RENEGAT, -Ă, renegați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

renegat, ~ă smf, a [At: CR (1848), 17²/31 / Pl: ~ați, ~e / E: fr renégat] 1-2 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a depărtat de patria, de credința sa Si: apostat (1- 2). 3-4 (Persoană) care a renunțat la părerile sau la convingerile sale anterioare Si: apostat (3).

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ Persoană care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa, care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare. Renegații devin aspri pentru credința ce au avut înainte și înfocați pentru credința ce îmbrățișează. BOLINTINEANU, O. 444. Vreți să faceți cauză comună... cu renegații la principiile autonomiei și suzeranității? La GHICA, A. 792.

RENEGAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat].

RENEGAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ◊ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat)

RENEGAT ~ți m. 1) Persoană care s-a lepădat de patria sau de credința sa. 2) Persoană care a renunțat la convingerile sale anterioare, trădându-și grupul sau partidul din care a făcut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat

renegat m. 1. cel ce a abjurat religiunea spre a îmbrățișa alta; 2. fig. cel ce renunță din interes la opiniunile sale politice.

*renegát, -ă adj. (d. reneg). Apostat, care șĭ-a lepădat credința religioasă orĭ politică. Subst. Un renegat. V. prestîpnic.

renega vt [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 98 / Pzi: reneg / E: drr renegat cf lat renegare] 1 A nu recunoaște pe cineva sau ceva ca fiind al său Si: a nega, a tăgădui, a abjura, a repudia (1). 2 A se lepăda de cineva sau de ceva Si: a nega, a tăgădui, a retracta (3), a abjura, a repudia (2).

RENEGA, reneg, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

RENEGA vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. reneg. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

RENEGA vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

A RENEGA reneg tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat

renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

*renég, a -á v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; adj. f., s. f. renegată, pl. renegate

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; adj. f., s. f. renegată, pl. renegate

renegat adj. m., s. m., pl. renegați; f. sg. renegată, pl. renegate

renega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reneg, 2 sg. renegi, 3 reneagă; conj. prez. 1 sg. să reneg, 3 să renege; imper. 2 sg. afirm. reneagă

renega (a ~) vb., ind. prez. 3 reneagă

renega vb., ind. prez. 1 sg. reneg, 3 sg. și pl. reneagă

RENEGAT adj., s. (BIS.) 1. adj. (înv.) preastâpnic. (Om ~.) 2. s. (livr.) apostat.

RENEGAT adj. (înv.) preastîpnic. (Om ~.)

RENEGA vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.

RENEGA vb. 1. a contesta, a dezminți, a nega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) 2. a abjura, a se lepăda. (A ~ o credință, o convingere.) 3. a repudia, a respinge. (A-și ~ soția.)