Barca m. puternică familie cartagineză, reprezentată de Amilcar și de cei doi fii ai săi, Anibal și Asdrubal, și fiind în rivalitate cu familia Hanon.

BARCĂ, bărci, s. f. Ambarcațiune de dimensiuni mici, cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – Din it. barca.

barcă sf [At: NEGRUZZI, S. II, 192 / Pl: bărci, (înv) barce / E: it barca] 1 Ambarcație de dimensiuni mici, cu vâsle. 2 Barcă (1) cu pânze. 3 Barcă (1) cu motor. 4 (Îs) ~ de salvare Barcă pentru salvarea personalului și pasagerilor unei nave, în caz de naufragiu. 5 (Reg) Albie pentru cărat var.

bărcă sf vz bercă

bârcă² sf [At: BĂCESCU, P. 47 / Pl: ~rci / E: nct] 1 (Iht; reg) Plătică (mică sau mijlocie). 2 (Pbl) Sălbioară.

bârcă¹ av [At: DA ms / E: nct] (Reg; îe) A ține ~ la ceva A ține morțiș (la ceva).

bercă sf [At: MÂNDRESCU, L. P. 213 / V: (1, Ban) bir~, (2) băr~ / Pl: ~rce / E: nct] 1 Oaie cu lână creață și mică. 2 Lâna bercăi (1), de obicei vopsită.

bircă sf vz bercă

bárcă s.f. (mar.) Ambarcație mică de lemn, de cauciuc etc., cu vîsle, pînze sau motor. ◇ Expr. A tîrî barca pe uscat v. tîrî. • pl. bărci. /<it. barca, fr. barque, germ. Barke.

bercă s.f. 1 Oaie cu lîna creață și mică. 2 Lîna bercăi, de obicei vopsită. • pl. -ce. /cf. srb. birka, pol. biera, bierka.

*BARCĂ¹ (pl. bărci) sf. ⛵ Luntre ușoară cu care se plutește pe rîuri și pe lacuri; unele au și pînze și sînt prevăzute cu cîte un catart sau două (🖼 371): Barca mea e rătăcită Pe al mării val turbat (ALECS.) [it.].

BARCĂ² sf. Trans. Femeie neîndemînatecă și proastă.

BĂRCĂ, BÎRCĂ (pl. -ce) sf. Trans. 🐑 Oaie cu lîna creață și mică [ung. birka].

❍BERCĂ sf. Trans. 🐑 1 Oaie cu lînă creață și măruntă ¶ 2 Lîna (boită a) acestor oi [comp. ung. blrka].

BÎRCĂ (pl. -ce) sf. Maram.🐑 = BERCĂ.

BARCĂ, bărci, s. f. Ambarcație de dimensiuni mici, cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – Din it. barca.

BARCĂ, bărci, s. f. Mic vas plutitor care este pus în mișcare cu ajutorul vîslelor sau al unui motor. V. luntre, caic, lotcă, șaică. Barcă cu pînze. Barcă cu motor. ▭ O barcă de pescar întîrziat era un punct negru trăgînd după sine un triunghi de unde, șterse curînd. DUMITRIU, N. 259. De la Feldioara mai departe, în dreptul satelor, încep să apară bărcile... pe care oamenii și le-au construit pentru a putea pluti pe deasupra apelor. BOGZA, C. O. 262. Pășește lin o barcă pe unda adormită. ALEXANDRESCU, M. 97. ◊ Barcă de salvare = barcă aflată pe orice vapor și care servește la salvarea pasagerilor și a echipajului în caz de naufragiu.

BARCĂ, bărci, s. f. Ambarcație de dimensiuni mici cu vîsle, cu pînze sau cu motor. – It. barca.

BARCĂ s.f. Ambarcație mică, fără punte, cu vîsle sau cu un motor. [Pl. bărci. / < it. barca, cf. fr. barque < lat. barca].

BARCĂ s. f. ambarcație mică, fără punte, cu rame, vele sau cu motor. (< it. barca, fr. barque)

BARCĂ bărci f. Ambarcație de dimensiuni mici, fără punte, cu vâsle, cu pânze sau cu motor, destinată transporturilor la distanțe mici; luntre. [G.-D. bărcii] /<it. barca

Amilcar (Barca) m. general cartaginez, părintele lui Anibal, cuceri Spania și întemeia acolo Barcelona (mort 328 a. Cr.).

barcă f. luntre mică.

*bárcă, f. pl. bărcĭ (fr. barque, it. barca, lat. barca, din bárica, vgr. bâris, din copticu bari, id.). Luntre (în special cu fundu ascuțit, care e forma cea maĭ obișnuită). – Pop. la Dunăre și la mare varcă (ngr. várka). V. dubă, lotcă, oraniță.

barcă s. f., g.-d. art. bărcii; pl. bărci corectat(ă)

barcă s. f., g.-d. art. bărcii; pl. bărci corectat(ă)

barcă s. f., g.-d. art. bărcii; pl. bărci

barcă, bărci.

BARCĂ s. luntre, (prin Ban.) schelă. (~ pescărească.)

BARCĂ s. luntre, (prin Ban.) schelă. (~ pescărească.)

barcă (bărci), s. f. – Ambarcație mică. – Mr., megl. varcă, barcă. It. barca, probabil pe cale orientală: cf. tc., bg. barka, ngr. μτάρκα și βάρkα, alb. barkë. Diez, I, 53 (urmat de Koerting 1232; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) a crezut în mod eronat că este vorba de păstrarea directă a lat. barca. Cuvîntul mr. din ngr. și direct din it. (Ruffini 328). Der. barcagiu, s. m. (luntraș); debarca, vb., pe baza fr. débarquer; îmbarca, vb., ca fr. embarquer; debarcader, s. n., ca fr. débarcadère; îmbarcațiune, s. f., din fr. embarcation.

BARCĂ ACROBATICĂ aparat de forma unei bărci suspendate de un portic și care se poate roti 360°, fiind utilizat în antrenamentul vestibular al piloților și parașutiștilor.

bărcă, (bercă, bârcă), adj., s.f. (reg.) (Oaie) cu lâna creață și măruntă: „Să-mi cumpere bârcă neagră, / Să-mi cos o chemeșă neagră” (Bilțiu, 1990: 191). ■ (onom.) Bărcan, nume de familie, provenit dintr-un supranume sau poreclă, cu sensul inițial de „(om cu păr) creț”. – Probabil din v. germ. brecha, prin intermediul unui cuv. sl. (DER); cf. srb. birka „oaie cu lâna creață” (Cihac, după DER).

bârcă, s.f. v. bărcă.

bercă, s.f. v. bărcă („oaie cu lâna creață”).

bărcă, (bercă, bârcă), s.f. – (reg.) Oaie cu lâna creață și măruntă: „Să-mi cumpere bârcă neagră, / Să-mi cos o chemeșă neagră” (Bilțiu, 1990: 191). ♦ (onom.) Bărcan, nume de familie, provenit dintr-un supranume sau poreclă, cu sensul inițial de „(om cu păr) creț” (73 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); probabil din v. germ. brecha (< germ. Bruch „fragment”), prin intermediul unui cuv. sl. (DER); cf. srb. birka „oaie cu lâna creață” (Cihac, cf. DER).

bârcă, s.f. – v. bărcă.

bercă, s.f. – v. bărcă („oaie cu lâna creață”).

bărcă, (bercă, bârcă), s.f. – Oaie cu lâna creață și măruntă: „Să-mi cumpere bârcă neagră, / Să-mi cos o chemeșă neagră” (Bilțiu 1990: 191). ♦ Bărcărie, „adăpost pentru oi în câmp”, toponim în Odești-Codru (Odobescu 1973). – Probabil din v. germ. brecha (< germ. Bruch „fragment”), prin intermediul unui cuv. sl. (DER); cf. srb. birka „oaie cu lâna creață” (Cihac), care ar putea proveni din rom. (DA cf. DER).

bârcă – v. bărcă.

bercă, s.f. – v. bărcă.

BARCA, familie nobiliară cartagineză, din care au făcut parte generalii Hamilcar, Hasdrubal, Hannibal.

BARCA, cf. barcă, subst. ard. (femeie proastă) și bărc, ard. (dumbravă), omonimul barcă (luntre) fiind neologism nu intră în cauză. 1. Barc (Dm); Barcul t. mold. 2. Barca b., 1696 (RI IX 49). 3. Barcea zis și Bîrcea fam. (Paș); – S. (Isp III²). 4. Barcianu doi profesori ardeleni, cf. și ung. Barcsay. 5. Barcioiul, Drag. (17 B IV 97). Pentru Barcan v. și Bărc.

Bîrcă, Mihail (1888-1973), compozitor, n. în com. Mileștii Mici, jud. Lăpușna (Basarabia), prof. de muzică. A compus muzică vocală și corală, printre care și diferite piese religioase (Colind moldovenesc, Liturghia pe teme psaltice, Cinci cântări bisericești etc.).

BÂRCĂ-GĂLĂȚEANU, Dumitru (1903-1975, n. sat Lălești, jud. Vaslui), fizician român. Prof. univ. la București. Cercetări în domeniul spectroscopiei în infraroșu (spectrele vaporilor de hidrocarburi, bromură de etil, de amine, uleiuri vegetale etc.). Lucrări de mecanică, fizică, căldură.

BÎRCA, com. în jud. Dolj, pe Desnățui; 4.842 loc. (1991). Expl. de balast.

CALDERON DE LA BARCA, Pedro (1600-1681), dramaturg spaniol. Tipic reprezentant al barocului, a adus în teatru o puternică forță meditativă, un ascuțit simț dramatic și un stil somptuos, încărcat de simboluri și metafore. Vasta sa operă cuprinde comedii de capă și spadă („Doamna nevăzută”), drame profane („Judecătorul din Zalamea”), filozofice și religioase („Viața este un vis”, „Magul făcător de minuni”). Cel mai important autor de autos sacramentales („Marele teatru al lumii”).

HAMILCAR BARCA (Fulgerul) (c. 290-228 î. Hr.), general cartaginez. Tatăl lui Hannibal. Comandant al forțelor cartagineze din Sicilia în timpul primului război punic (247-241 î. Hr.); a înăbușit răscoala mercenarilor cartaginezi (241-238 î. Hr.). În 237, a inițiat o politică de cuceriri teritoriale în S Pen. Iberice (unde se găseau bogate mine de argint). A murit în timpul luptei cu triburile celtibere.

BĂRC sau berc subst. ard. (dumbravă) și BĂRCĂ (= bîrcă, oaie creață). 1. Bărcă pren. (Pom; P¹¹ f° 27; Aș Br 6, 20); – fam. și s. (Has). 2. Bărcu vatah (Isp I², II¹); -ța t; -ță mold. (Sd V 69); Valea Bărchii t. 3. Bărce log. (16 B VI 58); -a olt., 1620 (Sd VI 464; Isp III¹; Ard). 4. Bărco, St., ard. (Sd X); Bărcoi, Iovan (17 B I 144). Bărciu (Ard I). V. și BERC. G. 6. Bărcilă mold. (Sd XXII 283); – fam. act. (Jiul ard). 7. Bărcuș, D-tru (Mag Br). 8. + suf. -an, Bărcan, v. acesta sau < tc. Barkan.

Bărca v. Bîrcă 1.

BÎRCĂ, v. berc, bărc. (pădurice) și barcă bercă-bîrcă (oaie creață). 1. Bărcă, Cojascul munt. 1718 (BCI XI 67). 2. Bîrcă fam., mold. (Dm; Isp. III¹, V¹); ar. (Cara 34); munt. (16 B I 112; Cat); Bîrca s. 3. Bîrcan olt., 1710 (Gorj 314); – log. (Cat); Bîrcu ard. (Viciu 32). 4. Bîrcea fam., ard. (Paș); Bîrciu ard. (Viciu 32). 5. + -ciu: Bîrciu, 1534 (Paș). 6. Cf. Bîrchi/ul, -oasa tt.

a se da în bărci expr. (pop., glum.) a avea contact sexual.