ECHITATE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

echitate sf [At: CALENDARIU (1794), 32/32 / S și: ecui~, equi~ / V: (înv) eci~, ecvi~ / Pl: ~tăți / E: fr équité, lat aequitas, -atis] 1 Dreptate. 2 Nepărtinire. 3 Cinste. 4 Omenie. 5 Egalitate. 6 Comportare bazată pe respectarea riguroasă a drepturilor și datoriilor fiecăruia.

ECHITATE s. f. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

ECHITATE s. f. Dreptate; nepărtinire. Acela ce își împlinește datoriile fără a ținti la vreun interes, numai pentru amorul binelui și al echității, este fără pată. BOLLIAC, O. 35.

ECHITATE s.f. Egalitate, dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. ♦ Comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a datoriilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor, a drepturilor și a datoriilor fiecăruia. [Gen. -tății. / cf. fr. équité, lat. aequitas].

ECHITATE s. f. 1. egalitate, dreptate, nepărtinire. ◊ cinste. 2. comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a obligațiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia. (< fr. équité, lat. aequitas)

ECHITATE ~ăți f. Principiu moral sau juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia; dreptate. [G.-D. echității] /<fr. équité, lat. aequitas, ~atis

echitate f. justiție naturală.

*echitáte f. (lat. ăequitas, -átis, d. aequus, egal, echitabil. V. egal). Dreptate, justiție naturală (în opoz. cu „justiție legală”).

ecitate sf vz echitate

ecvitate sf vz echitate

echitate (dreptate) s. f., g.-d. art. echității

echitate (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echității

echitate (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echității

ECHITATE s. v. dreptate.

ECHITATE s. dreptate, justiție, (înv.) lege. (A restabilit ~.)

Echitate ≠ inechitate, nedreptate

IUS EST ARS BONI ET AEQUI (lat.) dreptul este arta binelui și a echității – Definiție dată dreptului în „Digestele” lui Iustinian.