caraban¹ sm [At: MARIAN, INS. 34 / V: ~nă sf / Pl: ~i / E: ns cf alb karabishte] (Ent; reg) 1 Nasicorn (Oryctes nasicornis). 2 Rădașcă {Lucarnus cervus).

caraban² s [At: C V, 1949, nr. 8, 32 / E: nct] 1-2 (Îe; îoc handicap) A-și lua (sau a da cuiva) ~ A lua sau a da cuiva avans (pornind înainte sau rămânând în urmă) într-o întrecere sportivă.

CARABAN sm., 🐙 1 Gîndac castaniu, cu un corn mare pe cap, care trăește prin surcelele putrede din apropierea tăbăcăriilor; numit și „dubălar(iu)”, „băligar(iu)-cu-corn”, „forfecar”, etc. (Oryctes nasicomis) (🖼 884); femeiușca numită CARABANĂ, n’are corn pe cap (🖼 885) ¶ 2 = RĂDAȘCĂ [comp. alb. karabište „forfecar”].

CARABAN, carabani, s. m. (Entom.) Nasicorn. – Comp. alb. karabishte.

CARABAN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte

carabană² sf vz caraban¹

DUBĂLAR sm. Mold. Bucov. Maram. 1 ⊕ Argăsitor, tabăcar: Putrezi-v’ar trupu’n pari Și pielea la ~i (VOR.) ¶ 2 Bucov. 🐙 – CARABAN [dubală].

FORFECAR sm. 🐙 = CARABAN 1 [foarfeci].

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban (reg.) s. m., pl. carabani

caraban s. m., pl. carabani

CARABAN s. v. nasicorn.

CARABAN s. v. rădașcă, răgace.

caraban s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

CARABAN s. (ENTOM.; Oryctes nasicornis) nasicorn, (reg.) dubălar, forfecar, nascorniță, băligar-cu-corn, (Transilv.) taurul-lui-Dumnezeu.