TOPITOR, -OARE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

topitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 132²/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: topi + -tor] 1 a (Îvr; d. corpuri solide) Care se topește (2). 2 a (Înv; fig) Care topește (21) Si: distrugător, nimicitor. 3 sf (rar) sn (Înv) Cuptor special pentru topit¹ (1) metale sau alte materiale Si: (înv) topilă (2). 4 sf (Înv; pex) Loc în care este instalată topitoarea (3). 5 sf (Înv) Vas pentru topit¹ (1) Si: (înv) topilă (3). 6 smf Muncitor care lucrează la un cuptor de topit¹ (1) sau, în general, la topirea (1) unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 7 sf (Pop) Topilă (1).

TOPITOR, -OARE, topitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

TOPITOR, -OARE, topitori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. Topitorul e obișnuit să scruteze mereu fiertura aurie. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 483, 1/4.

TOPITOR ~i m. Muncitor specializat în topirea metalelor sau a altor materiale. /a topi + suf. ~tor

topitor m. cel ce topește.

topitór n., pl. oare. L. V. Vas de topit.

topitoriu a, s vz topitor

TOPITOARE, topitoare, s. f. Cuptor special pentru topirea metalelor sau a altor materiale. V. furnal. Printre locomotivele din triaj ori ascunsă prin ateliere, sub transmisiuni sau în pîntecul de iad al topitoarelor din turnătorii, moartea nu mă înfricoșase. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 14. Aci se află și o topitoare de smoală și catran. I. IONESCU, M. 757.

TOPITOARE ~ori f. Cuptor de topit metale sau alte materiale. /a topi + suf. ~toare

topitoare f. 1. vas de topit: aurul în topitoare se lămurește; 2. băltoacă de topit cânepa, inul.

topitoáre f., pl. orĭ. Vas de topit (fr. creuset): auru se lămurește în topitoare. Topilă, balta în care se topește cînepa.

topitor¹ (instalație) s. n., pl. topitoare

topitor² (muncitor) s. m., pl. topitori

topitor² (instalație) s. n., pl. topitoare

topitor¹ (muncitor) s. m., pl. topitori

topitor (instalație) s. n., pl. topitoare

topitor (persoană) s. m., pl. topitori

topitoare¹ (cuptor; vas de topit) s. f., g.-d. art. topitorii; pl. topitori

topitoare¹ (cuptor, vas de topit) s. f., g.-d. art. topitorii; pl. topitori

topitoare (cuptor, vas de topit, topilă) s. f., g.-d. art. topitorii; pl. topitori

TOPITOARE s. topilă. (~ pentru in.)

TOPITOARE s. topilă. (~ pentru in.)