25 de definiții pentru piedică

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIEDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni; stavilă, obstacol, impediment; dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedecă s. f.] – Lat. pedica.

PIEDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni; stavilă, obstacol, impediment; dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedecă s. f.] – Lat. pedica.

piedică sf [At: PSALT. HUR. 25r/8 / V: (îrg) pedecă, ped~, (înv) piad~, (reg) ~decă / Pl: ~ici, (îrg) ~ice / E: ml pedica] 1 (Înv; lpl) Cătușe, fiare în care erau băgați cei arestați, vinovați. 2 Pârghie sau lanț cu belciuge cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască Si: (tcî) pazvat, pazvant, (reg) petecătoare. 3 (Reg) Zăbală. 4 (Fig) Fapt care împiedică realizarea unui țel Si: obstacol, opreliște, stavilă, (îvp) opreală, (îvr) nevoie. 5 (Fig) Fapt ce stă în calea unei acțiuni Si: obstacol, opreliște, stavilă, (îvp) opreală, (îvr) nevoie. 6 (Fig) Dificultate. 7-8 (Îlv) A (se) pune (sau a întinde, înv, a sta, a face (o) ~ sau ~ici) A (se) crea dificultăți, a (se) opune la realizarea unui lucru. 9 (Înv; îlv) A fi ~ cu cineva A sta în calea cuiva. 10 (Îal) A fi certat cu cineva. 11 Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul Si: împiedicare. 12 (Îlv) A-i pune (cuiva) (o) ~ (sau, rar, ~ci) A pune cuiva piciorul înainte, pentru a-l face să se împiedice și să cadă. 13 (Îal) A face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. 14 (Rar) Greutate în vorbire. 15 Frână formată dintr-un lanț, cu un capăt de dricul carului, al căruței sau al saniei și prevăzut, la celălalt capăt, cu o bucată de lemn sau cu un cârlig ori cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă sau talpa saniei și sol pentru a împiedica una dintre roți sau tălpi când vehiculul merge la vale Si: opritoare. 16 (Reg) Piesă la războiul țărănesc de țesut, făcută dintr-o scândură cu crestături care împiedică derularea sulului pe care sunt înfășurate ițele Si: (reg) cățel, cordenci, proptar, răzuș, tocălie. 17 Dispozitiv care blochează trăgaciul unei arme de foc, spre a evita o descărcare accidentală. 18 (Reg) Frânghie sau lanț cu care se ține în loc roata morii de vânt. 19 (Mun; Olt) Piesă făcută dintr-o vergea arcuită și prinsă cu cele două capete de partea de jos a mânerului coasei, pentru a culca, sub formă de brazde, iarba sau cerealele cosite. 20 (Pop) Zăvor la ușă. 21 (Reg) Plăcuță de fier care se pune între brațele cleștelui de prins pești pentru a le ține depărtate. 22 (Mun) Pană1 (71). 23 (Îe) A slăbi ~a A da mai multă libertate cuiva. 24 (Reg; Mol) Curea cu ajutorul căreia cizmarul ține strânsă pe genunchi încălțămintea la care lucrează. 25 (Bot; reg; șîc ~a-calului, ~a-găinii, ~a-vântului) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 26 (Bot; reg; șîc ~a-ursului) Brădișor (Lycopodium selago). 27 (Bot; reg; îc) ~a-găinii Cornișor (Lycopodium annatium). 28 (Reg; îc) ~a-vântului Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite de culoare verde-albăstruie, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). 29 (Reg; îc) ~a-cerbului Plantă nedefinită mai îndeaproape.

PIEDICĂ, piedici, s. f. 1. Ceea ce oprește realizarea unui țel, ceea ce stă în calea unei acțiuni; obstacol, stavilă; dificultate, greutate. Dacă aveam succes, ne acapara succesul, dacă aveam de înfrînt dificultăți, ne îndîrjesc piedicile. C. PETRESCU, T. II 109. Dorința mea de a-l ajuta îmi ascunde toate piedicile, toate obiecțiile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 15. 2. (Concretizat) Obiect sau dispozitiv folosit pentru întreruperea sau întîrzierea mișcării unui sistem tehnic sau pentru blocarea unui organ mobil al acestuia; opritoare. a) Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor cînd sînt lăsați să pască. Ați mai auzit poate că acolo unde cad potcoavele cailor și piedicilelor la pășune e semn că fierul s-a lovit de iarba-fiarelor. PETRESCU, R. DR. 163. b) Frînă care se pune laroata carului. c) Scîndurică cu ajutorul căreia se fixează sulurile războiului de țesut, ca să nu se desfășoare. d) Dispozitiv pentru blocarea trăgaciului unui pistol sau al unei puști, spre a evita o descărcare accidentală. Șovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemișcat, cu un deget pe piedica pistolului. GALACTION, O. I 82. Iată pistolul... îl țiu eu, n-ai decît să tragi piedica. NEGRUZZI S. I 23. e) Cureaua cu care cizmarul ține strîns genuncherul și încălțămintea cînd lucrează. f) (în forma piedecă) Mușchea, piedecă, hască și clin... și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81. f) (învechit, cu valoare de pl.) Cătușe, fiare, lanțuri. 3. Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicîndu-l cu piciorul; împiedicare. Hai la trîntă, dar fără piedică.Expr. A pune (cuiva) piedică = a face pe cineva să cadă, împiedicîndu-1. Jucau fripta și-și puneau piedici. PAS, Z. I 166. Fără să-i dea răgaz a zice nici cîrc! îi puse o piedică și-i făcu vînt în cazan. ISPIRESCU, E. 201. – Variantă: piedecă s. f.

PIEDICĂ ~ci f. 1) Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; stavilă; obstacol; impediment; baraj; barieră. ◊ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva să-și piardă echilibrul (folosind în acest scop piciorul); b) a crea greutăți artificiale în realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit să încetinească sau să blocheze o mișcare. ~ la războiul de țesut. ◊ ~ la căruță talaghir. 3) Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor ca să nu se ducă departe, când sunt scoși la păscut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica

PIEDECĂ s. f. v. piedică.

piedecă f. 1. lanț ce se pune la car; 2. legătură sau laț la picioarele cailor; 3. fig. tot ce împiedecă, ce oprește în drum: piedeci neprevăzute; 4. punerea piciorului între picioarele altuia spre a-l face să cază: i-a pus o piedecă; 5. bucățică de oțel cu care se descarcă o armă de foc: piedeca puștii; 6. unealtă de cismar; 7. scândurică ce oprește bețele răsboiului ca sulurile să nu dea înapoi. [Lat. PEDICA].

pédică (est) și pĭédică, pĭédecă (vest) f., pl. ĭ (lat. pĕdĭcă, it. piédica, pv. petge, fr. piège. V. îm-pedec, pedestru). Lucru care împedecă mersu unuĭ om, unuĭ animal, uneĭ mașinĭ, cum ar fi picĭoru pe care-l puĭ înaintea picĭoarelor altuĭa ca să-l facĭ să cadă, funia saŭ lanțu cu care legĭ picĭoarele anterioare ale caluluĭ ca să nu fugă de la păscut (V. paĭvan), funia, lanțu orĭ butucu cu care opreștĭ roata uneĭ căruțe cînd merge la vale (V. talaghir), pĭesa de oțel care ține rîdicat cocoșu puștiĭ în ainte de a lovi capsa, scîndurica care oprește sulurile la războĭu de țesut ș. a.: a pune pedică cuĭva saŭ la ceva. O plantă numită și pedicuță. Fig. Obstacul, dificultate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

piedică s. f., g.-d. art. piedicii; pl. piedici

piedică s. f., g.-d. art. piedicii; pl. piedici

piedică s. f. (sil. pie-), g.-d. art. piedicii; pl. piedici

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PIEDICĂ s. v. cățel, cordenci, piedicuță.

PIEDICĂ s. 1. v. opritoare. 2. (reg.) pazvat. (~ pentru caii care pasc.) 3. v. dificultate. 4. obstacol, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frână. (~ în dezvoltarea unui proces.)

piedică s. v. CĂȚEL. CORDENCI. PIEDICUȚĂ.

PIEDICĂ s. 1. opritoare, (reg.) tîrșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la car.) 2. (reg.) pazvat. (~ pentru caii care pasc.) 3. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit o mare ~.) 4. obstacol, (înv. și reg.) împiedicare, (fig.) frînă. (~ în dezvoltarea unui proces.)

PIEDICI s. pl. v. cătușe, fiare.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

piedică (piedici), s. f.1. Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele dinainte ale cailor pentru a-i opri să fugă. – 2. Obstacol, stăvilar. – 3. Dificultate, nevoie. – 4. Oprire a cuiva cu piciorul. – 5. Panglică sau cordon cu care se leagă picioarele morților. – 6. Frînă. – 7. Siguranță la armele de foc. – 8. Cureaua cizmarului. – 9. Frîna de la războiul de țesut. – Var. piedică, piedecă. Mr. k’adică, megl. pędică. Lat. pĕdĭca (Pușcariu 1306; Candrea-Dens., 1176; REW 6347), cf. it. piedica (calabr. pédica, pedacchia), prov. petge, fr. piège, gal. pega, astur. pielga, alb. pengë, ngr. (πεδοῦϰλα). – Der. piedicuță, s. f. (talpa-ursului, Lycopodium clavatum). – Cf. împiedica.

Intrare: piedică
  • silabație: pie-di-că info
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piedică
  • piedica
plural
  • piedici
  • piedicile
genitiv-dativ singular
  • piedici
  • piedicii
plural
  • piedici
  • piedicilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piedecă
  • piedeca
plural
  • piedeci
  • piedecile
genitiv-dativ singular
  • piedeci
  • piedecii
plural
  • piedeci
  • piedecilor
vocativ singular
plural
piadecă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pedică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pedecă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

piedică, piedicisubstantiv feminin

  • 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Dacă aveam succes, ne acapara succesul, dacă aveam de înfrînt dificultăți, ne îndîrjeau piedicile. C. PETRESCU, T. II 109. DLRLC
    • format_quote Dorința mea de a-l ajuta îmi ascunde toate piedicile, toate obiecțiile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 15. DLRLC
    • 1.1. Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: împiedicare
      • format_quote Hai la trântă, dar fără piedică. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune verbală A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Jucau fripta și-și puneau piedici. PAS, Z. I 166. DLRLC
        • format_quote Fără să-i dea răgaz a zice nici cîrc! îi puse o piedică și-i făcu vînt în cazan. ISPIRESCU, E. 201. DLRLC
    • 1.2. rar Greutate în vorbire. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune verbală A pune piedică (sau piedici) = a face ca cineva să-și piardă echilibrul (folosind în acest scop piciorul). DEX '09 DEX '98 NODEX
      sinonime: împiedica
    • chat_bubble locuțiune verbală A pune piedică (sau piedici) = a crea greutăți artificiale în realizarea unui scop. NODEX
  • 2. concretizat Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinire sau la susținere etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 2.1. Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ați mai auzit poate că acolo unde cad potcoavele cailor și piedicile lor la pășune e semn că fierul s-a lovit de iarba-fiarelor. PETRESCU, R. DR. 163. DLRLC
    • 2.2. Frână care se pune la roata carului. DLRLC NODEX
      sinonime: talaghir
    • 2.3. Scândurică cu ajutorul căreia se fixează sulurile războiului de țesut, ca să nu se desfășoare. DLRLC
      • format_quote Piedică la războiul de țesut. NODEX
    • 2.4. Dispozitiv pentru blocarea trăgaciului unui pistol sau al unei puști, spre a evita o descărcare accidentală. DLRLC
      • format_quote Șovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemișcat, cu un deget pe piedica pistolului. GALACTION, O. I 82. DLRLC
      • format_quote Iată pistolul... îl țiu eu, n-ai decît să tragi piedica. NEGRUZZI S. I 23. DLRLC
    • 2.5. Cureaua cu care cizmarul ține strâns genuncherul și încălțămintea când lucrează. DLRLC
      • format_quote (În forma piedecă) Mușchea, piedecă, hască și clin... și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81. DLRLC
    • 2.6. învechit (la) plural Cătușe, fiare, lanțuri. DLRLC
  • chat_bubble botanică compus Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii