-nautic² [At: DN³ / P: na-u~ / E: cf lat nauta „navigator”] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Navigație. 2 Referitor la navigație.

nautic¹, ~ă [At: COD. VOR. 86/17 / P: na-u~ / V: (înv) ~ftic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr nautique, gr ναυτικός] 1 sm (Înv, îf naftic) Corăbier. 2 sf Știință și tehnică de a dirija mersul unei nave (1) Si: navigație (5), (îvr) navtichie. 3 a Care se referă la nautică (2). 4 a Care ține de nautică (2). 5 a (D. sporturi) Care se practică pe apă.

*NAUTIC adj. ⛵ Privitor la navigațiune [fr.].

NAUTIC, -Ă, nautici, -e, adj. Care servește la navigație, referitor la navigație. Hartă nautică. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. Cînd vă vor da răgaz variile sporturi nautice, vom primi, sper, cîte o vorbușoară de la dv. CARAGIALE, O. VII 106.

NAUTIC, -Ă adj. De, pentru navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre un sport) Care se practică pe sau în apă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(de) navigație”, „(referitor la) navigație”. [Pron. na-u-. / < lat. nauticus, cf. fr. nautique < lat. nauta – navigator].

NAUTIC, -Ă I. adj. referitor la navigație. ◊ (despre un sport) care se practică pe, în apă. II. s. f. navigație (2). (< fr. nautique, lat. nauticus)

NAUTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de navigația pe apă; propriu navigației pe apă. 2) (despre unele ramuri ale sportului) Care se practică pe/în apă. [Sil. -na-u-] /<fr. nautique

nautic a. ce ține de navigațiune.

* naútic, -ă adj. (vgr. nautikos, lat. nauticus. V. înot 2). Relativ la navigațiune: arta nautică. – Și náŭtic.

nautic adj. m., pl. nautici; f. nautică, pl. nautice

nautic adj. m., pl. nautici; f. nautică, pl. nautice

nautic adj. m. (sil. na-u-), pl. nautici; f. sg. nautică, pl. nautice

-NAUTIC „referitor la navigație”. ◊ gr. nautikos „de navigație, naval” > fr. -nautique, germ. -nautisch > rom. -nautic.

MOTOCROS NAUTIC s. (SPORT) motonautică.

motocros nautic s.n. (sport) motonautică, motonautism. Motocrosul nautic se desfășoară pe apă, cu ambarcații speciale, pe trasee în linie dreaptă sau în circuit.

NAUTIC, -Ă s. m., s. f., adj. 1. s. m. (Învechit, rar; în forma naftic) Corăbier. Sutașulu crămacii și nafticii (precorăbiiariu n. TEST. 1648, de corăbiiari BIBLIA 1688) asculta mai vrătosu. COD. VOR. 86/17. 2. s. f. Știința și tehnica de a dirija mersul unei nave (1); navigație (2), (învechit, rar) navtichie. v. corăbierie. Slujesc nafticii (adecă meșteșugului corăbieriei) a numi vînturile. AMFILOHIE, G. 2/12. Istoria nauticei nu înfățășază o altă asămine faptă. AR (1829), 6¹/24. Nouă descoperire în meșteșugul nauticei (corăbieriii). ib. (1831), 234¹/10, cf. LM, ALEXI, W. 3. adj. Care privește navigația, de navigație. v. naval. [Toate corăbiile domnești] să se afle intrate la liman, avînd paznicii sei trebuincioși din breasla naftica (a. 1793). GÁLDI, m. PHAN. 212. [În Cairo] se află... mai multe shoale militărești, filologhice, naftice și mercantile. AR (1829), 196²/44, cf. I. GOLESCU, C. Au fost... jocuri nautice pe Sena. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 93. Începeam a gusta o plăcere rară în călătoria nautică, id. ib. 149. Sub Maria Terezia s-au înființat mulțime de școale, cum și... școala nautică la Triest. BARIȚIU, P. a. I, 359. Cînd vă vor da răgaz variile sporturi nautice, vom primi, sper, cîte o vorbușoară de la dv. CARAGIALE, O. VII, 106. L-a rugat... să înființeze cu elevii o tovărășie de sport nautic. I. BOTEZ, B. I, 153. Termenii nautici apăruți acum în limba franceză sînt nenumărați. VIANU, S. 133. – pl.: nautici, -ce. – Și: (învechit) naftic, -ă s. m., s. f., adj. – Din fr. nautique. – Naftic < ngr. ναυτιχοσ.