COCA¹, coca, s. m. Arbust exotic înalt de 2-3 m, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythroxylon coca). – Din fr., engl. coca.

COCA^®2, coca, s. f. Coca-cola. – Din fr., engl. coca.

coca smi [At: DEX² / E: fr coca] Arbust din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythroxylon coca). corectat(ă)

* COCA¹ sf. 🌿 Arbust din America de Sud, cultivat mai ales în Columbia, Bolivia și Brazilia, din ale cărui frunze se extrage cocaina (🖼 1340) [fr.].

COCA² sm. F Copil în fașe, prunc (în graiul copiilor): copilul cere să meargă la „coca mică” (BR.-VN.) [comp. srb. koka, „puiu”].

COCA s. m. invar. Arbust din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythroxylon coca). – Din fr. coca.

COCA s. m. Arbust din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythraylon coca). – Fr. coca.

COCA s.m. invar. Arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina. [Scris și koca. / < fr., it., sp. coca < cuv. argentinian].

COCA s. m. inv. arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina. (< fr., sp. coca)

Coca s. f. (alim.) Coca-Cola ◊ „Tânărul intră de 23 ori în magazin «să bea o Coca».” R.l. 22 IX 93 p. 5; v. și dughenar (prescurtare din Coca[-Cola])

COCA m. Arbust exotic ale cărui frunze conțin cocaină. /<fr. coca

coca f. arbust din America de S. ale cărui frunze au proprietăți narcotice.

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.

coacă² sf vz cocă

coc⁶ sn vz cocă¹

cocă³ sfs [At: VICIU, GL. / E: cf srb koka, it cucco] (Reg; în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător) 1 Prunc. 2 Păpușă. 3-4 (Șhp; îf coca) Supranume dat fetelor și băieților.

cocă⁴ sf [At: CABA, SĂL. 96 / E: fo] (Orn) Ceucă (Coloeus momedula).

cocă² sf [At: DEX² / Pl: coci / E: fr coque] 1 Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2 Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. 3 Construcție în formă de ansamblu de două bărci care asigură plutirea hidroavioanelor.

cocă¹ sf [At: PANN, P. V. III / V: coacă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.

koca smi vz coca

COCĂ sf. 1 Cleiu făcut din făină amestecată cu apă, de lipit, în spec. hîrtie: spetezele mai adese se lipesc cu ~ (ISP.) ¶ 2 Aluat de făină frămîntat și pregătit pentru facerea pîinii; F a se face ~, a se îmbăta strașnic: Bea de se turtește și ~ se face (PANN) [coace].

COCUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. COCA².

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.

COCĂ² s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic (indiferent de sex).

COCĂ¹ s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.

COCĂ² s. f. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei. – Fr. coque.

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Comp. sb. koka « pui » (it. cucco).

COCĂ¹ s. f. Aluat. ♦ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă, făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hîrtie). – Postverbal al lui coace.

COCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constînd din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].

KOCA s.m.invar. v. coca.

COCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque)

COCĂ³ f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco

COCĂ¹ f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

COCĂ² coci f. 1) Ansamblu format din schelet și înveliș exterior al unei nave. 2) Fuzelaj în formă de barcă care asigură plutirea hidroavioanelor. [G.-D. cocii] /<fr. coque

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear băĭat.

*3) cócă f., pl. ĭ (sp. coca, cuv. american). Un copăcel peruvian ale căruĭ fructe-s tonice și excitante și ale căruĭ frunze mestecate în gură pot înlocui întru cît-va mîncarea.

coca² (coca-cola) s. f., pl. coca

coca¹ (arbust) s. m., pl. coca

coca¹ (arbust) s. m., pl. coca

*coca² (coca-cola) s. f.

coca s. m. invar.

cocă¹ (aluat, copil) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă² (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cocii; pl. coci

cocă² (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cocii; pl. coci

cocă¹ (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă (la nave) s. f., g.-d. art. cocii; pl. coci

cocă (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă, gen. cocăi

COCĂ a) partea inferioară a fuzelajului unor hidroavioane (fără flotoare) cu o profilare specială (cu redan), asigurând plutirea acestuia pe suprafața apei; b) structura fuzelajului unui avion, formată numai din învelișul exterior.

Erythroxylum coca Lam. Specie cu flori mici, albe-verzui sau galbene. Fruct roșu. Frunze mici, ovate. Tufe perene.

a se face cobză / cocă expr. a se îmbăta foarte tare.

COCĂ s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

COCĂ s. 1. v. aluat. 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hârtie.)

cocă s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

COCĂ s. 1. aluat, (înv.) pielm. (~ de pîine.) 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hîrtie.)

cocă, cocuri, s.n. – (gastr.) Aluat (pentru panificație). – Et. nec. (DEX, MDA); din coace (Șăineanu).