întrecut², ~ă a [At: ADAM, SĂM. II, 160 / Pl: ~uți, ~e / E: întrece] 1 (Șfg) Rămas în urmă. 2 Depășit în mers. 3 Care s-a dovedit inferior față de altcineva într- o anumită privință. 4-5 (D. bunuri) Din care (există sau) cineva deține mai mult decât este necesar. 6 (D. limite) Depășit. 7-8 Care este depășit de altcineva într-o competiție prin (calități sau) performanțe. 9-10 Care a îndeplinit o acțiune mai puțin bine (decât altcineva sau) decât sine însuși. 11 Mofturos. 12 Împlinit cu prisosință. 13 (Pex) Mai mare decât trebuie.

întrecut¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: întrece] 1-9 Întrecere (1-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 (Îlav) Pe ~ În competiție cu cineva. 12 Răsfațare. 13 Mângâiere. 14 (Îlav) De ~ Mai mult decât trebuie, de prisos. 15 (Îcs) De-a ~u' Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 16 (Îe) A mânca ceva de ~ A ciuguli. 17 Întrecere (17). 18 (Înv; îs) Cal de ~ Cal de cursă. 19 (Ccr; înv) Rămășiță. 20 (Înv) Lăcomie. 21 (Înv) Exagerare. 22 (Înv) Obrăznicie. 23 (Fig) Avantaj. 24 Încercare. 25 sn (Reg) Pământ rămas necultivat.

ÎNTRECUT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

ÎNTRECUT ~tă (~ți, ~te) v. A ÎNTRECE. ◊ Pe ~te luându-se la întrecere; întrecându-se care mai de care. /v. a întrece

întrecut a. și adv. mai mult decât trebue: lemne sunt de ajuns și de întrecut în pădure CR.; pe întrecute, care pe care: se luară la goană pe întrecute.

întrecút, -ă adj. Lăsat în urmă. Pe întrecute, întrecîndu-te, luîndu-te la întrecere: autoriĭ scriaŭ pe întrecute.

întrece [At: ANON. CAR. / Pzi: întrec / E: în- + trece] 1 vt A depăși pe cineva în mers, lăsându-l în urmă. 2 vt A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință Cf a exceda, a covârși, a depăși. 3 vt A trece peste o anumită limită. 4-5 vt (Pex) (A fi sau) a avea mai mult decât trebuie Si: a prisosi. 6 vt A răsfăța. 7 vt A mângâia. 8 vrr A căuta să se depășească unul pe altul Cf a concura, a rivaliza. 9 vr (Îe) A se ~ cu gluma (sau vorba, deochiul, nebuniile etc.) A depăși limitele bunei- cuviințe. 10 vr (Îae) A exagera. 11 vr (Înv; îe) Se ~ cu dracu în fugă Aleargă foarte repede. 12-13 vr (Îe) A se ~ în apă rece (A fi sau) a deveni impertinent. 14 vr (Înv; îe) A te ~ în păhară, Poți să fii și de ocară A câștiga întrecerea la băutură nu este lăudabil. 15 vr (Trs; îe) A se ~ (cu firea) A se copilări. 16 vr (Îae) A face mofturi. 17 vr (Îae) A fi nesuferit Cf (înv) a se fasoli, (înv) a se izmeni. 18 vr A face ceva în mod exagerat. 19-20 vtr (Propriu) A face ceva mai bine (decât altcineva sau) decât sine însuși.

ÎNTRECE, întrec, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a trece înaintea cuiva, a lua înaintea cuiva. Am doi zmei... nici vîntul nu-i întrece. ALECSANDRI, P. A. 43. Doi care întrec pe ceilalți, ajungînd mai nainte ținta, primesc, cel întăi un vas de argint... cel al doilea, 500 ruble. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Refl. reciproc. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30. Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu pasărea-n zbor... În dar o să-l ducă sultanului lor! MACEDONSKI, O. I 15. Acum să ne întrecem din fugă, zise el. CREANGĂ, P. 51. Voinicele, Să te-ntreci cu rîndunele, Peste dealuri și vălcele! ALECSANDRI, P. A. 36. 2. A da rezultate mai bune decît altcineva, a se arăta superior într-o anumită direcție; a depăși. Forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. ◊ (Urmat de un complement de relație) Nimenea nu te va întrece cu frumusețea. RETEGANUL, P. IV 5. Pe toți îi întrecea... în istețime. id. ib. II 47. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva. CREANGĂ, P. 259. ♦ (Regional) Refl. reciproc. A căuta să se depășească unul pe altul într-o acțiune, a se lua la întrecere cu cineva. Se întreceau în discursuri care de care mai înflorite. SADOVEANU, E. 112. Se-ntreceau care de care să-i arate mai multă cinste. ISPIRESCU, L. 104. 3. A trece peste..., a ajunge dincolo de..., a covîrși. Totul întrecuse dorințele lui simple și mediocre. C. PETRESCU, C. V. 237. Neîndoielnic că arta întrece natura. GHEREA, ST. CR. II 51. ◊ Expr. A întrece așteptările = a fi, a reprezenta, a valora mai mult decît aștepta cineva. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu vorba, cu șaga) = a trece măsura, a trece marginile bunei-cuviințe, a duce lucrurile prea departe, a exagera. Dar știi că te prea întreci cu șaga, Ivane. CREANGĂ, P. 315. Nu te prea întrece cu vorba, că nu-ți șede bine. id. A. 106. Știi tu că te prea întreci cu gluma? ALECSANDRI, T. 896. ♦ (Regional) A se alinta ca un copil, a face mofturi, nazuri. Haid’ treci pîrîul! Ce te-ntreci, Catrino! COȘBUC, P. I. 171.

A SE ÎNTRECE mă întrec intranz. A lupta pentru întâietate (într-un domeniu oarecare); a concura. ◊ ~ cu gluma (sau cu șaga) a-și permite mai mult decât se cuvine. /în + a trece

A ÎNTRECE întrec tranz. A lăsa în urmă; a depăși; a dovedi; a devansa. ~ la fugă. ~ în vitejie. ◊ ~ așteptările (cuiva) a se dovedi mai presus decât s-a așteptat (cineva). /în + a trece

întrece v. 1. a trece înaintea altora, a-i învinge; 2. a rivaliza, a concura; 3. fig. a trece peste marginile permise, a deveni insolent: te cam întreci.

întréc, -út, a -éce v. tr. (d. trec). Las în urmă, trec înaintea altora: l-a întrecut în fugă saŭ (fig.) în vitejie, în știință. Exced., covîrșesc, înving: aceste dificultățĭ mĭ-aŭ întrecut puterile. V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere, îmĭ încerc puterile în comparațiune cu altu: ne întrecem la fugă. Merg prea departe, îmĭ permit prea mult: s’a întrecut cu băutura, cu gluma, cu vorba (a devenit insolent).

întrecut s. n.

!întrecut s. n.

întrecut s. n. (pl. întrecute în loc. pe ~)

întrece (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrec, 3 sg. întrece, imperf. 1 întreceam, perf. s. 1 sg. întrecui, m.m.c.p. 1 pl. întrecuserăm; conj. prez. 1 sg. să întrec, 3 să întreacă; ger. întrecând; part. întrecut

!întrecute (pe ~)/(în tempo rapid) pe-ntrecute loc. adv.

întrece (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrec, 1 pl. întrecem; conj. prez. 3 să întreacă; part. întrecut

întrecute (pe ~) loc. adv.

întrece vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrec; conj. prez. 3 sg. și pl. întreacă; part. întrecut

ÎNTRECE vb. 1. v. depăși. 2. a depăși, a trece. (Greutatea pachetului ~ 10 kg.) 3. a covârși, a depăși. (Iubirea ~ toate celelalte sentimente.) 4. a depăși, (fig.) a eclipsa. (Îl ~ prin inteligență.) 5. v. birui. 6. (SPORT) a bate, a dispune, a învinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 7. a depăși, (pop.) a lăsa. (Și-a ~ toți partenerii.) 8. a depăși. (Aceste sarcini ~ puterile lui.) 9. v. lupta. 10. a se încerca, a se înfrunta, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 11. v. întâlni.

ÎNTRECE vb. 1. a depăși, a devansa. (L-a ~ în mers.) 2. a depăși, a trece. (Greutatea pachetului ~ 10 kg.) 3. a covîrși, a depăși. (Iubirea ~ toate celelalte sentimente.) 4. a depăși, (fig.) a eclipsa. (Îl ~ prin însușiri.) 5. a bate, a birui, a înfrînge, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (I-a ~ pe dușmani.) 6. (SPORT) a bate, a dispune, a învinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 7. a depăși, (pop.) a lăsa. (Și-a ~ toți partenerii.) 8. a depăși. (Aceste sarcini ~ puterile lui.) 9. a se bate, a se lupta, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 10. a se încerca, a se înfrunta, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 11. a se confrunta, a se înfrunta, a se întîlni. (Echipele se ~ mîine.)

întrecut s.n. (înv.) întrecere.

întrece, întrec, vb. refl. – A depăși măsura, a fi obraznic, a fi necuviincios. – Din în- + trece (< lat. traicere) (Scriban, DEX, MDA).

MATERIAM SUPERAT OPUS (lat.) meșteșugul întrece materialul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 5. Cuvinte de admirație pentru măiestria cu care era zidit Palatul Soarelui.

Materiam superabat opus (lat. „Opera depășea materialul” sau „Lucrarea întrecea materialul”) – Ovidiu își începe Cartea a II-a din Metamorfozele, cu următoarele versuri: „Soarele-avea un palat ridicat pe columne înalte, Strălucitor de-aurite scîntei și-a pyropului flăcări; Creștetu-n fildeș sclipea, iar pe ușa cu două canaturi Raze de-argint luminau. Mai de preț era însă lucrarea.” Așadar, marele poet latin, descriind, Palatul Soarelui, spune că materialele scumpe erau întrecute de arta cu care a fost realizată construcția. Despre Paganini s-a spus că a cîntat pe un Stradivarius, dar materiam superabat opus!"… LIT.

a întrece măsura expr. v. a se întrece cu gluma.

a se întrece cu băutura expr. a consuma băuturi alcoolice în mod exagerat.

a se întrece cu gluma expr. a exagera, a depăși limitele acceptabile.