PODVADĂ, podvezi, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoadă s. f.] – Din sl. podŭvoda.

podvadă sf [At: (a. 1630) BUL. COM. IST. V, 55 / V: ~voa~ (Pl: ~de), (îrg) ~vea~ (Pl: ~ezuri), (înv) ~vod s, ~voz (Pl: ~i, ~oaze) smn, potv~^[1] (Pl: ~de), povoz s, (reg) ~dhoadă, ~hod s, ~hodă / Pl: ~vezi / E: slv подъводъ] 1 a (Mun; Mol) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei, în timp de război, care consta în prestații, transport, cărăușie sau rechiziții ale animalelor de tracțiune. 2 (Pex) Cărăușie cu plată. 3 (Înv) Ceea ce transporta cineva (cu carul, cu căruța) la podvadă (1) Si: încărcătură. corectat(ă)

PODVADĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoadă s. f.] – Din sl. podŭvoda.

PODVADĂ, podvezi, s. f. 1. (Învechit și arhaizant) 1. Cărăușie obligatorie cu carul, la care erau supuși pînă În secolul trecut țăranii, mai ales în timp de război; p. ext. cărăușie fără plată (făcută pentru stăpînul moșiei); corvoadă cu carul. E tare greu. Stăpînul... ne strică prea mult zilele cu vînătoarea, cu clăcile și cu podvezile. SADOVEANU, O. VII 80. Miai era la podvadă în sus de Stîlpeni, ca să aducă lemne pentru conac. CAMIL PETRESCU, I. 33. Și multă vreme răzeșii Vrancei bir n-au plătit, podvadă n-au făcut, singuri ș-au fost stăpîni. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Transport plătit. O podvadă care costă 28 lei. IONESCU, D. 311. – Variante: podvoadă (RUSSO, O. 38), podveadă (TEODORESCU, P. P. 276) s. f.

PODVADĂ podvezi f. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Îndatorire a țăranilor dependenți de a asigura cu transport stăpânirea, mai ales în timp de război. 2) Cărăușie plătită. 3) Ceea ce încape într-un car. /<sl. poduvoda

podvádă, V. podvoadă.

podhoadă sf vz podvadă

podhod s vz podvadă

podhodă sf vz podvadă

podveadă sf vz podvadă

podvoadă sf vz podvadă

podvod s vz podvadă

podvoz sm vz podvadă

potvoadă^[1] sf vz podvadă

povăz^[1] s vz podvadă

povoz s vz podvadă

PODVEADĂ s. f. v. podvadă.

PODVOD s.m. (Mold.) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în Țările Române. leu podvozi nu după orînduială. BUCOAVNĂ 1775, 52^v. Etimologie: sl. podŭvodŭ.

podvoadă f. 1. transport gratuit: birul greu, podvoada grea! POP. satul mic îl ajunge podvoada des PANN; 2. Tr. lucru transportat: multe cară s’au pornit... cu podvoadă încărcate POP. [Slav. PODVODA, ducere cu carul].

podhoádă, V. podvoadă.

podhód, -ódnic, V. podvod.

podvoádă și -hoádă pl. oade și ozĭ și (ob.) podvádă, pl. ezĭ (vsl. poduvoda, transport cu caru, d. podŭ, dedesupt, și voditi, vesti, a duce; bg. podvoda, podvadă, rus. podvóda, caĭ odihnițĭ ținuțĭ gata p. a continua drumu, căruță cu caĭ, sîrb. podvoz, transport. V. podvod, povață, vodă). Corvadă care consistă în transport cu caru. Lucrurĭ cărate în asemenea condițiunĭ. Calu pe care în vechime trebuĭa să-l dea fiecare „cneaz” la suirea domnuluĭ pe tron saŭ la schimbarea stăpînuluĭ moșiiĭ. (I. Nădejde, VR. 1, 6, 415). – Azĭ în Dolj povóz (sîrb. podvoz), pl. oaze saŭ urĭ, rechizițiune: a lua de povoz. V. oulc.

podvód și povód și (azĭ) podhód și pothód și (ob.) pohód n., pl. urĭ (d. podvodnic supt infl. altor cuvinte slave în -vodŭ, ca rus. póvod, pol. powod, sîrb. povod, pană, de căpăstru). Est. În pohod, pohodnic, la mînă: cal în pohod. A lua lumea în pohod (VR. 1920, 10, 599), a lua la vale, în rîs. Vechĭ. Pohód (vsl. rus. póvodŭ, pană de căpăstru, motiv, ocaziune), motiv, ocaziune: a da pohod de prădăcĭune.

povóz n., pl. oaze. V. podvoadă.

podvadă s. f., g.-d. art. podvezii; pl. podvezi

podvadă s. f., g.-d. art. podvezii; pl. podvezi

podvadă s. f., g.-d. art. podvezii; pl. podvezi

podvadă

PODVADĂ s. v. încărcătură.

podvadă s. v. ÎNCĂRCĂTURĂ.

podvoadă (podvoade), s. f. – 1. Serviciu feudal, obligație de a transporta gratuit bunurile domnești. – 2. Donație constînd într-un cal, datorat de orice boier noului domn. – 3. Transport. – 4. Rechiziție. – Var. podvadă (-vezi), po(d)voz. Sl. podŭvoda „transport” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271), cf. pol. podwoga (apare la Du Cange), rus., ceh. podvoda, sb. podvoz. Pentru fonetism, cf. Graur, BL, III, 47; pentru organizarea serviciului, cf. V. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 149. – Der. podvodar, s. m. (persoană obligată să facă transport); podvodări, vb. (a căra).

PODVOADE (PODVEZI) (< sl.) s. f. pl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligații de muncă în folosul domniei (transporturi, cărăușie), la care erau supuși țăranii dependenți, mai ales pe timp de război.