caraban² s [At: C V, 1949, nr. 8, 32 / E: nct] 1-2 (Îe; îoc handicap) A-și lua (sau a da cuiva) ~ A lua sau a da cuiva avans (pornind înainte sau rămânând în urmă) într-o întrecere sportivă.

caraban¹ sm [At: MARIAN, INS. 34 / V: ~nă sf / Pl: ~i / E: ns cf alb karabishte] (Ent; reg) 1 Nasicorn (Oryctes nasicornis). 2 Rădașcă {Lucarnus cervus).

carabană² sf vz caraban¹

cărăbăni¹ [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 83 / Pzi: ~nesc / E: ns pbl tc çec arabayi] 1-2 vr (Pfm) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (fum) a se căra (13), a o șterge, a o tuli. 3 vt (Reg) A căra (1). 4-5 vti (Fam; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau a ~ cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) A da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.)

cărăbăni² vr [At: CIAUȘANU, V. 148 / Pzi: ~nesc / E: carabă] 1-2 (Mls d. vite; reg) A se umfla de prea multă iarbă sau de boală.

BĂLIGAR, BĂLEGAR I. sn. (pl. -are) Grămadă de baligă, baligă multă amestecată cu paie, pusă la un loc, și care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul pămîntului: îngropă copilașii în băligarul de la grajd (ISP.): proverb: cine se ia după muscă ajunge la bălegar (PANN.), cine se ia după cei netrebnici sau nebuni, cine urmează sfaturile lor, ajunge să facă blestemății. II. sm. 🐙 1 Gîndac negru care trăește mai mult în baligă (Gestrupes stercorarius) (🖼 322) ¶ 2 ~-CU-CORN – CARABAN.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut. ▭ Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.

CARABAN, carabani, s. m. (Entom.) Nasicorn. – Comp. alb. karabishte.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

CARABAN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte

A SE CĂRĂBĂNI mă ~esc intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se căra. /<turc. cek arabayi

A CĂRĂBĂNI ~esc tranz. pop. A căra în cantități mari. /<turc. cek arabayi

cărăbănì v. Mold. 1. a apuca, cu lăcomie, a căra iute: încep a cărăbăni la cireșe in sân CR.; 2. a da lovituri dese: ce la apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? AL.; 3. fam. a-și lua toate si a pleca: începeți a vă cărăbăni dela casa mea CR. [Derivat din carabană].

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede saŭ cu lăcomie): n’ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, 3 sg. cărăbănește, imperf. 1 cărăbăneam; conj. prez. 1 sg. să cărăbănesc, 3 să cărăbănească

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 să cărăbănească

caraban s. m., pl. carabani

cărăbăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăbănească

CARABAN s. v. nasicorn.

CARABAN s. v. rădașcă, răgace.

CĂRĂBĂNI vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

caraban s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

CARABAN s. (ENTOM.; Oryctes nasicornis) nasicorn, (reg.) dubălar, forfecar, nascorniță, băligar-cu-corn, (Transilv.) taurul-lui-Dumnezeu.

cărăbăni vb. v. CĂRA. DUCE. FUGI. PURTA. TRANSPORTA.

cărăbăni, cărăbănesc I v. t. a fura. II v. r. a pleca, a fugi.