însetat, ~ă [At: VARLAAM, ap. GCR. I, 104/2 / V: (reg) ~săt~ / Pl: ~ați, ~e / E: înseta] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de sete Si: însetoșat (1-2). 3 a (Fig) Dornic.

ÎNSETAT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care suferă de sete, care este chinuit de sete, căruia îi este sete. El e flămînd și e-nsetat Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Iată vine Pîrlea-vodă Înfocat și-mbujorat Dintre toți domnii din lume Cel mai roș, mai însetat. ALECSANDRI, T. I 395. Hai cu mine, hai în grabă Und’ ți-e casa de-mi arată, Că-s străin și însetat, Ostenit și nemîncat. TEODORESCU, P. P. 619. ◊ (Substantivat) Înălțimea-sa este tata flămînzilor și al însetaților. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre plante și fructele lor) Lipsit de apă, avid de apă. Lanurile tăcute de grîu, cu spicele goale și însetate, s-aprind parcă sub ploaia soarelui dogorîtor. CAZABAN, V. 136. 2. Fig. Stăpînit de o dorință puternică, foarte dornic, doritor. Da, sîntem brațe și guri însetate, Nimic, nimic nu-i destul. De pîine, de soare, de aspră dreptate Nici unul din noi nu-i sătul. BANUȘ, B. 77. Prin frunze aiurează șoptirile-i alene, Cînd gurile-nsetate în sărutări se-mpreun. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «după») Erau, în felul vremii, însetați de a se lumina. CAMIL PETRESCU, O. II 71. Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform, Sînt însetat de somnul pămîntului s-adorm. EMINESCU, O. IV 432.

ÎNSETAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNSETA. 2) Care este dornic de ceva. /v. a înseta

însetat a. 1. ars de sete: flămând și însetat; fig. câmp însetat; 2. setos.

însetát, -ă adj. Chinuit de sete. Fig. Cîmp însetat, cîmp uscat, ars de soare. Om însetat de banĭ, de glorie, setos, doritor de banĭ, de glorie.

înseta vi [At: PSALT. HUR. 118/27 / V: (înv) ~tea, (reg) ~săta / Pzi: ~tez, (nob) înset / E: în- + sete] 1 A i se face cuiva sete Si: (îrg) a însetoșa (1). 2 (Fig) A fi dornic de ceva Si: (îrg) a însetoșa (2). 3 (Fig) A fi avid de ceva Si: (îrg) a însetoșa (3).

însetea v vz înseta

ÎNSETA, însetez, vb. I. Intranz. A-i fi (sau a i se face) cuiva sete, a suferi de sete, a avea dorința de a bea. Sînt tot una călător, De cu seară pînă-n zori. Nu flămînzesc, Nu însetez, Dar tot una mă oftez (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70.

A ÎNSETA ~ez intranz. A avea senzația de sete; a simți sete. /în + sete

însetà v. a suferi de sete.

însetéz v. intr. (d. sete; lat. sĭtire). Ajung să simt sete: am însetat de atîta muncă. V. setuĭesc.

înseta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. însetez, 3 însetează; conj. prez. 1 sg. să însetez, 3 să înseteze

înseta (a ~) vb., ind. prez. 3 însetează

înseta vb., ind. prez. 1 sg. însetez, 3 sg. și pl. însetează

însetez.

ÎNSETAT adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

ÎNSETAT adj. setos, (rar) nebăut, (înv. și reg.) însetoșat, secetos, (înv.) sățios. (Un om ~.)

ÎNSETAT adj. setos, (rar) nebăut, (înv. și reg.) însetoșat, secetos, (înv.) sățios. (Un om ~.)

însetat adj. v. AHTIAT. AVID. DORIT. DORNIC. JINDUIT. JINDUITOR. RÎVNITOR.

ÎNSETA vb. (înv. și reg.) a însetoșa, a setoșa, (înv.) a setui.

ÎNSETA vb. (înv. și reg.) a însetoșa, a setoșa, (înv.) a setui.