2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROABĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

ROABĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

roa sf [At: ECONOMIA, 119/11 / Pl: ~be, (reg) robi / E: nct] 1 Mijloc pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o cutie sau o platformă care se rezemă la un capăt, pe o roată, la celălalt având două mânere pentru susținere și împingere Si: tărăboanță, (reg) rotcol. 2 (Reg) Cotigă (5). 3 Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1).

ROABĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul cu o ladă sau cu o platformă, cu o roată și cu două brațe de care împinge omul, folosit pentru a căra materiale pe o distanță mică; tărăboanță. Ana lasă roaba în drum ca să intre în curtea Mariei. DAVIDOGLU, M. 17. Din cîte o văgăună întunecoasă un om iese, cu o roabă plină de minereu. BOGZA, Ț. 65. El răsuflă ușurat, cînd Dumitru plecă cu roaba plină. SLAVICI, O. I 315. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). Două-trei roabe de gunoi de cal. La TDRG.

ROABĂ roabe f. 1) Vehicul pentru transportat materiale la distanțe mici, format dintr-o ladă sau o platformă, rezemată pe o roată, și prevăzut cu două mânere. 2) Cantitate de materiale cât încape într-un astfel de vehicul. O roabă de nisip. /Orig. nec.

roabă f. cărucioară cu o roată ce se împinge înaintea sa. [Lit. cărucioară de rob sau de muncitor].

roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță.

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

rob, roa [At: (a. 1560) GCR I, 4/17 / Pl: robi, roabe / E: vsl ровъ] 1 smf Om aflat în dependență totală față de cineva și obligat să muncească pentru acela Vz sclav. 2 smf (Pex) Slugă. 3 sm Prizonier. 4 smf (Pop) Deținut (2). 5 smf Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire Si: exploatat (1). 6 smf (Fig) Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. 7 smf (Bis) Supus puterii divine Si: credincios (12). 8 smf (Fig; de obicei urmat de determinări în dativ și genitiv) Persoană stăpânită de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație sau de un sentiment puternic față de cineva. 9 sm (Îcs) Calea (sau drumul) ~ilor Calea lactee. 10 sm (Îcs) De-a ~ii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Îacs) Joc obișnuit la priveghi.

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. Om lipsit total sau parțial de libertate, aflat sau ajuns în proprietatea (deplină) a altuia și obligat să muncească pentru acela. V. sclav, iobag. În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, Oo. I 252. ◊ (Glumeț) Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. ♦ Persoană luată în captivitate, prin război (și folosită la munci grele, uneori ținută închisă, izolată). Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n cătuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ♦ (Popular) Deținut, întemnițat. L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. ♦ (În limbajul bisericesc, de obicei precizat prin «lui dumnezeu») Persoană credincioasă; creștin. Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. ◊ (Învechit, în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. ◊ Fig. Aron-vodă domnea în țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. 3. Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau în dativ) Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare, de o obligație. Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. 4. (În expr.) Calea (sau drumul) robilor = calea lactee, v. lactee.

ROB (roabă (robi, roabe) m. și f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență totală de un stăpân; sclav; serv; șerb. ◊ Calea (sau Drumul)-~ilor constelație constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care muncește din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă și execută orbește ordinele cuiva; sclav. ◊ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu

rob, roábă s. (vsl. robŭ, rabŭ, rob, raba, roabă, bg. sîrb. rob, rus. rab; ung. rab). Sclav, om redus în stăpînirea absolută a cuĭva fie pin captivitate de războĭ, fie pin vînzare: Esop a fost rob. Fig. Om dependent de altu. Om devotat: această mamă e roaba copiilor eĭ, a fi robu datoriiĭ. Drumu robilor, calea lapteluĭ, dunga cea albă care se vede noaptea pe cer. V. șerb.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

roa s. f., g.-d. art. roabei; pl. roabe

roa s. f., g.-d. art. roabei; pl. roabe

roa (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. roabei; pl. roabe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ROA s. (pop.) tărăboanță, (reg.) rotcol, (prin Transilv.) căroaie. (A căra ceva cu ~.)

ROA s. (pop.) tărăboanță, (reg.) rotcol, (prin Transilv.) căroaie. (A căra ceva cu ~.) erată

ROB s. v. condamnat, deținut, ocnaș, osândit, pușcăriaș.

ROB s. 1. v. sclav. 2. captiv. (~ la turci.)

ROB s. aservit, sclav, subjugat, (rar) serv, (înv.) prădat, șerb. (A ajuns un ~.)

rob s. v. CONDAMNAT. DEȚINUT. OCNAȘ. OSÎNDIT. PUȘCĂRIAȘ.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

roabă, roabe s. f. (intl.) dubă de intervenție.

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

Intrare: roabă (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roa
  • roaba
plural
  • roabe
  • roabele
genitiv-dativ singular
  • roabe
  • roabei
plural
  • roabe
  • roabelor
vocativ singular
  • roa
  • roabo
plural
  • roabelor
Intrare: roabă (vehicul)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roa
  • roaba
plural
  • roabe
  • roabele
genitiv-dativ singular
  • roabe
  • roabei
plural
  • roabe
  • roabelor
vocativ singular
  • roa
  • roabo
plural
  • roabelor
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

roa, roabesubstantiv feminin

  • 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ana lasă roaba în drum ca să intre în curtea Mariei. DAVIDOGLU, M. 17. DLRLC
    • format_quote Din cîte o văgăună întunecoasă un om iese, cu o roabă plină de minereu. BOGZA, Ț. 65. DLRLC
    • format_quote El răsuflă ușurat, cînd Dumitru plecă cu roaba plină. SLAVICI, O. I 315. DLRLC
  • 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Două-trei roabe de gunoi de cal. La TDRG. DLRLC
etimologie:

rob, robisubstantiv masculin
roa, roabesubstantiv feminin

  • 1. în Evul Mediu Țările Române Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. DEX '09 DLRLC
    • format_quote În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. DLRLC
    • format_quote Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. DLRLC
    • format_quote Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, Oo. I 252. DLRLC
    • format_quote glumeț Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. DLRLC
    • 1.1. Om care muncește din greu. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: captiv
      • format_quote Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. DLRLC
      • format_quote Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. DLRLC
      • format_quote Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n cătuși. ALECSANDRI, P. P. 17. DLRLC
    • 1.3. popular Deținut, întemnițat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. DLRLC
    • 1.4. figurat Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. DLRLC
      • format_quote [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. DLRLC
    • 1.5. (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. DEX '09
      • format_quote Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. DLRLC
      • format_quote Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. DLRLC
      • diferențiere (termen) bisericesc Persoană credincioasă. DEX '98 DLRLC
        sinonime: creștin
      • 1.5.1. învechit Este folosit în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare. DLRLC
        • format_quote Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. DLRLC
        • format_quote N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. DLRLC
  • 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. DLRLC
    • format_quote Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. DLRLC
    • format_quote Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. DLRLC
    • format_quote figurat Aron-vodă domnea în țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. DLRLC
  • 3. figurat Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. DLRLC
    • format_quote Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. DLRLC
    • format_quote A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.