TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

topitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 132²/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: topi + -tor] 1 a (Îvr; d. corpuri solide) Care se topește (2). 2 a (Înv; fig) Care topește (21) Si: distrugător, nimicitor. 3 sf (rar) sn (Înv) Cuptor special pentru topit¹ (1) metale sau alte materiale Si: (înv) topilă (2). 4 sf (Înv; pex) Loc în care este instalată topitoarea (3). 5 sf (Înv) Vas pentru topit¹ (1) Si: (înv) topilă (3). 6 smf Muncitor care lucrează la un cuptor de topit¹ (1) sau, în general, la topirea (1) unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 7 sf (Pop) Topilă (1).

TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. 2. S. f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topilă (2). – Topi + suf. -tor.

TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, s. m. și f. Persoană care lucrează la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de producție al unei întreprinderi. Topitorul e obișnuit să scruteze mereu fiertura aurie. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 483, 1/4.

TOPITÓR ~i m. Muncitor specializat în topirea metalelor sau a altor materiale. /a topi + suf. ~tor

topitor m. cel ce topește.

topitór¹ (muncitor) s. m., pl. topitóri

topitór (persoană) s. m., pl. topitóri