recurgere sf [At: DDRF / V: (înv) răc~ / E: recurge] 1 Adresare către cineva pentru a-i cere ajutor. 2 (Înv; îf răcurs) Reflux (1).

RECURGERE s. f. Acțiunea de a recurge; adresare, referire.

RECURGERE s.f. Acțiunea de a recurge și rezultatul ei; recurs (2). [< recurge].

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Pref. re- + curge (după fr. recourir).

răcurgere sf vz recurgere

recurge vi [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 176 / Pzi: recurg / E: re¹- + curge după fr recourir] (Udp „la”) A apela la cineva sau la ceva (pentru a cere ajutor) Si: a se servi de...

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re¹- + curge (după fr. recourir).

RECURGE, recurg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A apela la cineva sau la ceva, a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor, sprijin sau refugiu; a folosi. Se împacă și el destul de greu cu școala, rămînînd repetent și recurgînd probabil la examene particulare. CĂLINESCU, E. 32. Cu tot regretul, trebuie să recurg la dumneata. SEBASTIAN, T. 104.

RECURGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recurg. / după fr. recourir].

RECURGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)

A RECURGE recurg intranz. 1) A se adresa pentru susținere; a face apel pentru a cere ajutor; a apela. 2) A se servi în anumite circumstanțe; a se folosi pentru a obține ceva; a apela. ~ la forță. /re- + a curge

recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune.

recurgere s. f., g.-d. art. recurgerii

recurgere s. f., g.-d. art. recurgerii

recurgere s. f., g.-d. art. recurgerii

recurge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recurg, 3 sg. recurge, perf. s. 1 sg. recursei, 1 pl. recurserăm, m.m.c.p. 1 pl. recurseserăm; conj. prez. 1 sg. să recurg, 3 să recurgă; ger. recurgând; part. recurs

recurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recurge; ger. recurgând; part. recurs

recurge vb. curge

RECURGERE s. apelare, recurs, solicitare. (~ la ajutorul lui.)

RECURGERE s. apelare, recurs, solicitare. (~ la ajutorul lui.)

RECURGE vb. 1. v. folosi. 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

RECURGE vb. 1. a (se) folosi, a întrebuința, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Nu vrea să ~ la mijloace dure.) 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)