Definiția cu ID-ul 922278:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRECE, întrec, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a trece înaintea cuiva, a lua înaintea cuiva. Am doi zmei... nici vîntul nu-i întrece. ALECSANDRI, P. A. 43. Doi care întrec pe ceilalți, ajungînd mai nainte ținta, primesc, cel întăi un vas de argint... cel al doilea, 500 ruble. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Refl. reciproc. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30. Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu pasărea-n zbor... În dar o să-l ducă sultanului lor! MACEDONSKI, O. I 15. Acum să ne întrecem din fugă, zise el. CREANGĂ, P. 51. Voinicele, Să te-ntreci cu rîndunele, Peste dealuri și vălcele! ALECSANDRI, P. A. 36. 2. A da rezultate mai bune decît altcineva, a se arăta superior într-o anumită direcție; a depăși. Forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. ◊ (Urmat de un complement de relație) Nimenea nu te va întrece cu frumusețea. RETEGANUL, P. IV 5. Pe toți îi întrecea... în istețime. id. ib. II 47. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva. CREANGĂ, P. 259. ♦ (Regional) Refl. reciproc. A căuta să se depășească unul pe altul într-o acțiune, a se lua la întrecere cu cineva. Se întreceau în discursuri care de care mai înflorite. SADOVEANU, E. 112. Se-ntreceau care de care să-i arate mai multă cinste. ISPIRESCU, L. 104. 3. A trece peste..., a ajunge dincolo de..., a covîrși. Totul întrecuse dorințele lui simple și mediocre. C. PETRESCU, C. V. 237. Neîndoielnic că arta întrece natura. GHEREA, ST. CR. II 51. ◊ Expr. A întrece așteptările = a fi, a reprezenta, a valora mai mult decît aștepta cineva. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu vorba, cu șaga) = a trece măsura, a trece marginile bunei-cuviințe, a duce lucrurile prea departe, a exagera. Dar știi că te prea întreci cu șaga, Ivane. CREANGĂ, P. 315. Nu te prea întrece cu vorba, că nu-ți șede bine. id. A. 106. Știi tu că te prea întreci cu gluma? ALECSANDRI, T. 896. ♦ (Regional) A se alinta ca un copil, a face mofturi, nazuri. Haid’ treci pîrîul! Ce te-ntreci, Catrino! COȘBUC, P. I. 171.