TăRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgănire s. f.] – V. tărăgăna.

tărăgănare sf [At: ASACHI, S. L. II, 6 / V: (pop) tr~, (îrg) străgănire, (reg) ~nire, trăgănire / Pl: ~nări / E: tărăgăna] (Pop) 1 Amânare de pe o zi pe alta în rezolvarea unei probleme, în săvârșirea unei acțiuni Si: tergiversare, (pop) tărăgăneală (1), (reg) târșoneală. 2 Mers încet, cu pași rari. 3 Rostire rară și prelungită a unui sunet (în timpul vorbirii sau al executării unei melodii). 4 Scurgere înceată a timpului. 5 Prelungire a timpului.

TĂRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgănire s. f.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a tărăgăna și rezultatul ei. 1. Amînare, tergiversare, tărăgăneală. Asemenea tărăgănări îmi rup inima, îndoiala mă roade. CONTEMPORANUL, V_II 491. 2. Rostire rară și prelungită a unui sunet. Și glasurile nu aveau tărăgănarea cîntătoare... ca glasurile țărănești. DUMITRIU, N. 97. ♦ Încetinire a ritmului unei melodii; domolire. Începu să cînte din caval. Era o doină apăsătoare, cu tărăgănări pline de amar. CAMIL PETRESCU, O. I 114. – Variantă: tărăgănire (DELAVRANCEA, H. T 4) s. f.

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

străgăna v vz tărăgăna

străgăni v vz tărăgăna

străgănire sf vz tărăgănare

tărăgăi² v vz tărăgăna

tărăgăna [At: M. COSTIN. O. 42 / V: (pop) tr~ (Pzi: tragăn), (îrg) str~, străgăni, ~găi, trăgâna, (reg) ~ni, trăgăni, (din necesități de rimă) tregina / Pzi: ~nez / E: ns cf trage] 1 vr (Îvr) A-și avea originea Si: a descinde. 2 vt (Pop; și, îvr, îe a ~ la vreme) A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, săvârșirea unei acțiuni Si: a întârzia, a temporiza, a tergiversa, (îrg) a tămânda (1), (reg) a tărărui (1). 3 vt (Pop; c. i. pașii, mersul) A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. 4 vt (Pop) A vorbi rar, lungind silabele. 5-6 vir (Pop; d. vreme, timp) A se scurge încet. 7-8 vir (Pop; d. vreme, timp) A se prelungi. 9 vt (Pop) A cânta alene (cu jale) Si: a doini. 10 vr (Pop) A se jeli. 11 vi (Pop; d. vânt) A adia (5). 12 vt (Pop; îe) A tr~ o viață sau a-și tr~ traiul A o duce greu. 13 vi (Reg; îe) A tr~ cu ochii A trage cu ochiul.

tărăgăni v vz tărăgăna

tărăgănire sf vz tărăgănare

trăgăna v vz tărăgăna

trăgănare sf vz tărăgănare

trăgăni v vz tărăgăna

trăgănire sf vz tărăgănare

trăgâna v vz tărăgăna

tregina v vz tărăgăna

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂI vb IV v. tărăgăni.^[1]

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăia (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăi (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăni vb. IV.

A SE TĂRĂGĂNA pers. 3 se ~ează intranz. 1) pop. (despre timp) A se derula încet; a se scurge. 2) (despre acțiuni) A se desfășura extrem de încet; a se lungi. /cf. a trage

A TĂRĂGĂNA ~ez 1. tranz. 1) (lucrări, acțiuni) A amâna de azi pe mâine, nerealizând; a tergiversa. ◊ ~ mersul (sau pașii) a merge alene, târându-și picioarele. ~ vorba (sau cuvintele) a vorbi rar, lungind fiecare silabă. 2) A face să se tărăgăneze. 2. intranz. 1) A cânta tânguitor, cu jale. 2) (despre vânt) A bate ușor; a sufla lin; a adia; a aburi. /cf. a trage

străgăneálă, -ésc V. trăgăneală, -nez.

tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.

trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și (s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și -ăĭesc. V. tergiversez.

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 tărăgănează; conj. prez. 1 sg. să tărăgănez, 3 să tărăgăneze

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgănează

tărăgăna vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 sg. și pl. tărăgănează

tărăgăna

tărăgănez, -nează 3.

TĂRĂGĂNARE s. 1. v. amânare. 2. v. tergiversare.

TĂRĂGĂNARE s. 1. amînare, tergiversare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 2. tărăgăneală, tergiversare. (Ce e această ~?)

Tărăgănare ≠ grăbire

TĂRĂGĂNA vb. 1. v. tergiversa. 2. v. amâna. 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNA vb. 1. a întîrzia, a lungi, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 2. a amîna, a lungi, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)