19 definiții pentru vagabond (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABOND, -OANDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabondă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

vagabond, ~ă [At: INSTRUCȚII, 8/17 / V: (înv) ~bund a, sm, (forme corupte) baga~ a, sm, bagabont sm, ~bont sm, ~boandă sf, / Pzi: ~nzi, ~e / E: lat vagabundus, -a, -um, fr vagabond, it vagabondo] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă Si: hoinar (3-4), pribeag, (reg) vandralău (1), vandraș (1), vandră (1), vandroc (1), vandrocaș (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu are domiciliu fix, ocupație stabilă sau venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandralău (2), vandraș (2), vandră (2), vandroc (2), vandrocaș (2). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de ocupații serioase, care își petrece o bună parte a timpului în căutare de distracții și aventuri Si: (reg) vandralău (3), vandraș (3), vandră (3), vandroc (3), vandrocaș (3) Vz aventurier, derbedeu, golan, haimana, nemernic, pribeag, (reg) pușlalău, ștrengar, pierde-vară, vântură-țară. 7-9 a Caracteristic vagabondului (1, 3, 5). 10 a (Fig; d. imaginație, inspirație) Instabil. 11 a (Mai ales d. câini) Care rătăcește în căutarea hranei (și care este fără stăpân).

vagabond, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m, s.f, adj. (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fară scop, fară țintă; (persoană) care nu are domiciliu, ocupație stabilă, mijloace de existență (și care trăiește din expediente); (reg.) vandră, vandroc. ♦ (adj) Care este caracteristic unei persoane care vagabondează. A avut o copilărie vagabondă. ♦ Fig. (adj.; despre inspirație, imaginație etc.) Care este nestatornic, schimbător. Poetul a dovedit o imaginație vagabondă. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. Și-a exprimat nepăsarea față de vagabonzii din clasă. 2 s.m., s.f. Persoană care rătăcește umblînd în căutare de distracții, de aventuri etc.; persoană nestatornică, inconstantă. Era un vagabond simpatic, mereu în căutare de noi cuceriri. 3 adj. (despre animale domestice, mai ales despre cîini) Care nu are stăpîn, rătăcind în căutarea hranei. • pl. -zi, -de. și (pop.) vagabont s.m., vagaboandă s.f, (forme corupte) bagabond, -ă adj., s.m., bagabont s.m. /<fr. vagabond, it. vagabondo, lat. vagabundus, -a, -um <vagari „a rătăci”.

VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj. Care rătăcește pe drumuri fără nici un rost, care hoinărește fără țintă, fără ocupație și fără domiciliu fix, care nu are nici un căpătîi. Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. ◊ Fig. [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. ♦ (Substantivat, m.) Om de nimic, haimana, derbedeu; pierde-vară. Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. – Variantă: (învechit) vagabund, -ă (GHICA, A. 614) adj.

VAGABOND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

VAGABOND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.

*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.

vagabund, ~ă a, sm vz vagabond

bagabónt, -oántă s.m., s.f. v. vagabond.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande

vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande

vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; f. sg. vagabondă, pl. vagabonde

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VAGABOND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.

VAGABOND adj., s. 1. adj., s. hoinar, pribeag, rătăcitor, (înv.) stranie. (Un om ~.) 2. s. derbedeu, golan, haimana, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hîrbar, hîrbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (Nu-i decît un ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.

Intrare: vagabond (adj.)
vagabond1 (adj., -oandă) adjectiv
adjectiv (A44)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagaboandă
  • vagaboanda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagaboande
  • vagaboandele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagaboande
  • vagaboandei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagaboande
  • vagaboandelor
vocativ singular
plural
vagabund adjectiv
adjectiv (A3)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabund
  • vagabundul
  • vagabundu‑
  • vagabundă
  • vagabunda
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzii
  • vagabunde
  • vagabundele
genitiv-dativ singular
  • vagabund
  • vagabundului
  • vagabunde
  • vagabundei
plural
  • vagabunzi
  • vagabunzilor
  • vagabunde
  • vagabundelor
vocativ singular
plural
vagabond3 (adj., -ondă) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabond
  • vagabondul
  • vagabondu‑
  • vagabondă
  • vagabonda
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzii
  • vagabonde
  • vagabondele
genitiv-dativ singular
  • vagabond
  • vagabondului
  • vagabonde
  • vagabondei
plural
  • vagabonzi
  • vagabonzilor
  • vagabonde
  • vagabondelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vagaboandă, vagaboandesubstantiv feminin
vagabond, vagabonzisubstantiv masculin
vagabond, vagaboandăadjectiv

  • 1. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: hoinar
    • format_quote Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. DLRLC
    • format_quote figurat [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. DLRLC
    • format_quote figurat Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. DLRLC
    • format_quote figurat Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. DLRLC
    • format_quote Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. DLRLC
    • format_quote Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. DLRLC
    • format_quote Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.