autodenunța vb. refl. I A aduce la cunoștința unei autorități o infracțiune săvârșită de propria persoană ◊ „Deși izbutește să se autodenunțe înainte de a muri, măcelul nu este oprit.” Cont. 19 IV 63 p. 5. ◊ „În plin război, la 13 mai 1943, în București, un anume B.C.I. de profesie actor se autodenunță ca «autorul a trei asasinate» și «vechi membru al unei organizații germane de spionaj». Cercetările întreprinse de Siguranță nu confirmă însă spusele ciudatului personaj; interogatoriile și torturile nu-l pot determina să-și schimbe cu o iotă depoziția. B.C.I. își menține ferm (și foarte argumentat) autoacuzația [...]” R.lit. 23 II 78 p. 10 (din auto1- + denunța; cf. it. autodenunziare; FC I 213; DN3)