topitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 132²/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: topi + -tor] 1 a (Îvr; d. corpuri solide) Care se topește (2). 2 a (Înv; fig) Care topește (21) Si: distrugător, nimicitor. 3 sf (rar) sn (Înv) Cuptor special pentru topit¹ (1) metale sau alte materiale Si: (înv) topilă (2). 4 sf (Înv; pex) Loc în care este instalată topitoarea (3). 5 sf (Înv) Vas pentru topit¹ (1) Si: (înv) topilă (3). 6 smf Muncitor care lucrează la un cuptor de topit¹ (1) sau, în general, la topirea (1) unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 7 sf (Pop) Topilă (1).