TRANSCENDENTAL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (în filosofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis.

transcendental, ~ă a [At: STAMATI, D. / V: (rar) ~ced~ / Pl: ~i, ~e / E: fr transcendantal] 1 (În filozofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii. 2 (În filozofia lui Kant) Care premerge experienței și o condiționează. 3 Care este deasupra lumii reale Si: metafizic. 4 (Fiz) Referitor la atributele care depășesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existență.

TRANSCENDENTAL, -Ă, transcendentali, -e, adj. (În filozofia lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis.

TRANSCENDENTAL, -Ă, transcendentali, -e, adj. 1. (În filozofia idealistă a lui Kant) Care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează. Kant afirma că timpul, spațiul, cauzalitatea etc. sînt categorii transcendentale. 2. Care este deasupra lumii reale; metafizic. Astfel, se împlinea aproape săptămîna de cînd Odorescu zburase în lumi transcendentale. MACEDONSKI, O. III 87. Aici îi plăcea iubitului Herr Direktor să se dea la speculațiuni transcendentale. CARAGIALE, O. VII 200.

TRANSCENDENTAL, -Ă adj. 1. (În filozofia scolastică) Referitor la atributele care depășesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existență. 2. (În filozofia idealistă a lui Kant) Referitor la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experiența și o condiționează. 3. (Liv.) Superior normelor sau rațiunii umane; care este deasupra lumii reale. [Cf. fr. transcendantal].

TRANSCENDENTAL, -Ă adj. 1. (în fil. scolastică) referitor la atributele care depășesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existență. 2. (la Kant, referitor la formele apriorice ale cunoașterii) care premerge experienței și o condiționează. 3. care este deasupra lumii reale. (< fr. transcendantal)

transcendental s. m. 1990 Adept al ◊ „meditației transcendentale”, grup prezentat de către autoritățile comuniste, la mijlocul anilor ’80, drept agentură de spionaj și element nociv în viața societății, ai cărui membri au fost pedepsiți prin îndepărtarea din posturile pe care le ocupau sau prin deportare v. bridgeist

TRANSCENDENTAL ~ă (~i, ~e) 1) (în scolastică) Care ține de noțiunile cele mai generale (adevăr, bine, lucru etc.). 2) (în filozofia lui Kant) Care ține de formele apriorice ale cunoașterii ce organizează datele experienței. /<fr. transcedantal

transcendental a. care s’ocupă cu lucruri transcendente: filozofie transcendentală.

*transcendentál, -ă adj. (mlat. transcendentalis). Fil. Care se ocupă de lucrurĭ transcendente, anterioare experiențeĭ: după Kant, spațiu și timpu îs concepte transcendentale.

transcedental, ~ă a vz transcendental

transcendental (desp. trans-cen-) adj. m., pl. transcendentali; f. transcendentală, pl. transcendentale

transcendental (trans-cen-) adj. m., pl. transcendentali; f. transcendentală, pl. transcendentale

transcendental adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transcendentali; f. sg. transcendentală, pl. transcendentale

TRANSCENDENTAL adj. (FILOZ.; la Kant) aprioric. (Principii ~.)

TRANSCENDENTAL adj. (FILOZ.; la Kant) aprioric. (Principii ~.)