magnetizat, ~ă a [At: ROMANO, B. I, 32 / Pl: ~ați, ~e / E: magnetiza] 1 Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice Si: (îvr) magnetisit. 2 (Fig) Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 3 (Fam) Amețit de băutură.

magnetiza [At: BARASCH, M. III, 61/22 / Pzi: ~zez / E: fr magnétiser] 1 vt A conferi unui corp proprietăți magnetice Si: (îvr) a magnita. 2-3 vtr A (se) transforma în magnet. 4 vt A utiliza asupra cuiva magnetismul animal în scopuri terapeutice. 5 vr (Pex; gmț) A se îmbăta. 6 vt (Fig) A exercita asupra cuiva o atracție puternică și misterioasă.

MAGNETIZA, magnetizez, vb. I. Tranz. A aduce un corp în starea în care are, permanent sau temporar, proprietăți de magnet. A magnetiza o bară de fier. ♦ Fig. A atrage cu o forță irezistibilă. Eu o urmam, ca și cînd eram magnetizat. BOLINTINEANU, O. 382.

MAGNETIZA vb. I. tr. 1. A da unui metal proprietăți magnetice. 2. (Fig.) A exercita o mare influență asupra cuiva, a atrage puternic, în mod irezistibil. ♦ refl. (fam.) A se îmbăta. [< fr. magnétiser, cf. germ. magnetisieren].

MAGNETIZA vb. I. tr. 1. a da unui metal proprietăți magnetice. 2. (fig.) a exercita o mare influență, o atracție irezistibilă asupra cuiva; a fascina. II. refl. (fam.) a se ameți de băutură. (< fr. magnétiser)

A SE MAGNETIZA se ~ează intranz. (despre corpuri feromagnetice) A căpăta proprietăți de magnet. /<fr. magnétiser

A MAGNETIZA ~ez tranz. 1) (corpuri) A face să se magnetizeze. 2) fig. A pune stăpânire în întregime, exercitând o influență puternică. /<fr. magnétiser

magnetizà v. 1. a. comunica proprietățile magnetului: a magnetiza fierul; 2. a influența fizicește prin procedările magnetismului animal; fig. a dobândi o mare influență asupra cuiva.

*magnetizéz v. tr. (d. magnetic). Comunic proprietățile magnetuluĭ: a magnetiza o lamă de oțel. Influențez în mod fizic pin magnetizm animal (ipnotizez). Fig. Exercit asupra cuĭva o influență puternică și misterioasă.

magnetiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. magnetizez, 3 magnetizează; conj. prez. 1 sg. să magnetizez, 3 să magnetizeze

magnetiza (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizează

magnetiza vb., ind. prez. 1 sg. magnetizez, 3 sg. și pl. magnetizează

magnetizez.

MAGNETIZA vb. v. ameți, atrage, captiva, chercheli, cuceri, delecta, desfăta, fascina, fermeca, îmbăta, încânta, răpi, seduce, subjuga, turmenta, vrăji.

magnetiza vb. v. AMEȚI. ATRAGE. CAPTIVA. CHERCHELI. CUCERI. DELECTA. DESFĂTA. FASCINA. FERMECA. ÎMBĂTA. ÎNCÎNTA. RĂPI. SEDUCE. SUBJUGA. TURMENTA. VRĂJI.

A magnetiza ≠ a demagnetiza

MAGNETIZAT, -Ă adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice; (învechit, rar) magnetisit. Cf. ROMANO, B. iI 32. Tremura ca un ac magnetizat. HELIADE, D. J. 81/3. 2. F i g. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. Eu o urmam, ca și cînd eram magnetizat. BOLINTINEANU, O. 382. - Pl.: magnetizați, -te. – V. magnetiza.

MAGNETIZA vb. I. Tranz. 1. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. E greu de a magnetiza oțelul, și trebuie o lucrare complicată. BARASCH, M. III, 61/22. 2. A comunica cuiva magnetism animal (în scopuri terapeutice). ♦ Refl. A-și stimula magnetismul animal; p. e x t. (glumeț) a se îmbăta. Mănîncă, bea, fă petreceri și magnetizează-te, dar magnetizează-te strașnic cu jamaică. CARAGIALE, O. VI, 205. 3. F i g. A exercita asupra cuiva o atracție puternică (și misterioasă). Cf. PONTBRIANT, D. – Prez. ind.: magnetizez. – Din fr. magnétiser.