abilitá vb. I. tr. 1 A conferi cuiva dreptul de a practica o anumită profesie, de a desfășura o anumită activitate (în urma unei probe, a unui examen); a acorda un grad, un titlu. 2 (jur.) A împuternici, a face pe cineva apt pentru a săvîrși un act juridic. • prez.ind. -ez. /<germ. habilitieren, fr. habiliter, cf. lat. habilitāre.

ABSORBANT, -Ă, absorbanți, -te, adj. (Despre anumite corpuri) Care absoarbe lichide sau vapori: care reține o parte din energia radiată de o sursă. Hîrtie absorbantă. ♦ Fig. (Despre îndeletniciri, profesii etc.) Care interesează în cel mai înalt grad, către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. Muncă absorbantă.

ACROBAȚIE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

ACTIV², -Ă, activi, -e, adj. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Membru activ = membru al unei organizații, societăți, instituții, avînd anumite obligații și bucurîndu-se de drepturi depline în cadrul acelei organizații. (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. Verb activ = verb a cărui acțiune este săvîrșită de subiectul gramatical. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Apărare activă = apărare care folosește contraatacuri, pentru a slăbi și nimici forțele inamice. ♦ (Despre operații, conturi, bilanțuri) Care se soldează cu un profit, cu un beneficiu. – Fr. actif (lat. lit. activus).

ACTORIE s. f. Profesia de actor. – Actor + suf. -ie.

ACTORIE f. Profesie de actor. [G.-D. actoriei] /actor + suf. ~ie

analist-programator s. m. Autor de programe aplicative de computer ◊ „A fost elaborată o monografie a profesiei de analist-programator, lucrare care oferă totodată o metodologie de analiză psihotehnică privind rezolvarea unor teste de aptitudini. Specialiștii lucrează de asemenea la definitivarea monografiilor de ajutor-programator, operator la calculator, precum și operator-perforator de cartele.” R.l. 11 VIII 75 p. 2 (din analist + programator, după fr. analyste-programmeur; DMN 1966)

ARSENAL s. n. 1. întreprindere (militară) pentru fabricarea sau repararea armamentului sau munițiilor. 2. (fig.) ansamblul mijloacelor de luptă, de care se servește cineva într-o acțiune, profesie etc. (< fr. arsenal, it. arsenale)

ARSENAL ~e n. 1) Întreprindere în care se produce, se repară sau se depozitează armament. 2) fig. Totalitate de mijloace și de posibilități de care dispune cineva în realizarea unui scop sau în practicarea unei profesii. /<fr. arsenal, germ. Arsenal

autodenunța vb. refl. I A aduce la cunoștința unei autorități o infracțiune săvârșită de propria persoană ◊ „Deși izbutește să se autodenunțe înainte de a muri, măcelul nu este oprit.” Cont. 19 IV 63 p. 5. ◊ „În plin război, la 13 mai 1943, în București, un anume B.C.I. de profesie actor se autodenunță ca «autorul a trei asasinate» și «vechi membru al unei organizații germane de spionaj». Cercetările întreprinse de Siguranță nu confirmă însă spusele ciudatului personaj; interogatoriile și torturile nu-l pot determina să-și schimbe cu o iotă depoziția. B.C.I. își menține ferm (și foarte argumentat) autoacuzația [...]” R.lit. 23 II 78 p. 10 (din auto1- + denunța; cf. it. autodenunziare; FC I 213; DN3)

A AVEA am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am,... ) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

BANC² ~uri n. Masă (sau platformă) special amenajată într-un atelier pentru efectuarea unor lucrări ce țin de exercitarea profesiilor manuale. ~ de tâmplărie. /<fr. banc

bioinginerie s. f. Știință de graniță între biologie și științele tehnice ◊ „Se formează o pleiadă de electroniști specializați în astfel de aparate, punându-se bazele unei noi profesii de mari perspective: bioingineria. Un cerc studențesc de bioinginerie [...] activează în prezent la Institutul politehnic [...]” R.l. 1 IX 78 f.p. ◊ „Dr. D.J.L. [este] profesor de bioinginerie la Universitatea din Utah, S.U.A.” R.l. 4 V 83 p. 6 (din bio- + inginerie; cf. engl. bioengineering, it. bioingegneria; Th. Hristea în R.lit. 17 I 80 p. 9; BD 1969, DPN 1978; DN3, DEX-S)

BOALĂ boli f. 1) Tulburare a stării normale a unui organism (uman sau animal); maladie; afecțiune. ~ infecțioasă. ~ epidemică. ~ de piele. ◊ ~a copiilor (sau neagră) epilepsie. ~ de zahăr diabet. Boli profesionale boli care survin în urma exercitării unei profesii. ~ mintală psihoză. A băga pe cineva în ~e a) a băga groaza în cineva; a speria pe cineva de moarte; b) a supăra tare pe cineva. 2) fig. Obișnuință anormală, nedirijată de voință și de rațiune; înclinație excesivă și condamnabilă; viciu; patimă. [G.-D. bolii; Sil. boa-lă; Pl. și boale (în expresii)] /<sl. boli

BOBINATOR, -OARE, bobinatori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a construi și a repara bobine de mașini electrice. – Bobina + suf. -tor (după fr. bobineur).

BOGASIERIE, bogasierii, s. f. (Înv.) 1. Ocupația, negoțul bogasierului. 2. Marfă de bogasier; p. ext. prăvălie unde își exercită profesia bogasierii. [Pr.: -si-e-] – Bogasier + suf. -ie.

breaslă (bresle), s. f. – 1. Asociație de meșteri din aceeași branșă, corporație. – 2. (Înv.) Companie de poliție armată pentru fiecare corporație. – 3. Meserie, profesie. Sl. bratĭstvo „frăție, corporație” (DAR). – Der. breslaș, s. m. (membru al unei bresle; soldat; muncitor, meseriaș).

BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În Evul Mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni în timpul dictaturii regale (1938-1940); corporație. 3. Meserie; p. ext. profesie. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĭstvo.

CABINET, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.

carieră (exploatare minieră, profesie) s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. carierei; pl. cariere

CARIERĂ², cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière.

carieră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. carierei; pl. cariere

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

cascador, -oare s. m. f. (cinem.) ◊ „O profesie originală: aceea de înlocuitor al vedetelor ecranului în turnarea scenelor care cer un curaj și o îndemânare în afară din comun – profesie cunoscută în lumea filmului sub denumirea de cascador.” Mag. 21 I 67 p. 4. ◊ „În Franța, sindicatul lucrătorilor din cinematografie a recunoscut ca atare profesiunea de cascadoare. Asta de la emanciparea femeii se trage [...]” R.l. 20 IX 76 p. 2. ◊ „Cascadorul american S.B. a depășit [...] viteza sunetului la bordul unei mașini-rachetă cu trei roți devenind astfel primul om care a reușit o asemenea performanță la sol.” R.l. 19 XII 79 p. 6; v. și Săpt. 20 V 77 p. 2; v. și cascadoricesc, motorachetă (din fr. cascadeur; Th. Hristea în LR 3/72 p. 188; DMC 1964; DEX, DN3)

cascadorie s. f. (cinem.) ♦ 1. Profesiunea de cascador ◊ „De fapt, la noi, cascadoria a început de curând a deveni profesie, sau mai bine zis e pe cale de a deveni, riscurile fiind dintre cele mai mari.” Mag. 22 XI 69 p. 5; v. și talkie-walkie ♦ 2. Faptă temerară ◊ „Cascadorie fatală. Vrând să facă o «surpriză» unei cunoștințe de a sa ce locuia la etajul 8 [...] S.N.S [...] a încercat să coboare – cu ajutorul unui furtun de cauciuc – de pe terasa blocului în balcon. Imprudența i-a fost fatală.” I.B. 2 IV 75 p. 7; v. și R.l. 10 IV 75 p. 6 (din cascador + -ie; DN3, DEX-S)

COLEGIU s. n. 1. (în Roma antică) grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică. 2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții. 3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate. ◊ (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. ♦ ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc. 5. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social. 6. instituție de învățământ public asemănătoare liceului, cu o organizare specială. 7. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție. (< lat. collegium, fr. collège)

COMIS-VOIAJOR s. voiajor comercial. (E de profesie ~.)

COMPATIBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible.

CONEX ~xă (~cși, ~xe) livr. Care este alăturat prin natura sa; legat prin ceva comun; adiacent; contiguu. Discipline ~xe. Profesii ~xe. /<fr. connexe, lat. connexus

CONFRATE s.m. Coleg, tovarăș de profesie, de meserie. [< con- + frate, după it. confrate, fr. confrère].

consultanță s. f. Oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere și organizare ◊ „Spre deosebire de alte profesii, specialistul în consultanță pentru problemele organizării și conducerii dispune de pregătirea și competența necesară pentru a investiga și identifica problemele referitoare la obiectivele, procedeele și metodele conducerii unității economice. Deci, în mare, acesta este portretul-cadru al profesiei de consultant.” Sc. 11 VIII 73 p. 1. ◊ „Cei care au demarat o afacere [...] beneficiază de consultanță de specialitate gratuită [...]” R.l. 28 VI 93 p. 4. ◊ „Pregăteam niște materiale de consultanță pentru Banca Mondială.” ◊ Rev. 22 511 VIII 93 p. 4; v. și R.l. 29 VII 93 p. 12, 3 VIII 93 p. 12; v. și joint-venture (din consultant)

controlor de trafic aerian s. m. Controlor al aerului ◊ „În nomenclatorul profesiilor și în statele de funcțiuni ei se numesc «controlori de trafic aerian».” R.l. 10 VII 81 p. 1 (cf. fr. contrôleur de la navigation aérienne)

CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus.

DACTILOGRAFIE f. 1) Tehnica de a scrie la mașina de scris. 2) Profesia de a scrie la mașina de scris. /<fr. dactylographie

DANSATOR, -OARE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DEBUT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début.

DECORATOR, -OARE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur.

deontologie s. f. Știință care se ocupă cu normele și cu obligațiile specifice fiecărui domeniu de activitate ◊ „Ce propuneri s-au făcut? [...] Un cod al profesiei, o deontologie modernă a criticii teatrale, cu definirea meseriei, a drepturilor și obligațiilor fiecărui critic față de arta teatrală a țării sale și față de programul teatrului în lume.” R.lit. 26 VI 75 p. 24. ◊ „Deontologia medicală i-a fost toată viața o vie credință.” Trib. Rom. 1 XII 78 p. 5; v. și implantologie (din fr. déontologie; DEX, DN3)

DEPRINDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde.

DIPLOMAȚIE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat². 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie.

EMAILOR s. smălțuitor. (E de profesie ~.)

EROÁRE (< fr., lat.) s. f. 1. Iluzie a simțurilor, care provoacă decepție în planul conștiinței. ♦ Cunoștință sau idee falsă, inexactă în raport cu cu un fapt real sau cu o normă definită. ◊ Erori logice = erori provenite din încălcarea regulilor demonstrației, săvârșite intenționat (sofisme) sau neintenționat (paralogisme). ♦ Idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit, greșeală. 2. (GENET.) E. înnăscută de metabolism = defect ereditar enzimatic, prin mutație deficitară (Dorothy Garrod, 1908); orice tulburare biochimică determinată genetic, în care un defect enzimatic specific produce un bloc metabolic (Thompson și Thompson, 1967); eroare garrodiană. 3. (Dr.) Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt (e. de fapt) ori asupra existenței sau conținutului unui act normativ (e. de drept) și care, atunci când împiedică întâlnirea voinței părților contractante (e. obstacol), constituie o cauză de nulitate absolută a contractului, iar când alterează numai voința părților (e. viciu de consimțământ) constituie o cauză o cauză de nulitate relativă a contractului. ◊ E. comună = e. în care, aflându-se un număr însemnat de persoane, se produc efectele juridice corespunzătoare falsei reprezentări a realității. E. judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal și care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 4. (FIZ.) E. medie = valoare medie a erorilor posibile. E. admisibilă = e. maximă admisă, astfel încât rezultatele obținute în urma activității supuse e. pot fi utile. E. absolută = valoarea absolută a diferenței dintre valoarea exactă a unei mărimi și cea obținută în urma unei măsurări sau a calcului. E. relativă = raportul dintre eroarea absolută și valoarea reală a mărimii respective. 5. Teoria erorilor = capitol al analizei numerice care studiază erorile și propagarea lor în calcule. 6. (EC.) Cont de erori (sau de așteptare) = cont în care sunt înregistrate toate e. acumulate până la închiderea bilanțului. ◊ Expr. Erori și omisiuni = formă de asigurare legată de angajamentul de a se acoperi pagube survenite în urma unor greșeli în practicarea anumitor profesii cu excepția celei medicale (inginerie, financiar-bancară etc.).

A EXERCITA exercit tranz. 1) (meserii, profesii, specialități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influență, drepturi) A face să aibă efect. /<lat. exercitare

EXPERTIZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesii; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

femeie-agronom s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de agronom ◊ „De la femei mergând supuse în spatele bărbatului – la primele femei-agronom.” Cont. 21 IX 62 p. 5 (din femeie + agronom)

femeie-artist(ă) s. f. (artă) Femeie care a îmbrățișat profesia de artist (plastic etc.) ◊ „Expoziție a femeilor-artiste.” Sc. 9 III 63 p. 4 (din femeie + artist)

femeie-astronaut(ă) s. f. (astr.) Femeie care a îmbrățișat profesia de astronaut ◊ „Anul viitor N. A. S. A. va recruta primul lot de 43 de femei-astronaute. Dintre acestea se va alege prima echipă care va fi lansată în spațiu în anul 1979.” R.l. 8 XI 76 p. 6 (din femeie + astronaut; cf. fr. femme-cosmonaute; DMN 1967)

femeie-aviator s. f. (av.) Femeie care a îmbrățișat profesia de aviator ◊ „Iar femeile [...] nu-s cu nimic mai prejos decât noi – bărbații – în atâtea și atâtea domenii de activitate umană. Să amintesc de femeile-aviator, de femeile-marinar (ca să mă refer doar la profesiunile ieșite din comun).” I.B. 6 XII 72 p. 3. ◊ „Cine s-ar fi gândit vreodată la femei-aviator, la dulgherițe și frezoare, la textiliste și chiar femei-marinar?” Sc. 6 I 82 p. 1 (din femeie + aviator)

femeie-cineast s. f. (cinem.) Femeie care a îmbrățișat profesia de cineast ◊ „«Sambizanga» – producție a studiourilor franceze, regizată de angoleza S. M., prima femeie-cineast africană.” Sc. 15 IV 74 p. 2 (din femeie + cineast; cf. fr. femme-cinéaste; DMN 1967)

femeie-clown s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de clown ◊ „La Budapesta sunt pe cale de calificare șase femei-clown.” Săpt. 7 VI 74 p. 2 (din femeie + clown)

femeie-compozitor s. f. (muz.) Femeie care a îmbrățișat profesia de compozitor ◊ „M. M. a fost distinsă în cadrul celui de al V-lea concurs internațional pentru femei-compozitori de la Mannheim.” Cont. 4 XI 66 p. 7 (din femeie + compozitor)

femeie-detectiv s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de detectiv ◊ „Oprit la ieșirea dintr-un magazin londonez de o femeie-detectiv, a lovit-o și a încercat să fugă.” R.l. 28 VIII 75 p. 6; v. și karate (1974) (din femeie + detectiv; cf. fr. femme-détective; DMN 1966)

femeie-dirijor s. f. (muz.) Femeie care a îmbrățișat profesia de dirijor ◊ „După informațiile pe care le dețin, se pare că sunt singura femeie-dirijor de orchestră din țară.” Universitatea comunistă 2/85 p. 5 (din femeie + dirijor)

femeie-inginer s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de inginer ◊ „Avem trei secții în afara celor șase unități integrate, toate coordonate de către femei. Femei-inginer.” R.l. 6 I 74 p. 3. ◊ „Familia anunță cu profundă durere împlinirea unui an de la decesul mult iubitei lor ing. E.Z.-L., prima femeie-inginer.” R.l. 2 XI 74 p. 4. ◊ „Pe adresa unei astfel de barăci de pe Olt primește scrisori unul dintre cei mai tineri constructori de hidrocentrale, între primele femei-inginer-constructor din România [...]” R.l. 28 IX 85 p. 5; v. și femeie-medic (din femeie + inginer; cf. fr. femme-ingénieur; DMN 1967)

femeie-manechin s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de manechin ◊ „Cea mai frumoasă [...] este femeia-manechin, drapată în rochie neagră, fără spate, cu o simplă bentiță care-i întunecă pielea, cu voaletă violet, punctată în argintiu, care-i acoperă toată fața.” Săpt. 7 VI 74 p. 8 (din femeie + manechin)

femeie-pilot s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de pilot (de avion, de automobil) ◊ „Ea este prima femeie-pilot care sosește la Londra conducând un avion de pasageri de cursă lungă.” I.B. 2 X 65 p. 4. ◊ „Femei-pilot la încercări de autoturisme. Recent conducerea Întreprinderii de autoturisme Pitești a luat inițiativa pregătirii, la locul de muncă, a unui însemnat număr de femei în meseria de pilot la încercări de autoturisme.” Sc. 18 XI 73 p. 2. ◊ „S.Y., o tânără libaneză de 22 de ani, este prima femeie-pilot din Liban și de altfel și din întregul Orient arab.” Sc. 5 I 74 p. 6. ◊ „Nina Ioniță, celebra femeie-pilot de acrobație din țara noastră.” Sc. 9 XI 83 p. 5; v. și Mag. 15 VII 67 p. 3, R.l. 3 VIII 67 p. 3 (din femeie + pilot; cf. fr. femme-pilote; DMN 1967)

femeie-regizor s. f. (cinem.) Femeie care a îmbrățișat profesia de regizor ◊ „Există prejudecata că regia e o profesie rezervată bărbaților. Prejudecată ce se menține, printre altele, și datorită faptului că nici o femeie-regizor încă nu și-a înscris numele în istoria acestei activități, de dată relativ recentă, printr-o înscenare excepțională.” R.l. 14 XII 72 p. 2 (din femeie + regizor)

femeie-sociolog s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de sociolog ◊ „Toate femeile care s-au încumetat să desfășoare o nouă activitate, specifică bărbaților, s-au declarat extrem de mulțumite de noua lor muncă. Și o ultimă precizare: raportul a fost întocmit de trei femei-sociologi.” R.l. 1 IX 75 p. 6 (din femeie + sociolog)

FILOSOF, -OAFĂ, filosofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filosofiei, care are ca profesie filosofia; persoană care are o concepție filosofică proprie; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filozof, -oafă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.

GAZETĂRIE f. Profesie de gazetar; ziaristică; jurnalistică. /gazetar + suf. ~ie

GRĂDINĂRIT s. n. Ocupația, profesia grădinarului; grădinărie. – V. grădinări.

hrană (hrane), s. f. – 1. Aliment, mîncare. – 2. (Înv.) Profesie, meserie considerată ca sursă dătătoare de hrană. – Mr. hrană. Sl. chrana (Cihac, II, 142; DAR), cf. bg. hran, sb. hrana. Pl. este rar. – Der. hrănaci, adj. (înv. și Trans., mîncău; care mănîncă mult, cu folos); hrănace, s. f. (femeie care alimentează mașina de treierat); hrăni, vb. (a alimenta, a nutri; a crește, a întreține; a îndopa; refl., a se sătura; înv., a ocroti), din sl. chraniti, cf. mr. hrănescu, hrănire, megl. rănes, bg. hrania, sb. hraniti și rus. chranitĭ „a păstra” (ultimul sens al cuvîntului rom. este un împrumut literar din sl.; var. populare hărăni, arăni); nehrănit, adj. (subalimentat); hrănitor, adj. (care hrănește; nutritiv); hraniște, s. f. (înv., alimentare).

huzmet (huzmeturi), s. n. – 1. Funcție, slujbă, profesie. – 2. Venit. – 3. Impozit. – 4. Dar, plocon. – Megl. huzmete, megl. izmet. Tc. huzmet (Șeineanu, II, 217; Lokotsch 861; Ronzevalle 85). – Der. huzmetar, s. m. (locator al unui venit statal). Sec. XVIII, înv.

INCOMPATIBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1.^[1] Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2.^[2] (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible. modificată

INCOMPATIBILITATE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

INGINERIE f. Profesie a inginerului. [G.-D. ingineriei] /inginer + suf. ~ie

INGINERIE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

INTELECTUAL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

INTERPROFESIONAL ~ă (~i, ~e) Care ține de mai multe profesii; propriu mai multor profesii. /<fr. interprofessionnel

INTERPROFESIONAL, -Ă, inteiprofesionali, -e, adj. Care interesează mai multe profesii. ♦ Care se bazează pe transferul de tehnici și metode între două sau mai multe profesii. [Pr.: -si-o-] – Inter¹- + profesional (după fr. interprofessionnel).

ITINERANT, -Ă, itineranți, -te, adj. Care se deplasează din loc în loc pentru a desfășura o anumită activitate, pentru a exercita o anumită profesie. – Din fr. itinérant.

ÎMBRĂȚIȘA, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșa vb. I] – În + brățiș (reg.).

A ÎMBRĂȚIȘA ~ez tranz. 1) A înconjura cu brațele (pentru a-și demonstra dragostea sau afecțiunea); a strânge în brațe; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide să urmeze, acceptând ca bun. 3) fig. (profesii, ocupații) A alege drept domeniu de activitate permanentă. 4) fig. (despre lucruri) A conține în sfera sa (în mod global). Romanul acesta ~ează o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /în + brățiș (braț)

ÎNDELETNICIRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesie; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.

LENIN (Ulianov), Vladimir Ilic (1870-1924), om politic rus. A luat contact cu mișcarea revoluționară în timpul studenției, la Kazan. În 1893, s-a mutat la Sankt-Petersburg, unde a participat la crearea „Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare” (1895). Arestat și închis (1895), apoi deportat în Siberia (1897-1900), a emigrat în Elveția (1900), unde a întemeiat ziarul „Iskra”. La Congresul al II-lea al P.M.S.D.R. (1903), a pus bazele partidului comunist al bolșevicilor. După înfrângerea revoluției (1905-1907), a emigrat din nou în străinătate (1907-1917). La începutul revoluției în Rusia, a revenit la Petrograd (apr. 1917) și s-a pronunțat în favoarea instaurării imediate a republicii sovietelor, ca formă de stat a dictaturii proletariatului („Tezele din aprilie”). Președinte al guvernului sovietic (Consiliul Comisarilor Poporului) (1917-1924), de numele lui L. fiind legate primele decrete ale puterii sovietice („Decretul asupra păcii”, „Decretul asupra pământului”). L. a recurs la aplicarea pe scară largă, a violenței și cruntei represiuni împotriva forțelor de opoziție, a clerului și intelectualilor (arestări, execuții, luări de ostatici). A inițiat crearea Internaționalei a III-a Comuniste (1919). Adept al ideilor lui Marx și Engels, L. a militat pentru crearea „partidului de tip nou”, în jurul unui nucleu al „revoluționarilor de profesie”, considerându-l cel mai important mijloc al luptei revoluționare. L. credea că sistemul capitalist a intrat în ultimul său stadiu – imperialismul – și că țările dezvoltate din Europa sunt pregătite pentru revoluția mondială, existând însă și posibilitatea izbucnirii revoluției socialiste chiar într-o singură țară înapoiată din punct de vedere politic și economic, cum era Rusia. După instaurarea puterii sovietice din octombrie și Războiul civil, în Rusia s-a declanșat o puternică criză economică și politică, relevată de răscoala marinarilor din Kronstadt, susținători, până atunci, ai puterii sovietice, ceea ce l-a determinat pe L. să renunțe la „comunismul de război”, hotărând înlocuirea acestuia cu N.E.P.-ul. În nov. 1922, L. s-a îmbolnăvit grav (hemiplegie), iar din luna dec. nu a mai luat parte la activitatea politică. A murit dezamăgit de eșecul „revoluției comuniste” în Europa și de poziția proeminentă dobândită de Stalin., la a cărei ascensiune contribuise hotărâtor. Lucrări: „Ce-i de făcut”, „Un pas înainte, doi pași înapoi”, „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”, „Statul și revoluția”.

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

LUME ~i f. 1) Totalitate a tot ce există în realitate, manifestată în diversele ei forme și infinită în timp și spațiu; univers. * De când (e) ~ea (și pământul) de foarte demult; din totdeauna. Pentru nimic în ~ cu nici un preț. 2) mai ales la pl. Totalitate a corpurilor cerești; sistem planetar. ~ea stelelor. 3) Pământul cu întreaga lui viață (animală și vegetală) de pe el. * În (sau prin) toată ~ea sau în ~ea toată peste tot; pretutindeni. A-și lua ~ea în cap a lăsa totul și a pleca undeva departe. A cutreiera toată ~ea, a umbla prin ~ a călători mult prin diferite locuri. 4) Totalitate a oamenilor de pe globul pământesc; omenire; umanitate. ◊ ~ea toată (sau întreagă) mulțime de oameni. 5) (urmat de un determinativ) Categorie de oameni uniți prin aceeași profesie, prin nivelul de cultură; mediu social. ~ea artiștilor. 6) Număr mare de oameni; norod. ◊ ~ de pe ~ mulțime foarte mare. 7) Mediu social; ambianță. ◊ A fi în rând cu ~ea a fi la fel cu ceilalți; a fi la nivelul cuvenit. A ieși în ~ a lua contact cu societatea. 8) Mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; viață. ◊ A veni pe ~ a se naște. A nu-i fi dragă ~ea a fi sătul de viață. 9) Fiecare din marile categorii sistematice în care sunt împărțite corpurile naturale; regn. ~ea animală. [G.-D. lumii] /<lat. lumen

LUSTRAGIU s. văcsuitor. (E de profesie ~.)

MAGAZINER s. (înv.) magazier. (E de profesie ~.)

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MANUAL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

MARIUS, Caius (c. 157-86 î. Hr.), general și om politic roman. A realizat o importantă reformă militară, creând o armată alcătuită din soldați de profesie. A înfrânt în Africa (11-105 î. Hr.) pe Iugurta și în N Pen. Italice pe teutoni și pe cimbri (102 și 101 î. Hr.). În timpul războiului civil din Roma, a devenit conducătorul partidei popularilor, adversară partidei optimaților (aristocrați), în frunte cu Sylla.

MESERIE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTEȘUG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség.

MEZELAR s. cârnățar, (rar) mezelegiu. (E ~ de profesie.)

MINER s. (Transilv.) băieș. (E de profesie ~.)

MINERIT n. 1) Ramură a industriei extractive care se ocupă cu exploatarea zăcămintelor de minerale și a masivelor de roci. 2) fam. Profesia de miner. /v. a mineri

MINERIȚĂ s. (rar) mineră, (prin Transilv.) băieșiță. (E ~ de profesie.)

mitingist, -ă s. m. f. (peior.) Persoană care și-a făcut aproape o profesie din participarea la mitinguri ◊ „Cum de mitingiștii se prezintă la lucru?” Azi 8 V 90 p. 4. ◊ „[...] mitingiștii de profesie, ziariștii și bicicliștii.” R.l. 9 II 94 p. 1. ◊ „Mitingiștii tristului an 1990” R.l. 19 XI 96 p. 2; v. și Azi 157/90 p. 1, Cotid. 14 VIII 91 p. 2 (din miting + -ist; I. Preda în LR XLI/92 p. 589, A. Stoichițoiu în Hyperion III/94 p. 173)

MODELOR s. (rar) modelar, (înv.) tipăritor. (E de profesie ~.)

MONTOR s. montator. (E ~ de profesie.)

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.

MOȘIT n. pop. 1) Ramură a medicinei care se ocupă cu fiziologia și psihologia sarcinii și nașterii. 2) Profesia de moașă. /v. a moși

MOZAICAR s. mozaist. (E de profesie ~.)

MOZAIST s. mozaicar. (E ~ de profesie.)

NEAM, neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊ Loc. adj. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ◊ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Uniune de ginți și de triburi din Comuna primitivă; p. ext. seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊ Expr. De neam (bun, mare etc.) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. 4 Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în Evul Mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; denumire a urmașilor boierilor mari sau veliți, care ocupau dregătoriile importante. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♦ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg. și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem.

NICHELATOR, nichelatori, s. m. (Rar) Persoană care are ca profesie nichelarea obiectelor. – Nichela + suf. -tor.

NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect și considerație (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considerație de pe o poziție de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă față de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezența sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă considerație; a prețui în mod deosebit. A-și ~ profesia. 5) (datorii bănești) A achita la termen. 6) fig. (obligații, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

ORIENTÁRE (< orienta) s. f. 1. Acțiunea de a (se) orienta; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. ◊ O. profesională = dirijarea indivizilor în alegerea acelei profesii pe care vor fi capabili s-o exercite și care le va oferi satisfacție, ținând cont, în repartizarea alegerilor, și de nevoile profesionale ale colectivității. O. p. se bazează pe teste privind aptitudinile intelectuale, gradul de inteligență și caracterul individului; pornind de la aceste date sunt analizate funcțiile pe care individul le poate îndeplini: de conducere, previziune, coordonare, control sau organizare, și sectorul unde le poate exercita: comercial, administrativ, financiar, tehnic, social etc. O. p. este indispensabilă mai ales când are loc o schimbare de profesie la adulți. Primul serviciu de o. p. a fost creat la Boston, în 1908; în 1909, în Anglia, s-au constituit oficii de selecție. În România a existat o intensă propagandă pentru problemele o. p. între 1920 și 1925, în 1927 înființându-se o Comisie de orientare și selecție profesională condusă de C. Rădulescu-Motru și dependentă de Ministerul Muncii. ◊ O. școlară = intervenția de dirijare a elevilor în alegerea domeniilor și formelor de învățământ potrivite cu aptitudinile și dorințele lor, în scopul de a le dezvolta toate posibilitățile la maximum. 2. (PSIH.) Mecanism fundamental al atenției, constând în capacitatea unui individ de a se situa în timp și spațiu.

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN (P.C.R.), partid de extrema stângă, creat la 8 mai 1821, la București, la Congresul Partidului Socialist din România, la care se hotărăște transformarea acestuia în Partidul Comunist din România (P.C.R.) și afilierea (votată la 11 mai 1921), pe baza celor 21 de condiții (438 mandate pentru afilierea necondiționată, iar 111, cu rezerve) la Internaționala a III-a, Comunistă (Komintern). Prin acceptarea condițiilor de afiliere la Internaționala Comunistă, P.C.R. a devenit nu numai un subordonat ideologic al Komintern-ului, dar și un instrument docil al guvernului sovietic, în vederea subminării ordinii constituționale și a unității statului român. De-a lungul existenței, a avut mai multe denumiri: Partidul Socialist-Comunist (1921-1922), Partidul Comunist din România (1922-1945), Partidul Comunist Român (1945-1948), Partidul Muncitoresc Român (1948-1965) și Partidul Comunist Român (1965-1989). În programele adoptate începând din 1921, P.C.R. și-a propus ca obiectiv principal răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii și instaurării dictaturii proletariatului și țărănimii, rolul de hegemon revenindu-i clasei muncitoare, în frunte cu partidul comuniștilor. Pentru constituirea societății comuniste se avea în vedere naționalizarea marilor întreprinderi, apoi a tuturor întreprinderilor, reforma agrară, urmată de instituirea proprietății colective asupra uneltelor și pământului. Lipsit de bază de masă, partidul cuprindea, inițial, în perioada interbelică, în rândurile sale un număr restrâns de membri (după unele cercetări sub o mie, mulți dintre ei aflându-se în închisoare), cu precădere maghiari, evrei, bulgari, ruși, ucrainieni și puțini români. Conform datelor statistice din 1933, P.C.R., dominat de minoritățile naționale, avea 1.665 de membri, dintre care 440 maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucrainieni, 70 moldoveni (basarabeni), 170 diverse naționalități. De aici rezultă că românii care reprezentau 72% din populația țării, aveau o pondere de numai 26% în structura națională a P.C.R. După crearea Partidului Muncitoresc Român, în urma Congresului de unificare (21-23 febr. 1948) a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, numărul membrilor de partid a crescut în ritm alert, an de an, după cum urmează: în 1950, 720.000; în 1965, 1.450.000; în 1974, 2.480.000; în 1988, 3.700.000. La 23 ian. 1922, autoritățile intentează „Procesul din Dealul Spirii” unui număr de 271 de activiști comuniști (delegați la Congresul general al Partidului Socialist din mai 1921, participanți la greva generală din oct. 1920 ș.a.) acuzați de propagandă clandestină sau publică împotriva formei de guvernământ și a ordinii sociale și politice din țară; la 4 iun. 1922, printr-un Decret regal, din cei 271 de arestați, 213 sunt achitați și puși în libertate. Printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată (5 apr. 1924) este interzisă activitatea P.C.R., deoarece acesta, în timpul tratativelor de la Viena (27 mart.-2 apr. 1924), dintre România și U.R.S.S. s-a situat de partea guvernului sovietic, cerând autodeterminarea, până la despărțire, a Basarabiei de statul român. După crearea P.C.R. (mai 1921) și mai ales după 1924, când a fost scos în afara legii, unii dintre comuniștii din România, cărora li s-a adăugat și cei care au luptat în Războiul Civil din Spania (1936-1939) s-au stabilit în U.R.S.S. unde, întreținuți și instruiți de Komintern, au devenit revoluționari de profesie, în așteptarea momentului favorabil pentru preluarea puterii în țară. Activând ca secție a Kominternului (1921-1943), congresele partidului au loc, cu excepția celei de la Ploiești (3-4 oct. 1922, în care meseriașul plăpumar, Gheorghe Cristescu, este ales secretar general al P.C.R.) în străinătate: Viena (aug. 1924; cetățeanul român de etnie maghiară, Köblös Elek, este „ales” secretar general), Ciuguev lângă Harkov (28 iun.-7 iul. 1928; Vitali Holostencu [Barbu], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general) și lângă Moscova (3-24 dec. 1931; Alexandru Danieliuk-Ștefanski [Gorn], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general); din 1934 și până în 1944 au fost numiți în fruntea partidului de către Komintern numai cetățeni aparținând minorităților naționale (Boris Stefanov și Ștefan Foriș). La mai toate congresele amintite, P.C.R., însușindu-și teza Kominternului, potrivit căreia statul român este un „stat tipic cu mai multe națiuni”, a militat pentru despărțirea de România a Basarabiei, Transilvaniei, Bucovinei și Dobrogei, punând sub semnul întrebării Marea Unire, înfăptuită de români în 1918. În condițiile scoaterii în afara legii a partidelor comuniste din mai multe țări europene și din Japonia, Kominternul a cerut partidelor interzise să împletească activitatea ilegală cu cea legală. În acest context, P.C.R., în perioada 1924-1928, a trecut la desfășurarea de acțiuni conspirative, a înființat, în 1925, Blocul Muncitoresc-Țărănesc (B.M.Ț.) și a editat publicații ilegale; în febr. 1926, cu prilejul alegerilor locale, B.M.Ț. a realizat un cartel electoral cu Partidul Socialist, Sindicatele Unitare, Partidul Țărănesc, Partidul Național și Partidul Poporului, reușindu-se în acest fel ca c. 200 de comuniști, socialiști și social-democrați să fie aleși în consiile orășenești și comunale. Această acțiune de colaborare a P.C.R. cu „partidele burgheze” a fost dezavuată și criticată aspru de către Komintern. În împrejurările ascensiunii curentelor de extrema dreaptă și mai ales a preluării puterii de către Hitler în Germania, P.C.R., la recomandarea Congresului al VII-lea al Internaționalei a II-a, Comuniste, a militat pentru elaborarea cu Partidul Social-Democrat și realizarea Frontului Unic Muncitoresc, cât și pentru închegarea unui Front Popular Antifascist, care și-a găsit expresia în semnarea (6 dec. 1936) Acordului de colaborare de la Țebea între Blocul Democratic, MADOSZ, Frontul Plugarilor și Partidul Socialist (Popovici); a salutat anexarea (iun. 1940) Basarabiei și a nordului Bucovinei de către U.R.S.S., dar a condamnat Dictatul de la Viena (aug. 1940) și s-a pronunțat împotriva participării României la război, alături de Germania. Încă din 1941, urmând directiva Kominternului din 7 iul. 1941, P.C.d.R. a lansat formula Frontului Unic Național (circulara din 8 iulie 1941) și a creat sau a influențat activitatea unor organizații legale (Blocul Democratic, Frontul muncii, Frontul Studențesc Democrat, MADOSZ-ul, Frontul Plugarilor) și a editat publicații cu tentă antifascistă („Cuvântul liber”, „Blocul”, „Era nouă”, „Reporter”, „Clopotul” ș.a.). P.C.R. s-a implicat în mișcările sociale din anii crizei economice, mai ales în timpul acțiunilor greviste din ian.-febr. 1933 ale muncitorilor petroliști din Prahova și ale muncitorilor ceferiști de la Atelierele C.F.R. „Grivița”, ultima fiind reprimată cu forța armată. Conducătorii mișcării greviste au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare, între aceștia numărându-se Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Dumitru Petrescu, Chivu Stoica. În timpul Războiului din Răsărit, la nivelul conducerii P.C.R. existau trei grupări: cea din emigrație (Ana Pauker și Vasile Luca ș.a.), cea din închisori și lagăre (Gheorghe Gheorghiu-Dej ș.a.) și gruparea rămasă în libertate, condusă de Ștefan Foriș. În anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a manifestat, împreună cu alte forțe politice, împotriva războiului și alăturării României coaliției Națiunilor Unite. Din inițiativa P.C.R., în iun. 1943 a fost creat Frontul Patriotic Antihitlerist având în componență: P.C.R., Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Social-Țărănesc și unele organizații locale ale Partidului Social-Democrat. În condițiile iminentei intrări a trupelor sovietice în România, partidele politice democratice au fost nevoite să accepte coaliția comuniștilor, materializată în constituirea, la 20 iun. 1944, a Blocului Național Democratic (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național-Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist din România). Lovitura de stat de la 23 aug. condusă de regele Mihai I, a marcat pentru P.C.R. o dublă victorie: încheierea perioadei de activitate ilegală și intrarea în coaliția guvernamentală. După preluarea puterii politice (6 mart. 1945), cu sprijinul nemijlocit al U.R.S.S., P.C.R., declarându-se pe sine „forța conducătoare în stat”, a aplicat modelul sovietic în viața politică, economică și cultural-științifică a țării, modificând în chip dezastruos destinul României. Totodată, partidul, în fruntea căruia s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1965, cu mici întreruperi), a folosit forța de represiune a statului împotriva partidelor de opoziție, a elitei politice, militare și culturale a țării, iar în cadrul luptei pentru putere chiar și împotriva unora dintre liderii comuniști. După abdicarea silită a regelui Mihai I, partidul a desființat toate formele constituționale și instituțiile democratice, instaurând un regim de dictatură, totalitar, care sub conducerea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu (1965-1989) a atins forme hilar-paroxistice. N. Ceaușescu, concentrând în mâinile sale prerogativele politice și de stat, a continuat, cu sprijinul nemijlocit al nomenclaturii comuniste, al Securității, precum și al soției (care prin funcțiile deținute a devenit numărul doi în partid și în stat) consolidarea regimului de dictatură comunistă – unul dintre cele mai dure din câte au existat în țările din Europa -, cu consecințe nefaste nu numai în domeniul practicii economice, ci și al ființei și esenței umane. Fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central al partidului (22 dec. 1989), la bordul unui elicopter, a marcat sfârșitul regimului comunist, inclusiv al P.C.R. Conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale (C. f. S. n.), sub presiunea manifestanților adunați (12 ian. 1990) pentru comemorarea eroilor Revoluției, semnează decretul de declarare în afara legii a P.C.R. (decret anulat la 17 ian. 1990) de C. f. S. n., motivându-se că adoptarea lui a fost o greșeală politică, care se abate de la principiile și concepția F.S.N.-ului. La 18 ian. 1990, C. f. S. n. emite un Decret-lege privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. Funcția supremă de conducere în partid (Secretar, Secretar general al C.C., Prim-secretar al Comitetului Central, Secretar general al partidului) au deținut-o: Gheorghe Cristescu (1922-1924), Köblös Elek (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Danieliuk-Ștefanski (1931-1934), Boris Stefanov (1934-1940), Ștefan Foriș (1940-1944). Conducere operativă: Constantin Pârvulescu, Emil Bodnăraș și Iosif Rangheț (par.-sept. 1944); Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej (sept. 1944-oct. 1945); Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1954; 1955-1965); Gheorghe Apostol (1954-1955); Nicolae Ceaușescu (1965-1989). A editat publicațiile: „Socialismul” (1921-1924); „Scânteia” (1931-1940; 1944-1989); „Lupta de clasă” (1920-1939; 1948-1972); „Era socialistă” (1972-1989).

PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

PATENTĂ, patente, s. f. 1. Drept exclusiv pe care îl are un inventator de a pune în fabricație și în vânzare produsul invenției sale; act, diplomă prin care se acordă acest drept; brevet de invenție. ♦ Fig. (Ir.) Sistem, procedeu (propriu cuiva). ♦ Certificat, dovadă. ◊ Patentă de sănătate = act eliberat conducerii unui vas maritim, la plecarea dintr-un port, prin care se adeverește starea sanitară bună a echipajului. Patentă consulară = scrisoare de acreditare a unui consul. ♦ Drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o activitate sau o acțiune comercială. 2. (Înv.) Impozit anual plătit de negustori și de liber-profesioniști; act prin care se confirma plata acestui impozit și dreptul de exercitare a comerțului sau a profesiei libere. [Var.: patent s. n.] – Din fr. patente, germ. Patent.

PATENTĂ ~e f. 1) Document care adeverește dreptul unui inventator asupra invenției sale; brevet. 2) Certificat pentru dreptul de a face comerț sau de a exercita o profesie liberă. 3) Impozit anual plătit de negustori sau de liber-profesioniști pentru acest drept. [Var. patent] /<fr. patente, germ. Patent

PAUKER (n. Hana Rabinsohn), Ana (1893-1960, n. Codăești, jud. Vaslui), om politic român. Membră P.C.R. (din 1921). Arestată (1925), pentru activitate comunistă, a reușit, în timpul procesului să scape și să se refugieze în U.R.S.S., unde a activat în Internaționala a III-a, Comunistă. Reîntoarsă în țară, a fost din nou arestată (1935) și condamnată în procesul de la Craiova la 10 ani de detenție. Eliberată (1941), în urma unui schimb de prizonieri politici cu sovieticii, pleacă din nou în U.R.S.S. A avut un rol important în organizarea (1943) Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, formată din ostași români căzuți prizonieri la sovietici. Revenită în țară (sept. 1944), este aleasă în conducerea superioară a partidului, calitate în care a avut un rol decisiv în comunizarea și sovietizarea României. Ca secretar al partidului s-a ocupat de reorganizarea acestuia, primirea de noi membri, elaborarea statutului, precum și de colectivizarea agriculturii. Ministru al Afacerilor Străine (1947-1952), funcție în care a debutat printr-o epurare, de o extremă duritate, a funcționarilor diplomatici de profesie și înlocuirea acestora cu diletanți, mai ales din rândul activiștilor. Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1949-1952). În lupta pentru putere, cu gruparea național-comunistă, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej, a fost acuzată de „deviere de dreapta și aventurism de stânga”, împreună cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, și îndepărtată din toate funcțiile de stat și din partid. Arestată pentru scurtă vreme în 1953, este eliberată grație evenimentelor intervenite în U.R.S.S., în urma morții lui Stalin. În ultimii săi ani de viață, grav bolnavă, a trăit ca o persoană particulară, într-o izolare cvasitotală.

PAVELESCU, Cincinat (1872-1934, n. București), poet român. Magistrat de profesie, și-a câștigat o mare reputație de epigramist spontan și incisiv („Epigrame”). Madrigaluri și romanțe („Poezii”). Premiul Național (1927).

PĂDURAR s. (înv. și reg.) gornic, (reg.) pădurareș, păduraș, (prin Mold. și Bucov.) berejnic, (prin Ban.) codrean, (Ban., Transilv. și Olt.) șumar. (E de profesie ~.)

PĂSTORIT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

PEPINIERĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

PESCAR s. I. (reg.) păscălar, pescaș, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. (Larus argentatus) pescăruș. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaș. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare v. martin-mare. pescar râzător v. martin. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescăruș, rândunea-maritimă-mică. 7. v. pescăruș.

PIANIST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

PIÁȚĂ (< it.) I. 1. Spațiu (în aer liber) special amenajată pentru comerț de mărfuri cu amănuntul (de obicei produse alimentare și zarzavaturi). 2. (URB.) Spațiu de mari dimensiuni, amenajat în punctele de convergență a mai multor străzi, delimitat de clădiri sau de plantații și uneori decorat cu fântâni, statui etc. II. (EC.) mediul în care se tranzacționează diferite bunuri sau servicii, între cumpărători și vânzători, prin mecanismul pieței. ◊ P. de capital = p. în care se tranzacționează valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni etc.) între emitenții și posesorii lor, în calitate de vânzători, și deținătorii de capital (investitori), în calitate de cumpărători. ◊ P. monetară = p. în care se efectuează operațiuni de atragere și de plasare a banilor (și instrumentelor de credit pe termen scurt), la nivelurile ratelor dobânzilor determinate liber de intermediarii financiari, în scopul reglării pe termen scurt a deficitelor de lichidități. ◊ P. valutară = p. în care se efectuează vânzări și cumpărări de valute la vedere (spot) și la termen (forward), la cursuri de schimb determinate liber de intermediarii autorizați să participe pe această piață. ◊ Economie de p. = formă modernă de organizare și funcționare a economiei, în care prețul și volumul producției depind, în principiu, dintre confruntarea dintre cerere și ofertă. Caracteristic pentru e. de p. este dreptul la proprietate privată, la concurență, la libertatea de consum, la dreptul de a exercita o meserie, precum și la alegerea liberă a profesiei și a locului de muncă. V. și economie de schimb. ◊ P. neagră = p. ilicită în care oferta de comercializare a unor bunuri se situează sub nivelul cererii; în cazul unor prețuri controlate (maxim admise) prețurile practicate pe p.n. depășesc nivelul acestora. ◊ P. de adunare a apelor v. confluență (1).

PIETRAR s. I. 1. (reg.) cioplitor. (~ la o carieră de marmură.) 2. pavagiu, pavator. (E ~ de profesie.) II. 1. (ORNIT.; Oenanthe oenanthe oenanthe) (rar) pietroșel-sur, (reg.) codalbiță, pietroaică-sură. 2. (IHT.; Aspro zingel) fusar mare, (reg.) fus, râp, sulă, pește-de-piatră, peștele-țiganului.

pilot-femeie s. m. Femeie care a îmbățișat profesia sau are calificarea de pilot (de avion, de curse de automobil) ◊ „«Îndrăgostitele aerului», un volum închinat vieții curajoase a piloților-femei.” Săpt. 12 X 84 p. 8. ◊ „[Niki Lauda și-a trădat] devotata și frumoasa soție care i-a stat alături în suferință, pentru Giovanna Amati, celebrul pilot-femeie al concursurilor de automobilism din Italia.” As 74/93 p. 12 (din pilot + femeie)

PIUAR s. (pop.) morar, (reg.) dârstar, măiugar, (înv.) menghinegiu. (E ~ de profesie.)

PLĂPUMAR s. (Mold.) mindirigiu. (E ~ de profesie.)

PRACTICA, practic, vb. I. Tranz. 1. A exercita o meserie, o profesie; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința. Practică virtutea. ◊ Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaură într-un perete. 3. A respecta cu strictețe ceremoniile, cerințele unui cult. – Din fr. pratiquer (după practică).

PRACTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesii, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. ◊ Practică judiciară = ansamblul soluțiilor date de instanțele judecătorești în rezolvarea unor litigii concrete. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie specifică unui cult, unei credințe sau uzanțe. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

PRACTICĂ ~ci f. 1) Activitate volitivă care vizează un rezultat concret; acțiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activități. ~ca vieții. 3) Ansamblu de metode și procedee aplicate în anumite condiții concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobândite în procesul exercitării unei profesii sau specialități; experiență. 5) Proces de aplicare și de verificare într-un domeniu de activitate a cunoștințelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

PRACTICIAN ~ană (~eni, ~ene) m. și f. Persoană care cunoaște mai ales latura practică a profesiei sale. [Sil. -ci-an] /<fr. praticien

PRECUPEAȚĂ s. (Ban. și Transilv.) pilăriță. (E ~ de profesie.)

PRECUPEȚ s. (Ban. și Transilv.) pilar, (înv.) precupitor. (E ~ de profesie.)

PRESATOR s. (rar) presar, presaș, presor. (E de profesie ~.)

PRESĂ, (I) prese, s. f. I. Dispozitiv, unealtă, mașină cu care se execută operația de presare a unui material, obiect. ♦ Spec. Mașină tipografică simplă care tipărește prin presarea hârtiei pe un zaț acoperit de cerneală.. II. Totalitatea publicațiilor cotidiene și periodice (ziare, reviste etc.) prin care se realizează informarea publică. ♦ Activitatea sau profesia de gazetar, de publicist; gazetărie, publicistică. ♦ (Concr.) Gazetari, ziariști. ♦ Expl. A avea presă bună (sau proastă) = a se bucura de o apreciere bună (sau rea), a avea o reputație bună (sau proastă). – Din fr. presse.

PROFESA, profesez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A practica, a exercita o meserie, o profesie. 2. Tranz. A manifesta, a mărturisi, a susține public o concepție, o atitudine, o părere, o convingere. – Din fr. professer.

PROFESIE s. f. v. profesiune.

PROFESIE s. f. elem. profesiune.

PROFESIE s.f. v. profesiune.

PROFESIE, profesii, s. f. 1. Ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva; meserie. 2. (În sintagma) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau la convingerile sale. [Var.: profesiune s. f.] – Din fr. profession.

!profesie (meserie) (-si-e) s. f., art. profesia (-si-a), g.-d. art. profesiei; pl. profesii, art. profesiile (-si-i-)

PROFESIOLOGIE s. f. studiu al condițiilor sociale, psihice și tehnice privind necesitățile orientării profesionale. (< profesie + -logie)

profesiologie s. f. Reprezentarea solicitărilor fizice și psihice la care este supus cel care exercită o profesie ◊ „S-au întocmit ample studii în domeniul profesiologiei medicale și ergonomiei pentru industriile ușoară, construcții de mașini, electronică.” Sc. 4 I 74 p. 2 //din profesie + -logie//

PROFESIONAL, -Ă, profesionali, -e, adj. Care ține de o profesie, privitor la o profesie; care este legat de o profesie. ◊ Secret profesional = informație pe care o deține cineva grație profesiei sale și pe care nu are dreptul să o divulge nimănui. Învățământ profesional = învățământ pentru pregătirea și specializarea muncitorilor calificați dintre absolvenții școlii generale. Boală profesională = boală specifică unei profesii sau provocată de o anumită profesie. ♦ (Adverbial) Cu obișnuința unui profesionist. [Pr.: -si-o-] – Din fr. professionnel.

PROFESIONAL ~ă (~i, ~e) Care ține de o profesie; propriu unei profesii. ◊ Învățământ ~ învățământ pentru pregătirea muncitorilor calificați. Secret ~ informație pe care o dețin numai reprezentanții unei profesii. Boală ~ă boală specifică unei profesiuni sau provocată de o profesiune. [Sil. -si-o-] /<fr. professionnel

PROFESIONALISM ~e n. 1) rar Element de limbă caracteristic vorbitorilor de o anumită profesie. 2) v. PROFESIONISM. [Sil. -si-o-] /<fr. professionnalisme

PROFESIONALIZA, profesionalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să capete sau a căpăta un caracter profesional; a face să devină sau a deveni o profesie. [Pr.: -si-o-] – Profesional + suf. -iza.

profesionalizare s. f. Divizare în meserii, profesiuni ◊ „Pentru că oricât am lupta împotriva profesionalizării, există totuși o profesie de scriitor.” Luc. 15 I 61 p. 5 (din profesionaliza; DEX, DN3)

profesionism (practicare a sportului/a artei ca profesie) (-si-o-) s. n.

PROFESIONISM n. 1) Practicare a unei profesii. 2) Activitate creatoare desfășurată în mod profesional. [Sil. -si-o-] /profesion[ist] + suf. ~ism

PROFESIONISM s. n. Practicare a unei îndeletniciri ca profesie; p. ext. ramură a artei, a sportului etc. practicată ca profesie; profesionalism. [Pr.: -si-o-] – Profesion[ist] + suf. -ism.

PROFESIONIST ~stă (~ști,~ste) 1) Care ține de profesionism; propriu profesionismului. 3) și substantival (despre persoane) Care exercită o anumită profesie. [Sil. -si-o-] /<germ. Professionist

PROFESIUNE, profesiuni, s. f. 1. Ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva; meserie. 2. (În sintagma) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau la convingerile sale. [Pr.: -si-u-. – Var.: profesie s. f.] – Din fr. profession.

PROFESIUNE/PROFESIE s. f. 1. activitate cu caracter permanent desfășurată de cineva în baza unei calificări; meserie, îndeletnicire, ocupație. 2. ~ de credință = declarație publică făcută de cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). (< fr. profession, lat. professio)

profesiune (sil. -si-u-)/profesie (sil. -si-e) s. f., g.-d. art. profesiunii/profesiei; pl. profesiuni/profesii

PROFESIUNE ~i f. Activitate de muncă bazată pe anumite cunoștințe teoretice și pe deprinderi practice; carieră. ~ de medic. ~ de agronom. Sudor de ~. ◊ De ~ a) profesionist; b) după pregătirea sa; după studiile pe care le are. ~ liberă profesie bazată pe munca intelectuală și exercitată de persoane neaflate în serviciu plătit (scriitori, pictori etc.). [G.-D. profesiunii; Sil. -si-u-; Var. profesie] /<fr. profession

PROFESIUNE s.f. 1. Meserie, îndeletnicire, ocupație. 2. Profesiune de credință = declarație publică făcută de cineva asupra convingerilor pe care le are. [Var. profesie s.f. / cf. fr. profession, lat. professio].

PROFESIUNE s. f. v. profesie.

PROFESORAT s. n. Meseria de profesor; funcția de profesor; timpul cât cineva exercită această profesie. – Din fr. professorat. Cf. germ. Professorat.

PROST, PROASTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

psihoprofesiogramă s. f. ◊ „Cercetările întreprinse până acum au permis întocmirea mai multor «psihoprofesiograme» – diagrame ale caracteristicilor psihice necesare candidatului într-o anumită profesie.” I.B. 18 XI 68 p. 1 (din fr. psycho-professiogramme; DN3, DEX-S)

PSIHOTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. (În sens larg) Aplicarea psihologiei în studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (în sens strict) ansamblu de procedee științifice sau teste care permit aprecierea relațiilor psihice și motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul și, respectiv, timpul de reacție motrică; p. este utilizată în vederea orientării indivizilor către o profesie sau a selectării candidaților pentru o funcție dată și, în mod sistematic, la încorporarea recruților.

RAFINOR s. rafinator. (E de profesie ~.)

RECONVERSIUNE, reconversiuni, s. f. 1. Schimbare a obiectului activității unor întreprinderi sau a unor ramuri industriale. 2. (În forma reconversie) Schimbare a profesiei, a activității din cauza unor condiții economice noi, a unor restructurări etc. [Pr.: -si-u. – Var.: reconversie s. f.] – Din fr. reconversion.

ROBERTS [róbərts], Julia (n. 1967), actriță americană de film. Vedetă hollywoodiană a anilor ’80-’90 ai sec. 20, interpreta unor personaje a căror forță se naște din nevoia de a-și depăși propria slăbiciune generată de frică, o condiție socială inferioară, o profesie reprobabilă („Frumușica”, „Să mori tânăr”, „Mary Reilly”). Premiul Oscar: 2000 („Erin Brockovich”).

SCENĂ ~e f. 1) Parte în formă de platformă a unei săli de spectacole, special amenajată pentru reprezentații artistice. ◊ A pune în ~ a monta o piesă; a înscena. 2) Activitate desfășurată de un actor; artă teatrală. ◊ A părăsi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru. 4) fig. Loc unde se desfășoară o acțiune sau o activitate; arenă. 5) Fapt care atrage atenția cuiva. 6) Manifestare violentă a unei atitudini față de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputări pe un ton răstit și pretențios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

SCENĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în care sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

SOBAR s. (înv.) pietrar. (E de profesie ~.)

SOLDAT s.m. Militar care servește în armată fără a fi gradat; ostaș de rînd, oștean. ♦ Militar de profesie. ♦ (Fig.) Luptător, militant activ pentru o cauză. [Cf. fr. soldat, it. soldato, germ. Soldat].

SOLDAT s. m. 1. militar care servește în armată fără a fi gradat. ◊ militar de profesie. 2. (fig.) militant activ pentru o cauză. (< fr. soldato, germ. Soldat)

SONDOR s. (înv.) sondator. (E ~ de profesie.)

SPECIALITATE, specialități, s. f. 1. Ramură a științei, a tehnicii, a artei etc. din studiul și din aplicarea căreia cineva își face o profesie. ◊ Loc. adv. De specialitate = care aparține unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumită ramură de activitate. 2. Produs sau preparat făcut din anumite rețete sau metode de fabricație deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.^[1]

SPIȚERIE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesia farmacistului. – Din ngr. spetsaría.

STAGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium.

STATISTICIAN s. (înv.) statistic. (E ~ de profesie.)

STEREOTIPIST s. (rar) stereotipar. (~ de profesie.)

STRUNGAR s. (reg.) strujitor. (E ~ de profesie.)

SUBSCRIS adj., s. 1. adj. iscălit, semnat, (înv.) subsemnat. (Act ~.) 2. s. subsemnat, (înv.) subiscălit. (~ul, Ion Popescu, de profesie...) 3. s. semnatar, (înv.) subscribent. (~ul acestor rânduri.)

surf s. (sport) Tip de sport nautic pe o planșă plutitoare (acvaplan) ◊ „Canalul Mânecii a fost traversat în fel și chip – nu însă cu piciorul. Această realizare aparține englezului J.W., de profesie pilot. Nu este vorba de nici o minune, el având sub picioare, totuși, ceva solid – scândura de «surf».” Sc. 20 I 78 p. 5 [pron. sărf] (din engl. surf, cf. fr. surf; PR; DN3 – alt sens, DEX-S)

ȘELAR s. (reg.) șoronar. (E ~ de profesie.)

TĂBĂCĂREASĂ s. (rar) tăbăcăriță, (reg.) argăsăriță, dubălăreasă. (E ~ de profesie.)

TÂMPLAR s. (înv. și pop.) stoler, (reg.) bărdaș, cioplitor, (Ban. și Transilv.) măsar, tișlăr. (E ~ de profesie.)

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Clădire sau loc special amenajat în vederea reprezentării de spectacole; p. ext. instituție de cultură care organizează spectacole. 2. Spectacol, reprezentație dramatică. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezintă la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scenă. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discuție aprinsă între mai mulți, ceartă care atrage pe curioși. 3. Arta de a prezenta în fața unui public un spectacol, o piesă. ♦ Profesia de actor, de regizor. 4. Literatură dramatică; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezintă caractere comune sau au o origine comună. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o acțiune. ◊ Teatru de operații (sau de război) = teritoriu, spațiu maritim sau aerian unde în timp de război au loc acțiuni militare de o mare importanță strategică. – Din fr. théâtre, lat. theatrum.

TEATRU ~e n. 1) Instituție de cultură care se ocupă cu punerea în scenă a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revistă. ~ de păpuși. ~ de operă. 2) Clădire în care se află această instituție. ◊ ~ de vară loc special amenajat într-o grădină publică, unde au loc reprezentații artistice vara. 3) Prezentare pe scenă a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scenă opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (aparținând unui scriitor, unei școli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discuție aprinsă care atrage atenția celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfășurare (a unei acțiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operații (sau de război) zonă în care are loc o acțiune militară; câmp de luptă. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. théatron, fr. theâtre, germ. Theater

TEHNIC, -Ă, tehnici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor aplicate în executarea unor lucrări sau, în general, în practicarea unei profesii. 2. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

termician s. m. ◊ „O profesiune nouă: termicienii. Preocuparea tot mai largă pe toate meridianele pentru economisirea energiei și combustibilului a dat naștere la o nouă profesie, «termicienii». Aceștia își propun să identifice căi și mijloace prin care să se reducă cât mai substanțial consumul de energie și combustibil în întreprinderi ca și în locuințele particulare.” Sc. 31 V 79 p. 5 (din fr. thermicien; PR 1950; DEX-S)

TINICHIGEREASĂ s. tinichigeriță, (rar) tinichigioaică, tinichigiță, (Transilv.) pleuăriță. (E de profesie ~.)

TIPOGRAF s. (înv.) tiparnic, tipăritor. (Profesia de ~.)

TRUSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesii sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse.

ȚESĂTOR s. (prin Transilv. și Ban.) tocaci. (E de profesie ~.)

VAGONETAR s. (reg.) râznar, râznaș. (E ~ de profesie.)

vârf s. n. ♦ 1. în sintagmele perioadă, lună, ramură, oră etc. de vârf De mare intensitate, trafic etc. ◊ „Pe noua linie R1 circulă 100 de autobuze pe oră și sens în orele de vârf. Traseul are o lungime de 5,2 km. În perioada de vârf circulă un autobuz la 40 secunde [...] Pe această relație pot fi transportați 200000 călători.” R.l. 27 IV 77 p. 5. ◊ „În plin sezon însă, în lunile de vârf, cum le numim noi, litoralul atrage în activitățile sale 30000 de oameni de cele mai diferite profesii.” Sc. 12 IV 79 p. 4. ◊ „Noutăți în ramuri de vârf ale industriei noastre.” R.l. 10 V 79 p. 1. ♦ 2. (pol.) în sint. adv. la vârf La cel mai înalt nivel în stat ◊ „O ultimă întâlnire la vârf” R.l. 21 I 94 p. 9. ♦ 3. (fig.) în sint. s. vârf de lance Elementul, grupul cel mai eficient, mai avansat într-un domeniu ◊ „[Luceafărul și Săptămâna] ambele fiind publicații vârf-de-lance ale Partidului și Securității.” R.lit. 24 X 91 p. 5. ◊ „[...] repartizarea dreptului de a alcătui comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare tocmai Partidei Naționale, adică tocmai celor două partide extremiste de stânga, care au două «vârfuri de lance» ale culturii socialiste, în persoana d-lor Adrian Păunescu și C.V. Tudor.” R.l. 6 XI 92 p. 1. ◊ „[I.M.] a fost un vârf de lance al generației ’80.” Timișoara 15 I 94 p. 2; v. și R.l. 29 IX 95 p. 19; v. și destabilizator (sensul 2 trad. fr. (au) sommet; pentru sensul 3 cf. fr. fer de lance, it. ferro di lancia)

VECHI, VECHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).

VETERINAR s. (înv. și reg.) nalbant, (reg.) nălbar. (E de profesie ~.)

videograf s. n. (americanism) ◊ „O profesie nouă în S.U.A. este scriitorul public sau, mai bine zis, videograful public. Întrucât s-a constatat că bunicii și chiar părinții nu mai au timp să-și povestească viața și să transmită copiilor și nepoților anumite informații și amintiri, s-a acceptat ideea ingenioasă de a aduce persoanele interesate într-un studio și de a le cere să vorbească în fața unei camere de luat vederi. Aceste videomemorii rămân să se transmită de la o generație la alta.” R.l. 13 I 81 p. 6; v. și videomemorii //din video- + -graf//

VITICULTOR s. podgorean, (rar) vier, (reg.) vinar, vinărici. (E ~ de profesie.)

VIZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

VOCAȚIE, vocații, s. f. 1. Aptitudine, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. 2. (Jur.; în sintagma) Vocație succesorală = calitatea de a avea chemare la moștenire, fără a fi înlăturată de la aceasta de o altă persoană cu rang preferabil. [Var.: (înv.) vocațiune s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.

zănat (-turi), s. n. – Meserie, profesie. Tc. zanat, prin intermediul sb. zanat (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 740). În Banat. – Der. zănătar, s. m. (slujbaș).

ZIARISTICĂ f. Profesie de ziarist; jurnalistică; gazetărie. /ziarist + suf. ~ică