oftica [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv; cscj) ~ci, oftigi, ohtici, (Mol) osfica / Pzi: oftic și (reg) ~cez, ~chez / E: oftică] 1 (Pop) vr A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2-3 vtr (Pfm; fig) A(-și) învenina viața Si: a (se) necăji. 4 vi (Iuz) A tânji după ceva.

OFTICA (-icez), Mold. OFTIGI (-igesc) I. vb. tr. 1 A face ofticos ¶ 2 Ⓕ A amărî, a face zile fripte. II. vb. intr. 1 🩺 A deveni ofticos, a căpăta oftica ¶ 2 Ⓕ A se amărî: în zadar am ofticat cu vorba, ba încă am și scris-o în gazetă (ALECS.).

OFTICA, oftic, vb. I. (Popular) 1. Refl. A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. Amorul de la tine M-a ofticat, vai de mine. TEODORESCU, P. P. 303. Ochii tăi m-au înșelat... Buzele m-au ofticat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. – Prez. ind. și: (învechit) oftichez. – Variante: oftici (CARAGIALE, O. III 170), oftigi (HOGAȘ, M. N. 203, ȘEZ. I 89) vb. IV.

OFTICA, oftic, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: oftici, oftigi vb. IV] – Din oftică.

A OFTICA oftic tranz. A face să se oftice. /Din oftică

A SE OFTICA mă oftic intranz. 1) A se îmbolnăvi de oftică; a deveni ofticos. 2) A-și învenina viața. /Din oftică

ofticà v. 1. a face ofticos; 2. a căpăta oftica; 3. fig. a amărî foarte.

oftici v vz oftica

ohtici v vz oftica

osfica v vz oftica

OFTICI vb. IV v. oftica.

OFTIGI vb. IV v. oftica.

OFTICI vb. IV. v. oftica.

OFTIGI vb. IV. v. oftica.

ofticéz, a -cá (vest) și oftigésc (est) v. tr. (d. oftică și oftigă). Fac oftigos. V. refl. Devin oftigos. V. intr. Am ofticat muncind! – În Olt. osfíc, a -á.

oftica (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. oftic, 2 sg. oftici, 3 oftică; conj. prez. 1 sg. să oftic, 3 să oftice

oftica (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftică

oftica vb., ind. prez. 1 sg. oftic, 3 sg. și pl. oftică

oftic, -cat prt.

OFTICA vb. v. tuberculiza.

oftica vb. v. TUBERCULIZA.

OFTICA vb. I. (Popular) 1. refl. A se îmbolnăvi de oftică, a se tuberculiza. cf. polizu, DDBF, ȘĂINEANU, BABCIANU, SCBIBAN, D., fd ii, 216, șez. vi, 43. ◊ tranz. fact. Cînd o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdaună ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan! Pentru Dumnezeu, oi să mă ofticezi. c. caraGIALI, în PR. DRAM. 209, cf. ȘĂINEANU, BArCIANU. Trăiesc rău de tot; a osficat-o, sărmana. boceanu, gl. (Glumeț) Măi flăcăi, ia căutați de mai răriți cel pas, că eu mersul vostru aveți să-mi oftigiți iapa pănă-n Tazlău. hogaș, m. n. 203. ◊ Intranz. Am ofticat muncind. scriban, d. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. cf. șăineanu. Bolnavă chiar n-o fi ea, dar a ofticat-o rău Răducanu ăsta al lui Mînjoc... că nu mai dă p-acasă cu săptămînile. camil petrescu, o. ii, 206, cf. teodorescu, p. p. 303. Ochii tăi m-au înșelat, Sprîncenele m-a-ndemnat, Buzele m-au ofticat. jarnîk-bIrseanu, d. 252. Fugi de-aici, ticălosule, că m-ai oftigit. șez. i, 89. Că gurița de la tine M-a ofticat, vai de mine! Mat. folk. i, 236, cf. ciaușanu, v. 185. Am un boțălnic de copil și m-a osficat cu nebuniile lui. arh. Olt. xxi, 271. ♦ Intranz. A tînji, a se amărî, a se necăji. Apoi iată orășanul Cum ofticează sirmanul! pann, p. v. ii, 1562/24. Astfel face gogomanul care nu admite vederile unui publicist sau invidiosul care ofticează de succesele omului cu un nume public, caragiale, o. iv, 65. – prez. ind.: oftic și (rar) ofticez, (regional) oftichez (bul. Fil. ii, 60). – Și: (învechit) oftici (alexi, w., prez. Ind. ofticesc), ohtici (r. golescu, c.), (Mold.) oftigi (prez. ind. oftigesc) vb. IV; (Olt.) osfica vb. I. – v. oftică.