /mălai + suf. ~ieț

MĂMĂLIGOS ~oasă (~oși, ~oase) (despre persoane) Care este moale (ca o mămăligă); lipsit de energie și vigoare; molâu; molatic. /mămăligă + suf. ~os

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mere vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.

A SE MISTUI mă mistui intranz. 1) A se distruge prin ardere; a se transforma în cenușă. 2) A înceta să mai fie în câmpul de vedere al cuiva; a se face nevăzut; a se evapora; a dispărea; a eclipsa. 3) fig. A pierde treptat vigoarea fizică și/sau morală (sub influența unor factori nocivi). /<ung. emészt

MOALE¹ moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. * Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. * Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. * A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

MOLATIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește încetineală; greoi. Gest ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de vigoare; fără energie; molâu; mămăligos. 3) Care exprimă atenție și duioșie; galeș; tandru. Privire ~că. 4) Care are o intensitate redusă. Cântec ~. 5) Care calmează, liniștește; calmant. 6) (despre forme de relief) Care are pantă mică; cu înclinație mică. /moale + suf. ~atic

MOLÂU ~ie (~i) și substantival 1) Care este lipsit de vigoare și energie; molatic. 2) fig. Care este lipsit de voință. /moale + suf. ~âu

Moleșeálă ≠ vigoare, vlagă

A SE MOLEȘI mă ~esc intranz. A pierde vigoarea, căzând într-o stare de somnolență; a fi cuprins de moleșeală; a se înmuia. /cf. moale

MOLICIUNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

MUCEGAI ~uri n. Strat de ciuperci saprofite sau parazite, care se dezvoltă pe suprafața unor substanțe organice, obiecte umede etc.; mucezeală. * A prinde ~ a) a se acoperi cu mucegai; b) a-și pierde vigoarea; a se ramoli. /Din muced

MUMIE s.f. 1. Cadavru păstrat prin îmbălsămare specială la vechii egipteni.** Cadavru descărnat, conservat natural într-un sol foarte uscat. 2. (Fig.) Om lipsit de vigoare, de vivacitate; molîu. [Gen. -iei. / < germ. Mumie, cf. it. mummia, ar. mumija].

NERV ~i m. 1) Formație anatomică, cu aspect fibros, albicioasă, care se ramifică de la sistemul nervos central spre diversele organe interne și exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constituții nervoase. ◊ Boală de ~i stare de nervozitate extremă. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-și calma ~ii a-și potoli surescitarea. Războiul ~ilor stare de tensiune extremă între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitală; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viață; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibră musculară. 6) la sing. Parte esențială, de bază. /<lat. nervus, it. nervo^[1]

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].

OFILI, ofilesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre plante) A se veșteji, a păli; a se îngălbeni. ◊ Tranz. Seceta ofilește plantele. 2. Fig. (Despre persoane) A-și pierde culoarea, prospețimea feței; a se fana, a se trece; a-și pierde puterea, vigoarea, a se vlăgui. [Var.: (înv. și reg.) ovili vb. IV] – Din rus. ohilet’ „a se pipernici”.

OFILIT, -Ă, ofiliți, -te, adj. 1. (Despre plante) Veștejit, pălit, îngălbenit. 2. Fig. Palid, tras, trecut; slab, uscat; lipsit de vigoare, istovit. [Var.: (înv. și reg.) ovilit, -ă adj.] – V. ofili.

OFTICOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) și substantival Care suferă de oftică; cu oftică; tuberculos; ftizic. 2) Care este lipsit de energie și vigoare; molâu; molatic; mămăligos. /oftică + suf. ~os

OSTENIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial pop. 1) v. A OSTENI și A SE OSTENI. 2) (despre manifestări ale oamenilor sau despre părți ale corpului lor) Care vădește lipsă de puteri, de vigoare. Mers ~. Ochi ~ți. /v. a (se) osteni

PALID, -Ă, palizi, -de, adj. 1. (Despre față sau despre părți ale feței) Care este fără culoare, galben; p. ext. (despre oameni) cu obrazul fără culoare; livid, pal. 2. (Despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) Lipsit de intensitate; care răspândește o lumină slabă; fără strălucire; stins². 3. (Despre culori) Care este puțin intens, care este șters, estompat sau spălăcit; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin estompată sau spălăcită. ♦ Fig. Lipsit de vigoare; șters; searbăd. – Din lat. pallidus, it. pallido.

A PĂRĂSI ~esc tranz. 1) (locuri sau persoane) A lăsa plecând în altă parte; a abandona. ~ satul. A-și ~ soția. ◊ A-l ~ puterile (pe cineva) a pierde din vigoare; a se simți slăbit de puteri. 2) A înceta de a mai practica; a lăsa. ~ gimnastica sportivă. /cf. sl. parasiti

PENAL, -Ă, penali, -e, adj. (Despre dispoziții cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupă de infracțiuni și prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancționarea lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de legile penale. Clauză penală = clauză prin care părțile unui contract evaluează anticipat daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. pénal.

PIERIT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritură, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie și de vigoare; căzătură, mortăciune. 2. semănătură cu plante rare, pipernicite. 3. cânepă măruntă, crescută pe marginea cânepiștii. 4. iarbă rară și mică. 5. loc dintr-o porumbiște în care n-a răsărit porumbul semănat. 6. teren sărac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, supărare; greutate, dificultate mare. modificată

PIȚIGĂIAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIȚIGĂIA și A SE PIȚIGĂIA 2) (despre ființe) Care are o constituție lipsită de vigoare; slab; plăpând. /pițigoi + suf. ~at

PLĂPÂND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre ființe) Care are o constituție lipsită de vigoare; slab; șubred; delicat; gingaș. 2) (despre plante) Care este lipsit de sevă; fără sevă. /<lat. palpabundus

politevsi, politevsesc, vb. IV (înv.) 1. a amăgi, a înșela. 2. (refl.) a fi în vigoare, a se obișnui. 3. a civiliza, a cultiva, a instrui.

POTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește potență; plin de potență. 2) Care are vigoare; puternic; tare. /<lat. potens, ~ntis

POTENȚĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, virilitate, vitalitate, vlagă.

POTENȚĂ ~e f. 1) Posibilitate de realizare. 2) Forță fizică; putere; tărie; vigoare. /<lat. potentia

PROMULGA vb. I. tr. A publica în organul oficial al statului, cu formele legale cerute, o lege, un decret etc., care intră în vigoare din acel moment. [P.i. promulg. / < lat. promulgare, cf. fr. promulguer].

PUNCI² s.n. 1. Lovitură de pumn puternică la box. 2. (Jaz) Acompaniament instrumental plin de vigoare și nuanțe dinamice remarcabile. [Pl. -uri, scris și punch. / < engl. punch].

PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul plac al cuiva. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile centrale = nume dat în primul război mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei dominante, care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuiește conducerea societății. Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică, conducerea statului aparține clasei muncitoare și aliaților ei; stat cu un asemenea regim. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. În puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.

RABLAGI, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgi vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).

A SE RABLAGI mă ~esc intranz. 1) fam. (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se hârbui; a se uza. 2) fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rebegi. /Din rablagiu

RABLAGIU ~e (~i) m. și f. rar Persoană care și-a pierdut vigoarea fizică și intelectuală (din cauza bătrâneții). /rablă + suf. ~agiu

A SE RAMOLI mă ~esc intranz. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se rablagi; a se hârbui; a se rebeji. /<fr. ramollir

A RATIFICA ratific tranz. (tratate, convenții, legi etc.) A confirma fără modificări (făcând să intre în vigoare). /<lat., it. ratificare, fr. ratifier

REANIMA, reanim, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A readuce la viață, a restabili (prin diverse mijloace terapeutice) funcțiile vitale ale organismului; a reînsufleți, a da vigoare. [Pr.: re-a-] – Re¹- + anima (după fr. réanimer).

A SE REBEGI mă ~esc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ramoli. /<ung. rebegni

RETORIC, -Ă, retorici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritorică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.

RETORICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvență. ◊ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumusețează stilul, dîndu-i mai multă plasticitate și mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamație emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].

REVIGORA vb. I. tr. (Franțuzism) A reda vigoarea; a înviora. [< fr. revigorer].

ROBUSTEȚE s.f. Însușirea de a fi robust; putere, vigoare fizică. [Cf. fr. robustesse].

ROBUSTEȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

SĂRAC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireac, -ă adj.] – Din bg., scr. sirak.

SEVĂ, (rar) seve, s. f. Suc nutritiv încărcat cu săruri minerale, care circulă în vasele plantelor și le hrănește. ♦ Fig. Izvor de energie; putere, vigoare, vlagă. – Din fr. sève.

SEVĂ s. v. dinamism, energie, farmec, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

A SE SFAROGI mă ~esc intranz. 1) (despre plante, obiecte etc.) A se preface în sfarog. 2) fig. A-și pierde vigoarea fizică. /Din sfarog

SFORȚĂ s. v. caznă, chin, dinamism, efort, energie, forțare, forță, impetuozitate, muncă, osteneală, putere, robustețe, sforțare, silință, strădanie, străduință, tărie, trudă, vigoare, vitalitate, vlagă, zbatere.

SLAB² ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu gras) Care nu are sau are puțină grăsime; care nu este gras. Cal ~. Carne ~ă. ◊ ~ de-l suflă (sau bate) vântul (sau ~ de-i numeri coastele) care este foarte slăbit; jigărit; sfrijit. 2) (în opoziție cu puternic) Care are o constituție lipsită de vigoare; gingaș; firav; plăpând; delicat. Copil ~. 3) (în opoziție cu tare) (despre persoane și despre manifestările lor) Care nu este înzestrat cu destulă forță morală; lipsit de fermitate. Voință ~ă. ◊ Punct ~ parte vulnerabilă, ușor atacabilă; loc sensibil. ~ de fire (sau de caracter) care este lipsit de voință. ~ă nădejde puțin probabil. 4) (în opoziție cu tare) (despre obiecte) Care nu rezistă la acțiunea forțelor exterioare; lipsit de trăinicie; șubred. 5) (în opoziție cu bun) Care este lipsit de calități bune; rău. Lucrare ~ă. Memorie ~ă. 6) (despre acțiuni, fenomene etc.) Care are intensitate redusă; mic. Vânt ~. Lumină ~ă. 7) (despre organe) Care manifestă insuficiență funcțională. Inimă ~ă. ◊ ~ de minte care are facultăți intelectuale limitate; mărginit; redus. 8) (despre mirosuri, substanțe, băuturi etc.) Care are o concentrație mai mică decât cea obișnuită. Mireasmă ~ă. Ceai ~. /<sl. slabu

SLĂBĂNOGI, slăbănogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și pierde puterea, vigoarea; a slăbi (2). – Din slăbănog.

SLĂBĂNOGIT, -Ă, slăbănogiți, -te, adj. Care și-a pierdut puterea, vigoarea; slăbit, istovit. ♦ (Rar; despre glas, sunete) Lipsit de intensitate, stins. – V. slăbănogi.

SNAGĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, nărav, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

snagă s.f. sg. (reg.) 1. putere, vigoare. 2. stare materială bună; dobândă, câștig. 3. nărav, obicei prost. 4. poftă, dorință. 5. nădejde.

A SOMA ~ez tranz. (persoane) 1) A obliga prin amenințare; a pune cu forța. ~ să răspundă. 2) jur. A cere avertizând conform legilor în vigoare. ~ un debitor să plătească. /<fr. sommer

SOMNOROS somnoroasă (somnoroși, somnoroase) 1) Care este cuprins de somn. 2) și substantival Care este înclinat în permanență spre somn. 3) și adverbial Care este lipsit de energie; fără vigoare. /somn + suf. ~os

SOMNOROS, -OASĂ, somnoroși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia îi este somn; amețit, toropit de somn; adormit. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place să doarmă mult. 2. Fig. Lipsit de vioiciune, de vigoare, de intensitate, de strălucire; fără viață, slab, șters, stins. II. S. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu frunzele și fructele acoperite cu peri aspri (Laserpitium prutenicum). 2. Pidosnic. [Var.: (reg.) somnuros, -oasă adj.] – Somn² + suf. -uros.

SUBZISTA, subzist, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister.

A SUBZISTA subzist intranz. livr. A rămâne în vigoare; a se menține; a dăinui. /<fr. subsister, lat. subsistere

SUBZISTA vb. I. intr. 1. A rămîne în vigoare; a dăinui. 2. A avea mijloace de existență, a trăi. [P.i. subzist. / < fr. subsister, cf. lat. subsistere].

SUBZISTENT ~tă (~ți, ~te) livr. Care subzistă; care rămâne în vigoare. /<fr. subsistent

ȘUBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

ȘUBRED ~dă (~zi, ~de) l) (despre ființe) Care are o constituție fizică nerezistentă; lipsit de vigoare; firav; plăpând. 2) Care are puțină rezistență; lipsit de trăinicie; slab. Un lucru ~. 3) fig. (despre teorii, concepții, argumente etc.) Care poate fi ușor combătut; lipsit de fundament științific; neîntemeiat; neargumentat. /Orig. nec.

A SE ȘUBREZI mă ~esc intranz. 1) (despre construcții) A deveni șubred. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde sănătatea și vigoarea; a se hodorogi. /Din șubred

TĂRIE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

TĂRIE s. 1. duritate, rezistență, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. v. durabilitate. 3. v. consistență. 4. v. temeinicie. 5. concentrație, (înv. și reg.) tărime. (Ce ~ are vinul?) 6. v. intensitate. 7. v. dinamism. 8. v. putere. 9. forță, putere, strășnicie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 10. vehemență, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

TĂRIME s. v. concentrație, dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

TINEREȚE, tinereți, s. f. 1. Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate. ♦ Perioada de început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tânăr (caracterizată prin vigoare, prospețime, avânt). 3. Oameni tineri; tineret. – Tânăr + suf. -ețe.

TONUS s.n. Stare de funcționare latentă a mușchilor sau a nervilor în repaus, în măsură a se modifica la intervenția diverșilor excitanți. ♦ (Fig.) Energie, vigoare. [< fr., lat. tonus, cf. gr. tonos].

TONUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nici o experiență, cu nici o învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

VÂNJ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, velniș, vigoare, vitalitate, vlagă.

VÂNJ² ~uri n. înv. Forță fizică; vigoare. /cf. sl. važe, vonzu

VÂNJOȘENIE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VÂNJOȘIE f. Caracter vânjos; vigoare. /vânjos + suf. ~ie

VÂNJOȘIE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VÂRTOȘIE s. v. consistență, dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, soliditate, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VÂRTOȘIE ~i f. Capacitate a ființelor vii de a săvârși acțiuni fizice, încordând mușchii; forță fizică; tărie; putere; vigoare. /vârtos + suf. ~ie

VÂRTOȘIE, vârtoșii, s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

VÂRTUTE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VÂRTUTE ~ți f. înv. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate; vigoare. /<lat. virtus, ~utis

VÂRTUTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

vârtute (vigoare, curaj) s. f., g.-d. art. vârtuții; pl. vârtuți

VEHEMENȚĂ s. 1. violență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violență. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vesteji, (pop.) veștezi, vb. IV.] – Din veșted.

VIAȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În credințele religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (< vivus).

VIGOARE f. 1) Forță fizică a unei ființe în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate. 2) Capacitate de a desfășura o activitate intelectuală eficientă. ~ea spiritului. 3): În ~ care este valabil într-o anumită perioadă de timp; aplicat în prezent. [G.-D. vigorii] /<fr. vigueur, lat. vigor, ~oris

VIGOARE s. 1. v. energie. 2. v. bărbăție. 3. v. tărie. 4. tărie, vehemență. (Își susține opinia cu ~.)

VIGOARE s.f. Forță fizică; energie. ◊ (Despre legi) În vigoare = valabil într-un anumit timp. [Gen. -orii. / < fr. vigueur, lat. vigor].

Vigoare ≠ impotență, indolență, moleșeală.

vigoare s. f., g.-d. art. vigorii

VIGOARE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

VIGOROSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu vigoare, cu putere; voios. [< it. vigoroso].

VIGUROS, -OASĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

VIGUROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care are (multă) vigoare; cu (multă) vigoare; puternic; vânjos; viril. Brațe ~oase. 2) fig. Care se manifestă din plin, mai ales în sens pozitiv. Sentiment ~. /<fr. vigoureux

VIGUROS, -OASĂ adj. Plin de vigoare, puternic. [Cf. fr. vigoureux].

VIGUROZITATE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.

VIGUROZITATE s.f. (Liv.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. [< viguros + -itate].

VIOI, VIOAIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: -vi-oi] – Viu + suf. -oi.

VIRIL ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie un semn al bărbăției; caracteristic pentru bărbați; bărbătesc. 2) fig. Care este plin de vigoare (ca un bărbat); puternic; viguros; voinic. /<fr. viril

VIRILITATE s.f. Bărbăție; (p. ext.) energie, vigoare. [Cf. fr. virilité, lat. virilitas].

VIRILITATE s. f. Ceea ce constituie sexul masculin, ceea ce este specific sexului masculin; p. ext. vigoare bărbătească. – Din fr. virilité, lat. virilitas, -atis.

VITALITATE s.f. Putere vitală; vigoare, tărie. [Cf. fr. vitalité, lat. vitalitas].

VITALITATE, vitalități, s. f. Caracterul a ceea ce este viu; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

VITALITATE f. Caracter vital; putere de viață; vigoare. [G.-D. vitalității] /<fr. vitalité, lat. vitalitas, ~atis

VITALIZA, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

VLAGĂ f. 1) Cantitate mică de apă sau de vapori de apă într-un mediu; umezeală. 2) fig. Forță fizică; vigoare; putere; tărie. /<sl. vlaga

VLAGĂ s. f. Putere, forță, vigoare; vlavie. – Din sl. vlaga.

VLASTĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VLAVIE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

VOINICEȘTE adv. Cu curaj, cu bărbăție, vitejește; cu vigoare. ◊ Expr. A înota voinicește = a înota voiniceasca. – Voinic + suf. -ește.

VOINICIE, voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. ♦ Faptă vitejească. ♦ Haiducie. 2. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie.

VOINICIE s. v. armată, bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dinamism, dârzenie, energie, eroism, forță, haiducie, impetuozitate, încumetare, îndrăzneală, militărie, neînfricare, putere, robustețe, semeție, tărie, temeritate, vigoare, vitalitate, vitejie, vlagă.

A SE ZAHARIS/I pers. 3 se ~este intranz. 1) (despre dulceață sau miere) A deveni mai dens datorită cristalizării zahărului din componență. 2) fig. A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se ramoli, a se rablagi; a se rebegi; a se hârbui. /<ngr. zaharóso

ZAHARISI, zaharisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre dulcețuri, miere etc.; la pers. 3) A căpata o îngroșare specifică datorită cristalizării zaharurilor conținute. 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A-și pierde vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; a se ramoli. 3. Tranz. Fig. (Rar) A îndulci tonul sau timbrul vocii; a face mieros. – Din ngr. zaharóso (viitorul lui zaharóno).

ZAHARISIT, -Ă, zaharisiți, -te, adj. 1. (Despre dulcețuri, miere etc.) Care s-a îngroșat prin cristalizarea zaharurilor conținute. ◊ Fructe zaharisite = fructe conservate prin fierbere în sirop de zahăr. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Care și-a pierdut vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; ramolit. ♦ (despre cuvinte, expresii, ton etc.) Mieros, dulceag, siropos. – V. zaharisi.

zăreață, zăreți, s.f. (reg.) vigoare, vioiciune.

ZDOHNIT ~tă (~ți, ~te) reg. fig. depr. Care este foarte slab; lipsit complet de vigoare.

ZDRĂVENIE s. f. Forță, tărie, vigoare. (din zdravăn)