caraban¹ sm [At: MARIAN, INS. 34 / V: ~nă sf / Pl: ~i / E: ns cf alb karabishte] (Ent; reg) 1 Nasicorn (Oryctes nasicornis). 2 Rădașcă {Lucarnus cervus).

caraban² s [At: C V, 1949, nr. 8, 32 / E: nct] 1-2 (Îe; îoc handicap) A-și lua (sau a da cuiva) ~ A lua sau a da cuiva avans (pornind înainte sau rămânând în urmă) într-o întrecere sportivă.

CARABAN, carabani, s. m. (Entom.) Nasicorn. – Comp. alb. karabishte.

CARABAN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte

carabană² sf vz caraban¹

BĂLIGAR, BĂLEGAR I. sn. (pl. -are) Grămadă de baligă, baligă multă amestecată cu paie, pusă la un loc, și care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul pămîntului: îngropă copilașii în băligarul de la grajd (ISP.): proverb: cine se ia după muscă ajunge la bălegar (PANN.), cine se ia după cei netrebnici sau nebuni, cine urmează sfaturile lor, ajunge să facă blestemății. II. sm. 🐙 1 Gîndac negru care trăește mai mult în baligă (Gestrupes stercorarius) (🖼 322) ¶ 2 ~-CU-CORN – CARABAN.

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban s. m., pl. carabani

CARABAN s. v. nasicorn.

CARABAN s. v. rădașcă, răgace.

CARABAN s. (ENTOM.; Oryctes nasicornis) nasicorn, (reg.) dubălar, forfecar, nascorniță, băligar-cu-corn, (Transilv.) taurul-lui-Dumnezeu.

caraban s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.