nuia sf [At: PALIA (1581), 121/18 / V: (reg) ~uă, niauă (Pl: neli), noia, noiauă / Pl: ~iele, (reg) ~ieli / E: ml novella] 1 Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de alun, de răchită, de trestie etc. Si: vargă, vergea, (reg) japă, joardă, palcă¹, strămurare. 2 (Reg; îs) Gard de ~ Gard viu. 3 (Reg; îs) ~ua boabelor Par pe care se atârnă porumbul la uscat pentru iarnă. 4 (Rar; îe) A pleca pe ~ A pleca de undeva pe neașteptate și numai cu hainele cu care este îmbrăcat. 5 (Rar; îae) A face ceva de nevoie. 6 Lovitură dată cu nuiaua (1). 7 Coadă la undiță Si: (reg) rudă, vargă. 8 Băț lung, cu un cârlig la capăt, cu care se prind oile de pe câmp Si: (reg) cață. 9 (Reg; lpl) Vergea la războiul de țesut Si: vargă.

NUIA (pl. -iele) sf. 1 Bețișor lung și subțire, flexibil, făcut mai adesea dintr’o creangă, mlădiță: ~ de salcie; cu o ~ înfurcită de alun se descoper adesea izvoare de apă, mine sau comori (🖼 3366); gard împletit cu nuiele ¶ 2 Vargă (de bătut): nevoia învață pe om și ~ua pe copil (PANN); (P): aduni nuiele pentru spinarea ta, oferi singur mijloacele ca să fii pedepsit ¶ 3 Bătaie, lovitură cu nuiaua: li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap (I.-GH.) [lat. novĕlla].

NUIA, nuiele, s. f. 1. Ramură tînără și flexibilă, tăiată dintr-un copac sau dintr-o tufă și folosită mai ales la împletituri. V. mlădiță. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. REBREANU, I. 10. Așază o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Să-ngrădească ulița Tot cu pari și cu nuiele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268. Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe gard de nuiele Și mai sus, pe schele. ALECSANDRI, P. P. 188. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. RETEGANUL, P. II 51. Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. GHICA, S. X.

NUIA nuiele f. 1) Ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; jordie; vargă. Gard de nuiele. 2) Lovitură dată cu astfel de ramură. ◊ A da nuiele a pedepsi prin bătaia cu bățul. [Art. nuiaua; G.-D. nuielei] /<lat. novella

nuĭá f., pl. ĭele (lat. novella, vlăstar, adică „nouță”. V. novelă, nuvelă). Vargă, ramură lungă și supțire tăĭată și care servește la bătut, la făcut panere, lese, gardurĭ ș.a. V. beldie.

niauă sf vz nuia

noia sf vz nuia

noiauă^[1] sf vz nuia corectat(ă)

nuiauă sf vz nuia

NUEA = NUIA.

NUIELUȘĂ (pl. -șe), NUIELUȘCĂ (pl. -uște), NUIELUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. NUIA: pe șerpe să-l atingi cît de ușor cu o nuielușă de alun și el îndată moare (VOR.); caută un paiu sau o nuieluță subțire (MAR.).

nueà f. 1. cracă lungă și subțire (mai ales de salcie): gard sau împletitură de nuele; 2. vargă. [Lat. NOVELLA: lit. (ramură) noușoară].

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele, art. nuielele

nuia s. f., art. nuiaua, g.-d. art. nuielei; pl. nuiele

nuia, pl. nuiele

nuia, -iele.

nuia (nuiele), s. f. – 1. Băț, vargă. – 2. Lovitură de vargă. Lat. novella (Philippide, Principii, 33; Pușcariu 1200; Candrea-Dens., 1248; REW 5967). E dubletul lui nuvelă, s. f. (povestire scurtă), din fr. nouvelle, der. nuvelist, s. m., din fr. nouvelliste. Cf. v. sard. nuella, logud. noella „vie tînără”, it. novellame „plante tinere”.

NUIA s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. v. băț. 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)

NUIA s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. băț, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)

NUIA s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tînără de alun, de răchită, de trestie etc.; vargă, vergea, (regional) japă, joardă, strămurare, palcă¹. v. mlădiță, lăstar, ramură, creangă. Iacov iară luo nuiale verzi de măsteacăn, de alun și de castan. palia (1581), 121/18, cf. gcr i, 357/4. Adunînd multe coșuri... Le-au aruncat în Prut, legîndu-le de grinzi cu nuiele de stejar și lozie în loc de otgoane. n. costin, let. ia, 64/21. Gardul uscat se poate face... din nuiele, și pari. economia, 115/14, cf. budai-deleanu, lex. I-au trimes ca să taie nuiele (a. 1812). uricariul, xiv, 229. Să poată avea lăcuitorii îndămănare pentru nuiele la numeroasele lor îngrădituri. i. ionescu, c. 249/18. Lîngă focul de nuiele, ...Ard, jupuiți de piele, Patru miei de la Ispas Pentru prînzul de popas. alecsandri, p. ii, 105. [Peste groapă] așază o leasă de nuiele. creangă, p. 29. Bălăcea cu nuiaua prin apă. ispirescu, l. 34. Felurite... rămurele (nuiele) sînt întrebuințate în popor ca amulete. candrea, f, 248. Copiii... se duc la o baltă și, bătînd apa cu nuiaua, zic... pamfile, văzd. 122. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. rebreanu, i. 10. Noaptea spune să plec pe șoseaua plină de praf... pe lîngă gardurile vechi de nuiele și spini. bacovia, o. 205. Aduce cu calul cel pag nuiele de la pădure și drege gardul. sadoveanu, o. viii, 254. Vom aduce florile cu coșul Din nuiele de răchită. arghezi, vers. 188. Cîțiva oameni de la deal începură să aducă în carele lor bîrne groase și pe urmă nuiele lungi. camil petrescu, o. i, 82. Suprafața golurilor din gard să fie mai mare decît cea ocupată de scînduri sau nuiele. agrotehnica, ii, 79. Unii aduceau coșuri de nuiele, alții măturoaie cu coadă lungă. vornic, p. 212. În fața ochilor Anei răsare... gardul de nuiele bine și strîns împletite. t. popovici, se. 7, cf. 64. Aceste plute aveau legături slabe, din nuiele de alun sau mesteacăn. arvinte, term. 16. Eu m-am dus să tai nuiele Și prin huci am dat de ele. alecsandri, p. p. 365, cf. h ii 84. Ridică-te neguriță, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mîndrei mele. jarnik-bîrseanu, d. 134. Decît cu drăguță proastă, Mai bine la oi pe coastă, C-oi tăia cîte-o nuia Și m-oi ști fără de ea. id. ib. 453, cf. hodoș, p. p. 115. Frunză verde trei nuiele, Tot mă cere, maică, cere, Tot mă cere-un cojocar. șez. iii, 59. Nora merge la fîntînă Cu cămeșa soacrei-n mînă. O moaie o dată în apă: „Na-ți-o, mamă, că-i spălată”. Și-o întinde pe-o nuia De hîrîie cîinii la ea. zanne, p. iv, 514, cf. caba, săl. 91, chest. ii 135/42, 97, v 66, 67. Nuiele de salcă. a ii 6, cf. i 17, 23, ii 4, 12, iii 2, 3, 12, 13, 16, 17, 18, 19, iv 5. O nuia în mînă lesne se-ncovoaie, Dar cînd sînt mai multe se frîng anevoie. zanne, p. i, 229, cf. ix, 495. Parcă el e de piele și eu de nuiele, se zice despre o persoană egoistă. cf. id. ib. ii, 416. Dă nuiele la cei ce îngrădesc, se zice despre cei care numai își fac de lucru pe lîngă acei care muncesc. cf. id. ib. iii, 195. Averea-i gard de nuiele, Sărăcia-i zid de piatră (= banii se cîștigă greu și se cheltuiesc foarte ușor), id. ib. v, 23, cf. 94, 572. Sîcîita, Vai de ea, sede-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). teodorescu, p. p. 216. M-am dus la pădure de mi-am tăiat o nuia lungă. Am venit acasă și mi-am făcut o zăhată și-o poiată și mi-au mai rămas o bucată (Ațele de la opinci). sbiera, p. 321. Vin oile de la munte tot cu stele-n frunte (Carul cu nuiele). gorovei, c. 46. Am pe un munte Oi mii și sute: Toate sînt țintâte-n frunte (Nuielele). id. ib. 247, cf. șez. vii, 118. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd suplețea) Supusă ca o roabă, Se mlădie ca nuiaua. cerna, p. 139. Ești subțire și ageră ca o nuia. isanos, ț. l. 26. Foaie verde iarbă rea... cînd creșteam ca ș-o nuia, M-ai lăsat. jarnik-bîrseanu, d. 210. ◊ (Regional) Gard de nuiele = garrd viu, v. viu. cf. alr i 673/35, 77, 190. (Regional) Nuiaua boabelor = parul pe care se atîrnă porumbul la uscat pentru iarnă. cf. ciAușanu, v. 183. ◊ Expr. (Rar) A pleca pe nuia = a) a pleca de undeva pe neașteptate și numai cu ce-i pe el. cf. zanne, p. iii, 254; b) a face ceva de nevoie, id. ib. x, 495. ◊ (Cu sens colectiv) Zeci și sute de utilizări, amestecate cu infinita industrializare casnică a hașchiei, a nuielei, a bățului. arghezi, b. 41. ◊ (Ca instrument pentru aplicare de lovituri) Cela ce va lovi pre altul cu pumnul, sau cu toiag, sau cu fune sau cu vargă (nuia Munt.). prav. 231. Bat cu nuiale. lb. Domnul Vucea umbla binișor și pe furiș cu nuiaua în nună. delavrancea, t. 106. A venit un lup din crîng... Și-a venit la noi la poartă și-am ieșit eu c-o nuia. coșbuc, f. 79, cf. 145. Guiță-n ocol purcelul... Și stăpîna vine-afară cu nuiaua și-l înjură. f (1900), 579. Îi dădea nuiaua și-i poruncea să-i bată pe ceilalți la palmă. t. popovici, se. 166, cf. a i 35. Nevoia învață pe om și nuiaua pe copil. zanne, p. ii, 81. Aduni nuiele pentru spinarea ta, se spune despre oamenii care iși creează singuri supărări. cf. baronzi, l. 64, zanne, p. i, 229. ♦ Lovitură dată cu nuiaua (1). Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. ghica, ap. tdrg. O să-ți ardem zece nuiele pe pielea goală. galan, b. II, 20. Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. reteganul. p. ii, 51. Cinci sute de nuiele lesne în spate la alții, se spune pentru a arăta că o pedeapsă, o suferință, un efort etc. par ușoare pentru cel care nu le suportă. cf. romanul GLUMEȚ, 7, ZANNE, P. II, 96. 2. Nume dat unor unelte sau unor părți de unelte alcătuite dintr-o nuia (1): a) Coada undiței; (regional) vargă, rudă. cf. atila, p. 29, alr ii 6 241/95, 250. b) Băț lung, cu un cîrlig la capăt, cu care se prind oile pe cîmp; (regional) cață. cf. h i 419, viii₂/213, xvi 282. c) (Regional; de obicei la pl.) Vergea la războiul de țesut; (regional) vargă (Jupalnic-Orșova). cf. alr i 1294/1. – Pl: nuiele și (regional) nuieli. – Și: (regional) nuiauă (alr sn iii h 739/95, a i, ii, iii, iv), niauă (alr i 972/93; pl. neli, ib.), noiă (ib. 673/35, 972/898, a ii 12), noiauă (a iii 13) s. f. – lat. novella.