FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

fiică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25 / V: fică, (reg) hi~ (hică) / Pl: ~ice / E: fie² + -ică] Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi Si: fată (12).

FIICĂ (pl. -ce) sf. Fata, în raport cu tatăl sau cu mama ei [fie].

FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

FIICĂ, fiice, s. f. (De obicei în legătură cu un pronume posesiv sau cu un substantiv în genitiv) Persoană de sex feminin considerată în raport cu părinții săi; fată (3). A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. Am avut toată vremea ca să trec pe la Marghiolița, fiica comisarului Săbiuță. ALECSANDRI, T. I 66. Am răpit pe fiica ta. id. P. P. 79. – Pronunțat: fii-că.

fiică f. fată, în raport cu părinții săi. [Derivat din fie sub influență analogică (cf. maică)].

fiĭcă f., pl. e, ĭ (dim. d. fie 1, ca puĭcă, d. puĭ. V. fiŭ). Fată (față de părințiĭ eĭ): Cornelia, mama Grahilor, era fiĭca luĭ Scipione Africanu.

fică sf vz fiică

FIICUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. FIICĂ: îți mai dau, fiicuța mea, o panglică MERA..

FII/CĂ ~ce f. Persoană de sex feminin luată în raport cu părinții săi; fată. [G.-D. fiicei; Sil. fii-] /fie + suf. ~că

fiică (desp. fii-) s. f., g.-d. art. fiicei; pl. fiice

!fiică (fii-) s. f., g.-d. art. fiicei; pl. fiice

fiică s. f. (sil. fii-), g.-d. art. fiicei; pl. fiice

fiică, pl. fiice

fiică.

+fii-mea/-ta/-sa (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. fii-mii/-tii/-sii

!fiică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fiică-mii (-tii, -sii)

fiică-mea (ta, sa) s. f. + adj. (sil. fii-)

fiică, fiice s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată, fie. ◊ Fiica Sionului = (în Noul Testament) cetatea Ierusalimului, numită astfel pentru că era zidită pe muntele Sion. – Din fie „fiică” + suf. -ică.

FIICĂ subst. 1. Fiica f. (16 A I 528; 17 B II 285); – fata lui Modruz (16 A II 82); Fica, ard. (Viciu 15) 2. Fiica, Trifan, mold., 1832 (RI XIII 286). 3. Fiuța f., ard., act. (Var 21). 4. Hiuța t. 1488 (Ț-Rom 368). 5. Din expresia: fiica-ta: Fiicăta f., act.; Fiicălești s. (Sur V); Hicăta fam. (Ard). Cf. Hicul pren. (Cat mold II).

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)