frânghie¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 150 / A: (reg) frân~ / V: (îRg) frâmbie, frimhie, fimbrie, fimbră, (rar) frin~, (reg) frumghie / Pl: ~ii / E: ml fimbria] 1 (Îrg) Franj (1). 2 Ornament la marginea de jos a traistei ciobănești sau a prosoapelor Si: canaf, ciucure, (reg) țarțam Cf ceapraz, (pop) țurțure. 3 (Reg) Brăcinar. 4 (Reg) Brâu. 5 (Reg) Cingătoare. 6 (Reg; îe) A-l strânge pe cineva frâmbiile A fi constrâns de împrejurări. 7 (Reg) Fașă (cu care se înfășoară copiii mici). 8 (Reg) Îndoitură. 9 (Reg) Jurubiță. 10 Fir lung și gros făcut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum și din fibre sintetice, răsucite una în jurul alteia Si: funie (1), odgon, (pop) ștreang. 11 (Reg) Piedică la moara de vânt.

frânghie² sf vz frenghie

FRÂNGHIE ~i f. Sfoară groasă confecționată prin răsucirea mai multor fire unul în jurul altuia; funie. [G.-D. frânghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. fimbria

frânghie f. V. frenghie: cu tichie de frânghie, cu pană de ciocârlie POP.

frânghie f. funie din cânepă netoarsă. [Vechiu-rom. frâmbie, ciucure (Banat frânghie, fașă) = lat. FIMBRIA: termen de origină dialectală].

fimbră sf vz frânghie

fimbrie¹ sf vz frânghie

frănchie sf vz frenghie

frâmbie sf vz frânghie¹

freanghie sf vz frenghie

frenghie sf [At: MARDARIE, L. 91 / V: frănchie, frân~, frean~, (înv) frin~ / Pl: ~ii / E: tc frengi] 1 (Înv) Stofă scumpă de brocart purpuriu. 2 (Pop; gmț; îe; îf fringhie) Cu tichia de frin ~, Cu pene de ciocârlie Se spune despre o persoană mândră de îmbrăcămintea sa.

frimbie sf vz frânghie¹

fringhie¹ sf vz frânghie¹

fringhie² sf vz frenghie

frumghie sf vz frânghie

FRENGHIE, frenghii, s. f. (Și în forma frînghie; învechit) Brocart. Rochie [de] atlaz cu flori de mătase, cu guri de frînghie, cu sponci de argint poleite. La ODOBESCU, S. I 422. Înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii... și cu atlas. BĂLCESCU, O. I 17. Eși, fetiță, La portiță, Că te-așteaptă Talion... Cu tichie De frînghie, Cu peană De ciocîrlie. TEODORESCU, P. P. 192. – Variantă: frînghie s. f.

FRÎNGHIE¹ s. f. v. frenghie.

FRÎNGHIE², frînghii, s. f. Fir lung și gros, făcut din mai multe sfori răsucite una în jurul alteia; funie. I-au legat cu frînghii. DUMITRIU, N. 130. S-au repezit toți ca pisicile pe scările de frînghie în catarge. BART, E. 273. Făcură într-o casă veche o sală de teatru... ca să gioace pantomima și danțul pe frînghie. NEGRUZZI, S. I 341. (Cu aluzie la spînzurătoare) Noi gîndeam să-ți dăm sopon și frînghie. CREANGĂ, P. 331. – Accentuat și: (regional) frînghie.

frenghie f. 1. brocat: roche de belacoasă cu gurile de frenghie OD. 2. Buc. brâu îngust și lung. [Turc. FRENGHÍ, lit. stofă frâncească sau italiană].

frenghíe f. (turc. frengi, brocat, d. frenk, franc, eŭropenesc). Vechĭ. Brocat.

frîmbie f. (lat. fĭmbria, cĭucure, d. fibra, fibră; pv. fiemnha, fr. frange. D. rom. vine moravu și rut. frémbia. V. franj. Cp. cu canaf). Est. Rar. Uriĭoc, pĭedin, fire rămase nețesute la capătu uneĭ stofe. Olt. Ban. Serbia. Frînghie. Brăcinar, cingătoare. Frînghie. Maram. Frînghie.

frînghie și (sud) -íe f. (d. frîmbie). Funie, sfoară foarte groasă (de întins rufele, de legat la catargurile corăbiilor ș. a.). Lucrurĭ întinse pe o frînghie: a spălat treĭ frînghiĭ de rufe.

frânghie (sfoară) s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile (desp. -ghi-i-)

frânghie (sfoară) s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile

frânghie s. f., art. frânghia, g.-d. art. frânghiei; pl. frânghii, art. frânghiile

frânghie, -ghii.

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; (sorturi) pl. frenghii, art. frenghiile (desp. -ghi-i-)

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

frenghie (brocart) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

frînghie

FRÂNGHIE s. funie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat ceva cu o ~.)

FRÂNGHIE s. v. brâu, canaf, cingătoare, ciucure.

frânghie s. v. BRÎU. CANAF. CINGĂTOARE. CIUCURE.

FRENGHIE s. v. brocart.

frenghie s. v. BROCART.

FRÎNGHIE s. funie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat animalul cu o ~.)

frînghie (-ii), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centură, cingătoare. – 3. (Olt.) Scul de lînă. – 4. Sfoară. – Var. frîmbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Pușcariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. După Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteză care ni se pare insuficientă. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. frînghier, s. m. (persoană care face sau vinde frînghii); frînghierit, s. n. (totalitatea frînghiilor necesare la pescuit); frînghiuță, s. f. (dim. de la frînghie; plantă, Funaria hygrometrica); frînguială, s. f. (Trans., lovire, crăpare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).

frenghie, frenghii, s.f. (înv.) 1. țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur sau de argint; brocart purpuriu. 2. brâu îngust și lung.

frâmbie, s.f. – v. frambie.