2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilit2, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 221 / V: (înv) umel~ / Pl: ~iți, ~e / E: umili2] Care suportă nedreptăți, ofense Si: înjosit, jignit. 2 Care este pus într-o situație de inferioritate. 3 Care are conștiința sau sentimentul inferiorității sale Si: jenat, rușinat. 4 Care are o condiție socială modestă Si: sărac, simplu, obscur, umil (6). 5 (D. viață, trai) Caracteristic celui umil (7). 6 (D. viață, trai) Plin de umilințe2 (1), de mizerii. 7 Lipsit de pretenții, de însemnătate, de strălucire Si: modest, simplu. 8 (D. oameni) Lipsit de strălucire Si: modest.

umilit1, ~ă [At: BIBLIA (1688), 581/36 / V: (înv) umel~ / Pl: ~iți, ~e / E: umili] 1 a (Înv) Pătruns de emoție Si: impresionat, înduioșat, mișcat2, tulburat. 2 a Care are sau adoptă o atitudine ascultătoare, plecată2 Si: smerit, supus, umil (2). 3-4 av, a (Plin) de umilință (5). 5 a Caracteristic celui umil (2). 6 a Care exprimă umilință (4).

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Care are sau adoptă o atitudine smerită, supusă, plecată; care exprimă umilință; umil. Întoarse capul și spuse un cuvînt servului care sta umilit și trențăros pe gloaba lui. SADOVEANU, O. VII 82. Se puse la poartă cu chip umilit și smerit. ISPIRESCU, L. 308. Poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează. ALECSANDRI, P. I 34. ♦ Care are sentimentul, conștiința inferiorității sale; rușinat. Mă simțeam aproape umilit în salopeta mea, mult prea nouă. BARANGA, I. 160. Și se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, încît plecară umilite în cămările lor. ISPIRESCU, L. 40. De m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Eram prea umilit și n-am putut astăzi să-ți mărturisesc prin grai toată recunoștința mea. GHICA, A. 628. 2. Care e plin de umilințe, de mizerii. Parcă-și vedea viața trudită din trecut... viața umilită de muncitor obijduit. MIRONESCU, S. A. 37. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, batjocuri. Scriitorii ruși făcuseră loc larg în operele lor umiliților și ofensaților vieții. SADOVEANU, E. 255. De mult plîng umiliții-n umbră Cu umeri gîrbovi de povară... Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. GOGA, P. 7. Și nu rareori am văzut pe bietul umilit ștergîndu-și lacrimile cu dosul mîinii. DEMETRESCU, O. 117. 3. Simplu, modest, neînsemnat; sărac. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului, și el a fost în cea mai mare parte opera acestor umiliți slujitori ai artei care s-au dezrobit de lut și s-au ridicat deasupra mizeriei. SADOVEANU, E. 62. Celălalt [om], mai umilit, nu părea decît umbra celui luminat. EMINESCU, N. 16. ◊ Fig. În cotlon cîteva străchini, niște zdrențe la pămînt; În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 114. Dar pentru ce orașul, atît de strălucit, Acum între orașe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, P. A. 149. ◊ (Substantivat) [Refugiații] s-au oploșit prin gospodării... ca niște umiliți ce erau. SADOVEANU, P. M. 9.

UMILIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A UMILI și A SE UMILI. 2) și substantival Care duce o viață umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.

umilít, -ă adj. Înjosit, silit să nu maĭ rîdice capu: un dușman umilit. Smerit. V. umil.

UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

umili2 vtr [At: ISER / V: (înv) ~la / Pzi: ~lesc / E: umil cf fr humilier] 1-2 A (se) pune într-o stare de inferioritate Si: a (se) înjosi.

umili1 [At: DHLRII, 487 / V: (înv) om~ / Pzi: ~lesc / E: slv оумилити сѧ] 1 vr (Înv) A se înduioșa. 2 vr A deveni (mai) blând. 3 vr (D. animale) A se îmblânzi. 4 vr A se îndura. 5-6 vtrf A (se) îndupleca. 7 vr (Înv) A se arăta ascultător. 8 vr A da expresie sentimentului de umilință (4) Si: a se smeri. 9 vr A fi evlavios.

UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.

UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să se simtă umil, punîndu-l într-o situație de inferioritate nemeritată, înjosindu-l, jignindu-l. Ai plecat la începutul iernii în împrejurări care te-au umilit și te-au făcut să suferi. PAS, Z. I 273. Cine nu-l știe? și copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm! căci ne-a sărăcit și ne-a umilit! Ne-a bătut și ne-a sîngerat! SADOVEANU, O. VII 62. Tu ai dreptul a schimba-n mormînturi Pentru neatîrnare, oameni și pămînturi, Dar nu ai p-acela ca să-i umilești. BOLINTINEANU, O. 58. Cît mă umilise de tare! Cum îmi căzuse trufia. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Absol. Fig. Munții Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreția sălbatică a Alpilor. GANE, N. I 56. 2. Refl. A adopta o atitudine umilă; a se înjosi. V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. Își ceru iertare de la toți, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I 159. ♦ (Învechit) A adopta o atitudine smerită în fața divinității. Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea, Codrenaș se umilea Și popii gemînd zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. 3. Refl. (Învechit și popular) A se îndura, a se înduioșa, a se milostivi. Și de la inimă vă umiliți Ca să-i blagosloviți. SEVASTOS, N. 178. Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. V. I 126. – Variantă: (învechit) umila, umilez (NEGRUZZI, S. I 104), vb. I.

A SE UMILI mă ~esc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situație de inferioritate față de cineva (pentru a-și atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate față de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti

A UMILI ~esc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti

umilì v. 1. a face umil, a înjosi; 2. a se pleca. [Slav. UMILITI, a măngăia (refl.: a se căi);, sensul 1 după fr. humilier].

*umilésc v. tr. (vsl. u-maliti, a micșora, d. malŭ, mic, confundat cu u-militi, a mîngîĭa, d. milŭ, vrednic de milă. V. domolésc). Înjosesc, fac să se simtă inferior: triunfu luĭ l-a umilit. V. refl. Nu-mĭ place să mă umilesc în fața bogățiiĭ! – Și om- (Bibl. 1688).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

umili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilesc, 3 sg. umilește, imperf. 1 umileam; conj. prez. 1 sg. să umilesc, 3 să umilească

umili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilesc, imperf. 3 sg. umilea; conj. prez. 3 să umilească

umili vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilesc, imperf. 3 sg. umilea; conj. prez. 3 sg. și pl. umilească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

UMILIT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.

UMILIT adj. 1. degradat, înjosit, (rar) scăzut, (înv. și reg.) rușinat. (Om ~.) 2. plecat, smerit, supus, umil, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.)

UMILI vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)

UMILI vb. 1. a se înjosi, a se ploconi, (înv.) a se micșora, a se smeri, (fam.) a se căciuli, (fig.) a se coborî. (De ce vă ~ în fața lui?) 2. a înjosi, (înv.) a micșora, a rușina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) înjosi, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî. (Munca nu te ~.) 4. a se smeri, (înv.) a se mici, a se micșora, a se milcui, a se molcomi. (Te-ai ~ destul.) 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

umili (-lesc, -it), vb.1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s. f. (căință, mustrare de cuget), înv.; umilință, s. f. (înv., devoțiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).

Intrare: umilit
umilit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • umilit
  • umilitul
  • umilitu‑
  • umili
  • umilita
plural
  • umiliți
  • umiliții
  • umilite
  • umilitele
genitiv-dativ singular
  • umilit
  • umilitului
  • umilite
  • umilitei
plural
  • umiliți
  • umiliților
  • umilite
  • umilitelor
vocativ singular
plural
umelit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: umili
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • umili
  • umilire
  • umilit
  • umilitu‑
  • umilind
  • umilindu‑
singular plural
  • umilește
  • umiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • umilesc
(să)
  • umilesc
  • umileam
  • umilii
  • umilisem
a II-a (tu)
  • umilești
(să)
  • umilești
  • umileai
  • umiliși
  • umiliseși
a III-a (el, ea)
  • umilește
(să)
  • umilească
  • umilea
  • umili
  • umilise
plural I (noi)
  • umilim
(să)
  • umilim
  • umileam
  • umilirăm
  • umiliserăm
  • umilisem
a II-a (voi)
  • umiliți
(să)
  • umiliți
  • umileați
  • umilirăți
  • umiliserăți
  • umiliseți
a III-a (ei, ele)
  • umilesc
(să)
  • umilească
  • umileau
  • umili
  • umiliseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • umila
  • umilare
  • umilat
  • umilatu‑
  • umilând
  • umilându‑
singular plural
  • umilea
  • umilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • umilez
(să)
  • umilez
  • umilam
  • umilai
  • umilasem
a II-a (tu)
  • umilezi
(să)
  • umilezi
  • umilai
  • umilași
  • umilaseși
a III-a (el, ea)
  • umilea
(să)
  • umileze
  • umila
  • umilă
  • umilase
plural I (noi)
  • umilăm
(să)
  • umilăm
  • umilam
  • umilarăm
  • umilaserăm
  • umilasem
a II-a (voi)
  • umilați
(să)
  • umilați
  • umilați
  • umilarăți
  • umilaserăți
  • umilaseți
a III-a (ei, ele)
  • umilea
(să)
  • umileze
  • umilau
  • umila
  • umilaseră
omili
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

umilit, umiliadjectiv

  • 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: umil
    • format_quote Întoarse capul și spuse un cuvînt servului care sta umilit și trențăros pe gloaba lui. SADOVEANU, O. VII 82. DLRLC
    • format_quote Se puse la poartă cu chip umilit și smerit. ISPIRESCU, L. 308. DLRLC
    • format_quote Poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează. ALECSANDRI, P. I 34. DLRLC
    • 1.1. Care are sentimentul, conștiința inferiorității sale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: rușinat
      • format_quote Mă simțeam aproape umilit în salopeta mea, mult prea nouă. BARANGA, I. 160. DLRLC
      • format_quote Și se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, încît plecară umilite în cămările lor. ISPIRESCU, L. 40. DLRLC
      • format_quote De m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
      • format_quote Eram prea umilit și n-am putut astăzi să-ți mărturisesc prin grai toată recunoștința mea. GHICA, A. 628. DLRLC
  • 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Parcă-și vedea viața trudită din trecut... viața umilită de muncitor obijduit. MIRONESCU, S. A. 37. DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Scriitorii ruși făcuseră loc larg în operele lor umiliților și ofensaților vieții. SADOVEANU, E. 255. DLRLC
      • format_quote De mult plîng umiliții-n umbră Cu umeri gîrbovi de povară... Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. GOGA, P. 7. DLRLC
      • format_quote Și nu rareori am văzut pe bietul umilit ștergîndu-și lacrimile cu dosul mîinii. DEMETRESCU, O. 117. DLRLC
  • 3. rar Care duce o viață umilă, plină de lipsuri; sărac (2.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului, și el a fost în cea mai mare parte opera acestor umiliți slujitori ai artei care s-au dezrobit de lut și s-au ridicat deasupra mizeriei. SADOVEANU, E. 62. DLRLC
    • format_quote Celălalt [om], mai umilit, nu părea decît umbra celui luminat. EMINESCU, N. 16. DLRLC
    • format_quote figurat În cotlon cîteva străchini, niște zdrențe la pămînt; În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 114. DLRLC
    • format_quote figurat Dar pentru ce orașul, atît de strălucit, Acum între orașe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, P. A. 149. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat [Refugiații] s-au oploșit prin gospodării... ca niște umiliți ce erau. SADOVEANU, P. M. 9. DLRLC
etimologie:
  • vezi umili DEX '09 DEX '98 NODEX

umili, umilescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Ai plecat la începutul iernii în împrejurări care te-au umilit și te-au făcut să suferi. PAS, Z. I 273. DLRLC
    • format_quote Cine nu-l știe? și copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm! căci ne-a sărăcit și ne-a umilit! Ne-a bătut și ne-a sîngerat! SADOVEANU, O. VII 62. DLRLC
    • format_quote Tu ai dreptul a schimba-n mormînturi Pentru neatîrnare, oameni și pămînturi, Dar nu ai p-acela ca să-i umilești. BOLINTINEANU, O. 58. DLRLC
    • format_quote Cît mă umilise de tare! Cum îmi căzuse trufia. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
    • format_quote (și) absolut figurat Munții Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreția sălbatică a Alpilor. GANE, N. I 56. DLRLC
  • 2. reflexiv A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. DLRLC
    • format_quote Își ceru iertare de la toți, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I 159. DLRLC
    • 2.1. învechit A adopta o atitudine smerită în fața divinității. DLRLC
      • format_quote Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea, Codrenaș se umilea Și popii gemînd zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. DLRLC
  • 3. reflexiv învechit popular A șe îndura, a se înduioșa, a se milostivi. DLRLC
    • format_quote Și de la inimă vă umiliți Ca să-i blagosloviți. SEVASTOS, N. 178. DLRLC
    • format_quote Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. V. I 126. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.